O lună! Atât trecu din momentul în care Dong-Soo dispăru total din viața tuturor. Ji-Sung nu avea nici o idee unde ar putea fi acesta. Îl căuta mult timp dar nu dădea de el pe nicăieri. Nici acasă nu mai venea. Ji-Sung, ajuns acasă după o zi lungă de școală împreună cu Yong-Hwa și Woo-Joo, se așeză pe pat și izbucnii în plâns.

"De ce? Cum poți să îmi faci asta? De ce ai dispărut fără urmă din viața mea?"
"Nu mai plânge, ok?... Te vei consuma singur și vei pății ceva!" (încercă Yong-Hwa să îl consoleze)
"Ști bine că nu mai e pe nicăieri! Degeaba îl cauți! Dacă chiar te-a iubit se va întoarce singur." (intervenii Woo-Joo)
"Voi nu îl cunoașteți. Nu se va întoarce de unul singur! E prea încăpățânat!"
"Și ce rezolvi dacă vi aici și plângi ca un copil?" (îl îmbărbătă Woo-Joo)
"Nu rezolv nimic, dar ce ai vrea să fac? Cum ai vrea să îl aduc înapoi când nici nu știu unde e?"
"OK... Nu mai plânge. O să se rezolve toate!" (interveni Yong-Hwa)

*Flash back*
--------------------------
După ce își trase mâna din cea a lui Ji-Sung, plecă cu lacrimi amare în ochi. Ajunse acasă și o privi cu atenție.

"Am să te părăsesc o vreme! Câteva zile, câteva luni... Sau chiar ani! Să nu pleci nicăieri. Ești ultima mea amintire legată de trecut. Nu știu ce se va întâmpla cu mine. Probabil că greșesc... Dar nu pot trăi într-o lume în care oamenii dragi mie stau cu mine doar pentru că le e milă. Am să trăiesc doar cu destinul de acum înainte! Pentru că el e singurul căruia nu i-a fost niciodată milă de mine!"

După aceste cuvinte, Dong-Soo plecă într-un loc retras. Intră într-o gașcă de băieți cu obiceiuri rele pentru a fi sigur că se va alege cu un pat și cu bani după urma acestei decizii. Încetul cu încetul ajunse să fure împreună cu gașca diferite obiecte, să lovească oamenii pe care era pus să o facă, să uite de propria persoană. Dar Dong-Soo, cel din trecut nu dispăruse din inima sa. Acel Dong-Soo îi spunea să se întoarcă și să nu facă această prostie. Inima sa îi șoptea mereu "Ji-Sung" dar creierul său spunea mereu "îi e milă de tine doar, nu te iubește cu adevărat"
-—--------------—---------
*Prezent*

Ji-Sung porni din nou în căutarea lui dar nu îl găsi nicăieri. Își pierdea orice speranță că se va întoarce. Decise să renunțe la această căutare zadarnică și să-i sfătuiască pe Tea-Oh și pe Jong-Hwa să facă la fel. Era convins că Dong-Soo nu avea de gând să se întoarcă. Își continuă viața de la școală și de acasă așa cum putea mai bine. După o lună întreagă, Ji-Sung începuse să se îngrijoreze pe minut ce trecea de condiția lui Dong-Soo. Spera ca într-o zi acesta să se întoarcă și să poată trăi ca un cuplu fericit.
Dong-Soo tocmai lovea împreună cu gașca sa un bărbat care li-se opuse. Ceilalți membri îl loveau cu brutalitate în timp ce Dong-Soo nu era sigur ce ar trebui să facă. Era un luptător de Taekwondo care lupta cu onoare nu un bătăuș al străzii care ataca oamenii pe nedrept. La un moment dat, interveni un bărbat înalt, cu părul scurt de un maroniu încărunțit, de vreo 52 de ani.

"Ce faceți acolo? Cum să loviți un biet om bătrân în mijlocul străzii? Ar trebui să vă fie rușine!" (spuse bărbatul ridicându-l pe bătrânel de jos și făcându-i semn să plece)
"Ce e amice? Vrei bătaie în locul lui?" (spuse unul dintre băieții din gașcă)
"Sunteți o generație de rușine! Credeți că vă dovediți puterea dacă loviți un om fără apărare? În loc să mergeți la școală și să deveniți cineva...." (continuă acesta scuipându-l pe liderul grupului)

Acesta, nervos pe bărbatul care îl scuipă cu curaj și batjocură, îl lovi în plină stradă cu un pumn brutal. Când dori să îl mai lovească o dată ceva îl opri. Dong-Soo îl prinse de mână strâns și cu o privire agitată în ochi.

"Yaaaa! Ce vrei? De ce m-ai oprit?" (spuse acesta nervos)
"E tatăl unui prieten!"
"Un prieten? Tu ai prieteni?... Ești un amărât și îndrăznești să îmi spui mie ce să fac?"
"Oprește-te. Lovește-mă pe mine doar nu îl atinge pe acest om!"
"Aici nu primim schimb de roluri. Dacă vrei să fi erou fă-o cu altcineva!"
"Nu înțelegi că nu pot să vă las să îl loviți? Acest om e sub protecția mea!"

Dong-Soo era cu spatele la acel bărbat de aceea nu fusese recunoscut. Șeful grupului îl lovi pe Dong-Soo pentru a-l da la oparte ceea ce îl făcu să pășească înapoi ajungând în fața acelui bărbat care își mării ochii instant.

"Dong-Soo?"
"Domnule Park! Îmi pare rău. Chiar nu aș intenționa vreodată să vă fac rău! De aceea am să vă protejez cu toată puterea" (îi spuse Dong-Soo tatălui lui Ji-Sung)
"Ji-Sung plânge în fiecare zi după ce se întoarce din căutarea ta iar tu ești aici într-o gașcă de huligani"
"Plânge?" (spuse Dong-Soo vizibil întristat și mișcat)
"Te vrea înapoi. Se pare că are o relație de prietenie foarte strânsă cu tine!"
"Am să mă întorc! Să mergem acasă!" (spuse Dong-Soo luându-i brațul tatălui lui Ji-Sung dar fi oprit de lider)
"Yaaaa! Ce e asta?... Tu chiar credeai că vă luați așa de mânuțe și plecați? Nu nu! Ai greșit! El nu și-a terminat încă pedeapsa"
"Nu te voi lăsa să îl atingi!"
"Nu contează dacă mă lași sau nu mă lași tu! Băieți... Să le dăm o lecție!"

În timp ce lupta era în toi, Ji-Sung era în camera sa neștiind ce se întâmpla cât timp el stătea. Dong-Soo, așa cum spusese, se chinuia să îl apere pe tatăl lui Ji-Sung cât putea în fața celor 6 indivizi ai clanului. La un moment dat, căzu jos din cauza unui pumn încasat direct în față. Și așa cum mai experimentase și înainte, odată ce ai căzut în timpul unei lupte e greu să te mai ridici! Fiind la pământ nu mai avea cum să îl apere pe tatăl lui Ji-Sung care acum era bombardat de loviturile tinerilor. Unul dintre ei îl lovi cu piciorul atât de tare încât acesta căzu pe spate. La un moment dat lupta se opri deoarece toți rămaseră nemișcați dintr-o dată. Dong-Soo încercă să se ridice dar înainte să o facă dădu cu ochii de tatăl lui Ji-Sung și ramase încremenit cu ochii plini de frică și durere. Când fusese lovit, căzu pe spate și dădu cu capul de o treaptă de asfalt. Acum zăcea nemișcat pe betonul rece care căpătase o altă nuanță fiind invadat de bălți roșiatice. Dong-Soo își revenii în simțiri și se târâ în genunchi până lângă acesta.

"Domnule Park.... DOMNULE PARK... DOMNULE PARK!!!!! treziți-vă, vă rog!!" (spuse Dong-Soo cu ochii plini de lacrimi care spălau mici fragmente din balta roșiatică)

Dar în zadar. Acesta nu se mișca! Totul era acum în mâinile destinului.

P.S: V-am spus că va urma și mai rău. Acesta e doar începutul! Ce credeți că se va întâmpla? Scrieți în comentarii. A murit oare domnul Park ? Ce va face Ji-Sung?... Vă mulțumesc pentru vizionare!

*NECORECTAT*