După întâlnirea cu prietenii săi, Dong-Soo stătea îngândurat cea mai mare parte din timp. Cuvintele lui Tae-Oh i se întipăriră în minte. Ce dorea Ji-Sung să îi zică? De ce l-ar fi întrebat pe Tae-Oh despre relația lui? Și de ce nu are curajul să îi spună?
A doua zi, Dong-Soo prinse curaj și se decise să îl întrebe pe Ji-Sung ce dorește atât de mult să îi spună dar nu poate. După ore, Dong-Soo așteptă în fața clasei lui. Elevii care ieșeau din acea clasă se uitau la acesta surprinși. Din când în când mai auzea șoapte cum că "Ce face Dong-Soo aici?, Ăla nu e cumva Dong-Soo?, La cine o fi venit?" etc. Însfârșit, după o lungă așteptare, Ji-Sung ieși și el din clasă.

"Yaa... Ji-Sung! Trebuie să vorbim!"
"Nu vezi că sunt cu prietenii mei? Ce vrei să îmi spui?"
"Prietenii tăi pot aștepta! Am nevoie să aflu ceva!"
"OK... Spune!"
"Între patru ochi!"
"De ce? Ce e atât de important?"
"Nu mai comenta și vino!" (spuse Dong-Soo apucându-i mâna și trăgându-l după el)
"Ce au ăștia doi?... Parcă se urau!" (întrebă Yong-Hwa nedumerit)
"Ji-Sung îl place!" (spuse Woo-Joo obișnuit deja cu subiectul)
"Ceeeee?... Mie de ce nu mi-a spus nimeni?"
"Pentru că nu ai întrebat!"
"Mereu aceeași replică!... De aici înainte am să te întreb și când mergi la toaletă!" (spuse Yong-Hwa râzând)
"Să îndrăznești!"

Dong-Soo îl duse pe Ji-Sung în spatele școlii unde nu mai era nimeni deoarece toată lumea plecase acasă.

"Ce vrei? De ce m-ai tras până aici?" (întrebă Ji-Sung confuz)
"Vreau să te întreb ceva!"
"Ce?"
"De ce l-ai întrebat pe Tae-Oh despre relația lui?"
"De unde ști?" (spuse acesta panicat)
"Mi-a spus el! Și a mai zis și că ai ceva ce vrei să îmi spui!... La ce se referea?"
"Nu știu!"
"Cum să nu ști?"
"Lasă-mă în pace! Chiar nu am chef de tine acum!" (spuse Ji-Sung dând să plece)
"Nu pleci nicăieri până nu îmi spui!" (spuse Dong-Soo lipindu-l de peretele școlii)
"Nu am nimic să îți spun! De ce insiști atât?"
"Ești sigur?... Asta e ultima ta șansă! Ști că e ultimul meu an aici, nu? După ce plec nu vei mai avea o altă ocazie"
"Știu... Acum dă-te! Trebuie să plec!" (spuse Ji-Sung fugind speriat că și-ar putea mărturisii sentimentele)

Dong-Soo rămase în același loc, pe gânduri, sprijinit de peretele școlii. Se lăsă jos, pe beton, parcă trist. Acum el era cel tratat cu indiferență. Pentru prima oară se simțea așa din cauza cuiva. O mică lacrimă involuntară îi curse pe obraz dar și-o șterse imediat.

Gândul că s-a îndrăgostit pentru prima oară îi era normal, dar faptul că se îndrăgostise de un băiat... Nu discriminase niciodată persoanele homosexuale, dar nu s-ar fi gândit că va ajunge să placă pe cineva de același sex. Câteva zile... Atât îl mai despărțea de ultimul său clopoțel, de ultima sa zi ca elev și de ultima șansă de a-și mărturisi sentimentele încă confuze. Miercuri, trei zile până la finalul școlii, Ji-Sung încearcă să îl evite pe Dong-Soo cât poate de mult. Joi, două zile până la finalul școlii, nimic schimbat. Sentimentele lui Ji-Sung se clarifică, la fel și cele ale lui Dong-Soo, care prind un contur puternic din cauza faptului că acesta îl tot evită. Și, în cele din urmă, ultima zi venise. Toți elevii își luau la revedere unii de la alții. Cei din ultimul an erau cei mai afectați. De acum nu mai puteau fi la aceeași școală cu persoanele iubite. Se pot vedea după școală dar nu e același lucru. Numai Dong-Soo nu avea de la cine să își ia rămas bun. Prietenii săi terminau și ei, așa că nu avea cum să le spună lor rămas bun. La finalul zilei, se auzi ultimul clopoțel. La această școală, Dong-Soo își crease amintiri, o întreagă istorie. Își aminti de toate dățile când fusese trimis la director, de recordul său de absențe, de primul an în care îi întâlnise pe prietenii săi, dar mai ales, de anul trei. Acela a fost anul în care îl întâlnise pentru prima dată pe Ji-Sung, persoana care acum îl ocolea din motive neclare. Își luă ghiozdanul în spate și aruncă o ultimă privire la clasa în care și-a petrecut patru ani... Dar dacă adăugăm absențele, și-a petrecut în această clasă doar trei ani, o amintire care îl făcu să zâmbească. Directorul era gata să plângă. Cum se va împăca cu gândul că Dong-Soo nu mai avea să fie trimis la el de acum încolo? Ieșind din școală, privirea îi căzu pe scări. O amintire de neuitat îi rascolea acum mintea. Pe acele scări alunecă din cauza persoanei pe care de atunci, o urâse, dar, pentru care, de câteva săptămâni, începu să aibă sentimente neclare și o dorință de a o proteja. Uitându-se pentru ultima oară în urmă, își poziționă ghiozdanul mai bine și pășii mărunt spre ieșirea din curte când, dintr-o dată, se simți tras înapoi. Se întoarse și îl văzu pe Ji-Sung privindu-l trist.

"Pleci fără să spui nimic?"
____________________________

*Ji-Sung pov*

La ieșirea din școală, l-am văzut pe Dong-Soo privind scările, dar am stat ascuns. Nu doream să mă vadă, ce folos avea dacă o făcea oricum?
L-am văzut zâmbind în timp ce privea la scări în gol. Știam la ce se gândea. În acel moment am vrut să ies și să vorbesc cu el, dar nu am avut curajul. Când l-am văzut plecând mi-am amintit de ceea ce îmi spusese cu două zile în urmă și am simțit că e momentul să îi mărturisesc. Mi-aș fi făcut rău singur dacă aș fi ținut totul în mine. Dacă el nu avea să simtă la fel... Totuși aș fi fost împăcat cu gândul că i-am spus.
___________________________

"Ji-Sung?"
"Chiar ai de gând să pleci așa?"
"Ce vrei să spui?... Cum adică așa?"
"Abia am început să ne cunoaștem!... Dar se pare că îți sunt atât de neînsemnat că nici nu îți faci timp să îți iei la revedere!"
"Nu înțeleg ce vrei să spui! Tu ești cel care m-a tot ocolit... Dacă veneam să îmi iau la revedere m-ai fi ocolit cu siguranță!"
"Poate că ai dreptate... Și îmi pare rău că am făcut-o!... Dar nu doream să se ajungă la acea discuție!"
"Ce discuție?"
"Am să îți spun totul... Vino cu mine!" (spuse Ji-Sung și îl trase pe Dong-Soo după el)

Ajunși în spatele unor fabrici abandonate, pe o alee din apropierea școlii, Ji-Sung se uită lung și speriat la Dong-Soo, care, ca de fiecare dată, stătea calm și gata să asculte.

"Te ascult! Ai spus că ai să îmi spui ceva, și pare important!" (spuse Dong-Soo curios de ceea ce avea să îi spună Ji-Sung)
"Eu... Vreau să îți spun că..."

P.S: Am strâns doar patru voturi din cinci! Totuși am mai făcut un capitol pentru cei care au votat și care îmi susțin cu adevărat munca! Pentru aceste persoane merită să îmi continui cartea pe care chiar o scriu din greu! Această supunere a cărții la voturi m-a făcut să înțeleg că sunt un scriitor groaznic!😞 Vă mulțumesc mult pentru sprijin!😔❤️