Joia, liderul grupului de Taekwondo căuta un ajutor. Mai mult, o persoană care să la aducă anumite lucruri membrilor, să facă curat sau să îi ajute cu anumite treburi. Așa că, după școală, lipii pe ușă un afiș de înscriere ca ajutor. S-au înscris multe fete care doreau să o facă doar pentru a fi în preajma băieților. Singurul băiat care s-a înscris era Ji-Sung.

"Ce-ai făcut?????" (întrebă Woo-Joo foarte surprins)
"M-am înscris ca ajutor?"
"Dar de ce? Vrei să iei bani? Ai destui oricum, pentru ce te chinui?" (spuse Yong-Hwa confuz)
"M-am înscris pentru a fi mai aproape de Dong-Soo!"
"Ceeeee???" (spuseră cei doi în cor)
"Te-ai îndrăgostit de el sau care e problema? De ce vrei să fi mai aproape de cel care te-a tot batjocorit?" (continuă Woo-Joo derutat de alegerea prietenului său)
"Nuuu! Cum să spui așa ceva? La ce naiba îți stă capul? Vreau să îl urmăresc mai de de-aproape și să aflu lucruri despre el!"
"De ce ai nevoie să ști tu lucruri despre el?" (spuse Yong-Hwa)
"Pentru că sunt curios cum e viața lui din afara școlii. Vreau să văd dacă e același bădăran îngâmfat și rece!"
"Atunci... Noi îți urăm noroc. Dar vezi să nu îl enervezi! Poate vi cu fața vânătă!" (continuă Woo-Joo supărat dar și îngrijorat)

A doua zi, președintele clubului de Taekwondo luă lista și citi fiecare nume.

"O fată, altă fată, încă vreo 7 fete... Aa, uite.... Însfârșit un nume de băiat, Park Ji-Sung. Ok... Ăsta să fie!" (spuse acesta contactând-ul imediat)

Lunea, după ore, Ji-Sung se prezentă la muncă.

"Băieți! Ascultați puțin! Aveți un ajutor de acum înainte! Fiți drăguți și prezentați-vă." (spuse președintele clubului zâmbind)
"Bună... Sunt Park Ji-Sung! Vă rog să aveți grijă de mine!"
"Eu sunt Namsung!"
"Eu sunt Jinwon! Sper să ne înțelegem bine!"

Și tot așa. Ji-Sung se apucă de treabă imediat. Făcu curățenie pe jos în vestiare și aranjă toate tăblițele de lovit la locul lor. Dong-Soo avea program la club mai târziu de aceea nu era prezent, așa că Ji-Sung nu aflase nimic despre el încă. Ziua următoare, Ji-Sung primise niște sarcini. Trebuia să comande tăblițe și să le și care până la club. Acesta merse la magazinul la care făcuse comanda. Cum nu avea cu ce să le care, le luă pe brațe dar fiind prea multe trebuia să vină de mai multe ori. Obosit și transpirat, Ji-Sung se opri o clipă în fața ușii magazinului cu tăblițele în mâini și se așeză. Suflând greu, făcu un efort să se ridice dar nu reuși și pe lângă, de parcă nu era de-ajuns, mai scăpă și toate tăblițele pe jos, norocul său că nu se sparseră deoarece erau groase. Se chinui să le ridice din nou, când, o mână cu degete lungi și venoasă luă una dintre tăblițe. Ji-Sung se uită în sus pentru a vedea cine era.

"Dong-Soo? Tu ce faci aici?"
"Eu ar trebui să te întreb pe tine!"
"Euu... Sunt aici pentru a lua materiale clubului de Taekwondo!"
"De ce? Ce legătură ai tu în treburile clubului?"
"Sunt un ajutor la club... M-am înscris vinerea trecută. Președintele clubului tău m-a rugat să îi aduc aceste tăblițe"
"Tu vorbești serios?" (spuse Dong-Soo serios)
"Da... Aveam și eu nevoie de un job!"
"Tu? Un job? OK! Nu o să reziști mult!"
"Ce vrei să spui?"
"Tu nu ești obișnuit cu munca și ăsta e doar începutul. Câte tăblițe ai cărat?"
"Un sfert!"
"Și ești ud din cap până în picioare! Vezi? Cum ai de gând să mai duci încă de trei ori atâta?"
"Nu știu... Dar nu mă voi da bătut"
"Câte duci o dată?"
"10"
"Pabo (prost)!... O să îți ia cinci ore dacă duci numai zece odată... OK... Facem așa: eu am venit aici pentru a-mi lua o pereche de adidași sport dar nu mă pricep la ales. Cât timp vei alege adidașii pentru mine, eu voi căra tăblițele"
"Ești sigur?"
"Da... Adidașii trebuie să aibă măsura 40 și să fie cei mai ieftini căci nu mi-am adus mulți bani cu mine"
"Ok... Ce culoare"
"Orice... Tu doar alege!"
"Cum vrei!"

Dong-Soo se puse pe treabă. Luă câteva tăblițele în mâini, în total 50 de kg și porni spre club. Ji-Sung se învârtea prin magazin să caute o pereche de adidași exact așa cum ceruse Dong-Soo. Găsi până la urmă o pereche bună care se încadra în cerințele lui și le cumpără. Până alese Ji-Sung o pereche Dong-Soo termină cu tăblițele și intră în magazin.

"Ai ales?" (întrebă Dong-Soo curios) "Da... Sunt buni?" (spuse Ji-Sung scoțându-i de la spate)
"Da... Ai gusturi bune... Cât au fost?" "20.700 W (woni-moneda oficială a Coreei de Sud, în lei e aproximativ 71 de lei)"
"OK... Stai puțin!... (spuse Dong-Soo scoțând banii din buzunar)... Ia!"
"Nu..."
"Cum adică nu?" (spuse acesta confuz)
"Nu trebuie... Consideră-i o mulțumire pentru faptul că m-ai salvat!"
"Nu te-am salvat pentru o răsplată și tu ști asta!"
"Da... Știu... Dar eu nu mă simt bine. Te vei revanșa altcumva dacă tot vrei să mă plătești înapoi!... Acum ia-i!"
"Cum să plătesc? Ce vrei să fac?"
"Nimic..."
"Tu chiar te joci cu mine acum?"
"Nu... Chiar nu vreau nimic... Mulțumesc că m-ai ajutat să car tăblițele..."

Ji-Sung zâmbi radios iar Dong-Soo îl privea curios. ["Cum poate o persoană să fie atât de veselă și să zâmbească atât de mult?"] se gândi acesta, după care un mic zâmbet sarcastic îi apăru pe față.

"OK... Eu trebuie să plec, am treabă... Ne vedem mâine, Asistentule!" (spuse Dong-Soo expirând zgomotos cu o tentă de batjocură)

A doua zi, la club, Ji-Sung întârzie câteva minute, așa că, atunci când ajunse, fuse certat de președintele clubului.

"Ai întârziat!" (spuse președintele puțin deranjat)
"Știu și îmi pare rău!" (spuse Ji-Sung cu ochii în pământ)
"Nu am nevoie de scuze. Am nevoie de fapte. Azi muncești dublu... Aici am nevoie de persoane capabile nu de măscărici ca tine! Ai priceput?"
"Da... Îmi pare rău!"
"Yaa... De ce îl tratezi așa? E la început... Dă-i timp să se acomodeze!" (interveni Dong-Soo)
"Tu ce vrei? Ști că și tu ai fost pus în situația asta, nu? Atunci, aproape că te-am dat afară. Dacă îți e prieten ajută-l să nu mai greșească... Nu am nevoie de oameni incapabili în clubul meu!"

După ce plecă președintele clubului, Dong-Soo îi puse o mână pe umăr lui Ji-Sung și îi spuse pe un ton liniștit:

"Ai grijă! Ți-am spus că nu îți va fi ușor! Încă crezi că vei putea să reziști?"
"Da... Nu mă voi da bătut!" (spuse Ji-Sung zâmbind)
"Dacă poți zâmbi până și în situația asta... Ok. Nu mai fi nătâng și treci la treabă. Nu vrei să fi dat afară, nu?" (spuse Dong-Soo revenind la tonul său gros și impunător)

După ce se întoarse Ji-Sung la treabă, Dong-Soo stătu puțin pe gânduri. Simțea în interiorul său o dorință puternică de a-l proteja dar nu știa de ce. Se gândi că, dacă tot se apropie sfârșitul școlii, iar ei doi nu se vor mai întâlnii poate niciodată, să îl protejeze de oamenii care îl deranjau ca un ultim mulțumesc.