"Ei știu că mă așteaptă... Dar tu?"

La aceste cuvinte, Ji-Sung se întoarse imediat cu fața spre Dong-Soo privindu-l șocat!

"Te-ai trezit?... Mă duc să îi chem pe prietenii tăi!" (spuse Ji-Sung grăbindu-se să iasă)
"Stai... Ridică-mă prima dată!"

Ji-Sung îl ridică și îi poziționă o pernă la cap și cu capul plecat începu să îi vorbească.

"Îmi pare rău! Știu că e vine mea și..."
"Ai mai spus o dată asta! Ai de gând să îți repeți discursul?"
"Erai treaz tot timpul?"
"Eram destul de treaz încât să te aud plângându-te lângă urechile mele!"
"Și de ce nu m-ai oprit?"
"Pentru că vorbeai prea frumos. Îmi era milă să te întrerup!" (spuse Dong-Soo începând să râdă)
"Tu îți bați joc de mine?"
"Nu! Vorbeam serios! Ai spus că nu ai o viață perfectă ca a mea, nu? Dar, de unde ști că viața mea e perfectă?"
"Ce vrei să spui?"
"Nimic!... Și ai spus că nu înțelegi ce însemna ceea ce ți-am spus înainte de a-mi pierde cunoștința?"
"Da! La ce te refereai?"

Dong-Soo începu să râdă. Uitându-se în ochii lui Ji-Sung, spuse cu un glas răgușit:

"Când am spus că ai scăpat de mine, că nu am să te mai deranjez și că acum ai un motiv pentru care să te bucuri, mă refeream la faptul că mi-am plătit datoria!"
"Ce datorie... Încerci să îmi explici dar mă faci să devin și mai confuz!"
"Doream să mă revanșez pentru acești doi ani în care te-am tot batjocorit în fața tuturor la școală!"
"Și așa te revanșezi tu?... Aruncându-te ca un prost în fața unui cuțit?" (strigă Ji-Sung parcă extrem de dezamăgit)
"Și ce doreai să fac? Să îl las să te înjunghie?"
"Ști că doctorul a spus că există șanse să nu mai poți să practici Taekwondo?... Ți-ai distrus visul pentru mine!"
"Să fac Taekwondo nu a fost niciodată un vis de-al meu!... Da... Iubesc mult sportul ăsta dar eu am făcut Taekwondo doar pentru a mă apăra!"
"De cine?" (spuse Ji-Sung total nedumerit)
"De mine însumi!"
"Ce vrei să spui?"
"Crezi că eu m-am născut puternic? Nu! Am devenit așa... Și pentru a deveni așa a trebuit să batjocoresc oamenii mai slabi! La început am intrat în Taekwondo pentru a părea mai puternic. După, am început să mă simt mult prea puternic, m-am schimbat!... Atunci am realizat că persoana de care trebuia să mă apăr defapt, nu era nimeni altul decât mine însumi!"
"Tot nu pricep!" (spuse Ji-Sung și mai confuz)
"Tu chiar ai un creier cât o alună... Defapt, nici nu cred că ai creier... Uite! Iar încep!"
"Nu e nimic. M-am obișnuit!"
"Îmi pare rău, ok?"
"Dar... Tu mă urăști... De ce te-ai aruncat fără să gândești în fața lui pentru a mă salva?"
"Cine a spus că te urăsc?"
"Chiar tu ai spus!"
"Eu? Când?... (în acel moment Dong-Soo își aminti zecile de momente în care îi spusese că îl urăște)... Ok, am făcut-o... Dar defapt nu te uram!"
"Cum adică?"
"Pur și simplu nu te uram... Nu te-am urât niciodată, doar că aveai talentul de a mă enerva de fiecare dată când deschideai gura!"
"Dar totuși, care e motivul? Pentru tine e așa de simplu să te arunci în fața unui om înarmat?"
"Am vrut să te salvez... Ăsta e singurul motiv!"
"De ce? Era altceva dacă o făceai pentru un prieten, dar eu? Eu nu îți sunt nimic!"
"Am vrut să te salvez pentru că ești slab!"
"Acum mă insulți?"
"Nu... Ești slab într-un mod bun! Ai o inimă prea bună pentru a lovi pe cineva. Ești sensibil în majoritatea situațiilor ceea ce, în ultimul timp m-a obligat să te protejez!... Dacă pot să îmi folosesc forța pentru a face ceva acel lucru ar fi să protejez oamenii fără apărare!"
"Plănuiești să faci asta cu prețul vieții?"
"Dacă într-o zi, va trebui să îmi folosesc rana pentru a proteja pe cineva, fi sigur că o voi face!"
"Și ce ai vrut să spui când ți-am spus că prietenii tăi așteaptă să te trezești?"
"Nimic! Glumeam!"
"Ohh, ok!"

După externarea lui Dong-Soo prietenii săi nu se opreau din a-l mai certa. După revenirea sa completă se întoarse la școală și mai ales, la clubul de Taekwondo. Zilele de școală erau numărate. Rămaseră mai puțin de 6 săptămâni. Dong-Soo își plănuia facultatea alături de prietenii săi. Tae-Oh se decise să îi spună lui Ji-Sung că îl place. Deja îl iubea în ascuns de două sau chiar trei luni. După terminarea orelor, Tae-Oh se întâlnii cu Ji-Sung într-un parc.

"De ce m-ai chemat aici?" (spuse Ji-Sung puțin confuz)
"Vreau să îți spun ceva... Dar nu știu cum sau de unde să încep!"
"Începe cu începutul" (spuse Ji-Sung râzând)
"Cred că ai dreptate"

Tae-Oh trase aer în piept și spuse cu frică dar și decis niște cuvinte care îl făcură pe Ji-Sung să își lase capul în jos.

"Te plac!"
"Și eu te plac! Ești un prieten foarte bun!" (continuă Ji-Sung cu o privire zâmbitoare și inocentă)
"Nu cred că înțelegi! Nu te plac ca pe un prieten!"
"Tae-Oh... Eu... Îmi pare rău! Dar eu nu..."
"Știu... E ok! Nu poți să obligi pe cineva să te iubească! Dar, măcar, permite-mi să te iubesc... Am să mă mulțumesc cu atât!"
"Nu pot! Te-ai răni singur iar eu nu pot să îți fac asta!"
"Am înțeles!... (spuse Tae-Oh cu o mică lacrimă în ochi pe care o șterse imediat pentru a nu fi văzut de Ji-Sung)... Atunci, sper măcar, că vei rămâne prietenul meu... Vreau să rămânem ca înainte. Nu vreau să pierd până și această prietenie!"
"Sigur... Tu ești prietenul meu... Nimic nu va schimba asta!"
"Mulțumesc!"
"Atunci... Ne vedem mâine la școală!"
"Sigur!"

După ce se ridică de jos, Tae-Oh începu să plângă în liniște pentru a nu-l vedea sau auzi nimeni! Acum aflase cum e să suferi din dragoste! Știa că nu se va da bătut, dat nici nu avea de gând să îl oblige pe Ji-Sung să îl iubească! Acasă la el, îl întâlnii pe Jong-Hwa care îl aștepta în fața ușii.

"Ce faci aici?" (întrebă Tae-Oh încercând să își ascundă fața)
"Am venit să.... Ce e? Ai plâns cumva? Ia mâna!"
"Nu, nu am plâns... Mi-a intrat ceva în ochi!"
"Ți-am spus să iei mâna de la ochi!... (spuse Jong-Hwa trăgându-i mâna)... Pentru a plânge așa aveai nevoie de un car de praf!... Ce s-a întâmplat?"
"Intră!" (îi spuse Tae-Oh trăgându-l de mână)

În casă, Tae-Oh se schimbă și se așeză pe pat lângă Jong-Hwa.

"Acum spune-mi! De ce ai plâns?"
"I-am mărturisit lui Ji-Sung sentimentele mele!"
"Iar el te-a respins?"
"Da... Dar sunt bine! Am să trec peste!"
"Ce nemernic... Te-a făcut să plângi așa!"
"Nu e vina lui! Dragoste cu forța nu se poate!"
"Poate că ai dreptate!"
"Hyung! Tu ai iubit vreodată pe cineva?" (îl întrebă Tae pe Jong-Hwa)
"Eu?"

["Da... Te iubesc pe tine! Dar tu îl iubești pe el! Aștept de aproape un an să îți spun asta!"] (se gândi Jong-Hwa)

"Da!... Ai iubit pe cineva?" (repetă Tae destul de serios)
"Nu! Nu am iubit pe nimeni până acum!"
"Serios?"
"Da... Ce e atât de greu de crezut?"
"Nimic! Întrebam doar! (spuse Tae începând să râdă)
"Pot să dorm la tine? Ai mei nu sunt acasă și nu vreau să stau singur!"
"OK.. Dar mai întâi fă un duș"
"De ce? Crezi că miros!"
"Nu... Duhneşti chiar!" (spuse Tae și începu să râdă)
"Mai repetă o dată!" (spuse Jong-Hwa apropiindu-se de Tae)
"Duhnești!..." (repetă Tae-Oh râzând și arătând cu degetul spre Jong-Hwa)
"Eu miros? Să vedem dacă mai miros acum!" (spuse Jong-Hwa luând o pernă în mână)
"Vrei să te bați?... OK.. Dar o să pierzi!" (spuse Tae luând și el o pernă

Jong-Hwa îl lovi pe Tae cu perna. Acesta nu se lăsă mai prejos și îl lovi pe Jong-Hwa cât putu de tare încât din pernă începură să iasă penele. Jong-Hwa profită de faptul că Tae era neatent uitându-se la penele care cădeau și umpleau camera și îl lovi cu perna încât acesta căzu în pat. Dar din reflex îi prinse mâna lui Jong-Hwa care căzu împreună cu el. Jong-Hwa era deasupra lui Tae la câțiva centimetrii uitându-se ochi în ochi.

Tae, ușor panicat îl prinse pe Jong-Hwa de umăr și îl trase de pe el. Amândoi stăteau nemișcați unul lângă celălalt fără a mai spune vreun cuvânt. Dar Jong-Hwa rupse tăcere și spuse bâlbâit:

"Scuze!... Te voi ajuta să faci curat!"
"OK... Eu mă duc să îți aduc o pătură." (spuse Tae grăbind pasul spre sufragerie)

Se simțea ciudat. Chiar mai ciudat decât se simțise cu Ji-Sung. Se lovi de câteva ori încet peste obraz și se întoarse la Jong-Hwa cu o pătură. Acesta strângea penele de pe pat și de pe jos. După ce terminară, Tae se așeză pe canapea lăsându-l pe Jong-Hwa să doarmă în pat. Dar lui Jong-Hwa nu îi plăcea ideea ca Tae să doarmă acolo așa că îl chemă în pat. Acesta, puțin agitat după ceea ce se întâmplase acceptă într-un final și adormi lângă Jong-Hwa.