La sosirea ambulanței, Dong-Soo era total inconștient și plin de sânge. Ji-Sung îi apăsa în continuare rana cu putere. Doctorii îl urcară pe o targă și îl duseră în mașină. Îi oferiră primul ajutor după care îl conectară la niște aparate. Ji-Sung era lângă el simțindu-se mai vinovat ca niciodată. Îl ținea strâns de mână pentru că, credea că asta l-ar putea ajuta, așa văzuse că fac cu toții în filme. Dar nu părea să funcționeze. Înainte de a ajunge la spital, unul dintre aparatele la care era conectat Dong-Soo, se opri din a mai ticăi și începu în schimb să scoată un sunet ascuțit. Doctorii păreau foarte agitați, ceea ce îl neliniștea pe Ji-Sung care nu știa ce se întâmpla până când una dintre asistente spuse ceva care îl făcu să rămână șocat preț de câteva secunde:

"I s-a oprit inima! Pornește aparatul la 5..."

După această replică asistenta îi dădu un șoc. Nu se întâmplă nimic ceea ce o făcu să spună:

"Crește puterea la 10! Acum!"

După încă câteva replici asemănătoare, asistenta crescu puterea electroșocului la 20, ceea ce făcu aparatul să ticăie din nou și o determină pe asistentă să spună liniștită:

"Era cât pe ce! I-a revenit pulsul. Condu mai repede!"

Ji-Sung se liniști și el. Tocmai văzu o scenă pe care nu mai dorea să o repete vreodată! La spital, Dong-Soo fu dus într-o încăpere pe care scria mare "SALĂ DE OPERAȚIE".
Ji-Sung se așeză pe un scaun trecându-și mâinile nervos și neliniștit prin păr. Nu putea ieși din starea aceasta. Îi era greu să creadă și să accepte ceea ce se întâmplase chiar sub ochii săi. Dong-Soo, copilul de piatră care nu putea fi rănit ajunse în situația în care zăcea pe o masă de operație plin de sânge și cu viața în mâinile unor persoane necunoscute? Era de necrezut. Ji-Sung își scoase mâinile din păr și începu să le privească. Ambele sale mâini păreau să fie vopsite într-un vișiniu roșiatic. Privindu-le atent începu să plângă. Nu înțelegea de ce Dong-Soo alesese să își riște propria viață pentru a o salva pe a sa. Acele momente îi reveneau iar și iar în minte... Era singurul care aștepta în fața ușii. Restul scaunelor erau goale, pustii. Unul dintre doctori veni la Ji-Sung și îl întreabă ce legătură are cu pacientul. Ji-Sung începu să se gândească... El nu avea nici o legătură cu Dong-Soo, sau cel puțin nu știa să aibă vreuna, așa că îi răspunse nesigur:

"E prietenul meu!"
"Și unde îi este familia?"
"Nu știu!"
"Tu ești singurul care are vreo legătură cu el?"
"Nu!"
"Atunci te rog să îi anunți pe cei apropiați! Am nevoie de persoanele cele mai apropiate de el... Numai familia poate semna!"
"Am înțeles" (spuse Ji-Sung nesigur pe el)

După ce plecă doctorul, Ji-Sung își scoase telefonul și îl sună pe Tae-Oh.

-APEL TELEFONIC-
______________________________

"Tae-Oh!" (spuse Ji-Sung cu o voce tremurândă)
"Ce e? Tu plângi? De ce? Ți-sa întâmplat ceva?" (spuse Tae-Oh panicat)
"Nu... Nu... Nu mie!"
"Ce vrei să spui?..."
"La spital!"
"Spital?... Despre ce vorbești... Ji-Sung! Ce e cu tine?"
"D-Dong-Soo!"
"Ce e cu el? Și de ce ești la spital?"
"A fost o bătaie și, și Dong-Soo a fost înjunghiat!"
______________________________

În momentul următor, Tae-Oh închise și aleargă la Jong-Hwa pentru a-i spune. Amândoi porniră spre spital într-un ritm alert. Ajunși acolo îl găsiră pe Ji-Sung pe scaun.

"Cum s-a întâmplat asta?" (întrebă Jong-Hwa răstindu-se la Ji-Sung)
"E o poveste lungă!" (spuse Ji-Sung speriat începând să povestească totul în detaliu)

Tae-Oh încerca să îl apere acum pe Ji-Sung de furia lui Jong-Hwa când află că totul era din cauza lui. După ce se calmară, Tae-Oh îl luă pe Ji-Sung de mâini și îl duse la baie.

"Spală-te pe mâini! Dacă te tot uiți la ele îți vei face rău singur." (spuse Tae-Oh cu mici lacrimi în ochi)

După câteva minute doctorul reapăru.

"Voi cine sunteți?" (întrebă doctorul)
"Suntem prietenii lui cei mai buni... Suntem ca niște frați!" (spuse Jong-Hwa)
"Nu știți unde sunt părinții lui?"
"Ba da!" (spuse Tae-Oh făcându-i semn doctorului să îl urmeze)

"Părinții lui nu pot fi prezenți aici pentru el!" (spuse Tae-Oh lăsându-și capul în jos)
"De ce?"
"Deoarece ei nu mai trăiesc! Dong-Soo locuiește de unul singur!"
"În acest caz, v-a fi responsabil de propria persoană... Plată, tratament, semnături!"
"O să ne ocupăm noi de asta!" (spuse Tae-Oh privindu-l rugător pe doctor)

După două ore lungi de așteptare, unul dintre doctori ieși pe ușa sălii de operație.

"Cum e?" (întrebă Jong-Hwa)
"A depășit orice pericol dar a pierdut mult sânge! Îl puteți vedea după ce va fi mutat într-o salon!"
"Mulțumim mult!" (spuse Tae-Oh zâmbind ușurat)
"Yaa... Poți să pleci acum!... Oricum nu ai nici o legătură cu el!" (spuse Jong-Hwa către Ji-Sung)
"Hyung!... Cum să îl alungi așa?" (spuse Tae-Oh)
"Din cauza lui, Dong-Soo putea muri!"
"Dar nu trebuie să fi atât de dur..." (spuse Tae-Oh deranjat de comportamentul lui Jong-Hwa)

Jong-Hwa nu mai spuse nimic. După puțin timp Dong-Soo fu mutat într-un salon. Prietenii săi intrară la el și, așa cum făceau ei de obicei începură să îl certe chiar dacă era inconștient! Dar nu îl certau dușmănos ci o făceau frățește. Numai ei știau ce înseamnă Dong-Soo pentru ei! În toți acești ani în care prietenia lor era de nedesprins... Toți acești ani în care puteau spune că erau mai apropiați ca o familie, în toți acești ani nu se întâmplase nimic atât de dureros, să îți privești cel mai bun prieten întins pe un pat și să aștepți cu sufletul la gură să își deschidă ochii pentru ai mai putea spune o dată "Yaa... Nemernicule... Cum ești?... Ne-ai speriat!" și apoi să râdă împreună de ceea ce tocmai se întâmplase ca de o glumă.

Spre seară, Ji-Sung prinse și el ocazia să intre pentru a-l vedea pe Dong-Soo înainte să plece deoarece se simțea vinovat și față de Jong-Hwa... Simțea că, cuvintele acestuia erau adevărate într-un fel... Se așeză pe un scaun lângă acesta și vorbi tremurat.

"Știu că sunt vinovat! Tu doreai să stai departe de mine dar eu nu ți-am respectat dorința... Îmi pare rău! Nu pot să îmi scot din cap cuvintele pe care mi le-ai spus înainte de a-ți închide ochii! La ce te refereai prin faptul că am scăpat de tine și să mă bucur?... Așa îți ceri tu scuze pentru ceea ce mi-ai făcut în ultimii doi ani?
Eu sunt cel care trebuia să își ceară iertare! În ultima vreme ți-am tot cauzat probleme! Dar nu o fac pentru că vreau... Ăsta sunt eu! Nu sunt perfect... Nu sunt ca tine! Nu sunt elevul perfect. Eu nu sunt bun la nimic. Singurul lucru pe care am reușit să îl fac a fost să te aduc în starea asta! De aceea îmi pare rău! Sper ca, după ce te trezești... Să poți să mă ierți! Eu am să plec acum... Prietenii tăi sunt afară! Așteaptă ca tu să te trezești! Așa că fă-o repede!"

După ce se ridică după scaun, îl mai privi o dată pe Dong-Soo și se întoarse cu spatele ștergându-şi o lacrimă care se rostogolea pe obrazul roșu.

"Ei știu că mă așteaptă... Dar tu?"

La aceste cuvinte, Ji-Sung se întoarse imediat cu fața spre Dong-Soo privindu-l șocat!