Era sâmbătă!... Weekend-ul reprezenta scăparea lui Ji-Sung. Două zile departe de Dong-Soo erau mereu binevenite. Acasă își petrecea timpul liber făcând ceea ce îi plăcea cel mai mult. Picta cea mai mare parte a zilei. Restul zilei și-l petrecea uitându-se la televizor, jucând jocuri video, mâncând și dormind. Părinții săi erau plecați aproape tot timpul cu afaceri. Dar el nu se supăra. Nu era genul de persoană care nu are ce face cât timp toți sunt plecați. Avea și câțiva colegi care veneau pe la el și se distrau împreună. Prieteni buni, cum ar fi Hwang Woo-Joo, colegul său de clasă cu care se înțelegea cel mai bine, poți spune că erau ca niște frați, Baek Ye-Rin, o fată cu care s-a împrietenit anul trecut la un voluntariat pentru adăpostul de animale și Jung Yong-Hwa, un prieten din copilărie cu care se ceartă des, dar se susțin mereu în orice! Așa că viața lui nu era deloc una plictisitoare. Dar, weekend-ul trecu repede. Luni dimineața, acel ceas enervant dădea startul unei noi săptămâni de școală, dar și unui nou coșmar. La școală, orele începură cu diriginta care făcea prezența. Ji-Sung era și el prezent. Parcă în acest an Dong-Soo îl lăsa mai moale. Poate, pentru că era anul său terminal? Sau poate că ura sa pentru el se domoli? Alte motive nu puteau fi. După terminarea orelor Ji-Sung se întâlni cu prietenii săi în parcul școlii. Dong-Soo era și el în parc. Avea o carte în mână. Ceva era putred. Dong-Soo? Să citească?... Asta nu mai văzuse nimeni până acum. Știa toată lumea că era un chiulangiu și că le făcea zile fripte celor care îl călcau pe coadă. Dar, se pare că învață, nu degeaba e premiant în școală chiar dacă nu prea vine niciodată. Ji-Sung și prietenii săi se uitau mirați la el până când Dong-Soo îi văzu și își puse cartea în ghiozdan. Se ridică de pe bancă și înaintă spre Ji-Sung și restul. Se opri în fața sa și spuse nervos.

"Dacă spui cuiva despre asta... Nu vrei să ști ce pot face?... Cred că ai intra perfect cu tot cu prietenii tăi tocilari într-o cutie care va pluti pe râul Han!... Dacă nu vrei să ajungi acolo, să nu scoți un sunet!"

Dong-Soo plecă izbindu-se în umărul lui Ji-Sung și al lui Woo-Joo.

"Ce naiba are ăsta?" (spuse Woo-Joo)
"Nu știu... Dar cred că ar fi mai bine să ne ținem gura și să lăsăm totul așa cum e!" (interveni Ji-Sung)
"Eu cred că e nebun!... Nu îl știu prea bine dar se vede pe el!" (spuse Ye-Rin)
"Nu mai contează... Hai să mergem la o înghețată!" (spuse Yong Hwa)

Totul era ciudat în legătură cu Dong-Soo. De la privirea și comportamentul său, până la trecutul ascuns al acestuia pe care nici Kang Tae-Oh și Kim Jong-Hwa, prietenii lui cei mai buni, nu îl știu.

Un copil pe care părinții l-au abandonat la un orfelinat când avea 3 ani. Oamenii de acolo agresau copii care nu ascultau. El plângea mereu că vrea acasă, și nu asculta de nimeni, de aceea era cel mai agresat copil din întreg orfelinatul. După 5 ani de bătăi și plânsete, o familie veni însfârșit să îl adopte. Atunci avea 8 ani. Putea să priceapă destul de bine ce se întâmplă în jurul său. După acceptarea faptului că aparținea unei noi familii începu să se obișnuiască cu ei. Devenea din nou fericit. Îi iubea atât de mult. Dar de ziua sa, când împlinea 14 ani, tatăl său adoptiv pieri într-un incendiu la locul de muncă. De atunci refuză să își mai sărbătorească zilele de naștere. De atunci își spunea mereu că tot ceea ce iubești în viață îți va fi luat. Că orice lucru frumos are un termen de valabilitate. Și că, decât să iubești ceva pentru al pierde, mai bine urăști ceva pentru al lăsa să dureze. După moartea tatălui său, a devenit capul familiei. Singur la părinți, a fost nevoit să se confrunte cu toate, mai ales după ce mama sa adoptivă din cauza șocului provocat de moartea soțului său, începu să manifeste o boală. O boală care nu o durea pe ea, dar îi făcea să sufere pe cei din jurul său, care o iubesc "Alzheimer". Din cauza acestei boli începu să îl uite pe fiul său pe care îl iubea ca pe ochii din cap și care în acel moment avea 16 ani. Viața lui devenea tot mai grea. Parcă zilele doreau să îl lovească din toate părțile... Începu să muncească pentru ași întreține mama și pe el însuși. Continuă totuși școala chiar dacă avea prea multe de făcut. Cu timpul mergea tot mai rar la școală. Venea doar când știa că se dă un test. Învăța în timp ce muncea. Când prindea timp liber învăța în parc. Dorea să ajungă la o facultate bună pentru a nu-i mai fi atât de greu. Mulți vecini râdeau de el, spunând că e un bastard și că mama sa o fi vrut să-l uite oricum. Dong-Soo începuse să devină un copil mai dur, să se lepede de câteva sentimente, din cauza răutății oamenilor. De ziua sa, la 17 ani, mama sa murise și ea... Dong-Soo devenise cu adevărat un bastard acum. Un bastard care nu deținea decât un nume, un sentiment de singurătate și unul de ură. Trebuia să se schimbe și el pentru a trăi. Un trecut atât de întunecat pentru un copil atât de tânăr. Toate aceste lucruri le păstra Dong-Soo în minte. Nimeni nu știa. De fiecare dată când prietenii săi îl întrebau de părinții lui, el mereu răspundea că sunt plecați la muncă într-o altă țară și că nu prea vin pe acasă, dar îi trimit bani și lucruri minunate. Acum, în prezent, la vârsta de 18 ani, ducea aceeași viață de bastard, care își ascunde identitatea de toată lumea. Ar ascunde-o până și de el, dacă nu ar exista mereu acele amintiri întipărite în mintea și sufletul său.

Ps: Chiar îmi pare rău de Dong-Soo... În timp ce scriam mă simțeam trist! 😔😅... "In spatele oricărui zâmbet se ascunde o lacrimă" ♥️... Mulțumesc!