Lunea, la clubul de gătit, elevii învățau cum să își pună șorțurile înainte de a începe să gătească. Jong-Hwa, crezând că șorțul se îmbracă ca pe pantaloni, încercă să și-l pună așa, dar ajunse să se blocheze în el. Tae-Oh, care îl observă, începu să râdă de el.

"Yaaa... De ce râzi?... Mai bine m-ai ajuta puțin!" (spuse Jong-Hwa simțindu-se inconfortabil)
"Acum, acum!" (spuse Tae-Oh continuând să râdă)

Tae-Oh îl ajută pe Jong-Hwa să își deznoade șorțul apoi îi arătă cum se pune, dar Jong-Hwa nu pricepuse nimic din explicațiile lui Tae-Oh. Tae-Oh, văzând că prietenul său nu se descurcă deloc, îi luă șorțul din mâini și trecu în spatele său. Îi așeză șorțul pe talie și abdomen lent, pentru ca Jong-Hwa să învețe cum se face. Îi duse o mână pe umăr iar pe cealaltă o avea pe abdomenul lui pentru ai lega bretelele. Jong-Hwa înghiții în sec. Tae-Oh nu fusese vreodată atât de aproape de el. Mâna de pe abdomenul său îl făcea să simtă cum arde pe dinăuntru. Iar cea de pe umărul său îi dădea fiori reci. Când Tae-Oh își duse ambele mâini pe abdomenul lui Jong-Hwa îmbrățișându-l delicat pentru ai lega șorțul și îi șopti la ureche "Așa se face... Să ți minte", inima și respirația lui Jong-Hwa o luară razna. După ce Tae-Oh termină de legat șorțul, se uită atent la prietenul său și spuse încet câteva cuvinte:

"Îți stă bine... Chiar te prinde culoarea!"

După ce spuse acestea Tae-Oh începu să zâmbească radios. Zâmbetul său alb și strălucitor îi suciră mințile lui Jong-Hwa, rămânând paralizat câteva secunde. Poate că acest club nu era chiar o idee atât de rea. Când începură să gătească totul devenise serios. Tae-Oh gătea fără a acorda atenție celor din jurul său. Atunci când gătea era în lumea sa, nimic nu îl putea distrage. Jong-Hwa cum nu știa ce să facă, îl întrebă pe Tae-Oh. Acesta îi spuse să spele legumele ca să le poată curăța mai ușor. Jong-Hwa le spălă și le puse într-un bol. Tae-Oh se apucă să le curețe și să le taie, dar un mic accident îl făcu pe Tae-Oh să geamă. Cuțitul său se blocase într-un morcov, iar, acesta când trase, se tăie din greșeală la deget destul de tare. Jong-Hwa veni imediat cum îl auzi pe Tae-Oh gemând. Se puse pe un scaun lângă el și scoase din buzunar un plasture. El mereu ținea unul deoarece nu ști niciodată ce se poate întâmpla. Jong-Hwa desfăcu plasturele și îi luă mâna lui Tae-Oh. Era atât de fină, fără bătături sau imperfecțiuni. Suflă asupra rănii și îi puse plasturele pe deget cu grijă, după care îi spuse cu seriozitate:

"Ai grijă... Nu vreau să mai existe o dată viitoare!" (îl mustră blând Jong-Hwa exact ca pe un copil inocent)
"O să am... Mulțumesc! Acum hai să ne întoarcem la treabă!"

La finalul orei, profesoara trecu pe la fiecare masă pentru a gusta ceea ce făcură elevii. Era destul de mulțumită... Ajunsă la masa lui Tae-Oh și Jong-Hwa, luă o lingură și gustă. Plăcut impresionată, se uită la cei doi și îi felicită. Era cea mai bună mâncare preparată de elevi de până acum. Tae-Oh era bucuros... L-au mai lăudat mulți înainte, dar se simțea mult mai mândru știind că îi spune asta o profesoară. Zâmbind din nou ca un copil, fără griji și inocent, cum făcea de altfel mai mereu, se întoarse cu fața spre Jong-Hwa. Spre surprinderea absurdă a acestuia, Tae-Oh îl îmbrățișă mulțumindu-i.

"Mulțumesc hyung!"
"De ce îmi mulțumești mie? Tu ești cel care a gătit... Singurul lucru pe care l-am făcut eu a fost să spăl legumele și să sting cuptorul." (spuse Jong-Hwa total surprins de această îmbrățișare bruscă din partea lui Tae-Oh)
"Știu... Dar tot îți mulțumesc! Ca să sărbătorim putem merge la un local. Știu eu unul care face cele mai bune Rice cake (prăjituri cu orez)."
"Serios? Ador rice cake! Să mergem!" (spuse Jong-Hwa entuziasmat)

La masă, după ce comandară, Jong-Hwa își făcuse curajul de al întreba pe Tae-Oh ceva:

"În ultima vreme ești destul de apropiat de Ji-Sung... Cum de v-ați împrietenit atât de repede?"
"Chiar e un tip de treabă dacă ajungi să îl cunoști... Sigur că m-am împrietenit cu el!"
"Dar... Tu nu ești genul care îți faci prieteni atât de repede... Nici măcar atunci când m-ai cunoscut pe mine. A durat câteva săptămâni să vi și să mă întrebi dacă vreau să fim prieteni... Pot să te întreb ceva? Și să nu mă minți! Eu te cunosc mai bine decât oricine... "
"Ce vrei să mă întrebi?..." (spuse Tae-Oh confuz, dar și foarte curios de ceea ce dorea Jong-Hwa să îl întrebe)
"Tu... Cumva... Vreau să spun... Dacă nu cumva îl..."

Dar discuția le fusese întreruptă de către Dong-Soo, care îi zări din întâmplare așa că veni la ei.

"Ce faceți?..."
"Hyung!... Tocmai vorbeam cu Jong-Hwa despre ceva!"
"Despre ce?" (întrebă Dong-Soo curios)
"Despre cursul de gătit de azi!" (interveni Jong-Hwa uitându-se la Tae-Oh dându-i de înțeles să nu spună)
"Ohh... Și pe voi vă enervează cluburile astea?"
"Nu... Chiar am început să mă bucur de ideea directorului legată de aceste cluburi!" (spuse Jong-Hwa)
"Tu?...te bucuri de aceste cluburi?... Ce i-ai făcut Tae-Oh?"
"Nimic!..." (spuse Tae-Oh râzând)
"Mie nu îmi place deloc... Tocmai am venit de la clubul de Taekwondo... Nu mai știu cum să mă împart!"
"Cum merg repetițiile cu Ji-Sung?" (întrebă Jong-Hwa)
"Mai rău de atât nu putea fi!"
"De ce?" (spuse Tae-Oh puțin îngrijorat)
"Doar așa... Sunt scârbit la fiecare cuvânt scris pe acea foaie... Vouă vi se pare normal ca două persoane să fugă de acasă doar pentru că părinții sunt împotriva relației lor?"
"Da... Nu e ceva nou!" (spuse Tae-Oh)
"Tu chiar ești... (spuse Dong-Soo respirând adânc și dându-i una după cap lui Tae)... Eu plec acum... Ne vedem mâine!"
"Unde mergi?" (întrebă Jong-Hwa curios)
"La repetiții... Despre ce vorbesc eu?... Mă duc la moarte!"

După ce plecă Dong-Soo, cei doi începură să râdă... Dar Tae-Oh rupse această dispoziție cu o întrebare:

"Deci.... Ce doreai să mă întrebi în legătură cu Ji-Sung?"
"Nu... Nimic... Uită" (spuse Jong-Hwa ridicându-se și plecând fără să mai scoată vreun cuvânt)
"Hey... Hyung... Dar nu ai mâncat nimic!... Ce-o fi cu el?"