Miercurea, la școală, toți elevii veniră cu plăcere! Pentru că azi, era ziua în care se anunța acea mică vacanță mult așteptată care dura o săptămână întreagă. Nu exista bucurie mai mare pentru un elev! În clase le-a fost spusă data în care avea să înceapă vacanța: era chiar lunea aceasta!
După ore, Ji-Sung așteptă lângă poartă, pentru a-și cere scuze de la Dong-Soo pentru ceea ce se întâmplase ieri chiar dacă încă nu își putea da seama cu ce greșise! Îi văzu pe Tae-Oh și pe Jong-Hwa ieșind din școală, dar Dong-Soo nu era cu ei! Oare nu venise la școală? Sau s-a întâmplat ceva?... Cu aceste gânduri se decise să îi întrebe de el.

"Yaa!... Tae-Oh!" (spuse Ji-Sung puțin timid, dar nu avea la cine altcineva să apeleze, și știa că Tae-Oh era mai prietenos decât Jong-Hwa)
"Ce?" (spuse Tae-Oh surprins de această întâmplare)
"Poți să îmi răspunzi la o întrebare?" (spuse Ji-Sung sfios)
"Sigur!" (continuă Tae-Oh cu un mic zâmbet)
"Nu, nu poate!" (intervenii Jong-Hwa)
"De ce?... El a zis că poate!"
"Doar pentru că e prieten cu Yong-Hwa, asta nu înseamnă că îl poți folosi tu când vrei!" (spuse Jong-Hwa puțin iritat)
"Dar eu voiam doar să îi pun o întrebare despre Dong-Soo!" (continuă Ji-Sung vizibil speriat)
"Să nu cumva să îndrăznești! L-ai deranjat destul!... Niciodată nu l-am mai văzut așa! L-ai distrus total!" (strigă Jong-Hwa aproape de a face un scandal)
"Hey!...lasă băiatul în pace! El nu știa nimic. De ce îl cerți așa? Merită?" (completă Tae-Oh)
"Dar Soo a meritat?"
"Și ce vrei să facă el? Cu ce e de vină?... Du-te înainte. Vin și eu imediat!" (îi spuse Tae-Oh lui Jong-Hwa)
"Treaba ta!" (spuse Jong-Hwa vizibil supărat de delăsarea lui Tae-Oh)
"Fi fără grijă! Pare el un nemernic, un cretin și un pușlatan... Dar are un suflet bun!... Deci... Ce doreai să mă întrebi?"
"Unde e Dong-Soo și de ce nu a venit azi la școală?... Ce s-a întâmplat ieri? Eu m vrut doar să îl răsplătesc și el a făcut.... Ceea ce a făcut!"
"Aishhh (offf)... La asta chiar nu pot să îți răspund! Dar... Dacă vrei... Vino cu mine mai târziu ca să vorbim!"
"Tu chiar nu ești așa cum te credeam!"
"Și cum mă credeai?"
"Un bădăran răutăcios, care nu face numai ce spune Dong-Soo, un om rău fără coloa..."

Dar Tae-Oh îl întrerupse:

"Yaaa... Cred că mai bine te oprești... Am priceput" (spuse Tae-Oh râzând copilăros)
"Defapt, chiar ești tare!" (spuse Ji-Sung zâmbind către Tae-Oh)

Tae-Oh merse să îl prindă din urmă pe Jong-Hwa. Avea încă acel zâmbet stupid de copil pe față. Se gândi o clipă la ceva ce nu ar fi crezut vreodată că ar putea să se gândească!

["De ce zâmbesc așa iar inima mea bate mai repede?... Chiar e drăguț când zâmbește! Parcă... Nu... Las-o așa"]

După care îl ajunse pe Jong-Hwa din urmă. Spre seară, la un local de tteokbokki (prăjituri iuți cu orez prăjit într-un sos de roșii) Tae-Oh, îl aștepta pe Ji-Sung cu care propuse să se întâlnească aici! Acesta apăru după colț într-o pereche de blugi și un pulover alb, încălțat în adidași și cu o șapcă neagră pe cap. Tae-Oh îl recunoscu imediat și îi făcu semn cu mâna. Ji-Sung se așeză și îl salută prietenos.

"Hey! Ce mai faci?... M-ai așteptat mult?"
"Nu!... Și eu am ajuns acum câteva minute!" (spuse Tae-Oh care era acolo de o oră înghețând de frig într-un tricou pentru că el mereu se îmbrăca total contrar vremii de afară)
"Atunci e ok! Ai comandat deja?"
"Nu... Te așteptam!"
"Ohh... OK..."

După ce sosii mâncarea comandată între timp, cei doi începură să mănânce! Tae-Oh, totuși, rupse tăcerea și spuse:

"Ai grijă cu Dong-Soo!... Nu mai pomenii lucruri despre care nu ști nimic în fața lui!"
"Dar nu înțeleg ce am făcut de a reacționat așa!"
"Singurul lucru pe care ți-l pot spune e să te ferești de el și să nu mai spui sau faci tot ceea ce te taie mintea!"
"Oricum nu mai am de-a face cu el! E prea... Dong-Soo!"

Spuse Ji-Sung îndesându-și o lingură mare pe gură, dar fiind prea mult în lingură se făcu pe toată gura până la nas, ceea ce îl făcu pe Tae-Oh să râdă cu poftă la acest moment care în gândul său, părea extrem de drăguț!

"De ce râzi?" (întrebă Ji-Sung nedumerit)
"Pentru că ești murdar până la nas!... Arăți atât de haios! Cum să nu râd?" (spuse Tae-Oh continuând să râdă)

Ji-Sung luă un șervețel și se șterse dar rată unele locuri deoarece nu vedea pe unde era murdar. Tae-Oh, se ridică în picioare și merse lângă Ji-Sung luându-i șervețelul din mână și începând să îl șteargă el.

"Aici!" (spuse el zâmbind prietenos și ștergându-l gentil pe obrazul drept și pe nas)

Tae-Oh îl șterse bine peste tot. Uitându-se mai bine, văzu că era murdar și pe buze, pe care începu să le șteargă, dar după câteva secunde, se pierdu. Simți cum inima sa o luă razna. Se temea să nu o audă nimeni... Parcă un fior rece de toamnă îi pătrunse în fiecare colțișor al corpului... Uitându-se mai atent la buzele înroșite și crăpate de frig, începu să-și simtă pieptul cum arde. Desprinzându-se din acea fantezie, se întoarse la locul său derutat dar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

"Gata... Să continuăm să mâncăm! Se răcește și apoi nu mai e bună!" (spuse Tae-Oh roșu... Nu se știa dacă din cauza frigului sau din cauza arsurii din piept de adineauri)

După ce mâncară, Ji-Sung vru să meargă acasă iar Tae-Oh se oferii să îl conducă. Acesta acceptă și porniră spre casa lui Sung care se dovedii a fi doar la câteva străzi distanță de cea a lui Tae. Ji-Sung intră în casă luându-și la revedere de la Tae.

Acasă, Tae-Oh începu să se gândească serios la ceea ce simțise!

"Ce naiba! Ce-a fost asta?... Am văzut în multe filme că actorul din rolul masculin se simte în acest fel când se îndrăgostește de o fată! Dar... La mine e vorba despre... Un băiat! Nu se poate... Nu are cum!... Sau are? Dar noi suntem în Coreea! Țara în care nu mulți aprobă asemenea relații!... Nu... Despre ce vorbesc eu aici? E doar sentimentul de bucurie că mi-am făcut un nou prieten! Da... Asta trebuie să fie!... Dar... Totuși, el e atât de drăguț, și arată ca un copilaș inocent cu buzele crăpate și roșiatice! Cu o privire călduroasă ca o zi de vară... Și cu o piele mai albă ca zăpada... Și ce? Cui îi pasă că țara asta nu aprobă... Dacă inima mea așa simte... Cu timpul voi afla ce simt defapt... Dar tot sper să nu fie iubire!"

După ce spuse asta se aruncă în pat și după câteva secunde începu să zâmbească atât de inocent și radios, încât ai fi spus că acum i-sa întâmplat cel mai frumos lucru din viață!
De atunci... Începu să îl întrebe tot mai des în săptămâna liberă, pe Yong-Hwa despre Ji-Sung și îl chema de fiecare dată când era liber, pe Ji-Sung la un local sau în alte locuri în care să poată să se distreze împreună cât timp școala nu îi mai presa... Spre deosebire de Tae-Oh, care aflase ce fel de sentimente dezvoltase într-un timp atât de scurt față de Ji-Sung, spre mirarea și ghinionul său, chiar era iubire, Ji-Sung nu simțea nimic diferit.... Era doar bucuros de noua sa strânsă prietenie cu Tae-Oh... Nu se gândea la nimic mai mult. Dar nici Tae-Oh nu dorea să i-se mărturisească lui Ji-Sung. Dorea ca, cu timpul, să îl facă pe Ji-Sung să își mărturisească singur sentimentele! Până atunci, decise să țină totul secret.
Era weekend. Școala se apropia cu pași repezi. Elevii se pregăteau ca un nou val de examene să înceapă.

(P.S): Micul nostru îndrăgostit nici nu știe în ce s-a băgat! 😬😏❤️