"Nu ne-am văzut de mult timp... Dong-Soo!" (spuse băiatul zâmbind)
"Am dat de dracu (se gândi Dong-Soo) Zău că nu îmi era dor!" (spuse Soo la fel de zâmbitor)
"Dar mie da... Nici nu ști de când aștept să te reîntâlnesc!... Numele meu e Ki-Moo! Amețește-ți bine numele ăsta!" (spuse Ki-Moo apropiindu-se de Soo)
"Am să mi-l amintesc de fiecare dată când vreau să vărs! Mulțumesc pentru grijă!"
"Ești destul de încrezut... Îmi place! Dar mai ai de muncă! Încă de la început îmi plăcea de tine, ai potențial. Nu vrei să ni te alături?"
"De ce? Prietenii tăi sunt prea leneși și ai nevoie de cineva capabil?"
"Ce ai spus?" (se răstii unul dintre băieți)
"Așteaptă!... (spuse Ki-Moo oprindu-l pe băiat din încercarea de al lovi pe Soo)... Uite, facem așa... Eu vreau să mă răzbun pe prietenul tău, nu pe tine... Dar azi mă simt bine și îți dau de ales... Vrei să scapi neatins și să ai respectul meu aducându-mil pe prietenul tău aici pentru a-l învața o lecție, pe care tu ne-ai oprit data trecută din a o face? sau vrei să faci în continuare pe eroul și să iei totul asupra ta fiind bătut în locul lui?" (spuse Ki-Moo zâmbind)

Dong-Soo se gândea serios știind că orice alegere ar face cineva avea să fie bătut. Dacă l-ar fi ales pe Ji-Sung s-ar fi simțit rău... În mintea sa și din ceea ce văzuse, Ji-Sung era acel copil firav și sensibil, care nu ar fi suportat atâtea lovituri... Învățase asta încă din timpul când el era cel care îl bătea. Dar dacă ar fi făcut iar pe eroul ceea ce nu era obișnuit să facă, l-ar fi salvat pe Ji-Sung dar s-ar fi ales cu o bătaie zdravănă pe care știa că nu o putea câștiga. Era cea mai grea alegere de până acum. În mintea sa era un război între ideea că el îl ura încă pe Ji-Sung și dorința de a-l salva doar pentru că nu dorea să știe că o persoană fără apărare ia bătaie din cauza alegerii sale bazate pe ură. Când însfârșit găsise un răspuns, se apropie de Ki-Moo uitându-se sfidător în ochii săi și spuse hotărât:

"Dă tot ce poți! Sunt obișnuit!... Să terminăm odată cu asta!"
"Deci ai decis să o faci pe eroul! Ok... Nu am nimic împotrivă!" (spuse Ki-Moo râzând)
"Dar nu aici! Asta e o școală nu un ring de lupte!" (spuse Dong-Soo ieșind din clasă în timp ce, cei trei îl urmăreau)

Ji-Sung, care era în curtea școlii așteptându-și prietenii îl văzu pe Dong-Soo care era urmat de cei trei băieți pe care îi recunoscu imediat.

"Ce e asta? Ceva e putred la mijloc!" (spuse Ji-Sung uitând de prietenii săi și urmărindu-i pe furiș pe cei patru)

Pe o alee veche, netraversată de oameni, între două clădiri înalte, părea să fie locul perfect pentru scena ce va urma. Dong-Soo știa aleea asta bine. Venea des aici pentru a sta singur!

"Ești gata?" (întrebă Ki-Moo nerăbdător)
"Gata... Dar să ști că nu am să mă las înfrânt prea ușor!" (spuse Dong-Soo strângându-și pumnii)
"Perfect! Așa va fi mult mai distractiv"

După această conversație scurtă, Ki-Moo atacă primul. Dong-Soo își folosea toată forța strânsă în atâția ani de Taekwondo. Se ferii repede și cu o răsucire a trunchiului îl lovi pe neașteptate pe Ki-Moo. Acesta își regăsi echilibrul, și furios pe această îndrăzneală absurdă a lui Dong-Soo le făcu semn prietenilor săi să intervină în luptă. Cei trei îl înconjurară din toate părțile pe Soo care încerca să se apere de toți în același timp. Știa că viața nu e un film, și că personajul principal nu câștigă mereu în realitate. Luptele de la TV nu se comparau cu cele din viața reală. Scăpase neatins până acum cu ajutorul tehnicilor sale și anilor de antrenament, dar știa că poate fi lovit oricând, ceea ce se și întâmplă. Soo ținea mâna lui Ki-Moo lovindu-l cu un picior pe unul dintre băieți, ceea ce îi dădu oportunitatea celui de-al doilea băiat să îl lovească puternic în abdomen. Dar Soo nu se lăsă și îl doborâ pe cel care îl lovii. Ji-Sung, care privea totul din spatele unei pubele sună repede la poliție. Nu știa motivul răfuielii lor, dar nu putea să îl lase așa pe Soo. Între timp Dong-Soo părea să aibă avantajul anilor de antrenament și faptul că prietenii lui Ki-Moo nu erau luptători prea buni era tot un avantaj. Îi doborâ pe amândoi rapid dar se trezi lovit cu putere de Ki-Moo. În Taekwondo odată ce ai căzut erai depunctat sau chiar învins, dar în lumea luptelor de stradă, era diferit. Aici, odată ce ai căzut te poți socotii un om mort. Soo nu mai apucă să se ridice deoarece Ki-Moo îl mai lovii o dată cu brutalitate strigându-l batjocoritor "Erou stupid". Prietenii lui Ki-Moo își reveniră mai greu de la loviturile puternice încasate de la Dong-Soo. Dar după ce se ridicară de jos și îl văzură pe Dong-Soo la pământ începură să îl lovească pentru a se răzbuna.

Ji-Sung, care nu mai suporta să stea ascuns, prinse curaj și se ridică în picioare pășind spre cei patru strigând speriat:

"Stooop!"
"Ia uite cine a apărut! Dacă nu e chiar cel care s-a dat la iubita mea!"
"Ai înțeles greșit! Ea s-a dat la mine! Eu nu am făcut nimic."
"Îndrăznești să continui să spui că iubita mea e mincinoasă?" (spuse Ki-Moo nervos)
"Nu... Dar ăsta e adevărul... (spuse Ji-Sung aplecându-se la Dong-Soo)... Ssshhh... Te doare?"
"Nu!" (spuse nedorind să își arate durerea Dong-Soo)
"Tu chiar crezi că vi aici și oprești totul cu un stop? El a ales să fie un erou și să te salveze lăsându-se bătut... Nu îi fă decizia de pomană!" (spuse Ki-Moo împingându-l pe Ji-Sung într-o parte și lovindu-l puternic pe Soo cu piciorul ca pe o minge)

Ji-Sung se uită pentru o clipă la Soo care stătea întins, plin de vânătăi pe pământul rece. Se gândea în sinea sa, la o soluție pentru a-l salva pe Dong-Soo, nemișcat și surprins de faptul că Dong-Soo se sacrificase în halul ăla pentru persoana pe care o ura. Poliția era pe drum, ceea ce îl făcu pe Ji-Sung să îi amenințe pe cei trei cu închisoarea. Asta nu merse, așa că prinse curaj și îl lovi pe Ki-Moo cu toată puterea sa după care se aplecă imediat la Dong-Soo pentru a-l ridica de jos. Ki-Moo, ștergându-se la buză și văzând că sângerează, se enervă și decise că era timpul să își folosească "surpriza" adusă special pentru această luptă. Își scoase tricoul de la pantaloni și scoase de la spatele acestora un cuțit. Se apropie apăsat de Ji-Sung care îl ridicase pe Dong-Soo de jos și pleca sprijinindu-l pe acesta de umărul său. Dong-Soo îl văzu pe Ki-Moo ridicând cuțitul spre Ji-Sung. Cu puținele lui forțe rămase făcu un efort pentru a se răsuci și a ajunge în locul acestuia ferindu-l din calea lui Ki-Moo în câteva milisecunde. Reuși să îl salveze. Îl ținea strâns în brațe pentru a-l apăra, dar el nu fusese atât de norocos. Acel cuțit i-se înfipse în spate. Un mic geamăt îi ieși din gură urmat de o strângere puternică a ochilor din cauza durerii, înainte de a spune câteva cuvinte:

"Î-îmi p-pare rău! N-nu am s-să te mai de-ranjez de acum! Ai s-scăpat de mi-n-e... Bu-cură-te!"
"Despre ce vorbești?" (spuse Ji-Sung cu lacrimi în ochi)

Dong-Soo nu se mai putea ține pe pucioare așa că se lăsă pe jos. Ji-Sung îl ținea strâns apăsându-i rana destul de adâncă și care sângera foarte puternic.

"Tu ești Dong-Soo! Ești cel mai puternic și temut elev din școală! Nu te sperie nimic și îndrăznești să spui că nu faci față unui lucru atât de mic pentru tine?"
"Vezi? Tu n-nu mă cunoști de-loc!"
"Ce vrei să spui?"
"Nim-mic!"
"Chiar ești un erou patetic!... Nu mă gândeam că te vei arunca așa în tăietura unui cuțit doar pentru un fiu de cățea!... Ar trebui să continuăm?" (spuse Ki-Moo râzând)

Câteva secunde mai târziu apăru și echipajul de poliție. Îi prinseră pe tineri și sunară o ambulanță. Înainte de sosirea ambulanței, Dong-Soo își închise ochii și leșină în brațele lui Ji-Sung. Acesta cu ochii în lacrimi începu să îi strige numele:

"DONG-SOO... DONG-SOO... YAA... KIM DONG-SOO... să nu îndrăznești!"