Nu știu cum s-a întâmplat, dar viața mea a luat o întorsătură de o sută optzeci de grade. Am găsit un loc de muncă flexibil și destul de bine plătit, care îmi oferă timpul necesar pentru terminarea studiilor. Nu știu ce am făcut să merit asta, dar în sfârșit mă simt împlinită. Nu voi mai fi pe banii tatei, că și așa îl are pe frate-miu, și cel mai important, îmi voi putea plăti eu cheltuielile. Cu bursa ce o am de la facultate îmi plătesc cursurile, iar cu ce îmi rămâne de la baby-sitting îmi voi putea pune deoparte ca să-mi caut o mică garsonieră numai pentru mine.

      Of, dacă aș fi știut că viața mea o va lua pe arătură de îndată ce aveam să pun piciorul în acea casă, aș fi rămas pe banii tatei până la finalizarea școlii. Dar dacă am ști ce se va întâmpla cu noi în viitor, am lua alte decizii mai bine gândite. Păcat că nu putem prezice viitorul.

      Sunt entuziasmată până peste cap, am trecut până și peste scepticismul tatei care îmi sugera să refuz locul de muncă primit, deși am fost două zile și am muncit pe gratis. Odată ce i-am povestit despre familia ce mă va plăti, fața i s-a crispat și a devenit palid. Nu știu de ce s-a panicat atât, mai ales că sunt cei mai ok șefi din câți aș fi putut găsi. Îmi netezesc blugii de pe mine înainte să apăs pe soneria de la ușă și îmi bag o șuviță rebelă în cocul neglijent de la spate. Am cele mai mari emoții din lume, de parcă aș avea de dat cel mai important examen din viața mea.

       — Bună Jessica! Întră, te așteptam.

       Doamna Silversone mă primește cu căldura care o avea și în primele două zile în care am venit să dau proba. Îmi zâmbește amabil și îmi face semn să o urmez în living. Îmi oferă instrucțiunile necesare pentru îngrijirea optimă a celui mic și pleacă să se întâlnească cu soțul ei. Având în vedere că cel mic doarme deja, nu prea am mare lucru de făcut, așa că mă pun și îi aranjez jucăriile ce sunt împrăștiate prin toată încăperea. Nu știu de ce, dar am impresia că mama lui nu e chiar atât de atrasă de copil pe cât îmi arată mie.

        Scutur capul să-mi alung ideile nebune din minte și continui de strâns fredonând o melodie ce mi-a rămas întipărită în minte încă din autobus. Nu aud când ușa de la întrare este deschisă până în momentul în care aud pași pe holul de la intrare.

        — Doamnă Silversone, ați uit...

        Îmi înghit cuvintele atunci când în fața mea apare domnul Silversone. Mă privește surprins, ca mai apoi să-i răsară un zâmbet ștrengar în colțul buzelor. Înghit în sec, căci cunosc atât de bine aceste mici semne...

         — Bună Jess, nu mă așteptam să te găsesc aici.

         Își dă jos sacoul gri și se întoarce în hol pentru a-l lăsa în micul dulăpior. Înghit în sec pentru a doua oară, căci nu mă pot abține să nu-l privesc pe furiș. Are undeva la patruzeci de ani, dar arată precum un zeu venit pe pământ. Îmi închid pleoapele și scutur scurt din cap. Nu am voie să mă gândesc la astfel de lucruri, e căsătorit și în plus de asta, este tată!

        — M-a chemat doamna Silversone de dimineață.

        — Știi cumva unde a plecat?

        — Îmi cer scuze domnule, tot ce știu e că trebuia să vă întâlniți pentru a mânca împreună.

         Nu pot să mint, nu am fost învățată să fac asta. Nu reușesc să îi citesc nimic pe chip, dar după modul în care mă privește, nu pare să-i cadă prea bine informația dată. Inspiră adânc, văd asta după modul în care i se umflă pieptul pe sub cămașa fără vreo urmă de cută, de parcă ar fi umblat cu un călcător în buzunar. Un bărbat cu o statură impunătoare, stăpân pe sine și pe acțiunile sale, însă gestul pe care îl face, mă obligă să mă dau cu un pas mai în spate.

        — Jessica...

       Mâna ce a întins-o ca să-mi atingă fața îi cade înapoi pe lângă corp, iar numele meu șoptit îmi provoacă fiori. Revino-ți Jess!

        — Domnule, îmi cer scuze, însă sunt aici pentru a avea grijă de cel mic, nu pentru a vă satisface nevoile carnale.

        Trec pe lângă el și înainte de a ieși din încăpere, îl aud vorbind din nou:

         — Mă bucur că ești o fată care știe ce priorități are.

         Nenorocitul! Voia să mă testeze, să vadă dacă sunt una din femeile ușoare cu care probabil are obiceiul de a lucra. Îmi strâng palmele în pumni și îmi continui drumul înainte să mai spun ceva ce ar putea să-mi compromită acest loc de muncă. Restul zilei trece fără alte intervenții din partea domnului Silversone, chiar dacă l-am văzut cum mă urmărea cu privirea. De obicei sunt doar eu și copilul acasă, dar azi se pare că domnul avea alte intenții. Când doamna ajunge și ea acasă, rămâne foarte surprinsă să-și găsească soțul cu un pahar de whisky în mână și privindu-mă cum mă joc cu cel mic.

        — Jessica, programul tău s-a încheiat, poți să pleci.

         Are vocea rece și deloc plăcută cum a fost la amiază. Îl pup pe cel mic pe frunte și mă scuz înainte de a ieși din living. Pot să-i aud cum se ceartă de îndată ce închid ușa după mine, însă nu acord atenția necesară și ies din casă înainte să nu vină careva să verifice dacă sunt încă acolo sau nu. Nu vreau să fiu eu centru discuțiilor lor. Nu sunt obișnuită cu certuri, până să moară mama, ai mei nu s-au certat niciodată sau cel puțin nu i-am auzit eu. Deși au mai avut divergențe, niciodată nu i-am auzit jignindu-se sau să fie violenți unul împotriva celuilalt.

        Dacă aș fi știut unde avea să mă aducă cearta celor doi soți, cu siguranță aș fi intervenit între ei și aș fi aplatizat conflictul ce se instala între ei. Însă nu avem de unde să știm unde ne poate duce o simplă ceartă, care nici măcar nu ne este adresată. Viața are multe suprize pentru noi și dacă am ști dinainte ce ne așteaptă, am lua de fiecare dată un drum diferit.

       Zilele mele se scurg de parcă nici nu ar fi. Între cursuri și statul cu micul înger care mă înnebunește din ce în ce mai tare, n-am timp de plictiseală. Gaetan mă vrăjește cu fiecare zâmbet pe care mi-l oferă și ceea ce ar trebui să fie un loc de muncă pe urma căruia să câștig niște bani, a devenit o adevărată plăcere. Mă relaxez de îndată ce-i văd ochii și începe să mă strige stâlcit. La cei doi ani ai săi, abia acum începe să lege primele sale silabe și e atât de dulce, încât nu ai cum să nu te topește după el.

        — Jessica, mă bucur că ai ajuns, sunt în întârziere, ți-am lăsat totul pregătit ca de obicei. Copilul e în camera sa doarme, iar Jérôme este la muncă.

        Nici nu apuc să îi adresez vreun cuvânt că se face nevăzută. După incidentul de acum câteva săptămâni, în care am auzit-o certându-se cu soțul ei, mă privește cu alți ochi, de parcă ar fi filmat toată scena dintre mine și bărbat și ar fi văzut refuzul meu la avansurile sale fără scrupule. Îmi pun haina în cuierul de la intrare și îmi așez papucii în micul dulăpior. Când ajung în living îl găsesc cu susul în jos de parcă ar fi trecut un uragan prin încăpere, însă dacă cel mic doarme, mă apuc și strâng toate jucăriile aranjandu-i-le în comoda specială pentru acestea. Strâng și ceștile murdărite cu cafea și le spăl la bucătărie, înainte să le pun la scurs pe chiuvetă. Arunc și mucurile de la țigări și deschid geamul livingului pentru că ai impresia de a intra într-o afumătoare de cârnați și nu într-o încăpere a unei case. Din punctul meu de vedere, este inacceptabil să aduc copilul aici și să-l las să se joace. Imediat ce termin de aerisit, Gaetan se trezește și începe să plângă,niciodată nu i-a plăcut să vadă că e singur când deschide ochii.

        — Bună dimineața prințișorule! Morocănosule mic ce ești tu.

        Îl iau în brațe din pătuțul său și îl duc în living, nu de alta, dar mirosul din camera sa e atât de grea, încât nici eu nu reușesc să respir, dapoi el. Își așează capul pe umărul meu și știu că cel puțin treizeci de minute nu se va mișca din poziția în care s-a pus. Nu mă plâng, ador sentimentul care mi-l oferă când își așează corpul în acest fel, mă hrănește cu iluzia că eu sunt mama lui. O prostie, știu, dar m-am atașat atât de mult de acest copil, încât îmi va fi atât de greu să mă despart de el că nici nu vreau să mă gândesc.

        Timpul meu alături de el trece pe nevăzute, ne jucăm, încercăm să vorbim, îi dau să mănânce, ieșim afară în grădina din spatele casei și descoperim atât de multe lucruri în iarba moale, încât îl fac să fie atent la mine non-stop. Atunci când îl fac să râdă cu mici joculețe inventate pe moment, îmi dansează inima în piept de fericire. Cred că pentru acest copil aș fi în stare să-mi dau chiar și viața!

       — Nu, spune Jes.

       — Ses.

       Izbucnesc în râs, exact așa cum fac de fiecare dată când încearcă să-mi spună numele și îi iese un cuvânt nou la fiecare încercare. Râde și el și ajung să-l gâdil numai să-i aud glasul de înger.

       — Oare unde or fi părinții tăi, micule prinț?

       — Tata.

       — Da, prichindelule, tatăl tău întârzie, la fel și mama ta, din câte văd.

        Mă uit la ceasul de pe mână și-mi dau seama că a trecut o oră și treizeci de minute peste programul meu obișnuit. Nici nu mi-am dat seama de asta, dacă Gaetan nu dădea semne de oboseală, nu aș fi știut cât e de târziu. Iau telefonul și încerc să o sun pe doamna Silversone, însă are telefonul închis. Habar nu am ce rutină are cel mic seara și habar nu am fe trebuie să fac acum. Îl văd cum se freacă la ochi din ce în ce mai frenetic și începe să mârâie.

       — Vino aici, vom reuși noi să facem ceva.

       Mă îndrept spre bucătărie, cu siguranță voi găsi ceva de încălzit pentru Gaetan și odată ce va avea burtica plină, va fi mai ușor de controlat. Îi găsesc un piure de legume și ceva carne prin el, după ce îl gust și îmi dau seama că este comestibil, i-l încălzesc și îi dau să mănânce. E cel mai fericit, cred că îi era foame... Ajungem și la baia de seară, o adevărată provocare. După aproape treizeci de minute de chin, pentru mine, am reușit să-l spăl. Am avut un noroc chior că am găsit toate produsele de îngrijire lângă măsuța de schimb a lui Gaetan, altfel nu aș fi putut să-i ofer baia de care avea nevoie.

       Îi pregătesc biberonul și îl pun în pătuțul lui, nu îl las singur până nu termină laptele, nu mi-aș iertat-o vreodată dacă cel mic ar păți ceva. Când dau să ies din cameră îl aud cum se învârte sub păturică.

        — Sis.

        — Sunt aici, prințișorule, pune-te să dormi, nu te las singur.

         Stau lângă pătuțul lui până adoarme. Îi aranjez păturica pe el și dau să ies din cameră, lovindu-mă de un piept dur. Nu trebuie să-mi ridic privirea să văd cine e, pentru că o știu deja. După sunetul gutural care îi iese din piept, îmi dau seama că nu se aștepta să mă găsească aici. Inspir adânc și fac un pas în spate.

         — Jess...

         Nu-l las să termine ce are de spus, îi fac semn să tacă, însă degetul meu pe buzele lui, nu e cel mai bun mod de-al readuce la tăcere. Mă privește atât de intens în ochi, încât am impresia că va sări pe mine. Înghit în sec și îi fac semn spre patul copilului. Aprobă tăcut prinzându-mă de mână și trăgându-mă înafară încăperii. Mă lipește de perete făcându-mi respirația să mi se oprească. Mâna lui poposește pe obrazul meu și mă cutremur. L-am văzut cum mă privea pe furiș, l-am văzut cum își lingea buzele cu fiecare pas pe care îl făceam prin casă în timp ce mă ocupam de cel mic. Iar dorința ce i-o pot citi în ochi și îmi dau seama că toată îi este îndreptată spre mine.

       E atât de aproape de mine, periculos de aproape, încât îi simt respirația pe buze. O respirație ce îmi cutremură toate barierele ce le aveam ridicate până acum. O respirație ce mă face să tremuri din toți rărunchii, iar gestul meu nu trece neobservat, pupilele i se dilată din ce în ce mai tare, de parcă tocmai a simțit cel mai puternic drog din lume. Mârâie din nou și tot gestul lui mă face să simt o senzație ciudată direct între coapsele mele. Când credeam că am scăpat din capcana leului, mă sărută. Un sărut brutal, transmițând toată dorința carnală ce zace în interiorul lui. O dorință mistuitoare ce a fost ținută în frâu prea mult timp și acum a reușit să iasă la suprafață sfărâmând toate lanțurile care o țineau.

        Nu răspund gestului său. Nu am cum. Sunt prea șocată ca să-mi dau seama ce mi se întâmplă, prea blocată într-o bulă doar a mea. Dinții lui care se înfruptă din buza mea mă readuce la realitate și mă face să-mi deschid gura dându-i posibilitatea să adâncească totul. Să mă guste după bunul plac, îmbătându-mă cu mii de senzații pe care nu le-am mai simțit până acum. Reușesc într-un târziu să-l împing de pe mine, agățându-mă de firul de realitate ce-mi atârna deasupra capului.

       — Nu pot! Nu-mi pot permite asta!

       E tot ce spun înainte să o iau la fugă spre ieșire din casă. Nici nu știu cum am reușit să-mi iau papucii și haina, dar reușesc să respir abia atunci când ies de pe strada lor și reușesc să mă sprijin de un zid. Nu credeam vreodată că un sărut ar fi putut avea asemenea forță încât să mă bulverseze în asemenea mod. M-a dat complet peste cap. M-a făcut să simt niște lucruri pe care nu le-am mai simțit niciodată până acum. Aflându-mă afară, departe de ispita ce s-a afișat în fața mea, îmi permit să plâng, să vărs lacrimi pentru păcatul pe care nu l-am cerut.

       Nu știu cum am ajuns acasă și nici cum a trecut sfârșitul săptămânii cu atât mai puțin când s-a făcut luni. Sper doar să nu am de dat cu ochii de el, nu știu dacă aș putea să pot spune ceva. Și dacă? Nu, nu mă poate lăsa fără mica mea slujbă, nu cred că este atât de crud, în plus de asta, l-am refuzat. Mă pregătesc de cursuri și în momentul în care dau să deschid ușa, dau nas în nas cu doi ofițeri de poliție.

        — Domnișoară Simpson?

        — Da, eu sunt, cu ce vă pot ajuta?

        — Sunteți arestată pentru vol și ucidere din culpă. Ai dreptul să păstrezi liniștea, orice cuvânt spus poate fi folosit impotriva dumneavoastră. Aveți dreptul la un apel, în cazul în care doriți să va anunțați avocatul.

          Sunt luată pe nepregătite și încătușată fără să am dreptul la a mă apăra. Tata iese din cameră alarmat de vocea polițistului ce tocmai m-a lăsat în cea mai mare ceață. Eu, acuzată de furt și cel mai grav, de omor?

         — Nu e adevărat, nu am făcut nimic din ceea ce sunt acuzată!

         Abia pot să-i spun tatei înainte să fiu urcată în mașina poliției și dusă la secție pentru declarații și alte prostii la care voi fi supusă. Când păcătuiești, ești pedepsit pe măsură.

         — Măcar pot să știu despre ce omor e vorba?

         — Sunteți acuzată de uciderea micuțului Gaetan Silversone.

          — Ce? Dar...

         Încerc să vorbesc, însă șocul în care am intrat nu-mi permite să mai articulez nici măcar o vorbă. Nu, nu poate fi adevărat! Micul meu prințișor nu poate fi mort, era atât de mic...

           — Da, da, așa spuneți toți! Auziți domnișoară, pe mine nu mă duceți de nas!

          Păcatul meu tocmai a început! Prinsă în capcana ce mi-am întins-o singură. Prinsă în capcana ce mi-a întins-o destinul. Însă adevărul va triumfa. Întotdeauna triumfă, nu?

2829 cuvinte