Nu pot să zic că m-am simțit mai bine dis de dimineață, dincontră, mă simțeam și mai rău. Trebuie să merg la școală azi dar nu pot deoarece mă simt absolut oribil. Zici că nu am dormit de o mie și ceva de ani.

     Mă dau jos ușor din pat și mă duc cu viteza melcului la baie, ținându-mă de zid pe drum să nu cumva să-mi pierd echilibrul.

      — La naiba...zic eu ajungând obosit în baie privindu-mă în oglindă, mărindu-mi ochii instant când văd o șuviță din părul meu cum albise. Ce...? Dar...dar cum?! Visez?! mă spăl eu rapid cu apă pe față dar nimic, șuvița albă din capul meu nu dispare. Ce naiba...? Xanilia! Xanilia! o strig eu pe mătușa mea disperat.

     — Da da! Sunt aici! se teleportă ea lângă mine. Nu mă mai stri– dar cana de cafea îi cade din mâna spărgându-se la impact cu podeaua în momentul în care mă vede. Jhon?! Ce...ce ai pățit?!

     — Sunt în regulă...nu am nimic! tușesc eu în pumn de câteva ori căzând în genunchi.

     — Jhon! E serioasă treaba! Părul tău albește! se puse femeia panicată pe vine privindu-mă în ochi. Dar...nu înțeleg. Efectiv nu înțeleg...ai energia vitală ceea ce înseamnă că nimeni nu ți-o fură, și ai colierul la tine. De ce ar reacționa corpul tău așa?!

     — Nu știu...continui eu să tușesc. Du-mă la spital!

     — De parcă pot rezolva problemele magice! mă luă ea în brațe fără vreo problemă ducându-mă pe canapea. Stsi aici...revin imediat! zise Xanilia părăsind încăperea, privirea mea începând să se glitchuiască precum ecranul unui calculator. Nu doar asta...dar încep să am halucinații severe.

     Acum apare Nick cum o sărută pe Lyna, apoi apare Lia cum e prin teancuri de hârtii, apare și Emilly care se uita la mine râzând, după care apare Emma care se ținea de mână cu o doamnă alb negru pe care n-am mai văzut-o în viața mea, un cuplu pe care nu l-am mai văzut niciodată...și apoi apare un băiat blond cu ochii verzi.

      Chiar încep să am halucinații, dacă văd lucruri de genul e clară treabă, nu mai am mult de trăit...defapt dacă-mi pun mâna la inimă...stai. Inima mea, nu mai bate...inima mea nu-mi mai pompează sângele în organism, e de parcă aș fi un cadavru dar trăiesc.

     — Am revenit! spuse mătușa mea uitându-se la mine cu o carte pe care o răafoiește. Să vedem să vedem să vedem. Nu...nu are cum! N-are cum! Efectiv n-are cum! Nu are sens! Singurele metode prin care un element poate albi este fie dacă energia lor vitală este absorbită de altcineva, fie dacă nu au colierul la el...și fie dacă colierul lor e spart sau crăpat. Dar nu are sens...colierul tău e la tine și e în perfectă condiție! Nu are cum!

     — Știu! tușesc eu dând să mă ridic din pat, căzând din picioare instant.

     — Doamne...și efectele sunt mult mai rapide față de când Emilly ți-a absorbit energia vitală data trecută.

     — Nu...sunt bine!

     — Pe tata ești bine! mă ridică femeia în brațe. Odihnește-te...o să încerc eu să găsesc ceva. Orice!

     — Bine...

     Trecu și ziua asta, iar ziua următoare era de zeci de ori mai rău decât astea. Întregul meu corp era alb ca varul, de parcă aș fi fost un vampir. Garantez că și ochii și părul meu erau albi complet. De ce mi se întâmplă asta? Sunt așa obosit...abeea că mai pot respira sau vorbi.

     Prietenii mei deja se strânsără în jurul patului meu, alături de Xanilia și sora mea Katerina care-și făceau griji de moarte pentru mine.

      — Ascultă la mine! mă luă Lyna de umeri începând să mă zguduie. Tu nu mori, clar?! Tu nu mori! Dacă mori te omor!

     — Jhon, trebuie să reziști! îmi spuse Nicholas cu lacrimi în ochi. Nu te poți duce acum...nu așa repede.

      — Nu mă gândeam că voi zice asta, se uită Emma tristă la mine. Dar Jhon,, ești viitorul tuturor, al elementelor și al oamenilor. De dragul nostru, trebuie să rămâi determinat.

      — Jhon...îmi zise Lia cu lacrimi în ochi. Știu că sunt ultimele tale momente...și nu vreau să mori știind că nu te-am iertat pentru ce ai făcut. Dincontră...chiar dacă m-ai mințit ai vrut doar să mă simt mai bine să-mi poți spune adevărul mai târziu. Am devenit Nimfa Apei din frustrare, când Melody mi-a spus ce ai făcut. Ea nu știa că nașul meu murise atunci. Te rog...nu ne părăsii. Nu mă părăsii!

     — Chiar dacă ne cunoaștem de câteva luni, zise Katerina. Recunosc, eram în negare când am aflat de moartea ta în lupta cu Emilly, și moartea tuturor.

     — Poftim? întrebă Lyna la care Xanilia se uită la mine.

      — Voi cinci, ați mai murit odată. În lupta cu Emilly, cristalul lui Jhon va reînviat din cauza dragostei pe care acesta v-o purta. Evan...dacă mă auzi și ești acolo. Îmi cer iertare pentru ce ți-am făcut, și-mi cer iertare că nu am putut să-ți protejez fiul! Nu...nu mai pot! izbucni mătușa mea în lacrimi.

     — Am venit cât de repede am putut! intră Melody valvârtej pe ușă. Jhon! se repezii fata la mine ținându-mă de mâini.

     — Me...lody...mă chinui eu să-i zic numele ultima dată.

     — Ai mâinile reci ca gheața! Ce a pățit?!

     — Nu știm...zise Xanilia în lacrimi. Chiar nu știm...cert e că mai are doar câteva ore de trăit apoi va muri.

     — Stai puțin...se uită Melody la mine. Colierul lui...îmi atinse fata cristalul ochii săi devenind rozalii. E fals!

      — Poftim?! întrebă Xanilia la care Melody îmi ia colierul de la gât și-l trântește de masă instant.

     — Melody ce-ai făcut?! întrebă Lyna.

     — Colierul lui e fals! Vedeți?! E sticlă asta...

     — Poftim...? întrebă Xanilia deodată.

     — Cineva i-a luat colierul în somn și l-a înlocuit cu unul fals din sticlă sperând ca restul să nu ovserve.

      — Emilly! îi rostește Xanilia numele. Ne-a făcut fix cu același truc de data trecută!

     — Dacă recuperez cristalul lui Jhon la timp îi pot salva viața. Mă duc să mă lupt cu ea, singură.

     — Nu știi în ce te bagi! protestă Lyna. Tu nu o cunoști, e foarte deșteaptă!

      — Iar eu intuitivă! spuse Melody. Voi stați cu el...recuperez eu cristalul! Nu-l lăsați singur! le ordonă Melody înnainte să plece pe ușă dispărând.

      — Dacă fata asta reușește să îi salceze viața o să fiu veșnic îndatorată! spuse Xanilia la care Lyna o aprobă din cap. Cum ne-a păcălit a doua oară nenorocita aia?! Și fix cu același truc de data trecută, doar modul în care a făcut-o a fost diferit!

     — Stați calmă doamnă...îmi pun speranța în Melody! spuse Lyna uitându-se în ochii mei. Dacă nu reziști câteva ore am să te omor cu mâna mea! Să fie clar!

       Trecură orele puțin câte puțin ceaaul lovind ora doisprezece fix, mai aveam fix cincisprezece minute de trăit.

      — Haide mai repede! Unde e Melody?! se panică Lyna deodată. Eu mă duc după ea! ieși Lyna pe ușă nervoasă.

     — Lyna! A zis să nu-l lăsăm singur! zise Lia ducându-se spre ea.

     — Aici Lyna are dreptate, Melody venea până acum...dacă a pățit ceva?! Trebuie să o ajutăm! se determină Emma să iasă pe ușă.

     — Katerina tu stai cu Jhon, la fel și tu Xanilia! spuse Nicholas ieșind după cele trei fete.

     După cinci minute după ce prietenii mei ieșiră, Katerina cade dintr-odată lată pe jos, Xanilia repezindu-se la ea doar să adoarmă și ea instant.

     — Ca să vezi...te-au lăsat singurel! spuse Emilly apărând de nicăieri lângă mine ținând cristalul meu în mâna ei.

       Nu pot face nimic, nici să-i pronunț numele, nici să fac vreo expresie facială, doar să stau paralizat în pat precum un cadavru.

      — Și le-a zis Melody să nu te lase singur...ei nuuuuuu. Nu ascultă! Eh, aia e!

      Nenorocită mică ce ești, jur că primul lucru pe care-l fac dacă apuc să mai trăiesc este să te ucid cu mâinile goale.

     — Ce-a fost asta? își puse Emilly mâna la ureche tachinându-mă. Nu...nu te-am auzit! Vorbește mai tare!

     Oprește-te nenorocită ce ești?!

     — Poftim?! își lovi ea urechea de câteva ori. Nu se aude bine! Cum am reușit să o înving pe mătușa ta vrăjitiarea vrăjitoarelor? Simplu! Puterile demonilor sunt mult mai slabe pe Pământ decât în Iad. Dacă într-adevăr era în Iad nu aveam nici o șansă...dar e pe Pământ. Și când te gândești că a căzut prada unei vrăji de somn când bea multă cafea. Ce păcat.

      Dar nu apucă Emilly să zică ceva că este apucată de brâu de o partitură rozalie care o trântește de perete. Aș vrea să-i exclam numele lui Melody dacă aș putea...dar nu pot, aceasta intrând pe ușă cu prietenii mei.

     — Încă un pas! zise Emilly arătându-mi cristalul. Sau sparg cristalul și prietenul vostru nu se va mai trezi niciodată! Niciodată! prietenii mei fiind șocați, pe Melody apucând-o râsul.

      — Fă-o, te provoc! spuse Melody zâmbind viclean.

      — Melody tu ai înnebunit?! spuse Lyna la care Melody își arată palma, semn să tacă.

      — Tu...tu vrei să sparg cristalul?! întrebă Emilly. Ești conștientă că am pus o vrajă pe el și acesta se sparge tot Pământul va fi distrus, nu-i așa?! De-asta nu l-am spart până acum!

     — Oh serios? Atunci fă-o...ce te ține? o-ntrebă Melody curioasă zâmbindu-j viclean.

     — Doar un pas dacă faci și-l sparg!

      — Haide...păși Melody în față. Aștept...ce te ține?

      — Tu...tu...

      — Nu ataci? Curios...hai că atac eu! făcu fata să apară o undă sonoră ce o lovi pe Emilly, cristalul meu fiind aruncat în aer căzând jos intact, fata cu ochii verzi luându-l în mână. Ca să vezi...nici nu s-a spart cristalul, nici o zgârietură.

      — Tu...tu de unde știai că mint?! întrebă Emilly terifiată. Tu erai capabilă să lași întreaga lume să moară...doar pentru el?! Ce fel de eroină ești tu?!

     — Oh...nu era adevărat ce spuneai? își înclină fata capul închizându-și ochii zâmbind. Nu știam asta. Cred că nu te-ai prins deja. O lume fără Jhon nu e o lume ce merită salvată.

      — Tu...tu ești absolut dementă! se rosti Emilly la fata cu ochii verzi.

      — Mulțumesc, de asemenea! îi zâmbi Melody la care fetița dispăruse în fum.

     Melody se repezi la mine, punându-mi cristalul la gât, acesta transformându-se îm colier revenindu-mi instant.

      — Melody tu...mi-ai salvat viața! îi spun eu acesteia la care ea mă ia în brațe. Dar cum de știai că cristalul meu nu se va sparge?

     — Cristalele elementelor devin mai rezistente dacă nu sunt la purtători, să nu mai specific de amplificatorul de putere care ți le-a dat mătușa ta, acesta a ajutat foarte mult la rezistența colierului.

     — Au...capul meu, ce s-a-ntâmplat? întrebă Xanilia trezindu-se din somnul ei adânc.