Următoarea zi, părul meu deja revenise la culoarea sa originală. După ce am fost trezită de sunetele puternice ale picăturilor de ploaie care loveau asfaltul, am fost nevoită să mă dau jos din pat și să mă duc în fața oglinzii aranjându-mi părul dezordonat.

     — Cred că voi încerca un nou stil...hmm! Gata, știu! îmi spun eu mie pieptănându-mi părul drept. Așa că îmi las două șuvițe de păr de după umeri, făcându-mi în spate o coadă de cal lungă, în final făcându-mi un mic breton spre partea dreaptă. Arăt fenomenal...sper să-i placă și lui Jhon! îmi spun eu mie dansând până la dulapul cu haine aruncând pe mine o rochiță rozalie.

     Odată ce ies din cameră, îmi iau rămas bun de la bunicul meu, îmi iau umbrela și pornesc spre casa lui Jhon. Abeea aștept să mă vadă, dar deodată, precum un fulger mă pătrunde un sentiment. Oare a aflat? Nu, nu! Asta e imposibil, nu avea cum să afle. E doar în imaginația mea.

     Continuându-mi drumul, ajung în final la casa lui doar să-mi deschidă o fată blondă cu ochii albaștrii.

     — Te pot ajuta cu ceva? mă-ntreabă aceasta.

     — Cine ești? Și...știi cumva und e e Jhon?

     — Fratele meu vitreg? Oh! Cel mai probabil e plecat cu prietenii săi la cafenea, mereu se duc acolo să petreacă timp împreună. Katerina, apropo.

     — Înțeleg, mă numesc Melody, sunt iubita lui Jhon. Știai că numele tău înseamnă pur? Curat?

     — Da, da știam asta. Oh! Tu ești acea Melody, cum de nu mi-am dat seama?!

     — Poate din cauză că petreci mult timp în casă. Are sens, nu?

     — Da, are foarte mult sens. Nu te-am văzut niciodată cu ochii mei.

     — Hehe! Acum m-ai văzut, păi...merg la cafenea. Ne mai auzim! îi fac eu ferei cu mâna mergând ușor spre cafenea, același gând de mai devreme pătrunzându-mi capul precum un fulger.

     Melody...jur că ai o imaginație bogată. Nu-ți mai face griji, nu avea cum să afle că l-ai vrăjit. Era doar în mintea ta! O să merg la cafenea și acolo îl voi întâlnii pe Jhon, simplu ca bună ziua.

     Odată ce am intrat în clădire, îl văd acolo pe Jhon vorbind cu prietenii săi.

     — Bună dragule, îi spun eu acestuia care mă ignoră.

     — Jhon...e Melody aici! îi spuse Lyna ptintre dinți. Vorbește cu ea.

     — Oh, da...evident! își mușcă el buzele dându-și ochii peste cap.

      — Ne scuzi puțin drăguță! zise Lyna, prietenului meu îi cam rău! îl luă aceasta de braț mergând cu el să discute.

     Ce o fi pățit băiatul ăsta? E bine oare?

     — Ce frumos arăți Melody! mă complimentă fata blondă. Arăți familiar, parcă am mai văzut frizura asta undeva.

     — Dar, vai! Îți mulțumesc dragă Emma! Și tu arăți spectaculos. Dar oare e bine Jhon?

     — Va fi bine! răspunse băiatul cu ochii verzi. Nu știu ce a pățit deodată...

     — Aha...spun eu auzind deodată sunetul unei pleznituri atât de tare încât mai să-mi sară timpanele. Au! Ce a fost sunetul ăsta?

     — Și ne-am întors! zise Lyna forțat zâmbind fals, în timp ce obrazul lui Jhom este roșu ca focul, deja mi-am dat seama ce s-a-ntâmplat. Jhon...zâmbește! îi ordonă Lyna râzând cu dinții chinuindu-se să nu se enerveze, băiatul uitându-se la mine cu o privire serioasă  Jhon! Zâmbe–dar fata nu apucă să termine fraza că acesta se uită din stângă în dreapta să nu-l vadă cineva, pocnind din degete gura fetei dispărând în secunda doi.

     — Fă-mi o favoare, și taci. Îi spuse Jhon serios luându-mă de braț afară din cofetărie.

     — Iubitule...? E totul bine?

     — Iubitule? repetă el cuvântul. Iubitule?! Tu-ndrăznești să-mi spui mie "iubitule"?! Cum poți fi atât de egoistă?!

     — La...la ce te referi? îl întreb eu încă zâmbind.

     — Crezi că nu mi-am dat seama?! Mătușa mea e o vrăjitoare și a rupt vraja ta, în secunda următoare. A fost totul o minciună...o minciună! M-ai mințit Melody, m-ai mințit și am avut încredere în tine!

     — Dar nu te-am mințit...

      — Ba da! M-ai mințit! Ca toată lumea! M-am săturat să fiu mințit și să fiu luat de fraier în fiecare secundă din fiecare zi. M-am săturat! Mi-ai spus că mă iubești, dar nu o făceai...mă vroiai doar pentru tine. Asta nu e iubire, astta e o minciună. Minciuni, minciuni și iar minciuni. Știi ceva Melody, nu putem fi înpreună, niciodată. Am văzut ce persoană ești.

     La auzitul acestor cuvinte inima mea se frânge într-un milion...nu, într-un miliard de bucățele. În viața mea nu am simțit atâta durere cum am simțit acum. Nici nu pot exprima ce simt...

     — Eu...eu. Îmi cer iertare, eu am vrut doar să–

     — Să ce? Să ce?! Să profiți de mine?! mă-ntrerupe el. Eu nu am profitat de Lia, am fost împreună cu ea să o ajut, nu că am vrut-o pentru mine. Dar tu...credeam că ești diferită, dar ești la fel ca ceilalți. Nu par...dar sunt extrem de supărat pe prietenii mei, pe Lyna, Emma, Nicholas și chiar și pe Lia puțin. Dar tu...credeam că ești diferită, dar nu ești. M-ai dezamăgit Melody. Acestea au fost ultimele lui cuvinte înnainte să intre în cafenea, eu rămânând singură în ploaie gândindu-mă la ce am făcut.

     Am vrut să mă iubească...dar nu m-am gândit dacă el chiar mă iubește cu adevărat. Îmi deschid umbrela și o pun deasupra mea, izbucnind în lacrimi în timp ce merg acasă. Defapt...nu mai contează, arunc umbrela și o las să plutească în vânt în timp ce eu fug spre casă.

     — Salut! sunt oprită de Emilly care apare în fața mea.

     — Tu...tu ce vrei?

     — Awww...ce drăguț! Cum a mers? I-ai spus că-l iubești? Ce prostie! începu ea să râdă deodată. Puteai fi sinceră cu el și să-i spui asta în față, dar tu l-ai hipnotizat și a aflat fix următoarea zi. Și ziceai că ești intuitivă...halal de intuiție ce ai! continuă aceasta să râdă în timp ce mie îmi curg șiroaie de lacrimi pe față.

     — Doar, pleacă...lasă-mă în pace.

     — Ce? O să-ți pierzi controlul?

      — Te rog pleacă! cad eu în genunchi cu mâinile în jurul meu. Nu mai pot...nu mai pot! Credeam că mă iubește, credeam că vrea să fim împreună. Dar am stricat totul.

     — Ce drăguț, îmi ridică ea bărbia cu degetul ei. Ai îngenunchiat în fața mea, și nici măcar n-a fost nevoie să te hipnotizez, se vede că ești slabă! Și ziceai și că ești o eroină, dar până la urmă...nu te-ai putut salva  nici pe tine!Păi...ne mai auzim iubițel! îmi făcu ea cu mâna înnainte să plece auzind-o cum râde de suferința mea.

     De ce...? De ce eu dintre toate fetele? Ce-am făcut greșit? Ce-am făcut greșit spune-mi...tot ce-am vrut a fost să fiu fericită, nimic mai mult. Dar am pierdut totul...nu mai am nimic. Nimic. Singurul lucru pe care îl mai am este bunicul meu, atât. Mă simt atât de slăbă, cine sunt eu acum? Nu...trebuie să-mi revin, trebuie să fiu puternică. Nu pot lăsa emoțiile să-mi afecteze misiunea.

     Mă ridic în picioare și-mi șterg lacrimile de la ochi, uitându-mă în direcția în care a plecat fetița. Îmi activez simțuriile, în fața mea apărând o viziune, văzând de sus o insulă. Un cadru mai târziu văd zâmbetul ei parșiv, ochii ei fiind acoperiți de umbra părului său. Zâmbetul ăla rece care-ți dă fiori doar când te uiți la el. Mai departe aceasta scrie o scrisoare...poftim? Vrea să facă "pace"? Nu...e o minciună! îmi spun eu mie văzând continuarea...și am avut dreptate. Fata a reușit să-i atragă pe cei cinci eroi într-o cursă. Degeaba mă duc la ei, nu mă vor crede. Dacă faci un lucru trebuie să-l faci singur. Sunt pe urmele tale Emilly...nu uita asta. În jocul ăsta eu o să câștig.