Act 3

Atingerea buzelor sale asupra buzelor mele este precum o mângâiere asupra sufletului meu. Nu mai puteam să aștept...îl vroiam, și îl vroiam mult. Este puternic, frumos, amuzant...are toate calitățiile pe care și le-ar dori o femeie. Păcat...nu am putut să aștept totuși, dar asta nu înseamnă că nu e al meu acum. Mă iubește însfârșit...a trebuit să-l vrăjesc cu un cântec dar asta e partea a doua. Până la urmă nu am făcut nimic greșit, acum mă iubește, și e doar al meu și al nimănui.

Așa se simte deci, să fi iubită, să fi apreciată, însfârșit după atâția ani am ceva ce-mi aparține. Îl iubesc atât de mult, și acum este însfârșit al meu.

- Mă bucur că suntem împreună, îi spun eu acestuia. Acum suntem însfârșit fericiți, și dacă cineva ne stă în cale îi vom doborî. În regulă, iubitule?

- Da...în regulă. Mă asigură el pe mine cu un ton similar ca cel al unui robot.

- Unde vrei să mergem?

- Unde vrei tu draga mea...îmi spuse acesta mie la care eu îi zâmbesc luându-l în brațe.

Însfârșit...sunt și eu iubită pentru cine sunt, a fost atât de simplu, țac-pac...nimic mai mult. O simplă vrajă poate face minuni, și dacă am norocul...poate va fi și o bestie în pat. Cine știe? Îmi plac bărbații puternici care știu să satisfacă nevoile unei femei. Dar nu aș folosii vraja pentru așa ceva, am nevoie de consimțământul lui adevărat. Până atunci nu strică să mă joc cu el nițel..

- Vezi ce frumos apune soarele? îl întreb eu pe acesta facând o atmosferă romantică.

- Da, awww..uite ce cățel frumos! se uită el la un câine vagabond negru.

- Da...e un cățeluș...frumos..heh.

- Cine e băiat cuminte? Cine? Tu, mă! Tu! continuă el să mângâie câinele pe cap.

- Și cum ziceam...e un apus frumos nu crezi? Uită-te la razele de soare cum traversează-

- Da, tu mă! Tu! distruse el atmosfera romantică continuând să mângâie câinele.

- Jhon, lasă câinele și uită-te la mine...îi ordon eu acestuia, băiatul continuând. Timp în care îmi dau o palmă peste frunte.

Nu că l-am distrus, gata...l-am făcut pămpălău acum. Vraja e făcută special să fie împreună cu mine, dar se pare că a avut câteva dereglări. Dar le rezolv eu, nu-i problemă, doar că nu acum...sunt deja prea obosită.

- Jhon, cred că îmi e puțin răuț. Mă duci te rog până acasă?

- Stai să-i dau ceva de mâncare...

- Jhon, lasă câinele ăla și du-mă acasă. Îi ordon acestuia serioasă, cu puțină scârbă printre dinți.

E nevoie doar să mă uit în direcția cățelului că acesta imediat cum mă privește în ochi, o ia la fugă de parcă a văzut o stafie.

- L-ai speriat...dar eh, hai să te duc acasă! se ridică acesta de pe bancă luând-o înnainte.

- Însfâr...bă unde te duci?! Mă lași singură?! îl întreb eu pe acesta care continuă să o ia înnainte. Așteaptă-mă! fug eu rapid spre el, ajungându-l din urmă.

- Oh, aici erai. Te căutam...

- Cum mă căutai?! Ți-am zis să mă duci acasă.

- Păi acasă te duc...

- Cum poți să mă duci acasă dacă o luai înnainte fără mine?!

- Nu știu...dar te duceam acasă.

- Cum...asta n-are sens!

E clar, vraja e foarte dereglată...trebuia să mai lucrez puțin la setări, dar e-n regulă...trebuie să mă calmez. Lasă...repar totul acum!

Îl iau pe băiat de umeri și mă uit atentă în ochii lui amplificând starea de iubire față de mine.

- Melody...tu știai cât de frumoasă ești?

Însfârșit...a dat Domnul. Tot ce trebuia să fac e să amplific starea de dragoste, atât de simplu era. Hai că te descurci Melody, ești fată deșteaptă.

- Poate, îi răspund eu la întrebare luându-l de umeri acesta ducându-mă până acasă. Vai...dar ce gentleman ești. Îți mulțumesc.

- Întotdeauna, îmi ia acesta mâna în palma lui, sărutând-o.

- Mă bucur că știi cum să apreciezi o femeie, îi zâmbesc eu puțin viclean.

- Ne mai auzim, îmi face acesta cu mâna plecând.

Asta a fost cel mai bun lucru care mi s-a-ntâmplat vreodată, sunt însfârșit iubită de cineva. Aș putea să dansez de bucurie, asta dacă nu mă apucă tușitul mai întâi.

- Kha...kha! îmi pun eu mâna la gură, căzând în genunchi începând să tușesc în palma mea.

Ce e...asta...? Îmi iau eu mâna de la gură doar să observ că tușeam...sânge.

- Dar...nu înțeleg? Cum? continui eu să tușesc în palmă, neștiind ce mi se întâmplă, o șuviță din părul meu devenind albă. Doamne...mă simt așa slăbită, și nu e vraja mea...știu sigur asta. Cine e acolo? Nu...trebuie să fie fetița aia nenorocită. O să am eu ac de cojocul ei...

Să o creadă ea că îmi poate absorbi energia vitală, eu nu sunt jucăria ei. Reușesc până la urmă să mă ridic în pocioare, întorcându-mi capul doar să p văd ascunsă după un copac.

- Ești rapidă...mă uit eu spre aceasta cu scârba. Dar nu la fel de rapidă ca mine, continui fraza fiind deja în spatele ei dându-i un pumn în ceafă.

- Tu...se-ntoarse ea spre mine o aură înconjurându-mă, trântindu-mă de un copac.

- Heheh...stai calmă. Am rezistență, o asigur eu pe aceasta ridicându-mă în picioare. Sunt rapidă ca sunetul, n-ai cum să te compari cu mine.

- Merită să încerc, se uită ea la mine o premuniție apărându-mi în fața ochiilor, se pare că avea de gând să mă trăznească cu un fulger așa că mă feresc rapid.

- Ți-am spus. Eu spre deosebire de tine sunt un element adevărat cu ani de experiență. Nu te poți compara cu mine, îmi dau eu părul în vânt.

- Cam superficială...atunci uită-te în spate, o ascult eu pe aceasta fără să-mi dau seama.

- Tată! strig eu la bătrânelul care a fost trăznit de fulgerul ei. Oh nu nu nu! Nu! Nu...tată sunt eu! Tată!

- Upsie...n-am vrut! râse fetișcana malefic dispărând într-ub fum negru.

- Melody...fata mea...

- Stai calm, rezolv eu! îmi pun eu mâiniile pe pieptul acestuia transferindu-mi cu ajutorul cristalului meu o mare parte din energia mea vitală reușind să-l vindec, acesta tușind de câteva ori.

- Melody...jumătate din părul tău e alb.

- Nu contează, încep eu să tușesc de parcă m-ar fi apucat tuberculoza. Voi fi bine până mâine...viața mea nu face cât a ta. Niciodată.