Odată ajuns acasă, mă duc în living unde o văd pe Katerina citind o carte, ca deobicei. Dar de data asta destul de încruntată, e și ea supărată pe mine, sau nici măcar nu știe că sunt acolo?

- Uhm, bună Kate.

- Salut, își luă fata privirea din carte privindu-mă cald.

- Ce citeai? O întreb.

- Ceva despre zeii și zeițele grecești. Dar sunt multe minciuni. Spunea ea dându-și ochii peste cap.

- De unde știi? Adică da, sunt doar legende, dar au și un sâmbure de adevăr...

- Știu pur și simplu... Asta e părerea mea. Spunea ea.

- Ce vroiam să te întreb, știi cumva unde e Xanilia?

- Ah, a plecat să se plimbe puțin. De ce?

- Întrebam și eu din curiozitate, nimic mai mult. Trebuie să vorbesc ceva important cu ea.

- Mă gândeam eu. Ce e așa important?

- Promiți că nu te panichezi? o-ntreb eu la care ea dă din cap afirmativ.

- Este...

- Am ajuns! intră Xanilia deodată pe ușă, întorcându-mi capul spre femeie blondă cu ochii violet, îmbrăcată extraordinar de indecent pentru o plimbare. Da Jhon, vroiai să discuți ceva cu mine?

- Da, scuze Katerina, trebuie să vorbesc cu mătușa mea. Îi spun eu fetei la care ea aprobă din cap nederanjată de situație. Foarte bine, plec eu sus alături de mătușa mea.

- În regulă, îmi zise femeia. Înnainte să îmi spui ce se întâmplă, am o întrebare: arăt eu ca o vânzătoare?! mă-ntreabă ea deodată.

- Nu...? De ce? Ești îmbrăcată foarte sumar, de ce ai arăta ca o vânzătoare?

- Au oprit lângă mine mai mulți bărbați cu mașina întrebându-mă cât costa ceva anume...nu mai știu ce. Dar îmi făceau cu ochiul și se uitau la mine ciudat, zicând că ar da o sumă foarte mare de bani numai să îi dau eu ce vrea el și nu mai știu cum. I-am zis omului "Băi domne! Nu vând nimic!" dar el nu și nu că vrea să fie clientul meu că eu nu înțeleg la ce se referă etcetera. Ăștia sunt proști? Dacă vor să cumpere ceva să se ducă la magazin, nu să oprească mașina lângă mine pe stradă! îmi spuse femeia pe mine pufnindu-mă râsul. Dar ce e așa amuzant?! Arăt eu a vânzătoare?!

- Asta e faza, oamenii ăia credeau că ești o prostituată după cum te îmbraci. Aici cred că deduci tu singură, la care ea se uită la mine cu o privire serioasă de gheață pocnindu-și degetele.

- Acum tata are câțiva clienți, zâmbi ea deodată fericită. Ce vroiai să-mi spui?

- Oh păi vezi tu eram la școală cu Melody și-

- Treci la subiect.

- Emilly s-a-ntors. Am văzut-o la un stand de limonadă.

- Poftim?! întrebă femeia dintr-odată panicată. Dar cum a scăpat din iad?!

- Aparent tatăl tău a eliberat-o, zicându-i că nu-l interesează ce vrea să facă. A trebuit să-și dea colierul la schimb pentru asta totuși, și aparent i-a zis ce s-a întâmplat cu tata defapt. Viața e grea...

- Trebuie să apelăm la prietenii tăi, neapărat! spuse Xanilia scoțându-și telefonul din buzunar apelându-i pe fiecare în același timp. Alo, Xanilia aici. Avem o problemă, Emilly s-a-ntors. Aha...aha...în regulă! spuse ea închizând telefonul. Ai noroc, prietenii tăi sunt în drum spre casa noastră.

- Trebuie să o sun și pe Melody, îi spun eu femeii blonde care-și dă ochii peste cap. Ce-am zis?

- Nimic dar...nu-mi place de ea prea mult. Fata aia e piază rea, știu ce vorbesc.

- Nu, nu este! E o eroină! A salvat viața Emmei când casa Lynei a luat foc.

- Fie...spuse ea zâmbindu-mi. Cum zici tu.

După câteva minute aud bătăi la ușă, merg să deschid, intrând Lyna, Lia, Emma și Nicholas.

- Salutare...le fac eu cu mâna timp în care Lia se ține de braț privind podeaua, Lyna mă privește încruntată, Nicholas fluieră uitându-se în altă durecție iar Emma se preface că nici nu exist.

- Deci e adevărat, spuse Lyna. Psihopata aia s-a-ntors.

- Aparent da, le spun eu acestora. Dar stați calmi, nu are colierul deci e inofensivă. Problema e alta...

- Care? Spune fata cu ochii chihlimbar.

- Aparent acum știe că acum eu și Evan suntem aceeași persoană, așa că are satisfacție dublă... Se răzbună pe mine, și își completează misiunea. Spun la care Lyna zâmbește.

- Propun să i-l dăm pe Jhon, așa scăpăm și de Emilly. Cine e cu mine? Zice Lyna uitându-se la prietenii mei, la care Emma ridică sfioasă mâna.

- O pot spiona dacă doriți? Spune ea.

- Și eu care credeam că ții cu mine... Spune Lyna.

- Oh scuze. Da, și asta. Se corectează ea, iar eu rămân tablou, nu mă așteptam la asta de la Emma.

- Măcar tu, restul trădători. Se uită roșcata urât la Nicholas.

- Nu putem să i-l dăm psihopatei, până la urmă e prietenul nostru, a fost lângă tine atâția ani Lyna. Și Lia, eu cred că nu a vrut să se joace cu sentimentele tale, nu a vrut să te rănească și mai mult, a vrut să fie lângă tine. Știu că încă ești supărată și poate că o să crezi că mint, dar sugurez să te gândești la asta. Spune el, eu uitându-mă cu speranță la el, după la Lyna care pare să se gândească mișcându-și buza.

- Fie... Spunea ea uitându-se după la Lia. Tu ce spui?

- Am nevoie de puțin timp să mă gândesc. Spunea ea la care Lyna dă din cap.

- Mulțumesc Nicholas. Spun eu mai în șoaptă către băiatul cu ochi verzi la care acesta dă din cap zâmbind.

- Uite...am o idee de un plan. O să facem o ambuscadă. În primul rând, tu Jhon, te duci la ea, cumperi un pahar de limondă, și o convingi să vină până la tine acasă, dar fiind că e după tine va fi ușor, apropo, să-i zici că Xanilia e înapoi în iad, vezi tu ce minciună bagi. Trebuie să vină la tine acasă. Unde vom fi și noi, dar ea nu va ști asta. Așa nu va avea timp să fugă și vom putea să aflăm ce vrem de la ea. Întrebări? Întrebă fata cu ochii chihlimbar după ce explică planul.

- Nu ai de gând să faci înțelegere cu ea să mă omoare, nu? O înteb eu serios la aceasta își dă ochii peste cap.

- Evident că nu.

Imediat după asta apare Xanilia cu o cutie în mână.

- Știam eu că o să mai aveți nevoie de așa ceva, spune ea venind cu o cutie de lemn. În interiorul său fiind o rogojină de catifea roșie pe care se află cinci cristale micuțe.

- Ce sunt astea? O întreb curios.

- Amplificatoarele de putere care am zis că o să le fac. Puterea voastră va fi mult mai mare dar puteți face un singur atac pe zi dacă le activați, deci nu irosiți atacul ăla. Zise femeia, cristalele zburând spre colierele fiecăruia dintre noi.

- Mă simt mult mai puternic, îmi ridic eu ochii spre Xanilia timp în care sunt înconjurat de o aură violet alături de prietenii mei.

- Încă ceva, se uită Xanilia la mine. După ce folosești amplificatorul de putere vei fi copleșit de oboseală, deoarece puteriile tale se alimentează cu energia ta vitală. Amplificatoarele transformă acea energie în magie, ai înțeles? De-asta îl poți folodi doar odată pe zi.

- Am o întrebare...păși Lia în fața Xaniliei. Când am fost Nimfa Apei...cum de am putut deveni atât de puternică?

- Aici e un proces extrem de complicat, emoțiile tale puternice s-au strâns în colierul tău amplificându-ți puteriile. Nu am putut face asta cu aceste amplificatoare deoarece colierele voastre sunt speciale și știu ce să facă să-și poată apăra gazda. Aici totul depinde de emoție, nu de energie vitală. Sunt concepte total diferite. În fine...du-te la Emilly.

- Da, dau eu din cap fugind pe drum spre casa lui Emilly.

A trebuit să parcurg o distanță foarte mare, am fugit ceva și eram puțin obosit. Dar până la urmă o văd pe Emilly la standul de limonadă, unde are un semn cu "Închis".

- Să știi că am închis, ai ajuns prea târziu. Îmi spuse ea mie uitându-se spre soarele care apune.

- Ah nu...eu vroiam să discut ceva cu tine, dacă vrei? Apropo...tu nu ai școală?

- Eu fac școală acasă. Zi ce e că n-am timp, mă grăbesc.

- Păi...ziceam dacă vrei....

Mă întrerup eu singur timp în care Emilly își încrucișează brațele și se uită suspect la mine.

- Ce să vreau?

- Ziua mea de naștere e astăzi, o mint eu pe aceasta. Cum nu mai am prieteni deoarece m-am certat cu ei foarte rău și cum Xanilia e plecată în iad câteva zile na...ziceam că poate îmi fac ziua de naștere cu tine să nu pot fi singur.

- În regulă, stai să le spun părinților mei.

- Ai părinți?! o-ntreb eu pe aceasta.

- Evident, am fost adoptată. Așteaptă aici..revin imediat.