Trecuseră deja trei luni de la despărțirea dintre mine și prietenii mei, fiecare ieșind din grup de mult. Încă mă uit pe telefon la contactele prietenilor mei, văzând că toți mă blocaseră, inclusiv Nicholas. Singura care a rămas cu mine a fost Melody, ea mereu a încercat să mă înțeleagă și venea zilnic la mine să vadă cum mai sunt.

     — Fără supărare dar...ți-ai făcut-o cu mâna ta, îmi spuse mătușa mea sorbind din ceașca de cafea. Bine, aici a fost de vină și Melody că i-a spus, nu trebuia să se bage în relația voastră dar totuși.

     — Nu, e în regulă Xanilia. Este timpul să iau responsabilitate pentru ceea ce am făcut. Nu pot da vina pur și simplu pe Melody și să-mi doresc că toate problemele mele vor dispărea instant. Măcar odată în viață să iau răspundere pentru ce am făcut. Oricum pe Emma și Nicholas îi cunoșteam de un an sau doi...dar Lyna și Lia, am copilărit cu ele. La ele e altceva.

     — Offf...oftă mătușa mea obosită. Haide...nu mai fi așa posomorât, a venit primăvara, este întâi martie. Bucură-te măcar de frumusețea naturii. Măcar nu o mai ai pe Emma, zic să fiu eu Emma ta. Haide, du-te la școală! îmi spuse ea mie la care eu mă îmbrac, îmi iau rămas bun de la ea, mama și sora mea și ies din casă unde mă aștepta Melody.

      — Ai întârziat, chicoti aceasta ușor, cum mai ești? Te simți bine? mă-ntrebă ea în timp ce mergem împreună spre stația de autobuz.

      — Da...sincer da. Chiar mă simt bine...cred, sper.

      — Ahahaha, începu fata să râdă într-un mod feminin. Mereu ai fost așa amuzant? Sincer, mie îmi plac bărbații care știu să distreze o fată, și tu faci parte din categoria acelora, îmi făcu fata cu ochiulul uitându-se parșiv la mine cu aceeași privire rece și același zâmbet cald.

     — Habar n-am ce te-a amuzat, sincer.

      — Nu știu. Felul tău de a fi? mă-ntrebă aceasta râzând. Oh uite, am ajuns în stație deja, deși nu cred că ar mai fi nevoie să așteptăm după autobuz, ce zici?

      — Nu știu, ce prevestești? o-ntreb eu pe aceasta care-și pune degetul la bărbie gândindu-se.

      — Hmm...eu zic să mergem pe jos. Autobuzul va avea o întârziere de cincisprezece minute, până atunci ajungeam de mult la școală. Haide! mă luă fata brunetă cu ochii verzi de braț, luând-o înnainte cu mine.

     — Mai ușor, că mă dărâmi!

     — Offf...bine păpușel. Se opri fata uitându-se parșiv în ochii mei cu acei ochi reci la mine, cu un zâmbet înghețat și aproape malefic. Chiar știi cum să amuzi o fată....heheh!

     — Pot să-ți zic ceva...? Îmi amintești foarte mult de ocean, nu știu de ce.

     — Oh, ca să vezi. Eu chiar am o afinitate mare cu apa și oceanul, nu mă-ntreba de ce dar mereu am fost fascinată de apă. Însăși planeta mea preferată este Neptun, care este zeul mărilor în mitologia romană. Este și planeta care mă guvernează, chicoti fata într-un mod feminin. Oh da, bine că mi-am adus aminte. În trei zile este ziua mea de naștere, vrei să vii? Are loc la ora unu după amiaza pe patru martie. Nu o să fie mulți invitați, doar eu, tu, bunicul și Ellaenor. Am vorbit și cu verișoara mea dacă poate să vină la ziua mea de naștere, a zis că nu are timp deși ceva-mi spune că are o groază de timp.

     — Serios? o-ntreb eu pe aceasta punându-mi mâna după cap.

     — Mhm. Odată ne jucam de-a zeii grecești când eram mici...eu eram Hera și ea era Chronos, ca să vezi. Oh uite, deja am ajuns. Ți-am spus eu că ne descurcăm și fără autobuz, nici nu știu de ce mai stăm în stație. Păi..ne vedem peste două ore în sala de muzică, bine? mă sărută aceasta pe obraz plecând dar nu înnainte să-i văd zâmbetul cald de pe buze.

     Odată ajuns în clasa mea mă așez singur în bancă așteptând ca ora de matematică să se termine mai repede, să pot ajunge în sala de muzică cât mai repede.

      După cr clopoțelul sunase mă duc pe hol spre cantină, doar să observ că fiecare student avea în mână niște pahare de unică folosință în care aveau limonadă.

     — Ia uite ce face soarta, zise Melody apărând în fața mea cu două pahare de limonadă. Poftim, îmi dădu ea paharul la care eu încep să-l beau.

     — Doamne...dar e foarte bună limonada, are la cantină cumva? o-ntreb eu pe aceasta.

     — Ah nu, deloc. Doar că în drum spre școală, din zona opusă căreia venim noi este un mic stand de limonadă unde vinde o fetiță de vreo șapte opt ani maxim. E foarte drăguță fetița, e o dulceață, se-ncruntă puțin Melody zicând astea.

      — E totul bine?

     — Ah nu, intuiția începe să-mi joace feste doar. Nimic mai mult.

      — Ai avut vreo prezicere cumva?

      — Ah nu, e doar un gând ce nu mă lasă de ceva vreme, atâta tot.

      — Și cât costă un pahar de limonadă? întreb eu.

     — Ah nu e mult, un dolar paharul, atâta tot. Fetița are mulți clienți crede-mă, face una dintre cele mai bune limonade pe care am gustat-o în viața mea. Cam toți tinerii care vin aici cumpără o limonadă de la ea măcar odată pe zi.

     — Înțeleg, păi în cazul ăsta o să cumpăr și eu. Chiar e foarte delocioasă! încep eu să beau limonada. Mhmmm...îți dă și o stare pozitivă, parcă te umple cu energie. Nu dar serios, trebuie să mă duc să o cumpăr. E absolut divină!

     — Se vede că îți place, râse Melody odată cu mine. Bine...ne vedem la ora de muzică, în regulă? Nu uita.

      După ce se termină orele mă duc cu Melody spre standul de limonadă al acelei fetițe, unde văd o coadă mică de maxim trei persoane.

     — Eu mă duc acasă, în regulă? mă-ntrebase Melody la care eu dau din cap afirmativ. Bine, ne mai auzim! își dete fata părul în vânt timp în care eu merg la coadă.

     După ce tinerii își iau limonadele a venit și rândul meu.

     — O limonadă te ro...dar îmi pică față când o văd pe fetița din fața mea cum se uită fix în ochii mei zâmbindu-mi parșivi.

     — Ce mai faci verișoare? Ți-a fost dor de mine? mă-ntrebă fetița timp în care eu încep să mă frec la ochi sperând să am vreo halucinație, dar nu. Ce? Nu mă mai recunoști? Sunt eu, Emilly!

     — Dar...dar cum?! E imposibil...te-am trimis în iad!

      — Păi vezi tu, Lucifică m-a eliberat de acolo. A zis că nu-l interesează ce fac pe Pământ. Plus că am vești Jonathan, sau mai bine zis...Evan.

     — Poftim?! Cum de–

     — Oh, păi bunicul a fost așa bun la suflet încât să-mi zică adevărul, să facă o excepție pentru nepoțica lui preferată, râse ea ca o maniacă. Acum că am aflat că tu ești ținta mea, o să am și misiunea și răzbunarea mea pe tine completă în același timp. Doi în unu, cel mai tare combo! Acum te rog, dacă nu vrei să cumperi ceva eu zic să pleci. Am clienți, așa că nu mă ține din fabrica de bani!

     — Ce-ai pus acolo?! o-ntreb eu pe Emilly. Ai pus cumva otravă?!

     — Ce altceva să pun înnafară de zahăr și suc de lamâie? Și ce e otrava? mă întreabă ea pe mine total confuză.

     — Uită, încurcai eu ingredientele! Am început să aberez. O mint eu pe aceasta știind că este doar un copil. Dar stai puțin...unde e colierul tău?

     — Oh, vezi tu l-am dat lui Lucifer să mă poată trimite înnapoi pe Pământ. Îmi spuse fetița mie, oftând ușurat știind că atâta timp cât nu are colierul este complet inofensivă. Acum zi, cumperi ceva sau stai aici să-mi perzi din timpul meu prețios? Dar stai, tu și cu prietenii tăi nu erați morți?!

     — La ce te referi?! o-ntreb eu pe aceasta care se uită confuză la mine.

     — Uită! Nu mai contează. Zi, cumperi ceva sau nu?

     — Cred o să zic pas, zic eu plecând.

      — Treaba ta! îmi spuse ea mie timp în care eu plec și o sun pe Melody.

      — Alo, Melody? o-ntreb eu pe aceasta la care ea răspunde.

      — Știam că mă vei suna, ce este dragule?

      — Știi fetița aia de la standul de limonadă, nu?

      — Da...?

     — Mă crezi dacă-ți spun că ea este verișoara mea malefică ce a vrut să distrugă întreg universul doar să-l ucidă pe tata ca mai apoi să fie trimisă în iad de unde a scăpat deoarece bunicul meu a eliberat-o și acum vrea să se răzbune pe mine deoarece a aflat că eu sunt întruchiparea tatălui meu?

     — Unu la mâna...știam că e ceva greșit cu ea dar am zis că mi se pare mie. Doi la mână, ești bine?! Ai nevoie de terapie sau ceva? Pare o traumă foarte mare.

     — Nici nu vrei să-mi fi văzut fața în clipa în care am văzut-o acolo. Dar stai calmă, nu mai are colierul ceea ce înseamnă că e complet inofensivă. Dar tot îmi dă o senzație ciudată în stomac când știu că psihopata aia umblă liberă prin lume.

     — Eu nu m-aș baza pe faptul că e inofensivă fără colier. Cu sau fără el este un pericol pentru societate si trebuie distrusă instant, asta e misiunea mea. Nu vreau să se repete acel calvar, fie că vreau sau fie că nu trebuie să o ucid.