"Întrerupem programul dumneavoastră normal de televiziune pentru un anunț. Se anunță un ciclon care se apropie din zona estică a orașului Las Vegas, Nevada, de pe insula Rock Island. Stați înăuntru, încuiați ușile și ferestrele, nu ieșiți din locuințe!" acestea erau cuvintele ce au apărut în direct la televizor.

     — Ați auzit prieteni? îi întreb eu pe cei patru care stau lângă mine. Furtuna a sosit...a sosit sfârșitul lumii.

     — Ne-am înțeles...spuse Lyna uităndu-se serios la mine. Dacă e ceva tu nu intervii decât dacă îți cerem noi voie. Tu trebuie să te păstrezi pentru lupta finală.

     — Așteptați-mă și pe mine, spuse Xanilia punându-și cerceii. În regulă...sunteți gata?

     — Stai puțin...îi spun eu mătușii mele ducându-mă în living unde este mama care se uita la televizor îngrozită, Katerina stând lângă ea cu nasul în cărți. Am plecat...aveți grijă de voi. Și dacă nu mă întorc, să nu uitați de mine.

     — Ai mare grijă dragule! mă luă mama în brațe, Katerina închizând cartea și uitându-se la mine.

     — Succes...măcar atât, îmi spuse fata blondă.

     — Jhon, ești gata? mă-ntrebă mătușa mea.

     — Voi face tot ce pot, îi răspund eu ducându-mă înnapoi în bucătărie.

     Odată ajuns acolo, eu mă iau de mână cu Xanilia și prietenii mei, imediat fiind teleportați pe insula Rock.

     Mă uit în jur și nu pot observa cum este exact ca în viziunea mea: ploaia violentă care-mi bate pielea, frigul insuportabil, tunetele și fulgerele, și nu în ultimul rând uraganul alimentat cu magie neagră.

     — Eu mă duc în iad, zise Xanilia în timp ce părul ei blond este bătut de vânt. Când ai nevoie de mine mă strigi, în regulă?

     — Da, o aprob eu pe femeie luându-ne în brațe ultima dată înnainte să ne luăm rămas bun.

     — Ai grijă de tine, zise ea deschizând un portal în spatele ei. Te iubesc.

      — Și eu te iubesc, mamă...îi spun eu femeii la care aceasta intră în portal.

     — Acum, unde e puștoaica?! întrebă Lyna cu voce tare uitându-se peste tot, fără a vedea vreun semn de Emilly. Bănuiesc că ne ocupăm de ea mai târziu, dar mai întâi să încercăm să oprim furtuna. Emma, haide!

     — Acum! își întinse Emma mâna spre ciclon, folosindu-și toate puteriile împotriva lui. Nu....nu merge, nu știu de ce dar nu merge.

      — Acela nu este vânt, Emma! strig eu la ea prin picăturiile de ploaie care se aud cum bat pământul în miliarde de locuri din secundă în secundă. Acela nu este vânt, este magie neagră!

     — Păi știi cum oprești o tornadă? întrebă fata la care Nicholas întrebase reticent:

     — Cum?

     — Cu o altă tornadă! îi răspunse fata, vântul începând să bată și mai tare provocând un al doilea ciclon, lângă cel al lui Emilly.

     — Emma, nu cred că e bine ce faci! îi spuse Lyna timp în care ploaia începuse să se întețească și mai tare.

     — Ai încredere, știu ce fac! apropie ea ciclonul ei de tornada lui Emilly, doar să fie absorbit de aceasta, furtuna mărindu-și puterea. Ce naiba?!

     — E o gaură neagră Emma! În tornadă este o gaură neagră! țip eu la aceasta încât să mă audă. Cu cât absoarbe mai mult cu atât devine mai puternică!

     — Vai de mine, nu pot să cred ce am făcut! se miră Emma.

     — Găsește partea bună în asta, doamna optimistă! țipă Lyna la aceasta.

     — Nu, nu găsesc!

      — Nu avem timp să ne certăm fetelor, interveni Lia dintr-o dată. Avem o furtună de oprit, nu avem timp de prostii. Dacă nu o putem distruge atunci măcar să o încetinim! Să ne combinăm forțele!

     — Da! aprobă Nicholas la care el mă luă de mâna stânga, Lia mă lua de mâna dreaptă, iar Lyna și Emma îi luară pe Nicholas respectiv Lia de mână formând astfel un cerc.

     Nici nu am început să ne concentrăm energia magică, că pot simții cum o aură curcubeu ne înconjoară pe fiecare făcându-ne din ce în ce mai puternici cu fiecare secundă, colierele noastre având o strălucire orbitoare în acel moment, fiecare invocându-ne puterea cristalelor noastre pe rând:

     — Puterea Cristalului Focului!

     — Puterea Cristalului Apei!

     — Puterea Cristalului Pământului!

     — Puterea Cristalului Vântului!

     — Puterea Cristalului Haosului!

     — Uniți-vă! le ordonăm noi acestora la unison, o energie multicolorată ieșind din cercul nostru îndreptându-se de furtună, aceasta încercând să respingă puterea noastră combinată care încearcă să o pătrundă.

     — Vom reuși! zise Lyna deodată, concentrați-vă! Putem face asta! Împreună! vorbele ei împuternicind atacul nostru care începe să pătrundă ciclonul care încearcă să-l respingă precum doi magneți puși la același pol.

     — Funcționează! spuse Emma, nu vă opriți! Crede-ți în voi și-n puteriile voastre și ve-ți reuși! atacul nostru devenind și mai puternic începând să pătrundă mai adânc furtuna.

     — Nu vă opriți, nu renunțați! strigă Nicholas, putem face asta! Atâta timp cât suntem împreună putem face orice! continuă acesta, atacul nostru începând să înconjoare întregul ciclon care încearcă să-l respingă, dar se compresează și mai mult asupra acestuia.

     — Putem face asta! O putem face! țipă Lia într-una. Va funcționa, sunt sigură de asta! puteriile noastre unite intrând cu adevărat în furtuna, începând să o distrugă pe dinnăuntru.

      — Prin puterea cristalului meu, Cristalul Haosului, fie ca prezența acestui uragan să fie complet distrusă, cum am spus eu așa să fie! blestem eu ciclonul, convergența noastră devenind atât de puternică încât începe să distrugă tornadă, lăsând găuri simultane în aceasta.

     Dar, fix când eram atât de aproape să distrugem ciclonul, acesta emite o rază neagră de electricitate ce ne-nving puteriile, instant electrocutându-ne pe toți în același timp. Țipetele noastre de agonie făcându-ne să ne dăm drumul la mâini și să cădem în genunchi.

     — Dar...nu...nu înțeleg! zic eu ofensat. Cum?! Eram așa aproape! Așa aproape!

     — Jhon, nu te enerva! Calmează-te! se uită Nicholas serios la mine, privirea lui penetrându-mi sufletul. Ai făcut destul, trebuie să te păstrezi pentru psihopata aia. Haideți, fetelor! le strigă el. Este timpul pentru runda a doua, dar doar noi patru.

     — Da, se ridică Lyna în picioare. Nu renunțăm așa ușor, chiar de ar fi să suferim un milion de ani.

     — Haideți! le strigă Lia invocându-și cristalul la scurt timp după. Puterea Cristalului Apei!

     — Puterea Cristalului Vântului!

     — Puterea Cristalului Pământului!

     — Puterea Cristalului Focului!

     — Anihilare! strigă toți patru la unison, din mâiniile acestora ieșind un jet puternic format din energia colierelor lor.

     Jetul încearcă să penetreze furtuna, dar nu e îndeajuns de puternic. Oricât de mult ar spera, oricât de mult s-ar strădui, și oricât de puternic ar deveni atacul lor tot nu va fi îndeajuns să pătrundă furtuna. Fapt ce este descoperit când uraganul începe să descarce încă un fulger asupra lor, fiind electrocutați încă odată.

     — Nu...nu putem renunța! Trebuie să fie o cale, refuz să cred că nu putem face nimic! strigă Lyna bătând cu pumnul în pământ. Ia asta, și asta, și asta și asta! aruncă ea cu o grămadă de bile de foc spre uragan, acestea fiind distruse imediat de aceasta. Nu merge....nu merge! Oricât ne-am strădui...de ce?! De  ce nu putem face nimic?! De ce ne este așa greu?! Haideți, încă odată! Runda a treia!

     — Lyna, dacă nu te oprești o să murim în halul ăsta! o avertiză fata brunetă cu ochii albaștrii, fiind aprobată de Emma și Nick.

     — Oh, deci nu vreți să mă ajutați. Fie! Mă descurc singură atunci. Îmi invoc puterea cristalului meu, Cristalul Focului! își ridică ea mâna deasupra capului. Distruge tornada asta! zise ea focul începând să iasă din mâiniile ei îmconjurând întregul uragan.

     — Nu cred...f...funcționează! Nu te opri! o determină Lia.

     — Fie ca puterea focului meu să te distrugă din interior! dar cum termină cuvintele astea furtuna iar formă un  nor electric ce a început să formeze un fulger spre fata roșcată.

     Fulger care este în egală măsură puternic cu flama acesteia, focul învingând descărcarea electrică odată cu norul ce a creat-o.

     — Hai că Lyna face ce n-am făcut noi! o aplaudă Nicholas.

     — Taci din gu...vru ea să-l facă să tacă doar să fie electrocutată din nou, țipătul acesteia auzindu-se în ecou. Cum de...de unde?!

     — Ce rușine, nu-mi urați și mie măcar un "la mulți ani"? se auzi o voce de fetiță din spatele nostru, eu întorcându-mi capul doar să o văd acolo pe Emilly zâmbind, ținându-și mâiniile la spate. Salutare, Jhon.