— Nu cred așa ceva! îmi spuse șocată fata cu ochii chihlimbar, aflând ce s-a întâmplat cu Lia ieri. Fata aia chiar e nebună.

     — Vorbește mai încet, o avertizez eu pe ea. Să nu ne audă ceilalți. îi fac eu semn să-și coboare tonul.

     — Lasă, îmi șopti ea la ureche. Ne prefacem că vorbim despre o fată ce s-a despărțit la tine, eventual despre verișoara ta mai mică care este obraznică.

     — Știi tu să minți în halul ăsta? mă uit la ea ridicând o sprânceană.

     — Mă descurc eu, improvizez. Și ca să schimbăm subiectul... Ghici cine s-a-nscris la noi la școală? spun ea uitându-se cu coada ochiului zâmbind subtil.

     — Cine? întreb eu curios, nu după mult timp apărând în fața mea un băiat de vârsta mea, cu părul șaten și ochii căprui.

     — Bryan, îmi făcuse el cu ochiul întinzându-și mâna spre mine, rămânând blocat câteva secunde.

     — Nu te cred! spun eu luându-l în brațe la care el mă bate ușor pe umeri.

     — Mai ușor, să nu-nțeleagă ceilalți altceva, spune privind în părți. Suntem prieteni, dar totuși, e ciudat să simți toate privirile pe tine... Sau e doar în cazul meu.

     — Ah da, scuze! opresc eu îmbrățișarea, privindu-l doar. Cum s-a... dau eu să înteb dar mă opresc realizând cum s-a întâmplat.

     — Am vorbit cu mătușa ta. A fost fericită să ajute. Îmi explică Lyna uitându-se fericită spre Bryan.

     — Pot să spun că a trecut ceva timp de când n-am mai fost eu însumi, își puse băiatul brațul după ceafă râzând.

     — Te-nțeleg perfect amice, îl bat eu pe umăr.

     — Eu sunt la clasa cealaltă dacă aveți nevoie de mine, ne mai auzim Jhon, Lyna! Ne salută el din mers.

     — Nu știu cât mă mai pot abține... Îmi spune Lyna ținându-se de față cu mâinile.

     — La ce te referi? O înteb confuz.

     — Cred că sunt... îndrăgostită. Și să nu care cumva să-i spui lui asta că te-am linșat. E clară treaba?!

     — Bine, bine...am înțeles.

     — Îi spun eu când vine momentul... Poate îi spun chiar mâine. Crede-mă poate ne cunoaștem de o lună sau două dar am aflat atâtea despre el și trecutul lui, parcă ne-am cunoaște de o viață întreagă. Nu știu cum să spun Jhon, dar parcă aș fi în rai, sunt îndrăgostită orbește de el!

     — Îmi dau seama, o aprob eu. Am văzut cum te uitai la el, puteam să jur că apăreau inimioare deasupra capului tău, poate le fac chiar să apară, glumesc eu cu ea dar mă opresc când îi văd privirea serioasă.

     — Și dacă-ndrăznește cumva...printr-o aliniere proastă a planetelor zic: să-mi trădeze încrederea sau ceva de genul... O să-i sfărâm fiecare os în parte cu mâna mea, până nu m-ai rămâne nimic din el.

     — Și după o să plângi? Continui eu.

     — Păi doar nu-s proastă. Așa mă cunoști tu pe mine? Dacă mă-nșeală are două destinații finale: spitalul sau cimitirul. Ai înțeles? Nu stau eu să plâng ca proastă după el că vai Doamne m-a-nșelat. Nu, nu stau la discuții. La groapă cu el și am terminat bâlciul.

     — Haha, ce amuzant. Dar nu l-ai ucide pe bune, nu? Nu cred că ești în stare să omori pe cineva.

     — Hm, poate. Îmi făcu ea cu ochiul zâmbind. Noi femeile suntem capabile de multe, râse ea deodată în glumă. Se pare că am ajuns în clasă.

     — Nu am înțeles, erai sarcastică, nu? O întreb eu confuz intrând după ea.

     — Evident. Îmi spune ea bătându-mă ușor pe spate. Atâta timp cât știi să ți un secret, ești cel mai bun prieten al meu. Spune ea așezându-se într-o bancă eu lângă ea.

     A trecut și ora asta, nu s-a-ntâmplat mare lucru, deși tot nu-mi pot lua gândul de la Lia și în ce stare era. Nu a venit nici astăzi la școală deoarece nu se simțea bine. Sper să nu fi pățit ceva...îmi fac atâtea griji pentru ea, sunt prietenul ei cel mai bun doar.

     Până la urmă sunt trezit din gânduri de către clopoțel, pot să spun că m-am speriat atât de tare încât era să fac infarct. După ce ies din clasă pe holul plin de studenți gălăgioși, privirea îmi este ațintită spre Lyna care era rezemată de niște dulăpioare roșii, vorbind cu Bryan în timp ce-și învârtea după deget o șuviță din părul ei roșcat.

     — Salut. Se auzi o voce masculină din spatele meu, doar să-l văd pe Nicholas când îmi întorc capul.

     — Doamne ce m-ai speriat!

     — Ce faci? se uită el la mine cu o privire goală.

     — Păi tocmai ce am ieșit de la ore, tu?

     — Și eu am ieșit de la ore, îmi răspunse el robotic.

     Ce a pățit băiatul ăsta? Îmi dau seama instant că nu se comportă într-un mod firesc, să-l fi traunatizat faptul că Lyna vorbește cu alt băiat? Adică știu că e gelos și impulsiv, dar nu mă așteptam să aibă un impact emoțional așa mare asupra lui.

     — Te simți bine?

     — Da, scuze. Își puse el mâna după ceafă uitându-se în gol. Nu știu ce e cu mine, cred că mă duc la baie să mă spăl pe față.

     — Vrei să te conduc eu? îl întreb eu politocos.

     — Nu mulțumesc, mă descurc singur. Trecu el pe lângă mine, umărul său lovindu-l pe al meu. Nu dar serios, ce a pățit băiatul ăsta?

     — Nicholas! îi strig eu numele la care acesta mă ignoră și se duce spre baie. Nicholas!

     Doamne ferește, ce are omul ăsta? Deja-mi dau seama că ceva nu e bine cu el. Posibil e doar în negare că Lyna nu-l iubește pe el, și de-asta se comportă așa, altfel nu-mi explic.

     Cinci minute mai târziu și Nicholas se întoarce de la baie cu aceeași privire goală spre mine. Ochii lui nici nu erau focusați pe mine, se vedea de la o poștă că ceva e neînregulă cu el.

     — Ești supărat că Lyna vorbește cu Bryan? îl întreb eu acesta nerăspunzându-mi la întrebare. Pământul către Nick, mai ești? îmi flutur eu mâna prin fața lui.

     — Da, mai sunt. Scuze...doar că Lyna...știi tu. Ce a văzut la el și nu a văzut la mine?

     — El nu a încercat să îi dea o poțiune a dragostei? îi răspund eu cu o altă întrebare la care băiatul își mărește ochii șocat.

     — N-am înțeles...poți să mai repeți odată?

     — Am zis că el nu a încercat să o vrăjească.

     — Aha...trecu el pe lângă mine de parcă nici nu eram acolo.

     Ce tocmai a fost asta? Tocmai a uitat cumva ce i-a făcut Lynei? Adică...nu avea cum, nebuna avea de gând să se căsătorească cu el.

     După ore, plec spre casă alături de Lyna și Bryan având în vedere că Nicholas a vrut să se mai plimbe, probabil își recreează și el capul.

     — Și, unde e Emma? o-ntreb eu pe Lyna curios.

     — A plecat în Turcia. Cred că a uitat să scrie pe grup asta, dar ne va trimite ea poze cu siguranță.

     — Am înțeles, apropo Lyna..nu vrei să-i spui ceva lui Bryan? o lovesc eu în cot doar să observ privirea plină de ură a fetei care mă străpunge prin ochi până-n suflet, precum o săgeată rapidă ca vântul.

     — Ce să-mi spună? întrebă băiatul confuz.

     — Nimic! Nimic! gesticulă ea din mâini, doar chestii normale..știi tu! Alinereile solare...eclipsele planetare! Heheh!

     — Nu era invers? se uită Bryan ciudat la ea ridicând o sprânceană.

      — Ah da...solarele...uh...planetare și...eclipsele alinierilor..adică nu! Scuze...uh....voiam să spun...alipsele! Da! Alipsele!

     — Alipsele?

     — Adică...heheheh! mă luă deodată fata de guler șoptindu-mi la ureche: Firai tu Jhon, tu m-ai băgat în asta...tu mă scoți!

     — Ziceam că Lyna voia să-ți spună ceva foarte important care-ți va schimba viața...cum că ea–

     — Este foarte...uhm...ocupată! mă-ntrerupse ea începând să râdă isteric. Da sunt foarte...ocupată...am găini de făcut la datul mâncării...adică!

     — Tu n-ai animale domestice, o corectează Bryan pe fată.

      — Păi și ăsta nu e motiv să...nu le dau de mâncare! zise ea în timp ce eu încep să pufnesc în râs, chiar nu știe să mintă.

     — Lyna ce ascunzi? o-ntrebase el pe ea cu o voce caldă, uitându-se în sufletul ei.

     — Bryan...cu toată sinceritatea. Eu...te plac, îi recunoscu ea adevărul în față. De când te-am întâlnit viața mea s-a schimbat complet, dar vreau să fiu cu tine Bryan. Ești singurul care mă face cu adevărat fericită...

     — Lyna...îi răspunse el mângâindu-i obrazul. N-am întâlnit în viața mea o fată așa frumoasă ca tine, ești un adevărat vis devenit realitate. Iar răspunsul meu...este da! spuse el sărutând-o pe buze, ea luându-l de față și continuând sărutul.