Odată ce eu cu sora și cu mătușa mea ne așezăm la masă, mama mea ne pune la fiecare în farfurie niște ciorbă de legume care este aproape instant devorată de mine și de Katerina.

     — Mie să nu-mi pui, zise Xanilia privind din stânga în dreapta. Știi că nu‐mi place să mănânc...

     — Cafea cum de-ți place să bei? o-ntrebă mama mea ridicând o sprânceană. Haide, mănâncă...nu comenta că nu-ți e foame. Că doar nu am gătit atât ca voi să nu mâncați...

     — Fie...zise mătușa mea învârtindu-și degetele, în mâna ei aparând o lingură.

     — Și cum a fost viața ta, Jhon? mă-ntreabă Katerina.

     — Hai să nu mai dezgropăm trecutul, îi spun eu. Este un moment unic și relaxant pe care-l petrec cu familia, nu vreau să fiu nevoit să mă gândesc la cât am tras luna asta. Credeți-mă...a fost cea mai grea lună pentru mine!

     — Luna următoare, mergi la școală, zise mama mea. Iar tu Katerina, vei fi nevoită să ai și tu o educație să poți avea un viitor strălucit.

    — Cât am fost în oglinda aia am fost prietena unui savant...am învățat tot ce trebuie despre fizică, chimie, și alte științe exacte. Se pare că asta e chemarea mea și la asta mă pricep, dacă nu credeți mă puteți să-mi puneți orice întrebare din aceste domenii.

     — Eu zic să o lăsăm mai moale cu matematica...m-a lăsat traumatizat. Nici cu științele sociale nu le am prea bine, dar măcar să nu-mi reamintiți trauma pe care am avut-o cu matematica.

     — În regulă..zise sora mea începând să mănânce, mama noastră așezându-se și ea pe scaun mâncând și ea alături de noi.

     După ce terminăm de mâncat, mama mea pune vasele în chiuvetă începând să le spele, Katerina ducându-se în camera mea. Aparent trebuie să-mi împart camera cu sora mea momentan, cel puțin până când îi este și ei construită o cameră. Nu că m-ar deranja...așa poate reușesc să petrec și eu timp cu ea și poate o pot cunoaște ca om.

    — Am terminat...zise mama mea. Acum hai la culcare, se înserează.

     — Jhon mi-a spus că vrea să discute ceva urgent cu mine! o minte Xanilia deodată pe mama mea, făcându-mi semne că e ceva important.

     — Am înțeles...? zise confuză biata femeie uitându-se ba la mine ba la ea, apoi părăsind odaia.

     — Ascultă Jhon...trebuie să îți zic ceva. Dar nu spui nimănui, sub nici o circumstanță. M-ai înțeles?

     — Da...ce este?o-ntreb eu la care ea se apropie de mine începând să-mi șoptească.

     — Eu am pus oglinda aia acolo...

     — Poftim?! la care femeia brunetă îmi pune mâna la gură cu o privire plină de frică.

     — Ascultă tontule! Inițial oglinda aia era o capcană pentru tatăl tău, aveam de gând să-l țin prizonier acolo și poate să-l ucid. Știam că obișnuia să se ducă într-un loc mai retras de lume și de-aia am pus oglinda aia acolo. Vezi tu, eu am vrăjit oglinda ca o singură persoană să intre în ea, dar nu am vrăjit-o pentru o persoană specifică pentru că ar fi fost o vrajă mai complicată și îmi era lene. Aparent, el și-a dat seama că oglinda aia e o capcană pusă de mine iar cu trecerea timpului am și uitat că am pus oglinda acolo. Și se pare că în loc să-ți prind tatăl, am prins-o pe soră-ta în oglindă. Unde a dispărut oglinda și cine a luat-o, asta nu mai știu. Întreab-o pe ea! Dar nu spune nimănui asta...mai ales surorii sau mamei tale. Nu de alta dar nebuna a fost soția unui demon, cine știe de ce e capabilă?

     — Am două întrebări: de ce a trebuit să fi o lașă și nu te-ai luptat de la bun început cu tata?  Și de ce ți-ar fi frică de mama mea?

     — Pentru prima întrebare eu m-am luptat cu tatăl tău, dar m-a învins de mai multe ori, el fiind unul dintre cei mai puternici demoni din iad. Din cauza asta a trebuit să recurg la tot feluri de șiretlicuri. Iar în al doilea rând, după cum am mai zis: femeia a fost soția fiului lui Lucifer. Cine știe ce poate face și de ce e capabilă? Evan era un demon puternic, chiar mai puternic decât mine...dar eu zic să discutăm despre asta altă dată. Noapte bună, nepoate, mă sărută femeia pe frunte și ieși din bucătărie.

     Odată ce ajung în camera mea o pot vedea pe sora mea dormind în patul meu. Din păcate nu este suficient loc pentru două persoane, și cum nu vreau să o trezesc se pare că voi dormi în living pe canapea, dar nu înnainte să fac o baie de seară, am și uitat.

     A venit și dimineața până la urmă, iar eu mă trezesc în living pe canapea după același coșmar din fiecare seară. Nu mai puteam de cald din cauza acestor pijamale, motivul principal pentru care dorm doar într-o pereche de boxeri. Și chiar dacă dormeam cu sora mea, nu-mi permiteam să dorm în halul ăla având în vedere că am respect față de biata fată.

     — Bună dimineața Jhon! spuse mătușa mea alături de o ceașca de cafea cu o inimă pe care scrie:"Cea mai tare mătușă". Ce faci? Cum ai dormit?

     — Groaznic, îi răspund eu acesteia. A trebuit să dorm pe canapea...

     — Nu cred că mai e nevoie, am reușit să fac o vrajă prin care să-i creez surorii tale o nouă cameră.

     — Ești o salvatoare de vieți mătușa! îi mulțumesc eu fericit femeii din fața mea.

     — Mai bine zis vrăjitoare și posibilă criminală, am vrut să-ți ucid tatăl doar. Dar ce a fost în trecut rămâne în trecut.

     — Bună ziua! intră deodată Nick îngrijorat în casa mea. L-ați văzut pe Jhon? Oh...mă observase el deodată.

     — Dacă l-am văzut? E chiar în fața ta, ești orb sau prost?

     — Păi...aveam antrenament astăzi și nu a venit la timp, a întârziat cu o oră. Am crezut că a pățit ceva grav, el nu întârzie de fel.

     — Am adormit Nicholas, poveste lungă...mi-am găsit sora pierdută și...

     — Și eu sunt președintele americii! râse el de mine după care-și fixează ochii spre Katerina, care coboară scăriile îmbrăcată în aceeași rochiță albă de aseară. Mamă ce bucată...spuse prietenul meu cu gura căscată.

     — Ai grijă să nu-ți intre musca-n gură, îl avertiză mătușa mea.

     — Bună dimineața Jhon, el cine este?mă-ntrebă Katerina.

     — Mă numesc Nicholas, îi răspunse acesta. Trebuie să vă zic că apreciez frumusețea voastră răpitoare, bănuiesc că sunteți–

     — Neinteresată. Îi răspunse sora mea trecând pe lângă el de parcă nu ar exista, în timp ce eu și mătușa mea pufnim în râs la fața dezamăgită a prietenului meu.

     — Trebuia să prind asta pe cameră! zise Xanilia râzând cu lacrimi.

     — Dar ce râdeți? Poate mă place...

     — Ce parte din "neinteresată" nu-nțelegi amice? continui eu să râd alături de mătușa mea în timp ce el își încrucișează brațele nervos.

     — Prefixul "ne–", răspunse el. Partea aia nu o înțeleg, ce fată n-ar vrea să fie cu cineva ca mine? Înnafară de Lyna.

     — Vrei să știi ce fată?îl întreb eu.

     — Ce fată?

     — Fata "neinteresată".

     — Că tot veni vorba de fete, Xanilia...poți creea o poțiune a dragostei?

     — De ce ai avea nevoie de așa ceva? îl întrebase mătușa mea.

     — Curios?

     — Ești conștient că nu poți forța pe cineva să te iubească, nu-i așa?

     — Păi...

     — Eu nu fac așa ceva, îmi pare rău. Nu poți face pe cineva să te iubească fără consimțământul lui, este cu totul imoral.

     — Aici are dreptate, îi țin eu parte Xaniliei.

     — Vrei bani? Dacă vrei îți dau...

     — Ce să fac eu cu ăia? întrebă mătușa mea.

     — Te implor fă poțiunea, o iubesc pe Lyna! Vreau să fiu împreună cu ea...

     — Dacă o iubești pe Lyna de ce te-ai dat mai devreme la sora lui Jhon?

     — Pentru că știu că șansele mele cu Lyna sunt aproape nule...

     — Uite, vrei să-ți dau cea mai bună poțiune care te va ajuta în relația cu ea? îl întrebă mătușa mea.

     — Care?

     — Vorbește cu ea, asta e cea mai eficientă vrajă. Pur și simplu du-te la ea și spune-i!

     — Și să risc să mă facă frigărui? Vă implor din suflet, fac orice pentru poțiunea aia!

     — Bine, accept...zise mătușa mea. N-am nevoie de nimic la schimb, dar fac și antidot.

     — Mătușa ai înnebunit? o-ntreb eu.

     — Taci din gură! Știu eu ce fac! mă lovi ea în cot.

     — Uite...zise ea în mâna ei apărându-o o sticluță cu un lichid roșu. Toarnă-i asta în apa sau în suc sau oriunde...

     — Vă mulțumesc sin suflet! zise Nicholas luând fiola din mâiniile ei. O zi bună! apoi băiatul plecă val-vârtej din casă.

     — Mătușă, tu ai înnebunit?

     — Așteaptă doar, se va întoarce la mine. Pariez pe ce vrei...

     — Cum ai putut să îi dai poțiunea aia?

     — Să-l învăț o lecție, să vadă că nu poți forța pe cineva să îl iubească. Acea poțiune o va face pe roșcata aia obsedată de el până în măduva oaselor. Va veni el la mine implorându-mă în genunchi să-i dau antidotul. Auzi, schimbă-te de hainele astea și haide după mine. Chiar sunt curioasă să văd cum se descurcă.

     — Dar eu...

     — Uită! mă-ntrerupe ea în timp ce pocnește din degete și pe amândoi apar haine în stil rock.

     — Dar eu nu mă-mbrac așa...îi explic eu mătușii mele.

     — Nici eu, dar m-am grăbit. A fost singurul stil de haine la care m-am putut gândi în momentul ăsta. Stai calm, ne fac invizibili pe ambii. Chiar vreau să văd cum se descurcă bietul băiat cu fata aia.

     — În regulă...pornesc eu alături de mătușa mea spre casa Lynei.