— Lia! Deschide! Sunt eu, Jhon!continui eu să bat la ușa camerei ei care începe să-nghețe din temelii. Lia? Lia ce e asta?!întreb eu nedumerit în timp ce gheața continuă să se răspândească pe-ntreg holul, un frig nemaipomenit începând să mă cuprindă.

     Pot simții cum temperatura începe să scadă din ce în ce mai mult în timp ce pielea mea devine din ce în ce mai albă, simțând cum frigul insuportabil începe să-mi înghețe sângele din vene.

     Fiecare secundă în coșmarul ăsta se simte ca un milion de ani de suferință. Așa că din reflex îmi strâng toate puteriile și reușesc să lovesc ușa înghețată cu piciorul care se sparge in zeci de bucăți de gheață, doar să o observ pe Lia întinsă pe jos.

     Pielea acesteia albise ca varul, părul ei la fel. Nu doar asta...pot observa cristalul ei spart în mii de bucățele în timp ce prietena mea se transformă în praf, lacrimi curgându-mi din ochi în timp ce-mi pun mâiniile la gură.

     — Nu...nu se poate asta! încerc eu să neg adevărul din fața ochiilor mei. Nu Lia mea! Te rog! zbier eu neajutorat. Orice dar nu Lia mea! țip eu atât de tare doar să realizez că sunt în pat, aparent mă trezisem dintr-un coșmar oribil.

     — Ce-ai de zbieri atât?! intră mătușa mea nervoasă în cameră. Lia ta, Lia ta! M-ai zăpăcit! Mă mir cum de nu s-a trezit maică-ta dar aia și așa doarme buștean, poate să vină războiul că ea continuă să doarmă! Dar ce ai pățit?!

     — Am avut un coșmar cu Lia...era gheață în jurul camerei ei, și apoi am găsit-o moartă....se transformase în praf chiar în fața mea!

     — Ori ai o imaginație bogată, ori a fost o premuniție. Altă explicație sincer nu găsesc.

     — Sper că e teafără, dacă pățește ceva nu mi-o voi ierta niciodată!

     — În fine, culcă-te la loc! Noaptea-i încă tânără, nu poți sta treaz doar pe baza unei presupuneri.

     — În regulă...

     — Ah da, și dacă ai nevoie de ceva...nu ezita să apelezi la mine, zise ea mai mult forțat printre dinți.

     — Poftim?

    — Nu mă face să mă repet din nou! Știu că m-ai auzit! Dar totuși, ai grijă. Și să ai o noapte bună, apoi femeia a ieșit din camera mea.

     Nu am putut dormi noaptea aia, m-am gândit prea mult la Lia și la ce i s-ar putea întâmpla. Mai că îmi venea să vin acasă să văd dacă e în regulă. Pe zi ce trece simt că este în pericol, într-un pericol foarte mare. Nu știu ce are fata asta, nu știu de ce se comportă așa.În momentul ăsta stau la masă, puțin obosit de faptul că nu am putut dormi toată noaptea, dar parcă o oră fără să știu ce i se întâmplă Liei este exact ca o eternitate în iad.

     Nu am mâncat nimic dimineața aia, doar m-am îmbrăcat și am plecat spre casa Liei cu telefonul în mână, sunând-o ca disperatul.

     — De obicei răspunde din primele două apeluri, ce s-a-ntâmplat cu ea? Haide răspunde!îmi pun eu telefonul la ureche așteptând cu sufletul la gât un răspuns de-al ei. Nu tu:"Nu mă deranja prostule!" sau "Sunt ocupată!". Haide Lia, răspunde!

     Dar soarta tot face cumva și dau de cel mai bun prieten al meu Nick, care se pare că era în stația de autobuz.

     — Hey! Frate! Ce faci? se-ndreptă el spre mine vrând să facă salutul nostru cu pumnul, la care eu nu răspund, în timp ce  fața lui veselă devine instant una îngrijorată . E clar, dacă nu faci salutul sa-ntâmplat ceva, ești bine? Știi că poți să-mi spui orice...

     — Lia...îi rostesc eu numele. Am avut un coșmar cu ea aseară, nu am putut dormi toată noaptea cu gândul la ea. Faza e că acum nici nu răspunde la telefon, asta mă îngrijorează și mai tare.

     — Va fi bine! încearcă el să fie optimist, dar dacă mă uit adânc în ochii lui verzi pot observa că nici lui nu îi e ușor cu ce i-am zis.

     — Voiai să mergi undeva? Sau...

     — Ah nu, doar stăteam pe bancă, nu așteptam autobuzul. Știi...dacă te face să te simți mai bine pot veni cu tine acasă la Lia, așa ne putem asigura dacă totul este în ordine cu ea.

     — Mulțumesc mult Nicholas, îl iau eu in brațe.

     — Pentru asta sunt prietenii doar...mă bate el ușor pe spate.

     După ce eu și Nick ne apropiem de casa Liei, batem la ușă și ne deschide mama Liei.

     — Oh, Jhon! Nicholas! Ce mă bucur să vă văd! ne întâmpină femeia brunetă care parcă ar fi o dublură mai învârstă a Liei. Cu ce vă pot ajuta?

     — Lia este bine? o-ntreb eu pe femeie. Nu a răspuns toată ziua la telefon.

     — Ah da, este bine! Doar a răcit puțin se pare, dimineața asta avea febră și tușea în continuu. Și-a lăsat telefonul la încărcat...

     — Putem merge la ea? întreabă Nicholas.

     — Da, dar luați-vă și niște mășți, să nu luați cumva răceala de la ea. Doamne ce nepoliticoasă sunt, dar intrați!

     După ce intrăm în casă suntem loviți de un frig nemaipomenit, temperatura era una chiar foarte scăzută.

     — Ați pornit aerul condiționat?o-ntreb eu pe femeie în timp ce ne aduce măștiile de doctor, eu și Nicholas punându-le pe față.

     —  Ah nu, deloc. S-a făcut din ce în ce mai frig în casă de aseară, este un fenomen foarte ciudat pe care nu mi-l pot explica. Vreți să vă aduc niște ceai?

     — Da vă rog, nu mai pot de frig! îi spuse Nick.

     — Amatorule, îmi dau eu ochii peste cap. Eu mă duc la Lia...revin.

     Odată ce încep să urc scăriile pot observa cum temperatura scade din ce în ce mai tare, nu e ceva insuportabil dar nu e nici plăcut. Bat la ușa doar să aud un "intră" ce vine din partea Liei.

     — Lia? intru eu în camera ei doar să fiu lovit de un frig imens, care zici că are temperatura unei lăzi frigorifice.

     Lia stătea în pat relaxată, părul ei fiind ud leoarcă în timp ce ochii ei strălucesc un albastru intens în întunericul din camera ei.

     — Jhon...începu ea să tușească. Ce cauți aici?

     — Am vrut să văd dacă ești bine, atâta tot. Ai pățit ceva?

     — Da...tuși ea. Dar sunt doar puțin răcită, atâta tot.

     Felul în care vorbește începe deja să mă-nspăimânte, având în vedere că ea deobicei când este răcită începe să facă treabă prin casă, dar faptul că stă în pat și nu face nimic mă îngrijorează la maxim.

     — Sigur ești bine? mă așez eu pe patul ei și încep să o privesc în ochi. Mă îngrijorezi...

     — Sunt bine...am zis că sunt doar puțin răcită, nimic mai mult. Dar hei...uite ce am descoperit că pot face, își întinse ea mâna, din palma ei ieșind o bulă de apă care se transformă într-un fulg de nea. Pot controla apa în orice formă, fie ea lichidă, solidă sau gazoasă. Nu e grozav? continuă ea să tușească.

     — Am vrut să văd dacă ești în regulă, o țin eu de mână în timp ce colierul meu începe să strălucească. Te rog spune-mi că ești bine...nu suport să te văd așa draga mea.

     — Sunt bine...continuă ea. Mulțumesc că ai venit să mă vizitezi...înseamnă foarte mult pentru mine.

     — Evident, ești prietena mea Lia!

     — Și dacă aș vrea să fim mai mult de atât? mă luă ea de mână. Dacă aș vrea asta...ai accepta?

     — La ce te referi? mă prefac eu că nu înțeleg.

     — La noi doi Jhon, știi...mereu am vrut să fiu împreună cu tine, pentru că eu te iubesc Jhon! Tu însemni foarte mult pentru mine, tu ești singurul motiv pentru care mă trezesc în fiecare dimineață. Deci, accepți să fi împreună cu mine?

     La ceea ce a spus Lia nu m-aș fi așteptat nici într-o sută se ani, dar îmi pare mult prea rău pentru ea și nu aș vrea să o întristeze faptul că nu am aceleași sentimente pentru ea. Nu vreau să îi frâng inima așa că o iau de mână, îmi iau inima în dinți și o sărut pe buze.

     — Da, accept să fiu iubitul tău...pentru că simt și eu la fel, o mint eu. Te iubesc draga mea...

     — Și eu te iubesc Jhon...mulțumesc, pentru tot.