Nu-mi vine să cred ce tocmai s-a-ntâmplat în momentul ăsta, am înnebunit cumva? Visez? M-am lovit la cap? Ce mi se întâmplă? Simt atâtea sentimente contradictorii pe care nu le pot înțelege, chiar de acum câteva secunde lăudam sentimrntul provocat de coliere. Acum m-am trezit de unul singur la realitate de parcă tocmai mă spălasem pe față.

     — Ați văzut și voi asta? întrebase curioasă fata roșcată. Sau sunt eu nebună?!

     — Dacă ești nebună, înseamnă că amândoi suntem. Am văzut același lucru. spun eu chiar surprins de evenimentele parcă desprinse dintr-un film de fantezie derulate în fața ochilor noștrii în doar câteva momente.

     — Mă întreb oare ce fac? se întrebase Emma la fel de nedumerită de situație, exact ca mine și ceilalți.

     — Asta va trebuii să aflăm singuri. Îi răspunde Nick cu seriozitate întorcându-și privirea spre mine eu aprobând din cap. Nu ne putem întoarce acasă și să ne prefacem că nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Continuă el.

    — Dar nici să spunem lumii întregi nu e o obțiune. Îl corectează Lyna.

    — Nu am zis asta. Vom ține totul secret. Dar trebuie să știm și ce fac pietrele astea, până nu suntem siguri ce fac trebuie să fim precauți. Reformulează Nick.

     După câteva clipe în care se așează o liniște de mormânt între mine și prietenii mei, de nicăieri se aud niște zgomote puternice venite din tufișurile din apropiere. Când auzim sunetele astea, eu și cu prietenii mei începem să ne panicăm având impresia că poate din tufișuri va ieși vreun animal sălbatic gata să ne atace.

     Totuși, adevărul era departe de ceea ce gândeam în momentul acela. Din tufișuri ieșind o femeie de vreo douăzeci și ceva de ani, îmbrăcata indecent de parcă ar fi venit dintr-un club de noapte.

     Încă mă întreb ce ar căuta o astfel de femeie îmbrăcată într-un mod atât de neadecvat în pădure. Să fi fost oare o bețivă, o nebună? Se pare că acest lucru nu-l interesează pe Nick, ai cărui ochi sclipesc spre fusta ei scurtă și decolteul femeii.

     Îmi întorc privirea nedumerit spre ceilalți doar să o văd pe Emma roșie la față, iar privirea Lynei încruntându-se deodată când Nick se duce spre femeie începând să filtreze cu ea.

     — Și ce face o domnișoară atât de drăguță și atrăgătoare ca dumneavoastră în pădure?o-ntrebase el sărutându-i mâna.

     — Ia-ți gândul, îi zise femeia enervată dându-și ochii peste cap, întorcându-și privirea spre mine instant schimbându-se la față.

     — E ceva neînregulă domnișoară?o întrebă Nick, femeia uitându-se la mine șocată ignorându-l pe băiatul cu ochii verzi, de parcă nici n-ar exista acolo.

     Aceasta îl dă laoparte și se-ndreaptă spre mine, privindu-mă fix în ochi, putând să observ aceeași nuanță de violet din ochii ei pe care o port și eu.

     Femeia deodată începe să zâmbească într-un mod rece si viclean, arătându-și dantura de un alb perfect. Necunoscuta era extrem de frumoasă, de o frumusețe rară pe care nu am mai întâlnit-o.

     — Deci aici erai tot timpul ăsta Evan, îmi spuse ea mie. Ce-ți mai face draga ta soție?

     Ce tot îndruga femeia asta nebună? Și de ce se holba atât de intens și ciudat la mine?

     — Despre care Evan vorbești? o-ntreb eu cu puțina frică.

      — Despre tine frățioare, nu mai știi cum te cheamă? Sau ți-ai schimbat numele? Lasă-mă să-ți aduc aminte atunci, Evan Morningstar.

     Fix în momentul ăla odată cum rostește acel nume parcă sună un clopoțel în capul meu. De unde știa femeia asta numele tatălui meu? Și cum de a reușit să apară din senin, vorbind toate astea de parcă ar fi niște lucruri normale?

     Mă uit către prietenii mei la fel de șocați ca mine când aud aberațiile acestei necunoscute, deși eu le fac cu mâna semn să tacă, pesemne că am situația sub control.

     — Cred că mă confuzi...Evan Morningstar este tatăl meu care a murit acum mulți ani într-un accident de mașină, eu abeea mă născusem atunci.

     — Deci ești fiul lui va să zică, vai ce neînțelegere, lasă-mă să mă introduc atunci. Xanilia Morningstar, sora tatălui tău sau mai bine zis mătușa ta. Chiar mă bucur că-mi întâlnesc pentru prima oară în viață nepotul, cum te numești?mă-ntrebă așa zisa femeie care se autoproclama drept mătușa mea.

     — Jhon...Jhonathan Morningstar, îi răspund eu la întrebare.

     — Vai de mine, nu cred. Asemănarea este chiar izbitoare, aproape că te-am confundat cu fratele meu. Și văd că tu și micii tăi prieteni ați găsit cristalele magice nu-i așa?

     — Deci știi ce sunt aceste medalioane? întrebă Lyna.

     — Cum să nu, zise ea pe un ton viclean aproape. Aceste talismane sunt sursa noilor voastre puteri: foc, pământ, vânt, apă și haos.

     — Bun deci...acum știim ce abilități au cristalele noastre! spuse Nick fericit.

     — Nu fi așa fericit băiete, în curând acele cristale îmi vor aparține mie și doar mie! Și le voi folosii puterea să devin adevărata împărăteasă a iadului.

     Odată ce aud aceste vorbe ce ies din gura cucoanei țicnite, îmi pun mâiniile șocat la gură.

     — Cum adică...adevărata împărăteasă a iadului?

     — Deci va să zică scumpa de Clara nu ți-a zis adevărul, nu-i așa? Faptul că tatăl tău este un demon? Și nu orice demon, însuși fiul Satanei.

     — Nu...nu are cum! Ești nebună, ești total dementă! mă răstesc eu la femeie, întorcându-mi capul spre Lyna, care mai șocată decât mine spune următoarele cuvinte:

     — Fiecare cuvânt pe care l-a spus cucoana asta este adevărat. Crede-mă, simt când cineva minte.

     — Lăsând totul laoparte, ar fi mai bine să-mi dați cristalele alea acum de bună voie, altfel le voi lua eu cu forța fie că vreți asta sau nu.

     — Nu îți vom da nimic! se răsti Lyna la vrăjitoare, prietenii mei fiind alături de ea.

     — Foarte bine, zise Xanilia. Atunci le voi lua eu cu forța fie că vreți asta sau nu! se repezi ea rapid spre mine gata să pună mâna pe medalionul meu. Cristalul emițând niște raze purpurii ce o propulsează pe vrăjitoare într-un copac.

     — Eu...eu am făcut asta? întreb eu șocat de tocmai ce s-a-ntâmplat.

     — Nu! Moartea! răspunse așa zisa "mătușă" a mea ridicându-se în picioare. Încă ai puteriile slabe dragul meu nepot, nu mă voi lupta cu tine momentan, spre deosebire de tata eu sunt dreaptă și cinstită. Așa că te-am pupat, sayonara! îmi face ea cu mâna dispărând într-un nor de fum negru.

     — Nu cred ce s-a-ntâmplat..zise Nick.

     — E sfârșitul lumii! începe Lia să se panicheze. O să murim cu toții! se ia aceasta cu mâiniile de cap în timp ce pământul din jurul ei începe să înghețe puțin câte puțin.

     La auzitele acestea Lyna o ia de umeri și începe să o zguduie zdravăn pe fata brunetă.

     — Ascultă aici la mine! Nu moare nimeni! Nu vine sfârșitul lumii! Nimeni nu va păți nimic!

     — Dar dacă vine iar vrăjitoarea aia și ne face rău?începe Emma să bage paie pe foc fără să vrea la care Lia făcându-se că leșină la auzitele astea, Lyna prinzând-o instant în brațe dându-i palme să-și revină, până când Lia își deschide ochii spunând:

     — Gata? Am murit? Am ajuns în rai?

     — Nu ai murit dramatic-o! Revino-ți!

     — Toată lumea să se calmeze! le spun eu acestora, ei uitându-se cu o privire serioasă spre mine. Să reluăm de la capăt tot ce s-a-ntâmplat...

     — Păi, continuă Emma. Am găst o cutie cu niște cristale în pădure, cristalele s-au transformat în coliere magice. Apoi vine la noi o vrăjitoare ce spune că este fiica lui Lucifer, adică mătușa lui Jhon...oh eu nu mai pot să explic.

     — Sunt chiar foarte derutat în momentul ăsta, sincer chiar nu știu ce să mai cred. Mintea mea nu poate procesa ce se întâmplă! Acum câteva ore eram un băiat normal care trăgea cu arcul și se antrena cu cel mai bun prieten, iar acum se întâmplă toate astea! Jur că eu chiar nu înțeleg nimic! Parcă totul este în ceață...nu pot să văd clar nimic!

     — Hei...calmează-te! îmi spuse Lia ținându-mă de umeri. Suntem prietenii tăi, suntem aici să te sprijinim orice s-ar întâmpla! spuse ea întinzându-și mâna. Dacă am găsit aceste cristale înseamnă că le-am găsit cu un motiv, și că am fost aleși pentru asta. Iar acum trebuie să facem orice ne stă în putință să le protejăm și să ne folosim puteriile să-i ajutăm pe ceilalți. Știu că poate fi greu pentru unii dintre noi, dar dacă rămânem uniți sunt sigură că putem trece peste orice obstacol! Deci cine este cu mine? întrebă Lia mai determinată ca niciodată, sclipindu-i ochii în timp ce ține mâna întinsă.

     — Mă bag! răspunse Lyna punându-și mâna peste mâna Liei.

     — La fel și eu! zise Nick în timp ce-și unește și el mâna de mâiniile fetelor.

     — Mă bag și eu! răspunse Emma făcând același gest.

     — Jhon? mă-ntrebă Lyna puțin îngrijorată. Te bagi și tu, nu-i așa?

     — Cum pot să vă las singuri? Cine știe ce tâmpenii faceți fără mine? râd eu în timp ce-mi pun mâna peste mâiniile lor.

     În momentul acela simt o putere uimitoare, iar cristalele noastre strălucesc mai tare ca niciodată, din mâiniile noastre ieșind un curcubeu ce se-mprăștie în toată pădurea.

     Se pare că avem multe de învățat, și mulți dușmani de învins, dar prin oricât de multe încercări am trece, mereu vom rămâne uniți, chiar și în moarte. Sunt sigur de asta.