,, La început a fost cuvântul, iar cuvântul era a lui Dumnezeu,
   iar cuvântul era însuși Dumnezeu."

   — Decăzuții ne sunt supuși.

   Tăcere.

   — Decăzuții nu au drepturi.

   Înghite în sec.

   — Decăzuții sunt buruieni.

   Strânge din dinți.

   —Decăzuții nu merită milă.

   Arătătorul i se ciocnește cu un pocnet de tablă și zâmbește.

   — Cuvântul meu e lege, iar legea mea e mai presus de voi.

   Repetăm după el.

   — Din nou, ne îndrumă.

   Execut comanda.

   Dumnezeul nostru știe mai bine.

   Cei aleși se ridică în picioare. Mă ridic și eu. Împreună rostim crezul după care neamul nostru a trăit până acum:

   — Cuvântul meu e lege, iar legea mea e mai presus de voi!

   Din spatele tablei, înghesuiți într-o cameră din sticlă, decăzuții își pleacă capul în fața noastră. Profesorul rulează tabla din plastic și o securizează cu o agrafă. Pot vedea clar acum chipurile supușilor.

   — După catalog, Ophelia urmează la ascultare. Ești pregătită?

   Am încuviințat fără grabă, așezându-mi codița împletită pe umăr, un semn de nerăbdare. Mi-am îndreptat pașii spre catedră în timp ce colegii mei luau loc în bancă. Așteptasem mult timp să îmi demonstrez aptitudinile.

   Am tras la sorț un nume, dar nu am îndrăznit să îl citesc. Profesorul a făcut un semn gărzii spre un băiat din mulțimea de după panou. Am așteptat până, legat și fără nici un grad de pericol, băiatul îngenunche în fața fustiței mele în carouri verzi. I-am atins șuvițele negre de păr și m-am minunat de culoarea atât de albă a pielii sale. Era frumos, mirosea a săpun și a primăvară, dar nu exista milă pentru cei căzuți. Exista doar chin, sclavie, moarte.

   Împlinisem în acea dimineață 15 ani. Ultima din clasa mea. În funcție de acest test voi deveni damă sau șeptar. Până acum clasa mea era plină de dame. nici un șeptar. Trebuia să păstrez tradiția.

   Totul depindea de această ființă nesemnificativă din ochii mei.

    I-am ridicat privirea spre mine, iar albastrul electrizant al ochilor săi îmi înfioră simțurile.

   —Recunoaște-mi, decăzutule.

   A râs. A râs din nou și din nou, iar furia clocotea în mine din vina disperării. Aveam nevoie să devin o damă, iar în fața mea stătea un copil, de aceeași vârstă cu a mea, cheia viitorului meu.

   —Recunoaște-mi, decăzutule!

   I-am strâns maxilarul și l-am lăsat să îmi vadă ochii însângerați de ură și dorință. Firicele negre de sânge îi urcau pe sub piele, iar otrava mea nu putea decât să îi provoace moartea dacă nu mă opream la timp. Îi comunicam, cu disperare, prin gând : ,, În mâinile mele îți stă destinul! Spune-o!".

   Mi-a zâmbit și m-a privit drept în ochi. Fusese instruit doar cu legile ierarhie. Trebuia doar să o spună pe una dintre ele, iar șansele erau de partea mea. Aveam să fiu o damă. Otrava mea îi îneca simțurile și îl omora încet. Și-a dat seama de ce îmi doresc. Trebuia să îmi recunoască poziția de damă și scăpa.

   — După tine, potopul.

   Liniște.

   Profesorul încremenise cu mâna pe pix, tremurând de furie la auzitele supusului.

    M-am împleticit înapoi cu inima chinuindu-se să îmi iasă din piept, iar trupul băiatului s-a izbit de podea și cu ultima sa putere a zâmbit. Nu mă oprisem suficient de repede.

   Profesorul a oftat sub privirile șocate ale elevilor, dar a continuat să noteze pe foaie, cu o durere aparte în ochi.

   Tremuram din toate încheieturile și continuam să îmi repet în gând: ,,Așa ceva nu e posibil. Nu e posibil. Nu."

   — Legea e dură, dar e lege, Ophelia. A fost scris pe cer, ești un as.

   Iar asta, pentru mine, nu însemna decât moarte.