Brațele o dureau şi simțea cum încep să i se închidă ochii. Și totuși, mai avea doar zece pagini și termina de citit acea carte. Nu ar fi crezut vreodată că va putea fi atrasă de o carte veche și cu atât mai puțin că o va termina în două zile. Ce-i drept în tot acest timp doar a citit și a mâncat ceea ce nu o deranja câtuși de puțin deoarece iubea sa citească

Îi era somn deși dormise destul de mult, dar căldură copleșitoare și mișcările legănate ale balansoarului îi  provocau o stare de somnolență. Într-un final adormi cu carte în mână și pe balansoarul de pe terasă, ce continua să se legene lent.

Se târa leneș pe trotuar, înjurând în gând căldura infernala de care suferea. Ar fi mers dezbrăcat pe strada de ar fi putut, dar dupa bunicuțele ''de treaba'' ar fi mers sa îl pârască la bunica lui și nu vroia sa o supere. Ajuns în dreptul porții o deschise și parfumul de flori al curții îl învălui. Păși pe aleea pietruită uitându-se după vecina sa care, chiar dacă era bătrână avea un suflet foarte tânăr și plin de viață. Cam prea mult chef de viață uneori.

-Doamna H? Sunteți aici?

Din moment ce nu îi răspunse se aventura și mai departe pe teritoriul numit și Hortensia land. Se pregăti sa strige ceva mai tare dar atenția îi fu atrasă de imaginea unei fete ce era întinsă în balansoarul de pe terasa. Acesta se apropie rapid de ea și o analiză din cap până în piciore. Parul lung de un brunet strălucitor îi cădea în toate direcțiile, răvășit asemănându-se mai de grabă cu un cuib de ciori în plină extindere. Era micuță atât ca înălțime cât și ca aspect și avea o piele albă, atât de albă încât se întreba dacă mai era în viață. Spera totuși ca aceasta încă să respire. Planurile sale nu viitor nu includeau încă închisoare și crimele.

Se lasă încet pe vine ajungând la același nivel cu fața ei, respirația ușoară și calda lovindu-se delicat de fata lui. Bun, tipa era în viață iar el nu mergea la închisoare. Toate bune și frumoase. Și chiar daca putea sa plece mai departe în căutarea doamnei H nu proceda astfel. Sa zicem ca nu era tocmai genul de băiat care sa te lase pur și simplu în pace.

-Trezeşte-te! Îi spuse acesta suav cu o voce ce ieșise mai răgușită decât și-ar fi dorit, aproape de ureche așteptând să vadă ce se întâmplă.

Tânără se strâmbă și începu să mormăie ceva pe o limbă știută doar de ea, apoi rămase la fel de nemișcată răsuflând ușor.

-O haide, exclamă acesta! Bine. Nu vroiam să fac asta dar se pare ca va trebui sa recurgem la varianta mai dură, spuse în timp ce un zambet îi înflorire în colțul gurii.

Se apropie din nou de urechea fetei și ,adunadu-şi forță interioara pentru a nu pufni în râs, strigă în ureche fetei ridicându-se apoi în picioare

Pleoapele îi se deschise Ra brusc lăsând la iveală pereche de smaralde vezi ce priveau speriați în jur căutând sursa zgomotului.

O clipă îl privi în ochi, apoi printre buzele-i cărnoase și ușor uscate îi scăpa un strigat speriat, și prinzând cartea pe care o avea lângă o aruncă în băiat folosind întreaga forță de care dispunea aceasta.

Doua clipe mai târziu cartea lovi cu zgomot podeau de lemn a terasei. El, speriat de rapiditatea ei, se împiedică încercând sa evite cartea, care și așa îl lovise și pentru aș atenua căderea se prinse de marginea balansoarului, Ronie căzând peste acesta.

Acum simțea durerea zvâcnindu-i în cotul pe care și-l julise, iar faptul că acel idiot se amuza pe seama ei nu o făcea să se simtă mai bine. Și nici nu avea cum sa se simt mai bine. Sa te trezești cu un necunoscut care îți țipă sa lași semnu deși tu nu vrei nu era mai mult ca sigur cel mai bun mod de a te trezi.

-Pot să știu ce e așa de amuzant încât râzi în situațiile astea?

-Tu. Totul. Acum ar trebui să începi să cânți o melodie din aia siropoasă de Adele.

-Ia mai taci din gura aia! Îi spuse Ronie, lovindu-l în brațul stâng.

-Frumoasă și rea! Mrrr, îmi placi!

Și atunci Ronie îi aruncă o privire fulgerătoare marca Hunter care îl îngrozi de-a dreptul pe băiatul al cărui nume nu îl știa. Și cu toate că era un necunoscut, posibil psihopat cu topor și cârlig, trebuia să recunoască: nu era urât. Avea părul șaten, aranjat într-o frizură tipic adolescentină, era înalt și parea destul de puternic judecând după construcția sa. Avea buzele arcuite într-un zâmbet ce îi dezvăluia dinții albi iar ochii lui o priveau cu o oarecare strălucire albastră ştiind că s-ar putea pierde in ei.

-Îți place ce vezi ? O întrebă continuând să zâmbească cu gura până la urechi asemeni pisicii ciudate din Alice în Țara Minunilor

-Pe tine nu te doare zâmbetul ăla? Închide gura că intră musca!

-Dacă buzele tale sunt o metaforă pentru muscă, iar asta o fost o cerere pentru a ne săruta atunci accept.

-Scuze nu sărut necunoscuți! I-o întoarse bruneta la fel de rapid zâmbind ştregăreşte. Baiatul rămase uimit preț de câteva secunde se ridică sprijinindu-se pe un cot și întinzându-i mână îi spuse:

-Tobias, numele meu e Tobias.

-Tris, îmi pare bine de cunoștință, spuse Ronie întinzând mână și prinzând-o pe a lui, iar impulsuri electrice traversându-i întreg corpul. El doar râse și mai tare .

-Mi-a plăcut referință făcută seriei Divergent-una destul de buna- dar care este numele tau, cel real?

-Ronie. Ronie Hunter.

În timp ce rostise acestea mâna ei continua să rămână intr-a lui de parcă locul ei fusese dintotdeauna acolo. Însă și-o retrase rapid când își văzu bunica înaintând pe alee cu niste plase de cumpărături. Ronie își trase mâna și își mută privirea la bunica ei care ajunsese destul de aproape.

-Bunico, de ce nu m-ai trezit să vin să te ajut?

-Bunico? Întrebă Tobias destul de mirat. Buna ziua, doamnă H!

-Oh! Văd ca deja v-ați cunoscut. Scumpo Tobias este nepotul doamnei Bruker, cea care stă alaturi.

Ronie își arcui buzele într-un "o" perfect. Deci el era vecinul cel ciudat. Presupunea că toată lumea are câte unul.

-Ești nepoata doamnei H? O întrebă el pe bruneta.

- Nuu! Dormeam pe terasa unui necunoscut asemenea unui vagabond ce trăiește într-o cutie de carton.

- Și se pare că nici de la orele de ironie nu ai lipsit, îi spuse aruncându-i un zâmbet rătăcit. Deci doamna H bunica mi-a zis că aveți treabă cu mine așa că am venit. Cu ce va pot ajuta?

- Cu ce vă pot ajuta?îl imita Ronie cu o voce pițigăiată.

- Păi se pare că aici avem o domnișoară foarte plictisită care nu a ieșit din casă de când a venit acum doua zile. Așa că ce ar fi să mergeți să va distrați puțin. Arată-i orașul, sau ceva ce faceți voi tineri, gasiticeva de facut.

- Buni, se smiorcăi bruneta, doar nu vrei să mă trimit cu idiotul asta. Probabil isi pierde si capul dar altminteri să aibe grijă de altcineva. Plus că dacă vreau să ies o fac și singură.

- Ronie, doar nu o să stai toata vara singură. Ai nevoie sa ieși, să socializezi, iar Tobias e un băiat bun, nu ai de ce sa îți faci griji. Acum du-te și îmbrăcate în ceva drăguț și tu Tobias poți să mergi acasa până e gata.

-Pot să o iau pe scurtătură? Întrebă Tobias cu o mică sclipire în ochi.

Doamna Hunter îl aprobă dând din cap iar acesta o porni pe urmele fetei care deja intrase în casă. Din doi pași o și prinse din urmă chiar atunci când vroia să închidă ușa de la dormitor.

-Ce mai vrei ?îl întreabă Ronie.Nu trebuia să pleci acasă .

-Asta și fac, îi spuse cu o față angelică însă Ronie știa ce se ascunde sub masca de îngeraș așa că îi trânti ușa în față .

Fără să se mai uite la ușa Ronie merse usor până la dulapul mare din lemn de cireș și își dete tricoul peste cap scanând rafturile dupa unul curet dar și drăguț în același timp. Cel pe care îl purta era pătat cu sos de tacos. O adiere rece îi izbi pielea și când se întoarse il văzu pe Tobias stând în ușa ei și sorbind-o parcă din priviri.

-Aaa! Ieși din camera tu, pervers care ma urmărești! spuse și se acoperi repede cu tricoul.

Tobias doar râse și scutură din cap iar apoi traversă camera ieșid imediat pe balcon. Ronie împinsă de curiozitate îl urmă rapid și spera că idiotul să nu vrea sea se sinucidă de la balconul ei. Când ajunse în prag îl văzu cum sări rapid din balconul ei în cel de lângă.

-Și oricum nu ai de ce să îți faci griji că te-am văzut în sutien sau așa ceva. Un simplu sfat prietenesc, ar trebui să tragi perdelele când te schimbi. Mișto lenjerie cu inimioare!

-Tu? Adica tu te-ai holbat la mine pe geam? Perversule! Spuse simțind cum roșeața îi urcă în obraji .

-Nu e vina mea că nu ai tras perdeaua. Și până la urmă sunt bărbat iar ce-i gratis e bine venit .

-Eşti bolnav! exclamă Ronie, şi-l privi direct în ochii săi de un albastru electrizant.

- Se prea poate să fie adevărat. Însă tu esti medicamentul meu! Îi spuse şi îi zâmbi ştrengăreşte, iar apoi dispăru în dormitorul care presepunea ca e al lui, lăsându-o mută de uimire.