Capitolul 10

De mai bine de o jumătate de oră plimba porția de lasagna prin farfurie, întrebându-se care era problema ei. Iubea lasagna făcută de bunica ei, ar fi mâncat caserole întregi, mai rău decât Garfield într-un sezon întreg, doar că de data asta pur şi simplu nu era îm stare. Se convinse să ia câteva îmbucături, ca să nu îi aducă semne de întrebare bunicii sale.

Eleonora însă, ştia mai bine ca oricine prin ceea ce trecea nepoata ei, sau cel puțin bănuia acest lucru. Până la urma crescuse două exemplare de acelaşi fel, care în timpul adolescenței țipau cât era ziua de lungă, fie una la cealaltă, fie împreună din Dumnezeu ştie ce motive.

— Iubito?

Ronie nu îi răspunse, nu părea a fi conectată cu lumea din jurul ei defapt, şi continuă să învârtă mâncare în farfurie ca şi cum era singurul lucru pe care ştia să-l facă.

— Ronie, încercă aceasta mai tare, având însă acelaşi rezultat.

Ca urmare, doamna Hunter se văzu nevoită să îi tragă farfuria din fața, doar pentru a o face să observe că nu mai zgâria farfuria ci masa din lemn masiv, neagră şi pătată într-un colț de lipici colorat, de când  gemenii lipiseră o vază cu flori de aceasta. Atunci înțelesese că cei doi copii şi lucrul manual nu mai aveau voie în acelaşi timp în bucătărie.

— Acum îmi spui ce ai pățit de plimbi mâncarea în farfurie?

— Nu am nimic, buni, scutură fata din cap în semn de nu, dar îşi ascundea în continuare privirea.

— Ronie, iubita mea, eşti conştientă ca nu te-aş crede nici dacă m-ai plăti. De ce, exact ca tatăl tău, te încăpățânezi să taci?

Era rândul şatenei să ofteze, îi provoca bunicii ei atatea griji şi doar pentru nişte lucruri aparent prosteşti. Pe semne că era, o nepoată groaznică, după ce că umbla mai toată ziua cu Tobias şi dădea pe acasă doar la masă, mai şi aducea nelinişti peste capul bunicii ei, care nu trăda însă, vârsta sa înaintată. Cu toate astea o privea cu aceeaşi căldură în ochii, purtând acelaşi zâmbet în timp ce învârtea pe degete colierul din perle albe, dăruit de bunicul ei, la prima lor întâlnire, şi pe care de  mai bine de patru zeci de ani nu l-a mai dat jos de la gât.

— Uite cum facem, continuă să vorbească, eu fac doua pahare de limonadă, iar între timp tu te duci în sufragerie şi mă aştepți acolo, bine?

Ronie încuvință, oricât de confuză şi nefericită s-ar simții, în adâncul inimii ei credea că dacă bunica avea să vină să-i sufle peste rana din genunchi, totul avea să  fie bine.

În camera de zi tronau multele flori de trandafiri, ce te amețeau în parfumri cât mai diverse şi în jocuri de culori. Oricât de minunat ar arăta ceea ce se desfăşura în fața ochilor săi, gândurile şatenei se amestecară iar în valuri de păr şaten, zâmbet şi bronz dulce, în fulgere albastre electrizante, în piele fină, cu iz de plajă scăldată de soare. Şi toate aceste păcate  purtau un nume comun, erau fragmente a unui tot devastator pentru ea, şi anume Tobias. Era ca şi cum îi sorbise orice linişte sufletească, dar pe care i-o dădea înapoi gradat, în ore petrecute împreuna, în priviri furate când erau cu ceilalți, ce mai mult o secau de putere decât să-i potolească setea. O urmărea pretutindeni, în colțul camerei atunci când îşi amintea de zâmbetul lui pur, fantoma palmelor sale mari când o prindea şi o arunca peste umăr, iluzia vocii sale ce o striga pe nume, noapte în cele mai ciudate şi nebunești vise. Iar ea nu reuşea să fie destul de sinceră cu ea, cât  să înțeleagă tot haosul ce îl simțea. Era atât de fals cum încerca să pretindă că nu e nimic, că ea nu simte o atracție fatală față de el, de fiecare dată când lumea punea în temă posibilitatea unor sentimente între ei.

— Gata, să vedem ce se agită în căpşorul tău mic şi drăguț. Şi să nu îți treacă prin gând să îmi serveşti foaia cu "Nu am nimic" pentru că am o vârstă şi nu mai cred orice.

Ceea ce îi spusese bunica ei, îi aduse un zâmbet în colțul gurii, ridicând pentru puțin norii invizibili ce-i îngreunau tâmplele. Din nefericire știa că era o singură cale, și aceea de a-i spune bunicii sale ce se petrece cu nepoata ei zăpăcită. Însă până a ajunge la a discuta se repezi ca un fluture la lumina becului și luă unul dintre paharele cu suc, sorbind cu paiul mov ca un copil mic. Nu că nu ar fi fost unul, aproape că nu se vedea diferența de zece ani dintre ea și gemeni.

— Bun, habar nu am cât sens o să aibe ceea ce urmează să-ți povestesc, pentru că nici eu nu pot să înțeleg ceea ce simt, dar dacă nu o spun, buni, îți promit pe ce e mai bun în lume că o să o iau razna.

— Va trebui să te pedepsesc pentru ceea ce urmează să îmi spui? Pentru că mi-am ieșit din mână la chestiile astea.

Ronnie râse scurt, trăngând o gură mare de aer pentru a-și calma inima care uitase cum să bată normal.

— Nu, nu cred asta. Chestia e că, sunt șanse mari. Nu, mai bine zis sunt aproape sigură că m-am îndrăgostit de Tobias.

Spusese rapid, cum îi stătea în fire când era stresată, așteptând reacția bunicii sale cu buzele roșii de la prea mult mușcat din ele. Cât de nebunesc putea să fie, până la urmă, a venit în Lakewood cu inima grea, dorindu-și să stea în casă până la toamnă. Și în schimb a găsit prieteni minunați, a redescoperit copilăria alături de bunica să dar mai important, viața i l-a scons în cale pe vecinul ei. Nenorocitul de vecin care i s-a strecurat pe sub piele și care i-a invadat fiecare gând. Ronie chiar nu putea să înțeleagă cum se pierduse iremediabil în ochii săi care aveau cea mai minunată nuanță de albastru din câte văzuse. Totuși faptul că îi recunoscuse asta bunicii sale reprezenta o mică victorie personală. Mai ales că fusese sinceră față de ea însăși, după ce nopți la rândul, când nu putea să adoarmă, refuzase oricare posibilitate că ceea ce simțea pentru vecinul ei era mai mult decât o atracție pentru necunoscut și nou. Ura toată confuzia pe care o resimțise în acele nopți, în care el se întorcea să o bântuie.

— Știam eu! La naiba cu tine Evelina acum ai să îmi dai 30 de dolari, strigă femeia cu privirea întoarsă spre casa vecinilor și cu un rânjet imens întins pe întreaga faţă.

După ce trăiești atâția ani, plini de nebunii și momente cât mai minunate, că în cazul doamnei Hunter, ajungi să vezi lucrurile cu mult înainte să se întâmple, așa cum, cu ceva timp în urmă, remarcase modul în care cei doi își furau priviri și gesturi drăgăstoase cu o sete pe care mai rar o vedeai. Singurul motiv pentru care alesese să ignore toate acestea era pentru a lăsa timpul să se scurgă în modul lui obișnuit, căci nu era în măsură ca ea să îl altereze. Cu toate astea așteptase zile la rând din umbra să vadă cum cei doi înfloresc ca tandrafirii sub ochii ei.

La polul opus se află însă Ronie, care dacă până acum fusese incredibil de stresată, acum ajunsese la un șoc puternic. Ea avea adevărate probleme existențiale căci nu mai știa de capul ei, iar bunica sa, propria bunică pariază pe norocul ei în dragoste.

— Buni?!

— Ce e scumpa mea? continuă femeia pe un glas mieros când văzu privirile fulgerătoare ale nepoatei sale.

— Cum ați putut să pariați pe noi!

— În apărarea mea, începu bătrâna, a fost ideea Evelinei asta după ce mi-a povestit într-o dimineață la cafea că i se pare că sunteți apropiați, foarte apropiați. Și apoi am stat și m-am uitat la voi când v-am rugat să curățați tufele cu trandafiri și Sfinte Narcis de la Televeu, mă mir că e jumătatea verii și voi sunteți doar prieteni. 

De ce tăcea mai mult și ascultă cuvintele bunicii sale, înțelegea cât de ciudat era totul, iar capul începu să îi pulseze dureros. Era adevărat că era incredibil de atrasă de Tobias, doar că peste noapte totul se transformase într-o nebunie curată. Bunicile lor pariaseră pe ei, ea îl plăcea căci, Doamne ce-l mai plăcea, iar de el nu știa dacă o vede ca fiind mai mult decât o vecină, o simplă prietenă cu care se întâmplă să-și petreacă jumătate de vară.

— Iubirea e complicată, conchise şatena aruncându-şi mâinile într-un gest de dezarmare

Doar că într-un fel nebănuit era mai liniștită, iar zâmbetul își făcu loc pe chipul ei, chiar dacă mai avea multe obstacole de întâmpinat. Unul ar fi să dea ochii cu Tobias, ceea ce nu era sigură că putea să facă și oricât de mult încercase bunica ei să o bată la cap în discuția lor, concluzia ei a fost că pentru o vreme era mai bine să lase totul așa. Poate că avea nevoie de câteva zile de vacanță de la vacanța de vară.

Cu siguranță că acesta era lucrul pe care avea să îl facă. Îl evită pe Tobias deci își putea evita liniștita probleme cauzate de prezența lui. Și cu planul facut în minte dădu pe gât tot sucul din două înghițituri, ridicându-se furtunos de pe canapea.

— Și totuși, continuă bunica ei, când era apropae de ușă, avem nevoie de ea tota viața, uneori ca de aer.

Zâmbi, pentru că știa că era adevărat și se întoarse să-și îmbărtiseze bunica, murmurând un mulțumesc cu ochii închiși și cu capul ascuns pe după buclele doamnei Hunter. Se prea poate ca Tobias să-i fi dat cele mai groaznice bătăi de cap, mai ales că iubirea sa pentru el i se strecurase în suflet ca o otravă, dar nu era nicio cale prin care să fi fost dispusă să renunțe la aceste sentimente.

***  

Ar fi putut să afirme că planul ei de a sta departe de Tobias pentru o vreme decurgea destul de bine. Desigur că situația îi era ușurată și de faptul că şatenul nu-i dăduse nicun semn de viață în ultimele șase ore. Cu toate acestea trăsese draperiile ce dădeau înspre balcon și se rezumă la a citi o carte în tot timpul, pe fundal răsunând un întreg playlist cu piesele Lanei del Rey. Era conștientă de faptul că ajunsese rău, încă nu se despărţiseră și deja asculta muzica tristă. Desigur, ca să se poată despărții de ea ar fi fost nevoie mai întâi să fi fost împreună.

Reușise, spre marea ei bucurie să parcurgă deja un sfert de carte, iar acesta era modul în care avea să-și petreacă următorele zile, seriale și cărți. Toate astea făceau parte din campania ei Anti-Tobias. Atenția îi fu însă distrasă de o ușă trântită și era mai mult ca sigură că Rasha era de vină, asta dacă nu aveau fantome. Plecase de acasă înainte de ora prânzului, și faptul că abia acum ajunsese acasă îi trezi o curiozitate aparte.

Astfel abandonă cartea, și așa soarele se cobora grăbit spre asfințit, cufundându-i dormitorul în întuneric, ceea ce îi îngreuna cititul, iar ea nu putea deschide draperiile. Se repezise să intre ca o furtună când zări ușa de la camera Rashei întredeschisă, iar tonul plângăreț ce se strecura prin crăpătură îi băgă toate simțurile în stare de alarmă.

— La naiba cu tine Rasha, ce credeai, că dacă te duci la sală chiar o să-ți vorbească.

Ronie reuși să intre fără să îi atragă atenția verișoarei sale care stătea cu capul pe masa, acum plină de farduri întinse în dezordine și oglinda aruncată înt-un colț. Și ea se machia, știa să o facă destul de bine, dar Rasha era un adevărat make-up artist la doar 15 ani.

— Cine să-ți vorbească?

— Ce fraieră ești, comentă blondina, arucând după capul şatenei cu primul lucru ce-i picase în mână.

Îi luă mai puțin de douăzeci de secunde rujului în nuanța roşie să zboare prin aer și să se lovească de fruntea şatenei, iar apoi să cadă la picioarele ei. Uneori puştoaica avea pre mult temperament. Pentru cineva așa de mic, nivelul ei de răutate era ceva de speriat.

— Ce noroc am că nu ai aruncat cu oglinda, adăugă Ronie, frecându-și locul în care rujul o lovise.

Nu aștepta vreo invitație din partea verișoarei sale și se trânti direct în pat, cu gândul că avea să-i prindă bine să mai stea cu Rasha. După câte se părea, blonda fierbea de supărare, ceea ce pentru Ronie însemna dramă, iar ei îi plăcea drama. Desigur că o aprecia când nu era drama ei, pentru că în cazul acesta fugea de ea cât o țineau picioarele. În plus murea de curiozitate să afle ce făcuse în cele câteva ore de când lipsise.

— Îţi sugerez să nu te faci confortabilă că nu stai, îi mârâi cealaltă din faţa mesei, unde încerca să-și strângă cât de cât lucrurile.

— Nu poți să mă dai afară!

— Ba bine că nu, e camera mea, invocă ea dreptul pe care îl considera universal.

— E casa bunicii!

— E și bunica mea.

— Sunt mai mare decât tine, continuă Ronie să îi aducă argumente.

— Mama e mai mare decât tatăl tău

— Asta nici măcar nu are sens, se plânse şatena, reușind în cele din urmă să-i smulgă un zâmbet Rashei.

Cea din urmă renunță în final la a-și aranja lucrurile și se întinse în pat alături de cealaltă fată. Ronie îi zâmbi la rândul ei, o iubea pe blondă și îi era ca o soră. Trebuia să admită că era soră mai mică și enervantă pe care se bucura că nu o are, dar tot soră era, iar acum în calitate de pseudosora mai mare avea un sentiment că va trebui să lovească pe cineva.

— De ce ai venit?

— Păi uite o poveste interesantă. Citeam și eu liniștită, fericită chiar că mi-a dat bunica două porții de lasagna la prânz, dacă tu tot nu ai fost acasă, ceea ce mă duce la întrebarea "Unde ai fost până acum?", dar o las pe mai târziu. Apoi mai să cad din pat când aud uși trântindu-se și zgomote pe scări, mai că am crezut că au năvălit fie hoții, fie fantomele. Şi zău dacă știu care varianată era mai nasoală. Așa că am venit să inspectez cu ce soi de hoţ-fantomă plin de nervi am de-a face. Așa că în concluzie ai multe să îmi povestești, eu îți sugerez să ciripești cât mai poți.

— Nu ești sănătoasă, comentă Rasha râzând. Am fost la sală toată ziua cu Jeanine, bine apoi am fost și la cafeneaua drăguță de lângă, dar în principiu am fost la sală.

— Tu, la sală? Alta decât cea de mese sau de detenție? Mă surprinzi! Bine, gata, nu mă mai lovi! Promit că nu mai râd!

Nu se oprise din râs decât câteva minute bune mai târziu și cu o privire caldă ce i se revărsă din priviri o convinse pe Rasha să îi povestească ce avea pe suflet, nu fără ca blondei să îi mai scape încă un oftat de pe buzele acum libere de monarhismul rujului cu aromă dulceagă de zmeură și cireșe. Știa aroma la perfecție pentru că își luase și ea unul la fel și se putea declara îndrăgostită de acesta. Mai ales că Tobias îi menționase în treacăt că îi plăcea cum îi stătea cu el pe buze, iar prin gând îi trecu ideea, că dacă avea să-l guste vreodată l-ar fi înnebunit fără dar și poate. Alunga atât imaginea şatenului, cât și posibilitatea de a testa aroma rujului chiar când era întinsă pe propriile buze.

— Am mers la sală, cum am mai zis, cu Jeanine. Ideea e că tu probabil vrei un motiv pentru care am fost să fac mișcare de bună-voie și nesilită de nimeni.

— Mi-a trecut asta prin minte, de ce să mint.

— Argh, cum să spun asta, continuă blonda, în timp ce-și scarpină nasul, semn că era fi stresată, fie timidă. Ce să mai calea-valea, am mers pentru că acolo merge și Sam în fiecare marți și vinere.

— Sam? întrebă Ronoe neîncrezătoare.

Da, știa că verișoara ei, ce încurând împinea șaisprezece ani, avea un tipar de băieți, iar Sam se încadra la înalți și mai mari. Da totuși, nu știuse că are o pasiune pentru roșcații cu pistrui.

— Sam, confirmă, mutându-se înapoi pe scaunul din faţa măsuţei.

Nu era șocată, mereu o văzuse pe Rasha să caute un motiv ca să se apropie de Sam, doar că nu pusese niciodată accent pe existența unei posibile idile. Creștea repede sub ochii ei, și uneori îi părea chiar mai matură decât ea. Nu în acel moment desigur, când îl stalkuia pe săracu' băiat prin sălile de forță, doar pentru a se face remarcată. Se îndreptă spre blondină și punându-și mâinile pe umării e, o întoarse cu fața spre oglindă. Cineva imposibil de enervant îi spusese cândva să nu mai caute adevăruri în oglinzi mincionase, dar ea era de părere că oglinda nu minte, cel puțin își dorea ca de data asta să nu o facă.

— Nu pot să-ți spun ce să faci, dar pot să-ți spun să fii tu însăți. Fă-l să te placă pentru ce ești, pentu că oricum ești frumoasă și inteligentă. Dacă vede asta o să fie norocos, dacă nu, mai sunt mulți alții dornici să fie centrul privirilor tale chiar și pentru câteva clipe.

Rasha își lăsă capul pe mâna şatenei, ca un cățel, un Golden Retriver mare și prostuț, strângându-i mâna în a ei, în timp ce zâmbetul i se întinse pe buzele ei. Într-un fel verișoara ei avea mereu dreptate chiar dacă ura să accepte asta de cele mai multe ori.

— Ca să nu mai menționez că ai și o verișoară minunată, pe care toată lumea o iubește.

— Și foarte modestă, recunoscu Rasha.

— Mai ales modestă. Şi sinceră! Şi are un păr grozav!

— Că veni vorba de sinceritate, schimbă Rasha subiectul, ce-i cu tine şi Tobias.

— Ar trebui să fie ceva?

Blonda îi oferi tipică privire de "Știu eu că îmi ascunzi ceva" pe care se pare că întreaga familie o moștenise, până şi picii de șase ani, care dezvoltaseră și arta șantajului emoțional la un nou nivel. Normal că știa la ce se referă verișoara ei mai mică, dar continuă să blufeze, era mai ușor să pretindă că nu știe decât să fie cu adevărat hotărât și să ia propriile decizii cu privința la astfel de subiecte. Era mult mai ușor să nu se gândească la Tobias, decât să îi zvâcnească inima la fiecare gând cu el ce i se năzarea prin minte. Căpătase o falsă liniște de sine pe care acum o pierduse.

— Nu te mai uita așa la mine!

Tăcută, însă cu privirile pline de sugetii, Rasha continuă să o fixeze cu privirea, încercând ceva ce citise într-o carte, pentru a-și constrânge verișoara mai mare și atotoştiutoare să îi spună odată adevărul. În fond și ea știa, bunica ei știa, cânele vecinei știa. Absolut toată lumea mai puțin idiotul A și B în cauză.

— Îmi place de el, Doamne ce îmi mai place de el. E măcar legal să îți placă așa mult de o persoană. Și paradoxal acea persoană să te și enerveze lafel de mult în același timp? O, haide blondo, nu mai râde că nu e de bine. Nu ar trebui să îmi placă de el.

— Și de ce nu, mă rog? o chestionă Rasha, săltându-și picioarele pe masă.

— Pentru că, toate astea o să aibă un sfârșit, și e greșit. Eu o să mă întorc în Chicago la sfârșitul verii, iar el o să rămână aici. Când am venit, mi-am promis că nu o să mă atașez de nimic, și uite-mă acum îndrăgostită de vecinul meu cel arătos și sărit de pe fix. Cred că tocmai am o criză existențială!

— Ai nevoie de un început ca să existe un sfârșit, știi asta, nu?

Cu această replică, Rasha îi închisese gura şatenei. De când crescuse atât de mult, dar mai ales unde învățase ea chestiile astea? Pentru că ea cel puțin avea 17 ani și nu era în stare să se comporte matur, era un copil uitat în lumea adulților în devenire și parcă prea trăgea de timp cât mai mult, lungindu-se la infinit către un spațiu al idelului. Dacă ar fi putu ar fi continuat să trăiască între pereții acestei case, cu cărți, seriale, mâncarea minunată a bunicii ei și cu arta ei, dar în același timp era ceva ce o chema să iasă la lumină, să aradă și să își consume fiecare clipă cu nesățul cu care Seth își fuma țigările.

— Tobias știe?

— Ce să știe?

— Că îl plăci, toanto! Zău că nu înțeleg cum ajungi tu mereu la conducere când ești așa zăpăcită.

— Ei ia vezi cum vorbești cu mine, o mustră verișoara ei. Nu, comentă, îmbufnându-se, și nici nu o să afle.

— A da, și cum ai de gând să faci asta, ţinând cont că sunteți lipiți unul de altul întreaga zi.

— Tocmai aia e ideea, stau deprte de el, el nu află, eu o să uit, fiecare se întoarce liniștit la viața lui.

Rasha dădu să o contrazică, însă Ronie o repezi cu un gest din mână, știa ea ce să facă. Da, nu ar fi mers până la sfârșitul verii planul cu ignoratul, mai ales că era mai des pe la ei, decât era pe acasă. Dar pe moment era o soluție perfectă, nu trebuia să se pună față în față cu situația propriu-zis. Așa că își convinse verișoara să se uite cu ea la Iron Man pentru a cincea oară, pentru că așa avea să își țină și mintea ocupată și pe Tobias la distanță. Cu puțin noroc nu dădea de el până mâine. Chiar dacă îi era dor de ochii lui, și de mâinile lui mari care parcă o ardeau când intrau în contact cu pielea, și de zâmbetul lui care era în stare să strălucească nopatea. Mârâi nemulțumită în timp ce blonda își căută laptopul, trebuia să și-l scoată din minte cât mai repede, de dragul sănătății ei, dar mai ales de dragul lui. Ea avea să plece, o relației între ei ar fi însemnat să îi frângă inimă băiatuui, dar și pe a ei, la sfârșitul verii. Cu inima ei se mai descurca, putea să o strângă de pe jos, dar nu dorea să fie răspunzătoare pentru posibila suferință a cuiva. Nu știa dacă o place, deși toată lumea îi spunea că e evident acesta amănunt. Cum era posibil să o placă, așa ciudată cum era? Și o parte din ea dorea să se zbată în continuare în această incertitudine, pentru că murea de teamă la gândul că i-ar fi mărturisit ceea ce simte și să fie reciproc.

Părul i se ridică la ceafă și mai că îi îngheță sângele în vine, când auzi zgomotul soneriei, urmat de pașii târșâiți ai bunicii sale pe parchet. Își spuse repede în gând prima rugăciune pe care și-o aminti, dorindu-și ca la ușa ei să nu fie Tobias. Îl ignorase toată ziua, iar el nu părea genul care să fie pasiv.

Exact două minute mai târziu, ştia căci le numărase în gând, auzi vocea bunici sale, strigându-i de la parter:

— Scumpo, te caută Tobias!

Dăduse de naiba! Sau mai bine zis, dăduse de Tobias, și în acel moment nu știa sigur cu cine ar fi preferat mai degrabă să aibă de a face. Se uita la verișoara ei cu cea mai serioasă fată, cerșind milă și îndurare de la ea.

— Dacă întreabă de mine, nu-s acasă!

Nu am niciun motiv care să îmi justifice absența, dat şi consecvența în ceea ce priveşte această carte. Nu găsesc oricum vreo scuză mulțumitoare, dar pot spune că în acest nou an lucrurile sper că se vor schimba. Nu degeaba umblă vorba "New year, new me!". Fără prea multe cuvinte vă aştept părerile în comentarii şi vreau, nu în ultimul rând, să vă multumesc pentru vizualizări din toată inima mea de copil uitat pe drumul spre maturizare. Sunteți minunați!

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top