Lumos!

   Își trece palmele peste față și trage aer în piept. Eu nu știu unde să mai stau, cum să mai stau, efectiv sunt atât de șocată că nu îmi vine să cred ce aud. Ea a făcut diferența în această lume, a făcut diferența pentru mine. Merlin... nici nu știu ce să zic.

   — De asta plâng, sunt atât de fericită că în sfârșit ai șansa să trăiești viața pe care ți-o dorești fiindcă meriți. Nu am văzut niciodată pe nimeni care să se ridice de atâtea ori, care să privească moartea în ochi și să îi râdă în față, care să iubească atât de mult. Bine, mă refer la vampiri, oameni am văzut și am întâlnit.

   Râd slab, abținându-mă să nu plâng. Oh, ce mama dracului, am trecut prin atâtea și tot nu îmi vine să cred.

   — Ești una dintre eroinele acestei lumi, Catherine, iar pentru asta... îți datorez măcar să vezi cum arăt cu adevărat.

   Se dă un pas în spate, irișii devenindu-i verzi, iar albul ochilor negru. Își dă capul pe spate, învăluită în fum negru, apoi apare desculță, într-o rochie neagră, decoltată. Unghiile ei îi sunt crescute, transformându-se în gheare negre, culoarea întinzându-i-se până la coate, de parcă ar fi arsă. O pereche de coarne i se înalță din cap, negre, curbate puțin la vârf, purtându-le ca o coroană. În spate, aripile negre de câțiva metri se întind în sus, poate mult mai frumos decât ale unui înger.

   — Ești frumoasă, mă aud murmurând fără să vreau.

   — Mulțumesc, scumpo, spune ea cu un zâmbet, colții lungindu-i-se peste buze.

   Bate din palme de trei ori, urmând ca pământul să se cutremure slab. Mă țin de brațul lui Severus, cât cealaltă palma a lui e pe umărul meu, ținându-mă locului. Un crater se formează lângă Samantha, cât o gaură, însă suficient pentru a putea vedea ce e acolo jos. Mă desprind de Sev, apropiindu-mă încet de groapă, ochii făcându-mi-se cât cepele. Demoni, sute de demoni ce zboară în toate direcțiile, unii scriind, unii mâncând sau vorbind între ei. 

   Nici nu ai zice că sunt demoni, la cât de... uman se comportă. Acum înțeleg ce a vrut să spună Samantha, sunt demoni speciali, demoni care nu vor răul altora. Mă uit la ea, ce deja mă privește cu un rânjet, la care mă încrunt. Sper că nu are de gând să mă împingă acolo, nu? Decid să mă întorc înapoi la priveliștea superbă când o pereche de iriși albaștrii, scoși în evidență de acel negru al ochilor, mă sperie în ultimul hal, forțându-mă să mă dau în spate. Demonul respectiv începe să râdă de reacția mea și mă strâmb la el.

   Are și el coarne, mai subțiri decât ale Samanthei, dar mai lungi, iar aripile par să fie acoperite de piele, nu de pene ca ale noastre. E brunet, mai înalt decât mine, bine făcut și care arată chiar bine. 

   — Leo, am mai vorbit despre asta, lasă fata în pace, râde Samantha, dându-și părul alb înapoi pe spate.

   — Știi doar că îmi place să fac asta, spune așa-zisul Leo, privindu-mă amuzat. Scuzele mele, domnișoară, noi demonii avem un simț al umorului mai dezvoltat și puțin diferit decât al vostru, dă-mi voie să te ajut.

   Sar imediat în picioare. Mda, foarte amuzant și foarte modest, ce pot să spun.

   — Leonard, îți iei bătaie! strigă Samantha, luându-l de braț. Modestule, lasă fata în pace, asta dacă nu vrei să fi omorât atât de devreme.

   — De ea sau de nepotul ei? întreabă Leonard în joacă. Băiatul ăla tocmai l-a bătut pe Voldy, așa că nu mă mir dacă îmi va tăbăci fundul dacă mă apropii prea mult de scumpa lui mătușă.

   — O să fi omorât de mine, fraiere, mormăie Samantha, dându-i una peste ceafă.

   Ăștia doi îmi amintesc de Lily și James grav de tot. Îmi mușc buza de jos, încercând să nu bufnesc în râs din cauza lor. Am vaga impresie cum că cei doi sunt împreună, plus că le stă bine. Leo pare cel dinamic, greu de stăpânit, pe când Samantha pare cea calmă, mergând mereu după el ca să nu facă vreo prostie. Oh, Merlin, îmi mai amintește de mine și de Severus. 

   Leo începe să își ceară scuze continue, iar demonul meu doar râde pe seama lui. Bărbatul cu ochi demonici albaștri se îndreaptă de spate, întinzându-și mai mult aripile, parcă vrând să își ia zborul, numai că izbucnește în râs. Îi observ colții mai mari decât ai Samanthei, însă sunt ceva mai tociți decât ai ei. Ceea ce pare că au în comun este o bunătate pe care o vedeam numai la câțiva oameni. Oare așa e tipul lor de demoni? Se prefac că sunt fără inimă, psihopați, însetați de sânge pentru a-i speria pe cei pe care îi posedă, forțându-i să îi urască, iar în realitate sunt cele mai dulci creaturi? 

   Abia acum realizez că mi-am dat seama de mai multă vreme de schimbările Samanthei de comportament, doar că mă gândeam că tot ce vrea e să mă păcălească. Ea chiar avea intenții bune, ea chiar voia să mă vadă bine, să lupt, de asta m-a ajutat atâta. Și cred că îi voi rămâne datoare toată viața. 

   În câteva secunde, cei doi se potolesc, adoptând amândoi o expresie mai serioasă, ce mă face să mă încrunt la ei. Oh, Merlin, ce mai urmează acum? Nu îmi plac deloc expresiile lor, deloc! Înghit în sec, mușcându-mi obrazul pe interior.

   — Bun, să trecem la lucrurile mai importante, spune Samantha, pocnind din degete pentru a-i apărea un sceptru în mână.

   Seamănă puțin cu bastonul lui Alastor, numai că e înalt cât ea, negru precum ținuta ei, iar în capăt are o piatră de jad. Așa îi vedeam eu ochii, ca piatra de jad, unul superb.

   — Ideea este următoarea: tu ai făcut acest ritual care necesitau două Talismane ale Morții, lumea aflând de ce pot face împreună. Acum, noi trebuie să le luăm înapoi, să i le ducem Morții.

   Poftim? Ochii mi se măresc, privind în jos la Bagheta de Soc. Nu îmi fac griji pentru asta cât îmi fac pentru pelerina lui Harry.

   — Pelerina va rămâne aici, mă liniștește Leo. Noi trebuie să luăm piatra și bagheta, au cauzat suficient rău în lumea asta, trebuie să revină acolo de unde au fost create. Noi am primit misiunea asta de multă vreme, însă nu am reușit să le găsim la timp niciodată, de asta am așteptat. 

   — Asta dacă domnul director nu se supără să luăm bagheta, spune Samantha, uitându-se la Albus.

   Mă întorc către el, având inima cât un purice. Îl cunosc pe Albus, știu tot ce a făcut și toată dorința lui de a avea în posesia lui cele trei talismane, iar acum... acum mi-e teamă că nu va vrea să o dea, să fie dusă acolo unde nu mai poate cauza niciun rău. Se apropie de noi, apoi ia Bagheta de Soc din mâna mea și o întinde spre cei doi demoni, făcându-mă să răsuflu ușurată. Cred că a luat cea mai bună decizie, dacă e să mă întrebați pe mine. Eu nu o vreau, aveam nevoie de ea doar pentru ritual, iar acum că s-a terminat, puteam bine-mersi să o rup în două sau nu știu, să fac orice altceva cu ea, doar să nu o folosesc.

   Samantha zâmbește și ea ușurată, luând bagheta și creând o bulă în jurul ei, procedând la fel și cu piatra, ce le lasă să plutească deasupra capului ei. 

   — Mulțumim pentru înțelegere. Acum, trebuie să îți mai spun câteva lucruri înainte să plecăm. Primul ar fi despre tine și Remus, începe Samantha, radiind practic. Aș începe cu el, dacă nu te superi.

   Dau din cap în semn că nu, lăsând-o să continue ce are de spus. Oare ce e cu Moony de vrea să ne asigure de ceva? Înghit în sec, gândindu-mă la condiția lui.

   — Fiindcă ești vârcolac și om în același timp, a fost posibilă readucerea ta, dar cu un preț. M-am gândit mult ce să-ți iau și... am ajuns la concluzia de acum. Remus, de azi înainte nu trebuie să te mai temi de luna plină fiindcă nu te vei mai transforma.

   Mi se oprește inima la propriu, după mă uit la amicul meu care pare să nu creadă. Stai o secundă, deci el... nu va mai fi nevoit să treacă prin toate acele experiențe dureroase? Nu va mai trebui să ia poțiunea aia lună de lună ca să nu scape de sub control? Coșmarul lui... s-a terminat? Îmi vine să urlu de fericire.

   — Lucrul ăsta este posibil deoarece Cath l-a omorât pe Greyback cu pumnalul de la tine, fiindcă trebuia să participi puțin la moartea lui. Cu toate că, nu am putut să îți iau toată puterea, să zic așa, adică te poți transforma în lup oricând îți dorești, ca un Animag. Sirius și James nu și-au pierdut abilitatea asta, de aceea am vrut să fii întocmai ca prietenii tăi.

   Săracul nici nu poate să articuleze cuvinte, doar plânge de fericire. Oh, Merlin, inima mea e... e plină de bucurie, pentru el îmi făceam cele mai mari griji, nu voiam să mai treacă lună de lună prin asta, iar noi să nu putem să îl ajutăm cumva, să îi luăm acea durere. Faptul că acum transformarea asta va fi asemănătoare cu cea a unui Animag este... este minunat.

   Că tot veni vorba de asta... zicea că mai e ceva legat de mine. Oare să fie legat de veninul de Bazilisc din sângele meu? 

   — Mhm, spune demonul cu ochi verzi. Am zis că dacă e să plătești un preț pentru aducerea lor, acela să fie abilitatea asta. Nu știi niciodată când se răzgândește moartea într-o anume privință, de asta am preferat să ți-o iau. Sper că nu te-ai supărat.

   — Crede-mă, nu vreau să mai aud de șerpi ceva timp, știi de ce.

   Ridică din sprânceană, dând din cap în semn că e conștientă. După modul în care a murit Severus... nici nu vreau să mă gândesc, mai aveam puțin și muream acolo cu el. 

   — Încă ceva. După ce noi o să plecăm, se va porni o ploaie peste fiecare vrăjitor și vrăjitoare, cunoscut sau cunoscută a fiecărui om pe care l-ai adus înapoi. Acea ploaie va fi una în care... vom modifica amintirile.

   — Poftim? întreb puțin șocată.

   — Nimeni nu trebuie să știe că există o cale prin care puteți să aduceți pe cineva din morți, îmi explică Leo. Așa că noi vom modifica amintirile tuturor, pentru siguranță mai mult. Spre exemplu, lumea o să știe că Lily și James au supraviețuit, că s-au ascuns, însă au pornit zvonul cum că au murit, și tot așa. O să modificăm și amintirile lui Colin, Lavender și ceilalți elevi, ei nu vor știi că s-au întors din morți.

   — Vrei să spui că... că și pe ale noastre? Pe ale mele? încep să mă panichez.

   — Nu, răspunde Samantha. Tu, familia Potter, familia Weasley și toți aliații tăi, cei în care ai avut și ai cea mai mare încredere își vor aminti. Va trebui să fiți puțin atenți când vorbiți despre ziua de azi sau orice altă dată în care a murit cineva. 

   Bun, m-am mai liniștit acum, de asta îmi era cel mai teamă, să nu îmi voi aduce aminte... tot ce s-a întâmplat. E adevărat, sunt multe lucruri neplăcute pe care aș da orice să le uit, însă ele sunt acele capitole pe care le voi reciti de fiecare dată când simt că nu mai pot să duc sau că vreau să renunț. Dacă nu am făcut-o atunci, de ce aș face-o în continuare?

   Zâmbetul meu piere încetul cu încetul, realizând că... că asta e ultima dată când am văzut figurile părinților mei. Înghit în sec, uitându-mă la locul în care au stat cât făceam ritualul, încurajându-mă ca întotdeauna. Deja se simte lipsa lor, dacă e să o spun pe a dreaptă, mai mult decât înainte. Adevărul este că, într-un fel sau altul, speram ca să existe o cale să îi aduc și pe ei, dar... dar unele dorințe sunt imposibil de îndeplinit.

   — Sam, crezi că... că îi pot vedea pentru ultima dată? o întreb în șoaptă, sperând să nu primesc un răspuns negativ.

   Demonul își îndreaptă atenția către Leo, iar el către ea, parcă întrebându-se unul pe celălalt cine să îmi spună că nu se poate. Îmi mușc buza, trăgând aer în piept. Mda, nu am apucat să le spun măcar niște ultime cuvinte...

   — Catherine, vino cu mine.

   Vocea lui Leonard mă face să tresar slab, apoi mă uit la el curioasă. Una dintre palmele lui este întinsă către mine, așteptând răbdător să o accept. Îi arunc o privire Samanthei, ce mă asigură cu o aprobare din cap. Îmi așez palma într-a lui și mă trage undeva în față câțiva metri, dacă nu mai mult.

   Mă uit în spatele meu, încruntându-mă la disperarea lui Harry de pe chip și a celorlalți. Ce naiba...?

   — Ai câteva minute, Catherine, să vorbești cu ei. Harry, Severus, James și restul nu te văd, nu te aud, ne-am zis că e mai bine să fiți voi între voi, spune Leo cu blândețe, trecând după pe lângă mine.

   Practic... sunt împreună cu toate sufletele din Lumea de Apoi în acest moment? De asta disperarea și teama de pe chipurile lor sunt existente? Îmi întorc capul către locul în care Leo dispare, lăsându-mă singură sau, cel puțin, așa cred. Aud câteva râsete, ce îmi atrag atenția aproape imediat și privesc în direcția din care provin. Îi văd pe ei, zâmbind larg, chemându-mă la ei. 

   Buzele mele se întind într-un zâmbet, cât ochii încep să îmi lăcrimeze, iar picioarele aleargă către ei. Sunt prinsă în brațele lor, mai mult ale tatei, însă ținută acolo, înconjurată de ei, de iubirea lor, așa cum mi-am dorit întotdeauna. Încerc din tot dinadinsul să nu plâng, însă eșuez din acest punct de vedere, lacrimile îmi curg pe obraji fără încetare.

   — Ce ai făcut azi... depășește orice. Chiar ești în stare să mergi atât de departe pentru iubire și prietenie, iar asta e o calitate a Helgăi ce spera să nu se piardă. Uite că așa a fost.

   Cuvintele nașei mă emoționează teribil, la fel și laudele celorlalți. Să îi văd pe toți împreună a fost visul meu dintotdeauna, doar că unele lucruri nu se pot adeveri. Mi-am dorit extrem de mult ca soții Booth, soții Castro, părinții mei, mătușa și nașa să se întâlnească cu cei ce sunt dincolo, să putem trăi cu toții împreună. Visuri copilărești la ora actuală, dacă e să fiu sinceră. De m-ar pune cineva să aleg cu cine aș vrea să trăiesc sau unde, răspunsul meu ar rămâne același.

   Nu mă văd altundeva decât alături de Harry, Severus, Alastor și restul, pe partea cealaltă. Sunt a doua mea familie, probabil cea mai importantă, și nu pot să îi las de izbeliște. Tot ce am făcut a fost pentru ei, pentru sufletul meu, pentru liniștea mea. Totuși, nu pot nega că aș vrea să mai petrec măcar o zi cu cei care mi-au dat viață, cu cei care m-au urmat în toate nebuniile, cu cei pe care nu i-am putut aduce. 

   Deodată, multe alte șoapte încep să ne înconjoare, forțându-mă să-mi ridic capul de pe pieptul mamei. Ochii mei îi întâlnesc pe ai Euphemiei, iar un fior mă străbate prin fiecare parte a corpului. O întreb pe mama dacă pot merge să îmi iau adio de la ei, răspunsul venind cu un zâmbet. Mă îndepărtez de ea încet, apoi fac pași mărunți către ea și Fleamont, lor alăturându-li-se părinții lui Lily. Jur, mă bufnește plânsul în acest moment. 

   Prezența lor îmi face atât de mult bine, îmi vindeca cumva din rănile de pe sufletul meu, în ciuda faptului că vor rămâne unele cicatrici adânci. Nici nu știu cum să îmi exprim recunoștința față de ei pentru tot binele ce mi l-au făcut, pentru fiecare clipă de fericire pe care mi-au dăruit-o. Cu toate că, sunt conștientă că îmi vor cere doar să am grijă de copii lor, ceea ce îmi e suficient. Până la urmă, sunt Protectoarea familiei Potter, cum am promis în urmă cu mulți ani. 

   Fericirea și mândria lor sunt totul pentru mine. Euphemia mă sărută pe frunte, întocmai ca mamele mele, liniștindu-mă complet acum. Ochii îmi fug către spatele ei, fără să vreau, și se fixează pe figura unei femei, brunetă, tânără acum, ce o ține de umeri pe Lyra. Mă încrunt slab către ea, nedându-mi seama cine e. Trec pe lângă părinții lui James și Lily, apropiindu-mă mai mult de femeia ce îi zâmbește fetiței mele. Inima mi se oprește în gât.

   Eileen mă privește tăcută, brațul ei fiind după umerii Lyrei. Fetița îmi zâmbește ca întotdeauna, doar că nu pot să mă bucur atât de tare pe cât îmi doresc. Stau în fața mamei lui Severus, pe care am ucis-o fără milă. Bine, Samantha a făcut-o, dar îmi folosea corpul, deci tot sunt și eu băgată în treaba asta. Dau să spun ceva, însă mă oprește cu o fluturare din mână. Gâtul mi se usucă, iar inima îmi bubuie în piept.

   — Mulțumesc, pentru că ai făcut pentru el ceea ce eu nu am putut.

   Lyra aprobă din cap frenetic, plecând de lângă Eileen și mă ia în brațe. O strâng la pieptul meu, legănându-mă puțin cât începem amândouă să fredonăm un refren din melodia mea preferată. Se desprinde de mine, luându-mi palmele în ale ei, ce sunt destul de micuțe.

   — Ne vom vedea curând mami, murmură ea. Acum trebuie să pleci, închide ochii și numără până la șapte.

   Fac întocmai cum îmi spune ea. Pleoapele mele se închid, trag aer în piept și număr în gând. Unu, pentru fiul meu avut pe căile vechi ale vampirilor

   Doi, pentru cei doi bărbați de care am fost îndrăgostită.

   Trei, pentru copii rămași fără părinți sau fără unul singur.

   Patru, pentru sufletele mele pereche.

   Cinci, pentru prietenii mei cei sunt alături de fetița mea.

   Șase, pentru secundele de dinainte să îmi revăd sora.

   Șapte, pentru anii blestemați care au ajuns la final.

   Deschid ochii, dând de cei doi demoni ce mă privesc cu părere de rău. Le zâmbesc ușurată, aprobând din cap că totul e bine. Totul e bine acum.

   — Păi... a venit timpul să mergem, spune Samantha, analizându-și sceptrul.

   — Fără să primesc o îmbrățișare de la tine?

   Îmi deschid aripile imense, albe, ce au doar o singură pană neagră, în timp ce ale ei capătă una albă. Își înfășoară brațele după gâtul meu, strângându-mă destul de tare. Profită de această ocazie ca să-mi șoptească la ureche ultimele lucruri înainte să se revină acasă.

   — Ori de câte ori ai nevoie de mine, fie să și vorbim, spune-mi numele de două ori și voi veni. Mulțumesc că m-ai învățat cât de multă putere de voință și iubire poate sta într-o persoană, Catherine, meriți toată fericirea din lume. 

   Îmi mângâie o singură dată obrazul, apoi își ia sceptrul pe care îl îndreaptă către cer. Un fulger de culoare verde spintecă cerul, ca după acesta să trăsnească în fața mea, forțându-mă să mă dau în spate ca să nu mă lovească și să-mi duc o palmă în fața ochilor. Din cauza luminii puternice, aproape sunt orbită.

   Nu durează mai mult de câteva secunde până să se termine. În locul în care au stat, a rămas doar urma de la fulger. E normal să mă simt extrem de ciudat? De... goală pe dinăuntru? A zis că pot să o chem oricând, lucru pe care îl voi face fiindcă am impresia vagă că tocmai am... pierdut o prietenă. O să șterg cu buretele toate acele amintiri pe care le am cu ea fiind o psihopată și jumătate, o să păstrez doar ce e bun. 

   Oftez adânc când observ că mai e ceva în locul în care au plecat ei. Mă aplec către ce pare a fi un plic și citesc cele trei cuvinte care mă șochează. Ce mama dracului? Clipesc de două ori, înroșindu-mă toată și bag rapid plicul într-un buzunar, pe care îl închid cu o vrajă. Samantha White, ești cea mai afurisită și a dracu persoană în acest moment, mă faci să mă întreb când va avea loc evenimentul scris de tine pe plic. 

   — Ei bine, acum îi pot tăbăci fundul lui Snape pentru că te-a făcut să suferi, nu? întreabă Marlene, făcându-mă să râd.

   Merlin, cât mi-a lipsit nebuna. 

*******

   Ce pot spune e că, de vreo oră sau două, nu mă pot opri din zâmbit. Normal, de vină e un anume dobitoc de cumnat, prietenii lui și două blonde nebune, ce nu au pierdut timpul degeaba, adică deja i-au dat câteva șuturi în fund mâței lui Filch. Să nu mai zic de draga de Alice ce pune ceva la cale cu Peeves și, sinceră să fiu, îmi e teamă de ce vrea să facă.

   Tonks nu a pierdut nici ea ocazia de a se distra cu Fred, George și Cedric, desigur, cu farsele gemenilor. Cumva, gemenii și-au propus să nu îi mai poarte pică lui finului meu din cauza acelui meci de Quidditch de acum câțiva ani. Faza e alta, par să se înțeleagă atât de bine, că tare îmi e să nu îl corupă și pe Cedric. Stai, asta ar fi ultimul lucru care m-ar deranja, de ce mă gândesc la asta tocmai acum?

   Pufnesc amuzată. Oricum ar fi, sigur băiatul va fi corupt de Marlene, Sirius, James și poate și Dorcas. Că tot veni vorba de creața mea, ea cu Mary și Lily stau de vorba cu Minerva, iar Remus stă cu James și Harry. Tata e cu Kingsley și Arthur, iar Severus vorbește într-un colț mai îndepărtat cu Albus. Înghit în sec, privindu-i atentă pe cei doi și sper din tot sufletul ca Dumbledore să nu mai facă vreo altă prostie.

   Oare ar fi o idee bună să merg să văd despre ce vorbesc? Mă îngrijorează încruntătura lui Severus de pe chip, grav de tot. Decid să mă ridic și să merg în direcția lor, doar că nu apuc decât să fac un pas că mă lovesc de pieptul cuiva. Clipesc de două și mă strâmb la Sirius, ce pare puțin mândru de ceea ce a făcut. Jur că într-o zi o să plătească pentru asta.

   Numai că nu azi. Sunt nevoită să îi spun lui Sirius pe cine am ales, chiar dacă sunt mai mult decât sigură că știe deja. Vreau să o audă de la mine, nu din fapte, măcar așa să îmi iau o piatră de pe inimă.

   Mă așez înapoi pe maldărul de piatră, iar Sirius lângă mine. Nu știu cum să încep discuția, nu știu cum s-o pun mai frumos ca să nu îl rănesc prea tare, n-am nici cea mai vagă idee. Trag aer în piept, mușcându-mi buza de jos emoționată. Haide, Cath, poți să o faci, e mai simplu decât să te lupți cu zeci de Devoratori, mult mai simplu.

   — Pads, cred că deja știi ce... de fapt, pe cine și...

   — Știu, Wings, mă întrerupe Sirius, făcându-mă să mă uit la el. Nu te mint, mi-a fost greu la început să accept faptul că erai îndrăgostită de mine și de el, însă am avut mereu bănuiala că îl vei alege pe el. Ți-a fost alături în momente extrem de importante, tu mi-ai ascuns adevărul ca să mă protejezi și uite așa s-a creat acea prăpastie între noi pe care nu am văzut-o.

   — Te-am iubit și încă o fac, Sirius, doar că...

   — Nu va mai fi în același mod, știu, murmură el, zâmbindu-mi trist. Tot ce contează e să... să fii fericită și am văzut cum te uiți la el, Cath. Așa că, du-te și vorbește cu el, fii fericită cu el, iubiți-vă așa cum meritați amândoi. 

   Desigur, ajuns pe partea cealaltă, a aflat care e situația cu Severus. A mai rămas ceva de făcut, înainte să merg la cel cu care îmi voi petrece restul vieții, sper, anume să... să îmi dau jos cele două inele de la el. Le scot de pe deget și i le pun în palmă, fără cea mai mică urmă de regret. Sirius îmi zâmbește slab, apoi mă sărută repede pe obraz, spunând că merge să stea cu Harry.

   Mă uit acolo unde, acum câteva minute erau Sev și Albus, însă nu îi mai văd pe niciunul. Măresc pasul în direcția aia, amintindu-mă că în dreapta este un hol. Probabil s-au mutat acolo, pentru mai multă liniște.

   Fac în dreapta și mă opresc în pragul holului. Severus e singur, stă cu coatele pe unul dintre pereți, privind afară și gândindu-se la naiba știe ce. Murmur câteva vrăji pentru blocarea sunetelor, mergând către el încet, încercând să nu îl sperii prea tare. Îmi dau o șuviță de păr după ureche, scotocind după eșarfa lui prin buzunare. Când o găsesc, o duc la spate, înfășurând-o după degetele mele.

   — Să înțeleg că te-ai săturat de idioți deja? întreb cu o sprânceană ridicată.

   Capul lui se întoarce spre mine și zâmbește ușurat, după se întoarce astfel încât să se rezeme de perete și să-și bage palmele în buzunarele pantalonilor.

   — Am stat aproape două ore printre ei, merit o pauză acum, spune el amuzat. Te-am văzut mai devreme cu Black.

   Așa, deci, îmi aruncă priviri pe ascuns. Oare o fi gelos? Gândul mă face să râd.

   — Da, vorbeam cu el despre decizia mea, spun de parcă ar fi extrem de normal.

   — Și? Care e? întreabă el calm, însă îmi pot da seama că e emoționat. Știi că indiferent care dintre noi e, eu voi fi fericit atâta timp cât tu ești. 

   E adorabil, pe bune acuma. Tot ce vreau e să îl iau în brațe, să îl sărut și să îmi exprim în orice mod iubirea față de el.

   — Păi... e brunet, sarcastic, îi place să mă calce pe nervi, hm... mai înalt decât mine și mă tachinează pe treaba asta...

   Deja îl văd cum respirația i se intensifică, iar bătăile inimii accelerează. 

   — Cate, astea ne caracterizează pe amândoi, deja nu mai de...

   — Are cei mai frumoși ochi negri pe care i-am văzut vreodată, îl întrerup, făcându-l să încremenească. Mi-a spus în urmă cu aproape cinci ani că mi se potrivesc mai bine trandafirii roșii decât cei negri și... i-am dat asta, de ziua lui.

   Îi pun eșarfa la gât, fără să îi fac nod sau altceva, doar cât să îl blochez pentru moment. Îi zâmbesc larg, arătând apoi către degetul lipsit de inelul de logodnă și cel cu blazonul familiei Black. Îmi tremură mâinile, să îmi bag picioarele! Mereu mă emoționez în fața lui, mereu uit cum să îmi controlez acțiunile și vorbele, mereu... îl văd doar pe el. Aștept câteva minute ca să-și revină, observându-l cum clipește de câteva ori, șocat.

   Sincer, nici nu știu din care cauză mai mult, a eșarfei sau că vreau să fiu cu el de acum încolo? Îmi vine să râd nervos, sinceră să fiu, al naibii el. Vreau să spună ceva, poate să mă și înjure dacă vrea, doar să nu tacă. 

   — Tu... tu m-m-ai ales pe mine? întreabă încet, vocea tremurându-i de la emoții.

   Nu e evident? Acum el e cel care nu vede unele lucruri, nu? Să nu fiu numai eu. Mă apropii de el cât să ajung în fața lui, apoi mă strecor între picioarele lui și îmi las o palmă pe pieptul lui, iar cu cealaltă îi mângâi obrazul. Se lasă în palma mea, răsuflând ușurat. Îi simt brațul cum se încolăcește după talia mea, lipindu-mă mai mult de el. 

   — Te iubesc, fraiere, enorm de mult. Decizia a fost luată în ziua în care i-ai spus lui Frank tot ce avea pe suflet atunci, când te-am îmbrățișat, mai știi? Atunci am realizat că tu ești cel cu care mă văd în viitor și nu Sirius. El era conștient că avea să se întâmple asta, iar adevărul e că l-am iubit și îl iubesc, doar că... nu el e cel ce-mi ocupă mintea zi și noapte. Tu o faci, tu ai făcut-o mereu, iubirea mea, nu te pot lăsa... niciodată.

   Mă strânge mai tare de talie, după își așază palma peste a mea, sărutând interiorul ei și făcându-mă să mă înfiorez. 

   — N-am c-crezut că te voi auzi spunându-mi asta, spune el, bâlbâindu-se puțin. Înseamnă că te... pot atinge, fără să îmi fie teamă că vom fi prinși?

   Zâmbesc slab, aprobând din cap. În clipa următoare, degetele lui îmi dau câteva șuvițe după ureche, jucându-se puțin cu ele. Își trece palma prin părul meu, iar eu aproape gem la senzația pe care mi-o oferă. Își lasă mâna pe gâtul meu, cu degetul mare mângâindu-mi obrazul. 

   — Mhm, bine, asta dacă atingerile alea nu sunt extrem de intime și pe care...

   Mai apuc să îmi termin ideea? Nu, din cauza acelor buze ce mă împiedică să continui ce am de spus. Îmi duc brațele după gâtul lui, în timp ce palma lui mă prinde de ceafă, umplând fiecare gol dintre noi. Gem slab când limba lui fierbinte se luptă cu a mea, iar pulsul îmi ajunge până în urechi. Am vaga impresie că inimile noastre bat în tandem, așa cum mi-am imaginat.

   Se îndepărtează și își lipește fruntea de a mea. Merlin, ador când face asta. 

   — Inima mea...

   — Sufletul meu..., murmură el, gâfâind slab și atingând cu vârful degetelor eșarfa. Te-ai dus după ea?

   — Nu e prima dată când o fac, Sev, mai ții minte data aia în care ai fugit de acasă și ai lăsat-o acolo? Am mers după ea fiindcă știam cât înseamnă pentru tine, numai că se rupsese puțin și a trebuit să o cos. Mi-ai spus să nu mă mai pun niciodată în pericol, că poți oricât să iei altă eșarfă, dar nu altă Cath. Tu cum crezi că m-am simțit acolo, văzându-te cum... cum mori? Fix așa.

   Râde slab, apoi îmi așez capul pe pieptul lui. Iubesc căldura corpului lui și sentimentul de siguranță pe care mi-l oferă, dar cel mai important e că mă simt ca acasă aici, lângă el.

   — Apoi, ca boul, am aruncat-o în lac ca să uit de suferință. Am blestemat-o ca numai tu să o iei, prostesc, știu, doar că eram convins că avea să nu se întâmple niciodată. Ai obiceiul să îmi demonstrezi contrariul mereu, nu?

   Aprob din cap, apropiindu-mi buzele de ale lui pentru încă un sărut. Numai că, soarta nenorocită, face ca cineva să tușească slab lângă noi. Obrajii îmi iau foc la vederea lui James, ce rânjește ca cel mai mare idiot de pe lumea asta. Cred că pot să îi trag o mamă de bătaie acum, nu? Nu mai e nimeni care să mă oprească din a-i da măcar una. Bine, poate Lily, dar nu cred că s-ar abține să o facă chiar ea.

   Trage aer în piept și se apropie de noi, expresia lui devenind una serioasă. Oh, Merlin, ce mama naibii mai are de gând să facă? James, îți jur pe tot ce am mai scump că te omor cu mâna mea dacă îi zici ceva lui Severus și nu glumesc de data asta. Își duce o mână la ceafă, arătând cumva stânjenit.

   — Uite, vreau să îmi cer iertare, spune Prongs, uitându-se oriunde altundeva, numai la noi nu.

   James, mamă, te-ai lovit la cap? Mă uit la el de parcă tocmai mi-a spus că îl vrea pe Lucius înapoi.

   — Îmi cer iertare pentru felul în care m-am comportat cu tine în anii de școală, că am încercat să o conving pe Cath să nu mai stea pe lângă tine și alte lucruri. Sunt conștient că vorbele nu sunt de ajuns și faptele mele te-am traumatizat, însă vreau să știi, Severus, că îmi pare rău pentru tot. O să încerc cumva să mă revanșez, chiar dacă nu știu cum, însă... vreau să o luăm de la capăt. Să lăsăm totul în spate și să încercăm să ne înțelegem cât de cât, măcar pentru Cath...

   Mă întorc către Severus, ce deja mă privește blând, după se întoarce către James. N-am crezut că va veni ziua în care o să stea amândoi, față-n față. Severus oftează, îndreptându-se de spate. Mă rog la toți sfinții să nu iasă cu bătaie...

   — Adevărul este că și eu am greșit mult, murmură Sev. Și eu trebuie să caut căi prin care să mă revanșez față de elevii mei, mai ales față de Harry și... Neville, și de restul de persoane. În regulă, Po-... um, James, să o luăm de la capăt.

   Nu știu ce mă miră mai tare, că amândoi zâmbesc și dau mâna sau că tocmai au zis să o ia de la început.

   — Merlin, am luat-o razna grav de tot!

   Încep să îmi fac cruce cu amândouă mâinile, trecând apoi pe lângă ei. Nu, deci eu clar am înnebunit, mai ales că mi se pare că îi aud cum râd în spatele meu. Am nevoie de aer, am nevoie de puțin timp pentru mine.

   Ies din castel, mergând pe podul dărâmat de la jumătate. Mă opresc la un pas de sfârșitul lui, trăgând aer în piept. În urmă cu mulți, mulți ani, aș fi vrut să mă arunc în gol, sperând că o să pot scăpa de toată suferința ce se adunase în sufletul meu. Speram ca, în acest fel, să îmi găsesc liniștea mult dorită, un copil ce voia să simtă puțină fericire pentru puțin timp. Îmi pierdusem speranța de multă vreme, orice alt motiv de a trăi, orice alt motiv de a continua. 

   Credeam că nu merit să fiu fericită, că eram sortită unei vieți în care singurătatea ar fi fost singurul meu prieten. Apoi, a venit acest băiat care mi-a adus atâta lumină în suflet, atâta iubire că am început să îl strig fiul meu, trăind cu impresia că într-o zi o să mă urască pentru ce eram, pentru ce i-am ascuns.

   Mi-a demonstrat contrariul, s-a atașat rapid de mine, s-a îngrijorat pentru mine, a râs cu mine, m-a vindecat. Astăzi sunt în viață datorită lui, a băiatului meu ce a luptat alături de mine până la sfârșit. 

   Îmi înfășor brațele în jurul corpului și îmi închid ochii la adierea ce îmi zboară părul în toate direcțiile. Oare ăsta e acel nou început pe care îl voiam? Unul ce nu include niciun moment trist, doar momente fericite și calme?

   La un moment dat, aud un tușit, făcându-mă să mă întorc către persoana respectivă. Harry stă cu mâinile în buzunare, venind lângă mine și privind în zare. Sper că e la fel de fericit ca mine...

   — N-ai idee cât de ușurat mă simt acum când ești lângă mine din nou...

   Zâmbesc la vorbele lui. Nici el nu are idee cât de bine se simte să fii... liber, în sfârșit. Gata cu profeția, gata cu vrăjitori malefici ce vor să ne omoare, gata cu toată tristețea. Doamne, a venit ziua asta.

   — L-ai ales pe el, nu? întreabă deodată.

   — Deja știi, dragule, ne cunoști pe amândoi, murmur cât mă întorc spre el. Te deranjează?

   — O să fie ciudat să îi spun „unchiule", având în vedere toată acea ură, rânjește și îmi face cu ochiul. Mă bucur că pe el l-ai ales și îți urez toată fericirea din lume alături de Severus. 

   — Fericirea mea se împarte în mai multe părți, dragule, și știi asta. Tu ești cea mai mare dintre toate.

   — Și tu pentru mine. Mereu vei fi mama mea, Cath, fie că îți place, fie că nu. Te iubesc mult.

   — Și eu pe tine, fiule, murmur, luându-l în brațe.

   Îl strâng la piept, sărutându-l pe creștet. Fericirea mea, cea pe care o așteptam de multă vreme, a venit în sfârșit. Îmi șterg colțul ochilor, cât privesc înspre cele două căprioare, cerbul, doi lupi și încă câteva animale pe care nu le recunosc. Eu și băiatul ne uităm în direcția din care au venit Patronus-urile, apoi zâmbesc.

   Îl iau de mână pe Harry, trimițând chiar noi pe ale noastre. Doi cerbi, zburdând printre ceilalți și făcându-i să râdă. Până la urmă, cred că Frank a avut dreptate într-o anume privință... cele mai multe amintiri frumoase pe care le am sunt cu James și Harry.

   Cerbul meu se alătură căprioarei lui Severus, apoi pleacă împreună cu ceilalți către Hogwarts, unde pietrele de pe pământ încep să se ridice în aer și să se așeze la locul lor. 

   Un nou început, asta a fost ce am cerut, asta am primit. Ce face soarta câteodată, te dărâmă, apoi trebuie să lupți pentru a te ridica. Fata cu Soarta Blestemată, huh? Mai degrabă, fata care a pierdut totul și care a recâștigat. Ce anume?

   Familia ei.

Ok, vă spun cu mâna pe inimă că plâng de minute bune. Epilogul o să vină săptămâna viitoare fiindcă nu mă simt în stare să îl scriu acum, credeți-mă. Mă doare atât de tare și... nu îmi vine să cred, sper să mă înțelegeți. Also, câteva idei din acest capitol mi-au fost date de MoonyJr fără să își dea seama, plus că îi mulțumesc enorm pentru toată susținerea ei. Ei bine, sper să mai puteți aștepta o săptămână pentru epilog, că eu... eu trebuie să mă adun.

Nox!