Lumos! Voi chiar credeați că vă las în pom? Nah, acum vine distracția! XD

   Inspir adânc, începând să tușesc de mă ia mama dracu. Ochii mi se deschid aproape imediat și tresalt puțin, apoi mă ridic în șezut. Privesc în jur speriată, după la mine cât mă ating pe tot corpul, parcă nevenindu-mi să cred.

   — Sunt... vie... Sunt vie! Merlin, sunt vie!

   Mă ridic în picioare, fericită și încep să sar precum o descreierată. Eu și Harry suntem în viață, suntem în viață! Îl putem învinge pe Tom, apoi să îi aducem pe ceilalți la viață! Oh, Doamne, asta e una dintre cele mai bune zile din viața mea!

   Stai o clipă... nu îi pot aduce dacă nu am piatra aia nenorocită! Cine știe unde i-o fi scăpat după ce a fost atins de blestem? Mă las în genunchi, pipăind cu vârful degetelor pământul în căutarea ei.

   — Căpoaso, am avut grijă de ea, stai calmă, spune Samantha iritată. Acum pleacă! E nevoie de tine pe front!

   Oh, da, are dreptate! Mă ridic în picioare, scuturându-mă pe pantaloni și mă mai uit o dată în jurul meu. Am luat decizia bună, poate cea mai bună din toată viața mea pe care nu o voi regreta vreodată. Harry, sper că ești bine momentan, dragule, că vin cât pot de repede spre tine, copilul meu!

   Îmi scot aripile, apoi întorc piatra de la colierul mamei și mă înalț în aer. Iau bagheta în mână, învârtind-o printre degete de câteva ori, căutând o metodă de a-i ține la un loc pe ceilalți Devoratori. Sunt sigură că, imediat cum Tom va afla că băiatul e în viață, majoritatea aliaților lui vor da bir cu fugiții, însă eu nu prea vreau să las asta să se întâmple. Mi-am făcut o promisiune acum mult timp, în care voi omorî toți Devoratorii. Faza e că, nu am crezut că voi fi nevoită să fac ceva excepții, printre care și Draco, dar o voi face.

   Sunt nevoită să îi țin în loc și să îmi duc promisiunea la bun sfârșit, ultima zi în care o pot face. Răzbunarea mea va fi dusă la final.

   Când ajung deasupra terenurilor școlii, observ marea de Devoratori strânsă în spatele lui Tom, iar în partea cealaltă cea a mai rămas din Ordin și Armata lui Dumbledore. Un rânjet îmi apare pe chip, deja știu ce să fac să îi țin în loc. Scot bagheta și încep să zbor în jurul castelului și al vrăjitorilor, simțind cum ochii încep să își schimbe culoarea. O cupolă violetă se formează încet, iar înainte să se întărească pătrund în ea. E suficient de înaltă pentru a cuprinde un Bazilisc.

   Cobor pe pământ încet, ajungând în spatele unor elevi, într-un loc din care îl pot auzi pe scumpul meu văr cum vorbește. Oh, asta o să fie amuzant, mai ales când va realiza că a eșuat lamentabil. Îl observ pe Neville ceva mai în față, mai înspre Tom. Oare ce are de gând să zică sau să facă? Îmi mut privirea către stânga lui, unde Alice și Frank stau cu baghetele ridicate și înspre Devoratori. Oh, dragilor... o să se termine curând, vă promit eu asta.

   — Nu contează că Harry și Catherine nu mai sunt. Oamenii mor zilnic! Prieteni, familie... da, i-am pierdut pe ei în seara asta, dar încă sunt cu noi, aici.

   Finul meu arată către inima lui, iar eu simt cum mă bufnește plânsul. Are aceleași vorbe ca ale lui Sirius.

   — Ca Remus... Tonks... toți ceilalți, nu au murit în zadar... dar tu o vei face, pentru că greșești! exclamă băiatul, trezind râsetele Devoratorilor și ale lui Tom.

   — Ai dreptate, dragule.

   În secunda următoare îmi întorc la loc piatra, înaintând printre elevi și prietenii mei, ce se dau în spate, șocați. Alice mă privește cu ochii mari, realizând că dacă eu sunt în viață, atunci e și Harry. Buzele soților Longbottom se curbează în zâmbete ușurate, pline de emoție. Mă opresc în dreptul fiului lor, lăsându-mi aripile în jos înainte de a trece în fața lui. Îl privesc drept în ochi pe Tom, având o expresie mândră pe chip.

   — Tu mereu ai greșit, Tom, spun cu ton ridicat, rânjind. Tu mereu nu te-ai gândit la consecințele faptelor tale, niciodată nu ai ținut cont de ce poate face iubirea în lumea noastră fiindcă o consideri cel mai prostesc lucru. Și, uite... UITE-MĂ VIE ÎN FAȚA TA, CU UN HARRY VIU DE ASEMENEA!

   Un fulger și un tunet se desprind din cerul senin, oferindu-mi siguranța de care am nevoie. În acest moment, mă simt de nedoborât pentru prima dată. Da, vom avea un nou început la sfârșitul acestui capitol.

   — Nu știu dacă ai observat, Catherine, dar scumpul tău nepot e mort, spune Tom încet, cauzând râsete din nou.

   — Oh, Tom, aici greșești din nou. Presupun că Severus nu ți-a spus, nu? întreb cu o sprânceană ridicată.

   Zâmbetul vărului meu îi piere numai într-o clipă de pe chip. Cred că va realiza în scurt timp de partea cui a fost Sev, cel ce m-a iubit până la ultima lui suflare, așa cum se spune în momentul căsătoriei a doi oameni. Ah, scumpă trădare, nu credeam că o să fiu atât de fericită să aud cuvântul ăsta, dar în acest moment îmi trece adrenalina prin vene ca un drog.

   — În urmă cu trei ani, am aflat că eu și Harry avem o legătură care o întrece pe cea de sânge, care zicea că dacă unul dintre noi moare, moare și celălalt. Așa că, Tom...

   Trag aer în piept, strângând bagheta în mână. Urlă cât poți de tare, îmi spune Samantha și asta voi face. Deja simt gustul victoriei, deja știu că vom învinge.

   — HARRY POTTER NU E MORT ATÂTA TIMP CÂT EU SUNT ÎN VIAȚĂ!

   În clipa următoare, ridic în aer câteva pietre imense și le arunc către ei, oferindu-i suficient timp lui Harry să își pună pelerina și să plece de acolo. Ei bine, de aici pornește următoarea bătălie. Ridic un perete de foc albastru, băgându-i în castel pe elevi și pe membrii Ordinului, ca să atragă doar o parte din Devoratori. Le explic rapid lui Alice și Frank ce să facă, norocul meu fiind în faptul că Kingsley e lângă cei doi. Mă duc rapid la Neville, care a scos din pălăria de sortare sabia străbunicului.

   Îi spun că are un singur lucru de făcut, să omoare nenorocitul de șarpe și să plece în castel până termin cu Devoratorii rămași. Aparent, voiau să plece sau să Dispară de aici, numai că această cupolă a blocat orice mijloc plecare de aici. Închid ușile castelului, ferind orice om de partea mea să iasă la momentul nepotrivit.

   Înaintez către marea de Devoratori prinși, ajungând în mijlocul lor. Îi privesc cu un zâmbet larg pe buze, mai ales cum încearcă să pună asupra mea Blestemul Cruciatus. Le deviez fiecare încercare, fiecare vrajă ce ar putea să îmi facă, evit cu ușurință totul. Sunt conștientă că asta poate i se datorează Samanthei, de aceea profit de puterea asta, fără pic de frică.

   — Măi să fie, băieți, am ajuns într-un punct favorabil pentru mine.

   Rânjesc, înăltându-mă în aer. Inspir adânc, concentrându-mă pe forțele mele, pe fiecare element în parte. Simt pământul cum se cutremură, vântul cum începe să bată, apa venind înspre noi, cerul cum urlă, iar focul... oh, focul cum îmi trece prin tot corpul ca un al doilea sânge. În urmă cu patru ani, aș fi considerat toată această situație drept un exces de putere, însă acum... acum o privesc ca pe ceva normal, puterea ce îmi curge prin vene, gata să o folosesc pentru a ne salva.

   Nu îmi mai e teamă de nimic. Scot un urlet asemănător unui răget, dându-mă peste cap, întinzându-mi corpul cât de poate de mult. Și mă tot întind, mă tot îngroș, mâinile mele se lipesc de corp, iar picioarele între ele, gura mea ia dimensiuni uriașe, asemeni aripilor ce par să fie la fel de mari ca ale unui dragon. Am urât faptul că mă pot transforma într-un Bazilisc, dar de data asta e cea mai mare binecuvântare. Se pare că o să cauzez câteva victime în acest moment.

   Rag o singură dată, tare cât să zgudui pământul, apoi încep să mă târăsc printre Devoratori. Unul câte unul, se prăbușesc morți pe pământ, alții se feresc de privirea mea, însă nu îi las să scape atât de ușor. Îi prind în coadă, aducându-i aproape de botul meu cât să rămână fără respirație pentru totdeauna. Lovesc cu coada câte unul, izbindu-i de cupolă, pe alții îi arunc în aer cât încearcă să mă doboare cu vrăji ce doar sunt absorbite de pielea mea groasă, fără să mă afecteze prea grav. 

   Cred că în câteva minute sunt gata, cu tot cu o parte din vârcolaci, așa că revin în forma mea umană. Arunc o ultima privire ca să pot intra în castel și să îi ajut pe restul când zăresc corpul cuiva mișcându-se sau, mai bine spus, două corpuri. Scot pumnalul de argint, mergând precum o învingătoare către el și ridic o sprânceană. Greyback se ridică în fața mea, plin de sânge și furios, apoi își încleștează mâna în pumn, îndreptându-l spre mine.

   Numai că acum nu mai sunt fata speriată de el, fata ce a fost mutilată de el, nu, sunt cea care și-a adunat curajul în acea seară pentru a-și salva prietenii de la moarte. Îi prind pumnul fără să clipesc, după îi dau brațul peste cap, făcându-l să urle de durere, ceea ce îmi oferă ocazia să îl lovesc între picioare și în stomac. Încă o lovitură în coaste, alta în față, continui să îl lovesc fără milă, ajutându-mă de pumnalul din argint de la Moony.

   Asta e pentru toți copii nevinovați pe care i-ai transformat sau ucis, la fel și pentru adulți. Asta e pentru Remus, care s-a văzut drept un monstru până în ultima clipă a vieții lui. Asta e pentru Bill, copilul ce nu a vrut decât să își protejeze familia. Asta e pentru Lyra, care putea fi cu mine acum, care putea să respire și puteam să îi aud bătăile inimile.

   Iar asta e pentru tine, Fata cu Soarta Blestemată, ce s-a considerat o trădătoare, un monstru, ce a pierdut totul din cauza lor, ce a continuat să lupte indiferent cât de mult o durea. Pentru mine, fiindcă vreau să trăiesc.

   — Nu mă poți înfrânge, Evans, ești prea slabă! strigă el, ținându-și palma pe braț ca să mai oprească din sângerare.

   Îl împing cu toată forța până ajunge pe spate, gemând de durere. Mă aplec peste el, arătându-i pumnalul și rânjesc, colții atingându-mi buza inferioară.

   — Fenrir, ăsta o să îmi facă dreptate, atât mie cât și celorlalți. Tot ce mai am de spus e... 

   Mârâie o dată, însă nu mai apucă să facă nimic altceva fiindcă vârful pumnalului trece de pielea lui, ajungând în inimă. Gem de durere câteva secunde, după dispare. Toată durerea, toată suferința, toate cicatricile de pe corpul meu cauzate de el. Mă uit uimită la brațele mele lipsite de semnele făcute de el, însă mai sunt câteva care poate nu vor dispărea niciodată, dar nu mă plâng. 

   — ...mori în Iad.

   Mă ridic, privind corpul inert al vârcolacului, un zâmbet întinzându-mi-se pe chip. Am reușit... Am reușit! Am scăpat de cel care mi-a luat toate șansele de supraviețuire, toate șansele de a deveni mamă în adevăratul sens al cuvântului. Am scăpat de cel care i-a făcut viața lui Moony un calvar. Te-am răzbunat, amice, în sfârșit am reușit...

   Scot pumnalul din el, ștergându-l cu mare atenție. Nu vreau nici cea mai mică urmă a sângelui acelui monstru, fiindcă asta e, el e monstrul din povestea asta. Mă răsucesc pe călcâie, dând impresia că vreau să plec când aud pași în spatele meu. Mă uit cu coada ochiului, observându-l pe care a distrus viețile mai multor persoane, inclusiv a lui Severus cu amenințările lui. Lucius are bagheta în mână, pe care i-o zbor în mai puțin de o secundă. Bagheta lui ajunge în palma mea, de parcă aici i-ar fi locul adevărat. Pocnesc din degete și aceasta începe să ardă în niște flăcări verzi, atât de potrivite în acest moment.

   Scot sabia cu inscripțiile familiilor loiale mie, îndreptând-o spre el, cât și-o scoate pe a lui. O ultimă luptă, nu? Măcar la asta să aibă dreptul, dacă nu la viață. Acela i-l voi lua eu, fără nici cea mai mică urmă de regret. Parez câteva dintre loviturile lui, lăsându-l să își facă damblaua cât poftește. 

   Asta nu înseamnă pentru mult timp, abia dacă sunt vreo trei minute. Lama sabiei mele întâlnește carnea palmei lui, ce scapă arma din mână. Trag aer în piept, simțind o cum adrenalina își reface apariția. Îl lovesc unde apuc, brațe, picioare, piept, oriunde, doar pentru ca setea mea de răzbunare să dispară.

   — Asta e pentru mama și tata, pentru Alastor, pentru Hagrid, Dobby, Cissy, Draco, Arthur, Harry, Sirius, Remus, Dora, pentru Lyra și toți restul care au avut de suferit din cauza ta, nenorocitule! 

   Se împiedică de un bolovan, ducându-și palmele deasupra capului, pe care și le mută în fața chipului lui. Ce laș, nici să mă privească în ochi cât îi aduc sfârșitul nu poate. 

   — Te rog, nu mă omorî! Te rog, regret tot ce am făcut, regret totul, Catherine! spune el, ghemuindu-se ca un copil speriat.

   Ba nu, nu ai făcut-o atunci când mi-ai dat părinții pe mâna lui Tom, de ce ai face-o acum, ani mai târziu, cu atâta sânge pe mâini, mâinile care au bătut-o pe Narcissa până nu a mai reușit să stea în picioare. Nu merită nici milă, nici compătimire, nici iertare.

   Mă întorc cu spatele la el, trăgând aer în piept și zâmbind. Știu că acum el se ridică în picioare, vrând să mă înjunghie cu sabia lui, dar nu va putea. De ce? Pentru că a mea e mai rapidă decât a lui, ajungând în gât. Îl privesc calmă, liniștită în sfârșit.

   — Am uitat să mai spun ceva: pentru iubirea mea, Severus, care nu a putut să primească ceea ce merită din cauza ta.

   În secunda următoare, Lucius Malfoy cade fără viață la picioarele mele. Mă uit către cerul ce începe să se însenineze destul de rapid. Mai e nevoie de o ultimă bătălie și am scăpat. Scot sabia din gâtul lui, dobor cupola pe care am creat-o și alerg către castel, sărind peste cadavrele Devoratorilor. 

   Cum intru, observ cum lumea s-a adunat în jurul a ceva și nu pot să nu mă întreb dacă nu sunt cumva Tom cu Harry. Nu văd niciun schimb de vrăji, ceea ce înseamnă că tot ce fac e să vorbească sau mai știu eu ce. Mă apropii în fugă, trecând printre ei până sunt în fața lor... și în spatele lui Harry.

   Ochii mei întâlnesc pupilele roșiatice ale lui Tom, iar atunci îmi dau seama de cum se va termina ziua de azi. Dacă vreau să scap de Samantha definitiv din corpul meu, sunt nevoită să îl ajut pe Harry să îl doboare. Pășesc încet spre el, auzindu-i gândurile care îmi spun să vin, să mă apropii ca să o terminăm. Stau în stânga lui, palma lui găsind-o pe a mea aproape imediat.

   Băiatul primește din energia mea cât ține bagheta îndreptată către dușmanul nostru. Îi strâng palma și arunc o privire către nepotul meu, iar el mie. 

   — Gata, mami?

   Zâmbesc larg, întorcându-mă către vărul meu.

   — Gata, fiule.

   Întind palma în timp ce câteva flăcări apar. Pentru voi toți, pentru voi care v-am iubit până în ultima clipă și dincolo de ea.

   Aud vag vrăjile spuse de cei doi, eu mă concentrez la șarpele de foc ce îl înconjoară pe Tom, strângându-l până se albește și mai mult. Scânteile roșii se ciocnesc cu ale verzi, marcând mijlocul cercului creat de ei. Vraja făcută de Harry se apropie din ce în ce mai mult de Tom, apoi Bagheta de Soc zboară din mâna lui, venind înspre noi. Ridicăm amândoi palmele ce au fost împreunate până acum și prindem amândoi bagheta, în timp ce Voldemort cade pe spate, cu brațele desfăcute, dându­-și peste cap ochii roșii, cu pupile verticale. Tom Riddle se prăbușește într-un mod incontestabil lumesc, cu trupul fragil și chircit, mâinile albe goale, chipul ca de reptilă, lipsit de expresie, și fără să își dea seama ce se întâmplase. Voldemort a murit, ucis de propriul blestem, care s-a întors împotriva lui. 

   Șocul e atât de mare că realizez abia peste câteva clipe ce s-a întâmplat. Mă întorc către Harry, însă când o fac, o durere îmi străbate întreg corpul, punându-mă la pământ. Mă zvârcolesc câteva secunde, sângele pulsându-mi rapid prin corp. Urlu, o singură dată, tare și clar, apoi gata. Se oprește durerea, se oprește zvăpăiatul, se oprește totul. Mă uit în sus, unde Harry mă privește uimit, apoi își îndreaptă capul. Îmi duc o mână la piept, doar pentru a... a simți că ceva nu mai e acolo.

   Mă ajut de brațe ca să mă ridic în șezut, după în picioare și îl ajut pe băiat. Îl pun în spatele meu, observând femeia din fața mea. Părul lung, alb și drept îi trece de nivelul taliei, poartă o rochie neagră până aproape de pământ, părând a avea trenă, și e desculță, văzându-i pielea albă precum laptele. Mânecile rochiei îi sunt până la cot, iar ea își plimbă palmele prin fața ochilor, parcă nevenindu-și să creadă. Se răsucește spre noi și întâmpin aceleași trăsături ca ale mele, inclusiv aceleași cicatrici care mi-au mai rămas. Ochii ei au o strălucire verzuie, specifică ei, însă ce mă șochează mai tare nu e faptul că o am în fața mea...

   E faptul că îmi zâmbește sincer, în pragul plânsului, de parcă ar fi o prietenă veche ce mă revede după ani de zile.

   — Ați reușit... AȚI REUȘIT! AȚI FĂCUT-O! strigă ea, sărind fericită, apoi aleargă către mine, luându-mă în brațe.

   Bun, m-am lovit la cap sau ceva? Am vedenii aparent, e imposibil ca Samantha să se poarte așa, e o psihopată și jumătate, ce mama dracului! Și totuși... de ceva timp încoace, mi-a dat de bănuit că felul în care o știam, nu era cel adevărat. Ochii îmi fug pe expresiile șocate ale lui Alice și Frank, ale lui Yvonne și Igor, pot jura că mandibula lui mai are puțin și atinge pământul, să nu mai zic de toți ceilalți, inclusiv Harry. Zici că au fost loviți de tren... bine, presupun că așa arăt și eu.

   Se îndepărtează, punându-și palmele pe brațele mele și continuă să zâmbească, o lacrimă scurgându-i-se pe obraz. Oh, Merlin, m-am așteptat la toate, mai puțin la asta. E vreun coșmar sau ceva?

   — N-ai idee cât am așteptat să îl văd pe el mort, să scapi odată de mine! exclamă ea. Merlin, aproape patruzeci de ani m-am rugat să vină ziua asta și uite că a venit, într-un final! Sunt atât de mândră de tine, Cath, nici n-ai idee cât de mult mă bucur!

   Mă sperie, dacă e să fiu sinceră.

   — Um, nu știu ce mă sperie mai mult, faptul că tu ai corpul tău sau că... că te bucuri ca un copil ce și-a primit cadoul de Crăciun...

   — Uite, știu că e ciudat, obișnuindu-te cu felul în care mă comportam, dar o să îți explic totul mai încolo, acum avem treabă de făcut!

   Mă încrunt la ea, nedându-mi seama la ce se referă. Mai avem ceva de făcut? Poate doar de sărbătorit să mai fie sau să mă pun în pat la somn, la altceva nu mă pot gândi. O văd cum se calmează cât îmi ia palmele într-ale ei care sunt, surprinzător, calde.

   — Mă refer la ritual, asta dacă mai vrei să îți ai prietenii înapoi, mă repune ea la curent. Faza e alta, suntem nevoiți să ne grăbim fiindcă timpul lui Dorcas și Mary se scurge rapid, la fel și al lui James, Lily și Marlene, nu mai avem prea mult.

   — Ritual? Ce ritual?

   Oh, da, am uitat să îl pun la curent pe băiat cu ce vreau să fac, iar acum șocul va fi destul de mare. Mă uit la Sam, ce mă privește deja cu o duritate în ochi atât de specifică mie și ei. Știu că eu trebuie să fiu aia care să îi spună, la urma urmei, tot ce am făcut a fost pentru el. Trag aer în piept, calmându-mi din bătăile inimii.

   — În urmă cu ceva timp am găsit o modalitate veche, un ritual făcut de vampiri pentru a-i aduce pe cei dragi înapoi din morți, încep să îi spun, observând cum i se măresc ochii cât cepele. Da, în cărțile de vrăji și de poțiuni normale nu există, dar cultura vampirilor a permis să se întâmple asta și... și am decis să merg pe încredere, la fel cum am mers cu cel pentru Alice și Frank. 

   — Chestia e alta, sufletele ce vrem să fie aduse trebuie să fie oameni și să nu se fi îndeplinit șaptesprezece ani de la moartea lor, de asta vreau să ne grăbim dacă vrem să facem ceva, mă întrerupe Sam, mergând către soții Longbottom.

   Îi roagă frumos să meargă după poțiune și baghetele adunate de mine în ultimii ani, șocându-ne complet. Bun, mă ia durerea de cap, însă de data asta mi-aș fi dorit să nu fie tot din cauza Samanthei care, aparent, e bună acum. Chiar am nevoie de explicații fiindcă mă ia capul de tot. Îi privesc pe amicii mei cum pleacă, tot uitându-se în urma lor ca să se asigure că au auzit bine.

   Încep să alerge pe la jumătatea drumului, probabil realizând că vorbea serios. Mă întorc către locul în care blonda mea stă și se uită când la Samantha, când la mine, apoi se apropie încet, luându-l și pe Igor cu ea. Da, ce pot să spun? Suntem într-o situație critică, timpul nu stă în loc și am o singură șansă să îi aduc, de asta mi-e teamă să nu o dau în bară, ca de fiecare dată...

   Trag aer în piept, văzând-o pe Minerva apropiindu-se de mine, împreună cu restul de profesori, familia Weasley, Kingsley și restul de foști Devoratori. Toți încep să mă întrebe cum s-a întâmplat de am găsit calea asta, de când încerc să fac ritualul și genul ăsta de întrebări. Încerc să le răspund cât de sincer pot, fără să mai ascund ceva de ei. Trebuie să o fac, am nevoie de ei cum ei au avut nevoie de mine și nu am făcut nimic. Nu vă faceți griji, o să reușesc să fac ce mi-am promis, veți reveni printre noi. 

   Cu coada ochiului, îi văd pe Alice ținând sticluța cu poțiunea în mână, iar Frank are cutia cu baghetele lor, chinuindu-se să nu se împiedice de pietrele alea nenorocite. Ajung în câteva secunde lângă noi, bruneta dându-mi poțiunea. 

   — Ia-mă de mână, Cath, spune Samantha deodată. 

   Își întinde palma, în care se află Piatra Învierii, ce pare că strălucește puțin. Înghit în sec, plasându-mi-o peste a ei și imediat mă strânge. Între palmele noastre, o lumină albă se strecoară pe unde apucă, după o rază trece prin noi toți de trei ori la rând. În jurul nostru apar figurile celor morți, ale tuturor celor care au fost de partea noastră.

   Mă întorc către Harry și ceilalți, ce îmi confirmă că îi pot vedea pe toți ceilalți. Elevii se plimbă printre colegii lor ce le zâmbesc, ce aleargă în jurul lor fericiți că s-a terminat odată războiul. Deodată, încep să am îndoieli...

   Dacă nu voi reuși să îi aduc înapoi? Dacă va da greș ritualul? Atunci regretul și dezamăgirea mă va omorî mai tare decât orice altceva de pe lumea asta.

   — Cath, Harry, ați reușit! strigă Merek, zâmbind cu gura până la urechi și ținând-o pe Kayt de talie.

   — Am văzut totul. Cath, i-ai omorât, acum vei trăi oricât îți dorești! Merlin, suntem atât de mândri de voi, spune Kayla, fiind în pragul lacrimilor. În fine, nu trebuie să te reținem prea mult, ai de făcut un ritual.

   — Bun, și acum? Ai tot ce îți trebuie, îi poți aduce înapoi!

   — Nu știu dacă pot să fac asta...

   Privesc în jos la sticla cu lichidul roșiatic dinăuntru, iar toate fricile se adună în sufletul meu. Nu mai sunt atât de sigură, nu știu dacă sunt în stare să o fac, nu știu dacă va funcționa...

   Nu cred că voi sunt cea mai în putere să o fac. 

   — Catherine, de mai bine de un an încerci să faci asta, anulând mereu de teamă ca Tom să nu le facă rău, iar acum dai înapoi? Ai muncit atâta pentru ce? 

    Înghit în sec, analizând cuvintele blondei. Are dreptate, m-am luptat cu vârcolaci, Devoratori, animale sălbatice ca să ce? Să dau înapoi precum o lașă? Nu, asta nu voi face, mai ales când sunt atât de aproape să îmi iau sora în brațe din nou, să îmi iau prietenii, să îl iau pe Severus și să nu îi mai dau drumul. Pentru ei am făcut-o, numai pentru ei.

   Aprob din cap, întorcându-mă către Samantha. Ideea e că nu am citit cum trebuie să fac ritualul, care sunt pașii și alte lucruri ca astea. Începe să îmi explice că în momentul în care aleg persoana pe care vreau să o readuc, să picur de șapte ori din poțiune în timp ce murmur numele complet de tot atâtea ori. După, ar trebui să fie posibil ca spiritul să își țină propria bagheta în mână cât să unească vârful ei cu cel al Baghetei de Soc. Atunci ne vom exprima dorința de a se reîntoarce, eu mai întâi, apoi persoana respectivă. După, vom vedea dacă a mers sau nu, Samantha nu e sigură cum își vor recăpăta corpul, dar să sperăm că va fi bine.

   Mă uit la fiecare figură în parte, încercând să îmi dau seama pe cine voi încerca prima dată ritualul, apoi mă uit la Harry. 

   — Harry, alege cine să fie primul.

   Harry își mărește ochii, privind în toate părțile pentru a găsi un răspuns. Începe să se bâlbâie la un moment dat, spunând că nu știe pe cine, că toți merită să se întoarcă. Îl înțeleg, însă trebuie un nume în acest moment fiindcă ritualul nu trebuie să depășească o oră din momentul în care l-am adus pe primul. Așa sunt regulile, așa trebuie să fac.

   Oftează, mușcându-și buza emoționat. 

   — Mama... adu-o pe mama.

   Dau din cap o dată, luând bagheta lui Lily din cutie și desfac capacul poțiunii, după băiatul îmi înmână Bagheta de Soc. L-am înfrânt împreună, deci aparține amândurora, lucru ce nu s-a mai întâmplat aproape niciodată. Trag aer în piept, pășind încet până ajung în fața lui Lily. Îmi zice că nu e nevoie, că e bine acolo unde e, însă nu înțelege că sufletul meu o vrea aici.

   Nu o ascult, doar torn șapte picături din lichidul roșiatic precum sângele, murmurându-i numele puțin emoționată. Merlin, nu credeam că o să ajung în stadiul în care să îmi tremure vocea când îi rostesc numele surorii mele, știind că va fi cu noi în câteva clipe. Închid sticluța, levitând-o în aer ca să nu o răstorn cumva, după îi întind bagheta lui Lily. Mă privește sceptică, cumva temătoare și aș fi o mare mincinoasă dacă aș nega că nu simt la fel. 

   Întinde palma, vrând să apuce mânerul baghetei, iar în momentul în care credeam că mâna ei va trece prin el, aceasta o prinde cu forța unui om, în carne și oase. Ochii mi se fac cât cepele, la fel și ai ei. Zâmbesc în colțul gurii, lipind vârfurile baghetelor între ele. 

   — Vreau să te întorci la mine, Lily, la noi, murmur, fără să rup contactul vizual.

   — Vreau să mă întorc acasă, la voi, spune ea, zâmbind slab.

   Nu cred că trec câteva secunde de la murmurul ei că o lumină albă și puternică mă orbește într-atât de tare că ajung la pământ. Strâng din ochi câteva clipe, punând palma în fața mea ca să mă feresc de lumina asta dobitoacă. Samantha nu a menționat de asta, să îmi bag picioarele. Mormăi câteva înjurături până trece, după îmi deschid ochii încet. Merlin, urăsc când apar surprize dintr-astea, mă lipsesc de ele, jur. Mă întorc către locul în care a fost Lily acum câteva minute, numai că...

   Nu mai e. Inima începe să îmi bubuie în piept mai rău decât a unui iepure, iar eu nu pot să mă controlez. Sar în picioare atât de repede, că aproape mă dezechilibrez la loc, însă reușesc cumva să mă țin. Caut cu privirea după roșcata mea, simțind cum mai am puțin până să leșin și cum lacrimile îmi inundă ochii și mă orbesc preț de o clipă. Nu, nu pot să cred așa ceva, nu vreau să cred că e posibil să o fi dus undeva mai departe, într-un loc din care nu o mai pot scoate. O strig încontinuu, sperând că poate s-a ascuns sau mai știu eu ce, doar să fie prin preajmă, doar să nu...

V-AM FĂCUT-O, BAHAHA! Doar nu credeați că vine atât de repede epilogul, nu? Hehe, acum vine partea interesantă. Acest capitol este împărțit în două, m-ar fi dus la 10k de cuvinte și mi se pare cam mult, de aceea am decis să îl împart acum. O să vedeți ce mai am pregătit pentru voi, e posibil ca partea a doua de la acest capitol să vină mâine, nu e sigur. Nu renunț eu atât de repede la Cath, stați calmi.

Nox!