Lumos!

   Nu am idee cum mama dracului m-am ridicat de lângă trupul fără viață al lui Severus, nici cum sunt aproape de intrarea în Sala Mare. Tot ce am făcut până acum a fost să mă îmbrățișez și să plâng de dorul lui, de faptul că acum e alături de toți ceilalți, pe Cealaltă Lume, așteptându-mă să mă alătur lor, la fel și Harry. Strâng în palmă brățara de la el, singurul lucru în afară de amintiri care mi-a mai rămas și pășesc înăuntru, șocată de ceea ce văd.

   Mesele caselor au dispărut și camera e plină de oameni. Supraviețuitorii sunt strânși în grupuri, iar unii se îmbrățișează. Pe platforma ridicată, Madam Pomfrey îi îngrijește pe răniți, împreună cu un grup care o ajută. Printre cei răniți e și Firenze; sângele îi curge șiroaie din crupă și stă întins, tremurând, incapabil să se ridice în picioare.

   Morții sunt înșiruiți în mijlocul sălii. Nu pot să nu observ trupul neînsuflețit al lui Fred, dat fiind că e înconjurat de familia acestuia. George stă în genunchi la capul lui Fred, Molly e întinsă peste pieptul lui, tremurând, iar Arthur o mângâie pe păr și lacrimile îi șiroiesc pe obraji. Hermione și Ginny sunt îmbrățișate, Bill cu Fleur și Percy, ce îl ține în brațe pe Ron, sunt lângă ei, în picioare.

   Privirea îmi fuge la siluetele de lângă ei și imediat o recunosc pe blonda mea, întinsă peste un trup. Deja am o bănuială, iar asta... asta mă omoară încet pe dinăuntru. Mă apropii de ei cu pași mici, uitându-mă la toți acești copii morți, ce mi-au fost elevi și care acum sunt într-un loc în care durerea nu îi mai poate atinge vreodată. Copii pe care i-am văzut crescând și care au ajuns... ca familia mea, care nu își vor mai vedea părinții, frații, pe toți la care țin. 

   Îmi înfășor brațele în jurul meu, cumva căutând o sursă de încălzire în acest frig ce îmi intră pe sub piele la vederea celorlalte cadavre de lângă Fred. Genunchii îmi cedează, însă sunt prinsă de talie și ținută pe picioare, chiar dacă nu sunt sigură cât voi rezista. Remus și Tonks, palizi, liniștiți, scăpați de orice grijă în acest moment. Alice plânge în brațele soțului ei, stând lângă trupurile celor doi, ca în ziua în care James și Lily ne-au părăsit. Lângă ei, Yvonne ține capul însângerat lui Alton, plângând și suspinând, chemându-l înapoi la noi. Durerea de pe chipul ei mă sfâșie în mii de bucățele, apoi realizez că așa am fost în urmă cu câteva minute. Ochii îmi fug pe următorul cadavru, înjunghiat în piept, care e al lui Merek. Are ochii închiși și un zâmbet slab pe chipul odată plin de viață, dându-mi de înțeles că e fericit acolo unde e, lângă Kaytelin a lui.

   Până la urmă nu mai rezist și genunchii mi se izbesc de podeaua rece și murdară, în dreptul lor, plângându-i. Un urlet îmi scapă de pe buze, făcând-o pe Alice să tresară speriată și să vină la mine. Îmi așază capul pe pieptul ei, lăsându-mă să mă descarc și să fac tot ce îmi trece prin cap în acest moment, doar pentru a nu ține în mine. Oh, viață, cât de nedreaptă ești, luându-mi tot ce aveam mai bun pe această lume.

   Blestem fiecare zi în care deciziile mele m-au adus mai aproape de acest moment, blestem fiecare moment în care am ezitat, în care mi-a fost prea teamă ca să acționez. Mă blestem pe mine. 

   Mă las pe brunetă, simțind în spatele meu mișcare și palme pe umeri, care încearcă să mă calmeze sau măcar să îmi mai potolească din lacrimile care îmi șiroiesc pe obraji. Doare, doare ca naiba, doare ca un pumnal înfipt în inimă, întors și scos, lăsându-te mai mult gol. Îi vreau înapoi, îmi vreau prietenii înapoi, îmi vreau familia înapoi.

   „ Mica mea, Catherine, să nu uiți să fii bună, să nu te schimbi niciodată. Mătușa Adela mi-a spus că vei avea un viitor măreț, plin de iubire și fericire, doar că vei avea câteva obstacole. Nu îți face griji, mami va fi cu tine să te ajute."

   „ Dacă e să fi învățat ceva în viața mea, e faptul că viața face în așa fel încât să ne pună la încercare și să ne răsplătească după aceea. Durează până când soarele va apărea dintre nori, însă nu renunța, chiar dacă tot ce ai e o ultimă rază de speranță."

   „ Va veni o vreme când totul în jurul tău se va prăbuși, de asta te rog un singur lucru: orice ai face, nu te prăbuși odată cu lumea ta, cineva trebuie să rămână în picioare ca să o recreeze."

   „ Din prima clipă în care te-am văzut, am știut că aveai să fii o binecuvântare în viața noastră. Îți mulțumesc, scumpa mea, pentru tot."

   „ Ești fetița pe care am sperat să o am într-o zi și te iubesc cu bune, cu rele, cu râsete, cu lacrimi, cu tot bagajul pe care ți l-ai făcut în anii ăștia. Am pierdut totul și ai apărut tu, un motiv pentru a lupta."

   „ N-am crezut niciodată că putem ajunge aici, în acest stadiu în care să depindem unul de celălalt atât de mult, în care să mă întreb dacă ești bine, dacă ai mâncat, dacă ai zâmbit astăzi, dacă... nu știu, orice. Fiindcă îmi pasă, îmi pasă mai mult decât crezi, tu ești sufletul meu pereche. Nu în mod romantic, ci platonic, mă simt de parcă am fi gemeni și niciunul nu poate să trăiască fără celălalt, atât de tare doare."

   „ În ziua aia te-am iertat dintr-un singur motiv și e cât se poate de simplu: nu-mi permit să te pierd, nu pot să las tot ce am trăit și să uit că ai existat în viața mea, să uit totul, absolut tot binele pe care l-ai făcut pentru mine. Nu erai tu aia, era furia ta ce voia să piară cât de repede se putea și te-am compătimit, mi-a fost milă, mi-a fost teamă. Ești totul, Cath, ești cea care ne-a unit pe toți astăzi pentru a lupta împotriva răului, așa că nu mă dezamăgi și nu te lăsa pradă tristeții."

   „ Nebună, asta ești, nebuna care a reușit să face lucruri și mai nebunești. Cum putem să trăim fără tine, hm? Imposibil, ești raza noastră de speranță și bucurie, am fi proști să te pierdem când avem nevoie de tine."

   „ Cath, trebuie să înțelegi o singură chestie: dacă nu erai tu, noi nu eram aici. Tu, tu și numai tu, lumea ar fi avut un alt final până acum."

    „ Gândește-te că mai e puțin și vom putea în sfârșit să fim fericiți pe deplin, așa cum ne dorim. Mai e puțin..."

   „ Hei, va fi bine, suntem aici. Nu vom pleca niciodată, rămânem alături de tine până la capăt, Maiestate. Maiestatea noastră."

   „ Îți uiți propriile vorbe, nașă? Cam ciudat, mie mi le tot repeți, așa că o să fac același lucru. Vom câștiga, vom fi bine, vom fi liniștiți, vom fi fericiți. Tu meriți cel mai mult dintre toți."

   „ Cu câțiva ani în urmă, o fată m-a învățat cât de mult poate schimba viața unui biet bătrân, unui copil, unui om în general. Ai făcut tot ce nu am vrut eu, tot ce n-am putut, ce mi-am dorit. Nu o să-ți pot mulțumi niciodată îndeajuns pentru sacrificiile tale, cum nici nu aș știi cum să te răsplătesc."

   „ M-ai readus cu picioarele pe pământ, micuța mea, mi-ai dat lumea peste cap și te-am iubit mai mult decât orice. Mulțumesc sorții că mi te-a scos în cale și să mă mândresc cu așa o fată, în ciuda a tot ce a fost înainte."

   „ Te vreau fericită înainte de toate, fie că o vei găsi lângă mine sau lângă altcineva. Dar nu vreau să uiți că te voi iubi până la ultima mea suflare."

   „ Mi-ai oferit o a doua șansă, idioato! De aia îți sunt datoare, de aia mă străduiesc să primești ceea ce meriți... mi-ai dat mai multă speranță decât aș fi crezut."

   „ Ești tot ce îmi doresc, ești femeia cu care îmi văd viitorul și totuși, sunt conștient că nu te merit, dar voi face tot ce voi putea ca să te fac să zâmbești."

   „ Ți-am făcut atâta rău și te-ai întors în brațele mele, am încercat să te îndepărtez, dar n-am reușit decât pentru o scurtă perioadă. Cate, nu te merit, n-am făcut-o niciodată, dar te iubesc atât de mult încât mi-aș vinde propriul suflet ca să te știu bine. Fac orice, orice ca să te știu liniștită sufletește, fac orice ca să îi țin pe cei dragi ție în siguranță, ORICE! Cere-mi luna și ți-o voi aduce, cere-mi să plec și voi pleca, așa am ajuns. Un îndrăgostit care toată viața lui nu a vrut decât să te știe bine, n-a mai contat că mă urăști, n-au mai contat privirile urâte, doar zâmbetul tău. Tu și cu băiatul sunteți ultima noastră rază de speranță, iar dacă reușim, îți promit că nu voi mai pleca, dacă vrei să rămân. Te iubesc, trandafirul meu."

   „ Atâta timp cât sunt lângă tine, pot trece desculț pe cărbunii încinși din Iad."

   Am nevoie de aer, simt că mă sufoc dacă mai stau mult aici, plângând. Mă ridic, balansându-mă ca o persoană beată, și mă uit la Alice, la Frank, la Igor și Yvonne, la toți care își jelesc morții. O să ajung alături de ei foarte curând... momentul în care Harry va pleca spre Pădurea Interzisă se apropie. Bruneta din fața mea își dă seama la ce mă gândesc și o văd gata să izbucnească încă o dată în plâns când o opresc, trăgând-o într-o îmbrățișare. Îi mulțumesc pentru tot și îi spun că îi iubesc pe toți.

   Doare mai tare decât aș fi crezut momentul în care o las și mă îndepărtez de ea. Fug către ieșire și mă așez pe o treaptă, la baza scărilor. Nu mai durează mult până vine și băiatul. Dacă e să murim, o vom face împreună, ca din prima clipă. Înghit în sec, jucându-mă cu tivul de la bluză și aștept, fredonând versurile unei melodii ce, odată, o consideram cea mai frumoasă. Mesajul ei se potrivește în situația asta mai mult decât aș fi crezut și, totuși, nu puteam să mă gândesc la alta mai potrivită. Trag aer în piept, întorcându-mi piatra de la colier. Sunt sigură că Harry va fi sub pelerina lui James, din dorința de a nu fi văzut de amicii lui cum pleacă.

   — Cath, vine.

   Vocea Samanthei mă face să mă uit în spatele meu, ridicându-mă în același timp. Băiatul stă doar la două trepte depărtare la mine, alb ca varul și cu ochii umflați de la plâns. Mă privește tăcut, de parcă nu ar ști de unde să înceapă sau cum să se descarce. Coboară o treaptă, umezindu-și buzele uscate și crăpate.

   — Te-a iubit, murmură cu glas frânt, enorm de mult.

   — Și eu l-am iubit, mărturisesc, privindu-l în ochi. Nu mai am de ce să își ascund asta, dragule, nu am de ce să neg, nu am de ce să te mint. Mă poți judeca cât de aspru vrei...

   — N-am să fac asta, mă întrerupe el. Nu după tot ce am văzut, după toate acele fațade ca să creadă lumea că nu îi pasă de tine sau că... că te-a îndepărtat pentru a te proteja de Malfoy și restul...

   — Poftim?

   Mă încrunt la vorbele lui, nevenindu-mi să cred. Malfoy? Ce... ce treabă are cu el? Ce... Oh, Merlin, îmi vine să plâng din nou.

   — Tu... nu știi, nu? întreabă Harry, venind înspre mine. Am văzut în amintirile lui că atunci când a încercat să te omoare în anul cinci, a fost la amenințările lui Malfoy, care s-a văzut nevoit să folosească vraja Confundus asupra lui. Malfoy i-a spus lui Snape că te va omorî dacă nu face cum îi spune, supunându-l și la blestemul Cruciatus după aceea. I-a fost teamă pentru tine și a devenit Devorator... practic din cauza ta. După ce a întâlnit-o pe Samantha, a mers la Dumbledore să-l întrebe de ce o femeie cu părul alb și trăsăturile tale avea Semnul Întunericului pe braț. S-a alăturat lor ca să te știe în siguranță... te-a alungat în ziua aia când ai fost la el fiindcă Bellatrix și Lucius veneau la el. Nu l-a urât niciodată din tot sufletul pe tata, a încercat să ne ajute pe toți. Am văzut când ați făcut Legământul Indestructibil în seara aia, dar el te-a făcut să crezi că era îndrăgostit de mama ca să te țină la distanță... Cath... 

   — Regret atât de mult că... că n-am putut să văd dincolo de toate aceste lucruri... iar acum el e mort... și vom...

   — Muri și noi, știu.

   Nu mai spune nimic, la fel și eu, doar mă ia în brațe. Stăm așa doar câteva secunde, asta până mă prinde de mână. E timpul să plecăm amândoi pentru a ne înfrunta soarta, e timpul să mergem în fața lui Tom.

   Băiatul mă ia de mână și decidem să pornim la drum, din moment ce nu avem altă soluție. Îi strâng palma într-a mea, având grijă la bucățile imense de piatră ce tot apăreau în fața noastră. Sincer, pentru prima dată nu îmi mai e teamă, știu ce ne așteaptă, știu care a fost scopul nostru până acum sau, ce a vrut Dumbledore să credem că este. Ăsta e sacrificiul suprem, ultimul pe care îl vom mai face, ultima durere pe care o vom mai simți, iar noi... noi am fost împreună de la început și până la final, până la ultima suflare.

   Coliba lui Hagrid se vedea în întuneric, fără vreo lumină aprinsă înăuntru, fără lătratul lui Fang sau zgâriatul ușii de el. Toate vizitele mele la el se revarsă în mintea mea, toate momentele în care făcea câte un ceai pentru a sta de vorbă cu mine ca să îmi mai alin durerea sau doar pentru a vedea ce mai face, pentru a știi cum sunt, pentru a mă plânge de Severus sau de Draco, pentru a-l ajuta cu Bucky sau să treacă de Umbridge, toate erau clipe în care scăpam de pietrele de pe suflet. 

   Trecem pe lângă ea, avântându-ne în Pădurea Interzisă, unde Dementorii mișună încontinuu. Nu mai am nici forța de a crea un Patronus, nu mai pot să fac nimic acum, vreau doar să se termine și parcă... parcă ceva e în neregulă. La un moment dat, Harry se oprește din mers, întorcându-se cu fața către mine. Scoate din buzunar un smiciul de aur de la primul lui meci, făcându-mă să mă încrunt. Citesc cu greutate cuvintele scrijelite în metal, însă reușesc să îmi dau seama. Mă deschid la închidere.

   La închidere. Asta e închiderea noastră. Trag aer în piept cât își lipește metalul auriu de buze, apoi șoptește.

   — O să murim.

   Învelișul din metal se desface. Mă strecor sub pelerina lui, murmurând un Lumos ca să vedem ce se întâmplă. Piatra cea neagră, cu o crăpătură neregulată pe mijloc, se află între cele două jumătăți ale smiciului. Piatra învierii se crapă de-­a lungul unei linii verticale reprezentând Bagheta de Soc. Triunghiul și cercul care simbolizează pelerina și piatra sunt încă vizibile.

   Îmi închid ochii, știind ce urmează. Îi vom revedea pe toți... iar asta e cel mai dureros acum. Îl simt pe Harry cum își lipește fruntea de a mea, exact ca atunci când era mic, nu mai puteam de dragul lui când făcea asta, mă însenina pur și simplu. Acum doar îmi calmează furtuna din interiorul meu. Aud pași în jurul nostru, mulți pași ce se apropie de noi, iar eu nu îi dau drumul la mână. Ne îndepărtăm și am impresia că ne deschidem ochii în același timp, apoi ne întoarcem către chipurile ce ne zâmbesc.

   James și Lily sunt cel mai aproape de noi, Sirius și Remus au luat vârsta prietenilor noștri, arătând mult mai bine față de cum erau în clipa în care au murit. Apoi sunt ai mei.

   Mama, Christina, poartă hainele din ziua în care a murit, părul la fel de scurt și zâmbetul la fel de luminos. Ochii ei, căprui spre verde, mă calmează imediat cum se ancorează într-ai mei. 

   Tata, Matthew, cu începutul lui de barbă și ochii negri, postura mândră, palmele în buzunare la fel ca Sirius, stă în stânga mea, zâmbindu-ne cald. Doar văzându-l atât de fericit... regretul începe să se adune în jurul sufletului meu ca un șarpe, gata să atace.

   — Ați fost atât de curajoși... spune Lily, privindu-l pe Harry încontinuu.

   — Ați fost adevărați eroi, spune tata mândru. 

   — Mai aveți puțin, spune James. Sunteți foarte aproape. Suntem... atât de mândri de voi.

   — Doare?

   — Când mori? Deloc, spune Sirius. Este mai rapid și mai ușor decât când adormi.

   — O să vrea să fie rapid. Vor să îi pună capăt, adăugă Remus.

   — Nu am vrut să muriți, spune Harry.

   Nici eu, dragule, nici eu. Te consideri la fel de vinovat cum mă consider eu.

   — Niciunul dintre voi. Îmi pare rău...

   I se adresează mai mult lui Moony, decât celorlalți, rugându­-l stăruitor:

   — ... imediat după ce ți s-­a născut fiul... Remus, îmi pare rău.

   — Și mie îmi pare rău, spune Remus. Îmi pare rău că nu voi ajunge să­-l cunosc niciodată... Dar va ști de ce am murit și sper că va înțelege. Încercam să fac o lume mai bună, în care să poată duce o viață mai fericită.

   Un vânt rece, care pare să vină dinspre inima pădurii, îmi ridică părul și îl dă pe spate, cicatricile ieșindu-mi la iveală și mai mult. Palma lui Harry se încleștează și mai tare într-a mea.

   — Știi ce urmează să se întâmple, nu? Noi te vom aștepta, scumpo, șoptește mama cu o urmă de zâmbet pe buze. 

   — O să stați cu noi?

   — Până la sfârșit, spune James.

   — Ei n-­o să vă poată vedea? întreabă Harry.

   — Facem parte din voi, spune Sirius. Pentru toți ceilalți suntem invizibili. 

   Mă uit la copilul meu și îi zâmbesc, iar el îmi răspunde. O luăm la pas încet printre copacii ce noaptea prind forme înfricoșătoare, însă de această dat nu le mai văd așa. De data asta le văd ca pe care neofensiv, ceva ce nu ar putea să rănească nimic pe această lume. Nu îmi mai e teamă să îmi înfrunt destinul, nu îmi mai e teamă să întâlnesc moartea.

   De fapt, o văd ca pe o veche prietenă ce vrea să mă ia definitiv la ea acasă, după ce am fost denigrată de familia asta. Bine, ăsta a fost cazul lui Sirius cu James, dar cam așa se simte. Ultimele lacrimi se scurg pe obrajii reci, uscați de la cele anterioare. Cu cât ne apropiem, cu atât îmi simt inima cum bate mai tare în piept.

   Nu durează mult până ajungem în fața lui Tom, înconjurat de loialii lui Devoratori și de blestematul lui de șarpe. Întorc piatra de la colier cât Harry împăturește pelerina și a bagă în buzunar. Mă ia din nou de mână, mergând către mijlocul poieniței unde ardea un foc cu reflexii verzui. Privirea mea se plimbă pe figurile Devoratorilor ce, unii aveau încă măștile și glugile trase, alții deloc. Îl zăresc pe Greyback într-un colț, iar pe Lucius cu Cissy lână Bellatrix. În acest moment nici vorbele nu le mai pot auzi, atât de obosită am ajuns. 

   — Am crezut că va veni, spune Tom cu vocea sa stridentă și clară, privirile fiindu-­i ațintite asupra flăcărilor vioaie. Mă așteptam să vină. Se pare că... m­-am înșelat.

   — Ba nu.

   Harry și cu mine o spunem cât de tare putem, cu toată forța, nu voiam să părem speriați. Uriașii răcnesc și Devoratorii Morții se ridică odată, se aud multe strigăte, unii rămân cu respirația tăiată, iar alții izbucnesc în hohote. Voldemort încremenește, dar ochii roșii dau de ai mei și se holbează la mine, în timp ce noi venim în direcția lui, fără nimic altceva între noi decât focul.

   Atunci, o voce strigă:

   — HARRY! CATHERINE! NU!

   Mă întorc: Hagrid e legat cu mâinile la spate de un copac din apropiere. Corpul său masiv face să se cutremure crengile de deasupra, în timp ce se zbate disperat.

   — Nu! Nu! Harry, Catherine, ce faceți?

   — Liniște! strigă Rowle, șfichiuind bagheta, și Hagrid e redus la tăcere.

   Înghit în sec, părându-mi rău de prietenul meu, însă nu poate să mai facă nimic. Toată lumea e conștientă că noi trebuie să murim împreună, niciunul nu poate să trăiască fără celălalt. Asta e legătura noastră, atât de ciudată, de frumoasă, de... normală. Acum mi se pare totul normal, totul cum trebuie. În sfârșit, știu că merit iubirea lui Harry, cum și el o merită pe a mea. 

   — Harry Potter, Catherine Evans, spune el foarte încet, iar vocea lui se poate confunda ușor cu trosnetul focului. Băiatul care a Supraviețuit și Fata cu Soarta Blestemată.

   Fata binecuvântată cu toată iubirea, vrei să spui. Mă uit pentru ultima dată la Harry.

   — Te iubesc, fiule.

   Vocea îmi tremură slab de la emoție, însă am atâta siguranță în ea că nu mai contează nimic altceva. Se întoarce spre mine cu zâmbetul lui ce îmi aducea bucurie în suflet.

   — Te iubesc, mama mea.

   Mă îndrept de spate, îndreptându-mi privirea înapoi spre vărul meu. Închid ochii în momentul în care buzele lui spun blestemul și jetul de lumină verde țintește către pieptul lui Harry. Cuvintele lui Severus îmi răsună în minte, înainte ca totul să dispară.

   Ultima rază de speranță.

*******

   Stau întinsă pe ceva rece, forțându-mă să mă întorc pe o parte. Înjur în barbă, frecându-mă la ochi cât îi deschid ca să privesc în jurul meu. Mă încrunt slab la locul în care sunt, recunoscând fiecare detaliu mic. Mă ridic în șezut, rotindu-mi capul în toate direcțiile, șocată de toată această lumină puternică ce mă înconjoară. De când mama naibii lacul de lângă fosta casă a lui Alastor e atât de alb?

   Aici e locul în care îmi petreceam fiecare zi cu Severus, apoi vară, apoi a încetat totul. Îmi duc o palmă la ceafă, asigurându-mă că nu m-am lovit prea tare la cap sau că visez. Apoi mă uit în jos, fiind și mai surprinsă, ridicându-mă imediat în picioare. Tălpile mele goale se afundă în iarba moale, făcându-mă să mă înfiorez slab. Degetele mele se încleștează în rochia albă, simplă și lungă până în pământ ce stă destul de bine. 

   Îmi privesc atentă palmele, fără nici cea mai mică urmă de cicatrice sau de răni, după înainte încet către lac. Reflexia ce se oglindește în apa lacului e fără urme pe față, iar o pereche de aripi mi se întind pe către cer. Aripi albe, așa cum le aveam înainte.

   Înfățișarea mea e angelică, ceva cam nepotrivit pentru un vampir posedat de un demon. Deodată, sclipirea soarelui mă orbește și mă face să mă întorc cu spatele la el. Durează puțin până mă obișnuiesc din nou cu lumina, iar când o fac, încremenesc. 

   Samantha stă în fața mea. Părul alb, lung, drept îi încadrează chipul frumos, plin de cicatricile mele, ce se întind și pe restul corpului. Rochia neagră pe care o poartă e la fel de lungă ca a mea, însă e mult mai mulată și mai seducătoare față de a mea, iar aripile sunt negre, mari și frumoase. Mă simt de parcă îmi văd pentru prima dată sora geamănă, atât de diferită de mine cât și de asemănătoare. Ochii, ochii sunt cei care mă impresionează, lipsiți de orice urmă de răutate, de superioritate, de nebunie. Ochii ei sunt ai mei, la fel de pașnici, la fel.

   Îmi zâmbește.

   — Îți datorez multe explicații, Cath, începe ea să îmi vorbească, dar tot nu cred că acesta este momentul pentru unele dintre ele. Știi, motivul pentru care nu ești alături de ceilalți e faptul că trebuie să iei o decizie care... care poate să vă salveze, dar până acolo am câteva lucruri să îți spun acum. Haide, să ne plimbăm puțin.

   Își întinde palma spre mine, așteptând calmă să i-o prind. O așez încet, iar ea mă strânge delicat, având grijă ca nu cumva să îmi facă ceva rău. Mergem în același timp în jurul lacului, fără ca niciuna dintre noi să scoată vreun cuvânt. Sincer, e mai binevenită această liniște decât explicațiile, mă simt cumva mai liniștită, în ciuda situației în care se află restul. 

   La un moment dat, ne oprim într-un loc din care se observă bine dealurile, fosta casă a lui Alastor, casa părinților lui Lily și cartierul lui Severus. O aud pe Sam cum trage aer în piept, probabil întrebându-se de unde să înceapă. Se întoarce spre mine cu o urmă de zâmbet pe buze.

   — În momentul în care te-ai născut, ți s-a făcut o profeție de care ai aflat ani mai târziu. Însă, recent, ai aflat că era de fapt despre mine și eu am să îți confirm acest lucru. Acea profeție era despre mine. Faza este că... există o profeție și pentru tine, pe care doar noi demonii o știm când încă erai în pântecul mamei tale. Ea nu poate fi divulgată decât într-un astfel de moment, ca cel de acum.

   O ascult curioasă, fără să comentez sau să o întrerup. Lucrurile încep să devină mai interesante, iar asta îmi face inima să bubuie în piept. O adiere de vânt îmi flutură părul, dându-l pe spate.

   — Ți s-a prezis că vei avea patru suflete pereche, două le vei întâlni într-o zi, două în alta și așa a fost, continuă ea, făcându-mă să clipesc debusolată.

   — Patru? întreb uimită.

   — Sufletele pereche nu sunt doar romantice, Catherine, spune ea blândă, cu un zâmbet larg. Primele două trebuia să le întâlnești la aniversarea de șapte ani, mai știi pe cine ai cunoscut în acea zi?

   Nu trebuie să stau prea mult pe gânduri, deja știu care e cel romantic.

   — Severus și Lily... presupun că cel romantic e Sev, nu?

   — Mhm, răspunde ea. Am stat și am așteptat pentru următoarele două care... care au fost atât de neașteptate fiindcă nu eram sigură care dintre ele era. În prima zi de școală ai întâlnit atâtea persoane care putea fi oricare dintre ele, dar confirmarea a venit în urmă cu vreo șapte ani, în aceeași zi, la sortare.

   Șocul poate să se citească destul de bine pe chipul meu, legăturile începând să se facă prin capul meu. Oh Merlin...

   — James și Harry... nu? Pe Harry l-am revăzut la zece ani distanță când avea unsprezece ani, iar pe James l-am cunoscut la aceeași vârstă. 

   — Se întâmplă foarte rar ca cineva să aibă suflete pereche platonice membrii unei familii sau, mai bine spus, să formeze ei o familie. Lily e ca o soră, James un frate, iar Harry e fiul tău și sufletul tău reîncarnat. Ați întâmpinat atâtea amândoi... sunteți mai asemănători decât credeți. 

   Știu, acum o înțeleg de ce a ținut să îmi spună toate astea acum, cât suntem singure. Doar că... ceva nu se leagă, de ce ar vrea să îmi spună astea din moment ce... ce noi suntem morți... sau...

   — Nu mai pot amâna momentul prea mult, spune Sam, oftând. Nu sunteți morți, vraja a atins doar porțiunea din sufletul lui Tom din Harry, dar... acum nu mai depinde de el, ci de tine.

   Înghit în sec, privind în jos. Un trandafir roșu stă în fața mea, unul negru în fața Samanthei, mintea zburându-mi către Severus. Mă uit în spatele nostru, la umbrele ce se întind pe iarba ceva mai albicioasă, respirația oprindu-mi-se în gât. Deasupra mea e o aureolă de înger, iar din părul ei se extind două coarne mari. Înger și demon? Asta suntem noi?

   — Din cauza mea, tu poți să decizi dacă veți rămâne amândoi aici, cu Lily, James și restul sau să vă întoarceți acolo, să luptați. 

   Putem... putem rămâne aici? Aici, unde mi-am dorit liniște și iubire, departe de tot războiul și de orice urmă de tristețe? Aici, cu sufletul meu pereche? Înghit în sec, privind în jos.

   — Harry... sper să mă ierți, dragule...

Ei... ăsta e finalul, dragilor. Mai am de scris epilogul și gata... deja plâng...
În cazul în care v-ați întrebat cine a spus care citat, vă las mai în jos lista:
Christina
Matthew
Euphemia
Fleamont
Minerva
James
Lily
Marlene
Alice
Frank
Kaytelin, Kayla, Merek, Rayn
Cedric
Albus
Alastor
Remus
Yvonne
Sirius
Severus
Harry

Nox!