XI. Revenirea la Hogwarts

Lumos!

   Îmi învârt bagheta printre degete, neștiind ce să mai fac. A trecut o lună și ceva de la salvarea lui Dobby, implicit de la ultima dată când l-am văzut pe Harry. Norocul meu au fost pergamentele noastre care încă funcționează și am aflat că stau la Bill și Fleur, ce sunt ușurați că sunt bine. Aparent, toată lumea m-a crezut moartă. Cum mama dracului de se repetă istorie? Nu cred că mi se va răspunde la această întrebare niciodată, dar mai bine n-aș afla, cine știe ce lucru oribil degenerează acest lucru.

   În fine, trecând peste aceste lucruri, am aflat și că Remus a venit pe la ei, spunându-le că Tonks a născut. Momentan, nu prea știu ce nume să aleagă, însă îl vor pe Harry ca naș, ceea ce e minunat! Am fost aleasă nașă pentru mult prea mulți copii, să nu mai zic și de al lui Yvonne și Alton. Kayla s-a născut la o zi după ce am scăpat din conacul Malfoy, adică acum o lună și puțin. Am hotărât împreună cu restul că ar fi o idee bună să le spunem unde ne ascundem, așa că ieri seară le-am scris și urmează ca în puțin timp să vină încoace, împreună cu Igor.

   Am emoții, sinceră să fiu, încă nu le-am spus că soții Longbottom sunt în regulă, iar la cum o știu pe Yv, s-ar putea să aibă o reacție asemănătoare cu a lui Severus. Nici ea nu s-a mai înțeles cu Alice și Frank după cearta noastră din anul cinci, iar acum... ei bine, nici ei nu știu că cea care urmează să vină este blonda mea, știu doar că e o fostă Devoratoare. Mda, seara asta e posibil să nu se termine bine, mai e și început de mai, ce frumos!

   Mă ridic de pe canapea, îndreptându-mă către bucătărie ca să-mi iau un pahar cu apă. Sinceră să fiu, în ultimele zile nu prea m-am simțit foarte în regulă, un oarecare sentiment își făcea apariția în mintea mea, să nu mai zic de câteva coșmaruri și de durerea în piept. Oare încearcă Samantha să mă avertizeze sau ceva? Mi-ar fi vorbit, de era până la coadă... atunci, ce o fi? Trag aer în piept de câteva ori, încercând să mă calmez într-o oarecare măsură. Oh, Merlin, sper ca totul să fie bine.

   Deodată, o bătaie în ușă mă face să îmi las paharul înapoi pe masă. Iau rapid bagheta, plecând către ușă și o întredeschid. Un păr blond intră în raza mea vizuală, ceea ce îmi aduce un zâmbet pe buze. Deschid larg ușa, văzându-i pe cei patru mult mai bine. Blonda o pune pe Kayla în brațele lui Igor și mă prinde de gât, trăgându-mă într-o îmbrățișare. Merlin, mi-a fost dor de ea! 

   Cât o țin în brațe, apuc să îi văd pe Merek și Alton, ce par extenuați, însă asta nu îi oprește din  a-mi zâmbi. Intră toți în sufragerie, iar eu închid ușa în urma lor pentru mai multă siguranță. Mă întorc înspre el, zâmbindu-le celorlalți doi micuți, Sasha și Caelin, ce își întind pălmuțele în direcția mea. Îi iau pe cele două suflețele ale mele, legănându-i în brațe și făcându-i să râdă. Sasha e micuță momentan, nu pot să fac același lucru cu ea, poate doar să ne privească și să bată din palme. Mă amuză cea mică și pot spune cu mâna pe inimă că acești mici problematici sunt sufletul meu, responsabilitatea mea, familia mea. 

   Trag aer în piept, lăsându-i pe cei doi pe canapea, întorcându-mă către blondă ce mai are puțin până să înceapă să plângă. Mă pun lângă ea, așezându-i capul pe umărul meu cât o ascult cum suspină. Știu prin ce a trecut, să ai impresia că prietena ta nu mai e printre noi, că a suferit singură și că a fost singură multă vreme sau orice altă grozăvie. Îi mângâi spatele, cu dorința de a o liniști și reușesc, aparent, fiindcă își ridică capul pentru a se uita în ochii mei. 

   — Nu ai idee cât m-am liniștit în momentul în care am tot auzit cum că te-ai întors, iar Tonks ne-a confirmat în ziua în care l-ai adus acasă, în siguranță pe Ted. Mi-am făcut atâtea scenarii, toate cu tine moartă sau într-o baltă de sânge sau mai știu eu ce. Totuși, prezența Samanthei cumva îmi mai tăia din griji, chiar dacă nu știam unde ești. 

   Sincer, Yvonne, pentru prima dată de când o am pe Samantha în interiorul meu, sunt recunoscătoare că e acolo. Mă face să mă simt în siguranță, mai ales că mai apar și restul în mintea mea. 

   — Îmi pare rău că nu v-am scris, însă am fost prinsă cu alte lucruri, printre care și ritualul. Am terminat poțiunea! exclam cu un zâmbet pe chip. 

   Blonda își mărește ochii, după se întoarce către băieți ale căror chipuri sunt luminate de niște zâmbete largi. Yvonne sare pe canapea, făcându-ne pe toți să râdem de reacția ei copilăroasă.

   — Cine râde fără mine? Păi nu aveți puțin bun simț? întreabă o voce din camera alăturată.

   Abia acum realizez un lucru. Niciuna dintre fete nu știe de existența celeilalte în prezentul meu... oh, mamă, s-ar putea să se lase cu bătaie. Capul se întoarce către holul micuț cu ușile către camere, dând de o Alice șocată, apoi o privesc pe Yvonne ce e la fel. Ce frumoasă reuniune...

   Blonda se ridică în picioare încet, analizând-o pe brunetă, încă șocată. Simt nevoia să mă pun între ele, așa că o fac în mai puțin de o secundă, stând cu fața către Yvonne. 

   — Cath... treaba cu care ai fost ocupată... erau ei? Ai... ai reușit să îi vindeci? întreabă blonda cu glas frânt. 

   — Da, a reușit, răspunde Alice, înainte să apuc eu să o fac. Parcă voi erați certate... iar acum, dacă mă gândesc, singura căreia i-ar fi cerut ajutor când era treaba cu Tom și jurnalul lui blestemat, erai tu. 

   — Știu că tot ce am făcut a fost să vă rănesc, să distrug tot ce aveam mai frumos, însă am gelozia și scandalurile de acasă m-au făcut să vă îndepărtez, să nu mai zic că am fost amenințată dacă nu mă alăturam Devoratorilor, de asta am făcut-o. Tot eu am plătit... Regulus a omorât-o pe mama din ordinul lui Tom.

   Îmi mușc buza, simțindu-mi inima cum se frânge în mai multe bucăți decât era deja. Blonda mi-a mai spus de scandalurile dintre părinții ei, ca ai lui Severus, doar că norocul a fost de partea blondei mai mult. Mama ei a plecat împreună cu ea când treceam în anul șase și au locuit numai ele, departe de tatăl ei abuziv. Amândouă erau terifiate de persoana lui, de sufletul negru, de gândurile oribile și de dorința de a ucide.

   Ea s-a numărat printre copii cu o copilărie nefericită, o adolescență plină de decizii proaste și un prezent plin de regrete. Nu toți oamenii pe care îi considerăm „răi" au fost dintotdeauna așa, ei sunt doar... distruși. Mă alătur acestei categorii, ce a rămas cu sufletul bun în ciuda timpurilor, iar ura dispare încetul cu încetul. Yvonne merită un final fericit, ca toți ceilalți.

   Buza lui Alice începe să tremure puțin, trecând pe lângă mine și o ia în brațe. Cele două chiar au fost apropiate, poate mai mult decât restul, iar ceea ce s-a întâmplat între mine și Yvonne în anul cinci ne-a afectat pe toate. Acum, tot ce contează e să reușim să lucrăm în echipă și să învingem un rău mai mare. Cele două se despart, iar Alice se uită la micuța Kayla, apoi la tritonul nostru.

   — E fetița voastră, nu? Are ochii lui, să știți, chicotește Alice slab. Iar tu trebuie să fii Merek, nu?

   Merek aprobă din cap, înaintând către ea pentru a-i săruta palma și pentru a i-o strânge lui Frank.

   — Da, eu sunt, mă bucur că vă pot cunoaște în sfârșit.

   — Și noi pe tine, Merek. Vrem să îți mulțumim pentru grija ta față de Cath în acești ani, sunt sigură că a fost o durere în fund destul de mare.

   Îmi unesc buzele într-o linie subțire cât toți din cameră bufnesc în râs. Mda, mulțumesc pentru compliment, Alice, e unul dintre cele mai frumoase din ultima vreme, puteam să supraviețuiesc și fără el. Îmi dau ochii peste cap, scoțând limba către ei. Rămân copil până în măduva oaselor.

   — Ăsta a fost un șoc frumos, zice Alice, aruncându-se pe canapea. Știți cum a fost să o vedem pe mâța asta în brațele lui Snape, după ce noi trăiam cu impresia că e cu Sirius? Mai aveam puțin până să îi sar la gât și să îl omor.

   — Deja știu și de Severus? Mă impresionezi, Wings, mă tachinează Alton cu un rânjet pe buze, ce urmează să ne mai spui?

   — Păi... multe.

   Încep să le povestesc cum am ajuns închisă în subsolul conacului, cum am scăpat, ajutorul dat de Draco legat de ritualul pentru soții Longbottom și de misterioasa rețetă a bunicului lui ce o avea Tom, de cum i-am readus pe ei doi, salvarea lui Ted, Dirk, a copiilor și a lui Dobby, iar la final de poțiunea ce e gata. A ieșit o sticluță mică, însă e suficient pentru a aduce cincisprezece persoane runda asta, trebuie câte trei picături pentru fiecare. Înainte de toate, însă, sper să trăim atât eu, cât și Harry.

   Cum termin de vorbit, am senzația că ceva se petrece în acest moment. Stau câteva clipe tăcută, așteptând ca acel ceva să se întâmple odată. Înghit în sec, inima bătându-mi rapid în piept.

    — Nașă! 

   Strigătul lui Cedric îmi face corpul să se înfioreze, să nu mai zic de intensitatea lui. 

   — Ced? Ce e? S-a întâmplat ceva cu Harry? Te rog, nu îmi da o veste proastă că...

   — Nașă, Harry e bine, vorbesc serios. A găsit cupa, a găsit-o! exclamă finul meu, fericit.

   Merlin... a găsit-o? Mai trebuie să o distrugă și suntem cu încă un pas în direcția bună. Obrajii încep să mă doară de la zâmbetul de pe chipul meu, apoi acesta începe să piară încet. Diadema Rowenei e la Hogwarts, ceea ce înseamnă că... sunt nevoiți să se întoarcă pentru a o găsi. Abia acum îmi dau seama cât de serioasă e treaba.

   Mă uit la prietenii mei, trăgând aer în piept. Războiul va avea loc pe terenurile școlii, sunt sigură de asta, fiindcă acolo e locul unde a început totul pentru Tom. 

   — Băieți, ne întoarcem acasă.

   Poate, pentru ultima dată, și ei știu asta. Suntem gata să murim, știind că îl vom înfrânge pe vărul meu. E timpul să ne pregătim pentru ultima bătălie.


*******


    — De ce nu mă miră că nu ai un plan? Tu niciodată nu ai avut unul!

   Pufnesc iritată la șoapta lui Frank. Da, are dreptate, mereu am acționat din impuls, dar acum ce voia să fac? Nu pot să dau buzna în castel momentan, de asta noi stăm ascunși într-unul dintre pasajele secrete noi create de mine, ziceam că îmi va trebui într-o zi. Uite că am avut dreptate, măcar de s-ar potoli din comentat Frank.

   Alice nu pare nici ea încântată că stăm aici precum șoarecii, însă nu am ce să fac. Igor m-a asigurat că va merge după Ordin și restul de foști Devoratori, iar Merek va chema întreaga armată a regatului. Au trecut deja trei ore sau mai mult, nu sunt sigură, de la vestea lui Cedric. Afară era deja noapte când am ajuns, Hogsmade-ul e plin de Devoratori, gata să îl prindă pe Harry în cazul în care calcă pe acolo.

   Trag aer în piept, uitându-mă la inelul ce are un „M" pe el. Mă arde puțin, semn că băiatul e în viață și că vine în direcția noastră, însă nu sunt sigură unde e acum. 

   — Poate ar trebui să îl avertizăm pe Snape? întreabă Alice, făcându-mă să revin cu picioarele pe pământ. Dacă Harry e deja în castel, măcar să aibă grijă de frații Carrow.

   — Nu cred că va putea, toată lumea îl crede de partea lui Tom, asta nu ar da bine pentru el și nici pentru noi. Totuși, ar fi o idee bună să îl întrebi dacă știe ceva de prezența băiatului.

   Aprob încet din cap, simțindu-mi pieptul greu, presat de o anume durere. Sunt mai mult decât convinsă că Severus îmi va face o morală despre faptul că mă aflu aici, când ar trebui să fiu ascunsă, însă nu îi pot lăsa să lupte singuri, drace!

   Îmi închid ochii, concentrându-mă pe figura lui Severus, un țiuit apărându-mi între timp în urechi. Îmi încleștez maxilarul, stresată de faptul că nu dau de el. Oare ce face? E în regulă? L-a chemat Tom și are vreo treabă cu el, fără a avea posibilitatea să îmi răspundă? Mi-e teamă, acum începe să îmi fie teamă pentru el, asta până îi aud glasul.

   — Cate? S-a întâmplat ceva? Acum am o mică... problemă, de fapt, avem. Băiatul a fost văzut în Hogsmade, iar acum sunt nevoit să chem toți studenții în Sala Mare.

   — Perfect, venim și noi acum, trage de timp.

   — Stai, ce ai de gând să faci? Cath? CATHERINE?

   Scutur din cap, uitându-mă la prietenii mei. Dau o dată din cap, trăgându-ne glugile pe cap și îi țin de mână cât ridic piatra de deasupra noastră. O dau la o parte pentru a urca în siguranță, o pun la loc și o luăm la fugă pe coridorul gol, coborând câteva rânduri de scări. 

   Ajungem aproape imediat în fața ușilor mari de lemn ce dau în Sala Mare, apoi murmur câteva vrăji pentru a Apărea în liniște. Când le termin, întorc piatra de la colierul mamei și în secunda următoare suntem undeva lângă rândurile de elevi, ce stau cu capetele plecate. Imaginea asta îmi dă fiori pe șira spinării, să-mi bag picioarele... N-am crezut nici măcar pentru o secundă că locul în care am crescut, locul care mi-a fost o a doua casă va ajunge în acest stadiu. Pot spune că același șoc este prezent și pe chipurile prietenilor mei, chiar pot jura că Alice mimează pe buze „Merlin, unde s-a ajuns..."

   Îmi pare rău că i-am readus într-un timp al distrugerii, însă nu aveam de ales. Îmi plimb privirea printre rândurile de elevi și îl văd pe Harry, lăsat pe genunchi și cu o uniformă pe el. Le arăt celor doi din priviri, aceștia rămânând încă o dată șocați. Da, arată ca James, nu trebuie să o mai spună, am tot auzit asta de ani de zile încoace. Le pun palmele pe umerii mei pentru a scoate de la colier a doua piatră și o pun în mâna brunetei. I-am observat pe Alecto și Amycus Carrow în spatele lui Severus, pe locul în care odată era masa profesorilor, apoi mi-a venit în cap ideea de a-i lăsa pe Frank și Alice în spatele lor și să îi atace dacă este nevoie. Îl cunosc pe Harry suficient de bine încât să știu că va vrea să îi ceară socoteală lui Severus pentru moartea lui Albus.

   Cei doi mi-au priceput mesajul și pleacă în spatele lor, ținând între mâinile lor împreunate piatra. Bun, prima fază e gata, urmează a doua fază care necesită talentele mele la cățărat. Mă strecor printre elevi în forma mea de șarpe, iar când ajung în mijloc, unde rândurile de elevi sunt despărțite pe case, mă uit în sus și mă prind cu o funie vrăjită de tavan, lăsându-mă în jos la fel ca în ziua în care am salvat-o pe Charity. Înghit în sec, mutându-mi privirea către cel ce îmi face inima să bată atât de tare în piept că am impresia că vrea să i se alăture alei lui. Știe că sunt aici, mă simte, vulnerabilitatea lui fiind mascată atât de bine că nu ți-ai da seama.

   Nu vrea să fiu aici, dar știe că nu am de ales, cum nici el nu are. 

   — Mulți dintre voi, cu siguranță, vă întrebați de ce v-am convocat la această oră. Mi-a venit în atenție faptul că, mai devreme în această seară, Harry Potter a fost văzut în Hogsmade.

   Elevii încep să șușotească, ignorând complet prezența lui Severus și a celorlalți doi Devoratori din spatele lui. Le aud bătăile de inimă a celor doi soți din spatele lor, stând cu baghetele pregătite. Hai, încă puțin, ne trebuie o ocazie, cât de mică...

   — Acum, îi întrerupe Severus, reducându-i la tăcere pe toți, dacă vreun student sau personal ar încerca să-l ajute pe domnul Potter, vor fi pedepsiți într-o manieră în concordanță cu severitatea încălcării lor. 

   Oh, Severus... îți simt durerea din suflet, iar gândurile tale sunt la fel. 

   — În plus, orice persoană care are cunoștință despre aceste evenimente, care nu reușește să fie prezentată, va fi tratată ca fiind la fel de vinovată.

   Înghit în sec. Începe să înainte prin rândul liber, încet, cu mișcări regulate ce îmi produc fiori pe șira spinării. 

   — Dacă cineva de aici are cunoștințe despre acțiunile domnului Potter din seara asta, îi invit să facă un pas în față. Acum. 

   Liniștea se lasă din nou cât Severus își plimbă privirea printre elevi, așteptând. Îi aud gândurile cum că nu ar vrea să iasă nimeni în față, de teamă că s-ar putea să nu reușească să îi salveze sau că frații Carrow vor acționa înaintea lui. Doar că, un anumit băiat, pe care vreau să îl bat uneori, iese dintre rânduri și face doar doi pași în direcția lui, furia jucându-i în ochi. Elevii se dau puțin mai înspre perete, șocați de prezența lui Harry acolo sau, mai degrabă, făcându-se că sunt șocați.

   — Se pare că, în ciuda strategiilor tale defensive obositoare, încă mai ai o problemă de securitate, domnule director, spune Harry, între timp intrând ce a mai rămas din Ordin.

   Remus, Tonks, familia Weasley, Kingsley, Hermione, Neville, Igor cu foștii Devoratori, blonda, tritonul și Merek. Au ajuns. Pot răsufla ușurată că lor nu li s-a întâmplat nimic, că sunt bine și nu au fost prinși. Scot încet bagheta pentru orice eventualitate, sunt sigură că ceva are să se întâmple. 

   — Cum îndrăznești să stai acolo unde a stat el? întreabă băiatul, făcând ca un fior să îmi străbată șira spinării. Spune-le ce s-a întâmplat în noaptea aia! Spune-le cum l-ai privit în ochi, un om care te-a crezut și pe care l-ai omorât! Spune-le!

   În momentul următor, Severus îndreaptă bagheta către Harry, gata de duel, însă Minerva îl dă la o parte pe băiat. Pulsul îmi îngheață în vene și se pare că și al lui Severus la fel fiindcă ezită. Nu vrea. Nu vrea să facă asta, cum nici eu în locul lui... dar e ceva ce trebuie să fac. Mă desprind de funia magică fix cu câteva clipe înainte ca Minerva să arunce cu o vrajă, aterizând în fața ei și transformând totul în fulgere. Îmi întorc piatra de la colier și îmi dau gluga jos, stând față în față cu el. Cine ar fi crezut că vom ajunge din nou așa, doar că acum niciunul dintre noi nu mai are inima să lupte.

   Nu pot să o fac, dar... dar nu pot să las planul lui să se ducă pe apa sâmbetei. Buza începe să îmi tremure, ochii mi se umplu de lacrimi și îndrept bagheta înspre el. Un nod mi se pune în gât, un gol îmi apare în stomac, cu toate că nu le las să preia controlul asupra corpului meu. 

   — Măi să fie, Snape, nu credeam că o să ne aflăm în aceeași situație, din nou, încep să vorbesc tare, mascând tremurul din voce. Numai că nu ai luat toate măsurile. Acum!

   Privirea îmi fuge pe cele două figuri acoperite ce își fac apariția și îi prind pe frații Carrow, aruncându-le baghetele, iar ale lor sunt în dreptul jugularei lor. Severus se uită o dată în spate, după înapoi la mine.

   — Parează toate vrăjile în ei! După ia-le baghetele și pleacă! îi transmit un mesaj, fără să exprim ceva pe chip.

   — Ți-a sunat ceasul, Severus Snape, de aici nu mai ai nicio scăpare, vampirii mei sunt poziționați la fiecare ieșire și fereastră. Vei regreta pentru fiecare clipă în care ai distrus o parte din sufletul meu, o parte din corpul meu. Așa cum vezi, nici tortura amicilor și a Lordului tău nu m-au putut distruge la fel de tare cum a făcut-o trădarea ta, așa cum mi-ai luat ultimul tată pe care îl mai aveam în viață.

   — Rovergrood, îți sugerez...

   — EVANS! strig, lăsând lacrimile să se scurgă pe obraji, lacrimi de neputință. Numele meu este Catherine Samantha Evans și nu voi primi ordin de la nimeni, cu atât mai puțin de la tine. TRĂDĂTORULE!

   Am zis-o... Harry a aflat minciuna pe care am ascuns-o în tot timpul ăsta, dar acum ar fi bine să nu mă gândesc la asta. Încep să arunc cu vrăji defensive către Severus, acesta doar parându-le pentru a nu mă răni pe mine sau pe elevi, dându-se câțiva pași în spate, eu venind după el. Continuăm doar pentru puțin timp, apoi el deviază una dintre vrăjile mele în pieptul lui Amycus și Alecto, făcându-i să cadă inconștienți la podea. Se transformă într-o figură neagră ce ia baghetele celor doi, apoi iese pe geam.

   O aud pe Minnie cum strigă „Lașule!", iar inima mea se izbește de podea. Îmi pare rău, iubirea mea... nici n-ai idee cât de mult. Ai grijă de tine.

   Pocnesc din degete, aprinzând candelabrele cu strigătele de bucurie ale elevilor. Mă întorc cu fața către ei, zâmbind că în sfârșit îi pot vedea, îi pot auzi, îi găsesc în locul pe care îl numesc acasă. Zâmbetul îmi îngheață când observ lacrimile din colțul ochilor lui Harry. Oh, Merlin... nu-l face să mă urască, te rog, nu mi-l lua de lângă mine.

   Mă apropii de el, astfel încât nu ne despart decât câțiva centimetri. Deja îmi simt corpul cum tremură de teamă, să nu mai zic de palpitațiile și durerea din piept ce se accentuează cu fiecare secundă. În jurul meu, toate sunetele pier, lăsându-mă goală și cu un sentiment de nesiguranță. Spune ceva, dragule, orice... orice, doar spune.

   — Asta... asta mi-ai ascuns tu? Asta ai ascuns de toată lumea? Faptul că tu, într-adevăr, te înrudești cu mine, dând la o parte legătura aceea dintre noi? Că tu... ești mătușa mea?

   — Da, Harry, afirm cu privirea într-a lui. Sunt mătușa ta vitregă, nu știa foarte multă lume fiindcă am încercat să nu îi pun pe bunicii tăi în pericol sau pe Lily, nici Alastor nu a aflat decât cu câteva zile înainte să moară. Toți care au știut, au murit, de asta m-am ferit să zic adevărul, de asta mereu am crezut că am o soartă blestemată, blestemul venind cu schimbarea numelui meu și apariția Samanthei. Crede-mă, tot ce am vrut a fost să te protejez, chiar dacă eram convinsă că urma să mă învinovățești că te-am lăsat cu Petunia atâția ani. Nu ai idee cât regret, nu ai...

   Mă opresc brusc, ochii mărindu-mi-se odată cu o durere acută în piept ce mă săgetează. Scot un icnet de durere și mă prăbușesc pe podea, cuprinsă de spasme. Am impresia că una dintre cicatrici îmi sângerează... oh, am dat de dracu în acest moment. Îmi simt capul luat și pus în poala cuiva, după căldură dându-mi seama că e Harry. Apoi urlu. Urlu din toți rărunchii, de parcă mai am puțin și mă rup în două. 

   Nu am idee ce mi se întâmplă, poate o fi din cauza stresului adunat în mine sau a vrăjii cu care m-a blestemat Tom acum ceva timp, nici nu știu. Tot ce vreau în acest moment e să se oprească, e să mă opresc din zvârcolit, să nu mai simt gustul sângelui ce îmi vine în gură. Mă prind la un moment dat de o palmă caldă și o strâng cât de tare pot. Privirea mi se încețoșează, durerea acaparându-mi întreg corpul.

   Apoi, simt pe limbă un lichid ce coboară în jos pe gât, potolind un anume foc. Clipesc de câteva ori, încercând să respir cât de poate de normal, iar bătăile inimii se domolesc ușor, ușor. Închid ochii, numărând în gând până la zece, deschizându-i după aceea. Alice îmi zâmbește, mângâindu-mi obrazul, și Frank închide o sticluță pe care o avea în mână. Amândoi sunt fără pelerine, amândoi au fost văzuți de întreaga școală și Ordin. 

   — Suntem aici, Cath, stai fără griji, îmi șoptește bruneta, după se uită în sus la Harry. Îi pot observa șocul de pe chip, la fel și cum respirația i se blochează în gât. Bună, Harry, presupun că știi cine sunt, nu?

   Băiatul aprobă încet din cap, mutându-și privirea în stânga noastră. Fac același lucru și îl văd pe Neville ce are lacrimi în ochi, pe Minerva și restul profesorilor șocați, iar Remus... oh, arată ca atunci când l-a revăzut pe Sirius după doisprezece ani. 

   Întind palma către Neville, rugându-l din tot sufletul să vină spre mine, să spună ceva. Îi aud pașii cum se apropie de locul în care sunt întinsă, luându-mi până la urmă palma într-a lui. Abia acum realizez un lucru... am reunit un copil cu părinții lui. 

   — Ți-ai ținut promisiunea...

   Atât mai apucă să șoptească finul meu înainte de a-și îmbrățișa mama. Suspinele lor umplu sala mare, la fel și sufletul meu fiindcă știu că sunt de fericire. În sfârșit, sunt de fericire.

Cred că ăsta a fost capitolul mult așteptat de la începerea seriei, momentul în care Cath spune cu adevărat cine este, momentul în care Harry știe cine e Cath. A meritat așteptarea? Spuneți-mi în comentarii! :)

Nox!

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top