Lumos!

   Încep să plâng și mai tare, așezându-mă pe pat lângă Alice și o trag în brațele mele pe prietena mea, mângâind-o pe spate. Merlin, n-am crezut că o să vină ziua asta, ziua în care ea o să își amintească de mine, în care o să facă glumele ei proaste sau perverse, în care mă va sfătui ca întotdeauna, numai de bine. Lacrimile îmi curg șiroaie pe pe obraji, iar inima îmi bubuie în piept de emoție. Miracolele există și îi mulțumesc lui Draco în gând pentru asta, nu reușeam fără ajutorul lui. 

   O simt pe Alice cum îmi răspunde la îmbrățișare, probabil întrebându-se ce mama dracului m-a apucat dintr-o dată, însă îmi amintesc că nu am foarte mult timp la dispoziție. Mă îndepărtez încet de ea, uitându-mă la ceas și înghit în sec. Trebuie să îi fac ritualul și lui Frank, apoi să ne cărăm de aici. 

   — Uh, Cath? De ce eu și Frank suntem internați? A făcut Sirius vreo prostie de ne-a aruncat în aer? întreabă ea confuză, mutându-și ochii când la mine, când la soțul ei din patul alăturat.

   — De ar fi fost numai vina lui Sirius, Alice, murmur cu un nod în gât. 

   Mă ridic repede de lângă ea și mă așez lângă Frank, făcând întocmai aceiași pași ca mai devreme. Aparent, ea nu-și amintește întâmplările din spital, ar fi fost mai ușor așa, dar nu mp plâng. Sper doar să nu aibă vreun infarct din cauza șocului la aflarea adevărului, cu toate că sunt conștientă că e puternică și va face față. Îi simt privirea în ceafă, încercând din răsputeri să o ignor acum. Am nevoie de concentrare, nu pot să dau greș tocmai acum.

   Când Frank cade pe perne întocmai ca Alice, mă întorc către ea și îi observ ochii mari pe care îi face la imaginea soțului ei întins, fără să facă vreo mișcare.

   — Cath, de obicei am încredere în tine, dar ce i-ai făcut?

   — Un ritual ca să-și recapete amintirile, întocmai ca ție, îi răspund din picioare, scoțând bagheta.

   — Recăpătarea amintirilor? De ce am avea nevoie de așa ceva?

   Înghit în sec, scărpinându-mi ceafa. Ei, acum e momentul în care o să creadă că inima i se oprește în loc. Scot dintr-o gentuță un număr din Profet, strângându-l în mâini.

   — Alice, în ce an crezi că suntem? o întreb în șoaptă, văzându-l pe Frank că se trezește.

   Zâmbesc slab la expresia buimacă a prietenului meu, așa că mă așez lângă el, luându-l în brațe. Mă doare sufletul când o să realizeze cât de multe am pierdut, cât de multe s-au întâmplat, cât de multe evenimente din viața fiului lor au ratat. Mă îndepărtez de prietenul meu, așteptând după răspunsul brunetei. Deodată, pare că îi e teamă de ce va auzi, dar e nevoită. Trebuie să înfruntăm situația cu fruntea sus și cu sabia scoasă, pregătită de luptă.

   — Suntem în decembrie 1981? întreabă ea cu glas tremurat.

   Dau din cap în semn negativ, întinzându-i Profetul.

   — Decembrie 1997, răspund încet, parcă fiindu-mi frică și mie. 

   Frank se întoarce către mine, groaza instalându-se pe chipul lui îmbătrânit și care prinde culoare din nou. Ochii îmi sunt pe Alice, ce pare că nu îi vine să creadă, ținând cu mâinile tremurânde ziarul nostru. De asta mi-a fost teamă de la început, de șocul ce le va trimite fiori pe șira spinării, de regret, de frica ce va reveni în sufletele lor cu viteza luminii și le va distruge speranțele.

   Îl zăresc cu coada ochiului pe Frank cum se ridică din pat, mergând către soția lui ce scapă din mâini ziarul. Înghit în sec la vederea lacrimilor ei ce îi curg pe obraji și a suspinelor ce se rup din gâtul ei. Îmi mușc buza de jos, trăgând aer în piept. Sincer, nici dacă am fi prinși nu-mi mai pasă, bucuria revederii lor mi-a fost umbrită de tristețea lor. Prietenul meu o trage la pieptul lui pe brunetă, strângând-o în brațe, apoi se răsucește către mine.

   — Șaisprezece ani? Au trecut șaisprezece ani de la... nici nu știu, moartea lui Marlene și a lui James cu Lily? spune șocat Frank, ochii înnegrindu-i-se în momentul în care mă vede aprobând. 

   — Care e ultimul lucru pe care vi-l amintiți?

   — Că ai plecat la Minister, unde Devoratorii au atacat Ordinul, răspunde el calm.

   Mă așteptam la asta. E fix cu câteva minute înainte să se întâmple marea tragedie, anume să fie torturați de Bella.

   — După ce am plecat, nu știu cât a durat până să vină Bellatrix cu încă câțiva Devoratori ca să vă tortureze cu blestemul Cruciatus până ați înnebunit, practic. Sunteți aici de atunci, abia recent am fost ajutată cu un mic ritual ca să vă readuc amintirile fiindcă timpurile de acum nu sunt mai bune ca cele de atunci...

   — Vold-

   — Nu! îl întrerup repede, punându-mi o palmă peste gura lui. E Tabu numele lui, dar da, s-a reîntors în urmă cu doi ani și ceva, când a avut loc Trimacigiada din nou. Barty Crouch Junior a folosit PoliPoțiune un an întreg, i-a pus numele lui Harry în pocal ca el să ajungă la final pentru a pune mâna pe cupă, ce era un Portal, și să îl ducă la cimitirul în care e îngropat tatăl lui. Avea nevoie de sângele dușmanului lui ca să revină, însă atunci când Harry a atins portalul, a fost și Cedric, iar el a... a fost omorât. De atunci se întâmplă numai rele...

   — C-Cedric? Fiul lui A-Amos e mort? întreabă Alice printre suspine. 

   — Da... finul meu, murmur ușor, lăsându-mi capul în jos. Ascultați, am pierdut foarte mulți oameni, Ordinul e dezbinat, suntem în pragul războiului, nenorociri se petrec la fiecare pas, iar speranța s-a cam pierdut pentru majoritatea Lumii Vrăjitorești, însă mai există o șansă să scăpăm de tot acest rău și tocmai de asta m-am luptat să vă ajut. Sunteți unii dintre cei mai de încredere oameni la ora actuală și știu că totul o să vi se pară șocant și de necrezut, dar nu avem ce să facem. Vă implor, haideți să plecăm de aici cât de repede se poate și să facem un plan, vă implor din tot sufletul.

   Se lasă o liniște ca de mormânt ce ne învăluie pe toți. Pentru mine e ceva ieșit din comun să implor, chiar și pe cineva drag mie, să nu mai spunem de dușmani. Mi-e teamă că nu vor accepta, că mă vor face vinovată pentru toată situația asta, că vor vrea să ies din viața lor fiindcă nu am putut să îi apăr atunci.

   Și, contrar tuturor așteptărilor mele, sunt înfășurată în brațele lor calde, ce mă strâng mai tare ca niciodată. Inima îmi bubuie în piept în acest moment, ușurată, plină de iubire, de speranța aia de care vorbeam mai devreme. Merlin, mi-au lipsit atât de mult, încât frica de o posibilitate ca ei să piară crește cu fiecare secundă, doar că de data asta dorința de ai proteja e la fel de mare. Nu voi permite să li se întâmple același lucru ca lui James și Lily, Rayn și Kayla, și a altor cupluri cu copii. Îmi ridic capul, observându-le zâmbetele sincere ce îmi topesc inima.

   — Nu știu de când ai ajuns să implori, dar asta nu îmi place, glumește Alice, făcându-mă și pe mine să râd. Normal că te ajutăm, fraiero, vom face tot ce vom putea, doar de asta suntem aici, acum. Pe unde ieșim?

   Mă șterg pe obraji, ridicându-mă de pe pat pentru a ajunge la mica geantă cu care am venit. O întorc cu susul în jos, câteva haine ieșind din ea, apoi scotocesc după bagheta lui Alice. Numai pe a ei o am, din moment ce a lui Frank a ajuns la Nev, după a fost distrusă în lupta din Departamentul Misterelor. Ah, la dracu, va trebui să ne furișăm la Ollivander și să îi găsim una. Vedem cum facem, ne descurcăm noi, întotdeauna am făcut-o.

   Prietenii mei încep să se îmbrace rapid cu hainele pe care le-am dat și le mai retușez cu bagheta acolo unde le sunt prea largi. La final, le vin bine amândurora, așa că suntem aproape gata. Îmi ciulesc urechile, atentă la sunetele din fața ușii salonului, ca nu cumva să se întoarcă Devoratorii prea curând și sunt puțin liniștită. Nu au revenit. Le întind celor doi câte un pumnal de argint, iar lui Alice bagheta ei. O scot pe a mea din buzunar și i-o dau lui Frank.

   — Nu pot să ți-o iau, Cath, unde e bagheta mea? întreabă el, punându-și palmele în fața baghetei mele.

   — Mama ta i-a dat-o lui Nev, nu i s-a potrivit aproape deloc și de asta a avut ceva probleme la școală, iar în urmă cu un an și ceva a rupt-o. Nu îți face griji, mă descurc fără a mea, îi fac cu ochiul. 

   Reticent, ia bucata de lemn, aprobând din cap. Ne punem mantiile negre, trăgând glugile pe cap și pornesc către ușă. O crap puțin, făcând o inspecție rapidă, apoi îi chem ca să ieșim. Drumul pare liber, sper că așa va rămâne până la ieșirea din spital și când vom ajunge pe Aleea Diagon. Mergem cu nervii întinși până la parter, unde totul pare liniștit. În tot acest timp am colierul mamei în mână pentru a-l da lor, în cazul în care suntem atacați. Ar fi destul de aiurea pentru noi să îl folosim împreună, adică e incomod. Două persoane mai merg, dar trei? Nu vreau să îi calc pe picioare, pe bune.

   Ajungem în stradă, după îi trag până pe partea cealaltă pe o alee întunecată. Îi prind de mâini și Dispărem din locul ăsta, ajungând pe Aleea Diagon. E atât de întuneric, iar atmosfera e una respingătoare, nu mai e aceeași ca la începutul fiecărui an la Hogwarts, plin de veselie, de zâmbete, iar acum... acum parcă s-a revărsat tot regretul, suferința și teama mea din ultimii ani peste zona asta. Scutur din cap slab, trăgând aer în piept. Mai bine ne-am mișca, nu vreau să dau nas în nas cu vreun vârcolac sau chiar cu Tom.

   Pășim rapid către magazinul lui Ollivander, gândindu-mă la o cale să intrăm. Țin minte că odată mi-a zis că are o ușă prin spate, pentru urgențe, printre rafturile cu baghete și bine ascunsă, însă nu mai țin minte în ce parte a clădirii. Le zic asta celor doi prieteni și hotărâm să mergem fiecare pe câte o parte, iar eu pe acoperiș. Da, un mod mai evident de a ne face văzuți nu puteam să găsesc, drace! Întorc piatra de la colier, urcând pe acoperiș și studiez plăcile de sub mine. Le pipăi pe fiecare, mă mut în stânga și în dreapta, apoi nimic. Oftez, privind în zare și simțind cum pulsul îmi îngheață. Câteva dâre de fum vin înspre noi.

   Mă dau repede jos, plecând după cei doi amici. Îi găsesc în dreptul unei găuri în perete și îi împing înăuntru, șoptindu-le să ne grăbim. Aproape alunec pe multitudinea de baghete întinse pe podea și apuc câteva, întinzându-i-le lui Frank să le probeze. Una zboară, a doua la fel, a treia urmează cursul celorlalte două, a patra aterizează pe podea și rămân fără baghete în câteva secunde. Bun, din zece, niciuna nu e bună, mai căutăm.

   O ținem așa câteva minute, tot ridicând în aer către el, tot căutând denumirile lor pe cutii, până în momentul în care o găsește. Zâmbesc ușurată, dându-mi părul pe spate, recăpătându-mi-o pe a mea. Îi iau de mână pe cei trei și Apărem în fața locuinței în care am stat o săptămână. Deja s-a înserat, iar ninsoarea s-a pornit din nou, doar că, în ciuda acestor lucruri, privirea îmi stă pe ușa deschisă.

   — Um, așa ai lăsat-o tu când ai plecat? întreabă Alice, înghițind în sec.

   — Mă duc să verific, stați aici cinci minute, apoi veniți după mine, în regulă?

   Cei doi aprobă încet din cap, încă tensionați. Îi înțeleg, eu aș fi fost mai rău decât ei, plus că știu cum e să nu ai habar în cine să ai încredere și dacă persoanele respective sunt cele pe care le cunoști. Trag aer în piept, intrând în casă cu bagheta ridicată și lumina stinsă. Nu vreau să atrag atenția în cazul în care ne-a descoperit altcineva ascunzătoarea, cu toate că sper să fie Igor, Roxie sau cineva de partea noastră. Înaintez încet prin sufragerie, oprindu-mă brusc în fața micului hol care dă către trei camere, fiecare cu baia ei, fiindcă am observat o umbră.

   Scot pumnalul din tocul de la curea și mă pregătesc să lovesc persoana respectivă cu mânerul, doar că e mai rapidă decât mine și îmi prinde încheietura, izbindu-mă de perete cu spatele. Îmi ia pumnalul, azvârlindu-l în celălalt colț al camerei și îl aud cum murmură Lumos. Ochii lui negri și pătrunzători îmi sapă în suflet, impregnând liniște și calmitate. Cred că și el e ușurat că sunt eu. Înjură printre dinți, înainte de a-și ancora privirea într-a mea.

   — Pentru numele lui Merlin, Cate, m-ai speriat în ultimul hal! Unde ai fost?

   Dau să îi răspund, însă nu mai apuc din cauza îmbrățișării lui atât de bruște că mi se oprește aerul în gât pentru un moment. Zâmbesc involuntar și îmi înfășor brațele după talia lui, inhalând parfumul lui pentru a-l avea impregnat când am nevoie de prezența lui. Nu realizezi cât iubești o persoană până realizezi cât de aproape ai fost să o pierzi sau, mai rău, când ai pierdut-o, iar timpul nu poate fi dat înapoi. Degetele lui se pierd prin părul meu ca o adiere ușoară de vânt, îl simt atât de aproape că doar gândul că s-ar putea să nu îl mai am lângă mine ziua următoare mă sperie. Îl vreau pe el, numai pe el.

   Îmi pare rău, Sirius, pentru suferința din sufletul tău în acest moment, mă doare și pe mine că îți fac asta, dar alegerea a fost făcută cu mult timp înainte, în clipa în care el mi-a zâmbit sincer pentru prima dată și mi-a spus că ocup un loc în inima lui. Îl aleg pe băiatul rănit ce a făcut tot ce i-a stat în putință să protejeze tot ce iubesc, chiar dacă el îl ura, îl aleg pe bărbatul ce a avut grijă de sufletul meu, de corpul meu, de mintea mea, cel ce nu a renunțat la mine acum.

   Sirius, te iubesc în continuare, dar ceea ce simt pentru tine va deveni curând aceeași iubire pe care i-o port lui Remus. Nu a fost vina ta, nu a fost vina mea, doar a timpului nepotrivit. Într-o altă viață, tu erai în locul lui Severus, iar el într-al tău. Sper să mă poți ierta într-o zi.

   Deodată, am impresia că cineva a aprins lumina în cameră, ce mă orbește instantaneu. Oh, am dat de belea în cel mai rău mod posibil....

   — Ce mama dracului se întâmplă aici?!

   Ei, de aici pot să îmi sap groapa liniștită. Mă desprind de Severus atât de repede că aproape cad, dar reușește să mă prindă de talie, întorcându-ne pe amândoi către Alice și Frank ce au amândoi ochii cât cepele. Îmi vine să bufnesc în râs. Nu știu care șoc e mai amuzant, al celor doi că mă văd în brațele lui Severus sau al lui Sev că îi are în față pe părinții lui Nev. Aș merge pe a doua variantă mai mult, să fiu sinceră.

   — Cath, te rog nu-mi spune că ăla e Snape ținându-te de talie așa cum o face Sirius, zice Frank, vocea atingându-i o notă mai înaltă.

   — Atunci nu îți zic, mormăi cu un zâmbet strâmb.

   — Tu ești nebună sau ceva? Era un Devorator ultima dată când l-am văzut, era să te omoare și pe tine și pe James, ce dracu?! se ambalează Alice. Sirius știe ce faci?

   Cred că tocmai o să arunc o bombă pentru ei.

   — Sirius e mort, plus că tot Ordinul a aflat că sunt îndrăgostită de el și de Severus în același timp.

   — POFTIM?! urlă Alice, uitându-se la mine cu gura căscată. Black e mort? E... e o glumă, nu? Sirius Black nu poate să fie cu cel mai bun prieten al lui în acest moment, nu?

   O văd cum tremură, așa că mă desprind din strânsoarea lui Severus pentru a mă apropia de ea, dar mă oprește când întinde o palmă în fața mea. Mă trece un fior prin tot corpul la reacția ei, în ciuda faptului că mă așteptam la asta.

   — Cath, nu îmi place cum arată toată treaba asta. Dumbledore ce a făcut până acum? întreabă Frank, vizibil furios. 

   — Severus e de partea noastră, joacă rolul de agent dublu pentru Tom și Albus. În acest moment, toată lumea crede că e de partea lui Tom, în urma „trădării" lui față de Dumbledore. E mort.

   — CE?! strigă Alice, speriindu-mă până în măduva oaselor. L-A OMORÂT PE DUMBLEDORE?!

   — Bine lucrat, Cate, mormăie Severus, încrucișându-și brațele la piept. Albus nu mai avea de trăit foarte mult timp din cauza unui blestem ce îi înnegrise mâna. 

   — Dacă tot am început să spunem adevărul, ce ai zice să le spui că ai băgat spaima în fiul lor până Bogart-ul lui a luat forma ta?

   — Ce a făcut?!

   — Da, și ce ar fi să le spui că mai ai câteva luni de trăit fiindcă nemernicul ăla de Greyback te-a mușcat din nou, ai fost torturată și mai știu eu câte, mi-o taie el, reducându-mă la tăcere.

   Se lasă liniștea în cameră, însă tensiunea e atât de mare că o poți tăia cu un cuțit. Îmi strâng buzele într-o linie fină, oftând slab. Mă întorc către cei doi prieteni ai mei ce au chipurile la fel de palide ca în momentele petrecute în spital. Bruneta clipește de două ori.

   — Mă ia durerea de cap, afirmă ea, lăsându-se pe canapea. Ai spus că lucrurile sunt mai complicate decât par, dar nu mă așteptam la asta. Acum ce urmează să îmi spui, că Samantha e, de fapt, bună? râde slab.

   — S-ar putea să fie.

   Se plesnește peste frunte, gemând de frustrare cât o ține gâtul. Eu când am zis că o să arunc bomba, nu am crezut că o va face și Severus. Îmi dau mantia jos, aruncând-o pe podea, apoi mă pun lângă Alice. Nu tresare, nici nu pleacă de lângă mine, scârbită de întreaga situație, doar își lasă capul pe umărul meu, strângându-mă apoi în brațe. Îmi mut privirea către Severus, ce stă lipit de perete cu palmele în buzunare, pierdut în gânduri. Cu coada ochiului îl observ pe Frank cum își dă jos mantia, își ia bagheta și se îndreaptă către Sev.

   Îl prinde de guler, băgând vârful sub bărbia lui. Imediat sar în picioare, repezindu-mă la ei pentru a-i îndepărta, dar aparent Frank e destul de puternic, după atâția ani. Sincer, nici n-ar trebui să mai fiu uimită de unele lucruri.

   — Poate Catherine are încredere în tine din nou, dar eu nu. Știi de ce? Pentru că am văzut cât de mult a plâns după tine, cât de mult a suferit, cât de mult a vrut să te aibă înapoi în viața ei. De ce ai devenit bun? Ca să profiți din nou de bunătatea ei ce atinge limitele infinitului? De ce ne-ai ajuta... de ce ne-ai ajuta fiul pe care îl voiai mort, de l-ai ajuta pe Harry care e băiatul dușmanului tău, de ce...

   — PENTRU CĂ O IUBESC! urlă Severus, făcându-l pe Frank să îi dea drumul. 

   Inima mea tocmai s-a oprit, la fel și orice altă mișcare a corpului meu. Aparent, ziua asta e destinată șocurilor mari, care continuă să apară. Mă întorc către Severus, ce îl împinge de lângă el pentru a putea să își recapete suflul. Îl privește cu atâta ură, de parcă varianta lui de acum câțiva ani a revenit rapid. Îl lasă capul în jos, strângându-și palma în pumn, gata să lovească orice îi vine în cale, simțindu-mă nevoită să îl calmez. Mă apropii de el, punându-mi palma pe umărul lui și simt cum mușchii i se relaxează cât de cât. Își ridică ochii într-ai mei, iar eu îi zâmbesc slab. Îmi ia palma blând, lăsând-o pentru a se așeza pe un fotoliu, cu coatele pe genunchi. 

   Mă omoară stadiul în care e, însă sunt conștientă că trebuie să îl las să se calmeze pentru a nu exploda. Trage aer în piept de câteva ori, inima lui liniștindu-se puțin câte puțin, apoi face un gest neașteptat. Îmi prinde mâna pentru a-și împleti degetele cu ale mele, ridicându-se în picioare și se apropie de Frank cu o expresie neutră pe chip. Înghit în sec, deodată fiindu-mi teamă puțin, pentru Frank mai mult. Știu de ce e în stare Severus când vine vorba de răzbunare, dar când sunt eu la mijloc? Nu știu, de asta îmi e teamă.

   — Nu îți datorez nicio explicație, Longbottom, însă de data asta simt că trebuie să o fac. Sunt un om ce a făcut greșeli fără număr și fără cusur, ce probabil nu ar merita nici măcar milă, darămite iertare sau o a doua șansă. Da, m-am comportat oribil cu fiul tău, cu Potter, cu restul elevilor mei, însă niciodată nu mi-am dorit să li se întâmple ceva rău. Nu mi-am dorit niciodată ca James Potter și prietenii lui să moară, oricât de imposibil de crezut ți s-ar părea. Nu mi-am dorit niciodată ca profeția aia nenorocită să se îndeplinească, să fie fiul unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui Catherine. Da, eram însetat după răzbunare, până în momentul în care am realizat cu adevărat ce avea să se întâmple. Am făcut tot ce am putut ca s-o protejez pe Catherine, pe cei dragi ei, dar... Severus se oprește o clipă pentru a-și trage sufletul, pot jura că vocea îi tremură. Dar am eșuat, din toate punctele de vedere. Soții Potter s-au dus, voi ați înnebunit, restul la fel, Black a intrat în Azkaban nevinovat, Cate și-a pierdut imortalitatea, copilul, logodnicul, nepotul... tot. La fel și acum, Alastor e mort, Dumbledore, Black, Cedric, ea nu mai are mult și... îmi strânge mâna mai tare. Am făcut-o să sufere pentru a se îndepărta de mine, fiindcă o iubeam prea tare ca să o las în întuneric din nou. Așa că, vezi tu Longbottom, printre sfinți se numără un diavol, iar între diavol câte un sfânt, deoarece viața nu a fost niciodată dreaptă pentru nimeni!

   Oh, Merlin, oare cum se respira? Severus se întoarce către mine, înmuindu-mă cu privirea lui caldă și calmă, ce îmi face inima să îmi bată atât de tare, că parcă mai are puțin și sare de acolo. Ce am făcut să te merit, Sev? Nu mai am nimic de oferit altceva în plus decât iubire, iar tu meriți mult mai mult de atâta. Îi zâmbesc timidă, uitând complet de cuplul care ne privește atent. Severus își dezlipește privirea de a mea, întorcându-se către Frank ce are o figură satisfăcută pe chip. Ce mama dracului? Să nu îmi spui că l-a provocat pentru a scoate o astfel de declarație? Vulpoi bătrân...

   — Da, asta voiam să aud. Eu și Alice ne-am duce să ne spălăm și să ne punem în pat, e deja târziu. Ne vei povesti totul mâine dimineață, așa că... Noapte bună!

   O ia pe brunetă de mână, ce e și ea uimită, apoi pleacă împreună în al doilea dormitor. Clipesc de două ori, asigurându-mă dacă s-a întâmplat ce tocmai s-a întâmplat. Se vede că am uitat cum e să trăiești cu ambii Longbottom prin apropiere. Îmi întorc capul către Sev și zâmbesc strâmb la încruntătura de pe chipul lui. 

   — Și eu te iubesc, fraiere.

   Își îndreaptă atenția către mine, scăpându-i un râset slab. Palmele lui își găsesc loc pe obrajii mei, apoi buzele lui plonjează peste ale mele pentru o secundă.

   — Rămâi în seara asta cu mine? îl întreb, puțin îngrijorată. Cam aș avea nevoie de brațele tale.

   — Iar eu de ale tale, murmură el, luându-mă de mână.

   E atât de grav că mă simt acasă oriunde e el? Bănuiesc că așa e când ești îndrăgostit de cineva atât de tare, că lumea din jurul tău dispare complet și rămâne numai el. Iar eu vreau să rămână doar el.

Cred că am ajuns la jumătatea volumului... oh, Merlin, mai avem puțin și gata.

Nox!