Lumos!

   Cine s-ar fi gândit că o să stau aici aproape... cât, cinci luni? Am ajuns să știu încăperea asta ca în palmă, inclusiv câte pietre sunt aici, câte crăpături, cam tot dacă e să fiu sinceră. N-aș fi crezut că va fi posibil în această viață, dar uite cum soarta mă dă peste cap când mă aștept cel mai puțin. Mi-a demonstrat-o de prea multe ori și m-am cam săturat să văd cum îmi dă câte un șut în fund de fiecare dată când prinde ocazia. Mă uit în dreapta mea, având un mic zâmbet pe buze.

   — Wings, știu că sunt frumos, dar nu te mai holba, te rog.

   Pufnesc în râs, dându-i una cu cotul în coaste lui James. În astea cinci luni am tot petrecut timpul prin vise, alături de ei pentru a uita de locul în care sunt. Asta cred că e a șasea întâlnire pe care am avut-o cu bufonul de Prongs, lucru care mi-a priit în zilele astea, cu toate că mi-a creat draci cât cuprinde. Dacă n-ar fi făcut-o, nu s-ar mai fi numit James Fleamont Potter. Mă ridic în șezut, privind lacul cu o oarecare melancolie. M-a adus la Hogwarts din cine știe ce motiv, poate să îmi trezească amintiri frumoase sau să îmi mai dispară din dorul ce e în sufletul meu. Nu mai e nimic la fel din ce a fost la început, iar asta m-a afectat destul de tare. 

   Îl simt pe James cum se ridică și el, apoi mă trage în brațele lui așa cum făcea când eram mici. Mă liniștește momentul ăsta, mă face să cred că încă există o rază de speranță undeva în depărtare, gata să merg în direcția ei, gata să ridice norul negru de deasupra mea. Inspir adânc, lăsându-mă moale pe umărul prietenului meu, ascultând greierii. Ciudat cum de încă sunt pe frigul ăsta, se apropie Crăciunul, ce naiba? Zăpada îmi ajunge la genunchi deja, să nu mai zic de faptul că a început să ningă. Privesc în sus, după spre castel. Nu știu cum mama dracului mă tot gândesc că el ar ieși și ar veni la locul nostru. Vise copilărești, huh?

   Și totuși... observ o figură care se apropie de locul în care eu și James stăm. Mă încrunt, mijindu-mi ochii pentru a vedea cine e cel ce se apropie. Nici când e la câțiva metri nu îmi dau seama. Ce naiba, mă lasă și vederea acum sau ce?

   Abia când e la un metru în fața noastră realizez cine e, iar asta îmi face pulsul să o ia la goană. Severus stă cu spatele la mine, cu o mantie mai groasă pe umeri și bagheta în mâna lui dreaptă. Privește în gol, jucându-se absent cu bagheta printre degetele lui și se oprește apoi. Îl aud cum murmură ceva indescifrabil, însă îmi primesc răspunsul când o căprioară argintie zburdă pe lângă mine. Oh, Doamne... Mă apropii de el, lăsându-mă pe vine și îi pun o palmă pe umăr, doar că trece prin el. Îl văd cum se cutremură, întorcându-se spre mine, probabil că a sperat să fiu acolo.

   — De când îl cunosc, e pentru prima dată când simt nevoia să îi mulțumesc.

   Îngheț. Am auzit bine? James Potter tocmai a spus că ar vrea să îi mulțumească lui Severus Snape, dușmanul lui? Mă îndrept către el, văzându-l în picioare, cu mâinile băgate în buzunar și un zâmbet slab pe chip.

   — Tot timpul credeam că profita de bunătatea ta, că o să te rănească atât de tare că îmi vei da dreptate, că nu ținea la tine, iar în momentul în care am aflat că tot ce a făcut a fost pentru siguranța ta, m-am întrebat dacă nu eram eu tipul rău din poveste. Amândoi te voiam în siguranță, dar am găsit metode diferite în a o face. Eu încercam să te țin departe el prin bunăvoință, el prin ura ta. Am realizat toate astea abia când a fost mult prea târziu, mai bine spus, când am văzut cât de mult te iubește și la fel și tu pe el, poate mai mult decât pe Sirius.

   — James, îi iubesc pe amândoi în mod egal, de asta nu pot alege, îl contrazic, încruntându-mă.

   — Nu, murmură Progs, scoțându-și ochelarii. Dacă îl iubeai atât de mult pe Pads, nu te îndrăgosteai din nou de Severus, Cath. Am văzut cât de mult îl voiai înapoi ca prieten, dar știu că undeva în sufletul tău, ți-ai fi dorit să ai șansa să îl iubești așa cum visai. Îl iubești pe Sirius, Wings, dar cred că el nu e acel cineva pentru tine, nu cred că el e cel mai potrivit și nici nu a fost. Oricât de mult mi-am dorit să nu fie așa, uite că... e exact invers. Gândește-te, sigur ar fi fost Pads cel cu care ți-ai fi petrecut restul vieții, dacă știai adevărul despre Snape și intențiile lui din școală?

   Nu. L-aș fi iertat pe Severus, dar nu sunt sigură că el ar fi vrut să fim împreună atunci, era și probabil încă este îndrăgostit de Lily, nu cred că ar fi renunțat la ea atât de ușor, atât de repede. Trag aer în piept, lăsându-mi capul în jos. Ceream prea mult ca el să mă privească în același fel ca acum? Să îi bată inima la fel de tare ca mie când mă gândeam la el sau doar când îmi vorbea? Ceream prea mult să mă iubească la fel de tare ca pe Lily? 

   — Nu știu, James, dar oricum aș fi acționat, cred că ai fi fost dezamăgit, așa cum probabil sunt și ceilalți, murmur, înghițind în sec apoi.

   — Suntem mândri, surioară, mai mult decât îți poți imagina! Ai făcut atât de multe lucruri bune, ai suferit, ai plâns și, totuși, ai reușit să zâmbești. Dacă îl iubești cu adevărat, nu ai fi ținut cont de părerea noastră. Te cunosc, Wings, te-ar fi durut dacă am fi rupt orice legătură cu tine, dar nu ai fi renunțat la el, spune cu un zâmbet în colțul gurii. 

   Poate are dreptate. Abia în acest moment realizez cât de mult am ținut la Severus și cât de mult la Sirius, însă nu e suficient pentru a mă face să aleg între ei. Nu se știe niciodată, viața are niște căi extrem de întortocheate și nu știi în ce direcție te scoate. Mă întorc către amicul meu, căruia i-a pierit zâmbetul și ochii i se măresc subit. A mai făcut o dată așa, înainte ca Peter să apuce să mă omoare în somn. Mă ridic de lângă Severus, uitându-mă la el și îi șoptesc câteva cuvinte, apoi alerg către James.

   Mă sperie expresia de pe chipul lui și nici nu știu ce ar trebui să fac acum, așa că îmi pun palmele pe antebrațele lui, scoțându-l din visare. 

   — Trebuie să pleci, Wings, acum!

   Aprob din cap, iar în secunda următoare mă trezesc înapoi în subsolul conacului Malfoy. Mă uit în dreapta mea unde Ollivander doarme dus, cumva liniștindu-mă faptul că nu s-a întâmplat nimic momentan. Mă întorc pe o parte, ciulindu-mi urechile pentru a auzi orice sunet ciudat care se apropie de mine. Aștept câteva minute în liniște, singurul lucru pe care o sparge este respirația mea. 

   Numai că, imediat cum am crezut că totul va rămâne așa, mi se demonstrează contrariul prin prezența unor pași pe scări. Merlin, sper să nu fie vreunul dintre Devoratori ca să mă ducă la Tom fiindcă i-a venit chef să mă tortureze. Minunate gânduri, nu?

   Mă prefac că dorm și, în mai puțin de câteva secunde, simt cum cineva se chinuie să mă trezească. Îmi deschid încet un ochi, șocată de persoana de lângă mine. Mă ridic instantaneu în fund, gata să o întreb ce mama dracului face aici când își pune una dintre palme pe gura mea, iar cu cealaltă își duce arătătorul la buze. Dau încet din cap cât își retrage palma, după face semn din cap către baza scării. Îmi vine să îi omor pe amândoi, mai ales că Cissy ar putea fi prinsă.

   Igor mă apucă de încheietură, trăgându-mă în direcția prietenei noastre ce are un zâmbet mic pe buze. A trecut ceva vreme de la ultima dată când am văzut-o așa, iar asta îmi face inima să se umple cu bucurie. Mă roagă din priviri să urc scările prima, așa că o fac fără alte comentarii. Pășesc pe vârfuri, făcând fel și fel de farmece ca să nu se audă vreun scârțâit sau ceva. Mai știi când i se scoală lui Lucius că îi e sete noaptea? Nu.

   Rămân și mai uimită în momentul în care îl văd pe Draco treaz, păzind intrarea către subsoluri. Câteva clipe mai târziu mă observă și întinde o palmă pentru a mă ajuta să urc lângă el. Îi așteptăm și pe ceilalți, apoi o luăm la pas către ieșirea din conac, facem la dreapta către una dintre fântânile arteziene prezente în grădină. Ne oprim, făcând un farmec pentru a nu fi auziți și îmi duc palma la gât pentru a întoarce piatra mamei, însă constat că nu o mai am. Ah, la dracu! Mi-au luat-o când m-au capturat.

   Îmi mușc buza tare și îmi vine să înjur zgomotos, asta înainte să îl văd în palma Narcissei. Întoarce ea piatra, nu înainte de a verifica împrejurimile. Suntem singuri. 

   — Ați înnebunit? Ce naiba faceți? îi întreb ca o disperată.

   — Ah, să nu știi că trebuia să ne mulțumești că am găsit o cale să te scoatem de aici, deloc, zice Igor sarcastic, făcându-mă să roșesc. Nu vreau să creadă că nu le apreciez gestul, doamne ferește!

   — Ascultă, vă mulțumesc enorm pentru asta, dar nu vreau să vă riscați pielea pentru mine!

   — Nu e ca și cum nu am făcut-o până acuma, mă ironizează Draco cu rânjetul lui cu tot. Serios, nu au cum să afle, imediat cum voi veți pleca și noi ne vom pune în pat, vom uita. Ne-a ajutat Igor cu o vrajă ce modifică amintirile, nu vor afla nimic.

   — Și cum vom pleca?

   — Fântâna are un mecanism magic de transport, asemănător cu cel al pudrei Flu-Flu, numai că e apă, îmi explică Igor. Am construit una asemănătoare aproape de ascunzătoarea la care te-a dus Severus după nuntă, acolo vei fi în siguranță. Uite, ți-am luat și bagheta. 

   Întinde bagheta făcută din lemn de trandafir și miez de pană de Phoenix în direcția mea, iar eu nu știu cum să le mulțumesc. Am lacrimi în ochi cât mi-o bag în mânecă și mă întorc către cei doi Malfoy.

   — Mai avem ceva, spune Draco, scoțând două sticluțe cu un lichid turcoaz înăuntru și una dintre ele are o foiță de pergament prinsă de gât. Am făcut poțiunea, sperăm să și meargă acum, iar pe pergament este incantația. Ar fi bine să mergi abia săptămâna viitoare ca să nu trezești prea multe bănuieli. Avem nevoie de Alice și Frank în lupta împotriva lui Știi-Tu-Cine, acum e timpul ca ei să se reîntoarcă.

   Le iau încet, privindu-le lung și parcă nu-mi vine a crede. Îmi voi avea prietenii înapoi, Neville își va recupera părinții, iar Lumea Vrăjitorească își va recâștiga doi dintre cei mai buni Aurori pe care i-am întâlnit vreodată.

   — Ar trebui să plecați, nu vrem să rămânem foarte mult afară, spune Cissy, trăgându-mă într-o îmbrățișare.

   — Și cu Ollivander cum rămâne? Nu-l putem lua cu noi?

   — Îmi pare rău, Cath, modul ăsta de călătorie poate duce doar două persoane, iar eu nu pot rămâne aici. 

   Îl înțeleg pe Igor, el trebuie să fie cu ochii atât pe Harry, cât și pe Hogwarts și pe mine. Îmi iau colierul de la Cissy și îl strâng în brațe pe băiat. Mi-a demonstrat că m-am înșelat în cazul lui, că el are un suflet bun, doar că influența tatălui său asupra propriului comportament a fost mult prea mare. Nu mai trag de timp, luându-l pe Igor de încheietură și urcându-ne în fântână. Am grijă cu cele două sticluțe. Trag aer în piept, simțind apa cum ne înconjoară și nu îmi e frig, în ciuda vremii de afară.

   Ne lăsăm purtați de valurile apei. Abia aștept să ajung la libertate, să mă întorc la liniștea mea măcar câteva zile. Doar câteva zile.

*******

   Normal că a durat câteva zile liniștea, numai atâta. Am ajuns în siguranță la acea cabană în care am stat cu Severus după ce m-a luat de la nunta lui Bill și Fleur. Am reușit să fac și eu o baie ca lumea, am tânjit după apă caldă și săpun cum nu am mai făcut-o vreodată, să nu mai zic de mâncare caldă făcută în casă și căldură. Zici că am trăit în peșteră până acum, bine, am stat pe pietrele alea reci din subsoluri, e ca și cum am dormit într-o peșteră pe timp de ploaie. În fine, norocul meu e că m-am mai refăcut, chiar dacă mai am ceva bandaje în jurul trunchiului meu, sunt mult mai bine.

   M-au vizitat și Roxie cu Loretta a doua zi de la venirea mea aici, la fel și Karol cu Volker. Momentan, Merek cu Yvonne și Alton nu știu unde sunt și e bine, nu vreau să se riște și mai tare ca să vină încoace. Desigur, din toată ecuația asta nu putea să lipsească și Severus, care a venit într-un suflet pentru a mă strânge la pieptul lui, liniștit că sunt la loc sigur acum. Bine, nu în acest moment fiindcă mai am puțin și voi fi din nou capturată dacă nu sunt atentă.

   M-a pus pe mine dracul să iau PoliPoțiune și să iau identitatea unei tămăduitoare din spitalul St. Mungo, dar ce să faci acum, mă sacrific pentru a-i scăpa pe Frank și Alice de aici. Să sperăm că va merge ritualul lui Draco, iar după mă gândesc cum mama naibii le explic toată situația din ultimii șaptesprezece ani. O să fie un șoc imens pentru ei, fac pariu. Merg pe holuri, cărând câteva documente despre pacienți, furate înainte să intru și mă uit la ceas. Am suficient timp să urc doar, am stat deja mai mult de o jumătate de oră în forma acestei tămăduitoare. Privesc în stânga și în dreapta, urcând scările către etajul patru. Până acum totul pare în regulă și liniștit, nici urmă de Devoratori sau de vârcolaci, să nu mai zic de Tom.

   Băieții m-au pus la curent cu faptul că numele lui de acum e Tabu acum, toate vrăjile de protecție se ridică când i-l rostești și află imediat unde ești. Norocul meu e că nu i l-am folosit niciodată fiindcă, întocmai ca tata, îl văd pe tânărul talentat și cu sufletul negru de dinaintea ascensiunii lui. Mă întreb, oare faptul că nu simte iubire i se datorează faptului că a fost creat dintr-o poțiune a iubirii? 

   — Normal că da, din ce alt motiv ar fi putut?

   Îmi dau ochii peste cap la glasul plin de ironie al Samanthei. Am început să o agreez mai mult în ultimele zile, nu mă întrebați de ce și cum, o fi din cauză că încearcă să mă ajute, pe lângă faptul că îmi ascunde lucruri importante. Ar fi mai bine să mă concentrez pe misiunea mea, am venit aici să îi scot pe soții Longbottom, nu să conversez cu propriul demon. 

   Ajung la etajul bun, luând-o către holul ce știam că duce la salonul celor doi, însă am parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Doi dintre Devoratori flanchează ușa, rânjind unul la celălalt și discutând în șoaptă. Cum naiba au ajuns aici? Sau, mai bine spus, și-o fi dat seama Tom de ce am de gând să fac? Oricum ar fi, trebuie să trec de cele două matahale, prin calea grea sau ușoară, nu îmi pasă. Intru în salonul din dreapta mea, fără să mă uimesc că acesta este gol. Alerg către fereastra deschisă deja, pun un picior în afară, apoi pe celălalt, îmi întorc piatra de la gât și îmi deschid aripile. Zbor până la cea de lângă mine, intrând în cea mai mare liniște.

   Pășesc încet către ușa, scot bagheta și murmur un Imperio pentru cei doi. Le zic că Lordul lor i-a chemat imediat din cauza unei urgențe și le spune să plece în Hogsmade pentru a patrula. Aștept câteva minute, auzindu-le pașii cum se îndepărtează și crăp ușa. Nimeni, holul e gol. La fix.

   Îmi mușc buzele în momentul în care efectul poțiunii dispare definitiv, trezindu-mă în corpul meu. Mă strâmb la gustul amar din gură, după închid ușa și fac câteva farmece de protecție. Durează puțin timp până va trece efectul blestemului, iar cei doi se vor întoarce aici, așa că mai bine mă grăbesc. Întorc piatra de la colier înapoi și mă reped la Alice, care se uită ca prin transă la mine. Oh, Merlin, sper să funcționeze.

   Scot sticluța pentru Alice, desfăcând mica foiță de pergament de la gâtul ei și încep să o citesc. Trag aer în piept. Bine, persoana în cauză va bea trei sferturi din poțiune, cu celălalt trebuie să o stropesc pe față cât zic cuvintele de mai jos și o ating cu vârful baghetei de trei ori. Invoc două pahare, turnând tot conținutul într-unul din ele și îl împart în mod egal. Mai adaug un sfert la unul, gata să fie înghițit. I-l întind, zâmbindu-i cald prietenei mele și asigurând-o că e în regulă. O ajut să bea până la ultima picătură, mândră de progresul nostru. Acum vine partea mai grea.

   Scot bagheta și ridic în aer vraja, iar cu cealaltă mână sfertul rămas. Încep să o stropesc încet, zicând clar incantația și la fiecare rând terminat, o ating o dată cu bagheta. Sunt trei versuri, ce naiba.

Revertere tempus ad memoriam pulcherrimam,
Redde illi, dimitte illi, et revixit 
Volo eam iterum esse nobiscum, sit modo.

   Ultima rostire, ultima atingere a baghetei, ultima stropire. Numai că, ceva nu pare în regulă. O privesc pe prietena mea, ce are buzele întredeschise, cum își închide ochii și cade pe spate, înapoi pe pernă. Așa ar trebui să se întâmple, nu? Nu? Oh, Merlin, simt cum intru în panică.

   Poate ar fi bine să aștept puțin, în cazul în care ritualul are nevoie de timp să acționeze. Un minut, două, trei, patru, cinci... Și nimic. O prind de umeri și o zgudui puțin, însă ea nu răspunde, de parcă... de parcă am... Mâinile îmi tremură rău de tot, strigându-i numele în șoaptă și lăsând lacrimile să mi se scurgă pe obraji. Nu se poate, nu se poate să o fi omorât, doar nu...

   — A-Alice, A-Alice, te r-rog, nu m-mă părăsi ș-și tu, t-te rog... Îmi p-pare atât de r-rău...

   Nu am făcut asta, nu... 

   Cad în genunchi lângă patul ei, suspinând încontinuu. Un sigur lucru voiam să iasă și acela ca ea să se întoarcă la noi, dar aparent... am dat greș și aici, ba mai mult, mi-am omorât prietena. Îi strâng mâna într-a mea, cu dorința de a o avea aproape măcar acum. Puteam să găsesc o cale mult mai devreme, puteam să o vindec și n-aș mai fi trecut prin asta. 

   Fiind prinsă în gândurile mele, nu simt mângâierea de pe capul meu. Mă opresc din tremurat, din plâns, din respirat pentru o clipă. Îmi ridic capul și o văd pe brunetă cum mă privește uimită și nedumerită, apoi în jur. Culoarea în obraji îi revine treptat, cam în același timp cu apariția încruntăturii de pe fruntea ei. Nu-mi spune că...

   — Sper că există un motiv bun pentru care sunt la St. Mungo, Catherine. Sigur nu e vina lui Sirius?

   Îmi vine să plâng din nou, dar de data asta de bucurie. Alice Longbottom a revenit, prietena mea a revenit.

Turn back the time to the most beautiful memories,Give her back, forgive her and let her live again.I want her to be with us again, let her now.

Traducerea incantației este cea de sus. Cine a zis că nu există miracole? Uite că am demonstrat că da :D

Nox!