Lumos!

   — Kaytelin? 

   Întrebarea mea se pierde în liniștea lăsată de câtva timp. Tot nu îmi vine să cred, pot vorbi cu ea după o lună și ceva de când a murit. Credeam că nu o pot vedea decât la trei luni distanță, iar acum se petrece asta. Trag aer în piept, simțindu-mi inima cum bate haotic cât îmi șterg obrajii. Dorul de ei mă omoară încet, pe zi ce trece, cu toate că sunt recunoscătoare pentru faptul că nu m-au părăsit nici când au trecut în cealaltă viață. Buza de jos îmi tremură, la fel și restul corpului, în timp ce privesc în gol. Inima mea nu mai poate să ducă mult la câte lovituri a primit până acum și, totuși, își găsește curajul să continue lupta începută. Mă ridic încet din locul meu, pășind prin încăpere ca un leu în cușcă, atentă la șoaptele din capul meu.

   Sunt încă acolo, o simt. Ele știu adevărul legat de Samantha, altfel ele nu ar fi rugat-o să le lase să vorbească cu mine. Curiozitatea mă roade mai tare acum, sătulă de toată așteptarea asta apăsătoare ce îmi omoară răbdarea cu fiecare clipă care trece. Oftez, trecându-mi o mână prin părul răvășit și nepieptănat de ieri. Mă uit la rănile bandajate cu o oarecare repulsie, apoi înjur în gând. Urăsc să fiu atât de slabă încât să nu pot scăpa de aici, să mă vindec mai repede și... oh, Merlin, nici nu mai știu câte alte lucruri urăsc la adresa mea. Dacă nu eram atât de slabă, ele ar mai fi trăit.

   — Nu vorbi așa, soro, știi că nu e adevărat, sfârșitul nostru ar fi venit oricum.

   Zâmbesc slab. Mi-a fost dor de tonul ei plin de căldură, ca de sora mai mică, dar înțelegătoare. Parcă o văd în fața mea, ținându-mă de mână pentru a-mi da curaj ca să mă ridic.

   — Oare? N-am mai avut nicio previziune, dacă mai erau... poate vă salvam pe amândouă și Rayn, murmur, lăsându-mi capul în jos.

   — Corpul tău e atât de slăbit că o previziune te-ar face să leșini la scurt timp, mă pune la curent Samantha. Eu le-am oprit, tot ce am vrut a fost ca tu să nu mai pierzi energie și să o ai pentru lucrurile mai importante. Să nu te enervezi, te rog.

   — Nu o fac, mă bucur că am scăpat de ele, pe de o parte.

   Însă, pe cealaltă aș fi vrut să le mai am, poate reușeam să opresc o viitoare nenorocire. Poate... sau poate nu, așa a fost în cazul lui James și Lily. Am știut ce urmează să se întâmple, dar tot am ajuns prea târziu, tot au murit, tot le duc dorul. Înghit în sec, apoi tușesc slab. Ei, mă apucă și răceala aici, grozav.

   — Puteam să vă salvez pe toți... puteam să mă asigur că nu pățiți nimic și totuși...

   — Ai avut grijă de toți, dar de tine cine va avea? Nu renunța, te rog, gândește-te că va fi bine, că ne vom revedea.

   Mă încrunt la cuvintele ei, cumva revenindu-mi în simțiri. Să ne revedem? Cum mama dracului să ne revedem? Sper că se referă la vise, altfel n-aș știi cum să o iau. Ar însemna că sufletul meu va trece pe Lumea Cealaltă și va sta cu ei, îmi voi lua prietenii în brațe, la fel și părinții și toți ceilalți. Dar cu cei care rămân aici? Copii mei? Harry? 

   Nu, sunt conștientă că există posibilitatea uriașă de a muri și eu și Harry, însă ceva îmi spune că treaba asta e ca o sabie cu două tăișuri. Știi care dintre ele urmează să te taie, însă nu știi când va veni a doua lamă. De asta am început să fiu puțin mai precaută și să las spusele lui Albus în spate. Mă voi concentra pe ceea ce cred eu de cuviință că merită. O să ducem la capăt toată treaba asta, vom învinge. Vom învinge... Înghit în sec pentru a mă calma, inima îmi bate tare în piept și nu știu cum să o potolesc.

   Îmi vin în simțiri în momentul în care aud pași ce coboară scările, pași lenți ca și cum n-ar vrea să fie prinși. Mă așez în locul meu, închizându-mi ochii, însă urechile îmi sunt ciulite în continuare. Încerc să respir regulat ca atunci când dorm, fără să trezească semne de întrebare. Oh, Merlin, cred că e prima dată când mă panichez în halul ăsta. În ce stadiu am mai ajuns și eu...

   Simt o atingere fină pe braț, apoi degetele persoanei respective se încleștează slab în carne și mă scutură slab, probabil ca să nu mă sperii. Mormăi câteva înjurături, deschizând un ochi. Îngheț preț de o secundă din cauza șocului ce îmi face și cealaltă pleoapă să urmeze exemplul surorii ei. Mă încrunt slab, dând să zic ceva, însă își duce arătătorul la buze. Aprob din cap și îmi ridic palma în aer, zicând câteva incantații în gând cât îmi închid mintea. La asta nu mă așteptam, sincer, se riscă mult prea mult, plus că e trecut de miezul nopții. Îi fac semn să se așeze lângă mine, după scoate o pungă plină cu sânge. Zâmbesc la vederea ei, mulțumindu-i  în șoaptă și îmi înfig colții în ea. Aveam nevoie de asta, mai ales că am fost torturată până la ultimul strop din lichidul roșiatic ce îmi circulă în vene. 

   Nu știu de unde a făcut rost de asta fiindcă pare sânge de mistreț, dar îi rămân datoare. Mă va repune pe picioare cât de cât, voi putea să îmi închid mintea mai bine și să fac câteva vrăji pe aici. Partea proastă e că tot nu voi fi în stare să ies dracului de aici... asta dacă nu știe el vreo cale de scăpare. Mă șterg la gură de posibilele picături rămase și mă întorc către el. N-am crezut nici că îl voi vedea atât de repede.

   — Ce faci aici, Draco? îl întreb în șoaptă.

   Blondul se uită în direcția mea inexpresiv, apoi în jos preț de câteva secunde. Îi aud pulsul rapid de aici, îi simt frica și adrenalina care îl clocotește în vene. Nu știu de ce și-a asumat acest risc imens de a veni aici, în toiul nopții, pentru a mă ajuta, cu toți vârcolacii ce stau de pază pe aici, pe lângă Peter. Băiatul nu spune nimic câteva minute până oftează, spărgând liniștea apăsătoare tot el.

   — Voiam să mă asigur că ești bine, murmură el fără să mă privească. Am întrebat-o pe mama cum aș putea să o fac și mi-a zis că ai avea nevoie de sânge.

   Dau din cap îngândurată. Merlin, îmi vine să o înjur pe Cissy că se riscă în halul ăsta, iar acum e implicat și Draco. Nu vreau să mă gândesc la posibilitatea ca ei să fie prinși, atunci Tom n-ar mai trece cu vederea atât de ușor. La ultima lor întâlnire, când au avut-o ostatică pe Charity, am aflat că Tom nu va mai fi la fel de iertător, zic așa, cu Draco la următoarea lui greșeală. De asta îmi e teamă, să nu aibă de suferit din cauza mea și al ajutorului pe care mi l-a oferit. Îmi las capul pe spate în clipa în care băiatul îmi ia palma într-a lui. Ridic dintr-o sprânceană, curioasă de gestul lui. De la acea îmbrățișare, nu mi-a mai arătat vreo altă formă de afecțiune care să îmi zică cum se simte.

   — Trebuie să vorbim, să te pun la curent cu ce are să se întâmple în continuare.

   Acum chiar mi-ai atras atenția, băiete!

   — Snape va fi numit director al Hogwarts-ului curând, spune el încet. 

   — Oh... motiv în plus ca Harry să nu se întoarcă.

   Severus, te rog din tot sufletul meu, ai grijă de școala noastră, ai grijă de elevii noștri cât de mult poți, îmi zic în gând, cumva abținându-mă să nu lăcrimez. Ai grijă de ei până mă întorc, iar de acolo vedem noi cum facem. O scoatem la capăt împreună.  

   — Să zicem, treaba e că nu va fi singur acolo, frații Carrow vor fi și ei. Școala va deveni un loc mai periculos decât era deja, cine știe cât va dura până să omoare vreun elev.

   Mă înfiorez numai la gândul ăsta. Merlin, de aș putea să fiu acolo, Severus nu va trebui să facă singur toată treaba. Drace, trebuie să ies de aici.

   — Draco, de aș putea pleca din locul ăsta, mi-aș salva elevii, însă nu pot. Nu sunt refăcută complet, iar o călătorie lungă m-ar omorî acum.

   — Atunci stai aici până te vindeci, în acest timp pot pune în aplicare planul meu și al mamei, propune el, zâmbind slab.

   Pe frunte îmi apar câteva cute datorate încruntăturii pe care i-o arunc. Ce mama dracului au gândit ăștia doi? Îi strâng de gât dacă e ceva grav de tot.

   — Am găsit în urmă cu câteva zile niște pergamente cu rețete, ritualuri, vrăji mai vechi pentru situații diferite. Unul mi-a atras atenția și m-am gândit că poate reușesc să pun mâna pe el fiindcă era semnat Sebastian Rovergrood.

   Tata nu își folosea al doilea prenume aproape niciodată, plus că a început să îl urască când Abraxas îl striga așa. Asta înseamnă că...

   — Era al bunicului meu, murmur șocată. Ce caută foi de ale bunicului la Tom? 

   — Nu știu, probabil că le-a furat de undeva, dar nu asta e ideea. Era un ritual pentru a readuce amintirile unor persoane care și le-au pierdut din diverse motive, iar eu m-am gândit că... că ar fi bine să încerci să îl faci. Pe soții Longbottom.

   Îngheț la propriu în secunda următoare. Alice și Frank? Să îi vindec în mijlocul războiului pentru a le risca viețile încă o dată? Nici nu mă gândesc la așa ceva, poate să îmi dea oricine cu ceva în cap, nu sunt de acord. Nu pot să îi pierd din nou, inima mea nu ar duce atâta... Îmi las privirea în jos, având un nod dureros în gât și nu am habar cum să scap de el. Vinovăția mă macină mai rău decât orice altceva pe această lume. 

   — Draco, nu pot să fac asta, îmi e teamă că... las ideea neterminată, oftând zgomotos. Urăsc să fiu atât neputincioasă și să nu am idee cum să fac lumea asta să își revină. 

   — De unde știi că se va întâmpla asta? întreabă el, atrăgându-mi atenția. De unde știi că nu vor să lupte alături de tine, să scăpăm odată de toată nebunia asta? De unde știi că nu vor rămâne în viață? Sunt multe lucruri înșelătoare, ce te-ar putea ajuta sau împiedica în unele situații. Ascultă, eu și mama suntem aici pentru tine, te vom ajuta să ieși, să ai tot ce îți trebuie pentru ritual și să câștigi.

   Mi-a închis gura din două vorbe, iar acum îmi dau seama că m-am grăbit să îl judec pe Draco. Modul în care a fost crescut, faptul că Lucius l-a luat sub aripa lui și l-a învățat lucruri oribile de care nu e mândru, sunt sigură. Îmi așez palma peste umărul lui Draco, făcându-l să se întoarcă către mine. Îi zâmbesc slab, iar el mi-l întoarce timid, de parcă ar face-o pentru prima dată în atâtea zile. Copilul ăsta, fiindcă pentru mine rămâne unul, are o inima bună, căruia nu i-a dat frâu liber creierul. Un copil ca noi toți.

   — Și cât trebuie să stau aici? Mă gândesc că mai mult de o lună, având în vedere că procesul de vindecare durează.

   — Păi, cam da, sper să adun tot ce trebuie până-n Crăciun. Sunt destul de multe lucruri, unele de care nu am auzit în viața mea, iar plecatul de aici e aproape imposibil... vedem noi cum facem, imposibil să nu o scoatem la capăt. Până atunci cred că vei fi refăcut complet, nu?

   — Asta dacă Tom nu mai pregătește o sesiune de tortură, mormăi, dându-mi ochii peste cap.

   — Nu cred că o vor mai face. Planul era să te prindă ca să îl atragă pe Potter aici, nimic mai mult, nimic mai puțin. Te vor lăsa în pace, la fel ca pe Ollivander în acest moment. 

   Ce pot să zic? Sunt ușurată că voi avea timp să îmi tratez rănile, dar și sătulă de faptul că am stat deja o săptămână aici. Următoarele luni vor fi un chin imens, nu pot nega asta, însă mai bine așa decât într-o baltă de sânge. Încep să cred că Draco are dreptate, Alice și Frank n-ar fi vrut să stea pe tușă în vreme de luptă. Cred că șocul lor va fi unul imens când vor realiza că aproape șaptesprezece ani au trecut pe lângă ei.

   Plus înjurăturile de după, cum că sunt o idioată că nu voiam să își revină acum. Da, ăsta e stilul lui Alice încă din anii de școală. Merlin, mi-e dor de ei și... și mă entuziasmează gândul că îi voi putea lua în brațe, pe ei, cei cu care am copilărit. Dacă reușesc, le voi rămâne datoare toată viața lui Draco și Cissy, plus că îmi voi plăti datoria față de ei înainte să mor. Să am capul lui Lucius într-o mână și să mă descotorosesc de el odată pentru totdeauna.

   Deodată, băiatul se ridică brusc, făcându-mă să tresar slab. Murmură că nu poate să mai stea, deoarece Greyback ar simți că nu mai e în camera lui. Îl înțeleg mai bine decât oricine, e greu să vrei să ajuți pe cineva și să îți fie imposibil, practic. Mă ridic alături de el, apoi îl trag într-o îmbrățișare, gest complet neașteptat din partea mea care îl ia și pe el prin surprindere. Brațele lui se înconjoară după spatele meu, strângându-mă de parcă viața lui ar fi depins de asta. În acest moment îl iert pentru tot ce a făcut și pentru ce va mai face, voi lăsa faptele bune să îl definească cum e el cu adevărat.

   Ne despărțim peste câteva secunde, privindu-l cum urcă scările încet. Oh, Draco, mi-ai demonstrat că m-am grăbit în a te judeca, în dorința de a nu te cunoaște cum ești, în a mă lăsa orbită de ura pentru tatăl tău. Te rog, nu mă face să regret toate astea acum, ajută-mă pentru a-l ajuta pe Harry.

*******

   — Oh, tati, cred că mami are nevoie de altceva în acest moment, nu de glumele tale.

   — Scuze, Lyra, știi că nu mă pot abține indiferent de persoană!

   Râd de tachinările celor doi, dorindu-mi și mai mult să rămân aici cu ei. Lyra stă în brațele lui Sirius, râzând de tatăl ei și de glumele uneori proaste, alteori sarcastice ale lui. Eu m-am obișnuit cu el, mă amuză orice ar scoate pe gură care m-ar face să râd până nu mai pot. Îmi pun bărbia în palmă, cu ochii la cei doi drăcușori pe care îi iubesc din tot sufletul. Îi admir de la distanță cu un zâmbet slab, uitând de problemele mele pentru o clipă. Ar fi fost atât de frumos sa fi trăit amândoi și să ne petrecem zilele ca acum, cu starea asta de bine încontinuu.

   Totuși, nu pot să nu mă simt vinovată într-un fel. Îl iubesc pe Sirius, dar pare că tot mă îndepărtez, ușor, ușor, de el, acum că am putut să dau frâu sentimentelor mele pentru Severus. Încă nu m-am decis pe cine aș alege dacă aș trăi în continuare, iar pe Pads l-aș aduce înapoi, ar fi mult prea greu pentru mine, pentru inima mea mai ales. Și mă doare acest gând, că nimic între noi nu va mai fi la fel. Sirius merită iubire, cât de multă posibilă, merită o familie, merită clipe de fericire, la fel ca și Severus. Argh, când mă gândesc la unul, vine și celălalt automat. Chiar încep să mă urăsc pentru toată treaba asta.

   Inclusiv pentru faptul că Draco și Narcissa se risca enorm de mult. A trecut o lună de când sunt în subsolul conacului Malfoy alături de Ollivader, o lună! N-am crezut că o să rezist atâta, dacă e să fiu sinceră, am avut mai multă răbdare decât în general. În acest timp, cele două ajutoare ale mele au făcut rost de aproape jumătate din rețeta pentru ritual, dacă e să îl numesc așa. E doar o poțiune din aproape treizeci de ingrediente și o incantație, plus ce trebuie să fac cu poțiunea respectivă. O înghițitură și să îi stropesc peste față, mare lucru nu e, însă grijile sunt tot acolo. Văzându-mi starea, fetița mea se apropie încet de mine, apoi mă ia în brațe. Doamne, de ar știi cât de mult bine îmi face în acest moment prezența ei, mă liniștește cum nu a făcut-o nimeni. Brațele ei subțiri sunt în jurul gâtului meu, una dintre palmele mele e prin părul ei, iar cealaltă pe spate, aducând-o cât se poate de aproape de mine.

   Oh, Lyra, pentru prima dată mă bucur că nu ești cu mine aici, în vremurile astea ce îți fac părul să se ridice și fiori să îți treacă pe șira spinării. Din păcate, nu sunt sigură dacă vei mai apuca să vezi această lume așa cum ar trebui.

   — Salvarea e mai aproape decât crezi, iar războiul e încă departe. Păstrează-ți speranța, mami, eu și tati suntem aici, mereu am fost și vom fi, murmură Lyra aproape de urechea mea, șocându-mă complet.

   O strâng și mai tare. Mica mea rază de soare, sper să ai dreptate, sper ca celălalt fiu al meu să fie bine, sper toate astea din tot sufletul meu. Îmi ridic privirea și îl observ pe Sirius cum ne urmărește zâmbind. Se apropie de noi, apoi ni se alătură într-o îmbrățișare de familie, făcându-ne pe amândouă să râdem. Mi-a lipsit asta, momentele de liniște în suflet.

   Ne despărțim într-un final, după continuăm să ne plimbăm ținându-ne de mână. O las pe Lyra să o ia în față, fericită și entuziasmată de locul în care ne aflăm, adică o parte a Londrei pe care nu o știam, nepopulată, doar natura e prezentă. Mă găsesc singură cu Sirius și mă simt, dintr-o dată, cam incomod. Îmi aud bătăile inimii în urechi, până și respiratul mi se pare mai dificil în acest moment. Vreau să îi spun că mă simt destul de aiurea acum, cu el de mână și cu copilul nostru alergând în fața noastră când eu... eu iubesc pe încă cineva cu care nu pot fi împreună. Cum vine asta?

   — Sirius, îmi pare rău pentru tot. Mereu am susținut că tu ești singurul de care voi rămâne îndrăgostită și cu care îmi vedeam viitorul, însă lucrurile au luat o întorsătură de te doare capul... îi mărturisesc cu privirea în pâmânt.

   Nu apuc să stau așa prea mult timp că îmi ridică bărbia și îmi sărută fruntea drăgăstos. Cred că m-am înroșit. 

   — N-a fost să fie, draga mea. Eu voi continua să te iubesc indiferent de ce va urma, declară el, făcându-mi inima să zburde în piept.

   Probabil are dreptate, probabil că n-a fost timpul nostru atunci. Cine știe ce ne va mai rezerva viitorul, putem doar să așteptăm și să presupunem. Sau să creăm situația de care avem nevoie, ca de pildă, evadarea mea. Am presimțirea că vorbele Lyrei se vor adeveri.

   Și mai curând decât realizez.

Bun, au fost două capitole cam... plictisitoare? Sperăm ca din următorul să revină acțiunea. =) De asemenea, acum că începe școala, s-ar putea să schimb programul de postat pentru a vă fi mai ușor, dragilor, mă gândesc mai mult la voi, să știți.

Nox!