Lumos!

   Mă târăsc în spate, cât mai departe de vărul meu ce îmi zâmbește în continuare în felul lui caracteristic, înfiorându-mă până în măduvă. Tot dându-mă în spate, mă lovesc de ceva tare și sunt nevoită să mă uit în sus. Sângele îmi îngheață în vene la vederea colților lungi și a ghearelor ce mă ridică de la sol, punându-mă înapoi pe picioare. Ochii mei scanează camera plină de Devoratori care mă privesc ca pe un trofeu. Bine, adevărul e că asta sunt pentru scumpul meu văr, o cale pentru a conduce lumea vrăjitorească. Înghit în sec, închizându-mi mintea ca Tom să nu vadă ce gândesc. Îmi întorc capul, studiind fiecare vrăjitor din cameră și sper din tot sufletul să fie aici.

   Numai că nu e... Severus nu mai e aici ca să mă salveze. Atunci va trebui să o fac singură, numai să găsesc o cale să scap din calvarul ăsta. La un moment dat, o zăresc pe Cissy, cu buzele ușor întredeschise și aud cum inima îi bate rapid în piept. Normal că dacă e ea aici, mai sunt și Lucius cu Draco, chiar dacă nu îi observ. Probabil sunt în alt colț al sufrageriei imense a conacului Malfoy. Numai aici mă puteau aici, locul pe care îl disprețuiesc din toate punctele de vedere. Trag aer în piept, încercând să mă calmez cât de mult pot, focusându-mi atenția pe cel din fața mea. Mâna în care ține bagheta atinge capul șarpelui, cauzându-mi o oarecare greață. Șarpe lângă șarpe, numai că unul are apucături de vampir din cauza irisurilor roșii. Oh, Merlin, ăsta nu e momentul de glumit deloc, dar chiar nu mă pot abține. Să-mi dea cineva cu ceva în cap...

   — Frumos din partea voastră să mă invitați la o întrunire, dar chiar nu am timp să particip, spun sarcastică, îndepărtându-mă de Greyback. Am alte treburi.

   Zâmbesc strâmb, vrând să Dispar, numai că mă trezesc pe podea dintr-o dată. Ce mama dracu s-a întâmplat? Mă ridic rapid să nu apuce Tom să facă ceva, apoi îi văd un rânjet în colțul gurii. Abia acum realizez că s-a putea să nu mai scap de aici deloc. Inima îmi bubuie în piept de teamă. Pentru prima dată în viața mea, teama are cel mai mare drept să mă acapareze acum fiindcă nu mai am cum să plec. Sunt încolțită.

   — Catherine, nu ai idee cât de mare e plăcerea să te avem acum, aici, grăiește Tom, arătând în jurul nostru. Nu cred că mai e nevoie să zic de ce ești aici, având în vedere că în urmă cu puțin timp ai salvat-o pe acea Sânge-Mâl. Nu am uitat, dragă verișoară.

   — Și acum plănuiești să mă omori, nu? Ce mai aștepți dacă stau în fața ta, cu puteri scăpate de sub control și prea vulnerabilă ca să îmi iau tălpășița? întreb sceptică.

   Cine știe ce naiba i-o mai fi dat în gând, oricum nu de bine. După, nu cred că apuc să mai spun ceva fiindcă o durere mă face să mă prăbușesc pe podea, zvârcolindu-mă în toate părțile. Îmi încleștez maxilarul, să nu dau glas țipetelor și gemetelor ce se adună în gâtul meu. Nu le las, nu le las, nu le las...

   Continui să îmi spun asta în cât până se oprește. Respir sacadat, încă tremurând de pe urma blestemului pus asupra mea. Știu unde vrea să ajungă, vrea să mă tortureze cât de mult se poate pentru a-l aduce pe Harry aici, să vină după mine. A aflat de legătura pe care o avem în urmă cu câteva luni, cel mai probabil, și nu mă surprinde că a decis asta. Tot ce face e să îl aducă pe băiat cât mai aproape de el. Ochii mei se întâlnesc cu ai vărului meu ce stă deasupra mea, așteptând să mă calmez pentru o altă lovitură, cel mai probabil.

   — Catherine, știi la fel de bine ca mine că nu te pot omorî, îl vreau pe băiat întreg până ajunge în mâinile mele.

   — Nu-ți face speranțe, Tom, a scăpat de atâtea ori și o va mai face. Ești conștient că nu poți să...

   Urlu. Vocea mea se desprinde într-un urlet ce cutremură pereții conacului. Mă întorc de pe o parte pe alta, iarăși pe spate, iarăși pe burtă, urlând până rămân fără voce. Nu mai simt nimic decât durere ceva vreme, vreme în care gândurile îmi roiesc prin cap, gânduri ce îmi fug către Alice și Frank. Oare asta au simțit și ei, după ore întregi de tortură ce părea interminabile? Aveau senzația că moartea îi pândește după colț, gata să le ofere un drum doar dus către Lumea Cealaltă?

   Durerea mă petrece prin tot corpul de câteva minute, până se decide să se oprească și să predea ștafeta aliaților lui. Nu mai am nici glas, nici putere să ripostez, nici lacrimi care să curgă pe obraji, nici porțiune de piele neatinsă de lama de argint ce se plimbă pe corpul meu, acum acoperit de sânge și tăieturi. Mă simt azvârlită în mai multe părți, având senzația că toate oasele din corpul meu se frâng, se rup și nu mă mai pot mișca. Nu am idee cât continuă calvarul sau cum am puterea să îmi mișc un singur deget. Stau întinsă pe spate, cu gustul metalic al sângelui pe buze, auzindu-mi bătăile inimii cum încetinesc. Îmi închid ochii cât îmi simt brațele apucate cu putere și cum sunt târâtă, apoi aruncată.

   Gem de durere, întorcându-mă pe o parte. Nu mai am forță să mă mai ridic, nu mai am putere să fac ceva ca să scap. Vreau să dorm, mă simt atât de obosită că mă opresc din mișcat și mă las purtată de vise. Cât stau într-o baltă de sânge, mintea mea părăsește mediul ăsta fiindcă nu poate să mai stea și să vadă corpul ăsta mutilat de furia Devoratorilor. Pleoapele mi se deschid de la sine, dând de cerul înstelat pe care îl vedeam împreună cu tata când eram mică. Îmi rotesc capul în dreapta mea, observându-l pe el cu mâna sub cap și ochii plini de lacrimi.

   Îmi duc mâna la obrazul lui, ștergându-i-l și îmi prinde palma ca s-o țină în acel loc. Îl doare la fel de mult ca pe mine, e la fel de distrus ca mine, e la fel ca mine. Ne asemănăm din mai multe puncte de vedere decât am lăsat să se vadă sau decât am simțit asta vreodată. Stăm așa câteva minute, fără ca niciunul dintre noi să spargă tăcerea lăsată. Probabil e și el conștient că acuma am nevoie doar de prezența lui, să nu mă mai simt atât de singură în această lume coruptă de rău, în acest moment în care nu îmi găsesc puterea să fug de aici. 

   — Acum înțelegi de ce n-am avut încredere în Dumbledore? Acum regret din tot sufletul că nu am putut să fiu alături de tine în acele momente, nu aș fi permis să se întâmple asta... murmură tata, împreunându-și degetele cu ale mele.

   Dumbledore, numai de el putea să aducă aminte tata acum, chiar dacă are dreptate. Unul dintre motivele pentru care eu sunt aici, în acest stadiu. Îi înțeleg și furia tatei, nimeni nu și-ar dori ca propriul copil să ajungă în situația asta, să fie aproape de moarte cu fiecare clipă care trece. Mă ridic în fund, adunându-mi genunchii sub bărbie și oftez.

   — Știi la fel de bine ca și mine că puteam fi într-o situație și mai urâtă, că puteam fi moartă până acum. Cred că fiecare om pe care îl întâlnim are un impact asupra noastră, mai mare decât ne-am imagina. Tot ce trebuie să facem e să găsim o cale pentru situația de acum. Nu pot să rămân multă vreme acolo, tati, dar nici nu știu... dacă voi reuși să plec...

   La cât de slăbită sunt, încă mă întreb cum mama naibii vorbesc cu tata în acest moment. Că tot veni vorba, n-ar fi trebuit să nu am nicio legătură cu cei ce nu mai sunt? Îmi ridic sprânceana, curioasă, apoi mă întorc către el. Chiar nu are de gând să îmi spună?

   — Folosești energia și puterea Samanthei, răspunde el, ridicându-se. Ascultă, poate o să pară ciudat și toate cele, dar demonul te-a ajutat mai mult decât crezi. El ți-a oferit mereu din puterea lui ca să te ridici. De unde crezi că a venit toată acea energie de necontrolat în noaptea în care au murit Lily și James?

   Clipesc de câteva ori, încercând să îmi dau seama dacă glumește sau nu. Merlin, când a glumit tata legat de lucruri din acestea? Niciodată, vă zic eu. Așa că... de ce a continuat Samantha să mă ajute? Nu era planul ei ca să mă distrugă și să-mi ia corpul? Totul a devenit confuz încă din seara în care a murit Sirius, felul în care a vorbit, felul în care mi-a purtat de grijă... încep să cred că e ceva mai mult, mult mai profund, mult mai însemnat. Cine știe, nu am reușit să scot de la ea nici un cuvânt, darămite ceva important. E mai secretoasă decât mine, jur.

   — Nu tot ceea ce vezi este într-adevăr așa, draga mea, multe persoane se comportă într-un fel pentru că nu vor să lase la iveală partea lor bună, partea lor de apreciat, partea care îi face... oameni, în ciuda laturii pe care o au. Demoni, vampiri, vârcolaci, stafii, toate acestea au demonstrat că au emoții umane ca noi. Încearcă să vezi dincolo de ce îți prezintă ea.

   — Tati, e un demon ce mi-a făcut mai mult rău decât bine, murmur, mușcându-mi buza de jos.

   — Oare? Oare totul a fost așa cum ai crezut? întreabă el, făcându-mă și mai confuză decât era.

   Are și tata niște momente, jur că îmi vine să îi dau câte o palmă pentru că mă lasă în ceață mai grav decât un măgar. Dacă ar fi scutit tot misterul, noi am fi găsit o soluție și am fi rezolvat și problema. Oftez, lăsându-mă înapoi pe spate. Îl simt pe tata cum mă trage spre pieptul lui, lăsându-mă să îmi pun capul pe el și să îi inspir parfumul atât de cunoscut, dorul crescând în sufletul meu. Am nevoie de el, am nevoie de el în realitatea mea ca să mă salveze, am nevoie de tatăl meu.

   Stăm așa minute bune până când izbucnim amândoi în plâns. Îi aud suspinele, el îmi șterge lacrimile. Împărțim aceeași durere ce ne macină pe amândoi, pe lângă neputința fiecăruia pe care o avem acum. Ăsta e singurul moment în care putem uita de ceea ce ne face sufletul să se transforme în cenușă, de unde nu se va mai înălța niciun Phoenix. Trebuie să îmi spun că până aici mi-a fost, până aici am putut să duc. Poate voi mai trăi după ziua asta sau poate nu, n-am de unde să știu ce mi se va întâmpla de aici încolo. Mă agăț de haina lui, strângând din ochi și murmurând scuze încontinuu. Îmi pare rău că sunt atât de slabă încât nu mă pot ridica de la sol și să lupt.

   Deodată, simt peste buzele mele unele reci, umede, făcându-mă să mă încrunt. E imposibil să fie tata, ar fi total greșit, plus că îmi pare că sunt într-o continuă cădere într-un gol nesfârșit. Îmi deschid pleoapele, dând de irișii negri ai lui Severus. Îmi mai oferă un sărut pe frunte, apoi pe obraji și încă unul pe buze. Îmi ține capul într-o palmă, lipindu-mă aproape de scobitura gâtului lui. Am mai trăit scenariul ăsta, chiar dacă acea iubire era una platonică, frățească sau maternă, doare la fel de tare. Nu vreau să fiu în pielea lui, să găsesc omul de care sunt îndrăgostită într-o baltă de sânge și să nu am habar cum să îi iau din durerea fizică ca să mi-o dau mie. Bătăile ce îi vibrează în piept se transmit inimii mele, făcând-o să își mărească ritmul. Îmi ridic palma pentru ai cuprinde încheietura, apoi îmi plimb încet degetele pe pielea lui expusă. O urc și mai sus pentru a-i șterge obrajii umezi de la lacrimile ce s-au prelungit pe chipul meu. 

   — Nu mă părăsi, Cate, te rog, stai cu mine, șoptește el, cu voce tremurată de emoție, ruptă de durere.

   Nu plec, Sev. Te iubesc prea mult ca să fac prostia asta, îmi iubesc fiul prea mult ca să-l las de izbeliște. Am atât de multe motive ca să rămân și tot atâtea să plec, dar e alegerea mea de aici. Rămân aici pentru voi, pentru ei, pentru noi. 

*******

   Oftez, lăsându-mi capul pe spate, privind în gol. Strâng în palmă bandajul ce îmi înconjoară încheietura și brațul, cumva absentă. Sunt aici de o săptămână, în subsolul ăsta rece și umed, însă mă bucur că nu m-au luat deasupra în tot acest timp. Severus și Cissy au reușit, într-un mod sau altul, să coboare cu câte o tavă de mâncare și luând pe ascuns câte o sticluță cu poțiuni ca să mă vindece. În principal doar ei coboară, o dată sau de două ori a venit și Peter, făcând tot posibilul să îmi ignore privirile insistente. La fel a fost și Lucius, după vârcolacul și cam atât, cei trei nici nu mi-au atribuit un cuvânt, spre ușurarea mea. 

   Bucuria mea, să zic așa, e că rănile mi se vindecă încetul cu încetul, dar tot nu sunt în stare să Dispar. Cred că ăsta a fost planul lui Tom, o tortură acum, ținută aici și să îmi ofere timp ca să mă refac până la următoarea parte a planului lui. Oricum ar fi, tot trebuie să fug de aici. Unde? Nu știu, dar găsesc eu o cale. 

   Îmi mușc buza, lovindu-mă de perete cu ceafa. Mereu zic asta, mereu zic că totul va fi bine până la urmă și că nu o să mai fiu în spațiul ăsta infect, așteptând ce? Probabil moartea, altceva nu. Îmi rotesc capul în dreapta, privirea poposindu-mi pe figura adormită a lui Ollivander. El m-a mai ajutat cu bandajele, iar eu pe el cu somnul. E aici de mai bine de un an, încă de când a dispărut fără urmă de pe Aleea Diagon și nu e într-o stare prea bună. Am încercat să-l ajut cât de mult am putut, însă nu știu cât de eficient a fost.

   Merlin, cine ar fi crezut că voi ajunge aici? Poate doar...

   Samantha. Mă uit din nou la prietenul ce doarme la un metru sau doi departe de mine, venindu-mi o idee. Mă ridic, sprijinindu-mă de perete și mă apropii de el cât să presar praf de somn deasupra lui. Vreau să vorbesc cu demonul, am multe întrebări și puține răspunsuri, iar în acest moment numai ea poate să îmi răspundă. Apoi, murmur câteva vrăji pentru ca cei de deasupra mea să nu audă ce se întâmplă aici. Icnesc slab când termin, secată de puteri pentru o clipă. Urăsc asta din tot sufletul. Trag aer în piept, adunându-mi ultimele fărâme de curaj ce mi-au mai rămas.

   — Samantha?

   Liniște. Întrebarea mea pare că se pierde în întuneric fiindcă nu e nimeni care să răspundă. Aștept un minut. Două. Trei. Tot nimic. Clipesc de câteva ori, observând detaliile din jurul meu cât o caut printre gânduri. E ciudat, în mod normal ar fi zis o remarcă sarcastică, doar pentru a mă enerva. Iar acum... îmi las capul în jos, pășind înapoi către locul meu până...

   — Sunt aici.

   Murmurul ei mă îngheață în loc. Nu știu de ce, dar faptul că mi-a răspuns mă liniștește, îmi dă o stare de relaxare acum. Mă așez înapoi în locul meu, stând turcește cât o aștept să mai spună ceva.

   — Am crezut că te-am pierdut și pe tine... nu mi-aș fi iertat-o vreodată. 

   — De ce? Aș fi fost doar încă o victimă de a ta, nu cred că te-ar fi deranjat atât de tare, șoptesc cu o sprânceană ridicată.

   — Nu e adevărat.

   — Atunci care e? Ți morțiș să îmi posezi corpul, iar acum dai înapoi. Planul tău măreț e bazat pe minciuni, minciuni ce le-a descoperit tata și mi-a spus acum o săptămână că n-ar trebui să le cred. Samantha, am văzut schimbări în comportamentul tău, în tonul cu care îmi vorbeai. Să nu crezi că nu am observat.

   Tace din nou. E posibil să fi atins vreo coardă sensibilă a demonului? E posibil să mă înșel în privința ei? Se poate, îmi răspund singură. M-am înșelat în privința lui Peter și a multor altora, o fi și acesta încă un caz ce poate e unul fericit. Există posibilitatea să îmi unesc forțele cu ale Samanthei, să îmi ofere sprijin când forțele mă părăsesc, să devenim una. Ce ar urma, ar fi un dezastru. Un dezastru salvator.

   — Pentru că tatăl tău are dreptate, vorbește ea în final, trezindu-mi interesul. Nimic din ceea ce pare, nu e întotdeauna real. Cath, sunt obligată să păstrez asta secret până îl înfrângi pe Tom, adică până scapi de mine definitiv. E regula ce am primit-o în momentul în care te-am ales... nu pot să îți zic adevărul acum, oricât de mult vreau. M-ai... m-ai făcut să îmi dobor masca ce o purtam, să îmi fie teamă pentru prima dată... să îmi fie teamă că voi pierde din nou pe cineva fiindcă nu a avut încrederea și forța necesară să mă distrugă.

   Bun, a reușit să mă facă și mai confuză decât eram deja. Să piardă din nou? Adică, ea a fost demonul la toți conducătorii de dinaintea mea? Nu știu ce s-a întâmplat cu toți, nu știu dacă i-au rezistat, nu știu dacă asta e prima dată când... când o văd atât de vulnerabilă, aproape ca mine. Îmi las capul în jos, masându-mi fruntea ușor. Merlin, mintea mea e plină de gânduri, care mai de care mai nebunești, mai imposibile, mai... mai firești. 

   — Samantha, nu știu ce ți s-a întâmplat în trecut cu foștii conducători, dacă ai mai posedat pe cineva, dar ai văzut că nu renunț. În bătălia de acum am nevoie de ajutorul tău, am nevoie de puterea ta pentru că sunt slabă.

   — Cine a zis că puterile mele nu sunt și ale tale? întreabă ea, făcându-mă atentă la ce mai are de zis. 

   Păi, atunci asta înseamnă că... 

   — Ți-am oferit doar un mic ajutor ca să îți descoperi restul de puteri. Ale mele sunt prea puternice pentru corpul tău, de asta am preferat să nu intervin decât unde era nevoie. Bine, dacă e să fiu sinceră până la capăt, câteva dintre abilitățile tale sunt oferite de mine, printre care și viteza cu care ți s-au vindecat rănile. Nu puteam să privesc cum viața îți părăsește trupul.

   — Nici eu, Sam, ar fi fost mult prea dureros ca să o primim tocmai acum.

   Îngheț. Buzele mi se întredeschid de la șoc, neștiind cum să reacționez. Dar cum e posibil? Credeam că numai în vis mă pot întâlni cu ei.

   — K-Kayla?

   Râsetul ei îmi confirmă suspiciunile. Doamne, nu i l-am mai auzit de un an, nu am crezut că... oh, Merlin, dar cum mama dracului pot vorbi cu ea? M-am obișnuit să o aud pe Samantha în capul meu, dar situația Kaylei e diferită. Îmi închid ochii și o văd în fața mea, zâmbindu-mi, cu părul răvășit și acum are breton. E frumoasă, arătând ca la șaptesprezece ani din nou. 

   — De ce? De ce să rămân aici, când totul în jur se dărâmă, când totul se spulberă și speranța a dispărut? întreb cu glas frânt, lăsându-mi capul într-o parte. Existența mea în lumea asta a adus tot haosul ăsta.

   — Ai fost, poate, cel mai bun lucru pentru Lumea Vrăjitorească, iar ei nu au știut să te aprecieze. Nu toți, într-adevăr, dar marea majoritate. Cath, totul are un rol în această lume, oricât de nebunesc pare. Of, cum să te fac să înțelegi?

   — Kay, știi bine că e o căpoasă și jumătate, nu te va asculta acum.

   Pleoapele mi se deschid cu o rapiditate pe care nu credeam că o am. O lacrimă se scurge pe obrazul meu cât inima începe să îmi bată mai tare, de dor și de faptul că o aud. După o lună și ceva, o aud din nou.

   Kaytelin.

Scurtuț capitolul, însă acum sper că v-am făcut mai curioși legat de Samantha și de noua putere a lui Cath. Mai sunt câteva capitole și se termină ultimul volum... oh God, să înceapă numărătoarea inversă.

Nox!