Lumos!

   Mă lipesc cu spatele de perete, ducându-mi o mână în dreptul inimii cât inspir și expir pentru a mă mai calma. Mă scurg pe podea, aducându-mi genunchii sub bărbie, legănându-mă în față și în spate. Încă mă mir că am scăpat cu viață din toată nebunia asta, mai aveam puțin până aș fi fost prinsă de Tom și acoliții lui, nu m-ar mai fi scăpat nimeni de acolo. Oftez, lipindu-mi ceafa de peretele rece ce-mi trimite fiori în întreg corpul. Merlin, ceea ce am făcut îmi putea aduce moartea mai repede decât orice altceva.

   Totuși, sunt mai calmă acum, știind-o pe Charity în siguranță. Că tot veni vorba de ea, sper că fetele au avut grijă de ea până să vin. Mă ridic de pe podea, scuturându-mă de praf și urc scările. Împreună cu Yvonne, Igor, Merek și Alton am hotărât să folosim conacul meu pentru a ascunde o parte din vrăjitorii căutați de Tom, să stea aici câteva zile pentru posibile îngrijiri, apoi să îi trimitem în New York, la castelul soților Booth. După ce au murit, într-una dintre scrisorile lor au menționat că putem să ducem cât mai multe persoane acolo pentru a le feri de război, să salvăm cât de multe vieți putem. 

   Îmi pun pumnalul la loc în toc, lăsându-mi părul pe spate din coada de cal în care l-am prins. În tot conacul răsună sunetul tocurilor mele, atrăgând atenția unor războinici din armata mea și a câtorva foști Devoratori. Când ajung la etaj, mai înaintez doar câțiva metri și mă opresc în fața unei camere, bătând în ușă slab. Glasul blondei îmi spune să intru, așa că apăs pe clanță, iar cum apar simt o pereche de brațe ce se înfășoară după spatele meu. Mă uit în jos, răspunzându-i la îmbrățișare cât Yvonne îmi zâmbește, lăsându-ne singure. Închide ușa în urma ei, liniștea așternându-se imediat după aceea, spartă doar de suspinele lui Charity. O îndepărtez puțin de mine, luând-o de după umeri și mergând cu ea să se așeze pe pat. Pentru prima dată, mă bucur că am trecut prin orele de tortură la care m-au supus vărul meu și acoliții lui fiindcă nu aș mai fi putut să o consolez cum trebuie pe colega mea. Îi sărut creștetul, mângâind-o pe spate pentru a o mai calma. Ajută și plânsul uneori, te descarci de toată energia negativă și poți gândi mai lucid după aceea. 

   Trec minute bune de când stăm așa, până prietena mea se desprinde de umărul meu, dându-și părul într-o parte. Rănile de pe față sun curățate și bandajate, la fel și cele de pe corpul ei. Sunt puțin surprinsă, dar îmi amintesc că Yvonne s-a ocupat de ea. E rapidă în acest domeniu, îl cunoaște mult mai bine decât mine, nu mă pot pune cu ea. Îi zâmbesc slab lui Charity în timp ce îmi ia palma în a ea, lacrimile curgându-i șiroaie pe obraji.

   — Nici... nici nu știu cum... cum să î-îți mulțumesc, C-Catherine... se bâlbâie slab. M-Mi-ai salvat v-viața.

   — Datoria mea față de această lume e să salvez viețile celor nevinovați, atât cât pot. După pierderea lui Albus și a lui Severus, n-aș fi suportat să le urmezi și tu drumul, Charity.

   — A-A stat acolo, f-fără să... 

   Cuvintele îi rămân în gât, iar eu tot ce pot să fac e să oftez. Dacă ai știi, Charity, dacă ai știi că dacă nu stătea în acel loc, te-ar fi salvat. Din păcate, are poziția pe care o are din cauza lui Albus mai mult decât a lui Harry, iar eu nu pot să nu-l blestem pe bătrân pentru tot ce ne-a făcut atât mie, cât și lui. Însă, dacă ar fi să îl revăd în vis, probabil pe lângă înjurat, i-ași fi mulțumit pentru lecțiile pe care mi le-a dat. Anume, cum să nu am încredere în cei care ne-au manipulat atâta vreme. Bine, acum mă mint puțin și pe mine fiindcă Albus mi-a asigurat o educație, m-a ajutat să realizez că sunt mai puternică decât îmi dau seama, doar atât. Nu-l voi ierta pentru faptul că nu m-a lăsat să-l cresc pe Harry, nici pentru ce l-a pus pe Severus să facă, nici pentru că m-a pus să o aduc pe Samantha. Sunt unele lucruri pe care nu le poți ierta la o persoană, indiferent cât de mult o iubești. 

   Trag aer în piept, luând palmele lui Charity și le strâng, scuturând din cap. 

   — E de partea lor, draga mea, nu avem ce să facem acum în această privință. Trebuie să supraviețuim acum, ăsta e cel mai important lucru, iar pentru asta sunt nevoită să te trimit în câteva zile în America.

   Colega mă privește cu ochii cât tigăile, buzele despărțindu-se slab. Scutură din cap, retrăgându-și palmele și are o expresie pe față ce îmi exprimă un singur lucru. Am înnebunit. Asta spune privirea ei în acest moment.

   — Catherine, apreciez enorm că m-ai scăpat din acel Iad, dar voi lupta alături de voi! Nu pot să plec la mii de kilometrii depărtare, știind că aici are loc un război!

   — Și cum vei lupta dacă nu vei fi în viață? Charity, am întors pe toate părțile fiecare idee ce mi-a venit, iar asta este singura care îți poate asigura siguranța și statul în viață! Vor omorî toți vrăjitorii proveniți din Încuiați sau îi vor tortura, să nu mai zic că noi nu suntem o excepție. Singura cale ca noi să îi învingem e să rămânem în viață, că morți nu prea văd cum am putea să să doborâm.

   Prietena mea își unește buzele într-o linie dreaptă, ridicându-se de lângă mine. Face câțiva pași către fereastră, privind calma afară, umerii ei relaxându-se puțin. În timpul ăsta pot să îi analizez mai bine rănile bandajate ce capătă culoarea sângelui. Mă trec câțiva fiori pe șira spinării, întorcându-mă la propriile mele cicatrici. Dau să zic ceva, însă sunt întreruptă de prietena mea care tușește slab, făcând grija mea față de ea să crească considerabil.

    — Catherine, știi bine că nu am fost niciodată acel tip de persoană care să dea înapoi de la lupta, doar că... doar că acum e altă vreme, alte reguli ale unui joc nemilos din care nu ai cum să ieși, murmură ea, răsucindu-se pe călcâie către mine. Chiar dacă urăsc să admit, ai dreptate într-o măsură fiindcă tu uiți că dacă devii următoarea victimă, nici băiatul nu va mai fi în stare să ne salveze lumea, iar haosul va prelua controlul de tot.

   Haos... asta a fost în ultima vreme în inima mea. Sunt obișnuită cu el, dacă e să fiu sinceră, nu mă mai miră nici de ce ar fi Tom în stare. Mă ridic de pe pat, apropiindu-mă de colega mea și îmi așez palma pe umărul ei, ca apoi să o trag într-o îmbrățișare.

   — Voi pleca, Cath, numai dacă îmi promiți că vei veni tu după mine la terminarea acestei nebunii, te rog.

   Aprob din cap, strângând-o și mai tare, lăsându-mi lacrimile să se scurgă de pe obraji pe creștetul ei. Oh, Charity, sper să ai dreptate cu asta, sper ca vorbele tale să se îndeplinească...

*******

   — Asta e o misiune sinucigașă și tot vrei să faci asta, după ce ți-am spus planul! ridic tonul, privindu-l pe tata furioasă.

   După ce am trimis-o pe Charity în loc sigur, am anunțat Ordinul de planul Devoratorilor ca să schimbe planul, însă numai asta nu s-a întâmplat. Bărbatul de lângă mine oftează, întorcându-se spre mine cât le face semn celorlalți să se miște înainte, noi rămânând ultimii. E adevărat că am întârziat cu punerea lor la curent, dar am fi găsit o metodă alternativă ca să-l mutăm pe Harry în siguranță, nu să ne aruncăm în gura leului ca și cum nu am știi ce urmează să se întâmple. Culmea e că cel care ar fi trebuit să fie cel mai vigilent în acest moment, așa cum spune el, e cel mai iresponsabil. Se întoarce spre mine cu o expresie obosită pe chip, însă ochiul normal continuă să mă privească cu aceeași căldură ca întotdeauna.

   — Draga mea, tu chiar crezi că dacă nu am face asta acum, nu vor mai exista ocazii în care Devoratorii să ne atace? mă întreabă el în șoaptă, mergând încet în continuare. Nu, ar fi profitat de fiecare zi, și-ar fi chemat acoliții și ar face același lucru pe care urmează să îl facă. Chestia e că ei nu se așteaptă la ce am pregătit.

   Într-adevăr, nu cred că sunt conștienți de planul de a face șapte Potteri și de vampirii din armata regală ce zboară prin văzduh, sub vrăjile de Deziluzionare, pregătiți de orice atac asupra noastră, iar printre ei se află cei trei prieteni ai mei care mai sunt în viață. Îmi mușc interiorul obrazului, nemulțumită în continuare de decizia pe care a luat-o. Îmi zâmbește slab, mângâindu-mi palma și mă calmează acest gest.

   — Știu la ce te gândești, știu de ce îți este teamă, fata mea, dar dacă nu ne asumăm niște riscuri pentru siguranța altora, atunci nu suntem demni de poziția noastră în Ordinul Phoenix. Nu uita ce îți spun acum fiindcă ar putea fi ultima discuție pe care o purtăm: riscă și în vreme de război, fi luptătoarea ce a crescut sub ochii mei și a devenit femeia puternică de acum. Am încredere în tine.

   Cuvintele îmi rămân în gât la auzul vorbelor celui care m-a crescut atâta vreme și care a suferit, poate, mai mult decât oricine altcineva. Îmi duc rapid o palmă la ochi, ștergând lacrima ce voia să alunece pe chipul plin de cicatrici. Poate Alastor a fost cam fără inimă la început, grija lui declanșându-se abia în clipa în care a crezut că mă va pierde, iar el nu a vrut să mai pățească asta încă o dată și e de înțeles. Doar că, auzind asta de la el mi se pare... mi se pare cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus, pe lângă iubirea pe care mi-o poartă. Am ajuns să îl vreau atât de aproape de mine încât gândul că moartea ne-ar putea despărți în orice moment, mă sperie cumplit. Mă sperie cumplit gândul că durerea va fi singura emoție ce o voi mai simți în următoarea perioadă. 

   Aprob din cap, reluându-ne drumul către intrarea în casa în care a locuit sora mea și în care a crescut Harry vreme de șaptesprezece ani. Cu cât de apropiem mai mult, cu atât vrăjile noastre se desfac mai repede. Îi fac semn tatei să meargă înainte, acesta doar zâmbindu-mi slab și trece pe lângă mine. Rămân ultima din acest șir, studiind cu atenție împrejurimile, gata de atac dacă este cazul. Observ cum ceilalți au intrat deja în casă și pun piciorul în prag când Harry mai are puțin până închide ușa. Acesta tresare slab și murmur câteva scuze, asta până mă trage în brațele lui. Îl sărut pe frunte, strângându-l la pieptul meu pentru o secundă, după ne despărțim din cauza timpului care trece neîntrerupt.

   Harry ne conduse pe toți în bucătărie, unde ne așezăm pe scaune, pe suprafețele de lucru sclipitoare ale Petuniei sau ne sprijinim de obiectele imaculate de bucătărie, personal prefer să stau pe blat, bălăngănind din picioare, râzând și vorbind între noi:

   Ron, înalt și deșirat; Hermione, cu părul stufos prins într-­o coadă groasă împletită; Fred și George, cu zâmbete identice; Bill, plin de cicatrice ca mine și cu părul lung; Arthur, cu o expresie binevoitoare, început de chelie și ochelarii puțin strâmbi; tata, cu răni de război, șchiop, cu ochiul magic învârtindu­-se amețitor în orbită; Tonks, cu părul roz, așa cum îi place ei cel mai mult; Moony, mai cărunt, mai ridat; Fleur, mlădioasă și frumoasă, cu părul lung, blond-­argintiu; Kingsley, chel, de culoare, lat în umeri; Hagrid, cu părul și barba neîngrijite, stând aplecat, ca să nu dea cu capul de tavan, Mundungus Fletcher, scund, murdar, cu o privire de câine bătut, cu pleoapele căzute, ca ale unui basset, și părul lipsit de strălucire, și apoi eu, cu părul prins într-un coc și câteva fire ieșind din el, jucându-mă cu bagheta printre degete și un zâmbet în colțul gurii. Dacă stai și te uiți la noi, ai zice că venim din diferite părți și ne dăm în spectacol sau lucruri de genul.

   — Kingsley, credeam că aveai grijă de prim-­ministrul Încuiat, strigă Harry dintr-­o parte a camerei în cealaltă.

   — Se poate descurca fără mine pentru o noapte, spune Kingsley. Tu ești mai important.

   — Harry, ghici ce s­-a întâmplat? spune Tonks de unde era cocoțată pe mașina de spălat, arătându-­i degetul inelar de la mâna stângă, pe care sclipește un inel. Nu pot să nu rânjesc la vederea lui. Ei, Moony, voiai să scapi de ea și uite că ți-a ajuns soție.

   — V-­ați căsătorit? strigă Harry, uitându­-se la ea și la Remus.

   — Îmi pare rău că nu ai putut fi de față, Harry, a fost foarte restrâns.

   — Dacă nici pe mine nu m-a chemat, cea mai bună prietenă a lui din copilărie, îl tachinez pe Moony, aruncându-i o privire ce spune tot.

   Se strâmbă puțin la mine, dând din cap ceea ce mă face să mă încrunt puțin. Nu îi stă în caracter lui Remus să nu-mi arunce vreo replică plină de sarcasm sau să mă pună la locul meu cu vorbele. Oare ce se întâmplă în capul lui? Înghit în sec, eliminând ideea că poate regretă căsătoria cu Tonks, nu vreau să cred asta nici măcar pentru o secundă, că de e așa... îi bag eu mințile la loc. Doar să mă enerveze puțin și îi arăt cât de a dracu pot să fiu.

   — E extraordinar, felici...

   — Bine, bine, vom avea timp de povești mai târziu! Tună tata, acoperind vocile celorlalți. Îmi dau ochii peste cap la obiceiul lui de a întrerupe lucrurile importante.

   În bucătărie se lasă tăcerea. Alastor pune sacii la picioare și se întoarce spre Harry.

   — După cum trebuie să­-ți fi spus Dedalus, am fost nevoiți să renunțăm la planul inițial. Pius Thicknesse este de partea lor, ceea ce reprezintă o mare problemă. A făcut în așa fel încât conectarea acestei case la Rețeaua Zvrr, plasarea unui Portal sau Apariția să devină fărădelegi pedepsite cu închisoarea. Și totul în numele protejării tale, pentru a­l împiedica pe Ştim­-Noi-­Cine să ajungă la tine. Ceva complet inutil, având în vedere că ești deja protejat de farmecele mamei tale. De fapt, s-­a asigurat că nu vei putea pleca în siguranță. A doua problemă este că ești minor, ceea ce înseamnă că încă mai ai Identificatorul.

   — Nu am niciun...

   — Identificatorul, Identificatorul! spune tata nerăbdător. Vraja care detectează activitatea magică din jurul celor sub șaptesprezece ani, modul în care ministerul află când minorii fac vrăji! Dacă tu sau oricine altcineva din jurul tău face o vrajă ca să te scoată de aici, Thicknesse va afla imediat, la fel ca și Devoratorii Morții. Nu putem aștepta până se va anula Identificatorul, pentru că, în clipa în care vei împlini șaptesprezece ani, vei pierde în întregime protecția pe care ți-­a transmis­-o mama ta. Pe scurt: Pius Thicknesse crede că te-­a prins la înghesuială.

   — Și ce e de făcut?

   — Vom folosi singurele mijloace de transport care ne-­au mai rămas, singurele nedetectate de Identificator, pentru că nu este nevoie să le vrăjim: mături, Thestrali, motocicleta lui Hagrid și pe Cath, având în vedere că are aripi.

   Când o să îi spună că Devoratorii știu de planul nostru și că e foarte posibil să murim în seara asta? Uneori îmi vine să îl bat pe tata la cât de iresponsabil poate fi în situația asta, însă știu și că nu putem să așteptăm până face șaptesprezece ani din cauza a ceea ce tocmai a spus. Deci, practic, asta e singura și ultima șansă să îl mutăm pe băiat, cu sau fără luptă. Plus că, sunt sută la sută sigură că și dragii noștri Devoratori și-au schimbat o parte din plan.

   — Deci vraja mamei tale se va rupe doar în două situații: când vei deveni major sau – tata gesticulează, arătând spre bucătăria imaculată – când nu vei mai numi acest loc acasă. Tu, mătușa și unchiul tău veți porni pe drumuri diferite în această seară, fiind conștienți că nu veți mai locui niciodată împreună, corect?

   Harry încuviințează din cap.

   — Așa că, de data aceasta, când vei pleca, nu va mai fi cale de întoarcere și vraja se va rupe în clipa în care vei ieși din aria de acoperire a casei. Am ales să o rupem mai devreme, pentru că alternativa ar fi să îl așteptăm pe Știm­-Noi-Cine să vină și să te captureze imediat ce vei împlini șaptesprezece ani. Singurul lucru în dezavantajul nostru este că... Știi-­Tu-­Cine știe că te mutăm în seara aceasta.

   Tata se oprește pentru o clipă, lăsându-l pe Harry să proceseze informația. Acesta își mută privirea spre mine, buzele fiindu-i întredeschise de la șoc.

   — Faptul că noi știm că știe... Cath, ce ai mai făcut?

   Mă încrunt la el, dându-mă jos de pe blatul de bucătărie, plecând către el. Îl apuc de umeri și decid să folosesc un ton mai tare ca să îi pun la curent și pe prietenii lui.

   — N-am făcut decât să o salvez pe Charity Burbage, profesoara de Studii despre Încuiați, aia a fost. Nu puteam să las să mai moară vieți nevinovate, dragule.

   — Dar nu te-ai gândit și la seara asta? Că ar putea să cineva drag nouă? întreabă băiatul, ieșind din strânsoarea mea. 

   — Și crezi că Tom nu ne va ataca în oricare altă zi? întreb la rândul meu, luându-l de braț. Harry, trebuie să înțelegi că acum există toate posibilitățile să murim oricare dintre noi, ne asumăm orice risc ca să te mutăm de aici, plus că gărzile mele vor fi în aer, protejându-ne.

   — Dar tu? Devoratorii te vor la fel de mult ca pe mine! Și tu ai nevoie de protecție... nu te putem pierde tocmai acum!

   Zâmbesc slab, ridicându-mi palma ca să-l mângâi pe obraz. Gândește ca tata în clipa asta, fac tot ce îmi stă în putință să îl protejez pe el, dar uit că și eu sunt în vizorul lor. Cam asta se întâmplă când siguranța altcuiva e mai importantă decât propria. 

   — Dar cum de au aflat? întreabă Harry.

   — Nici noi nu știm. Înainte de asta, am lansat o pistă falsă la minister, ca să creadă că vom pleca abia pe data de treizeci. Totuși, ceea ce nu știu ei e de restul planului. Așa că am pus treisprezece case diferite sub cele mai bune vrăji de protecție pe care le știm. Toate arată ca și când am intenționa să te ascundem acolo, toate au legătură cu Ordinul: casa mea, casa lui Cath,  casa lui Kingsley, casa mătușii Muriel... Înțelegi despre ce este vorba, răspunde tata cu glasul lui ușor răgușit.

   — Da, spune Harry, oarecum nesincer.

   Îl înțeleg pe nepotul meu, așa aș face și eu în locul lui. Ei, acum urmează partea interesantă, după ce Alastor îi spune că va merge la părinții lui Tonks. Când tata scoate termosul cu PoliPoțiune, refuză imediat, zicând că nu e de acord ca noi să ne punem viața în pericol din cauza lui. Îmi duc o palmă la frunte, oftând zgomotos. Doamne, Harry, pentru tine aș merge în Iad, la fel și cei prezenți, știind că tu îl vei doborî pe Tom. Numai că... niciunul dintre noi nu va mai apuca ultima bătălie cu el.

   Înghit în sec, scuturând din cap. Nu, nu e momentul să te gândești la asta, Catherine, băiatul tău trebuie să plece din casa asta blestemată ce i-a fost mai mult închisoare decât cămin. 

   — Dar stați, Cath pe care Potter fals va avea?

   Glasul lui Harry mă aduce cu picioarele pe pământ, întorcându-mă către cei șase deja gata să dea pe gât poțiunea. Ridic un deget în aer, bătând din palme de două ori și o dată din picior. Două secunde cred că trec, apoi unul dintre soldații mei apare lângă mine. Merge în dreptul celorlalți, așteptând să primească un pahar din partea tatei.

   Îi observ cum dau pe gât și cum se strâmbă, iar eu pot să simt de aici gustul oribil pe care îl au pe gât. Trăsăturile li se schimbă instantaneu, unii se înalță, alții devin scunzi și, ușor, ușor, avem opt Harry Potteri. Îl ajut pe tata cu sacii plini de haine identice între ele, lăsându-i să se schimbe pentru a crea confuzie. Cred că asta e singura parte a planului pe care Tom nu o știe, pe lângă vampirii ce ne vor împrejmuii. Deja încep să îmi fac griji, golul din stomac apărând ca un bolovan pe fundul mării.

   Trebuie să iasă bine planul, trebuie să supraviețuim acum cu toții, nu putem să îi lăsăm să ne doboare. Înghit în sec, frecându-mi brațul nervoasă, moment în care Moony se uită la mine cu empatie în ochi. Clar trebuie să aflu ce se întâmplă cu tâmpiții ăștia doi...

   În fine, avem lucruri mai importante acum, mai ales că deja am stabilit cum vom fi împărțiți. Trag aer în piept, ieșind împreună cu ceilalți afară din casă, îndreptându-ne eu și cu un Harry spre un loc liber, unde îmi deschid aripile negre aproape în totalitate. Acest Harry, care presupun că e soldatul meu, ne ocupăm pozițiile, așteptând semnalul tatei. Numai că, ceva în interiorul meu îmi spune că sunt nevoită să mai fac ceva.

   — În ordine, spuse Moody. Vă rog, toată lumea să fie gata de plecare; vreau să pornim exact în același timp, pentru că altfel se duce de râpă întregul scop al diversiunii.

   Îmi încleștez maxilarul, dându-l jos pe soldatul transformat în nepotul meu și alerg către tata. Acesta se încruntă la mine, neștiind ce mama dracului m-a apucat dintr-odată, însă când își deschide gura să zică vreo remarcă mai puțin plăcută, îi sar în brațe. Îi înconjor gâtul cu brațele, abținându-mă cu greu să nu pufnesc în plâns. Îi simt brațele cum mă trag către pieptul lui, mângâindu-mi părul încet. Ăsta e primul meu moment în care nu vreau să îi dau drumul.

   — Vreau să îmi promiți că o să faci tot posibilul să te întorci, murmur, despărțindu-mă din îmbrățișare. Fă-o pentru mine fiindcă inima mea va fi mai frântă decât în orice alt moment. 

   Mă privește cu ambii ochi, apoi îmi ia palma într-a lui.

   — Îți promit. Acum fugi înapoi, avem de lucru, spune el, însă când vede că mă îndepărtez, mă oprește din nou, forțându-mă să mă întorc către el. Te iubesc, fetița mea, să nu uiți. Sunt mândru de tine.

   Zâmbesc slab, murmurând aceleași cuvinte pe care i le adresez. Îmi adun puterile și mă întorc la Harry cel fals, luându-l de sub braț cu inima grea. Voi, cei ce ne vegheați, aveți grijă de noi, aveți grijă mai ales de ei, că de mine am singură. 

   — Noroc tuturor! ne strigă tata. Ne vedem cu toții cam peste o oră, la Vizuină. La trei. Unu... doi... trei!

   Atunci îmi iau zborul, înălțându-mă cât de mult către nori, cu bagheta aproape de mine. Privesc împrejurimile cu atenție după Devoratori cât încep să fac vrăji în jurul nostru. Continuăm așa câteva secunde, timp în care soldatul mă întreabă dacă totul e în regulă. Sinceră să fiu, nici eu nu știu, am vaga senzație că nu suntem tocmai singuri. Mai arunc câte un ochi în jos, la ceilalți, unde par să fie în regulă. Având în vedere că aripile mele pot duce mai mult decât o mătură sau motocicleta lui Sirius, am decis să fiu eu deasupra lor.

   Asta până un jet de lumină roșie mă lovește într-o aripă, urlând de durere. Îmi ridic privirea, sângele înghețându-mi în vene la vederea multitudinii de glugi negre ce se năpustesc asupra noastră. Ah, la dracu, și eu care credeam că s-au răzgândit! Scot rapid bagheta, aruncând cu blesteme în toate direcțiile, ținându-i pe câțiva departe de restul. Sunt conștientă că nu va dura mult până se vor decide să îmi taie, la propriu, aripile. Încerc, în același timp, să îl țin pe Harry cel fals și să nu îi dau drumul de la... nu știu, câteva mii de kilometri înălțime? 

   Creez o tornadă de vânt, aruncând-o către Devoratorii ce se îndreaptă către mine, făcând câteva vrăji non-verbale, apoi să produc un vârtej de foc. Îmi simt mâinile cum îmi tremură de la folosirea puterilor mele în același timp, însă nu prea am de ales, dacă vreau să duc la capăt operațiunea asta. 

   Scot un gemăt de durere la un moment dat, când unul dintre blestemele lor mă lovește în spate, propulsându-mă câțiva metri în față. Mă întorc către el, privind după la cer și urlu o dată. Un fulger de culoare violet luminează cerul înnorat, urmat îndeaproape de altele, doar că în nuanțe diferite. Unul. Două. Trei. Patru.

   Fiecare trosnește câte un Devorator, găsindu-mă singură, printre nori. Mă opresc din a înainta pentru a verifica împrejurimile și de a fi sigură că nu va mai sări nimeni pentru câteva clipe. 

   — Cate...

   Șoapta aia. Îmi sucesc capul către dreapta cu ochii mari, întâlnindu-l pe Severus fără glugă pe cap. Probabil i-a căzut când se duela cu un membru din Ordin.

   — Cate, trebuie să îți spun ceva și, te rog, nu te înfuria pe mine, n-am avut de ales.

   Mă apropii de el cu o încruntătură frumușică pe chip, ținându-l pe soldat cât de bine pot. 

   — E vorba de George, cred că l-am...

   — Hopa, ce avem noi aici? Un trădător?

   Severus se încordează, dând să se întoarcă către cel care a vorbit, însă îl prind de o mână, rotindu-mă cu el. În secunda următoare, o vrajă mă lovește între aripi, paralizându-mă complet. Simt pe spate cum curge ceva.

   Bărbatul din fața mea mă privește șocat, panicat chiar, când îi dau drumul la palmă, la fel și soldatului, ducându-mă pe spate și căzând în gol.

Hihi, am zis să înceapă drama cum se cuvine =))) Vin capitolele interesante și pregătiți șervețelele, se apropie moartea lui Alastor.

Nox!