Până la infinit...

   — Cred că o să vomit de la emoție...

   Drăcuiesc, privindu-mi reflexia în oglindă. Ce mama dracului, îmi tremură mâinile mai grav decât în momentul în care el m-a cerut! Merlin, dă-mi putere să nu leșin astăzi, fiindcă se presupune să fie cea mai frumoasă zi din viața mea și mai am puțin până să o stric... oh, Doamne, îmi vine să urlu acum din toți rărunchii.

   Eu încă nu realizez ce se întâmplă, dacă e să fiu sinceră, plus că nici nu mi-am dat seama când au trecut doi ani de la înfrângerea lui Tom! Mama mea, vreau să fug cât de repede se poate de aici! Dar, de fapt... James mi-ar rupe picioarele de aș face-o fix în ziua nunții mele. Înghit în sec, privindu-mi reflexia în oglindă. Pentru prima dată mă văd frumoasă, din toate punctele de vedere și, mai presus de toate, fericită. Privesc detaliile de pe rochia de mireasă, fără bretele, mulată pe corp și plină de mici pietricele.

   Lăsată pe umeri, cu legătura deasupra sânilor și pe claviculă, cu model asemănător rochiei, mica pelerină mă face să mă simt exact ca în visele din copilărie. Îmi așez părul mai bine pe spate, asigurându-mă că nu îmi intră în ochi să îmi strice machiajul, care e unul simplu și care include mult sclipici. Trebuia eu să o ascult pe Yvonne, acum zici că sunt un pom de Crăciun la cât îmi strălucește fața! 

   Îmi mut privirea mai departe, la micuții cercei din urechi, în formă de constelație, după la inelul de logodnă, vrăjit să aibă reflexii roșii și verzi, pe care numai eu și Severus le putem vedea. Cine ar fi crezut că mă va cere de ziua lui? M-a luat complet prin surprindere când l-am văzut într-un genunchi, cu inelul într-o mână și spunându-mi că ar fi cel mai frumos cadou din lume dacă aș accepta să fiu soția lui.

   Aș fi fost nebună să refuz, de fapt, proastă aș fi fost. Încă țin minte cât de emoționat era, iar eu nu știam cum să mai scot cuvintele pe gură. Zâmbesc, înghițind în sec și flutur palmele în fața ochilor, ca să nu plâng. Aia mi-ar mai trebui, să ruinez toată munca pe care am depus-o în ultima oră. M-am pregătit singură, rochia nu am vrut să o arăt nimănui, nici măcar lui Lily sau lui Harry, să nu mai zic că James a încercat să afle cu arată, dar de fiecare dată a fost prins. Prefer să îi las pe ceilalți să se ocupe de ce a mai rămas de făcut și, desigur, să aibă grijă ca Sev și tata să nu leșine până apar.

   Îmi frământ palmele între ele, simțindu-mi pulsul cum o ia la goană. Nici nu m-am încălțat, nici voalul nu mi l-am pus... oh, Merlin, e normal să îmi fie atât de teamă? E normal să simt că totul o ia razna și că am frica că totul va merge prost? 

   Aș vrea să vină cineva, însă... însă nu știu cine. Apoi, îmi aduc aminte de ceva, sprâncenele mele ridicându-se în tandem. Prind poalele rochiei, mergând către măsuța de toaletă, unde majoritatea lucrurilor mele sunt împrăștiate. Apuc plicul ce mi l-a lăsat Sam în urmă cu doi ani și puțin, după ce a plecat înapoi în lumea ei, cuvintele scrise cu cerneală verde răsunându-mi în cap. 

   Pentru ziua nunții tale. Cred că știa prin ce urma să trec, chiar dacă nu a spus nimic și nici nu a dat vreun indiciu la ultimele noastre întâlniri. În această perioadă, de la război până acum, am chemat-o de mai multe ori, fiindu-mi dor de ea. Am avut șansa să mă apropii așa cum se cuvine și am găsit acea geamănă, dacă se poate spune așa, care mă înțelege mai bine decât orice. Și-a păstrat aparența mea, singurele diferențe dintre noi fiind culoarea părului și a pielii, a ei fiind puțin mai albicioasă decât a mea. 

   Înghit în sec, deschizând plicul și scoțând mica bucată de pergament ce are doar un singur cuvânt.

   „Cheamă-mă."

   Afurisita, știa că o să am nevoie de ea azi mai mult decât oricând. Inspir adânc, încercând să mai calmez din furtuna ce a fost stârnită în interiorul meu. Am nevoie de demonul meu azi.

   — Samantha... Samantha! 

   Aștept câteva minute în liniște, privind în jurul meu după ea. Mă întorc înapoi în fața oglinzii și aproape tresar când o văd în reflexie. Bufnesc în râs, aducându-mi aminte de toate acele dăți când apărea pe nepusă masă și tot ce îmi doream era să dispară. Zilele alea, parcă, fac altă dintr-o altă poveste acum.

   — Eu întotdeauna am zis că ești superbă, dar azi ești cea mai frumoasă creatură de pe pământ, nebuno! exclamă ea, prinzându-mă de degete și rotindu-mă. Cine ți-a făcut rochia, s-a întrecut pe el sau ea însăși!

   — Și tu arăți bine, roșul chiar te prinde.

   Pentru prima dată o văd îmbrăcată în ceva vibrant, însă care reușește să îi scoată formele în evidență. Rochia, scurtă până deasupra de genunchi, cu bretele subțiri, roșie cu ceva paiete, cred, se potrivește de minune cu sandalele înalte, cu baretă neagră. Și-a făcut schimbat culoarea pielii, alegând o nuanță apropiată de a mea, probabil ca să nu arate prea bolnăvicios în ținuta asta. Părul alb, drept, lung până la talie e prins într-o coadă elegantă, făcând-o să semene cu o adolescentă rebelă. Ochii mi se ațintesc pe rujul de un roșu destul de închis, precum frunzele toamnei, pe când al meu e ca al unui trandafir.

   — Văd că... nu ești gata. S-a întâmplat ceva? Ai emoții? mă întreabă ea, îngrijorată.

   — Emoții și puțină teamă...

   — E normal, spune ea cu un zâmbet. Dă-mi voie să te ajut să termini ce ai aici și să mergem, bine? 

   Înghit în sec, observând-o cum învârte din degete ca să creeze o coroană din trandafiri roșii și negri, de care se chinuie să agațe voalul. Chicotesc de fața ei concentrată, cu limba scoasă și între dinți, apoi de fericirea ei copilăroasă când reușește. Îmi face semn să mă așez pe un scaun, sfătuindu-mă să mă și încalț. Murmur o vrajă, ca să nu mă mai ridic după pantofi, care sunt alb, cu vârful decupat, iar la călcâi sunt câteva pietre prețioase. Mi le-a dat croitoreasa, după ce am mers să iau rochia.

   Sincer, mai bine de atât nu puteam să iau. Înghit în sec cât mă încalț cu ei și cât Samantha îmi pune coroana de trandafir pe cap. Îmi așază mai bine părul, având grijă să nu mi se încurce firele cu petalele sau mai știu eu ce, după îmi aranjează voalul mai bine. Zâmbește larg, câteva lacrimi ivindu-i-se în colțurile ochilor. 

   — Ești atât de frumoasă... fetița noastră a crescut. 

   Samantha, nu mă mai face și tu să plâng acum, afurisita naibii. Râd slab, ridicându-mă de pe scaun, după demonul mă ia de mână. Pocnește din degete, făcând ca un buchet superb din crini, trandafiri albi, roșii și alte flori, să apară în fața mea. Îl iau cu grijă, apoi Samantha își întinde cotul. Mă uit cu o sprânceană ridicată la ea, întrebând-o ce are de gând să facă.

   — Te duc la parter, unde o să îți dau cadoul de nuntă, îmi răspunde ea cu un rânjet pe buze.

   E nebună. Ce naiba a putut să îmi ia?

   — Știi că nu trebuia să faci asta...

   — Oh, să nu te aud! M-am chinuit mult să conving pe cineva să mă ajute cu asta, așa că taci! mă reduce la tăcere aproape imediat.

   O iau de cot, îmi ridic poalele rochiei și ieșim amândouă din dormitorul în care am copilărit. Am decis, împreună cu Severus, să ținem nunta aproape de zona în care ne-am cunoscut, asta însemnând că a trebuit să stăm în fosta casă a lui Alastor, pe care am mărit-o, având în vedere că suntem destul de mulți.

   Am preferat să o facem aici decât la castel, locul care încă îmi trezește fiori pe șira spinării ori de câte ori îmi aduc aminte de el. Nu numai că îmi aduce aminte de prietenii ce au murit, dar nu mai locuiește nimeni în satul ce era înainte. Majoritatea oamenilor mei au murit pe câmpul de luptă, iar pe familiile lor și restul oamenilor i-am lăsat să plece oriunde vor. Nu voiau să mai rămână, știind că cei dragi lor nu mai sunt, așa că din satul odată plin de viață, nu au rămas decât casele. 

   O regină fără regat, asta sunt acum, doar că nu mă plâng. Mereu am stat mai mult printre oameni, singurii care mă țineau în regat erau ceilalți vampiri din consiliu, iar în prezent... merg doar din când în când cu Severus, ca să îngrijim castelul. A fost mai greu să revin în primul an după război, aceeași problemă a avut-o și Yvonne. Durerea aia nu a trecut nici acum, însă ne sprijinim una pe alta, plus suportul celorlalți. Adevărul e că blondei i-a trebuit mai mult timp să se refacă, după ce Alton a murit, norocul ei a fost că Igor a rămas alături de ea.

   El știe cum e să îți pierzi sufletul pereche, iar în acest moment sunt ei un cuplu. Sunt fericită pentru ei, sunt mândră că au găsit puterea de a merge împreună mai departe. Amândoi merită o a doua șansă la iubire, cât și la viață, iar acum au găsit-o. La fel și Sirius, care pare mult mai fericit alături de Marlene decât atunci când a fost cu mine, iar Dorcas are șansa de a fi împreună cu Mary acum.

   Pe lângă celelalte cupluri, sunt bucuroasă și pentru copii mei ce și-au găsit perechea potrivită. Să mai zic de fața lui Igor când a văzut că a pierdut pariul pus cu mine în urmă cu patru sau cinci ani? Harry e cu Ginny, așa cum am prevăzut. Potter-ul trage la a lui roșcată, era de înțeles de la început, dar te pui cu nebunul de Igor? Nu, iar acum tot el e ăla care spune că a fost un prost că a pariat cu mine.

   — Tot nu mi-ai spus care e cadoul de nuntă, zic deodată, uitându-mă la Sam cât coborâm scările.

   Nu-mi răspunde când ajungem la baza treptelor, doar îmi arată către ușa de la intrare. Ochii mi se măresc cât cepele la vederea figurii impozante a bărbatului, ce stă întors cu spatele la mine și cu palmele către mine. Aș recunoaște oriunde postura asta dreaptă, aura asta puternică a unui rege. Lacrimile îmi inundă ochii și îmi duc o palmă în dreptul inimii, simțind-o cum bubuie în piept. 

   Mă întorc către Samantha, ce are și ea lacrimi în ochi, după mă trage până aproape de el. Ne oprim la o distanță relativ mică, dar parcă încă nu îmi vine să cred. Cum e posibil? Cum... cum?

   — Nu e doar el aici, șoptește demonul, sunt și ceilalți. M-am chinuit să conving Moartea să îi lase să vină la nunta ta, așa că acceptă cadoul. O să stea o zi, nimic mai mult, nimic mai puțin. 

   — E suficient, murmur emoționată. Î-Îl poți chema și pe A-Alastor?

   Aprobă din cap, apoi trece pe lângă noi, ieșind afară. Stau în fața tatei, neștiind unde să mă pun, neștiind cum să reacționez. Îmi vine să bufnesc în plâns... oare o fi și de la hormoni? Dracu mai știe!

   Întind degetele către palmele lui și îl ating ușor, parcă fiindu-mi frică să nu dispară sau să fie doar o iluzie. Respirație mi se oprește în gât când mi le prinde, strângându-le puțin. Oh, Merlin, eu cred că voi plânge până voi face un nou lac în apropierea casei. Își împletește degetele cu ale mele pentru o secundă, după inspiră adânc și se întoarce spre mine, având ochii închiși. Îmi retrag mâna dintr-a lui, punând-o pe obrazul lui neras și îl mângâi.

   Îmi încleștez maxilarul, câteva suspine scăpându-mi printre buze și încerc din tot dinadinsul să mă liniștesc. Dar cum pot acum? Cum pot acum, când tatăl meu va fi prezent la nunta mea, așa cum orice fată își dorește? 

   Își deschide ochii la un moment dat, analizându-mă din cap până-n picioare, iar bărbia începe să îi tremure. Își acoperă chipul cu ambele palme, începând să plângă precum un copil mic. Inima mea, oh, inima mea mică și amărâtă începe să îi urmeze exemplul, iar stomacul mi se strânge într-un ghem al naibii de dureros. Își trece degetele prin păr, plângând, zâmbind, suspinând, mușcându-și buza de jos, făcând orice ca să se descarce. Merlin, vreau să îi urmez exemplul că nu mai pot, dacă mai vine și Alastor acuma... dezastru pe două picioare scrie pe mine.

   Că tot am pomenit de el, Alastor apare și el, înghețând în pragul ușii, date la perete. Mă lasă careva să plâng liniștită? Pentru că efectiv nu mai pot ține în mine amalgamul ăsta de emoții în mine...

   Celălalt tată se apropie de noi, înghițind în sec la vederea mea. Te rog, Alastor, să nu plângi și tu acum că... mda, tocmai a făcut-o. E normal să mă doară să îi văd așa? Mă apropii de Matthew și îl iau în brațe, lăsându-mi capul pe pieptul lui. Nu se aude nicio bătaie, lucru ce mă readuce cu picioarele pe pământ. O zi, ziua nunții mele în care pot sta cu părinții și prietenii ce au luptat până la ultima suflare? E mai mult decât aș fi cerut, dar acum pot doar să mă bucur.

   Arunc o privire către Alastor, ce are un zâmbet emoționat pe trăsăturile tinere, fără prea multe cicatrici. Întind brațul către el și îl trag spre mine, forțându-l să mă îmbrățișeze. Merlin, cum de ai făcut să am ambii tați în cea mai importantă zi din viața mea? O să îi rămân datoare Samanthei pentru restul vieții.

   Mă îndepărtez de ei, ștergându-mă ușor la colțul ochilor. Pocnesc din degete pentru a-l retușa, în cazul în care mi s-a scurs sau mai știu eu ce.

   — Ai idee cât de superbă ești, draga mea? spune Matt, ridicându-mi puțin bărbia. 

   — Sau cât al dracului de norocos e Severus?

   Pufnesc în râs la afirmația lui Alastor. Norocos? Mai degrabă ghinionist că și-a ales o pacoste să îi fie mireasă, o pacoste de care s-a îndrăgostit.

   — Mă puteți conduce amândoi la altar? Nu mă văd fără celălalt, vă rog. 

   Amândoi aprobă din cap, după vin până în lateralele mele. Mă încrunt slab, vrând să îi întreb ce mama naibii fac, însă îmi primesc răspunsul aproape imediat cum îmi așază voalul peste chipul meu. Alastor spune că merge înainte, lăsându-mă singură cu tata. Abia acum reușesc să îi văd costumul negru, imaculat, cu un trandafir roșu în buzunarul de la piept. 

   Îl iau de braț, îmi ridic fusta suficient cât să nu mă împiedic, apoi ieșim amândoi. Soarele de vară îmi mângâie pielea fină, iar verdeața din jurul meu îmi dă o stare de bine. Pășim încet pe cărarea de piatră ce duce spre spatele casei, atenți amândoi să nu mă împiedic sau să fac o altă boacănă specifică mie. Mai trag cu privirea către capa mea, până la urmă făcând o vrajă ca să plutească deasupra pământului și să nu se agațe de ceva.

   Curând, vedem rândurile de scaune așezate frumos lângă covorul alb, peste care au fost presărate petalele de flori. Micuța Sasha a avut această sarcină și presupun că s-a distrat. Invitații se ridică în picioare, toți zâmbind sau plângând încet în batistuțe, aici mă refer la Molly și Minerva care pare că au luat obiceiul celor doi tați ai mei, la fel și James cu Rayn. 

   Însă eu nu am ochi decât pentru el. Îmi tremură picioarele cu cât mă apropii de locul în care mă așteaptă, locul în care se abține să nu plângă. Își șterge lacrimile, întorcându-se către Igor pentru o secundă, secundă în care el zâmbește sincer. La jumătatea drumului ne oprim, unde Alastor ia locul tatei ca să mă conducă mai departe.

   Nu te împiedica, nu te împiedica, orice ai face, nu te împiedica... Răsuflu ușurată numai când urc pe treapta pe care se află și Severus. Alastor îmi așază palma peste a viitorului meu soț, strângându-le pe amândouă, parcă dându-și binecuvântarea. Între timp, tata vine în dreapta mea, uitându-se cu un zâmbet la Alastor, și ridică amândoi voalul și luându-l de pe coroana de trandafiri. 

   Severus îmi strânge palmele, privindu-mă adânc în ochi și pot vedea toată iubirea pe care mi-o poartă. Acești doi ani, în care relația noastră a putut să aibă loc în liniște și pace, au fost cei mai frumoși din viața mea. Acești doi ani l-au făcut pe Severus să scoată la suprafață tot ce era bun din el, l-a scos pe omul de care m-am îndrăgostit și de care n-am mai scăpat ani buni. Pe lângă scuzele și părerile de rău, a găsit în modul lui o cale să se revanșeze, mai ales față de Harry și Neville.

   Finul meu în acest moment nu mai are teamă față de fostul lui profesor, au luat-o cu toții de la început, iar acum sunt bine, se înțeleg bine. Chiar și porecla lui de acum mulți ani, a devenit doar o amintire îndepărtată și Sev glumește pe seama ei și acum. Nu pot să neg că i-a fost greu la început, până să lase de-o parte tot ce s-a întâmplat, să își lase trecutul în urmă și să înceapă un nou capitol. Pe lângă traumele astea, au fost și nenumăratele coșmaruri, ce îl făceau să plângă și să aibă atacuri de panică.

   Nici eu nu am fost mai bine, cred că nimeni nu ar fi fost după un asemenea război, nu? Dar am reușit împreună, am reușit să avem ceva frumos în prezent. Ce mi-am dorit din clipa în care i-am cunoscut pe fiecare dintre cei prezenți, a fost să se înțeleagă. Și o fac, în sfârșit o fac.

   — Doamnelor și domnilor, ne-am adunat astăzi aici pentru a celebra unirea a două suflete...

   Nici nu mai aud restul cuvintelor, doar el îmi ocupă mintea. Cine ar fi crezut că mă voi căsători cu cel mai bun prieten al meu din copilărie, care mi-a devenit dușman, apoi iubit? Nici dracul, e totul atât de imprevizibil, totul e! Până și Samantha mi-a spus că nu a prevăzut turnura asta de situație.

   — Vă puteți spune jurămintele.

   Huh? Mă uit la vrăjitorul scund cu ochii mari, apoi la Severus care pare la fel de surprins. Trebuie să ne spunem jurămintele sau cum? Mă uit în spatele meu la Yvonne, care mai are puțin și bufnește în râs, la fel ca restul.

   — Ați uitat de ele, nu? mă întreabă ea, ridicând o sprânceană.

   Plescăi din buze, înroșindu-mă puțin. 

   — Evident.

   Se aud râsete printre invitați și ne alăturăm și noi lor. Eh, acum trebuie să improvizăm, ce să facem? Am uitat, asta e.

   — Păi, cred că o să o las pe superba mireasă din fața mea să înceapă, murmură Severus, făcându-mă să mă înroșesc. Idiotul.

   Efectiv mi se golește mintea, nu am nici cea mai vagă idee cum să încep, fiindcă niciunul dintre noi nu suntem genul acela de oameni care să își exprime iubirea în fața atâtor oameni. Chiar dacă sunt doar cei apropiați nouă, asta nu ne împiedică să ținem mai mult pentru noi. 

   Ei, Catherine, ai vrut să te măriți, na măritat. Ce mama dracului aș pute să spun în acest moment? Gândește, Cath, de aia ai creier, de aia ai minte. Trag aer în piept, în speranța că îmi voi mai potoli din bătăile frenetice ale inimii, însă știu sigur că nu o să meargă pentru prea mult timp. Curaj, o să fie bine, o să fie bine.

   — În urmă cu treizeci și trei de ani, într-o zi de vară specială pentru mine, m-am hotărât să mă cațăr după niște miere și normal că eu, fiind cea mai stângace persoană care a existat pe lumea asta, am fost înțepată de albine și am făcut cunoștință cu pământul, încep să povestesc, pufnindu-mă râsul. Apoi, a venit acest băiat care m-a ajutat să vin acasă, care a avut grijă de mine și care mi-a făcut o mică morală.

   Îl văd cum zâmbește slab, știind că își aduce aminte de ziua în care ne-am cunoscut, ziua în care povestea noastră a început.

   — Apoi, băiatul ăsta m-a trecut prin toate stările în următorii ani. Normal, el a fost motivul pentru care aveam draci aproape zilnic, voiam la un moment dat să îl las pe finul meu să îl atârne de un candelabru ce a devenit destul de celebru, i-am tras mai multe palme decât pot număra, i-am dat cu o tigaie în cap, i-am făcut și lui draci pentru că era distractiv...

   Se aud râsete în jurul nostru, făcându-ne și pe noi să le urmăm exemplul. Merlin, toate aceste lucruri mi se par atât de îndepărtate acum...

   — Și totuși... niciodată nu m-am simțit atât de în siguranță lângă cineva, murmur, făcându-l să se oprească din râs. Băiatul ăsta a trecut prin atâta rău, ca mie să îmi fie bine. A trecut prin atâtea, crezând că eu nu îl voi iubi așa cum mă iubește el. Soarta a fost nedreaptă față de el, cum a fost față de mine, însă la final, în acest moment, el e în fața mea, așteptând să termin ce am de spus. Viața mea fără tine ar fi fost un haos total, nu știu dacă aș fi fost la trei metri sub pământ sau poate mai rău, cine știe. Însă, crede-mă când îți spun că tu vei rămâne întotdeauna cel care mi-a furat inima și a ținut de ea, fără să vrea să îi mai dea drumul. Dacă e ceva ce nu regret în viața mea, atunci ar fi faptul că te-am întâlnit și că te iubesc în continuare ca o nebună.

   Îl văd cum înghite în sec, lăsând o lacrimă să i se scurgă pe obraz. Îi pot auzi bătăile rapide ale inimii, fluturii din stomac reapărând aproape instantaneu. Severus, dacă nu te grăbești, cred că picioarele îmi vor ceda mai repede decât am presupus. Palmele lui mă strâng ceva mai tare decât înainte, îndreptându-se de spate.

   — Aveam șapte ani când am întâlnit, probabil, cea mai mare problemă umblătoare de pe pământ. N-am crezut că poate cauza atâtea boacăne, cu acel chip inocent și un zâmbet ce ar topi pe oricine. Normal că ea, o mică pacoste, voia mereu să mă bage în belele împreună cu ea, normal că voia să mă omoare câteodată și făcea tot ce îi stătea în putință ca să mă scoată din sărite din toate punctele de vedere.

   Chicotesc mândră la afirmațiile lui. Sunt Catherine Evans, viitoare Snape, la ce s-ar fi putut aștepta?

   — Și m-am îndrăgostit de ea ca ultimul prost și n-am scăpat de ea nici acum, spune el, rânjind în colțul gurii.

   Mă strâmb la el, abținându-mă să nu îl lovesc cu buchetul. 

   — Tu nu ai scăpat de mine? Mai degrabă eu de tine.

   — Da, dar cel puțin eu nu te trăgeam în gura leului, însetat după pericole.

   Și nu durează mult până începem să vorbim unul peste celălalt, certându-ne ca doi copii preț de câteva minute. Apoi ne oprim amândoi, clipesc de câteva ori și bufnim în râs. Zilele alea cred că erau printre cele mai frumoase, dacă stau să mă gândesc. Ne-am petrecut ani certându-ne, în loc să ne iubim așa cum trebuie, iar acum continuăm să mai facem asta din când în când. Știți ce se spune, vremurile vechi, vremurile bune.

   — N-aș schimba nimic din ce mi s-a întâmplat, cu bune, cu rele, fiindcă tu mi-ai fost salvare când nu mai vedeam nicio rază de speranță. Ești și vei rămâne lumina și căldura ce a învins întunericul din mine, mereu vei rămâne cea care a văzut întotdeauna ce era mai bun în mine și nu a renunțat, ori de câte ori te-am gonit ca să fii în siguranță. O să te iubesc până la infinit și dincolo de el, azi, mâine și pentru restul vieții.

   Am zis că voi plânge? Am zis, asta fac acum, cât facem schimb de verighete. La un moment dat, cineva începe să plângă zgomotos, făcându-mă să mă încrunt. Privesc în direcția aia, curioasă de idiotul ce plânge mai rău decât un copil. Sincer, nu sunt surprinsă să îl văd pe James, ștergându-și lacrimile cu o batistă, murmurând „Sora mea se căsătorește!". Doamne, dă-mi răbdare cu el...

   — Vă declar uniți pe viață!

   Severus mă sărută pe frunte, în clipa în care sute de fluturi albi zboară deasupra noastră. Își înfășoară brațele după talia mea și mă trage aproape de el. Mi-a spus Samantha un lucru după ce l-am readus pe Sev la viață, care m-a marcat într-un fel. Inimile noastre bat în tandem, bat ca una.

   Doi oameni, o singură inimă.

*******

   — Jur, Harry, dacă mă mai învârți atâta, o să dau cu fundul de podea!

   Nepotul meu începe să râdă de reacția mea. Am pierdut șirul dansurilor pe care l-am avut în seara asta, să nu mai zic de sutele de râsete, zâmbete, glume ce au spuse și făcute. E a doua oară când dansez cu băiatul meu și mă simt atât de bine, că aș vrea ca seara asta să nu se mai sfârșească.

   Harry ridică palmele în sus, semn că vrea să nu îi dau vreuna peste ceafă. Zâmbește ștrengar, fugind înapoi la Ginny și la părinții lui, iar eu rămân singură pentru puțin timp. Admir marea de oameni care au luptat atât de mult pentru libertatea lor, că încă nu îmi vine să cred ce se întâmplă. Palma mea coboară fără să vrea spre zona abdominală, asta până să simt un braț ce acoperă fix acea zonă.

   — Vino cu mine, îmi șoptește vocea soțului meu, trăgându-mă discret după el.

   Îl prind de mână și poalele rochiei, fugind repede după el, înainte să ne vadă invitații cum dispărem. Plecăm din luminișul în care am hotărât să aranjăm mesele și ringul de dans, mergând spre o parte mai întunecată a pădurii. Are grijă ca să nu mă agăț de vreun mărăcine sau o creangă căzută și până la urmă ieșim aproape de marginea lacului, unde ne petreceam cea mai mare parte din timp.

   Dau să îl întreb ce facem aici, însă mă opresc din a scoate vreun sunet. Zâmbesc emoționată, apoi mă uit la Severus care mă privește cu atâta dragoste, că mă întreb dacă e posibil așa ceva. Mă ia de mână și mă așază pe leagănul decorat cu trandafiri roșii și crini, mutându-se în spatele meu pentru a mă împinge încet, uitându-se de sus la mine, iar eu nu îmi pot dezlipi ochii de la el. 

   Se oprește la un moment dat, după vine în fața mea și îmi ia chipul în palmele lui. Se apleacă spre mine, simțindu-i căldura buzelor peste ale mele. Chiar dacă ai lumea știe de relația noastră, chiar dacă suntem de acum căsătoriți, Severus încă are ceva rețineri legate de sărutatul în public, însă nu și când vrea să își marcheze teritoriul. Mă refer la o dată când cineva a început să flirteze cu mine cât eram pe Aleea Diagon pentru niște cumpărături și dragul meu soț a avut o mică criză de gelozie sau poate mai mare, având în vedere că m-a sărutat în fața acelui tâmpit.

   Totuși, niciodată nu s-a sfiit să mă țină de mână sau să îmi sărute creștetul, să mă ia în brațe sau să îmi zâmbească. Aceste mici gesturi m-au făcut să mă îndrăgostesc și mai tare de el, dacă se putea.

   — Încă îmi vine greu să cred că acum voi fi legat de tine toată viața, murmură el când ne despărțim din sărut. Acum mă întreb dacă o să rezist cu o mică pacoste ca tine.

   — Snape, măsoară-ți cuvintele, mârâi, dându-l de lângă mine și așezându-mă înapoi pe leagăn. 

   Își lasă o palmă peste a mea, iar cu cealaltă îmi înconjoară talia cât se mută înapoi în spatele meu, lipindu-mă de pieptul lui.

   — Lasă-mă să-ți aduc aminte, doamnă Snape, că îmi porți numele. La care te referi ca să-și măsoare cuvintele. 

   Înghit în sec, simțindu-i respirația caldă pe gât și șoapta aproape de ureche. Am zis că e al dracului când își propune, dar nu mă crede. Îmi aud propria inimă cum bate în piept tare, gata să treacă de fiecare centimetru din corpul meu. Îmi întorc puțin capul și îi prind buzele cu ale mele într-o sărutare scurtă.

   — Ar trebui să mergem, o să zică că s-a furat mireasa de la jumătatea nunții.

   Râd la afirmația lui Sev, apoi mă ridic, numai că ochii mi se măresc, iar o oarecare căldură îmi acaparează întreg trupul, încremenind. Severus observă că m-am oprit, iar îngrijorarea începe să îi apară chip. Mă așez la loc, strângând în palme funiile de care e prins leagănul.

   Sev îngenunchează în fața mea, luându-mi chipul în mâini și întrebându-mă disperat unde mă doare. Numai că nu asta e problema, nicidecum, mă simt atât de fericită acum. Îi iau palmele într-ale mele și le mut în jos până ajung la abdomen, unde le așez tandru, împreună cu ale mele. În urechi îmi răsună două inimi care bat în același corp. 

   Își ridică capul ca să mă poată privi în ochi, nevenindu-și să creadă. Un zâmbet mi se întinde pe buze, iar ochii mi se umplu cu lacrimi.

   — Ești... ești însărcinată? întreabă el cu glas frânt.

   — Într-o lună, îi răspund emoționată. E Lyra, Sev, fetița noastră va veni acasă.

   Se ridică în picioare, trecându-și mâinile prin părul scurt și puțin creț, apoi pe față. Decid să fiu la același nivel cu al lui, doar că nu apuc. Mă de coapse, ridicându-mă în aer, învârtindu-mă ca un nebun și lacrimi șiroindu-i pe obraji.

   — O să fiu tată!

   Unul bun. Mă lasă înapoi pe pământ, punându-se într-un genunchi în fața mea și îmi sărută burtica, lipindu-și după fruntea de ea. O vom avea pe Lyra în șase luni. Șase luni, iar micuța va fi cu noi.

   Reapare în fața mea, trăgându-mă în brațele lui călduroase.

   — M-ai făcut cel mai fericit om de pe pământ, Cate, nu o să pot să mulțumesc suficient sorții că mi te-a scos în cale. Ești fericirea mea, ce îmi oferă încă una.

   Îmi sărută fruntea tandru, după mă ia de mână ca să ne întoarcem înapoi la invitați. Decidem împreună să nu le spunem încă despre sarcină, poate de mâine încolo, cine știe. Severus e mult mai atent cu mine, acum că știe că sunt însărcinată, la un moment dat mă întreabă dacă vreau să mă ia pe sus ca să nu mă împiedic. 

   Am senzația că o să am puțin de furcă cu el pe perioada sarcinii, la cât de protectiv îl știu. Tot mă descurc eu, până la urmă s-a însurat cu una dintre cele mai căpoase persoane pe care le știe. Nici bine nu ne întoarcem, că suntem întâmpinați de o anumită blondă pusă pe șotii.

   — Ia uite unde erau mirii, ne tachinează Marlene. Ați fugit deja? Sau puneți ceva la cale?

   — Nu, ce am putea?

   Ne privește sceptică, zicând că o să descopere ea. Mă prinde după de mână atât de rapid că nu am timp să protestez. Ce mama dracului a apucat-o?

   Mă pune pe un scaun, în jurul meu adunându-se restul de invitați. Bun, ce se petrece?

   —  Plănuiți să mă omorâți sau ceva? 

   — Nu, dar vrem să vedem cum mori de rușine, spune Mary, făcându-mi cu ochiul.

   Nu pricep.

   — Încep să mă sperii și nu e bine, ce vreți să îmi faceți?

   — Noi? Nimic, zice Lily, rânjind. Severus va fi acela.

   Săracul Sev se uită la ea cu ochii cât cepele. Merlin, deja îmi vine să îmi scot bagheta și să îi blestem. Ce dracu au pus la cale ăștia? 

   — Însă, avem o întrebare pentru tine, Cath, zice Alice cu un rânjet.

   — Ți-ai pus jartiera? întreabă Kayla și Kaytelin în același timp.

   Oh, nu, nu, nu! Îi omor! Deja simt cum obrajii îmi iau foc.

   — E roșie ca un rac, înseamnă că știe ce o așteaptă și că o are, spune mama, râzând.

   — Samantha, nu a trecut ziua aia? îmi întreb demonul, sperând din tot sufletul să zică da, cu toate că sunt conștientă că încă nu s-a făcut o zi.

   Scutură din cap, zâmbind drăcește. De ce mai speram la un răspuns pozitiv? Afurisita, vrea să mă vadă cum sufăr aici! O să dau foc la ceva până la urmă, ce dracu...

   — Scumpo, o să ajungi precum trandafirii ăia nenorociți! râde Alastor de mine.

   Am nevoie de răbdare și de multă putere ca să trec de momentele astea, că simt că înnebunesc. De ce reacționez așa? Pentru că Severus trebuie să îmi dea jos jartiera, care e sub fustă, de față cu toți. Îl omor pe cel care a inventat tradiția asta sau doar îl înjur ca să se zvârcolească în mormânt. 

   Mă uit la Severus care, săracul de el, încă se uită urât la Lily. Trage aer în piept, se scuză, apoi își face loc pentru a ieși din cercul făcut de prietenii noștri. Doamne ajută! Niciodată nu m-am bucurat mai mult decât acum că a plecat. Orice ai face, Sev, nu te întoarce!

   — Ați văzut? Nici el nu vrea să facă parte din tâmpita asta de tradiție. Ce ar fi să ne revenim la ce făceam înainte?

   Aparent, soarta nu ține cu mine acum. Severus se întoarce fără sacou, doar în cămașă și cu mânecile suflecate.

   — Ce? Doar nu o făceam în sacoul ăla incomod, spune el, rânjindu-mi apoi.

   Îl omor. Jur că îmi lipesc picioarele între ele cu un farmec, iar fusta de picioare. Se apropie de mine, lăsându-se la nivelul meu. Nu știu de ce, dar îmi vine să râd de întreaga situație. Sev întinde încet o palmă spre genunchiul meu, dar îmi mut picioarele de lângă ea, făcându-l să și-o retragă și cauzând câteva râsete. Are un zâmbet pe buze, știind sigur că o să dureze ceva până reușește să îmi dea jos jartiera aia.

   La fiecare încercare de a lui, mă întorc pe partea opusă sau scot un „nu" atât de urât, de zici că sunt o cioară strangulată ce nu poate să cârâie. Normal că reacțiile mele îi amuză pe restul, pot jura că l-am văzut pe Harry ștergându-se la ochi de la atâta râs. Și eu care credeam că mă pot baza pe el acum, dar nu, s-a alăturat părinților lui și nașului, care mai are puțin și se tăvălește pe jos de la atâta râs. O să vadă ei mai încolo, promit eu asta.

   Nu mai zic de Karol cu Volker care se țin unul pe altul ca să nu cadă de la râs. Ce mai prieteni am și eu, mai bine mă lipseam de ei câteodată, jur...

   Nefiind atentă la domnul de lângă mine, nu observ când reușește să mă prindă de genunchi. Obrajii mi se umplu cu sânge cât îl prind de încheieturi.

   — Te omor, Severus!

   — Spui asta de ani de zile, mi-o întoarce el, încă râzând. Haide, Cate, o scot repede, șoptește mai mult.

   — Asta a sunat atât de greșit în capul meu! 

   Își lipește fruntea de coapsa mea, iar eu continui să râd ca o nebună. Merlin, mă doare stomacul de la atâta râs, probabil că nici Lyra nu mai poate de la comportamentul copilăresc al mamei ei. Nu cred că mai pot amâna pentru multă vreme chestia asta, dacă vreau să scap odată, să îl las pe săracul Sev să facă ce trebuie să facă. Numai că, din nou, sentimentul de rușine mă acaparează grav de tot.

   La dracu cu tâmpenia asta...

   — Uite cum facem, îți creezi o crăpătură la rochie pe piciorul cu jartiera și o dau jos cât ai clipi, bine? îmi propune Sev, liniștindu-se.

   Sună mult mai bine decât aș fi crezut. Ating șoldul drept de două ori, rochia începând să se rupă de-a lungul piciorului uniform, încât ai crede că așa a fost de la început. Severus aprobă din cap cu un zâmbet, ridicându-se puțin. Mă încrunt la el, dând să zic ceva, doar că nu mai apuc. Brațul lui drept mă prinde de talie, lipindu-mă de pieptul lui, iar cu celălalt apucă jartiera, dând-o jos al naibii de încet.

   Iar mă fac precum un rac... îmi ascund fața în umărul lui, auzind câteva aplauze și râsete, inclusiv pe al idiotului ce nu a avut ce face. Îmi sărută creștetul, iar eu îl înjur de mama focului. M-am căsătorit cu un drac, ce pretenție să am de la el? Poate doar... doar să continue să mă privească cu aceeași flacără în ochi ca întotdeauna.

   Iar restul petrecerii parcă nici nu am simțit-o. Prietenii noștri se împuținează, întorcându-se la casele lor pentru un bine-meritat somn, asigurându-ne că vom vorbi mâine sau peste câteva zile. Vine și momentul în care să-mi iau la revedere de la mama, tata, nașa, mătușa, soții Castro, soții Booth și Alton, însă de această dată despărțirea asta nu mai pare atât de dureroasă. Am acceptat, până la urmă, absența lor și știu că o să îi mai revăd în visele mele. 

   Samantha mă îmbrățișează strâns, spunându-mi că va veni în câteva zile sau când ne vom aduna cu toții din nou. După, mă găsesc singură printre mesele goale, fredonând o melodie la întâmplare, făcând câteva piruete.

   Asta până, melodia respectivă începe să răsune suav. Mă întorc, observându-l pe Severus fără sacou, doar în una dintre cămășile lui negre, suflecate până la cot și desfăcută la primul nasture. Zâmbesc slab, pocnind din degete, rochia mea schimbându-se într-una roșie cu negru. Rămân vampir până în măduva oaselor.

   Severus mă ia de mână, își pune palma pe talia mea, valsând doar noi, sub clar de lună plină. Dansul ăsta să fie doar pentru noi, să fim doar noi așa cum mi-am dorit. Bine, mai e și Lyra, dar ea e în burtica mea, dansând împreună cu noi. 

   Am așteptat atâta timp, iar această dorință a mea s-a îndeplinit. Acum, nu ne mai poate despărți nimic, nu ne mai poate răni nimic. Prezentul și viitorul nostru contează acum. Sev se oprește pentru a o săruta, cumva pe Lyra. Oh, Merlin, mă face să mă îndrăgostesc și mai tare de el.

   L-am iubit cât pentru o mie de ani și o să-l iubesc în continuare.

Să vă zic că am râs și am plâns în același timp? E prima parte din epilog, următoarea are loc peste șaptesprezece ani și sper că v-ați amuzat la faza cu jartiera XD. EFECTIV, TOT CE AVEAM ÎN CAP SUNA ATÂT DE GREȘIT XDDD.
Also, mai jos avem un video făcut de draga mariaEllen776 cu cuplul nostru preferat, cred XD. Îți mulțumesc, bita, că mi l-ai făcut, love you. 

https://youtu.be/ulrZwcnBF00

Nox!