Lumos! (cât de dor îmi era de asta)

   — Sev! Mi s-a blocat afurisitul de fermoar și nici cu magie nu pot să îl fac la loc!

   Ridic o sprânceană la strigătul unei anumite femei ce a reușit să îmi facă viața mai frumoasă, dar să fie și un stres total. Mi-am asumat asta când m-am însurat cu ea, deci n-ar trebui să mă plâng. Oftez, scăpându-mi un mic chicot cât verific încă o dată dacă totul e gata pentru venirea invitaților. Sunt conștient că dacă nu ar fi totul în regulă, vampirul de sus m-ar decapita în mai puțin de o secundă. Mă șterg pe mâini, apoi mă grăbesc să ajung sus cât mai repede, înainte să înceapă să plângă că nu poate să își pună rochia. 

   Pot da vina pe hormonii ei, din moment ce ea mai mult se enervează din lucrurile mărunte, nu plânge. Să nu mai zic cât de speriat am fost când a avut acele grețuri timp de vreo trei luni, cred, n-am știut ce să fac. Norocul meu au fost Lily, Molly, blonda aia afurisită, chiar și Samantha, plus încă câteva cunoștințe ce au trecut prin sarcină. Cumva am fost mai liniștiți amândoi că aveam pe cineva care să ne ajute, în ciuda faptului că soția mea e vampir.

   Ajung în câteva secunde în dreptul ușii, iar imaginea din fața mea mă face să mă sprijin de toc și să îmi încrucișez brațele la piept. Părul îi e prins la spate într-o împletitură simplă ce îi lasă gâtul la iveală, la fel și decupajul rochiei grena dintr-un material asemănător lânii. E rochia pe care i-am făcut-o cadou de ziua ei, când abia era în a doua lună de sarcină. O aud cum pufnește nervoasă și se uită în oglindă, întâlnindu-mi privirea.

   — Cred că te amuzi pe cinste, nu? întreabă ea cât zâmbește în colțul gurii.

   — Te admiram, aiurito. Nu am de ce să mă amuz, crede-mă, spun cu un mic zâmbet cât mă îndrept către ea. Îți stă foarte bine, apropo.

   Îmi las palmele să alunece pe talia ei cât o sărut pe gât, făcând-o să se înfioreze. Rânjesc la efectul pe care îl am asupra ei și îmi așez bărbia pe umărul ei. Parcă odată cu sarcina, a început să strălucească într-un anume fel ce mă atrage și mai tare ca înainte. Nu ai cum să o ignori, e mult prea magică ca cineva să îi reziste. Ochii ei superbi îi întâlnesc pe ai mei în reflexia oglinzii și zâmbește larg. 

   Au trecut doi ani de când suntem împreună și doar șase luni de la unirea destinelor noastre și încă nu-mi vine să cred că m-a ales pe mine. Putea să aibă pe oricine altcineva, dar m-a vrut pe mine, cum și eu am vrut-o numai pe ea. Cred că niciodată nu am fost atât de fericit, numai ea putea să facă asta, să devină o rază de lumină în întunericul meu ca să mă salveze din el. Decid să nu mai trag de timp, așa că o ajut cu fermoarul ce îi dădea bătăi de cap. Trag aer în piept când observ că s-a blocat în materialul rochiei, apoi murmur o vrajă. În secunda următoare, reușesc să i-l închid.

   — Știi că puteam să îți împletesc eu părul, nu?

   Obișnuiam să îi fac codițe împletite cât eram în școală sau în vacanțe, ea spunându-mi că îmi ies mai bine decât ale ei. Ăsta era un prilej să o am mai aproape de mine, să profit puțin de acest obicei ca ultimul prost. Uneori mă întreb unde am fi fost dacă aș fi avut suficient curaj atunci să-i fi spus ce simțeam pentru ea. Probabil nu am mai fi trecut prin două războaie și prin propria moarte, dar acum nu prea mai am ce să fac. Contează că suntem bine cu toții acum, fără acea frică de ziua următoare.

   — E făcută provizorie, deșteptule, ridică o sprânceană cât rânjește. N-am talentul tău, ești conștient de asta, da? 

   — Da, doar voiam să aud asta din gura ta. 

   Își dă ochii peste cap, iar eu râd încet de ea. Iau un scaun și o așez mai mult cu forța, la cât de încăpățânată e, abia dacă vrea să stea locului chiar și însărcinată. Nu m-ar mira dacă Lyra va fi la fel de plină de energie ca mama ei, nici dacă ar face fursecuri la două noaptea. Am impresia că va fi mai mult ca mama ei și, sincer să fiu, mă cam sperie puțin gândul ăsta la fel de mult cât mă încântă. O să fie interesant să am de a face cu o versiune mai mică de a lui Cath.

   — Eu zic că o să-ți moștenească sarcasmul și expresiile intimidante.

   — Iar îmi asculți gândurile, Cate? o întreb încet, trecând peria prin părul ei lung. 

   O las pe măsuța de lângă mine și încep să îi împart părul în două jumătăți. Am de gând să îi fac ceva special, cum numai ea ar trebui să aibă. O sărut pe creștet, observându-i buzele cum se întind într-unul din acele zâmbete ale ei ce îmi fac inima să bată rapid în piept. Îmi pierd capul de fiecare dată când e în preajma mea și acum, după atâta timp. Cred că senzațiile astea nu vor înceta vreodată... nici nu îmi doresc să se întâmple asta.

   Totuși, sunt unele lucruri care aș vrea să se oprească naibii odată. Coșmarurile pe care încă le avem amândoi, ca cicatrice de după război, spre exemplu. Nu mai sunt la fel de dese ca la început, dar tot apar, în special atunci când te aștepți cel mai puțin. Nu o dată m-am trezit în mijlocul nopții, auzind-o pe ea cum țipă și plânge sau cum implora pe cineva să se oprească. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi, nici măcar dușmanilor noștri de la ora actuală.

   Desigur, sunt persoane care au găsit relația noastră ca una dintre cele mai mari catastrofe ale acestui secol, însă nu ne-a păsat de niciuna. Tot ce a contat a fost ce voiam noi, iar acum ne-am creat propria noastră familie. Bine, una destul de mare, având în vedere că problema asta umblătoare a mea are legături strânse cu cei dragi ei. Cu toate că mă mulțumeam să o am doar pe ea și acum pe Lyra, nu pot să nu fiu recunoscător și pentru toți ceilalți. Toate astea datorită ei, numai ei. Regina mea fără regat. 

   — Păi ce să fac? Știi bine că sunt curioasă de felul meu, murmură gânditoare, mângâindu-și burtica. Crezi că ea va fi la fel?

   — Vom afla, scumpo, să sperăm că și-o va folosi în scopuri bune, nu ca tine, o tachinez fără cel mai mic regret. 

   — Asta a fost urât, zice ea imediat, amuzându-mă. Sper să-și folosească sarcasmul cum trebuie, nu ca tine.

   — Touché! 

   Nu renunță niciodată să-mi arunce câte o replică, de asta ador micile noastre ciondăneli. Sunt amuzante și îmi aduc aminte de zilele în care credeam că mă ura. O sărut pe gât, legându-i coada și lăsându-i-o să îi gâdile spatele. Merg în fața ei, privind-o tandru cât mă las pe vine.

   — Cum sunteți? Se apropie timpul ca tu să naști, Cate.

   — Știu, probabil de asta Lyra se distrează de minune dându-i lui mami piciorușe și pumnișori în burtică, spune cât își coboară privirea acolo unde micuța mea prințesă se ascunde.

   — Așa faci, Lyra? O superi pe mami cum făcea tati? întreb încet, punându-mi mâna peste a soției mele.

   Simt o mică lovitură ce îmi cauzează un zâmbet să apară. Cred că e suficient de clar cât mă bucură apariția ei în viața noastră, mai ales a mea. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi dacă aș devenit tată, dacă aș fi unul bun sau rău. Cath mereu îmi spune că nu o să fiu niciodată cum a fost răposatul meu tată, în ciuda modului în care m-am comportat cu proprii elevi. Poate că venirea ei mă va schimba complet, nu că nu ar fi făcut-o vampirul ăsta deja.

   Îi sărut burtica, apoi pe buze, dându-i o șuviță scurtă de păr după ureche. La cât de frumos are părul, atât de afurisit e să nu stea deloc cum vrem amândoi. Și totuși, e cea mai frumoasă cu șuvițele dezordonate, încâlcite, dimineața cât doarme în brațele mele. 

   Deodată, se aud câteva bocănituri în ușa de la intrare. Mă întorc către Cath ce îmi murmură să merg să deschid, cât ea rămâne aici pentru a se aranja în continuare. Zâmbesc slab, mângâindu-i obrazul înainte să fug către scări și să-mi dau ochii peste cap la bătăile continue. Asta cu siguranță este Lily, cine altcineva ar vrea să intre atât de repede și să o roage pe Lyra să vină mai repede. Nici bine nu apuc clanță, că această tornadă cu părul de foc intră și fuge pe lângă mine. Nici nu mă mai miră de unde a luat Cath toată energia ei.

   Nici faptul că mi-am luat o ușă în față, ceva complet normal cu a doua nebună. Îmi frec fruntea cu o grimasă pe chip și mă uit la ea cu maxilarul încleștat.

   — Erai acolo? întreabă ea, zâmbind vinovată apoi. Scuze, nu am vrut să te rănesc, Sev. 

   — Poți să îi întâmpini pe restul până o aduc pe Cath? Așa te revanșezi pentru cucuiul ăsta, îi zic cu un mic rânjet, plecând înapoi pe scări cât o aud pufnind.

   — Ai nevoie de ajutor, Severus?

   Mă opresc instantaneu, întorcându-mă cu fața către... nepotul meu. Nici nu-mi vine să cred că am ajuns să îi spun așa sau cât am ajuns să țin la el, e ciudat și uneori mă mai sperie asta.

   — Cred că da, s-ar putea să aibă mici probleme la coborâre și prefer să știu că ajunge întreagă.

   Băiatul zâmbește, apoi îi fac semn să mă urmeze. Îl salut între timp pe James, care intră cu brațele pline de cadouri și abia i se vede fața de ele. A început să fie un obicei de doi ani încoace, ce nu-mi displace. Niciodată în viața mea n-am crezut că o să ajung să îi găsesc compania plăcută, iar asta e numai din cauza lui Cath. Îi voi rămâne recunoscător pentru restul zilelor mele.

   Îl iau de umăr pe Harry și încep să îl întreb cum merge munca. Sunt conștient că munca Aurorilor nu este una ușoară, că nu ai certitudinea că te întorci, însă asta îi place lui, la asta e priceput și mă bucur că și-a găsit un loc al lui. Recunosc, sunt mândru de el, a ajuns să îmi fie atât de drag, că de fiecare dată când nu e în preajmă, casa parcă e prea goală. E atât de bine să îți pese de cineva și să poți să îi spui, fără teama că poate cineva va vrea să îi facă rău pentru a ajunge la tine.

   Aud cum conacul se umple de lume, semn că familia Weasley a venit și ea. Îl las pe el să intre primul și să-și îmbrățișeze mătușa sau, mai bine spus, pe mama lui. Stai o secundă, dacă ea e mama lui... atunci eu sunt tatăl? Merlin, mă ia capul deja de la atâtea legături. Scutur încet din cap, revenind cu picioarele pe pământ. Uneori cred că trebuie să iau o pauză de la atâta gândit intensiv.

   Băiatul o ajută să se ridice și să treacă de pragul camerei, după o iau de braț și ne îndreptăm toți patru către scări. Le ascult în liniște discuția și glumele ațintite către Lily. Entuziasmul roșcatei nu cred că a cunoscut niște limite până acum, având în vedere că va fi primul copil născut pe care îl va ține în brațe după atâta vreme. Cât despre mine... va fi primul în toată viața mea. Și mă sperie mult prea tare.

   — Cum crezi că va fi Lyra? întreabă frumoasa mea soție, privind către motivul pentru care a luptat în continuare.

   Ăsta e momentul în care devin și eu curios. E vorba de fiica mea, am toate motivele să fiu, mai ales că are atâția frați și surori ce vor avea grijă să fie bine. La cât de uniți sunt cei mici, mă îndoiesc că raza mea de soare va întâmpina dificultăți.

   — Tind să cred că va fi mai mult ca tine, însă sarcasmul îl va prelua de la unchiul și de la Sirius. Știi bine că se va asigura să o învețe câteva lucruri în plus.

   — Nici nu mă îndoiesc de asta, Harry. Va prelua ceva de la fiecare, pe lângă faptul că va fi răsfățată de ai tăi, spun cu un mic rânjet știutor. 

   Cei doi încep să chicotească. O cunosc bine pe Lily, iar în timpul ăsta alături de James, deja mi-am creat o oarecare părere. Aceea că James va fi un unchi bun pentru Lyra, cât și o mare pușlama care o va învăța tot ce știe despre băgatul în bucluc. Și, la dracu, îl las să facă asta! Vreau ca fata mea să greșească, să învețe din ele, să se bucure de copilăria ei așa cum noi nu am făcut-o. 

   Mulțumesc sorții că o parte din mine o să aibă tot ce n-am avut noi. Liniște și pace. O sărut pe creștet pe Cath, făcând-o să se întoarcă curioasă către mine. Dau din umeri cât zâmbește, vorbind în continuare cu Harry cu aceeași sclipire în ochi încă din clipa în care băiatul a revenit în viața noastră. 

   Odată ce ne asigurăm că nu mai e nimic de care Cath s-ar putea împiedica, mergem către camera de zi a conacului. Nici bine nu intrăm, că o anume roșcată apare în fața noastră, speriindu-ne pe toți trei. Se lasă în pe vine în fața ei și își așază palma pe burtica surorii ei.

   — Lyra, știu că mă auzi, fă ce ai face și vino mai repede! 

   Simt că mă pufnește râsul. 

   — Lils, continuă să vorbești cu ea ca să-mi tragă câte un picior și, crede-mă, nu vrei să ajungi în zăpadă, o amenință soția mea, având o sprânceană ridicată.

   — Dar îmi vreau nepoțica! 

   Acum chiar nu mă pot abține. Încep să râd împreună cu Harry, cât draga de Cath trage aer în piept să se calmeze. Da, hormonii ei îi dau prea multe bătăi de cap, la fel și nouă, însă nu avem decât fim răbdători cu ea până naște. 

   — James, spune-mi că nu eram așa! exclamă ea, vocea subțiindu-i-se destul de mult. Oh, Merlin, să nu se schimbe vreodată!

   — Erai mai rău, o tachinează brunetul cu un rânjet imens pe buze. Stăteai lipită de ea mai ceva ca Cedric de tine când era mic.

   Pufnește, dându-și ochii peste cap la jocul copilăresc al cumnatului nostru. Îi arunc o privire calmă, cumva spunându-i să se oprească. O cunoaștem destul de bine amândoi pe Cath cât să știm că s-ar putea să explodeze în orice moment. Apoi mă uit la ea și la expresia ei adorabilă, ce îmi umple sufletul cu atâta fericire, imposibil de descris.

   — Ce ar fi să-mi lăsați fata în pace și să mergem la masă? 

   Îi mulțumesc lui Alastor din priviri că i-a întrerupt, măcar așa nu o vedeam pe Cath cum încerca să îi facă felul propriei surori dacă mai continua să o bată la cap că își vrea nepoata. Împreună cu Harry, mă asigur că mica mea împiedicată nu își reia vechiul ei obicei de a se lovi în absolut orice. Mergem cu toții în camera alăturată, unde masa enormă este întinsă, având tacâmurile așezate, iar în mijloc o vază cu trandafiri roșii și crini. Noroc că și-a vrăjit grădina, altfel nu avea de unde să facă rost.

   O așez pe al doilea scaun dinspre capul mesei, lăsând unul liber pentru Samantha. Ne-a spus că întârzie puțin, însă va apărea totuși. Îmi scot bagheta și vrăjesc felurile de mâncare să se așeze încet pe masă, astfel încât să nu se spargă. Mă așez apoi lângă ea, uitându-mă încă o dată în jurul meu. Adevărul e că încă nu m-am obișnuit să fiu înconjurat de atâtea persoane, care m-au iertat pentru fiecare greșeală pe care am făcut-o.

   A durat ceva timp să caut căi prin a mă revanșa față de toți, însă am reușit cu ajutorul lor și al lui Cath. La momentul actual, sunt liniștit sufletește, toate astea datorită celei care mi-a furat inima cu un simplu zâmbet și acei ochi blânzi. Încep să conversez cu Alastor, ce se află în stânga mea despre diverse lucruri, aruncând câte o privire la fiecare în parte, zâmbind la această priveliște. Igor și blonda aia afurisită având grijă de Caelin, Sasha și Kayla, pe partea cealaltă Volker și Karol ținându-se de mână și discutând cu Neville, Luna și părinții lui. În dreapta lor se întinde familia Weasley, fiecare băiat cu câte o fată, iar Harry stând cu Ginny și părinții lor. 

   Rândul continuă cu Mary și Dorcas râzând alături de Sirius, Marlene, Remus și Tonks, ce îl ține în brațe pe Lyall, fiul lor, lângă ei Cedric cu Haku și părinții lui. Roxie și Loretta stau alături de Cissy și Draco, iar lângă ei Minerva li se mai alătură din când în când lor, apoi nouă. 

   Am răsuflat ușurat când Albus ne-a anunțat că nu vine alături de noi de acest Crăciun. Nici eu, nici Cath nu am putut să trecem peste faptul că ne-a manipulat atâția ani, însă ea l-a iertat în ciuda a toate. Eu n-am putut și nici nu cred că o voi face vreodată, nu după tot ce i s-a întâmplat ei și lui Harry din cauza secretelor lui. Totuși, continui să vorbesc cu el din respect pentru Cath, nimic altceva.

   Deodată se aude ușa de la intrare deschizându-se, apoi se trântește și o furtună de păr alb apărând lângă noi și răsuflând greoi.

   — Scuze de întârziere, am avut o mică ceartă cu însuși Lucifer, spune ea cu un mic zâmbet în colțul gurii. Zicea să-mi schimb rochia că mă face prea bătrână.

   Schițez o urmă de zâmbet cât vampirul de lângă mine începe să râdă. Pot spune că Samantha mi-a ajuns dragă în ultimii doi ani, lucru pe care nu credeam vreodată că-l voi spune. Merlin, agreez oamenii și încă nu realizez asta.

   — Serios? Paiete?

   — Dar ce au? Mie îmi plac, atrag atenția, chicotește demonul, dându-și părul lung pe spate. Și lui Leonard i-au plăcut, păcat că nu a putut să vină. Asta se întâmplă când ai o relație cu fiul dracului cel mare.

   — Tata socru, huh? o întreb cu un mic rânjet, ea strâmbându-se în direcția mea. 

   Măcar să îi plătesc cu aceeași monedă. Mai bine de douăzeci de ani am crezut că e cea mai mare psihopată și îmi mânca zilele rând pe rând, apoi aflăm cu toții că era de partea noastră, de fapt. Nu știu cum am rezistat, sincer acum, să nu mai vorbesc de Cath.

   — Aș vrea să vă spun ceva, acum că ești și tu aici.

   Înghit în sec, întorcându-mă îngrijorat către soția mea. Îmi e teamă de ce are să ne zică, așa că îi iau palma într-a mea, iar Samantha se lasă pe vine lângă scaunul ei. Cath se uită în jos, la mica noastră minune ce ne va aduce mai multă fericire decât orice pe lumea asta. 

   — Am presentimentul că voi naște în seara asta, murmură ea să nu fie auzită.

   Deja pulsul mi-o ia la goală, o vagă panică instalându-se în mintea mea. Ori de câte ori ea a avut câte o presimțire, s-a îndeplinit, de asta cred că nici situația de acum nu va fi o excepție de la regulă. O mângâi pe coapsă, sărutându-i palma îngrijorat. 

   — Sam, ai vrea ca după cină să mergi în camera de la parter și să o pregătești pentru orice eventualitate? Nu vreau să îi agit și pe ceilalți, în special pe Minnie și tata, te rog.

   — Desigur, orice pentru tine. Stați fără griji, nu sunteți singuri și dacă este să nu se nască cât sunt Lily, Molly, Alice și restul aici, rămân eu la noapte pentru orice eventualitate. În regulă? Nu e prima naștere la care asist.

   Acum sunt mult mai liniștit. Cath aprobă încet din cap cât Samantha se așază lângă ea, începând să mănânce pentru a păstra aparențele. Cum a spus și ea, încă nu vrem să îi agităm pe restul. Doar gândul că Lyra se va naște în seara asta îmi face inima să bată tare în piept. O țin de mână pe Cath, mângâind-o încet pentru a ne calma pe amândoi. Trecem amândoi prin asta pentru prima dată, cred că e și normal toată această emoție stranie, teamă îmbinată cu nerăbdare și fericire pură.

   Ne continuăm cina în atmosfera de dinainte, uitând complet de grijile de dinainte. Îi mai sărut mâna din când în când lui Cath, făcând-o să se mai înroșească puțin. Rânjesc la efectul pe care îl am asupra ei. Atâția ani și tot o fac tomată în obraji printr-un sigur gest, asta înseamnă să ajungi la sufletul unei femei și nu oricare, regina ce mi-a vrăjit inima. 

   La un moment dat, când se lasă liniștea în cameră, Cath lovește ușor un cuțit în paharul ei aproape gol, atrăgând atenția celor de la masă. Îmi întorc capul către ea, puțin curios de gestul ei. Așa face mereu când are ceva important de spus.

   — Încep prin a vă spune că vă mulțumesc pentru seara asta, că ați acceptat să petrecem Ajunul Crăciunului cu noi. E o perioadă frumoasă și importantă pentru fiecare dintre noi, iar faptul că îl putem petrece împreună este unul dintre cele mai minunate lucruri. De doi ani încoace ne adunăm în seara de Ajun pentru a fi mai aproape unii de ceilalți și să mai recuperăm din timpul pierdut. Știu că probabil nu am fost cea mai sinceră persoană și că mă afundam în secrete, că motivele mele erau bune și, în același timp, egoiste, însă m-ați acceptat așa și nu pot să nu vă fiu recunoscătoare pentru asta. Sunteți familia mea și vă iubesc enorm de mult.

   — Și noi pe tine, spune Harry tare, ridicând paharul alături de restul. Să facem un toast pentru pace și iubire!

   Nu pot să nu fiu de acord cu el. O ajut pe Cath să se ridice, apoi ciocnim paharele între ele. Îmi las privirea să alunece pe chipul plin de fericire al celei pe care o pot numi soția mea, sufletul meu pereche cum ne-a spus Samantha. Sunt la fel de îndrăgostit de ea ca în prima zi în care am realizat că nu vreau să îmi fie doar prietenă, ci mai mult. Iar aia a fost ziua mea de naștere ce am urât-o până a apărut ea.

   Lumina ochilor mei, însăși Regina Vampirilor.

*******

   Dacă stau bine și mă gândesc, oare a fost o idee bună să îl las pe Black și James să se chinuie timp de o jumătate de oră să pună steaua în vârful bradului? Da, sentimentul de satisfacere e prea puternic, asemenea celui de nevoie. Nevoie de o mică răzbunare pe ei, nimic mai mult. Alături de Remus și Arthur, îi privim amuzați pe cei doi cum încearcă să se echilibreze pe mături, certându-se pe modul în care să așeze steaua.

   Ăștia doi vor rămâne copii pentru întreaga lor viață. Adevărul e că ăsta e și farmecul lor, că dau în mințile copiilor aproape tot timpul. Îmi scutur capul, având un mic zâmbet pe buze cât cei doi reușesc, într-un final, să termine de împodobit bradul. Coboară amândoi pe mături, după le așază în debara, zâmbind ca doi ștrengari. De fapt, ei sunt Ștregari.

   Îi arunc o privire lui Cath, ce stă așezată pe canapea alături de Minerva și Alastor, probabil întrebând-o cum e sau discutând legat de cum vom proceda odată cu nașterea Lyrei. Mă încântă gândul să o creștem la Hogwarts, să nu fiu departe de ea, să am grijă de fetele mele. 

   Fetele mele.

   Sufletul meu explodează la câtă iubire pot să am pentru ele, iubire ce nu vreau să dispară vreodată. Iau o gură din paharul cu șampanie, răsfrângându-mi mânecile de la cămașa albă mai mult. Cravata mea a fost furată de Caelin, ce acum se joacă cu ea și râd slab. E absolut adorabil, trebuie să o rog pe blonda aia să îl mai lase și pe la noi. 

   Yvonne a fost un ajutor imens pentru noi, s-a repus pe picioare după moartea lui Alton cu ajutorul lui Igor, iar acum sunt niște părinți extraordinari. Motivul pentru care încă o strig „blondo" e faptul că mă enervează atât de tare uneori, că nici numele nu i-l mai pot spune. Totuși, nu pot să neg faptul că m-am atașat de ea, într-un fel. 

   — TOATĂ LUMEA SĂ FIE ATENTĂ! 

   Altă blondă nebună. De ce nu mă mai miră comportamentul lor copilăresc? Oh, pentru că m-am obișnuit de prea multă vreme deja. Ne întoarcem către această nebună ce mi-a promis o bătaie zdravănă în urmă cu doi ani, curioși de ce are să ne spună.

   — Vă rog eu frumos, convingeți-o pe căpoasa asta să ne spună cine vor fi nașii Lyrei! exclamă ea, făcându-se supărată. Eu mor de curiozitate, iar ea alege să facă mișto de mine...

   Surâd. Merlin, am preferat să păstrăm toată această tevatură cu nașii doar pentru a nu crea ceva certuri, însă ea și Lily preferă să ne bată la cap, curiozitatea lor atingând niște limite cunoscute tocmai de Cath, sora lor de suflet. Îmi las paharul cu whisky, de care nu m-am atins deloc, pe măsuța de lângă mine și mă așez lângă soția mea. Ne împletim degetele, privind amuzați expresiile curioase ale invitaților.

   Între timp, gemenii și Percy intră în cameră, fără iubitele lor. Oh, am uitat să menționez că ele habar n-au de faptul că majoritatea oamenilor din încăpere ar trebui să fie morți, inclusiv eu. Le-au dus acasă fiindcă e deja destul de târziu, e cu puțin trecut de ora unsprezece seara. 

   — Eu și James ieșim din cursă instantaneu, zice Lily cu un rânjet mic. Suntem deja cei mai mișto unchi și mătușă pe care îi va avea Lyra.

   — Lils, deja știi că micuța se va adresa tuturor cu „mătușă", „unchiule", „frate", „bunicule" și „bunico", îi spun relaxat, lăsându-mă puțin pe spătarul canapelei.

   — Nu contează, tot noi vom fi cei mai buni.

   — Asta dacă eu și Marls nu suntem nașii ei, îi face Black cu ochiul, având acel rânjet caracteristic lui.

   Nici nu știu cum le vom spune, fără să îi dezamăgim. Mă uit la Cath pentru puțin ajutor din partea ei, sperând să aibă vreo idee cum să le dăm vestea. Chiar nu vreau să îi rănim, nu merită asta, noi am ales cum am crezut mai bine. 

   — Înainte să vă spunem, vă rugăm doar să nu vă supărați. Am stat mult până să alegem nașii și noi credem că am procedat cum trebuie, acum depinde și dacă persoanele respective vor vrea asta, încerc cumva să îi asigur că nu facem nimic cu rea intenție sau mai știu eu ce. 

   Devin cu toții atenți, așteptându-ne să continuăm. Nu credeam că va fi atât de greu să faci asta, ia uite că mă înșel din nou. Minunat, știu sigur ce să fac data viitoare când mai rămâne Cath însărcinată. 

   — Am vrea ca nașii să fie Yvonne și Igor. Ne-au fost alături în cele mai grele timpuri, nu că voi n-ați fost sau ceva asemănător. Pur și simplu simțim că e dreptul lor acum, spune Cath, zâmbindu-le blondei și amicului meu dulce. Ce spuneți, vreți?

   Cei doi fac un schimb de priviri, apoi zâmbesc slab. Nu știu cum să interpretez gestul lor, sper doar să nu fie ceva rău.

   — Îmi pare rău, Cath, însă nu vrem acum. 

   Rectific, e îngrozitor. Mă uit panicat la soția mea, neștiind cum să reacționez. Ne-au refuzat, nu că ar fi o problemă, ci că nu ne-am așteptat să o facă. Mă ridic în picioare, apropiindu-mă de Igor serios și încerc să îmi calmez bătăile inimii. Ușor de zis, mda...

   — De ce nu? întreb cât se poate de calm, ignorând crizele mele interioare în acest moment.

   — Fiindcă e cineva care merită mai mult asta, Severus, iar aceea e Samantha fiindcă ea a avut grijă de Lyra în felul ei. Bine, dacă nu e de acord, putem fi noi, dar preferăm să îi auzim părerea, spune Igor cât zâmbește. 

   Ne-am gândit și la Samantha, ce-i drept, însă ne-a cam fost teamă de posibilul ei refuz. Mă întorc către demonul ce a posedat-o pe Cath atâta vreme și care nu i-a vrut decât binele, care nu a putut să facă altceva în afară de a-și duce misiunea la capăt. Are ochii măriți de șoc, uitându-se când la mine, când la Igor, când la Cath. Îmi dau seama că nu s-a așteptat la așa ceva, cum nici noi, de altfel.

   — Sunteți siguri? întreabă ea, lăsând paharul cu șampanie jos. Nu vreau să...

   — Ești perfectă pentru rolul de nașă a Lyrei, crede-ne, spune Cate încet. Ne-ai arătat cât de mult meriți asta, Sam.

   Observ cum îi tremură buza de jos și își duce degetele la ochi pentru a-și șterge lacrimile. Marele demon de temut, Samantha White, emoționată de gândul că noi vrem să facă parte din viața fiicei noastre. Să o văd așa vulnerabilă... e puțin straniu, dar și adorabil. 

   — Normal că v-vreau, spune printre suspine, râzând de propria instabilitate emoțională.

   Cath îi zâmbește larg, se ține de marginea capelei să se ridice și o îmbrățișează. Mereu am crezut că sunt două persoane complet diferite, însă de o vreme încoace, văd numai asemănări. Cele două ar putea fi gemene dacă își propun.

   Apoi aud un mic gemăt. Mă încrunt slab, observând-o pe Cath cum se răsucește cu fața către mine. Oh, Merlin, expresia plină de teroare de pe chipul ei nu îmi transmite nimic bun. 

   — Cred că dorința lui Lily de a o ține pe Lyra în brațe se va îndeplini, spune ea tremurând. Mi s-a rupt apa...

   Să fiu al dracului! E tot ce înjur și gândesc în clipa asta, înainte să alerg către ea. O ridic în brațe cu grijă, speriat de durerea ce îi este prezentă pe chip. Nu mai stau pe gânduri, merg cu ea în camera de la parter pe care demonul a aranjat-o pentru posibilitatea ca Lyra să vină mai repede. O așez pe pat, apoi sunt tras afară cât Lily, Molly și Sam intră alături de Cath, ce deja începuse să geamă de durere.

   Acele gemete se transformă în țipete curând. Acele țipete ce mi-au răsunat ani de zile în cap, ani de zile am tot auzit-o cum urlă de durere. Mă lipesc cu spatele de peretele holului, lăsându-mă să alunec pe el până mă întâlnesc cu podeaua. Acolo stau pentru următoarele ore, așteptând ca acest chin al ei să se termine. Din câte știu, cele mai mari dureri sunt în timpul nașterii și durează câteva ore, de asta vreau să se termine. De asta mi-a fost cel mai teamă, nu că nu aș fi vrut să o țin pe Lyra în brațe.

   E oribil să îți auzi sufletul pereche urlând până rămâne fără voce. În trecut am fost neputincios, nu puteam să o salvez, nu puteam să împiedic asta să se întâmple. Înghit în sec, încleștându-mi maxilarul ca să-mi opresc din emoții. Sau tremuratul. Sau amândouă. Nici eu nu mai știu, singurul lucru pe care îl aud este durerea lui Cath. Iar asta mă omoară pe dinăuntru, fiindcă sunt conștient că ar putea să se întâmple ceva rău în timpul nașterii.

   Și zic asta în momentul în care Molly o cheamă pe Alice alături de ele. Deja îmi imaginez ce e mai rău, deja cele mai negre scenarii își fac loc printre gândurile mele. Revin cu picioarele pe pământ când simt prezența a două persoane ce se așază de-o parte și de alta a mea. Una dintre ele e Alastor, iar cealaltă e Harry ce are palma pe umărul meu.

   — O să fie bine, unchiule. Știm cu toții cât de puternică e, o să se termine curând. Gândește-te că ăsta e cadoul nostru de Crăciun.

   — E deja Crăciunul? întreb șocat, apoi mă uit la ceas. Are dreptate, e aproape trei dimineața.

   — Patru ore... mai durează, cred, îl aud pe Cedric murmurând.

   — Nu chiar, la oameni durează între zece și douăzeci de ore, însă la vampiri cu mult mai puțin și mult mai dureros.

   Cuvintele lui Yvonne îmi face inima să bubuie în piept. Scot o batistă din buzunar, ștergându-mi fruntea de transpirație. Normal că trebuia să fie mai rău! 

   — Deja eram bântuit de țipetele ei, acum mă vor urma oriunde... 

   Trag aer în piept, mușcându-mi buza ca să-mi potolesc lacrimile. Vreau doar ca fetele mele să fie bine.

   Cinci minute.

   Zece.

   Douăzeci.

   Treizeci de minute până țipetele se opresc de tot. Mă ridic de pe podea, înghițind în sec. De ce nu se mai aude nimic? Mă uit speriat la James, fără cea mai mică idee de ce ar trebui să fac. Merlin, te rog, să nu fie ceea ce cred eu că...

   Un plânset. Ochii mi se măresc la acest plânset ce îmi împrăștie în suflet bucurie și îmi aduce un zâmbet la buze. Mă apropii de ușă fix când se deschide, lăsând-o la iveală pe Samantha ce își șterge obrajii plini de lacrimi. Se dă într-o parte pentru a mă lăsa să trec, după o observ pe ea. Are un zâmbet atât de larg pe buze, ținând-o în brațe pe fiica ce a plâns-o atâția ani, a tânjit atâta vreme să o aibă din nou alături de ea și acum o poate săruta, mirosi, atinge și iubi așa cum și-a dorit. 

   Alături de ea, Lily o ține de mâna mică a nepoatei ei, sărutând-o tandru. Își ridică capul, întâlnindu-mi privirea și zâmbește, după se ridică. 

   — Oricât de mult aș vrea să stau lângă ea, trebuie să vă odihniți. Vorbim mâine dimineață.

   O ia pe Alice de cot, mergând amândouă afară din cameră. Molly le urmează îndeaproape, nu înainte de a mă felicita și de a închide ușa în urma ei. Îmi întorc privirea către fetele mele, fac câțiva pași lenți până ajung în dreptul patului. Mă așez încet lângă Cath, privind mica nestemată din brațele ei.

   E atât de adorabilă. Încep să râd încet când strâmbă din nas, încruntându-se într-un mod amuzant. Îmi trec un braț după umerii soției mele, stând amândoi în liniște cât îi ascultăm micul sforăit. O sărut tandru pe creștet pe Cath, lăsându-mi bărbia pe capul ei cât o țin aproape de pieptul meu. Sunt bine, asta e tot ce contează.

   — Vrei să o ții în brațe?

   Îngheț. Oh, Merlin, mă apucă panica. Cum se ține un copil în brațe? Până să apară ea, recunosc că nu prea mi-au plăcut copii și nici nu știu cum se cresc, pentru numele lui Dumnezeu! Mă îndepărtez puțin de ea, uitându-mă speriat la ea.

   — Mi-e frică. Dacă o scap, Cate? 

   Râde slab și mi-o întinde pe Lyra. Înghit în sec, îmi strecor pe sub ea, ținând-o lipită de pieptul meu. Inima mea se înmoaie la senzația asta nouă, se înmoaie de tot când micuța încearcă să se apropie și mai tare de mine. O mângâi ușor cu vârfurile degetelor, apoi îi ating fruntea mică cu buzele. Jur că o voi proteja până la ultima mea suflare. Jur că voi încerca să fiu un tată bun pentru ea și că îi voi oferi și arăta cât de mult o iubesc.

   Mica mea minune de Crăciun.

***

   Scenă bonus:

   — Deci... e sora și verișoara mea? întreabă Harry, ținând-o pe Lyra în brațe.

   — Teoretic e verișoară, practic e sora, spun cu un zâmbet strâmb. 

   — Presupun că e sora mea, zice el, sărutând-o pe frunte cât Lily îi pune lănțișorul la gât. Bine, când vor veni următorii?

   — Următorii? întreabă Sev, buimac.

   — Frați și surori? Mai vreau! 

   James începe să râdă și îl aprobă pe fiul lui. Normal, un Potter rămâne un Potter.

   — Nu sunt fabrică de bebeluși, dragule.

   — Serios? La cât de des am auzit că întârziați la ore, mă miră că Lyra e abia primul vostru copil.

   Mă uit la Hermione și ridic o sprânceană. Pe bune? Putea să îi spună orice altceva, numai asta nu,

   — Nu e vina mea, mătușa ta nu se poate abține.

   — Iar unchiul tău e în călduri mai rău decât un câine.

   Sirius își duce o palmă în dreptul inimii, gest extrem de dramatic și se face ofensat.

   — Asta a fost urât, aproape am luat-o personal.

   — Desigur, Pads, tu mereu o iei personal, îl tachinez cu un mic rânjet.

   — Regina dramei, Sirius Black, vrei și o coroană? îl întreabă Sev în același mod ca mine.

   — Aș vrea să fiu naș din nou, dacă se poate.

   O să mă omoare într-o zi, pe bune!

Hello, dragilor, sper că v-a plăcut ce v-am pregătit aici. Nu a ieșit tocmai acel moment amuzant, însă ador ce am scris și, credeți-mă, e al naibii de greu să scrii din perspectiva lui Sev. Crăciun fericit! ❤

Nox!