Lumos!

   — Mulțumesc lui Merlin că ești bine, murmur ușurată, punând capul lui Kaytelin pe pieptul meu. 

   Să mai zic că m-am panicat urât de tot? Nu cred că e nevoie, am plecat în grabă cum Minerva mi-a zis de starea roșcatei. Trebuia să fi dat naștere Sashei în urmă cu două săptămâni, nu-mi dau seama cum naiba a întârziat atâta, însă de acele complicații da. Abia acum realizez că o puteam pierde pe Kayt, dacă nu veneam la timp. Înghit în sec la gândul ăsta, apoi scutur din cap, înlăturându-l. Ceea ce contează acum e că sunt bine amândouă, în afara oricărui pericol.

   O sărut pe frunte, la fel și pe micuța ei rază de soare, lăsându-le cu Merek. Îi zâmbesc prietenului meu și ies din cameră, închizând ușa încet. Cobor scările pe vârfuri, să nu trezesc afurisitul ăla de portret ce îmi omoară urechile de fiecare dată când trec pe lângă el. Trebuie să găsesc o cale să scap de el, că de altfel voi înnebuni la propriu. Ajung în bucătărie, iar în momentul în care mă văd, prietenii mei sar speriați. Ridic mâinile, liniștindu-i.

   — Sunt în regulă, nu trebuie să vă mai faceți griji. 

   Yvonne îl ia pe Alton în brațe, căzând amândoi pe un scaun. Știu că ei doi s-au speriat, probabil, cel mai tare, teamă că exista posibilitatea ca trupul roșcatei noastre să nu reziste a fost foarte mare. 

   Din instinct, merg să pun un ceai. Cred că ceva cald ne va calma pe toți, așa spunea mama întotdeauna. Zâmbesc la gândul ăsta, zicându-mi că dacă ar fi fost cu noi, ar fi zis același lucru ca mine. Scot șapte căni, iar când ceainicul începe să șuiere, îl iau de pe foc, turnând lichidul fierbinte în căni. Cu o mișcare de baghetă, acestea încep să plutească, ajungând la fiecare în parte. 

   — Mulțumim, Cath, murmură Igor, sorbind din ceai. Aveam nevoie de asta.

   — Știu. Cum sunteți? îi întreb, plimbându-mi ochii de la unul la celălalt.

   — Mai cumpăniți, spune Moony, ridicându-și un colț al gurii puțin. N-am crezut nici măcar pentru o secundă că se va întâmpla asta. 

   — N-aveai de unde să știi, Remus, zice blonda, dregându-și vocea. Când vine vorba de nașterile vampirilor, orice e posibil, țin minte de la faza cu Kayla de acum doi ani.

   — Și la ea a fost complicat, numai că durerile n-au fost atât de mari. Cath, ce ar fi putut să îi prelungească atât de mult sarcina? Două-trei zile aș fi înțeles, dar două săptămâni? mă întreabă tritonul, aruncându-mi o privire temătoare.

   Cad puțin pe gânduri, ducându-mi la buze cana. Ceaiul nu mai e la fel de cald și constat că nu mi-am pus zahăr. Aș vrea să mă strâmb, dar nici pentru asta nu mai am putere, plus că nu-mi dau seama cum am ajuns pe scaun. Picioarele îmi sunt ca de gelatină și golul din stomac se mărește puțin mai mult decât mi-aș fi dorit.

   — Nu știu cum e la oameni, la Lily și Alice au decurs bine, însă ce am învățat de la ele e că stresul afectează destul de tare. Cum noi suntem puțin mai sensibile la anumite stări, presupun că s-a stresat mult prea tare. I-am dat și eu motive de îngrijorare, s-o zic p-a dreaptă. M-a mâncat pe mine undeva să îmi folosesc puterile când nu trebuia. 

   — Nu e vina ta, Cate, murmură Sirius, venind lângă mine. Kaytelin era și așa ca pe ghimpi de când au plecat Yvonne și Alton într-o misiune. Abia ieri își mai revenise.

   Îmi mușc buza, simțind cum golul din stomac e încă acolo și nu vrea nici în ruptul capului să dispară. Am vaga impresie că mi-am neglijat prietenii, la fel de mult ca pe copii mei, însă ce aș putea să fac? Să spun nu miilor de responsabilități ce mi-au venit pe cap? Să zic nu statului de directoare acum și să o las pe broasca aia să-mi conducă școala? Nu pot, oricât aș vrea, nu pot să renunț la luptă. 

   Tot ce trebuie e să îmi fac mai mult timp pentru ei, cu toții avem nevoie de sprijin moral în perioade ca acestea și, mai presus de asta, timp să pun în aplicare planurile lui Albus. Poate și puțină odihnă? Am obosit, serios acum, nici nu mai țin minte când am avut parte de puțină pace de la Crăciun încoace.

   Îl omor pe Fudge, jur că o fac.

   Oftez, trecându-mi palmele peste față, frântă. Cred că stau weekend-ul ăsta aici, inclusiv mâine, vreau să fiu sută la sută sigură că roșcata și micuța sunt bine. O anunț pe Minnie să aibă grijă de școală trei zile, așa poate apuc să vorbesc și cu Dumbledore. 

   Sunt întreruptă din gândurile mele de niște pași ce coboară spre noi. Îmi ridic privirea, dând de chipul încruntat al lui Merek. Încep imediat să mă panichez, făcându-mi fel și fel de idei în cap. S-a întâmplat ceva cu ele? Kaytelin sau fetița nu au pățit nimic, nu?

   — Dorm, zice el, zâmbind ușor. Sasha începuse să plângă, însă am legănat-o până a furat-o somnul. 

   Prietenul meu se întoarce spre mine cu ochii plini de lacrimi. Mă ridic din locul în care am stat mai bine de douăzeci de minute, mergând către el și luându-l în brațe. Are nevoie de asta, mai mult decât orice.

   — Dacă nu ai fi fost tu... zice el, nemaiputând să-și ține suspinele.

   — Shh, să nu te aud. Și ea ar fi făcut la fel pentru mine, spun, mângâindu-l pe spate cât el se lasă purtat de emoțiile ce-l năpădesc.

   I-am dat din sângele meu. Să spunem că a fost singura cale ca ea să ducă la bun sfârșit nașterea, rămăsese fără putere, iar noi nu puteam risca să o pierdem atât pe ea, cât și pe micuță. De asta m-au chemat, trebuia să bea de la un vampir pur sânge ce face parte din familia ei sau, mai bine zis, de la cineva pe care îl consideră parte din ea. 

   Trec câteva minute până se oprește, apoi se trântește în primul scaun care îi vine în cale. Își pune coatele pe genunchi și palmele sub bărbie, privind în gol. Stăm în liniște, ceea ce e destul de plăcut acum. Teama se risipește treptat, lăsând loc speranței să se nască în sufletul nostru. Va fi bine, sunt sigură. Da, totul va fi bine. 

*******

   Uneori trebuie să mă opresc din a gândi negativ, nu-mi face bine asta. Oftez, legănându-l pe Caelin și șoptindu-i aproape de ureche un cântecel. Când îl văd dormind atât de liniștit, inima mi se înmoaie cu fiecare secundă. Măcar el să aibă parte de pace dacă nu și noi. Îl sărut pe frunte, dându-i părul ca de tăciune, la o parte din ochi. Pe fiecare zi, observ cât de mult seamănă cu prietenul ce s-a sacrificat pentru noi, iar ochii lui sunt ai mamei lui, căpruiul ce te cucerește cum l-ai văzut prima dată.

   Zâmbesc la amintirea primei mele întâlniri cu Rayn și Kayla, în ciuda faptului că pe atunci nu îi prea voiam în preajmă. Odată cu întoarcerea mea la Hogwarts, Albus mi i-a prezentat, zicându-mi că ar fi un lucru bun dacă i-aș avea pe lângă mine, dacă i-aș învăța cum să conducă un regat sau lucruri pe care ar trebui să le știe niște prințese regente. 

   Mi se pune un nod în gât la amintirile în care îi dădeam la o parte ori de câte ori prindeam ocazia. Poate și depresia de pe atunci și-a spus cuvântul, însă ei nu au renunțat. Mi-au rămas alături, așa cum au spus, până la final. Acum, a mai rămas doar rodul iubirii lor, pe care îl voi apăra cu prețul vieții mele. Doar îmi doresc ca el să nu cunoască tristețea vreodată, cu toate că va vrea să fi avut mai multe amintiri cu ei. Ce coincidență, Caelin a avut aceeași soartă ca Harry, amândoi orfani de la un an, însă în cazul finului meu, nu-i mai pot readuce părinții înapoi. 

   Pierdută prin gândurile infinite din capul meu, nu observ perechea de mâini ce se înfășoară după mijlocul meu, trăgându-mă la pieptul tare al cuiva. Chicotesc, lăsându-mă moale pe Sirius, care începe să se joace cu părul meu. Chiar e un copil câteodată, dar asta nu mă oprește din a-l iubi.

   — Cum ești? mă întreabă el cu glasul lui răgușit ce îmi trimite fiori pe șira spinării. Mamă, aș fi foarte recunoscătoare de n-ar mai avea efectul ăsta asupra mea, mi-ar fi mai ușor să aleg dintre el și Severus, doar că e la fel de căpos ca celălalt și nu renunță cu una, cu două. Fir-ar!

   — Mai stăpânită, am crezut că o iau razna când am ajuns aici... Pads, mi-a fost teamă că o pierdeam și pe ea, chiar am...

   — Dar nu s-a întâmplat asta, îmi murmură aproape de ureche. Încearcă să nu mai dai prea multă atenție acestui lucru acum, îți faci rău singură. Hai să schimbăm subiectul, ce spui?

   Aprob din cap, ridicându-mă și mergând să-l las pe Caelin în patul lui, apoi mă întorc în brațele lui Sirius. Mă lipește cu spatele de pieptul lui, punându-mă între picioare, ca să nu stau incomod. Mă strânge în brațe, împletindu-mi degetele cu ale lui la un moment dat. Mi-era dor de momentele acestea pașnice cu el.

   Îi simt buzele și respirația caldă pe fruntea mea, oferindu-mi senzația de liniște sufletească. Merlin, chiar avem nevoie de câteva zile în care să nu se petreacă nimic, pe bune! Inima mea nu cred că va face față prea mult dacă situația asta tensionată va continua. Aș vrea doar să se termine toate relele, însă sunt conștientă că ăsta e doar începutul unui război ce se va termina cu multă vărsare de sânge și lacrimi, să nu mai zicem de pierderi.

   Degetul arătător al lui Sirius ce mă bate ușor pe frunte, mă scoate din visare instantaneu.

   — Când vei înceta să te gândești la ce e mai rău? mă întreabă logodnicul meu, lăsându-și palma pe gâtul meu. 

   — Nu mă pot abține, vreau doar să se sfârșească odată. 

   Nu spune nimic, doar mă ține aproape de el, prezența lui făcându-mi atât de mult bine. Îi mulțumesc în sinea mea pentru că îmi suportă toate ieșirile, crizele, temerile, absolut tot. Cred că asta se întâmplă când iubești pe cineva, o accepți cu bune, cu rele. Mă întorc cât să-mi așez urechea pe pieptul lui, în locul în care bătăile inimii îi vibrează prin întreg corpul. Trag aer în piept, mirosul lui de colonie invadându-mi nările.

   Oh, Doamne, e normal să îi ador parfumul? Logic că e, Catherine, ești până-n limbă după el! Uneori trebuie să mă stăpânesc din a-mi pune întrebări prostești. 

   — Harry e bine, Cate? Nu-mi place că nu pot să apar în foc să îl văd, nu mă înțelege greșit, pergamentele tale sunt foarte eficiente, doar că...

   — Nu e același lucru să-l vezi pe el, să-i vezi expresiile, știu, dragule, îl completez, lăsând afară un oftat. Păi, nu-i prea priesc lecțiile cu Severus, nici mie în cazul în care eram în locul lui. Am vorbit cu el pe tema asta și am tras concluzia că l-a luat cam tare, i-am făcut lui Snape un scandal de m-a știut toată școala.

   — Chiar și când ai sentimente pentru el?

   Nu pot spune că nu mă irită întrebarea lui, dar nici supărată pe el nu pot fi, bănuiesc că îl roade curiozitatea să știe dacă i-aș lua partea fiului meu sau nu. Mă ridic nițel, sprijinindu-mă în coate și privindu-l în ochi, fermă. Observ cum înghite în sec, fiindu-i teamă că poate o să țip la el.

   — Pads, când intră Harry în discuție, m-aș putea certa și cu tine. E cel mai important în clipa asta și o trec până și peste faptul că țin la Snape sau la tine. I-am promis lui James că voi avea grijă ca el să nu mai sufere, să îi fie bine și vreau să mă țin de cuvânt. Pe lângă faptul că e nepotul meu, e și fiul meu, așa că te-aș ruga să mă înțelegi.

   Tace pentru câteva clipe, apoi buzele i se despică într-un zâmbet timid. Mă trage înapoi înspre el, șoptindu-mi un „Te iubesc". Nici nu realizez când mă fură somnul cu zâmbetul pe buze, și dorm bine, fără coșmaruri, fără să mă trezesc gâfâind. Am parte de o noapte întreagă de somn ce mă reînvigorează.

   În momentul în care mă trezesc, sunt atentă să nu-l deranjez și pe Sirius. Știu cât de morocănos poate fi când nu doarme cel puțin nouă ore, bine, au fost multe nopți în care nu a dormit nici trei, însă nu vreau să revină la acele obiceiuri. Pășesc cu tălpile goale pe scările ce trosnesc ușor sub greutatea mea, luând-o după aceea spre salon. Pocnesc din degete, cât să aprind luminile din încăpere și să mă îmbrac în ceva mai decent. 

   Cobor în bucătărie, pregătind micul dejun, uitându-mă cu coada ochiului cum se strâng adormiții. Schimb câteva cuvinte, întrebându-i dacă Merek și Kaytelin s-au trezit. Primesc un răspuns negativ, deși mă cam așteptam. Probabil micuța i-a ținut treji Sasha toată noaptea, așa sunt majoritatea copiilor. 

   Se alătură și el, într-un final, iar ziua se scurge destul de rapid. N-am primit nicio veste de la Albus, nu mi-a răspuns la mesajele de pe pergament, iar asta mă cam face să-mi pun câteva semne de întrebare. Sper că nu a pățit nimic.

   Mă uit la ceasul din perete, constatând că e deja ora patru. Sunt cu Moony în bucătărie acum, a fost și Pads în urmă cu ceva timp, însă a plecat să-l caute pe Kreatcher. Probabil se ascunde iar în pod, asta a zis logodnicul meu înainte să plece după elful de casă. Nu știu de ce, dar chiar nu am încredere în elful ăsta, poate e doar imaginația mea, dar prea mult dispare.

   Mă șterg pe mâini, întorcându-mă către prietenul meu ce pare concentrat. Dau să spun ceva, doar că sunt întreruptă de o altă voce ce mă face să tresar.

   — Sirius?

   Mă uit cu ochii cât cepele la nepotul meu ce a apărut în foc. Ce naiba, nu putea să ne scrie?

   — Harry! zice Moony, absolut șocat. Ce cauți ― ce s-a întâmplat, e totul bine?

   —Da, spune Harry. Doar mă întrebam dacă... mă rog, as fi vrut doar să... să discut cu Sirius și Cath, din moment ce nici ea nu e aici.

   — Mă duc să-l chem, zice Remus, ridicându-se la fel de perplex, s-a dus să-l caute pe Kreacher. Se pare că iar se ascunde în pod...

   Și îl văd cum iese grăbit din bucătărie. Nici nu mai aștept să se întoarcă că mă așez în fața focului, privindu-l câteva clipe perplexă. Mă gândeam că toate acele sentimente ce protestau înăuntrul meu nu au fost doar ale mele, preferând să le ignor. Acum îmi pot da seama că ceva s-a întâmplat cu el, ceva ce nu mi-a spus. Probabil nu a vrut să îmi pună și mai multe în cârcă, mai ales că acum mi s-au adunat și mai multe. Într-un fel, e drăguț gestul lui, dar pe de altă parte, mi-aș fi dorit să vorbească cu mine despre supărările lui. Sunt mama lui, până la urmă!

   Remus se întoarce cu Sirius după el câteva clipe mai târziu, nemaiapucând să îl interoghez cât aș fi vrut. La naiba!

   — Ce este? zice Sirius imperios, dându-și părul negru și lung din ochi și aruncându-se pe jos în fața focului.

   Remus îngenunchează și el, părând foarte îngrijorat, stând în cealaltă parte a nașului băiatului. Adică, e și normal să îi treacă prin minte mai multe lucruri ce i s-ar fi putut petrece, până la urmă, ține la băiat la fel de mult ca noi!

   — Ești bine? Ai nevoie de ajutor?

   — Nu, spune Harry, n-am nimic... voiam doar să vorbim... de tatăl meu.

   Schimb câteva priviri cu băieții, ridicând din sprânceană. Despre James? Ce, drăcia naibii, i-o mai fi spus Severus despre cumnatul meu că turbez aici! Sper doar că nu e nimic extrem de... grav.

   Îmi primesc răspunsul când începe să povestească ce a văzut în amintirile lui Sev, simțind cum mi se uscă gâtul. Da, în ziua aia s-a sfârșit și prietenia lui Lily cu el, să nu mai zic că James a luat-o razna în momentul în care m-a făcut... cum m-a făcut, deși i-am luat apărarea lui, nu lui Progs. După ce termină, niciunul dintre noi nu scoate o vorbă pentru o clipă. Apoi Remus zise încet:

   — Nu aș vrea să îți judeci tatăl pe baza a ceea ce ai văzut acolo, Harry. Avea doar cincisprezece ani...

   — Și eu am cincisprezece ani! spuse Harry cu patimă.

   — Harry, fii atent, spune Sirius împăciuitor, James și Snape s-au urât din prima clipă când s-au văzut, a fost pur și simplu o antipatie la prima vedere, înțelegi, nu-i așa? Cred că James era tot ce i-ar fi plăcut lui Snape să fie ― simpatizat, priceput la Quidditch și de fapt bun la toate. Snape era doar un ciudat mic, băgat până peste cap în magia neagră, iar James ― indiferent cum ți s-o fi părut ție, Harry ― a detestat dintotdeauna magia neagră. Știi bine de când Cath ne-a arătat amintirile ei în care tatăl tău i-a mai dat o șansă, doar pentru că nu voia să o piardă.

   Îmi vine să-mi dau ochii peste cap la afirmația lui Pads, dar mă abțin. Nu mă mai apuc să îi spun că din vina mea, Severus s-a apucat de artele întunecate, îmi răcesc gura de pomană pe acest subiect. Totuși, nu pot să nu îi dau dreptate legat de ura cumnatului meu față de tot ce ține de magia neagră. Mă bucur că mi-a mai dat o șansă, altfel nu aș fi fost aici cu cei mai buni prieteni ai lui și cu fiul lui.

   — Da, spune zise Harry, dar l-a atacat pe Snape fără nici un motiv, doar pentru că... ei bine, doar pentru că tu te plictiseai, încheie el, cu o notă de părere de rău în glas.

   — Nu sunt mândru de asta, spune Sirius repede.

   Moony se uită cu coada ochiului la Sirius, apoi zice:

   — Harry, ascultă-mă, trebuie să înțelegi că tatăl tău și Sirius erau cei mai buni din școală în tot ce făceau, nu mai zic de profesoara ta aici de față. Toată lumea credea că erau de-a dreptul grozavi. Iar dacă îi lua uneori valul...

   — Vrei să spui, dacă eram uneori niște puști obraznici și aroganți, zice Sirius.

   Zâmbim atât eu, cât și Remus. Asta e foarte adevărat, cu toate că mă mai încadram și eu la categoria „copiilor obraznici". Spre deosebire de ei, eu știam când să mă opresc... câteodată, de alte ori chiar mă lua valul.

   — Își tot ciufulea părul, spune Harry pe un glas îndurerat.

   Râdem toți trei. Merlin, avea un obicei tare aiurit, probabil pentru a o cuceri pe Lily. Când ne întâlnim, nu pare să-l mai aibă, maturizarea spunându-și cuvântul.

   — Am uitat că obișnuia să facă asta, spune Sirius înduioșat.

   — Se juca și cu Snitch-ul? zicem eu și Moony entuziasmați.

   — Da, spune Harry. Păi... mie mi s-a părut că era cam idiot.

   — Sigur că era cam idiot! spun încurajator. Toți eram niște idioți! Mă rog, Moony și cu mine mai puțin, spun cu sinceritate, uitându-mă la prietenii mei.

   Dar Remus clatină din cap dezaprobator.

   — V-am zis vreodată să-l lași în pace pe Snape? zice el. Am avut vreodată curajul să vă spunem că credeam că săreați calul?

   — Da, mă rog, spune Sirius, uneori ne făceați să ne fie rușine de noi înșine... asta e ceva...

   — Și, spune Harry tărăgănat, dacă tot era acolo, se tot uita la fetele de lângă lac, sperând că se uitau și ele la el!

   — A, păi, se făcea de râs de fiecare dată când era Lily prin preajmă, zice Sirius, ridicând din umeri, nu putea să se abțină să nu se dea mare ori de câte ori se apropia de ea.

   — Cum de s-a măritat cu el? întreabă Harry distrus. Îl ura!

   — Nu, nu-i adevărat, spun zâmbind.

   — A început să iasă cu el în anul șapte, zice Remus.

   — După ce James își pierduse din fumuri, spune Sirius.

   — Și încetase să mai arunce blesteme asupra oamenilor doar ca să se distreze, zice Moony.

   — Chiar și asupra lui Snape? spune Harry.

   — Ei, spune Remus încet, aruncându-mi o ocheadă, Snape era un caz special. Nu rata niciodată ocazia de a-l blestema pe James, așa că nu puteai să te aștepți ca James să se lase călcat în picioare, nu-i așa? 

   — Și mama era de acord cu asta?

   — Sincer să fiu, nu prea știa, zice Sirius. Cum să-ți spun. James nu îl lua și pe Snape cu ei la întâlniri ca să arunce blesteme asupra lui de față cu ea, nu?

   Sirius se încruntă la Harry, care încă nu pare convins. Ar trebui să știe că tot ce spune nașul lui e adevărat, la fel și eu ș Sirius. Cu toții l-am cunoscut pe James, i-am văzut toate fețele, de la cea mai fericită, până la cea mai vulnerabilă.

   — Fii atent, zice el, tatăl tău a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată și a fost un om bun. Mulți sunt idioți la cincisprezece ani. Lui i-a trecut când a mai crescut.

   — Da, în ordine, spune Harry cu greutate. Dar nu am crezut niciodată că o să-mi fie milă de Snape.

   Of, dragule, de ai știi de câte ori mi-a fost și mie și am încercat să-l ajut cât pot, dar el a dat cu piciorul în tot, la un moment dat...

   — Fiindcă tot ai adus vorba, spune Remus, cu o cută între sprâncene, cum a reacționat Snape când a descoperit că ai văzut toate asta?

   — Mi-a zis că nu o să îmi mai predea niciodată Oclumanție, spune Harry indiferent, de parcă ar fi cine ştie ce pier...

   — CE a zis? strigă Sirius, făcându-l pe Harry să tresară și să inhaleze o mână de cenușă.

   — Harry, vorbești serios? spuse Lupin repede. Nu îți mai predă?

   — Da, zice Harry, surprins. Dar e în ordine, nu-mi pasă, sincer să fiu, e mai degrabă o ușura...

   — Vin acolo ca să discut cu Snape! spune Sirius hotărât, și chiar dă să se ridice, dar eu și Moony îl tragem înapoi în jos.

   — Dacă îi va spune cineva lui Snape, eu voi fi aceea! spun cu fermitate. Dar, Harry, în primul rând trebuie să le duci la Severus și să-i spui că, orice-ar fi, trebuie să-ți predea în continuare ― când o să audă Dumbledore...

   — Nu pot să-i spun așa ceva, o să mă omoare! spune Harry scandalizat. Nu l-ați văzut când am ieșit din Pensiv.

   — Harry, nimic nu este mai important decât să înveți Oclumanție! spune Remus neînduplecat. M-ai înțeles? Nimic! Gândește-te că e în joc și secretele ce se ascund în mintea lui Catherine și la posibilitatea ca Samantha să se întoarcă.

   — Bine, bine, spune Harry tulburat, și chiar furios. O să... o să încerc să-i spun ceva... dar nu o să fie...

   Amuțește. Se aud pași în depărtare.

   — Asta care coboară e cumva Kreacher?

   — Nu, spune Sirius, uitându-se în spatele lui. Trebuie să fie cineva de la tine.

   — Ar fi bine să plec! zice el grăbit și își trage capul din foc.

   Rămânem câteva clipe în același loc, apoi mă uit la băieți.

   — O să vorbesc eu cu Severus, poate că se va îndupleca.

   — Sper că da, spune logodnicul meu pe un ton grav. Nu știu de ce, dar am impresia că totul o va lua razna. 

   Și n-am cum să nu îi dau dreptate. Sentimentul de nesiguranță se mărește în sufletul meu în acest moment, ridicându-mi câteva semne de întrebare. Să fie ăsta începutul unor evenimente tragice? Nici nu vreau să aflu răspunsul... însă, sunt fer convinsă că va veni de unul singur, mai curând decât ne așteptăm.

Hello, dragilor, acest capitol a fost mai mult de umplutură, iar în următorul... oh, vai, voi plânge pentru că voi trece direct la capitolul în care Minerva primește 4 vrăji de stupefiere în piept și, la final, moartea lui Sirius... pregătiți-vă șervețelele că eu îmi sap un șanț pentru a-mi vărsa lacrimile.

Nox!