Lumos!

   Băiatul își freacă mâinile în fața mea, arătând mult mai stresat decât a fost în urmă cu câteva minute. Înclin capul într-o parte, privindu-l dintr-un unghi mai potrivit și îl analizez pe-ndelete. Probabil și-a dat și el seama că suspectez anumite lucruri, că mai am puțin până să încep interogatoriul. Mai mult mă îngrijorează, dacă e să fiu sinceră. Niciodată nu l-am văzut așa, nici când era mai speriat de mine în primul lui an, iar asta mă duce cu gândul că această reacție provine dintr-o altă întâmplare care l-a marcat.

   Cred că la viitoarea mea întâlnire cu Vernon și Petunia nu voi mai fi atât de blândă ca data trecută. Nici nu realizează că îi pot extermina de pe fața pământului la fel de rapid ca pe un gândac. Bun, Catherine, hai să lăsăm de o parte, pentru moment, toate ideile care au în prim-plan uciderea surorii și cumnatului tău nu tocmai pe placul tău. Nu vreau să ajung atât de repede la Azkaban, nu mersi!

   Închid ochii, trăgând aer în piept adânc. Răbdare, norocul meu că am moștenit-o mai mult pe mama în anumite privințe. Mă ridic din locul în care am stat și mă apropii de Harry, lăsându-mă pe vine în fața lui. Îi iau palmele într-ale mele, plasând câte un mic sărut în interiorul lor. Chiar dacă pare mai liniștit decât era înainte, tot îi pot auzi inima cum îi bubuie tare și cum sângele îi circulă în corp rapid. 

   — Poți vorbi orice cu mine, dragule. Nu mai ține în tine anumite lucruri. Cu toții trebuie să avem micile noastre secrete, asta obișnuiam să îi spun și lui Cedric, dar dacă există o problemă pe care o putem rezolva împreună, atunci să-ți dai drumul la gură. Știi că sunt de încredere în ceea ce privește ținutul ascuns față de ochii lumii, spun calmă, făcându-i cu ochiul. Deci, te pot ajuta cu ceva?

   — Nu, răspunde el scurt. Trebuie să iau o decizie în privința a ceva, nu cred că ai cum să mă ajuți.

   — Te pot sfătui. Știi, orice mod în care ne implicăm în rezolvarea anumitor probleme e bine-venit, deci mai bine ai zice inventa o problemă sau ai vorbi ipotetic, dacă nu vrei să-mi dezvălui.

   Harry oftează, ducându-și o mână la ceafă. Pe frunte îi apar câteva cute de concentrare, iar dacă situația nu ar fi atât de serioasă, cred că aș pufni în râs din cauza expresiei lui. E adorabil când se gândește dacă să mă mintă sau să ocolească adevărul cam mai mult decât mi-ar conveni.

   Își mușcă involuntar buza de jos, apoi își trece degetele prin păr, răvășindu-l și mai tare. Zâmbesc în sinea mea la gestul asemănător cu al lui Prongs, chiar dacă el o făcea când era nervos sau frustrat. Totuși, mă abțin, privindu-l cu ambele sprâncene ridicate.

   — Bine, dar îmi poți promite că nu le spui celor din Ordin sau lui Dumbledore sau chiar lui Sirius?

   — Harry, secretele sunt specialitatea mea sau ai uitat de dezvăluirile alea când ai ajuns în Sediu?

   Ridică din umeri, având colțurile buzelor slab ridicate. Cât de inocent pare, să nu mai zic că pare mai matur decât vârsta pe care o are. Oboseala și luptele pe care le duce în continuare își spun cuvântul, iar asta îmi face stomacul să se strângă foarte tare.

   — Hermione și Ron au sugerat să luăm situația în propriile noastre mâini, să învățăm singuri să ne luptăm și... și ca eu... ca eu să le fiu profesor, se bâlbâie el la final. Le-am zis că mă voi gândi, însă nu sunt sigur că e cea mai bună soluție...

   — Eu una aș zice că e.

   Își ridică capul rapid, cu ochii cât cepele de mari. Chicotesc, luându-i obrajii în palme și sărutându-i fruntea, apoi îi prind nasul, ciupindu-l. Chipul i se schimonosește într-o figură haioasă, ceea ce îmi umple sufletul de o bucurie fără margini. 

   — Harry, ești cel mai bun din anul tău la tot ce înseamnă lupta într-un duel. Ești inteligent, perspicace, calitățile pe care un erou le are. Ești cel mai potrivit pentru a face asta.

   — Dar... dar tot ce am făcut în acești ani s-a întâmplat pentru că am fost ajutat! Nu sunt-

   Se oprește în momentul în care arătătorul meu se lipește de buzele lui. Tace, fâlfâind din gene de câteva ori până îl îndepărtez. Se subestimează prea tare, poate mult prea tare decât ar trebui.

   — Scumpule, și cei mai mari luptători au fost ajutați. Bătăliile nu trebuie să le duci singur decât în cazul în care nimeni nu mai e de partea ta, când trebuie să demonstrezi contrariul. Ai făcut multe, Harry, cu sau fără sprijin din exterior, iar tu ești un vrăjitor extraordinar cu un curaj care nu cunoaște margini. Nu te mai îndoi de ce poți, riști să te tragi singur la fundul mării, iar asta trebuie evitat. Pentru mine, vei fi mereu un erou, eroul care mi-a dat șansa să-mi recapăt viața pe care o iubeam, cel care m-a scos din întuneric, la lumină, când nu mai vedeam nicio rază de soare. 

   — Atunci fi tu eroina mea, cea care împiedică răul să mă ia sub aripa lui, cea care mi-a dat familia pe care mi-o doream. Fi tu cea care iese învingătoare din focul Iadului.

   Mă crede cineva dacă zic că nepotul meu, copilul meu mă face să plâng ca un bebeluș? Efectiv am lacrimi în ochi, nu mai văd bine din cauza lor. Îmi las capul în jos, cu un zâmbet tremurat pe buze, încercând să nu las vreun suspin să iasă. Trag de mâneca de la bluza violetă și mă șterg la colțurile ochilor, înghițind în sec. Of, cred că Harry își va lua bătaie de la mine într-o zi de la numărul de emoții prin care mă face să trec. Glumesc, evident.

   Mă ridic în picioare, poate cam prea rapid și fără să prevăd faptul că mi-au amorțit picioarele și că trebuie să mă sprijin de masă ca să nu ajung în fund pe podea. Lista cu lucrurile pe care le urăsc se mărește, azi adaug faptul că nu anticipez anumite lucruri, minunat. 

   Băiatul își mușcă buzele, apoi începe să râdă. Bănuiesc să expresia mea din acest moment este extrem de... adorabilă. Da, sunt ironică, dar asta nu mă împiedică să nu îi zâmbesc în schimb. Se ridică și el, fiind la nivelul meu acum, își pune capul pe umărul meu. Brațele lui se înconjoară după trupul meu, strângându-mă cât de tare poate. Din instinct, îi ciufulesc părul într-o manieră iubitoare, mai mult. 

   — Să te gândești bine, Harry, să ajungi la un punct comun cu inima și creierul. Ai toată susținerea mea, dacă va fi nevoie, te voi ajuta într-un fel sau altul. Încă mai am jurnalele pline cu vrăji pe care eu, tatăl tău și... Snape le umpleam. Sunt și câteva strategii de aplicat într-un duel, plus ceva farmece și blesteme inventate de mine. Dacă te decizi să faci asta, ți le voi împrumuta ca să ai, nu știu, un punct de plecare.

   — În regulă. Să te ții de cuvânt, mami, să nu le zici celor din Ordin.

   — Știi bine că mereu o fac, nu te voi dezamăgi tocmai acum.

   Sper.

*******

   Cum de mereu sunt în întârziere? Nici eu nu știu cum reușesc această performanță uimitoare de a ajunge mai târziu la ore de mai bine de o săptămână. Hm, cred că stresul, grijile, nervii acumulați și cauza tuturor acestor motive, anume doamna broască. Am nevoie de o vacanță în adevăratul sens al cuvântului pentru că mâine-poimâine s-ar putea să nu mai fac față la... toată situația.

   Decid că cea mai bună soluție e să Apar în fața ușii clasei, ceea ce și fac. Mă uit la ceas, respirând ușurată. Doar trei minute au trecut de când a sunat, deci nu e mare pagubă. Trag aer în piept, punându-mi pe buze obișnuitul meu zâmbet. Trec în mâna stângă toate materialele pe care le-am adus, deschizând ușa cu cealaltă. 

   Vreau să îi salut, cum fac de obicei, însă nici asta nu mai apuc să fac pentru că starea mea pozitivă dispare ca măgarul în ceață. Ochii mei se intersectează cu ai nesuferitei alia. Ce mod excelent de a începe o nouă zi, cu mai multe crize de nervi pe care o le am în următoarea oră. Merlin, dă-mi răbdare și putere de abținere, nu de alta, dar există posibilitatea să îi sar la gât în secunda doi. 

   Calmează-te, Catherine, nu vrei să faci asta ca după să ajungi la Azkaban și ca Harry și Sirius și restul să sufere. Abține-te... cât mai poți. 

   Inspir adânc, reluându-mi puțin din starea de dinainte. Nu o voi lăsa să creadă că mă afectează atât de tare precum crede. Colțul gurii se ridică, zâmbindu-le slab elevilor și asigurându-i din priviri că totul este în regulă. Las materialele pe birou, ignorând-o complet pe Umbridge și faptul că începe să-și noteze în clipboard-ul ei cine știe ce minunăție.

   — Bun, dragilor, așa cum v-am promis data trecută, v-am adus notele pe acele eseuri scrise de voi în timpul orei. Vă anunț de pe acum că sunt note de la Acceptabil în sus, ceea ce e extrem de bine dacă mă întrebați pe mine, zic tare, rotind din baghetă.

   Pergamentele se ridică în aer, zburând către proprietarul lui. Îmi încleștez maxilarul, rugându-mă că nu îmi audă înjurăturile pe care le zic în barbă. Merlin, cât îmi displace faptul că mă privește insistent, cu ochii ei bulbucați ca ai de broască. E normal să mă simt așa? Presupun că da, pentru că scârba mea crește cu fiecare respirație pe care i-o aud. 

   Ușor, Cath, până nu te dă afară și nu vrei să-ți amintești că ăsta e postul pentru care ai muncit enorm de mult. Da, calm... ușor de zis!

    — Vă rog să vă uitați bine peste ce am corectat, există posibilitatea să fi greșit și eu o chestiune și să nu vă fi punctat. Se mai întâmplă, ne asumăm, reparăm și explicăm, în regulă? Să veniți la mine dacă nu înțelegeți ceva.

   — Hm-hm.

   Oh, nu, femeia asta are prostul, dar foarte prostul obicei de a întrerupe lumea. Chestia e că nu sufăr să-mi fie deranjată ora, cu atât mai puțin de ea, decât în cazuri urgente. O ignor, mai bine așa, n-am chef de ceartă tocmai acum.

   — Din câte văd, nu este vreo problemă, atunci voi trece zilele următoare notele voastre. Dacă găsiți ceva, știți unde să mă căutați.

   — Hm-hm!

   Broasca asta e ca un ghimpe în coaste. Să mă omoare cineva, vă rog, sau pe ea. Îi ofer tot ce vrea, numai să o facă.

   Mă întorc către ea cu o sprânceană ridicată, așteptând ca aceasta să își continue ideea, dacă tot m-a întrerupt. Umbridge zâmbește larg, arătându-și dinții minți care, pot pune pariu cu cine vreți, că sunt ascuțiți, ca la un monstruleț. Un motiv în plus să zboare de aici cât mai curând, îmi bagă elevii în sperieți.

   — Profesoară Rovergrood, sunt curioasă dacă ați primit înștiințarea legată de data inspecției? Păreați surprinsă să mă vedeți atunci când ați intrat.

   — Normal că păream surprinsă, nu sunt obișnuită să fie prezenți străini la ora mea. Acum, mă puteți lăsa să predau, dacă tot ați cerut să vedeți nivelul fiecărui profesor sau doriți să vă dau ceva de gât? Poate așa, acel „hm-hm" al dumneavoastră n-ar mai exista.

   Observ cum degetele i se încleștează atât de tare în jurul clipboard-ului ei, că devin albe. Rânjesc în sinea mea, ador când o pun la colț doar cu câteva vorbe. Nu îi permit să facă ce vrea, nici gând!

   Ora trece neașteptat de repede, iar când se aude soneria, parcă mă simt poate prea ușurată. Îmi place să fiu la ore și să le predau, dar azi cred că voiam să scap mai repede de piticania aia de femeie a naibii de nesuferită. Elevii se strâng în jurul catedrei, punându-mi câteva întrebări, la care le răspund cu cel mai mare drag. Îmi readuc starea bună, chiar dacă va fi doar pentru câteva clipe. Sunt convinsă că nu a terminat inspecția, dacă nu, foarte.

   Le dau drumul copiilor, amintindu-le să nu uite să-și repete lecția de azi. Încep să-și adune lucrurile, la fel o fac și eu. Privesc cu coada ochiului către Harry, care o urmărește discret pe colega mea de catedră. Deodată, mi se face dor de Lockhart. Dintre cei doi, clar îl prefer pe Domnul Zâmbet Frumos!

   O simt în dreapta mea și pot jura că are tâmpitul ăla de zâmbet pe care și-l pune aproape de fiecare dată. Îmi ridic capul, așteptând să îmi pună întrebările pe care tânjește să le dea glas. Uf, ce aș vrea să nu o facă!

   — De cât timp predați la Hogwarts?

   — De treisprezece ani pe acest post, răspund, adunându-mi foile. Am mai predat un an ca profesoară de Apărare Contra Magiei Negre, alături de cine mai era atunci. Albus mi-a oferit postul și am împărțit cu colegul meu anii, dar n-am stat mai mult de un an. Am luat o pauza timp de doi, după care am început să predau materia nouă introdusă de director.

   — Ce v-a făcut să renunțați prima dată? 

   — Motive personale, nu vreau să intru în detalii, zic prompt, aruncându-i o privire fugară lui Harry. 

   — Și păreți foarte apropiată de domnul director, dar și de Minerva... și Severus, nu-i așa?

   Oh, ce are de gând? Să îi rănească pe ei ca să mă rănească pe mine? Nu îi voi da satisfacția asta, nici vorbă!

   — Întrebați-i pe ei, vă pot confirma sau nega. Mai aveți ceva de adăugat?

   — Nu, doar faptul că veți primi rezultatul peste zece zile, zice ea, zâmbind larg.

   Aprob din cap o singură dată, iau geanta și o tulesc cât mai pot. Ce tupeu pe ea să mă întrebe de Severus, pe bune acuma. Chiar dacă știu că are sentimente pentru mine, la fel și eu pentru el, dar asta nu trebuie să ajungă la urechile nimănui, tot ce încercăm să arătăm e o relația de prietenie, cu multe certuri. Da, încă mă calcă pe nervi, da, vreau să-l pocnesc și cred că o să o fac, când îmi umilește băieții în fața colegilor, dar nu, nu mă voi putea opri din a-l iubi. Chiar mă urăsc uneori, inclusiv acum. Omorâți-mă!

   La cât de nervoasă sunt, nici nu mă uit să văd peste cine dau, iar imediat simt cum mai am puțin și pup podeaua. Merlin, cât de împiedicată pot fi, să nu mai zic de neatentă. Stau cu capul în nori mai ceva ca o adolescentă îndrăgostită. 

   Norocul meu e că persoana respectivă mă prinde la timp, iar după forța din brațe, îmi pot da seama că e destul de puternic. Cred că mi se înroșesc obrajii din cauza stânjenelii, dar mai cred și faptul că inima mea a luat-o la goană în secunda în care întâlnesc privirea salvatorului meu. Oh, la dracu', vorbești de lup.

   Mă țin bine încheietura lui Severus, nu de alta, dar am senzația că dacă nu o fac, chiar o să aterizez în fund. Palma lui se așază pe umărul meu, stabilizându-mă. Mă privește cu o sprânceană ridicată, colțul gurii lui fiind puțin ridicat, ca o urmă de zâmbet. Pe cât punem pariu că se gândește fix la obiceiul meu de a mă împiedica?

   Zâmbesc strâmb, murmurând scuze și lăsându-mi capul în jos, cam stânjenită. Încă mă întreb cum mama naibii s-a îndrăgostit de mine. Mă încrunt când mi se pare că aud un chicot slab, însă nu apuc să îl întreb dacă el a fost, că buzele lui fac contact cu fruntea mea și trece pe lângă mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

   Îmi acopăr jumătate de față cu mâna dreaptă, plimbându-mi ochii dintr-un capăt al holului în celălalt. Sper că nu ne-a văzut careva, că de altfel îl castrez pentru asta. Totuși, nu mă pot abține din a-mi mușca buza inferioară și să zâmbesc. Cum poate o singură persoană să te facă să uiți tot ce te supără? 

   Bine, trebuie să mă opresc din a mă gândi la fel un sfert din timp. Altul e dedicat lui Sirius, iar cealaltă jumătate lui Harry și restul problemelor care vin spre mine la fel de repede ca albinele la flori.

   Nu știu cum, însă restul zilei trece foarte rapid. Am servit și cina, iar până la ora unsprezece noaptea am corectat la eseuri și proiecte până nu-mi mai pot ține ochii deschiși. Decid că e timpul să mă pun la somn pentru că mâine voi fi foarte morocănoasă. Nu vreau să devin un Severus doi, așa cum e el în majoritatea timpului.

   Cu o mișcare din baghetă, pun lucrurile la locul lor, mă schimb în cămașa de noapte, sting lumânările, apoi dau cuvertura la o parte și mă bag în pătură. Nu durează mai mult de două minute până să adorm. Doar că, senzația familiară cu care nu m-am mai întâlnit de astă vară, cea în care cad în gol, ca la urmă să cred că sunt trează, reapare.

   Au mamă... mă voi întâlni cu cineva care nu mai e... inima mea ratează o bătaie. Nu știu ce o să fac, nu știu dacă voi fi în stare să vorbesc cu persoana respectivă. Mi-e frică. 

   E normal?

   Îmi deschid ochii larg, înghițind în sec la vederea locului în care mi-am pierdut jumătate din regat, inclusiv... ei. Mă uit în spatele meu, în laterale, în față, practic în jurul meu. Tot ce e în câmpul meu vizual e o ceață densă, de o poți tăia cu cuțitul. Cine și unde e?

   — Cath, nu te mai roti, amețești și eu nu te ridic după aceea.

   Respirația mi se poticnește în gât. Ochii mei ancorează în cei căprui ai lui Rayn, care îmi zâmbește dulce. O lacrimă cade pe obrazul meu, buzele mi se usucă, gândurile mele o iau razna. Mi-e dor de el, de nebunia lui, de sarcasmul, sprijinul, de tot. Caelin nu-l va cunoaște vreodată, nici în vise, el nu va mai putea să-și strângă la piept copilul. Și e numai vina mea. 

   — A fost strict decizia noastră, așa că nu te mai învinovăți ca o nebună, spune el, cu o expresie serioasă. Catherine, soarta ta e să rămâi alături de Harry și să îl învingeți pe Tom. Cum a spus fiul tău, fii cea care închide porțile Iadului o dată pentru totdeauna. Fii eroina acestei povești.

   Și aleg să-l cred. Părinții mei au luptat cu el, iar eu trebuie să termin treaba începută de ei alături de Harry. Amândoi îl vom învinge, sunt sigură.

Heyo, mai scurticel capitolul, știu, e mai mult de umplutură. Așa, cred că următorul va fi la persoana a treia, ceea ce înseamnă că...? Vă las pe voi să vă gândiți. Un mic spoiler vă dau, mai știți meciul de Quidditch după care broasca bătrână le dă gemenilor și lui Harry suspendare pe întreg anul? Ei, vă zic că se schimbă ca naiba situația =))) Îmi veți mulțumi după.

Nox!