Lumos!

   — Aparent, toate belele lumii ne vin nouă, spune Igor, oftând lung. Cath, trebuie să vorbim despre asta la următoarea întrunire a Ordinului, știi bine, mai ales că la mijloc e Harry.

   — Știu, Igor, însă Albus nu a mai dat demult pe aici, iar asta mă cam îngrijorează. Băiatul are încredere în el, avem nevoie de el și să-l țină departe de toate astea e o nebunie curată.

   Prietenul meu îmi zâmbește empatic, apoi soarbe dintr-un pocal care conține un medicament făcut de mine. Se strâmbă, scoțându-și limba afară și făcând sunete de scârbă. Încep să râd de reacția lui și mi se alătură. Uneori mă întreb cum de mă suportă, la cât de multă bătaie de cap i-am dat și nu numai lui, ci la toți.

   Au trecut câteva zile de când am vizitat-o pe Narcissa, iar Roxie ne-a spus că se simte din ce în ce mai bine. I-am spus că după ce se repune pe picioare, poate merge câteva zile în locul în care s-a ascuns Yvonne, având în vedere că nimeni nu a găsit-o, și, bineînțeles, cu acordul ei. A acceptat, însă a spus clar că nu va sta prea mult. Vrea să revină ca să afle planurile lui Tom de la Lucius, la urmă să ne dea de veste în caz că situația scapă de sub control.

   După acea frază care m-a dat peste cap, am stat departe de toți pentru o zi sau două. Nu le-am zis ce mi-a spus ea pentru că eu și Severus am decis să vorbim despre asta la următoarea întrunire a Ordinului, însă Igor a insistat, ca de obicei. Acum suntem în situația de față, el încă ea ceva tratament făcut de mine. E aproape vindecat, dar n-am să uit șocul pe care l-am avut atunci.

   — Nu te-am întrebat, ai pus farmece de silețiere? zice el, dintr-o dată.

   — Ăm, da? Doar nu voiam să audă careva despre faptul că Harry va trebui să facă lecții de Oclumație și nu cu mine, spun, dându-mi ochii peste cap și ridicând o sprânceană.

   — Nu despre asta voiam să te întreb, spune el, rânjind și ridicând sugestiv din ambele sprâncene. Ci despre tine și Severus.

   Dacă există posibilitatea să te îneci cu salivă, atunci ăsta e cazul meu de acum deoarece încep să tușesc. Igor mă bate pe spate și observ cum se abține să nu pufnească în râs, iar pentru asta i-aș da o mamă de bătaie de nu ar mai ieși din casa asta încă două luni de acum încolo. 

   N-ar fi trebuit să mă surprindă subiectul atât de tare, adică știe că sunt îndrăgostită atât de Sirius, cât și de Severus și amândoi de mine, dar faptul că a spus-o atât de direct, nu știu, mă face să cred că e ceva mai grav la mijloc și nu am fost conștientă de anumite acțiuni pe care le-am făcut. 

   Când reușesc să îmi recapăt suflul așa cum trebuie, îl privesc cu ochii cât cepele. Încă are acel rânjet și habar n-am dacă să-i dau una sau să țip la el sau să stau cuminte. Preferabil ar fi a treia, dar voi merge pe prima variantă.

   — Acum că ți-ai revenit, spune el, îndreptându-se de spate, pot să știu dacă ați făcut ceva... hm, cum să fiu mai blând? Dacă te-ai lăsat purtată de val și l-ai înșelat pe Sirius?

   — NU! strig, rămânând cu gura căscată. Igor, am spus că sunt îndrăgostită de el, dar și de Sirius și nu l-aș înșela, efectiv nu! Ce naiba te-a făcut să crezi asta?

   — Nu doar eu cred asta, spune, redevenind serios. Când ai venit de la Narcissa, parfumul lui era impregnat pe hainele tale, cu o ușoară notă mai dulceagă. Sirius și Remus au simțit asta, din cauza nasurilor lor bune.

   Au mamă, am uitat de asta... îmi pot simți obrajii în flăcări și inima începe să îmi cam bubuie în piept. Igor observă această schimbare și așteaptă să pot explica această situație. Înghit în sec, umezindu-mi buzele cu limba.

   — L-am îmbrățișat, nimic mai mult, murmur, mușcându-mi buza până la urmă. 

   — Mă gândeam eu că e atâta, spune sincer, zâmbind ușor. Numai că te bagi singură în probleme, Cath, a trebuit să-i mint și să le spun că e parfumul Narcissei! S-au liniștit, însă numai eu știam care e adevărul, probabil și Yvonne și-a dat seama între timp. Fii cu băgare de seamă, că data viitoare nu cred că te mai pot acoperi.

   — Mulțumesc, nici n-am realizat că port parfumul lui. Presupun că nuanța dulceagă era de la al meu sau chiar de al lui Cissy, însă știu că după aceea am avut o stare destul de bună. Nu m-a mai enervat atât de tare nici tabloul mamei lui Sirius.

   — Tu chiar îl iubești, zice prietenul meu de la Durmstrang, adică îi iubești și ei pe tine. Văd acele sclipiri în privirile voastre pe care le vedeam în cele alei soției mele, la fel și ea într-ale mele. Cath, știi că va trebui să faci o alegere odată și odată, chiar dacă te va durea atât pe tine, cât și pe cel la care vei renunța. Eu aș zice să nu te gândești încă la nunta ta cu Sirius, asta dacă nu vrei să te alegi cu un suflet rănit.

   Ce mai pot zice? Are dreptate, sunt conștientă de asta, dar cum voi putea să aleg atâta timp cât nu vreau să le frâng inima la niciunul? Și, mai bine spus, pe care? Prietenul din copilărie pe care l-am iubit multă vreme sau cel care mi-a furat inima cu un simplu sărut? Dacă până acum nu am realizat în câta beleaua sunt, ei, ar fi timpul să mă trezesc la realitate și să fac naiba ceva.

   Tot ce mi-a mai rămas de sperat e să nu afle nimeni altcineva legat de asta, că dacă se întâmplă, voi ajunge la câțiva metri sub pământ. Urăsc soarta asta, sincer acum!

*******

    Oftez și înghit în sec. E ziua audierii lui Harry, iar emoțiile mă acaparează, să fiu sinceră. Acum două seri a venit Albus să ne spună că Sirius nu poate merge cu băiatul. La cina de aseară am văzut dezamăgirea pe chipul nepotului meu pentru că nu a vrut să-l vadă, nu numai că am simțit-o, însă ceea ce nu știe e că voi merge și eu cu el. Nu-l las acolo, singur, cu Cornelius și restul din Magitribunal, mama lui trebuie să îi fie alături.

   Cum dragului ministru îi e teamă de mine, nu cred că va comenta dacă intru cu el în sală, iar asta mă cam obligă să renunț la clasicele mele rochii sau blugi. Îmi las la vedere cicatricile, nu mai am de gând să le ascund, și îmi netezesc fusta crem, mulată, care îmi pune șoldurile în evidență. Strâng cureaua de la bluza verde și o las să cadă pe lungul fustei, apoi mă îndrept de spate, la fel și umerii, aranjând mânecile largi și scurte. 

   Îmi pun la gât un colier de aur, având un model simplu, iar la degete câteva inele, printre care să se piardă cel de logodnă. O pereche de sandale negre cu o curea aurie, ruj roșu, un puf de parfum, geanta și părul prins la spate cu o clemă și cobor în salon, apoi o iau pe scările care duc către bucătărie. 

   Pășesc încet, cât să nu creez ecou și să o trezesc pe așa zisa mea soacră din somnul ei de frumusețe. O fac doar pentru că nu vreau să îi sperie pe copii și nimic altceva. Sunt gata să-mi fac simțită prezența, însă mă opresc în pragul ușii. Nu pot spune că nu i-am simțit îngrijorarea și golul în stomac al nepotului meu, însă acum e mai clar ca înainte.

   Îmi încrucișez brațele la piept, sprijinindu-mă de tocul ușii și privindu-l cum se uită fără poftă la felurile de mâncare din fața lui. Zâmbesc în colțul gurii, abținându-mi un chicot. Uneori e extrem de dulce, însă acum are nevoie de mai multă susținere și să știe că indiferent de ce se va întâmpla, el nu va fi exmatriculat de la Hogwarts. Ați prins gluma, nu? Da, nu voi permite asta nici dacă mă omoară Cornelius cu mâna lui, mai degrabă e invers.

   — Mâncarea aia nu se va holba la tine toată ziua, dragule, mai bine ai gusta măcar puțin din ea dacă nu ți-e foame, spun amuzată.

   Toți cei prezenți își întorc capetele către mine, iar eu nu pot să nu râd de reacțiile lor, mai ales de a lui Harry. Mă apropii încet de masă, punând piciorul în fața celuilalt și păstrând spatele drept, apoi duc un deget sub bărbia lui și îi închid gura. Scutură din cap, clipind des, însă eu nu pot să nu îi zâmbesc dulce.

   — Mandibula ta mai avea puțin și săruta pământul, dacă era după tine. De ce pari atât de surprins?

   — Nu te-am văzut niciodată... îmbrăcată de parcă... ai o slujbă la Minister, zice el, mai mult murmurând. Dar unde mergi așa?

   — Cu tine, normal. Doar nu era să lipsesc la așa ceva, nu? Voi intra cu tine în sală și te voi sprijini și voi interveni dacă va fi nevoie. În mod normal, n-ar trebui să vin, dar mi-am câștigat niște drepturi pe care Fudge mi le-a dat și am să le folosesc, plus că faci parte din familia mea.

   — Și dacă sunt fiul tău...?

   — Am dreptul să vin în apărarea ta, este lege susținută de tatăl meu când a dat legile în Regat. Cornelius știe și cred că se așteaptă, dar asta nu mă va împiedica să aduc și mai multe dovezi decât sunt deja. Nu-ți face griji, procesul e ca și câștigat, plus că va fi și Amelia, o veche prietenă de a noastră.

   Aprobă din cap și înghite în sec, urmând să-și mute privirea în farfurie. Trag un scaun, așezându-mă lângă el, privindu-l atentă. Mai e ceva în afară de asta, știu sigur, însă nu-mi dau seama ce anume. Îmi pun palma pe umărul lui și îl întorc înapoi spre mine.

   — E ceva ce nu-mi spui? Știu că ai emoții și toate cele, dar vei fi achitat și te vei întoarce înapoi la școală.

   — Nu... e vorba de mine, ci de tine, zice el repede, ceea ce mă face să devin mai curioasă. Acum că ai decis să îți lași la iveală cicatricile, mi-e teamă că cei de la Minister vor afla că ești Samantha White și că te vor...

   Cât de dulce poate fi băiatul ăsta? Cam atâta, sinceră să fiu. Îi iau mâinile într-ale mele, ducându-le la buze și abia i le sărut. Nu vreau să rămână urme de ruj pe pielea lui, iar cei din Magitribunal să se ia de chestia asta minoră.

   — Că mă vor arunca în Azkaban? M-am gândit de multe ori la asta, însă nu-mi mai e teamă de acest lucru. Nu voi ajunge acolo pentru că am spatele asigurat, Kingsley a mers la Profet să anunțe legat de atacul vârcolacilor. Pot foarte frumos să zic că de acolo mi le trag, iar de Samantha știți numai voi, Ordinul și Devoratorii, însă ei nu vor risca să-mi dea în vileag adevărata identitate. Le e teamă de furia pe care o va dezlănțui, sunt sigură.

   — Degeaba spui astea, îmi dau seama că ai și tu anumite îndoieli.

   — Dacă nu le-aș avea, probabil aș fi o nesăbuită, Harry. E normal să ai îndoieli, dar sunt sigură că ce se va întâmpla în continuare va fi cu un scop. Acum, ia ceva în gură, să nu pleci cu stomacul gol.

   Băiatul aprobă din cap și începe să mănânce puțin, iar eu nu-mi pot stăpâni un zâmbet. Deodată, o cană cu ceai apare în fața mea, la fel și sticluța cu poțiunea care îmi oprește hemoragia. N-am mai avut parte de vreuna în ultimele zile, mulțumită lui Molly, Sirius, Harry, Yvonne și restul. S-au asigurat că o iau când trebuie și cât trebuie, să nu fac greșeala să iau mai mult.

   Duc cana la gură și, în același timp, îmi ridic privirea, întâlnindu-i-o pe a lui Sirius. Are un rânjet în colțul gurii, ceea ce mă face să cred că îi trece ceva necurat prin creierul ăla al lui. Sinceră să fiu, nu sunt curioasă și nici nu vreau să aflu, cel mai probabil e vorba despre ceva foarte pervers. Clatin din cap amuzată, ridicând din sprânceană, iar el își mușcă buza de jos cât să nu se observe ce face.

   Ce bătaie își ia când vom reveni acasă, vorbesc serios! Mă uit la ceas, observând că e aproape timpul să plecăm, apoi Arthur se ridică în picioare.

   — Cred că ar trebui să plecăm, zice el. Este puțin cam devreme, dar cred că o să-țifie mai bine la Minister decât dacă o să stai să aștepți aici. 

   — Bine, zice Harry automat, lăsând felia de pâine prăjită în farfurie și ridicându-se, eu urmându-i exemplul și netezindu-mi fusta.

   — O să fie în ordine, Harry, zice Tonks, bătându-l pe braț.

   — Noroc, spune Moony, sunt sigur că o să fie totul bine.

   — Și dacă nu, zice Sirius sumbru, mă ocup eu de Amelia Bones în locul tău... asta dacă nu o face Cath înaintea mea.

   Mă aplec spre el, sărutându-l scurt pe buze și îl văd cum se strâmbă nemulțumit când mă îndepărtez. Uneori e mai rău decât un copil, însă asta mă face să-l iubesc și mai mult, dacă se poate. Îl iau pe Harry de după umeri, liniștindu-l din priviri.

   Trage aer adânc în piept, trecându-și brațul după talia mea. Zâmbesc ușor la gestul lui, urcând împreună în salon, amândoi în urma lui Arthur. Chiar dacă încerc să îl fac să mai scape de emoțiile pe care le avea deja, nu pot nega că nu-mi fac griji. Dacă Cornelius îl exmatriculează, cred că voi ajunge la Azkaban pentru uciderea Ministrului Magiei în fața Magitribunalului. 

*******

   — Poate ar trebui să vorbesc cu Sirius, mă cam îngrijorează atitudinea lui din ultimele zile.

   Este ziua de dinaintea începerii unui nou an la Hogwarts, însă atmosfera e cam ciudată. Harry a fost achitat când a avut loc procesul, având puțină influență asupra deciziei lui Cornelius. Când a aflat de faptul că acum sunt mama lui, puteam să jur că i-a picat fața la cât de șocat era. De acum încolo, o să fie mai atent la ce vorbe aruncă despre băiatul meu, doar nu vrea să o enerveze, din nou, pe Regina Vampirilor.

   Când procesul a luat sfârșit, am dat nas în nas cu Lucius. Desigur că a trebuit să comenteze și să mă înfurie atât de tare, încât mi-ar fi venit să-l omor atunci și acolo. Noroc cu Arthur și Harry, că de altfel, îmi ieșeam din minți. Și așa eram scoasă din pepeni la vederea lui, însă am fost mai tare când am auzit cum îl manipula pe Fudge.

   Desigur că atunci când am venit înapoi, i-am anunțat legat de domnul Crispat blond, iar Dumbledore a fost pus la curent de această noutate. Însă, în următoarele zile, am putut observa schimbarea din comportamentul lui Sirius. Mai tot timpul stă încuiat în camera așa zisei mele soacre, iar asta m-a cam pus pe gânduri. Am reușit să-l mai scot de acolo, doar că nu mi-a reușit întotdeauna, e foarte căpos logodnicul meu, iar când vreau să port această discuție cu el, mă ignoră.

   Yvonne mă privește empatică, punându-și mâna pe umărul meu. Și Igor știe despre ce simt în acest moment, dar e altfel când vorbești cu cineva care te-a înțeles de când v-ați cunoscut.

   — Harry l-a întrebat dacă poate să vină aici și să stea cu el dacă îl exmatriculează, am fost de față atunci. Având în vedere că am o slujbă ca profesor la Hogwarts, aș lipsi zece luni pe an, venind doar în vacanțe. Nu voia să rămână singur, așa că s-a ajuns acolo.

   — Cred că Sirius avea o mică speranță să se întâmple asta, spune Yv, gânditoare. Știu că pare cam egoist din acest punct de vedere, dar cred că a stat suficient timp singur, iar când nu e vreun membru din Ordin, e cam... of, să fii încuiat în casa din care voiai să scapi dintotdeauna... nici nu-mi pot găsi cuvintele. Mergi să vorbești cu el, eu cobor să o ajut pe Molly și amintește-mi să merg pe vârfuri pe lângă portretul cotoroanței.

   Râd slab și îi dau un cot în braț. Blonda zâmbește șiret, apoi iese și închide ușa în urma ei. Mă ridic de pe marginea patului, băgându-mi o mână în păr. Vine partea complicată acum și anume să stau de vorbă cu el. Ușor de zis, imposibil de făcut, pe bune. 

   Scot un oftat scurt, plecând din camera mea către cea în care s-a încuiat scumpul meu logodnic. Apăs pe clanță ușor, băgând capul, venind cu corpul la urmă. În colțul camerei îl observ pe Buckbeak, așa că fac o plecăciunea în fața lui. Apleacă din cap, lăsându-mă să-l mângâi. Se împinge în palma mea după mai multă afecțiune, ceea ce mă face să zâmbesc.

   Îl las, ridicându-mă și întorcându-mi atenția către Sirius. Privește pe fereastră, stând sprijinit de perete, cu brațele încrucișate. Mă apropii de el, ridicându-mi breteaua de la sutien pe sub tricou. Afurisita, îmi face probleme de azi dimineață. 

   — Sirius..., murmur, punându-mă în fața lui.

   Se întoarce spre mine, iar tot ce pot vedea în ochii lui e o mare de tristețe, o mare care nu mai e la fel de învolburată sau de... vie. 

   — Am venit să-ți spun că te înțeleg, știu că aveai o fărâmă de speranță în privința lui Harry, dar adu-ți aminte că locul lui e la Hogwarts. Și nu vei fi singur tot timpul, plus că am să fac un efort să te vizitez în fiecare weekend și, poate, îl voi lua și pe Harry cu mine din când în când. 

   — Ți-a mai spus cineva vreodată că ești cea mai minunată creatură care a pășit pe pământ? mă întreabă, ridicând din sprânceană.

   Obrajii încep să-mi ardă și încep să mă fâstâcesc puțin. Mereu mă emoționez când vine vorba de primitul complimentelor, datul lor nu e atât de greu. Sirius îmi prinde bărbia, ridicând-o și apoi își izbește buzele de ale mele. Nu-mi reprim gemătul când sărutul devine mai intens și pasional, întocmai ca un tango între două persoane îndrăgostite. Totul e mai aprins, mai plin de viață.

   Pune capăt sărutului, înconjurându-și brațele în jurul meu, trăgându-mă mai aproape de pieptul lui. Își lipește fruntea de a mea, nasurile noastre aproape atingându-se.

   — Știu că mă port ca un copil, însă o să-mi lipsească mult băiatul. Am senzația că n-am făcut suficient pentru el, merită mult mai mult, merită și să știe ce se întâmplă în Ordin. Încerc să fiu un naș bun, doar că...

   Îmi pun degetul arătător peste buzele lui, oprindu-l din a zice o prostie care m-ar enerva la culme. 

   — Ești cel mai bun naș, unchi sau tată pe care l-ar putea avea, crede-mă. Te iubește enorm, contezi enorm de mult pentru el, ești familia lui, Sirius.

   — Suntem, mă corectează, ciupindu-mă de braț. Și el te iubește, ai fost lângă el din primul lui an, ai luat o responsabilitate extrem de mare asupra ta, chiar dacă nu erai obligată de lege, ci moral mai mult. Ești o mamă bună, Cath, și abia aștept să o avem pe Lyra după ce nebunia asta i-a sfârșit.

   — Tu chiar o ai cu vorbele! spun, fiind mai roșie decât o tomată.

   — Nu degeaba încă sunt idolul femeilor. Ghinionul lor e că în inima mea e loc doar pentru una și e deja ocupat, zice, zâmbind dulce.

   — Serios? Și care e aia? Mă gândesc că poate vrea o nouă coafură, spun amuzată, jucându-mă puțin cu el.

   Îmi dă părul într-o parte și își duce buzele la urechea mea, plasând un sărut mic cât să-mi transmită fiori pe șira spinării.

   — Tu mi-ai furat inima și curând am să-ți ofer o noapte în care tu vei avea numai numele meu pe buze. Mai am puțin de așteptat.

   Înghit în sec, simțind cum în cameră crește temperatura, iar pielea mea se zbârlește. Ei, să fii tu al dracului, Sirius Black, că știi exact cum reacționează corpul meu doar de la o singură șoaptă venită de la tine. Brațul lui se așază pe talia mea, mai posesiv, iar sânii mei se lipesc de pieptul lui și chiar dacă ne despart doi sau trei centimetri de haine, e ca și cum ei nici măcar n-ar exista. 

   Deodată, se aude un strigăt scurt, urmat de vocea răstită a lui Molly și un tropăit pe scări. Eu și Sirius facem schimb de priviri curioase, apoi decidem că ar trebui să vedem ce se întâmplă. Logodnicul meu mă ia de mână, împreunându-și degetele cu ale mele. Mă trage după el, deschizând ușa, iar în fața noastră gemenii, împreună cu Ron, coboară după Molly. 

   — Încă nu-mi vine să cred, Ron al meu e Prefect! zice Molly de jos.

   — Ce face? 

   Cuvintele îmi scapă printre buze extrem de ușor, atât de șocată sunt. Cum adică Ron e Prefect? Nu am nimic cu el, îmi e drag, dar Harry e cel care merita titlul acesta, mai ales după evenimentele de anul trecut.

   De ce a luat Albus decizia asta? E una dintre cele extrem de greșite, e o nedreptate față de el... iar acum mă întreb ce o fi în mintea și în sufletul lui. 

   — Mergi la el, scumpo, zice Sirius, trezindu-mă din visare. 

   — Și tu? Poate ar fi bine să...

   — Nu, eu o să merg să-l înștiințez pe Remus și să-l întreb ce părere are. Tu trebuie să mergi la el și să vorbești despre asta, apoi o să discut și eu cu el. Însă, acum are nevoie de mama sau mătușa lui sau orice alt titlu.

   Zâmbesc la remarca lui, aprobând din cap. Sirius coboară în salon, eu mergând către camera în care se află nepotul meu. Simt un anumit conflict cu el însuși, întrebându-se dacă Ron chiar e mai bun decât el, dacă nu a fost ales din cauză că ne-a băgat în multe probleme de-a lungul anilor. Mă doare sufletul să-l știu așa, cu toate că am o bănuială legat de motivul pentru care Albus nu l-a numit Prefect.

   La câte s-au întâmplat, să-i mai pună și responsabilitățile care vin cu titlul de Prefect ar fi cam mult. Nu mi-a plăcut să fiu unul, Albus spera că poate i-aș fi potolit pe James și Sirius, dar cam slabe șansele când eram chiar eu o problemă. Îl înțeleg din acest punct de vedere, plus că e anul cinci și are examene extrem de importante la finalul lui.

   Dar dacă o făcea, poate îi arăta că are încredere în el. Faptul că nu a vrut să-l vadă din cauza legăturii lui cu Tom și că relația dintre Harry și Albus ar fi considerată una bunic-nepot, e cam deplasat. Of, nici nu știu de care parte să fiu, însă trebuie să-l liniștesc înainte să nu ducă acele afurisite de gânduri prea departe.

   Nici nu mai bat în ușă, pășesc în cameră fără vreo invitație. Băiatul se uită înspre mine, iar trăsăturile i se înmoaie când observă că sunt eu. Probabil dacă era Ron, l-ar fi înjurat, așa că mă bucur că nu sunt el. Mă opresc în fața lui și îmi deschid brațele, iar el se aruncă în ele, strângându-mă cu putere. Îl mângâi pe spate, sărutându-i creștetul capului.

   Stăm așa câteva minute, fără să vorbim, ci doar să ascultând ritmul respirației noastre. La urmă, băiatul se retrage încet. 

   — Ai auzit și tu, nu? Că Ron e Prefect acum...

   — Iar eu presupun că tu te gândești ce a făcut el și tu nu, hm? îl întreb, punându-mi mâna pe obrazul lui.

   — Da! Nu vreau să pară că nu mă bucur pentru el, însă... 

   — Hai să ne așezăm, ce zici?

   Harry aprobă din cap, apoi se așază pe pat. Îmi scot bagheta, făcând să apară un scaun în fața lui. Îmi pun coatele pe genunchi, trăgând aer în piept.

   — Ascultă-mă, scumpule, Ron nu e mai bun decât tine, dacă ar fi după bine, sunteți amândoi egali, isteți, buni la suflet, însă dacă ar fi să vă compar nivelul de duel, de luptă, tu ești mai pregătit decât el. Ai trecut prin atâtea, știi și tu la fel de bine ca mine. Doar că, mă gândesc că Albus nu a vrut să-ți mai pună în cârcă și responsabilitățile care vin la pachet. Am fost Prefect, îți zic din proprie experiență.

   — Și cum era?

   — Obositor și enervant, zic, făcându-mi buzele pungă, dar primesc un chicot de la nepotul meu. Albus m-a pus crezând că îl voi potoli pe tatăl tău și pe nașul tău, dar când eram și eu una dintre marile bătăi de cap ale Minervei și aproape săptămânal eram în detenție, nu prea mi-am făcut datoria. Așa că, să nu fii trist legat de asta și să încetezi să te întrebi atât de multe lucruri. Nefiind Prefect, ai mai mult timp pentru proiecte și învățat, plus că eu voi fi disponibilă pentru o ceașcă de ceai cu tine din când în când.

   Îi fac cu ochiul, zâmbind la vederea schimbării de pe chipul lui. Pare mai calm și mai liniștit decât înainte, iar inima mea se umple de bucurie. Se ridică, luându-mi mâna într-a lui și lăsând un mic sărut în palmă. 

   — Te iubesc, mami, mai mult decât crezi, spune el dulce.

   — Și eu, dragule. Acum, termină-ți cufărul și să cobori în bucătărie, Molly organizează o mică petrecere pentru a sărbătorii noii Prefecți. Am auzit-o înainte să plece pe Aleea Diagon.

   Harry dă din cap și înainte să merg să o ajut, îi sărut fruntea. Dacă ar știi cât mă bucură să-l văd mai calm, doar de ar știi. Îmi flutur degetele către el, ieșind din cameră și coborând scările. Mă strâmb când trec pe lângă tabloul cotoroanței, scăpându-mi, din greșeală numai, degetul mijlociu în fața draperiei.

   Îi zâmbesc lui Molly, care e în culmea fericii, apoi trec la treabă. Cum prietena mea s-a ocupat deja de felul principal, mă apuc de unul dintre faimoasele mele deserturi, anume prăjitură cu mere și bezea. Mereu îl făceam când era o ocazie mai importantă, poate de ziua unuia dintre prieteni, chiar și de Crăciun. E favoritul lui Sirius, dar era și al lui James, iar asta mă face să simt un mic junghi în inimă. 

   Scutur din cap, nevrând să las melancolia să mă acapareze. Trec aproape două ore de când m-am alăturat lui Molly și de când invitații încep să sosească. Scot tava din cuptor, cât timp mama Weasley le explică copiilor ce se petrece. 

    — Ce avem noi aici? Pe noua Regină a Vampirilor care a incendiat Ministerul.

   Mă întorc, curioasă de persoana care m-a întrebat. Pufnesc amuzată, dându-mi ochii peste cap și iau o lingură de lemn, primul lucru care mi-a venit în mână, îndreptând-o către vechiul meu prieten.

   — Taci, Shacklebolt! Recunoaște că ți-a plăcut micul spectacol!

   — Aș minți dacă aș zice că nu, nu l-am mai văzut niciodată pe Fudge atât de speriat! spune el, începând să mimeze chipul Ministrului din acele momente.

   Bufnesc în râs, apoi îl plesnesc peste umăr. Între timp, ajunge și tata, care acum vorbește cu Molly. Îl las pe Kingsley și îmi iau mentorul în brațe. Am zis vreodată că ador această variantă a lui? Cea care e dulce, nu cea dură și rece și extrem de morocănoasă?

   După toast-ul pe care îl ținem în cinstea lui Ron și Hermione, fiecare dintre noi își ia ceva de mâncare și se fac grupulețe. Examinez încăperea, până dau de Tonks și Ginny. Mă blochez pentru moment, deoarece Tonks seamănă în acest moment extrem de tare cu Lily. Are părul mai roșu decât leguma în sine și lung până la brâu. Ai zice că e sora mai mare a finei mele, dar eu o văd mai mult ca sora mea vitregă.

   Mă îndrept spre ele, prinzând din zbor câteva vorbe de ale lor.

   — Eu nu am fost niciodată Prefect, zice Tonks veselă. Șeful Casei mele a spus că îmi lipsesc anumite calități elementare.

   — Cum ar fi? zice Ginny, care își alege un cartof copt.

   — Cum ar fi abilitatea de a fi cuminte, spune Tonks.Ginny râde. Hermione arată de parcă nu știe dacă să zâmbească sau nu și ajunge laun compromis, luând o gură generoasă de Berezero, cu care se îneacă.

   — Dar tu, Sirius? întrebă Ginny, bătând-o pe spate pe Hermione.

   — Nimeni nu m-ar fi făcut pe mine Prefect, petreceam prea mult timp în detenție cuJames. Lupin a fost băiat cuminte, el a primit insigna, la fel și Cath. 

   — Cred că Dumbledore a sperat că voi putea să îi controlez cât de cât pe cei mai buniprieteni ai mei, zice Moony. Nu mai este cazul să spun că nu am reușit câtuși de puțin.

   — La fel, încă mă întreb cum de m-a numit pe mine, având în vedere că eu, James și Sirius eram mereu la detenție, chiar dacă aproape de fiecare dată domnul de față, spun, arătând către logodnicul meu, ne băga în câte o belea din care trebuia să ne scoatem. Chestia era că nu reușeam întotdeauna.

   Sirius mă prinde de încheietură și începe să mă gâdile, drept pedeapsă că l-am demascat pentru prostiile de când eram copii. Încep să râd ca o nebună, implorându-l să mă lase să respir măcar câteva minute. Se oprește într-un final, sărutându-mă scurt pe buze și punându-și bărbia pe umărul meu și mâinile pe talia mea. Cum să nu-l iubesc?

   Mă uit în dreapta mea, rămânând uimită să nu-l văd pe Harry acolo. Îmi rotesc ochii prin cameră, oprindu-mă fix la el. E la masă, alături de tata care are ceva în mână. Îmi mijesc ochii, încercând să disting ce mama naibii are acolo, însă tot nu-mi pot da seama, dar pare să-l șocheze pe Harry destul de tare. 

   Sirius observă și el schimbarea, așa că îmi șoptește că merge să vadă ce se întâmplă. Se îndepărtează de locul în care am stat mai tot timpul, doar că atunci când ajunge lângă tata, Harry se strecoară și urcă scările.

   Ceva clar nu e în regulă. Las paharul cu sucul de dovleac pe blatul bucătăriei, apoi îmi fac loc și alerg în urma nepotului meu. Cum ajung sus, îl văd în salon, uitându-se la ceva... sau, mai degrabă, cineva care plângea. Bun, seara asta se va termina într-un mod mai puțin frumos. 

   — Ce se petrece? Harry, cine... Molly?

   Ochii mi se fac cât cepele când văd lângă prietena mea, cadavrul soțului ei. Dar... stai puțin, Arthur e încă la muncă, cum... oh, nu, afurisitul de Bogart de care zicea Sirius acum două săptămâni. Fir-ar!

   Îmi scot bagheta, luând-o pe Molly de umeri și punându-mă în fața ei. Am să regret asta, sunt sigură, dar n-am de gând să las creatura asta  întunecată să facă ce vrea. Trupul neînsuflețit al lui Arthur se dă peste cap, începând să se audă pocnituri. Inima îmi bubuie în piept ca o nebună.

   Dintr-o dată, sunetele se opresc, iar Bogartul... nu mai e? Clipesc des, lăsându-mi în jos, foarte puțin, vârful baghetei. 

   — Am auzit zgomote, ce se petrece?

   Mă întorc către sursa vocii și nu mă surprinde să îi văd pe Moony și Pads, cu tata șchiopătând în urma lor. 

   — Molly a încercat să înfrângă Bogartul din dulap, doar că n-a reușit să-i facă față, iar acum nici nu știu unde e, cum am ajuns în fața lui, cum a dispărut.

   Deodată, simt cum temperatura în cameră scade brusc. Îmi frec umerii, încercând să mă încălzesc, iar dinții îmi dârdâie. Îmi suflă cineva în ceafă, ceea ce mă face să vreau să fac stânga-n-prejur, doar că sunt înțepenită. În fața ochilor mei, o mână albă, cu unghii negre își desparte degetele încet și coboară sub bărbie. Mi-o prinde și o întoarce către partea dreaptă, iar ochii mei se umplu de teamă.

   — Ți-am lipsit? mă întreabă Samantha, având pe chip același zâmbet larg și înspăimântător cu care m-am obișnuit.

   Înghit în sec, trecându-mă pe șira spinării fiori reci. E doar un Bogart, o pot face, îl pot înfrânge. Brațul ei stâng se înfășoară în jurul pieptului meu, trăgându-mă câțiva pași în spate. Lacrimi fierbinți încep să se prelingă pe obraji când trupurile celor din familia mea apar pe podea, la câțiva centimetri de mine. 

   Buzele Samanthei se lipesc de urechea mea, șoptindu-mi tot ce nu voiam să aud.

   — Sunt morți, observi? îmi spune ea, suav, de parcă aș fi Malfoy. Din cauza ta, totul se va întâmpla din cauza ta.

   Scutur din cap, frenetic, și încerc să fac o vrajă non-verbală, doar ca să dispară.

   — Mai întâi Cedric, apoi scumpul tău logodnic...

   — Nu..., mârâi, strângând din dinți cât de tare pot.

   — Și tot așa, iar ultimul va fi prețiosul tău fiu...

   — RIDDIKULUS!

   Poc! Totul se evaporă, privirea mea rămânând doar la locul în care a fost corpul lui Harry. Am pierdut prea mult de-a lungul anilor, nu vreau să se întâmple iar. Dar, cine sunt eu să opresc evenimentele deja stabilite? Doar prezentul va decide cum va fi viitorul, depinde de noi să-l facem mai bun. Nu vreau să fiu de față, din nou, la destrămarea familiei mele, nu vreau să văd cum oameni nevinovați vor muri în fața mea.

   Nu vreau să mai retrăiesc trecutul, chiar dacă de multe ori am făcut-o. Cea mai mare teamă a mea e că vor interveni prea multe lucruri și nu voi putea să-mi duc la capăt misiunile. Să scap de Greyback, Lucius, Tom și Samantha și să găsesc toate ingredientele pentru poțiunea care îi va readuce pe toți cei care nu mai sunt. Când se va întâmpla asta? Vom afla...

Hello, guys! Capitol lung azi ca să compenseze pentru faptul că n-am postat aseară :D
E unul dintre cele pe care am adorat să le scriu, să fiu sinceră, cu toate că aveam în cap o reîntoarcere a Samanthei în loc de Bogart :D, dar m-am răzgândit, varianta asta e mai bună. Sper că v-a plăcut ^-^

Nox!