Lumos!

   — Nu mi-am imaginat că... că tu chiar voiai să ucizi.

   — Ba da, Arabella. După acea seară, am avut o discuție serioasă cu James și Lily, care începuseră să pună la îndoială prietenia noastră. Au zis că dacă nu mă opresc, o vom termina, iar ei o să le spună la restul, plus lui Dumbledore. Nu puteam risca, așa că... da. Am avut timp să mă gândesc destul de mult pentru că s-a întâmplat înainte de vacanța de primăvară. Atunci am plecat de la Hogwarts, împreună cu Minerva și încă trei elevi pentru a merge la un cerc de duel. Mi-a prins bine și am realizat că am făcut o greșeală imensă și că nu voiam să-i pierd. 

   — Ai renunțat la răzbunare, dar presupun că nu de tot, nu-i așa?

    — Da, în fine, mi-am cerut scuze, am reușit să salvez prietenia cu ei și n-a mai durat mult până să se termine și acel an, apoi am trecut în al cincilea care a fost unul oribil. După o oră de Istoria Magiei în care auzisem doar prenumele tatei, eu și James am început să căutăm mai multe despre originile mele. Nici nu-ți va veni să crezi ce am descoperit.

   Cadrul se dizolvă, din nou, iar de data asta, Harry se află în biblioteca școlii. În fața lui, Cath răsfoia de zor una din cărți, iar James îi aducea încă câteva. Pentru cea care urma să fie profesoară, era foarte important să afle mai multe despre familia ei. Oftă și închise, dezamăgită, apoi își puse bărbia în palmă. Era obosită, iar răbdarea plecase odată cu atenția. 

   James trase un scaun și se așeză în fața ei, cu brațele pe spătar. Era la fel ca ea, poate mai nerăbdător decât ea și mai curios. Luă prima carte din turnul creat de ei și i-o întinse, apoi o luă pe următoarea.

   — Haide, Wings, nu renunța, chiar dacă asta vrei. 

   — Prongs, căutăm de câteva zile deja, nu cred că voi afla nimic despre papa sau mama. 

   — Hai, încă o carte, Cath, o imploră James, arătând cu privirea către obiectul din mâna lui.

   Ezitând, Cath o luă și începu să citească. Dă-te pagină după pagină, până se opri. Se încruntă, apoi își mări ochii. James o privi atent, apoi își puse mâna pe brațul ei, scuturând-o puțin. Rămăsese nemișcată de câteva minute bune, iar ăsta nu era un semn bun. Ea nu vorbise, ci doar îi dă-te cartea.

   Vocea lui Prongs sparse liniștea care se lăsase, chiar dacă era doar o șoaptă, și cu fiecare cuvânt care îi părăsea gura, parcă totul devenea mai real și mai de necrezut.

   — „Matthew Rovergrood este unul dintre moștenitorii lui Salazar Slytherin, un fel de frate vitreg al lui Merope Gaunt. Nu se știe cu exactitate cum de se înrudește cu această familie, dat fiind faptul că e un vampir pur-sânge, dar și succesorul la tronul Regatului Vampirilor de Nord."

   — James... Merope Gaunt e mama lui Tom Riddle, cel care mi-a omorât părinții... e mama lui Voldemort.

   — Dar, asta ar însemna că tu și el ați fi veri primari și că tu... Cath, ești descendenta lui Salazar Slytherin.

   Era imposibil să treci cu vederea de șocul de pe chipul fetei, era imposibil să nu observi că era gata să clacheze, că inima aproape i-a stat în loc. Se ridică și plecă în fugă, vrând să fie singură. 

   În următoarele momente, care trec foarte rapid, Cath a aflat că și mama, mătușa și nașa ei sunt succesorii fondatorilor Hogwarts-ului, dar și că poate controla elementele. 

   Din nou, amintirile se opresc în dreptul uneia în care îi surprinde pe James și Cath în Pădurea Interzisă, duelându-se. Cei doi se antrenau pentru a fi pregătiți în caz de orice, pentru orice situație. Aceștia luaseră o pauză, îndreptându-se către malul lacului. Era noapte și cam răcoare, dat fiind faptul că purtau haine mai groase. 

   Să fi fost aproape de sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie. Cei doi prieteni gâfâiau și se așezară pe iarbă, privind lacul. Noaptea era liniștită, neprevestind nimic rău. 

   — A fost mai bine de data asta, sparse Prongs liniștea.

   — Mhm.

   — Încă te gândești la cum să-ți deblochezi puterile?

   — Hm? Oh, da, scuze că n-am fost atentă. Numai că mesajul ăla pe care l-am găsit e cam vag, cel puțin, așa mi se pare mie. „Salvează înainte să fie prea târziu.", la ce s-o referi? Ce să salvez și înainte de ce?

   — Vom afla, Wings. Acum, ce zici de o mică întrecere? întrebă James, ridicându-se. Ultimul care ajunge la singurul ulm din pădure, va trebui să facă tema la Poțiuni pentru amândoi!

   Cu astea fiind spuse, începu să alerge, fără să o mai aștepte. Cath bufni într-un râs sănătos, apoi o luă după el. Se împiedică de câteva ori, dar avu grijă să nu cadă. Își ciuli urechile, fiind atentă la fiecare sunet de crenguță ruptă sau de pas îndepărtându-se. Știa direcția, însă se opri câteva secunde pentru a-și trage sufletul. 

   Zâmbea, clătinând din cap. Era unul dintre proastele lui obiceiuri, de a lua-o la sănătoasa fără să pornească în același timp. Apoi, se lăsă liniștea. Cath se încruntă slab, privind în jur și simțea cum i se punea un nod în gât. Avea sentimentul că era privită de undeva din întuneric, că pericolul o pândea, era în apropiere. Își scoase bagheta, uitându-se după fiecare copac. 

   Inima îi bătea extrem de tare, iar frica își făcea simțită prezența, la fel și vulnerabilitatea ei. Frica răpește puterile unui vampir, îl lasă neputincios și fără vreun ajutor. 

   Fata înghiți în sec și când auzi pe cineva apropiindu-se, răsuflă ușurată pentru moment.

   — James, nu e amuzant să mă sperii în halul ăsta. Știi că sunt mai fricoasă, spuse Cath, supărată.

   — Din păcate pentru tine, nu sunt Potter.

   Un Snape adolescentin își făcu apariția, iar Cath își duse o mână la inimă, iar cealaltă pe șold. Îi aruncă o privire mustrătoare, închizându-și ochii, apoi. Era clar că nu îi plăcea când băieții o luau prin surprindere, mai mult sau mai puțin.

   — Severus, ești un idiot! Nu mă mai speria și tu, știi că urăsc asta!

   Însă, acesta nu spuse nimic. Se uita la ea într-un fel ciudat, și fata observase asta. Se dădu înapoi cu un pas, având grijă să nu cadă peste ceva. Vru să-l întrebe dacă totul era în regulă, dar nu mai apucă. Snape aruncase cu un blestem în ea, ferindu-se în ultima clipa de el și o luă la fugă, țipând speriată.

   Fugea către lac, folosind farmece care să-l împiedice să înainteze, însă în zadar. Din cauza întunericului, Cath nu văzu un trunchi de copac căzut și căzu, rostogolindu-se la vale. Se oprise, punându-se înapoi pe picioare și se întoarse spre el. Îndreptă bagheta spre el, însă Snape fu mai rapid și i-o zbură din mână, apoi o lovise în piept cu o vrajă defensivă. 

   — Severus, ce mama naibii ai?! Suntem prieteni, pentru numele lui Dumnezeu! strigase Cath la el, sprijinindu-se în coate.

   Însă nu comentă, ci doar mai spuse o vrajă care o trimise la câțiva metri distanță. Ea nu înțelegea ce îl apucase și de ce făcea asta, voia să se oprească. Avu încă o tentativă de a o lovi, dar atunci apăru ajutorul de care avea nevoie.

   — SNAPE, PLEACĂ DE LÂNGĂ EA! strigă James, punându-se în fața fetei.

   O ajută să se ridice, apoi o puse în spatele lui, ținând-o strâns de braț. Era nervos pe cel care îndrăznise să o atace pe sora lui. Cei doi începură să se dueleze, iar atunci se întâmplă ca Snape să-i arunce bagheta din mână. James și Cath erau în dezavantaj, într-unul mare. 

   Clipele următoare parcă se petrecură cu încetinitorul. Un jet de lumină verde țâșni din bagheta lui Snape și se îndrepta spre pieptul lui Prongs. Fata de la Gryffindor își dădu seama ce urma să se întâmple, așa că îl împinse din calea lui. Blestemul o lovise în față, aruncând-o în lac. 

   Rămânea fără aer, iar când se ajută de brațe să ajungă la suprafață, ceva o prinse de picior. Grindilii, creaturi extrem de înșelătoare, o țineau captivă și o trăgeau în jos. Câțiva dintre ei se agățaseră de brațele ei, iar ea se îneca.

   Apa îi intra pe gură și nări, apoi simțea cum îi inundă plămânii. Își închise ochii, crezând că avea să moară în lac, mâncată, apoi, de Grindili. Respira normal, de parcă mai avea puțin și adormea. Stai puțin, respira?

   Își deschise ochii, clipind des. Da, trăia, nu se înecase. Se eliberă de creaturi, iar în jurul ei crease un vârtej de apă care o propulsă la suprafață. Își îndreptă mâna către cel pe care îl considerase prietenul ei, iar un val imens îl duse departe de locul în care rămase James. Băiatul cu ochelari fugi spre ea, apoi o strânse în brațe. Nu observase că prietena lui avea ochii verzi ca două smaralde. 

   — Wings, ești... ești bine, spuse James, uitându-se să vadă dacă nu era rănită. Nu știu ce l-a apucat pe Snape, dar... dar știm ce voia să spună cartea aia. 

   — Trebuie să salvez persoane din calea morții... ca să revendic puterile, spuse ea, pierdută în gânduri.

   — Cath, ești albă ca varul, hai să te ducem înapoi la castel. Când pun mâna pe...

   — James, vreau să fiu singură o perioadă, îl întrerupse ea. Te duc înapoi la castel, apoi merg să... să-mi pun gândurile în ordine.

   Amintirea se dizolvă, iar cadrul se schimbă. Pare a fi câteva zile mai târziu de la acel incident, iar în salonul comun al casei Gryffindor, James, Sirius, Remus și Peter discutau. Tatăl lui Harry părea extrem de îngrijorat, la fel și prietenii lui, însă mai era ceva. Se simțea inconfortabil, sucindu-se în fotoliul în care stătea. Evita ochii amicilor lui, de parcă îi era teamă să nu îi descopere cele mai mari frici.

   Sirius părea nervos, uitându-se la coridorul care ducea către ieșirea din salon. Își strânse buzele într-o linie fină, apoi izbi pana de masă. Se întoarse către prietenul lui cel mai bun, iar, în același timp, în jurul lor mai veniră trei persoane. Lily, Alice și Frank li se alăturaseră, însă roșcata stătea mai departe de băieți. Nu era în apele ei, cel mai probabil.

   — James, Sirius, știți ceva de Cath? întrebă Alice, jucându-se cu cravata ei în culorile casei. Au trecut câteva zile de când am văzut-o ultima dată.

   — McGonagall deja devine suspicioasă, le spuse Frank. I-am zis că nu se simte bine și că a rămas în camera ei, dar deja a trecut prea mult. 

   — Frank, și noi vrem să știm unde e, dar pare că nu mai e pe terenurile școlii. 

   — Atunci, hai să-l întrebăm pe Potter unde e, Remus, zise Lily pe un ton tăios. Ultima dată când am văzut-o era cu el și ascunde ceva de voi, dar și de noi.

   Se lăsă tăcerea. Sirius și Remus se uitară la James cu o sprânceană ridicată, iar când acesta voia să se apere, ușa de la pasaj se deschise. Toți își îndreptară atenția către persoana care tocmai intrase și era nimeni alta decât Cath.

   Uniforma ei era șifonată, părul era în toate părțile, iar fața arăta de parcă stătuse ore în șir și plânsese. Roșcata se puse în fața ei, studiind-o atentă.

   — Hei, spuse fata vampir, pe un ton răgușit.

   — Cath, unde ai fost? Știi câte griji ne-am făcut? Și... de ce ai plâns?

   Băieții veniră lângă ele, la fel și Alice. Fata începu să se bâlbâie, băgând scuze și zâmbind de parcă nu se întâmplase nimic, însă nu era așa. Când se uită la James, lacrimi îi apăruseră în colțul ochilor, apoi se prelinseră pe obraji. Suspina, tușind din când în când, apoi îl îmbrățișă pe Prongs, ținându-i mantia în pumni și fruntea pe pieptul lui.

   — Ai avut dreptate, mereu ai avut dreptate, iar eu am fost prea chioară să văd! Îmi pare rău, sincer, îmi pare rău că nu te-am crezut! zicea Wings, printre suspine.

   — Snape...  a făcut-o creatură însetată de sânge, dorindu-i moartea și a atacat-o..., îi minți James, câteva momente mai târziu. 

   — Îl omor, spuse o voce groasă, apoi James își sfătui prietenii să meargă după el, până nu făcea o prostie.

   — Și uite așa se termină o prietenie de opt ani. N-am crezut că cel care mi-a fost alături tot timpul, la bine și la rău, ar fi vrut să mă omoare și pe James.

   — E groaznic, serios. Ai zis că blestemul te-a lovit în față, nu ți-a creat vreun semn, ceva?

   — Ba da, o cicatrice îmi străbate ochiul drept, numai că nu se mai vede atât de clar. O să ajungem și acolo. Chestia e că încă nu am trecut peste acel moment, încă doare dacă mă gândesc la el.

   — Cred că e și normal. Până la urmă ai terminat și anul cinci, apoi ce s-a întâmplat?

   — În vara aceea a dat ghinionul iar peste mine, să zic așa, pentru că mă certasem cu Alastor. În acea perioadă... îmi doream ca el să rămână lângă mine, să nu mă lase să mă afund în întuneric, îmi doream să mă îmbrățișeze, să mă asigure că totul va fi bine, să-mi spună... că mă iubește. Dar, ceream prea mult din partea unui om care a urât întreaga lui viață creaturile ca mine. Voiam să mor și să fiu alături de adevăratul meu tată.

   Țipete și voci ridicate încep să se audă în bucătăria casei Black, semn că ei chiar se certau. Lui Harry îi e destul de greu să creadă că nu s-au înțeles de la bun început și că Moody chiar o vedea în acel mod, dar să-și dorească să moară? Chiar a fost în stare să-și dorească să-și ia viața? 

   — M-AM SĂTURAT SĂ MĂ TOT VEZI DE PARCĂ SUNT UN MONSTRU! Am încercat să fac tot ce-mi stătea în putere ca să te impresionez, să vezi că nu sunt atât de rea, dar degeaba! Urăsc când te uiți la mine de parcă aș fi ultima scursură a lumii, în loc să mă consideri eleva ta. Nu fiica, ci eleva, atât mi-am dorit! Mai bine muream cu părinții mei!

   Cath din prezent pufnește nervoasă la acea amintire. Încă o doare, chiar dacă l-a iertat. Urmărește fiecare mișcare a versiunii ei adolescentine, cum a fugit de acasă, cum s-a întors la conacul familiei ei. Pe atunci a fost într-o stare oribilă, nu era nimic sigur acolo. Când a vrut să urce la etaj, scările s-au rupt, iar ea a căzut, nu înainte să se prindă de o bucată de blană.

   I-a fost teamă atunci, mai ales când a blana s-a desprins și a aterizat pe mână, lovindu-se și la cap apoi. Știe că s-a trezit la Spitalul St. Mungo, iar atunci descoperise un alt Alastor. Nu se mai oprea din a ruga-o să se trezească, nu îi dădea drumul de la mână, nu se oprea din plâns.

   Încă de când a cunoscut-o, s-a atașat de ea, însă nu voia să o arate. N-ar fi suportat ca el să moară la un moment dat, iar ea să trăiască pentru totdeauna, fără să-l mai vadă vreodată. A regretat multe, extrem de multe, mai ales atunci când avea nevoie de un umăr pe care să plângă și un sfat bun, o susținere, o îmbrățișare.

   De atunci s-a schimbat situația celor doi, el încercând să fie cât de prezent putea în viața ei și s-au apropiat. 

   Trec la altă amintire, una în care toți cei dragi ei au fost prezenți la momentul în care împlinea șaptesprezece ani. Alastor, familia Potter, Evans, McKinnon, Sirius, Remus, Peter, Diggory și restul erau în jurul mesei într-un moment important.

   — Îți dai seama că după aceea, lucrurile au început să se îmbunătățească. Mi-am deblocat trei puteri asupra elementelor, am primit o pereche de aripi și am găsit arcul nașei mele, dar nu stăpânisem încă focul. Apoi, am încheiat ultimul an, am făcut un album atunci și, sinceră să fiu, nu sunt mândră de anumite poze din el, apoi am absolvit. Însă, toată viața mea a luat o întorsătură urâtă când în ziua în care voiam să merg să dau testele pentru a intra în programul de pregătire al Aurorilor. Albus îmi trimisese o scrisoare în care îmi cerea să-l întâlnesc.

   „Momentul în care mi-a dat prima misiune pentru Ordin, cea legată de descoperirea Devoratorilor Morții." își spune Cath în gând. De acolo a început totul, de acolo a început coșmarul pentru Lumea Magică. 

   Asistă la discuția dintre Cath tânără și Dumbledore, în care îi spunea misiunea secretă, motivul pentru care o trimite, însă, în afară că era descendenta celor mai puternici vrăjitori, mai exista un motiv, unul oribil.

    — Albus, nu-mi spui tot, mai e ceva, sunt sigură.

   — Când ai venit aici după moartea părinților tăi, mi-ai zis că Tom pusese ceva în interiorul tău, cuvintele tale. Nu ți-am zis pentru că nu erai pregătită, dar cred că trebuie să știi. Voldemort a pus un demon în inima ta.

   — Poftim?! întrebă Cath, șocată.

   — Exact. De asta, uneori simți că un monstru cu ochi verzi te trage în întuneric și că te doare în piept. El încearcă să te posede, să-și creeze o identitate. Dar, trebuie să te sfătuiesc să nu îl lași să preia întreg controlul. Folosește-te de puterile lui ca să ieși victorioasă.

   Imaginea se schimbă, luând cu ea chipul îngrijorat al lui Cath. Discuția aprinsă cu Lily și James, botezul lui Cedric, plecarea ei pe Aleea Nocturn, cumpărarea unui bar și crearea unei noi înfățișări. Da, de atunci ea a lăsat demonul să preia controlul asupra corpului și minții ei, chiar dacă nu total.

   Amintirile se opresc în dreptul uneia în care o femeie cu părul alb servea la o masă. Le aruncă tava cu băuturi unor clienți, apoi se întoarse, unduindu-și șoldurile. Bărbații, mai ales, o priveau de parcă era o bucată de carne. Femeia se duse în spatele tejghelei, rămânând cu spatele la clienți, aplecându-se și luând niște cutii în care erau sticle de whisky-foc.

   Clopoțelul de la intrare sună, iar atunci apărură două chipuri extrem de cunoscute, unul dintre ele e motivul pentru care Cedric e mort, iar celălalt părea să fie vârcolac, la cât de păros era. Merseră și se așezară în fața tejghelei și bătură cu pumnul de două ori.

   Când femeia se întoarse, Harry aproape se înecă cu salivă. Inima începe să îi bată extrem de tare în piept, apoi își duce o mână la frunte. Era corpul lui Cath, într-adevăr, doar că părul îi era lung până la fund și un alb, un alb pur pătat de negrul răutății. Pielea era mult mai albă, ochii roșii, iar colții erau scoși. Strâmbă din nas, ridică o sprânceană și îi făcu semn lui Barty Crounch Junior să zică ce vrea.

   — Două pahare de whisky-foc, spuse el, arătând către cutia din spate.

   — Mda, ai răbdare că n-am decât două mâini, dacă n-ai observat, îi replică fata, strângând din dinți.

   Luă o sticlă, trânti în fața lor două pahare și turnă lichidul maroniu fără chef, apoi le întinse în fața lor. Pufăi slab când îl privi iar pe tânărul Barty, apoi se întoarse cu spatele la ei. 

   — Crounch, nu așa te comporți cu o femeie, mârâi vârcolacul. Nu-l băga în seamă, păpușă, e încă nou pe cărarea asta. De ce nu-ți iei și tu ceva de băut și vi lângă mine, hm?

   — Îmi faci avansuri, vârcolacule? întreabă femeia, întorcându-se către el cu un rânjet înfiorător pe față. Nu te uita așa la mine, îți simt aura, Greyback, sau să-ți zic pe Fenrir?

   — Cum dorești, zise Greyback, zâmbind satisfăcut. Dar ție cum să-ți spun, păpușă?

   — Samantha White, sora lui Rovergrood, verișoara Lordului Întunecat. Crezi că mă poți ajuta să-l întâlnesc? 

   Cu un pahar în mână, plecă de la locul ei și merse în față, sprijinindu-se de blat, privindu-l cu ochi foarte puțin mijiți, dar se puteau observa pupilele dilatate ca la șerpi. Greyback se ridică, apropiindu-se de ea și punându-se în fața ei. Samantha învârtea lichidul din pahar și îl duse la buze, apoi luă o gură zdravănă.

   — Atâta timp cât nu minți despre identitatea ta, pot aranja. Dar, hm, cum stai cu ucisul? întrebă vârcolacul, având o sclipire malefică în ochi.

   White rânji, își scoase bagheta și fără să se uite unde țintește, rostește Blestemul Ucigaș și jetul de lumină verde țâșni din vârful baghetei. Se auziră țipete, iar barul era gol în secunda următoare. 

   Greyback începuse să râdă, urmat apoi de însăși Samantha care nu-și lua ochii de la partenerul ei de crimă, la urmă venind și Crounch Junior. Răul abia venea, iar vremurile întunecate erau prevestite. Da, Primul Război Vrăjitoresc era anunțat deja.

   — Atunci am făcut cea mai mare greșeală din viața mea, povestea Cath din amintirea cu doamna Figg. I-am creat o identitate demonului și anume Samantha White, o lăsam să mă posede cât timp eram cu Tom sau cu Devoratorii, iar în acele momente ne trimitea în misiuni. De multe ori, când Devoratorii eșuau, îi tortura, dar n-a făcut la fel și în cazul meu, știind că mă voi răzbuna. 

   — Și să înțeleg că atunci când i-a câștigat încrederea, ți-a făcut pe braț...

   — Da, am Semnul Întunecat pe brațul stâng din cauza lor, iar în acea seară când am scăpat de posesia ei, m-am îmbătat. Doar ca să uit, la fel am făcut și în seara următoare, și peste două seri, și întreaga săptămână am ținut-o tot așa. Până când a aflat Dumbledore și nu i-a picat prea bine.

   Cadrul se schimbă din nou, de data aceasta Harry e înăuntrul unei case. Privește în jur și o vede pe draga lui profesoară cum dormea, având lângă canapea mai multe sticle goale. Băiatul nu-și poate imagina faptul că ea chiar făcea asta. Consuma alcool doar ca să uite tot ce făcea.

   Se aude un oftat prelung, iar membrii Ordinului se întorc în tandem către persoana respectivă. Albus Dumbledore părea dezamăgit, dar știa că ea voia doar să se întoarcă acasă și să scape de corvoada la care o supuse pe fata vampir. Așteptă câteva minute până când Cath se trezi, luându-și capul în mâini. Avea o migrenă groaznică, iar pieptul o durea tare, semn că demonul își făcea de cap înăuntrul ei.

   Se întoarse, fiind atunci cu tălpile pe podeaua rece, coatele pe genunchi și palmele pe frunte. Arăta oribil, de parcă s-a bătut cu un hipogrif sau altă creatură fantastică. Directorul tuși, atrăgându-i atenția fetei. Se uită la el cu o sprânceană ridicată, iar pungile negre de sub ochi o făceau să pară că nu dormise de câteva nopți. 

   Dumbledore se apropie de canapea, dar nu se așeză. Stătea în picioare, încrucișându-și la piept brațele într-un mod mustrător. Cath oftă, întinzându-și brațul stâng. Semnul Întunericului era negru strălucitor, întocmai cum a fost al lui Snape în noaptea în care a murit Cedric. Femeia nu îndrăznea să se uite în ochii celui care i-a oferit o casă, o familie, dar și un rol important într-o societate secretă.

    — Îmi poți explica și mie ce înseamnă asta? întrebă directorul, arătând către sticle.

   Cath nu răspunse, ci doar luă bagheta, iar obiectele începură să se aranjeze. Se ridică, punându-se pe măsuța de cafea din fața canapelei. Dumbledore se așeză în fața ei, studiind-o atent.

   — Ce anume? Faptul că toată săptămâna m-am îmbătat ca să uit că am ucis? Sau că am torturat? Să nu mai zic de acest minunat semn care e la mine pe braț și care n-o să dispară niciodată. Vreau să uit, Albus, vreau să uit săptămânile astea în care Samantha, adică eu, am stat pe lângă Malfoy, Greyback, Tom și nu mai zic de restul. Mi-e scârbă de mine! spuse fata, aruncându-și mâinile în aer, exasperată. 

   Nu mai stătu pe măsuță, decise să se plimbe în sus și în jos ca o nebună. Bombănea, înjurând din când în când pentru că o durea capul. Se opri, trecându-și ambele mâini prin păr, răvășindu-l. Buclele de un șaten închis îi cădeau frumos pe spate, unduindu-se slab, iar unele șuvițe îi veneau în ochi. 

   Harry remarcă cât de diferite sunt ea și Samantha. Criminala avea părul alb și drept, unele șuvițe îi acopereau unul dintre ochi, pe când al lui Cath era în felul din această amintire.

   — Ce o să le zic când mă întorc? Albus, James detestă tot ce are legătură cu Magia Neagră, la fel și Sirius, Remus, Lily, toți. Când vor vedea Semnul... oh, ce o să zică Alastor? se întrebă Cath, înfiorându-se. Dacă nu m-a urât până acum, o să o facă de atunci, plus că o să mă arunce în Azkaban. Și ar avea dreptate, merit să ajung acolo.

   — Catherine, ei n-o să știe, spuse Dumbledore, domol. Când se va face un an de când ai plecat în misiune, semnul va dispărea parțial, va rămâne doar conturul, iar restul nu vor afla. Misiunea asta e una secretă, iar tu vei tăcea în legătură cu ea. Știu că regreți ce ai făcut și ce vei mai face, dar vrei să-ți reamintesc motivul pentru care ai acceptat?

   — Nu, nu e nevoie. Aș face orice pentru ei, dar întrebarea e alta, trebuie să stau chiar un an? Adică, până dispare urâțenia asta de pe brațul meu?

   — Da, trebuie să aflăm planurile lui Tom, Cath, nu doar să știm care e de partea lui. Mai îndură puțin, știu că vei duce la capăt asta. Însă, te rog, renunță la alcool, nu vreau să-ți devină obsesie și după să nu mai reușești să scapi de ea.

   — Să fi sigur, nu mai pun gura pe el o bună bucată de vreme, am mai luat și un whisky-foc de proastă calitate, mormăi Cath, pufăind. Toată săptămâna m-am simțit extrem de rău, să nu mai zic că fiecare seară o terminam în duș, aproape. Cine știe pe unde am fost atinsă de scârbele alea.

   Când se întoarse spre Dumbledore, acesta nu mai era acolo. Cath clătină ușor din cap, fiind amuzată de comportamentul bătrânului. El voia doar să audă că se ține de cuvânt, nimic mai mult. Plus că, dacă vreunul dintre vârcolaci venea la ea pe neanunțate, ar fi simțit că a fost acolo, iar planul s-ar fi dus pe apa sâmbetei.

   — Și ai renunțat, nu? 

   — Nu de tot, mai beau câte un pahar de vin sau de whisky din când în când, e doar o plăcere vinovată, dar da, nu mai sunt ca atunci. De ar fi fost alcoolul singura problemă... la scurtă vreme după ce  mi-a făcut semnul, m-a pus să recrutez persoane prin intermediul barului și chestia e că, din nou, am dat-o-n bară rău de tot. Samantha a dat peste Snape, iar el nu s-a lăsat păcălit de criminala asta.

   Cadrul din acea dimineață este înlocuit de unul întunecat, aproape înspăimântător. Siluetele a două persoane, mai exact a unui bărbat și a unei femeie, se distingeau cu greu în noapte. Părul alb, lung și strălucitor al femeii dădea senzația că o fantomă stătea cu spatele. 

   Vocile celor doi erau coborâte, cât să nu atragă atenția urechilor curioase, dar ce-și spuneau era mult mai rău decât părea prima dată. Fața Samanthei era destul de aproape de a bărbatului, colțurile buzelor fiind ridicate într-un zâmbet strâmb. Ai putea zice că ei erau un cuplu, având o mică ceartă. Realitatea era, însă, alta.

   — Cum se face că dau de tine peste tot?! Știam că ești nebună, dar nu credeam că în acest fel. Dacă află vreunul dintre Devoratori, ești moartă, Rovergrood!

   White chicoti, apoi îi prinse bărbia între degetul arătător și cel mare, trăgându-l înspre ea. 

   Cath din prezent strâmbă din nas și își întoarce capul către logodnicul ei. Are maxilarul încleștat, la fel și unul dintre pumni, să nu mai zicem de expresia dezgustată și furioasă de pe chipul lui. Nu suportă să o vadă aproape de el, chiar dacă atunci nu era ea, ci o psihopată. 

   — Rovergrood? Oh, Severus, n-ai observat că mă numesc White? Da, e corpul scumpei Catherine, dar mintea e a mea și sufletul sunt ale mele pentru moment. 

   — Ce ești? întrebă Snape, printre dinți.

   — Demon, cel pus de dragul meu văr în inima ei, dar nu mai contează acum. Ea e doar într-o misiune, însă, ceea ce nu știe e faptul că nu va mai scăpa niciodată de mine, spuse, chicotind în continuare.

   — Va scăpa doar dacă îl omoară pe cel care te-a invocat.

   Zâmbetul ei se transformă într-o grimasă, apoi se strâmbă, iar expresia ei deveni una serioasă. Nu îi plăcea cum decurge conversația cu Snape, dar nu putea să-l mintă. Mai devreme sau mai târziu, tot ar fi aflat.

   — Da, dar nu cred că va reuși. În fine, acum te voi ruga să păstrezi secretul despre acest corp al meu, zise ea, punându-i pe obraz palma mâinii drepte. 

   Snape se trase de lângă ea, șocând-o. Ochii ei scăpărau de supărare, mai mult de furie și de nebunie. O nebunie care trecea de limitele normalului, ajungând în imposibil. Demonul făcu un pas în direcția lui, își scoase bagheta, apucându-l de guler. Cu un glas determinat, acela care te amuțea imediat, și cu o urmă de avertizare, îi spuse cu calm:

   — Îndrăznești să nu faci ce îți zic? Bine, atunci, de data asta îți voi face o demonstrație, dar următoarea dată nu voi mai fi atât de blândă.

   Îi dădu drumul și se îndepărtă de el. Sunetul tocurilor ei răsuna pe întreaga alee, dispărând după câțiva metri. Nu dură mai mult de câteva secunde până să Dispară într-o locație cu totul necunoscută. Intră în una din case fără să mai bată la ușă. Se auziră țipete, chiar urlete de groază și de durere, de parcă tortura pe cineva.

   Când ele se mai potoliră, o lumină verde străpunse întunericul. Samantha ieși cu un zâmbet satisfăcut. Irisurile ca două smaralde prevesteau pericolul. Cineva a murit în seara aia, cineva drag lui Severus Snape.

   — Mama lui, singurul membru din familie care i-a rămas în viață. De asta Snape nu o suportă de nicio culoare pe Samantha și pe bună dreptate. Ea devenea mai puternică, iar eu mai obosită și mai slabă, abia reușeam să-mi recapăt controlul noaptea. N-a trecut mult timp de atunci până când a strâns o parte din cei mai loiali Devoratori și le-a spus planul ei de a fura puterea lui Tom, odată ce o dobândea. Da, ei au rămas și încă sunt de partea ei, încă așteaptă ziua aia.

   — Oribil, o lume guvernată de Samantha ar fi un haos, ți-ar fi teamă tot timpul.

   — Da, știu, asta făcea, haos. A trecut o perioadă de când mă alăturasem și la un moment dat Tom a strâns toți Devoratorii loiali, printre care și Samantha. Le-a dat o misiune la fiecare, iar aceasta era să omoare o anumită persoană și le-a dat niște fotografii cu ele. Am reușit să le fac niște copii, iar când am văzut cine era victima... Am clacat în noaptea aia. A venit Albus atunci și mi-a zis că dacă vreau să continui, să las demonul să mă posede complet și am făcut-o, până s-a făcut anul.

   — Cine erau? 

   — Trebuia să o omor pe Lily, Snape pe James și tot așa. Tom voia să mă omoare psihic, să dau piept cu cea mai mare frică a mea și anume să le găsesc trupurile fără viață. Arabella, am ucis atât de multe persoane nevinovate, încât... n-aș mai fi făcut față. A venit și ultima seară ca Samantha, iar aia s-a terminat... cum nu mă așteptam... Devoratorii au prins cinci dintre cei pe care îi consider familia mea.

   Amintirea se tulbură din nou. Harry privește în jur, încercând să-și dea seama unde se află. Câțiva copaci îi sar în ochi și își ridică capul, la fel și sprâncenele. Sun înalți, foarte înalți, iar cerul abia se observă. O adiere de vânt își făcea simțită prezența, la fel și câteva persoane. Erau în mijlocul pădurii, care anume, nu-și poate da seama. 

   Gemete și câteva înjurături spărgeau tăcerea nopții. Un grup de oameni cu robe negre și măști pe față formau un cerc în jurul a cinci persoane. Acestea aveau și ele fețele acoperite, la fel și mâinile, dar distingeai faptul că erau trei femei și doi bărbați. Un râset răsună în întuneric, iar unul dintre Devoratori înaintă către ei. Silueta suplă și mersul cu unduirea din șolduri indica că era însăși criminala.

   — Deci, pe cine avem noi aici? întrebă femeia, lăsându-se pe vine. Fenrir, dragule, potolește-ți pofta pentru câteva minute, vreau să mă distrez.

   — În regulă, stăpână.

   Criminala privea chipurile acoperite, apoi își întinse brațele către unul dintre bărbați și una din femei, apoi le dădu jos materialul cu care erau acoperiți.

   — Vai de mine, prieteni, soții Longbottom au decis să ni se alăture în seara asta! spuse Samantha cu entuziasm în glas. Să vedem cum rezistă la tortură... CRUCIO!

   Alice și Frank se zvârcoleau pe pământ, sub blestemul pus de femeia cu părul alb. Chiar dacă avea o mască, zâmbetul malefic din spatele ei era existent. Devoratorii bufniră în râs la imaginea cuplului care urlau de durere, implorând amândoi să-l lase pe celălalt. 

   — LĂSA-ȚII! LĂSA-ȚII DRACULUI ÎN PACE!

   Samantha își ridică bagheta, lăsându-i pe Alice și Frank să-și tragă sufletul. Bătăile inimilor lor erau rapide, ca și cum ar fi alergat câțiva kilometri și nu s-ar fi oprit. Devoratoarea le făcu semn companionilor săi, iar aceștia se opriră.

   Merse, lăsându-se la nivelul celei care strigase să-i lase prietenii deoparte. Îi descoperi fața femeii cu o mișcare atât de rapidă, încât ai fi zis că vântul a fost cel care i l-a dat la o parte. Era o șatenă, iar de la jumătatea părului era blondă. Ochii mari și negri exprimau frică, dar și furie, cât și determinare, ceva ce o caracteriza pe fata care a terminat la Ravenclaw.

   — McKinnon, ce plăcere să te văd. Ești la fel de frumoasă cum spun mulți, știi? Sunt curioasă cum vei arăta dacă te torturez și pe tine.

   — Să nu îndrăznești, White! mârâi ultima dintre fete.

   Demonul se ridică și vru să o descopere și pe ea, însă o voce groasă o opri aproape instantaneu.

   — Să nu o atingi, atât îți zic!

   — Mult curaj ai, nu-i așa, Potter?

   Harry are impresia că respirația i se oprește în gât când îi vede pe părinții lui, legați și la mila Devoratorilor Morții, mai ales a celei care o poseda pe prietena lor. I-a supus la Blestemul torturii de câteva ori pe fiecare, iar râsetul lor era singurul care se auzea atât de tare și de clar. 

   Sub protestele vârcolacului, Samantha își scoase masca. Albul ochilor îi era negru, iar irisurile erau întocmai ca două smaralde strălucitoare. Băiatul vede uimirea părinților lui, ai lui Neville și a prietenei lor. Refuzau să creadă în posibilitatea de a fi Cath, fata pe care James o considera sora lui.

   — Fenrir, vreau să privesc în ochi persoana pe care urmează să o ucid. Presupun că așa vei vrea și tu cu Lupin, nu?

   — Ce treabă are Remus în asta? întrebă James, nervos.

   — Am să-ți explic înainte să fii omorât, Potter, la fel ca și ceilalți. Black, Lupin, Diggory, toți cei apropiați lui Rovergrood vor fi uciși pentru a o distruge emoțional. Și, cum să începem mai bine decât cu Sânge-Mâla asta? spuse Samantha, arătând către Lily. V-a sosit ceasul la toți.

   Cu un zâmbet larg, ridică bagheta către pieptul mamei lui Harry. Aceasta nu se mișcă, o privi pe criminală în ochi și își închise pleoapele, așteptând ca ea să-și ducă la capăt misiunea. 

   — AVADA...

Mda, sunt malefică și vă las în pom și pomul în aer =)). Vor fi încă două părți... LA NAIBA!

Nox!