Lumos!

   — Avada Kedavra!

   — NU! CEDRIC!

   Mă trezesc gâfâind. Îmi duc o mână la inimă, uitându-mă în jur și constat că a fost doar un coșmar. Nu știu al câtelea e, dar de la moartea băiatului n-am mai reușit să dorm cum trebuie. Privirea mi se încețoșează, iar lacrimile tind să cadă. Îmi mușc buza, dând la o parte cuvertura.

   Mă îndrept către una dintre pozele cu el și încep să suspin. Au trecut două săptămâni sau poate mai mult, dar tot n-am reușit să trec peste acest incident. Moartea lui Cedric a avut un impact uriaș asupra mea, dar și revenirea lui Tom totodată. N-ar fi trebuit să se întâmple asta, dacă Dumbledore m-ar fi ascultat, el ar mai fi fost în viață, alături de mine.

   Înghit în sec la amintirea conversației cu el de acum o săptămână. Din cauza pierderii mari de sânge, am început să-mi pierd controlul. Am ucis șapte Încuiați, iar asta nu a picat niciunuia bine. 

   „ — Șapte, Catherine, șapte Încuiați! Fudge fierbe de nervi deja, iar eu nu am ce să fac de la finalul Trimacigiadei. Nu vreau să ajungi la Azkaban, crede-mă.

   — Nu are ce să-mi facă, Dumbledore. E treaba Consiliului Vampirilor, nu a Ministerului. Ce vrei să faci? Să mă trimiți înapoi în regat? l-am întrebat, cu o grimasă pe față.

   — Da, plus că se apropie încoronarea ta. Să n-ai grijă de Harry, este supravegheat constat de vrăjitori.

   — Iar Ordinul? Când ai de gând să-l reunești?

   — Imediat după încoronarea ta. I-am trimis pe unii în misiuni ca să atragă aliați de partea noastră sau să fie spioni în Minister, spunea el calm.

   — Iar cu Harry? Chiar ai de gând să-l ții toată vara acolo, fără știri din lumea noastră? E dreptul lui să știe! ziceam nervoasă, bătând din picior.

   — Da, am de gând. Cu cât știe mai puțin, cu atât mai bine, cu toate că...

   — Își va băga nasul, de aia. Și cred că și ăsta e un motiv pentru care mă trimiți înapoi, ca să nu-i zic eu!

   — Este cea mai sigură cale, Cath, de ce nu...

   — Vreau să te ascult? Pentru că știu mai bine, Albus, iar eu am avut de suferit din cauza nesăbuinței tale. Nu m-ai crezut când am zis că cel pe care l-ai angajat nu este tatăl meu și acum faci asta! îi spuneam, cu lacrimi în ochi.

   — Regret, regret nespus, dar nu pot schimba nimic. Am crezut că fac ceea ce trebuie, n-am luat în calcul faptul că ești un Alfa ca să-mi dau seama ce însemna țipătul tău. Sper ca într-o zi să mă ierți pentru asta, dar acum vreau să-l feresc pe Harry de toate minciunile pe care le spune Ministerul.

   — Aici ai dreptate, dar tot cred că e greșit. Vei fi acolo?

   — Când vei deveni regină? Doar să-mi spui dacă tu chiar vrei sau nu, dar ai binecuvântările mele indiferent de decizia ta. Până la urmă, îmi ești ca o fiică."

   O fiică, desigur. De o săptămână tot aștept răspunsuri de la Dumbledore ca să-mi zică de Ordin, dar nimic! Am preferat, ca și acum, să nu îi scriu lui Sirius sau oricui altcuiva, poate sunt într-o misiune, iar întrebările mele îi vor distrage. Tot ce pot să sper e să nu eșueze și să-i pierd și pe ei. Fix asta ar mai trebui, n-a fost de ajuns că finul meu, scumpul meu Cedric, nu mai e.

   Am reușit să vorbesc cu Harry prin pergamentele noastre vrăjite, dar se pare că Ron și Hermione nu i-au zis nimic. Sigur e mâna bătrânului director, doar el i-ar pune să nu zică nimic, dar cât timp va mai trebui să aștepte? Toată vara?

   Nu, nu-l voi lăsa acolo pentru încă șase săptămâni, imediat după încoronare îl iau. Poate să comenteze Dumbledore cât o vreau, nu-mi las nepotul acolo, nu după cât a suferit. Avem nevoie unul de celălalt, chiar dacă sunt conștientă că nu va vorbi cu mine o perioadă. Nu mi-am ținut promisiunea de a-i spune lui Sirius de acea noapte și nici nu o voi face prea curând.

   Oftez și îmi iau un halat pe mine, deschid încet ușa, asigurându-mă că niciunul dintre vampiri nu e prin apropiere. Merg pe vârfuri până în biroul meu și mă încui acolo. Mă duc spre masă, aplecându-mă peste harta regatului. Verific punctele unde sunt puși soldații, apoi încep să caut dacă mai există vreo cale din afară pentru a intra pe terenuri. 

   Conform ei, mai trebuie să plasez doi la nord-vest și trei la sud-est și va fi în regulă. Ceva îmi atrage atenția, mai exact o lumină din spatele meu și care creează o umbră a corpului meu. Las planurile și merg să văd cine îmi scrie la orele acestea târzii.

   „ Cath, dormi? Scuze de deranj, dar nu știu cu cine să vorbesc."

   Îmi simt inima oprindu-se, parcă, la vederea mesajului lui Harry. Iau o pană și încep să-i scriu.

   „ Nu dorm, scumpule. Ai avut iar un coșmar?"

   În aceste paisprezece zile, și eu și Harry am avut vise în care Cedric moare, dar chestia e că am avut în aceleași nopți. Nu știu dacă e vreo coincidență sau dacă înseamnă ceva, dar asta voi afla în decursul următoarelor zile. Îmi trag un scaun și îmi pun bărbia în palma stângă, așteptând răspunsul nepoțelului meu.

   „ Da, nu mi-am revenit și nu știu cât timp va continua asta, dar nu mai vreau. Tu cum ești? Mai sângerezi?"

   „ Nu, adică, nu atât de mult, dar voi fi bine, stai calm. Mai ai știri de la Ron și Hermione?"

   „ Tot nu-mi răspund la întrebări, iar Voldemort nu a acționat până acum. Cred că așteaptă, nu? Adică, s-ar fi zis dacă ar fi fost crime sau dispariții suspecte, nu?"

   „ Da, s-ar fi zis, dar plănuiește ceva, sunt sigură. Nu cred că o să acționeze prea curând, așa sper. Ia, spune-mi, te-a mai durut cicatricea?"

   Răspunsul lui nu vine imediat, ceea ce mă face să mă gândesc la posibilitatea lui de a mă minți în față, așa cum am făcut-o eu. Drept să spun, sângerez destul de rău, îmi mai curge sânge din gură. Noroc cu Severus.

   Înainte să vin în Regat, mi-a făcut suficient elixir pentru trei luni. Trei picături după fiecare masă și dacă mai am episoade de posibilă hemoragie, mai trebuie încă o poțiune, dar din aia doar două picături. E destul de puternică și s-ar putea să-mi facă mai mult rău decât bine. Of, doar de i-aș putea omorî pe cei care m-au torturat!

   Revin cu picioarele pe pământ când pergamentul strălucește iar.

   „ Da, cred că e furios. Cath, ai vreo veste de la Sirius sau oricine altcineva? Poate chiar Dumbledore?"

   „ Îmi pare rău, scumpule, dar Albus n-a mai vorbit cu mine de o săptămână, iar Sirius e într-o misiune, cred. Nu mi-au răspuns deloc."

   Iar asta mă calcă pe nervi. De ce nu s-au sinchisit să scrie și eu două rânduri, acolo? Mă așteptam să o facă Molly, Remus sau chiar Severus, dar niciunul! Parcă i-a înghițit pământul, sincer acum.

   Oftez, iar eu vreau să mă scald iar în lacrimi. De ce nu puteam să am o vară normală, cu Harry lângă mine și, mai ales, cu Cedric? Dacă până acum credeam că am o soartă blestemată, ei bine, acum am confirmarea!

   „ E aiurea toată situația, sper să scap curând de aici și să fiu iar cu tine. Dursley nu-mi fac nici ei vara mai frumoasă, dar nu am ce să zic."

   „ Nu-ți face griji, Harry, imediat cum se încheie încoronarea, te iau încoace. Nu te las cu Încuiații ăia de doi galeoni."

   „ Te iubesc, mami."

   Zâmbesc larg, pătând bucata de hârtie cu o lacrimă. Doamne, cât de frumos e să te strige un copil „mamă". 

   „ Și eu, mult, și mi-e dor de tine. Curând ne vom vedea, îți promit. Ai grijă de tine și întoarce-te la somn, cine știe cât de întoarsă va fi Petunia mâine dimineață."

   Prima dată când zâmbesc în aceste zile și cred că va fi ultima oară. Nu știu ce ar fi vrut Cedric, dar mai mult ca sigur nu-i place că plâng și că nu am grijă de mine. Scutur din cap și decid să mă reîntorc la treabă.

   Trebuie să fie totul perfect, să nu aibă niciun Devorator accesul la încoronare. Un fior îmi trece pe șira spinării din cauza mai multor gânduri negre. Totul va decurge bine, nu? Adică, asta sper...

*******

   — Soldații sunt la locurile lor?

   — Desigur, Majestatea Voastră, întocmai cum ați ordonat.

   — În regulă, ești liber. 

   Soldatul face o plecăciune, se întoarce pe călcâie și iese din Sala Tronului, închizând ușa în urma lui. Oftez și îmi dau o șuviță de păr la o parte. Încă o zi grea, nu cred că mă voi obișnui vreodată să conduc un regat așa cum au făcut părinții mei, dar trebuie să o fac. 

   Poporul meu nu are nevoie tot timpul de mine, de aceea încă merg să predau la Hogwarts. Știu și ei că am mai multe responsabilități și că sunt informată mereu de starea de aici de către Merek, fiind sfătuitorul meu, nu numai prietenul meu. 

   Un plânset sparge liniștea care s-a lăsat încă de când soldatul a părăsit încăperea. Kayla încearcă să-l liniștească pe Caelin, finul meu. În curând împlinește un an și e destul de problematic, întocmai ca tatăl lui. Mă ridic de pe tron și mă apropii de prietena mea, făcându-i semn din cap că e în regulă să mi-l dea. 

   Zâmbește și iau mica rază de soare în brațe. Când mă uit la el, simt cum mă cuprinde un val de melancolie, urmată de tristețe. Așa se întâmpla și când Cedric devenea neliniștit, îl luam în brațe și îi cântam. Nu vreau să plâng, nu, nu încă o dată, dar sufletul meu tânjește după asta. Înghit în sec și îl sărut pe frunte. 

   — Poate ar trebui să mergi la somn, Cath. A fost o zi plină și ai nevoie de el, spune Rayn, tatăl lui Caelin, vizibil îngrijorat.

   — Voi merge după ce aflu un răspuns la o întrebare, trebuie doar să sap mai adânc, murmur, privindu-mi camarazii.

   — Eu cred că e suficient cât muncești, soro, zice Kaytelin, undeva în spatele meu.

   — Ai cearcănele sub ochi cât pumnul lui Yvonne, iar al ei e destul de mic.

   Îi arunc o privire urâtă lui Alton. Mă calcă pe nervi și vreau să râd la gluma lui, dar nu-mi găsesc puterea să o fac. Nu pot încă.

   — Să nu mai zicem de faptul că vampirii n-ar trebui să aibă cearcăne, începe blonda, dându-și ochii peste cap. Dar culmea e că tu ești prima care are!

   — E din cauza coșmarurilor, mă apăr, legănându-l pe Caelin în brațe. N-am mai reușit să dorm cum trebuie de atâtea zile...

   — Atunci ia o poțiune ca să dormi fără vise, sugerează Merek. 

   — Nu pot, șoptesc, privind în gol. Visele astea care ne leagă pe mine și Harry au o semnificație și vreau să știu care e aia. Aseară, iar a avut un coșmar, dar am reușit să-i intru în minte și să alung visul.

   — Cath, te epuizezi, ce ar fi să căutăm mâine despre asta. Mai sunt cinci zile până devii regină și trebuie să fi în cea mai bună formă a ta, cu toate că știm că nu ai nici puterea și nici dorința asta. 

   — Kayla, îl iau pe Caelin cu mine în cameră, schimb subiectul imediat. Voi mergeți la somn, trebuie să trimit un mesaj.

   Nu mai aștept să protesteze sau să mai zică ceva și plec din încăpere. Urc scările, fredonând un cântec pentru scumpul prințișor. Da, Caelin e moștenitor acum și va conduce și el, întocmai ca părinții lui. Voi avea grijă să aibă parte de cea mai bună îndrumare.

   Intru în camera mea, închizând cu o vrajă ușa. N-am starea să-i mai văd, chiar dacă au intenții bune. Îl las pe micuț în pat, apoi mă dezbrac de rochie, luându-mi cămașa de noapte. Sting lămpile, având o lumânare aprinsă pe masa mea de lucru. Îl învelesc pe Caelin și aștept să adoarmă.

   În câteva minute, respirația lui e regulată, semn că a ajuns pe tărâmul visurilor. Mă ridic încet, pășind pe vârfuri până la masă. Iau prima carte care îmi vine în mână, realizând că pe aceasta deja am răsfoit-o. Mă abțin să nu gem de frustrare.

   O luăm de la capăt cu căutările. Ridic în aer cărțile și le țin în jurul meu, dând pagină cu pagină. Începe să mi se învârtă capul și să nu mai văd literele. 

   La un moment dat, aud pași în spatele meu. Mă întorc repede, încruntându-mă. Nu e nimeni, doar sforăitul liniștit al micuțului. Cred că încep să delirez, iar asta nu se poate datora decât lipsei mele de somn. Dau din umeri, întorcându-mă la treabă.

   Mi se închid ochii de la oboseală, o oră mai târziu sau poate mai mult. Mă uit la ceas și nu mare mi-e mirarea când văd că e trecut de miezul nopții. Pun lucrurile la locul lor când se aude un foșnet în spatele meu, din nou. Iau bagheta și mă întorc, realizând că sunt singură. 

   — E cineva aici? întreb în șoaptă.

   Mi se răspunde cu liniște. Inima îmi bubuie în piept de teamă și de nesiguranță. Mă îndrept spre balcon, dând la o parte perdelele și strâng bagheta mai tare în mână. Ușa e deschisă, iar eu știu că era închisă când am intrat. 

   Înghit în sec, încercând să mă calmez. Am nevoie de puteri mai mult decât oricând și nu pot lăsa vulnerabilitatea să preia controlul. 

   Verific întreaga cameră, iar eu tot nu-mi dau seama cine e sau ce vrea. Mă îndrept de spate când sunt prinsă de talie și îmi este acoperită gura cu o mână. Primul meu instinct e să țip și să mă zbat, dar când atacatorul începe să vorbească, tot sângele îmi părăsește corpul.

   — Dacă vrei ca scumpul îngeraș să trăiască, vei tăcea.

   Fenrir Greyback...

   — A trecut ceva vreme de când ne-am văzut, nu? Și, văd că... ești la fel de apetisantă ca atunci.

   Termină propoziția și își bagă ghearele în coapsa mea, destul de tare încât să-mi încleștez maxilarul de durere. Urăsc când face asta.

   Îmi întoarce fața spre a lui, observând același rânjet pe care l-a avut și în seara în care m-a mușcat prima dată. Colții lui sunt mai ascuțiți, întocmai ca niște cuțite. Știu ce are de gând să facă, dar cu scap de el?

   — Stai calmă, nu te voi omorî, cel puțin nu acum, murmură el, apropiindu-și gura de gâtul meu.

   „ AJUTOR, BĂIEȚI, AJUTAȚI-MĂ!" strig în mintea mea, disperată să scap cu viață.

   Deodată, ușa e dărâmată. Îmi arunc privirea către salvatorii mei. Kayla, Kaytelin, Merek și Rayn au ochii roșii și sunt vizibil furioși, Alton îi are verzi și câțiva solzi strălucesc pe pielea lui, iar Yvonne aruncă cu o săgeată în spatele vărcolacului.

   Apoi, haos. Scap din strânsoarea lui Greyback în timp ce băieții se aruncă pe el, încercând să-l imobilizeze. Bruneta îl ia pe Caelin și se îndepărtează de ei.

   — Cath, fugi! Fugi, nu mai sta!

   Aprob rapid din cap, alergând către balcon, de unde mă arunc. Ajung la sol, rostogolindu-mă și punându-mă înapoi pe picioare.

   Îmi folosesc viteza de vampir, fiind zgâriată de câteva crengi și mărăcini, dar nu mă opresc. Mă pierd în pădurea din jurul castelului. Ciulesc urechile, luând-o la goană la orice zgomot, oricât de mic ar fi el.

   Trebuia să știu, trebuie să-mi fi dat seama că nu voi avea o vară liniștită și că belelele vor apărea din nou. Îl înjur în barbă pe Albus, nu ar fi trebuit să vin aici, trebuia să fi stat cu Harry sau să-l urmez pe Sirius, dar clar să nu vin aici. 

   L-ar fi omorât de Caelin... întocmai cum a făcut cu Lyra, adică fără milă. Mă proptesc de trunchiul unui stejar, inspectând împrejurimile. Niciun sunet... e o liniște apăsătoare, una care te îngrozește.

   Vreau să plec de aici, vreau să se termine astea odată! Fac un pas pentru a-mi continua fuga, însă sunt apucată de braț și trântită la pământ. Îmi măresc ochii de spaimă și mă lipesc de încă un stejar. Greyback nu mai așteaptă nicio secundă în plus și sfâșie fusta cămășii, dezvelindu-mi picioarele. Mă dau într-o parte, ridicându-mă iar când ghearele lui se izbesc pe carnea mea.

   Gem de durere când face același lucru pe fața mea, strângându-mă de gât și ținându-mă locului. Face la fel ca în noaptea aia, prima dată când mi-a creat cicatrici.

   Mâini, piept, spate, picioare, toate sunt pline de răni deschise din care șiroaie de picături de sânge se scurg pe pământ, iar acesta se îndoapă cu ele, întocmai ca o creatură meschină. Nu mai am putere să fac nicio mișcare, nici să țip după ajutor.

   Îmi acoperă gura cu o mână, apoi își înfige colții în gâtul meu. Ochii mei devin bulbucați și încep să mă zbat, dar e prea puternic să-l dau de pe mine. Sângele de vampir îi oferă multe abilități în plus, iar el e lacom, lacom după și mai multe. 

   Se oprește în momentul în care se aud alte strigăte. Eu sunt mult prea slabă și imediat văd negru. Nu voi mai trăi mult din cauza lui și a celorlalți. Am mai zis, soarta mea e una blestemată.

Vai de capul meu, primul capitol din volumul 5!!! Vă zic de pe acum că am calculat greșit. Primele 10 capitole veți boci, nu primele 7, iar capitolul 4 este... este tragedie, mă veți omorî. Sper că v-a plăcut și sunt curioasă dacă aveți vreo bănuială despre această legătură între Cath și Harry. Cum de au vise comune? Vă aștept teoriile în comentarii.

Nox!