Lumos!

   Nu, ăsta e un coșmar. Nu, nu se poate ca Severus să moară acum, nu, orice, dar nu asta. 

   De câteva minute sunt pe podea, cu genunchii sub bărbie și cu lacrimi uscate pe obraji. N-am crezut că pot primi un șoc mai mare ca ăsta, dar se pare că m-am înșelat. Câteva clipe au făcut diferența dintre cine trăiește și cine moare, doar câteva clipe...

   Încă suspin slab, încă sper ca el să trăiască, încă vreau ca el să intre acum pe ușă, iar eu să-l plesnesc. Un pahar cu apă apare în fața ochilor mei. Îmi ridic capul și dau de Yvonne, apoi realizez că mai suntem doar eu, ea și Igor în sufragerie. Probabil ceilalți au mers să mănânce. 

   Întind o mână tremurândă, reușind, cumva, să-l țin. Iau o înghițitură, două, apoi îl las pe masă. Cum am putut permite să pierd un om? Și, nu orice om, ci unul de care sunt îndrăgostită! Nici asta nu știu cum am putut să permit, dar da, acum iubesc doi bărbați, iar unul dintre ei s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată. 

   — Îmi pare rău, Cath, sincer. Vom merge în zori să vedem dacă îi găsim trupul, zice Igor cu amărăciune în voce.

   — Sigur, aprob încet.

   Nici glas nu mai am. Simt cum mi se pune un nod în gât, iar senzația de plâns reapare. Încerc să-mi stăpânesc lacrimile, dar degeaba. Șansele să se întoarcă sunt aproape de zero, iar mica mea inimă se face bucățele din nou. 

   Mă ridic de pe fotoliu, apoi dau să merg în camera mea, vrând să mă pun la somn, dar o voce mă face să tresar.

   — A murit cineva și îi faceți priveghi? Ce e cu fețele astea?

   Mă întorc imediat cu tot corpul către cel care a vorbit. Rămas doar în cămașa lui neagră și cu un braț sângerând, Severus ne privește cu o sprânceană ridicată, de parcă am fi nebuni. Nu mai stau pe gânduri niciun minut și alerg spre el, strângându-l în brațe. Încep să plâng iarăși, pentru că nu aș mai fi rezistat.

   Din cauza șocului, nu reacționează pentru moment. Apoi, încet, își înfășoară brațul întreg în jurul meu. Nu cred că am mai arătat atâta afecțiune față de el de când eram niște țânci, dar nu pare să-l deranjeze. Trag aer adânc în piept, încercând să mă liniștesc, dar reușesc cumva să spun câteva cuvinte:

   — Am crezut că nu te voi mai vedea vreodată, murmur printre suspine.

   — Nu scapi așa ușor de mine, Cath. Cât voi trăi, nu voi permite să ți se întâmple ceva.

   Decid să-i dau drumul. Cred că îl sufocam eu cu brațele, dacă e posibil. Îmi simt obrajii în flăcări, probabil sunt mai roșie decât un crab. Îmi duc privirea în podea, doar ca să nu observe și să mă tachineze, așa cum o făcea pe vremuri.

   — Știați că sunteți adorabili când nu săriți la gâtul celuilalt? întreabă Yvonne, cu amuzament în glas.

   Mă îndrept de spate, mă întorc rapid și arunc un cuțit către ea. Se ferește în ultima clipă, cu ochii cât cepele. Cred că știe și ea că a întrecut puțin măsura. O aud cum înghite în sec și se îndepărtează de pumnal, sperând să nu mă mai apuce să arunc cu cuțite prin cameră.

   — Ăla e pumnalul care trebuia să ajungă în capul meu? întreabă Severus, cu o sprânceană ridicată.

   — Bine zis „trebuia", dar nu, nu e ăla. Pumnalul de ieri e la loc sigur, îi răspund, zâmbind drăcește. Dar acum nu e momentul, rana aia trebuie bandajată și mai trebuie să ne spui ce s-a întâmplat.

   Aprobă din cap, apoi se așează pe canapea, unde începe să-și curețe rana. Îi aduc niște bandaje și o sticluță cu esență de frasinel. Mă așez lângă el, desfac dopul și încep să picur din conținut. Își strânge palma în pumn, din cauza durerii, dar și pentru că Semnul Întunecat e mai clar.

   — Ce s-a întâmplat după ce am Apărut? Înainte să ajungem aici, am văzut cum Blestemul Ucigaș urma să te nimerească, începe Igor să vorbească.

   — Urma, dar nu s-a întâmplat. M-am ferit în ultima secundă, atunci m-am zgâriat, dar nu a fost de ajuns pentru ei. S-a apropiat de mine, vrând să mă omoare ca la carte. Atunci am auzit un sâsâit de șarpe în apropierea mea. L-am sacrificat pe el și asta mi-a dat suficient timp să fug, continuă el să povestească. 

   — Bine că ai scăpat, urma Cath să bocească aici și n-am fi știut cum să o oprim, zice Yvonne, cu ochii pe hartă. În regulă, unul din noi trebuie să stea de pază, nu se știe dacă ne vor da de urmă, deci mai bine să fim pregătiți.

   — Rămân eu a-...

   — Stau eu, mergeți la somn, mi-o taie Severus.

   — Ești rănit, mai bine rămân eu, Severus, mă vait eu.

   — Iar eu zic că voi sta eu și să nu mă mai contrazici. Mergeți la somn, zice el, cam nervos.

   Se ridică, își ia bagheta și iese afară din cort. Se pare că a câștigat runda asta. Oftez, pun la loc trusa pe care am folosit-o, apoi pe urez noapte bună celor doi. Merg în cameră, mă schimb în ceva mai comod și mă bag în pat. Adorm destul de repede.

   Îmi deschid alene ochii, îmi întorc capul să văd cât este ceasul. Ora două, ce frumos, numai trei  ore dormite. Mă mut pe o parte, încercând să fac cumva să adorm iar, dar fără vreo speranță. Mă ridic în șezut, privind în cameră. Blonda doarme dusă, sforăitul lui Roxie indică același lucru, iar Lore... cred că și ea e în lumea viselor.

   Cobor din pat, apoi, cu tălpile goale, ies pe vârfuri. Închid ușa în urma mea și mă îndrept spre bucătărie. Îmi iau un pahar cu apă, mergând spre masă. Studiez harta câteva minute, plimbându-mi degetele pe fiecare punct încercuit, fiecare loc unde am fost și unde trebuie să ajungem. Dau pe gât și ultima gură de apă.

   Privirea îmi fuge către ieșirea din cort. Oare Severus a făcut schimb cu altcineva sau mai e acolo? Las paharul pe masă, vrând să aflu singură.

   Ajung afară, uitându-mă în jur după o urmă de viață în întuneric. Îl zăresc la câțiva pași de cort, pierdut în gânduri. Când mă aud apropiindu-mă de el, își întoarce capul către mine, apoi zâmbește în colțul gurii.

    — Văd că încă ai obiceiul să hoinărești noaptea, nu mă surprinde.

   — N-am somn, decât să stau de pomană în pat, mai bine fac ceva care să mă țină ocupată, îi spun, făcându-i cu ochiul.

   Mă așez lângă el, împingându-l puțin cu cotul. Liniștea nopții ne învăluie imediat, iar întunericul se împrăștie când, după un nor, stelele se ivesc și ne veghează cu lumina lor blândă. Îmi răsucesc capul în toate părțile, mai ceva ca o bufniță. Severus se uită la mine cu o sprânceană ridicată.

   — Eu știu că te poți transforma în phoenix, dar acum mă întreb dacă nu era o idee mai bună să alegi bufnița.

   — Hei, nu voiam să duc poșta, de aia am ales altceva. Dar căutam o constelație, de aia îmi roteam capul, îi explic, arătând spre cer.

   — Lasă-mă să ghicesc, căutai Scorpionul, nu? mă întreabă el.

   — Da, bănuiesc că știi de ce. N-am mai încercat de mult timp să găsesc steaua mea preferată, dar acum nu-mi prea dau seama pe unde e.

   Își pune palma peste a mea, apoi îmi face semn să mă uit în dreapta noastră, pe cer. Zâmbesc la vederea Scorpionului, la fel și la cea mai strălucitoare stea din constelație. Simt un val de melancolie, deodată, și îmi las privirea în gol. Oftez, apoi inima mi se strânge într-un ghem care mă face să vreau să plâng.

    — Nu mi-ai spus niciodată de ce înseamnă atât de mult pentru tine steaua Antares, confesează el. Ai curajul să-mi explici?

   — Mama m-a introdus, prin ea, în domeniul astronomiei. Adoram să stau cu ea și să ascult poveștile pe care mi le spunea sub clar de lună și scânteie de stele. Dar pe lângă toate astea, nu corpul ceresc în sine e important pentru mine, ci numele. L-am ales ca fiind al doilea pentru sora mea.

   Mi se pune un nod în gât la pronunțarea ultimelor două cuvinte. Severus se încruntă slab, neînțelegând ce vreau să zic. Trag aer adânc în piept, chiar dacă ăsta e un subiect despre care nu voiam să vorbesc, însă știu că el va fi aici pentru mine, așa cum am fost până acum sau cum am fost acolo pentru el când avea probleme cu tatăl lui.

   — Când Tom a ucis-o pe mama în seara de Halloween, ea era însărcinată în trei luni cu sora mea. Aflasem cu aproape două săptămâni înainte de acea zi.

   — Tradițiile voastre, nu?

   — Întocmai, aprob imediat. Mama m-a crescut în tradiții pentru că ea trăise. Femelele vampiri simt imediat că vor da naștere unui prunc, află la o lună de sarcină, dar trebuie să păstreze secret, numai ea și cine mai era prin preajmă să știe. Există pericolul să nu dea naștere, de aceea au decis ca la trei luni să spună tatălui, ca durerea pierderii să nu fie atât de mare.

   — Și tu nu ai aflat decât atunci când v-a spus ea? întreabă, curios.

   — Simțisem o prezență în plus. Copii vampir au simțurile mult mai bine dezvoltate, deci cam știam ce se va petrece în continuare. Când ne-a confirmat, am vrut ca al doilea ei prenume să fie Antares.

   — Și primul?

   Rămân tăcută câteva clipe, amintindu-mi de cadoul lui James pentru fetița mea, cea care nu mai e din cauza Devoratorilor.

   — Lyra. Mama a adorat numele ăsta, dar nu a mai apucat să îl pună sau să strige pe cineva așa.

   O lacrimă se prelinge pe obrazul meu și o șterg repede. Lyra Antares Black... urma să o numesc pe fetița mea ca un tribut adus surorii și mamei mele, iar acum... acum trăiesc doar cu amintirea ei. Nu-i voi auzi niciodată râsul, n-o voi vedea niciodată alergând sau nu mă voi bucura când m-ar fi strigat „mamă", și acum? Acum nu voi mai putea să am copii, nu până Greyback va fi ucis de spada mea.

   — Nu vreau mila ta sau a altcuiva, spun deodată. 

   — Nici n-aveam de gând să fac asta, ești prea puternică pentru asta. Mereu am apreciat partea asta din tine, Cate, de când eram copii, dar ești atât de căpoasă că nu vrei să o vezi, spune el, cu calm și cu o notă de blândețe în voce.

   — Chiar credeam că te voi pierde, Sev... N-aș fi suportat ideea că ai fi murit din cauza mea.

   — N-am să plec de lângă tine, nici dacă mă bați.

   Râd slab, apoi îmi lipesc buzele de obrazul lui. Îmi las capul pe umărul lui, simțind cum devin din ce în ce mai obosită.

   — Chiar dacă aproape ne-am omorât în ultimii ani, nu pot să nu-ți mulțumesc și să fiu recunoscătoare că ai rămas de partea mea în tot acest timp, murmur, pleoapele grele de somn, închizându-se încet.

   Știu că voi avea necazuri, iubesc doi bărbați. Pentru că da... m-am îndrăgostit, din nou, de el.

*******

   Unde naiba am lăsat extractele de Aklac? Am nevoie de ele pentru poțiunea mea și nu le găsesc! Blestemată să fie dezordinea din dulapul meu cu ingrediente, de ce nu am făcut curat mai devreme? 

   Aud câteva ciocăniri în ușă. Le spun să intre, pentru că sunt mai mult decât convinsă că Merek și restul au venit, urmați îndeaproape de Severus, Igor, Cedric și restul Devoratorilor. Pe Cedric am început să-l chemăm de câteva săptămâni la întruniri, să nu stea pe tușă și se dovedește a fi destul de folositor. Nu știu cum face rost de informații de la orele spionului, dar eu una mă bucur că este alături de noi. 

   De când cu acel atac neașteptat, am încercat să fim cât mai discreți și să aflăm despre ritualul lui Tom, cel în care are nevoie de sângele lui Harry pentru el, dar nimic pentru moment. În schimb, de când ni s-a alăturat Yvonne, parcă e mai multă viață, iar glumele sunt prezente chiar și în vremurile astea. 

   Pe de altă parte, amintirile de când am fost posedată de Samantha revin încetul cu încetul, iar de unele sunt scârbită. Cred că am stat mult să mă spăl pe dinți, cu toate că mă așteptam ca Malfoy să o sărute. Bleach!

   Dar nici până acum n-am reușit să îmi aduc aminte de identitatea spionului, a avut grijă să o blocheze cumva. Argh, o urăsc!

   — Ăm, Cath? Ce faci cocoțată acolo?

   — Mă dau jos imediat! exclam, grăbită.

   Mă țin de dulap, pun un picior pe podea și vin imediat și cu celălalt. Mă întorc către ei și le zâmbesc slab.

   — Căutam niște extracte de Aklac, dar nu mai am. Trebuie să merg până în Pădurea Barntawa să iau și e destul de departe, dar dacă plec acum, am ceva șanse să găsesc câteva plante înainte să se pună pe ploaie.

   — Dar nu poți merge mâine? A, stai, astă seară e luna plină, scuze, spune Rayn, stânjenit.

   — Nu-i problemă, dar neapărat trebuie să merg. Voi veni înapoi mai repede decât credeți.

   — Nu mai bine iei pe cineva cu tine? Pe acolo tot bântuie Marscal în ultima vreme, sugerează Igor.

   — Nu, stai calm, nici nu-mi va simți prezența, încerc eu să-l liniștesc.

   — Totuși, ia un pumnal de argint la tine, asta dacă vrei să dormim bine la noapte, spune Severus, încrucișându-și brațele la piept.

   — Normal că o să iau, am și sabia străbunicului la mine, deci niciun motiv de grijă.

   Îmi pun mantia, iau bagheta, iar când ajung la ușă, le spun rapid:

   — Cât timp lipsesc, poate jucați niște poker. La cât de tensionați sunteți, nu m-ar mira dacă v-ar plesni venele din corp.

   Rânjesc, apoi Apar la locul cu pricina. 

   Pădurea asta nu e ca oricare alta, fiindcă e singura în care nu se aventurează unicornii. Noroc că am pantaloni pe mine, altfel mă împiedicam și de zece ori până acum. Rădăcinile copacilor sunt destul de voluminoase, ceea ce face deplasarea mai grea decât în mod normal. Ascult împrejurimile. Nimic care să-mi atragă atenția, semn bun atunci.

   Aklac-ul e o plantă rară, o floare să fiu mai precisă, dar cu multe proprietăți vindecătoare. Crește în luminișul de aici, dar ceea ce o face unică, este faptul că petalele ei sunt în culorile cerului înstelat. E esențialul din poțiunea mea, iar fără această plantă, nu ar avea efect.

   Reușesc să găsesc locul, iar acolo, tufele de Aklac sunt fix în fața mea. Iau câteva și le pun bine, în caz de se întâmplă ceva, să nu le pierd.

   Dau să plec, pentru că am terminat ce aveam de făcut, dar mă opresc instantaneu. Cu mișcări lente, mă ridic în picioare, ascultând fiecare sunet din jur, însă aroma care mă face să vreau să mă car cât de repede pot, mă înțepenește. Îmi duc mâna la sabie, un murmur scăpându-mi fără să vreau.

   — Marscal...

   Aud pași rapizi în direcția mea, iar înainte să facă ceva, sar câțiva metri în spate, întorcându-mă cu fața spre el. Furia e imprimată pe chipul meu, iar dacă privirile ar putea ucide, ar fi lat de multă vreme. Rânjetul vârcolacului mă enervează la culme, apoi face un pas în direcția mea, îndreptând o sabie.

   — Bune reflexe, păcat că nu le vei mai folosi prea curând.

   — Lasă jocurile, lupule, și spune de ce te-ai sinchisit să vii până aici, mârâi, dându-mi mantia într-o parte.

   — În afară de faptul că vreau să te văd moartă, am o propunere pentru tine, ca de la lider la lider, spune el, zâmbind superior.

   — Și ce te face să crezi că voi accepta?

   — Pentru că acum ți-e frică și nu vei mai putea să-ți controlezi puterile cum trebuie, așa că, de ce să nu terminăm lucrurile începute aici și acum? întreabă el, venind spre mine.

   — Zici de lupta aia de atunci?

   — Mhm, dar și la altceva. Vreau ca duelul ăsta să se termine cu moartea unuia dintre noi, așa cum făceau strămoșii noștri, propune el.

   Înghit în sec, știind exact la ce se referă. Vampirii și vârcolacii au fost în război multă vreme, iar tatăl meu, Matthew Sebastian Rovergrood a propus pace între clanuri. Oftez zgomotos, gândindu-mă dacă am vreo șansă să evit asta.

   Sau de ce să nu profit de situație? Mă pot răzbuna și aș putea să scap de unele cicatrici. E în firea vampirilor, dacă vreau să scap de semnele făcute de vârcolaci sau argint vrăjit, trebuie să omor persoana care mi le-a făcut. De aceea sunt atât de pornită să înfig un pumnal în inima lui Greyback.

   Îmi arunc bucata de material care mă împiedică să mă deplasez fix în momentul în care un tunet sparge cerul. Picuri de ploaie cad peste pământul rece, peste noi. Zâmbește, iar colții lui lucesc în întuneric.

   — Mă gândeam că vei accepta, prințeso.

   Ochii lui prind o culoare galbenă, în timp ce ai mei se înroșesc. Scot sabia, iar cele două ce lovesc între ele în momentul în care fulgerul și vuietul se alătură și ei dezastrului natural, pornit din ambele părți. Ploaia ne udă până la piele, dar asta nu mai contează. Nu vreau să pierd, nu.

   Îi zbor sabia din mână, dar asta nu-l oprește din a-și scoate ghearele și să mă atace. Dau în retragere, când îmi sfâșie carnea. Urlu de durere, cad la pământ cu tot cu sabie. Vreau să mă ridic repede, dar se pune peste mine, începând să-mi mutileze pieptul și fața.

   Respir greu, dar nu renunț. Îmi adun forța în picioare și în șolduri, apoi îl dau jos. Îmi scot colții la el, gândindu-mă că poate îl sperii puțin, dar fără folos. Aleargă spre mine, dar îl lovesc acolo unde îl doare cel mai tare. Cade în genunchi, apoi îl lovesc în piept. Aterizează pe spate și, înainte să se ridice, mă pun peste el. Ridic pumnalul din argint și cu întreaga mea forță, îi spintec pieptul. Rămâne cu gura ușor deschisă, iar lumina din ochi dispare încet, la fel și acel galben al irisurilor.

   Încetează să respire. Mă uit repede la rănile proaspete, dar acestea dispar una câte una și nu-mi văd decât hainele sfâșiate. Apoi, observ mâinile, pătate cu sânge. Tocmai am ucis, tocmai am luat viața unuia dintre cei care au luat parte la tortura și moartea copilului meu. Și chestie e că n-am niciun regret. Nu regret că ce am făcut acum, dar, oare, nu am făcut și cea mai mare greșeală din viața mea?

Hello, dragilor. E un capitol mai scurt, dar ați aflat motivul pentru care numele fiicei lui Cath ar fi fost Lyra. Un alt anunț ar fi că mai am 4 capitole de scris și termin volumul ăsta. Voi plânge la final, e clar.

Nox!