Lumos!

   Casc și mă întind, apoi mă frec la ochi, reușind să-i deschid. E dimineață deja. Privesc în jur, apoi în jos, la pieptul meu plin de bandaje. A trecut ceva timp de când am fost așa și, sinceră să fiu, urăsc când sunt în stadiul acesta. Dau pătura într-o parte și merg în fața oglinzii.

   Chiar nu-mi place ce am ajuns, pe bune. Secretele astea îmi macină conștiința și era să rămân fără prieteni din cauza lor, dar acum mai pot face ceva? Să fiu discretă e parte din mine și nu mai poți dezvăța un om care a trăit aproape întreaga lui viață așa. Oftez și mă uit la cicatricile de pe întregul meu corp. Semăn puțin cu Remus, doar că mai rău.

   Oare ce face? Ce face Sirius? Ce am făcut cât timp eram Samantha? Probabil voi afla curând, dar nici atât de repede cât îmi doresc. 

   Oare Harry a observat schimbarea mea? Sper că nu, nu știu ce-i voi explica. Iar Cedric? Mă înfior puțin. I-am băut din sânge, ceva ce eu, ca vampir, nu am acceptat niciodată. Nu e prima dată când beau sânge uman, a mai făcut-o până acum. Atunci îl aveam pe James, care, în ciuda a tot, a stat lângă mine la fel ca Severus în situația de acum.

   Simt cum inima îmi bubuie în piept și scutur din cap. Nu e bine, nu e bine deloc! Deja sunt îndrăgostită până peste cap de Sirius, dar acum să am sentimente pentru cel care a încercat să mă omoare o dată? O iau razna? Nici asta nu știu, dar prefer să nu mă gândesc la asta acum. Contează doar că m-am întors în corpul meu și că voi avea grijă de familia mea, așa cum trebuie.

   Încep să-mi scot bandajul, apoi mă întorc cu spatele, privind la frumoasa tăietură pe care am primit-o ieri. Se va închide, dar semnul va rămâne multă vreme. Iau un alt sul de bandaje și după ce îmi dezinfectez rana, o acopăr la loc. Fix când termin, aud o bătaie ușoară în ușă. Îi zic persoanei respective să intre și când îmi ridic privirea, dau de a lui Ced.

   — Văd că tot nu se astâmperi, mă dojenește el.

   Îmi dau ochii peste cap și îmi deschid brațele, iar el se aruncă în ele imediat. Își pune capul pe pieptul meu și își inspiră adânc. 

   — Voiam să te ajut, nașă, dacă tot am zis că voi avea grijă să revii pe picioare.

   — Ced, nu sunt făcută din porțelan ca să mă sparg. Am trecut prin și mai rău și tu știi asta cel mai bine, dar hai să nu mai vorbim acum.

   — M-am întâlnit cu Igor, m-a întrebat dacă te pot aduce pe corabia celor de la Durmstrang, având în vedere că nu vrea să fiți auziți de spion, spune el, punând distanță între noi.

   — Vom merge amândoi, doar lasă-mă să aleg cu ce să mă îmbrac.

   — Femeile, n-am să vă înțeleg niciodată de ce aveți nevoie de atâtea haine, murmură el, făcându-mă că bufnesc în râs.

   — Dă-mi voie să-ți reamintesc că sunt și prințesă, da? Am cam fost răsfățată.

   — Și încă cum, îți explodează șifonierul de haine.

   Încep să râd și mai tare, iar când mă potolesc am un zâmbet tâmp pe chip. Ce m-aș face fără el? E mica mea rază de soare din zilele înnorate.

   Optez pentru o bluză roșie, mai groază, o fustă neagră și o pereche de cizme înalte. Chiar și rănită, asta nu mă oprește să port tocuri. Trebuie să rămân o doamnă în orice moment, chiar dacă sunt posedată de un demon care vrea să conducă Lumea Vrăjitorilor. Și ea e o stilată, doar că mai rebelă decât mine.

   Îmi iau mantia de călătorie ca să-mi țină cald și îl iau de cot pe finul meu, ieșind din cameră. Mă întorc către el și îl întreb în timp ce mergem către locul de întâlnire.

   — Și? Cine e băiatul de care îți place?

   — E de la Slytherin, în anul cinci, spune, roșind slab. Haku Vixen îl cheamă.

   — Oh, îl știu! Unul dintre singurii elevi de la Slytherin care mă suportă și unul dintre cei mai buni elevi ai mei. Severus îl laudă și e pe merit, băiatul știe să facă poțiuni, plus că se pricepe și la Metodele de Vindecare.

   — Deci, nu ai nimic împotrivă dacă e un Slytherin? mă întreabă, emoționat cumva.

   — Nu, n-am, ți-am zis, scumpule, atâta timp cât ești fericit, eu n-am nimic împotrivă. Plus că vine dintr-o familie bună și nu, nu-i cunosc personal, dar am auzit asta de la Luna.

   — Lovegood?

   — Mhm, e prieten cu ea. Mama lui e de origine japoneză, iar tatăl e englez. Familia Vixen e una dintre familiile de sânge pur pe care le apreciez deoarece l-au susținut pe Albus când a devenit director. Plus că îi ador stilul lui.

   — Ăm, e rebel și părul lui e argintiu, nu te duce cu gândul la, știi tu? mă întreabă cu o sprânceană ridicată.

   — Ba da, dar e băiat și îi stă bine. Acum, ai reușit să vorbești cu el? 

   Se înroșește extrem de tare și îmi evită privirea. Am senzația că s-a întâmplat ceva și nu are legătură doar cu spusul sentimentelor.

   — Suntem împreună de aproape o săptămână, șoptește el.

   Zâmbetul de pe chipul meu îl liniștește și mă strânge și mai tare de braț. Ridic imediat o sprânceană, iar zâmbetul se transformă într-un rânjet cam pervers.

   — Ei? Sărută bine?

   — NAȘĂ!

   — Hai, mă, nu reacționa așa! Sunt curioasă și eu, zic, dând din umeri, nereușind să-mi opresc râsetul.

   Nu rămâne supărat și îmi urmează exemplul. Dacă toate lucrurile ar fi atât de simple, probabil nu am mai știi să trăim. Uneori sunt recunoscătoare pentru zilele grele, deoarece sfârșitul lor poate fi mult mai bun decât începutul. Momentele simple, ca acesta, după evenimentele care mi-au dat viața peste cap, într-un fel,  sunt mai mult decât bine-venite. 

   Când ajungem în fața corabiei, bat de trei ori, apoi așteptăm până ce o scară coboară. Urcăm și îi zic lui Ced să mă urmeze. Înainte să intrăm în biroul lui Igor, care sper că acum e întreg, băiatul mă oprește câteva secunde.

   — Da, să știi că sărută bine, spune el cu obrajii roșii.

   — Mă gândeam eu, murmur și îi răvășesc părul.

   — Nu te credeam atât de perversă, dar mulțumește-mi că nu te-am întrebat cum se fac copii și că deja știam.

   Rămân cu gura căscată, simțind cum întreaga mea față are. Pacostea mică!

   Îmi zâmbește ștrengar și intră în fața mea, grăbindu-se să scape pe mine. Începe să râdă și îmi face cu ochiul. Cei prezenți privesc uimiți scena, de parcă noi suntem nebuni, iar ei normali. Îmi ridic o sprânceană și arăt către finul meu cu degetul arătător.

   — Discuția asta nu se termină aici.

   — Spune cea care a început-o, zice, făcând mișto de fața mea nervoasă.

   — Hei, eram curioasă!

   — Și uiți cum se spune, „curiozitatea a omorât pisica". Vrei să-ți amintesc ce s-a întâmplat ultima oară când ai fost curioasă?

   — Nu trebuie, murmur, extrem de stânjenită. A fost groaznic atunci, nu mai trebuie să spui.

   Și oricât de stânjenită aș fi, tot nu mă pot abține să nu zâmbesc. Imediat simt pe cineva care îmi sare în spate și fac ochii cât cepele, apoi încep să râd de entuziasmul blondei mele. 

   — Cedric, uiți că pramatia asta are memorie scurtă, mă tachinează ea. 

   — Și eu am uitat cât de enervantă erai, ce s-a întâmplat? Ți-a făcut Alton zile fripte?

   — Hei, sunt și eu aici! se plânge el. 

   — Nu-mi pasă și da, ți-a luat locul în a mă călca pe bătături, spune ea, scoțând limba la triton.

   Zâmbesc amuzată la toată scena, dându-mi ochii peste cap. Se comportă așa pentru că nu vor să-și facă relația oficială. Da, tâmpitul a întrebată-o dacă vrea să iasă cu el! Știu asta când am primit mesajul de la ea de Crăciun, iar eu nu pot fi mai fericită pentru ei decât sunt acum.

   Yvonne se dă jos, fiind în fața mea acum, mult mai serioasă decât înainte. Se pare că trebuie să sfârșim glumele și să ne apucăm de ceea ce e important, după fața pe care o are. Își pune o palmă pe umărul meu, privindu-mă îngrijorată.

   — Lăsând gluma la o parte, cum te simți?

   Oftez și îmi duc o mână la ceafă. Păi, ce aș putea să-i răspund? Sunt bine, sunt veselă, sunt, nu știu, plină de viață? Nu, pentru că în situația de acum nu mă simt deloc așa, ba chiar aproape opusul. Faptul că uneori vreau să uit de toate momentele prin care am trecut, nu pot. Simt cum mă macină și cum roiesc prin capul meu ca albinele, poate mai rău.

   — Fizic o să fiu, psihic mai e de lucru. Faptul că nu știu ce am făcut în această lună de când am fost Samantha, mă cam neliniștește și cred că nici voi nu știți prea mare lucru, zic sinceră.

   — Înțelegem, stai calmă. Acum cred că e timpul să-mi spuneți ce ați aflat voi când i-ați făcut o vizită lui Volker și să mai afli din acțiunile psihopatei alia, spune Merek, cu calm.

   — Volker mai poate aștepta, dar cred că trebuie să-ți zicem de luna asta, spune Severus serios. Și mai cred că trebuie să te așezi.

   — N-o să-mi pice bine ce voi auzi, nu? îl întreb, simțind cum mă panichez deja.

   Dă din cap în semn negativ, iar eu știu că zice adevărul. Clar n-o să-mi placă ce voi auzi și clar voi claca. Mă așez pe comoda din încăpere, așteptând să înceapă vreunul dintre cei doi aliați ai mei. Igor oftează, apoi își întoarce privirea spre mine. Arată mult mai bătrân, cu cearcănele sub ochi, obosit și extrem de îngrijorat.

   — Devoratorii, printre care și Malfoy, au aflat de întoarcere ei. Aparent s-au întâlnit într-o noapte, au discutat despre planul nostru și i-a spus lui Lucius că Narcissa a vorbit cu tine.

   Înjur în barbă. Drăcia naibii! Știam că asta va face, trădătoarea aia și sunt deja dezgustată de corpul meu. Cine știe pe unde și-a plimbat mâinile crispatul ăla blond.

   — Am reușit să vorbesc cu ea, murmură Igor, mult mai stresat.

   — Serios? E bine? întreb imediat, înghițind în sec.

   — Lucius a bătut-o. Iar, dar a zis că va fi bine. În schimb mi-a mai zis că știe cine e spionul, ce planuri are Tom și unde se ascunde. Greyback a simțit mirosul lui Pettigrew, spune el, cu amărăciune în glas.

   — Greyback?! întreb șocată, înfiorându-mă.

   — Da, s-a dat la o parte din cauza unei viziuni avute de cineva, nu i-a specificat numele, dar avea legătură cu Marscal și vrea să scape de el sau altceva, nu știu sigur. După acea seară, nu a mai fost văzut.

   — În regulă, acum știu că mai am un motiv pentru care să-l omor pe Lucius. Ce bărbat lovește o femeie? spun nervoasă. 

   — Unul care nu poate fi numit așa, nici măcar om, mârâie Severus și sunt mai mult decât sigură că doar eu l-am auzit.

   — Acum, ce s-a întâmplat în școală?

   — Harry, Ron, Hermione și Ginny au intrat la bănuieli, începe Ced, puțin nervos. Samantha voia să o muște pe Ginny, dar nu a apucat, iar restul sunt în regulă. Dar tot nu-mi dau seama cum de nu a putut să-l atingă pe Harry, de parcă o ardea...

   — Poftim?!

   Buza de jos începe să-mi tremure, iar ochii mi se umplu de lacrimi. Mă ridic și merg în lung și-n lat, suspinând. Nu pot să cred că a funcționat, dar totodată nici faptul că voi avea timp să mă recuperez și mai mult decât am realizat.

   Nu le-am spus de ce am făcut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, nu, am preferat să tac pentru că ar fi spus că sunt o nebună, ceea ce e adevărat. Încerc să-mi reglez respirația, apoi mă întorc spre ei. Mă privesc și mai îngrijorați decât au fost înainte. Trag aer adânc în piept, încercând să găsesc o cale să pun în fraze tot ce am făcut. Da, vor zice că sunt nebună, nimic mai mult, nimic mai puțin.

   — Înainte să mă judecați, doar așteptați să termin ce am zis, vă rog, spun răgușită.

   — Cath, ce ai făcut? mă întreabă Kaytelin cu voce tremurândă.

   — Vei afla, doar dă-mi câteva secunde să mă liniștesc.

   Inspir adânc, expir și în fața ochilor îmi apar fețele Euphemiei și a lui Fleamont, care îmi zâmbesc mândri. 

   „ Am făcut-o pentru voi, pentru James și Lily, pentru Harry..." murmură vocea din capul meu. Da, numai pentru ei și doar pentru ei, nu pentru mine.

   — După ce am revenit din misiunea cu Devoratorii, am purtat o discuție cu Euphemia și Fleamont. Mi-au zis că nu puteau dormi de grijă și că s-au gândit la o cale pentru protecția familiei lor.

   — Scuză-mă că te întrerup, dar cine sunt cei doi? întreabă Rayn, încruntat.

   Înghit în sec și îmi fac curaj să ridic ochii din pământ și să-i privesc mai determinată decât oricând.

   — Sunt părinții lui James...

   — Cath, nu-mi spune că ai devenit... ceea ce cred eu că da, murmură Alton, surprins.

   — Ba da, am devenit. M-au rugat să fac o vrajă care să-i protejeze de Samantha și de orice rău pe fiul, nora și nepotul lor. N-au apucat să-l vadă pe Harry, dar au menționat un moștenitor. Știam ce semnifică acea vrajă și am făcut-o, de aia nu i-a putut face ceva, spun, lacrimile șiroindu-mi pe față.

   — Ești...

   — O Protectoare, întocmai. Această vrajă poate fi făcută de doi părinți și un vampir care e de viță nobilă, adică eu. Viața mea e dedicată protecției lui Harry până când își va da ultima suflare.

   — De asta... de asta te simți încă vinovată de moartea lui James și Lily, concluzionează Kayla. Era datoria ta să ai grijă de ei...

   — Exact, de asta am intrat în depresie și de asta nu m-am sinucis, spune, suflecându-mi mânecile de la bluză.

   Îmi scot aripile și privesc cum apar semne roșii pe brațe, la fel și pe aripi care sunt culoarea focului acum. Da, am făcut un sacrificiu pe care nu-l mai pot retrage. Cei nouă mă privesc într-un mod straniu, dar nu a fost alegerea lor, ci a mea și nu mai pot face absolut nimic.

   — E nobil ce ai făcut, sparge blonda liniștea. Eu nu te voi judeca, cum nu am făcut-o nici când ți-a făcut Tom marca pe braț sau nici câte legături ale focului ai făcut sau orice altă nebuneală.

   — Sau Legământul Indestructibil cu Dumbledore, spune Merek cu un mic zâmbet în colțul gurii. Cath, ești cea mai țicnită persoană pe care mi-a fost dat să o cunosc, dar și cu cel mai pur suflet. Acum eu zic să nu mai vorbim despre asta, ci să decizi dacă o iei pe cealaltă nebună în vânătoare.

   — Cum adică să decidă? întreabă Kayla, uimită. Va pleca cu ei, măcar să fiu eu sigură că nu vă mai atacă vreo bandă de tâlhari sau niște vârcolaci.

   — Ai dreptate, dacă vrem să aflăm identitatea spionului, sunt de acord.

   — Sunt sigură că vei găsi o cale să pui capăt șaradei, dar ar cam trebui să te grăbești pentru că nu prea mai ai timp, zice bruneta, luându-mă de mâini.

   — Plus că trebuie să lucrezi cu puterile tale, spune Kaytelin, zâmbind slab. Vei avea ajutor, oricum. Ia zi, ești gata să faci și asta?

   Pufnesc amuzată, apoi îmi dau ochii peste cap. Dacă sunt gata? Oh, ce pot să zic decât că știam ce mă așteaptă, deci da, sunt gata ca lucrurile să o ia razna.

*******

   — Unde sunt?

   Mă uit la ceas pentru a patra oară și nu au ieșit din lac încă. A doua probă are loc în lacul castelului, unde fiecare campion trebuie să salveze pe unul dintre prietenii lor într-o oră și până acum nu s-a întors niciunul. 

   — Cath, calmează-te, îmi șoptește Igor. Vor veni, mai sunt două minute până când expiră timpul.

   — Da, dar Fleur s-a întors și fără ostatica ei! murmur nervoasă.

   Eleva lui Olive a fost atacată de unele creaturi din lac și nu s-a întors cu sora ei, ceea ce mă face să mă îngrijorez și mai tare. Aud ceasul care bate ora. S-a scurs timpul.

   Mă apropii de marginea pontonului cu dorința de a sări în apă după ei, dar trebuie să mă abțin. Mă întorc cu spatele și sunetul apei mă face să mă uit cu ochii mari la persoanele care au ieșit. Răsuflu ușurată când îl văd pe Cedric cu Haku, apoi mă pun în genunchi și le întind câte o mână băieților. Îi trag cu toată forța, iar când ajung pe uscat îi bat pe spate.

   Poppy vine și ea lângă mine cu prosoape și pături groase. Le zâmbesc amândurora, apoi îl sărut pe frunte pe finul meu.

   — Bravo! Bravo, scumpule, știam că poți! Ești bine, Haku?

   Îmi zâmbește și aprobă din cap. Am zis că e un băiat adorabil?

   — Harry... nu... nu s-a întors? întreabă Cedric, gâfâind.

   — Nu, nu încă, dar privește, s-a întors Viktor cu Hermione, înseamnă că va veni și el.

   Dă din cap, apoi se ridică, îl ia de mână pe Haku și merg cu Poppy. Încep să mă plimb în lungul pontonului, privind la ceas. Trec cinci, apoi zece, cincisprezece și nu mai vine. Inima îmi bubuie în piept de grijă. Când văd că au trecut încă cinci minute, simt că turbez.

   Puțin îmi pasă de ce vor zice jurații, nu mai pot sta cu mâinile-n sân și să văd cum nepotul meu se îneacă. Îmi dau jos mantia, cizmele și mă arunc în apă. Îmi deschid ochii, care acum, fac pariu, sunt verzi și ascult toate sunetele din jurul meu, apoi îi văd. Nu-l are doar pe Ron, ci și pe sora lui Fleur.

   Înot spre ei, apoi o iau pe fată și urcăm amândoi la suprafață. 

   — Idiot mic, nu-mi spune că ai luat cântecul în serios? îl întreb, luând-o în spate pe fată.

   Îmi evită ochii, apoi oftez și îl iau de talie, ducându-i la mal.

   — Nu vă lăsam acolo, să știi, murmur, ajutându-l să urce pe pe podul de lemn. 

   — Știu, dar...

   — Știu, Harry, nu o puteai lăsa acolo. Nu cred că te vor depuncta mult.

   După ce mă schimb de haine, aștept rezultatele care sunt mult mai bune decât mă așteptam. Finul și nepotul meu sunt în cursa pentru primul loc, iar eu nu știu cu cine să țin. Cred că o să merg pe acea vorbă, cel mai bun să câștige.

   Ultima probă va avea loc pe douăzeci și patru iunie, adică peste patru luni. Suficient timp să aflăm de spion și să-l oprim din ce vrea să facă.

   Vinerea asta plecăm după un Devorator, doar unul pentru că stă destul de departe. Noroc că o avem și pe Yvonne, am cu cine să vorbesc. Nu că m-ar deranja prezența băieților, dar e mai drăguț să am o confidentă.

   Rita n-a mai dat pe aici, ceea ce e bine. Îi rupeam picioarele dacă o vedeam, nu de alta. Decid să nu mă mai gândesc și să-mi văd de restul lucrurilor de pe lista de azi.

   Seara, după ce mă adorm, mă trezesc la marginea unei prăpastii uriașe. Mă dau cu un pas în spate, apoi mă uit în jur. Un membru al familiei mele m-a chemat, sunt sigură, iar bănuiala mi se confirmă când tresar la auzul unei voci feminine.

   — În sfârșit, am ocazia să te văd înainte ca dezastrul să se întâmple.

Hopa, v-ați așteptat ca vampirul nostru să fie, de fapt, o Protectoare? Eu zic că nu =)))

Nox!