Lumos!

   — O ții sub observație, nu?

   — Da, acum nu se mai întâlnește cu Malfoy și restul, deci e în regulă pentru moment.

   — Și cum ai de gând să o readuci pe Cath, fără să o omori? Dă-mi voie să-ți reamintesc că ai făcut prostia să o refuzi și că ți-ai semnat sentința.

   — Puțin îmi pasă de asta acum, trebuie să o oprim din a se apropia de Potter sau să-și cânte melodia aia care te sperie.

   Cei doi bărbați tac pentru moment. Își amintesc cu teroare de modul brutal al Samanthei de a ucide deoarece au văzut-o în acțiune.

   Se spune că odată ce Regina Întunericului, cum se proclamase, își alegea victima, o urmărea, poate și câteva săptămâni bune. Îi afla slăbiciunile, punctele tari, cine îi era mai drag, absolut tot. Apoi, când o prindea singură, începea să cânte. E unul specific, compus chiar de ea, special pentru cei care aveau să moară. Cânta șapte versuri, atât, apoi ochii ei verzi apăreau din întuneric și era ultimul lucru pe care îl vedeau.

   Ucidea numai noaptea, atât, ca să nu pară suspect. Își curăța urmele, la fel ca și acum. În ultimele trei zile au apărut anunțuri legate de moartea unor persoane, iar criminalul n-a lăsat nimic în urmă, de parcă nici nu exista unul. Cei doi știu că e opera ei, dar nu au suficiente dovezi și nici nu vor să anunțe întoarcerea celei mai de temut femei din Lumea Vrăjitorilor. 

   La momentul actual sunt preocupați de readucerea Prințesei Regente, iar metoda prin care o vor face este una brutală, riscându-i viața în același timp. Trebuie să-i înfigă în spate, chiar între locul de unde pornesc aripile, un pumnal din argint vrăjit. Ar putea să o omoare așa, dar dacă se grăbesc să o vindece, ar putea să evite acest lucru oribil. Dar acum întrebarea era, cum puneau în aplicare metoda asta?

   — Dar nu se poate apropia de Harry, spune Igor, încruntându-se.

   — Ce vrei să spui cu asta? întreabă Snape, scos din gânduri.

   — Nu îi poate face nimic, la fel ca și celorlalți, mai puțin lui Cedric. Am văzut când s-a apropiat de băiat o dată, apoi și-a retras mâna, șocată chiar. Plus că am auzit o parte dintr-o conversație.

   — Între ea și spion?

   — Mhm, spunea că nu poate să-și dea seama de ce nu se poate apropia de el, nu-i poate face nimic.

   Snape stă pe gânduri câteva secunde. Ce ar putea să o țină departe de băiat?

   — Ar putea fi un farmec de protecție? A menționat că a făcut unul asupra finilor ei și restul copiilor Weasley, iar el se ridică când devin majori, spune el, sumbru.

   — Ar putea fi, dar ea îi poate atinge pe restul, dar pe Harry nu. Doar nu crezi... că a făcut vreun pact cu Diavolul pentru siguranța lui? întreabă Igor, un fior trecându-i pe șira spinării.

   — Ar fi în stare să facă unul, dar nu cred. E altceva, vreo magie veche din poporul ei, spune Snape, privind în gol.

   — Te rog, Cath și-ar vinde sufletul pentru familia ei și mai cred că...

   — Nu ar face-o, pentru că atunci ea nu ar mai fi aici să aibă grijă de ei, i-o taie profesorul de Poțiuni, nervos. 

   O cunoaște mult prea bine pe cea pentru care și-ar da propria viață. Nu putea să-și dea sufletul altora ca ei să aibă grijă de familia ei, dar, în schimb, ea ar fi murit pentru ei. 

   Suflet pur măcinat de întuneric, înger cu puteri de demon, dar ea e o protectoare înainte de toate. Nu-i poți judeca acțiunile, gândurile sau sentimentele pentru că acestea sunt, în mare parte, către persoanele dragi ei. Păcat că destinul i-a ales o soartă atât de grea și să fie nevoită să o ducă singură, fără ajutor. Nu merită așa ceva, dar până când se va sfârși, numai ea va știi cât va suferi.

   Snape oftează zgomotos când se aude o bătaie în ușă. Cei doi fac schimb de priviri, apoi își scot baghetele, fiind gata de atac. Ușa se deschide încet, lăsând la iveală finul lui Catherine. Se liniștesc, apoi îi fac semn să intre. Acesta se apropie cu pași repezi de ei, părând extrem de îngrijorat.

   — Ne-ai cam speriat, Cedric, sparge Karkaroff tăcerea. Ai reușit să afli ceva?

   — Nu, răspunde băiatul. Adică, nimic important, știu că stă mult cu spionul, probabil încercând să-și dea seama cum să pună mâna pe Harry. Chestia e că trebuie să ne mișcăm rapid, deja încep să suspecteze că ceva nu e în regulă.

   — Normal, pufnește Severus. Există o problemă și s-ar putea să nu o evităm.

   — Vă referiți la faza cu înjunghiatul?

   — Da, băiete, la aia, murmură directorul de la Durmstrang. E singura cale să o readucem, dar e fix ca o sabie cu două tăișuri metoda asta.

   — Ori va reveni, ori... o vom pierde, știu, dar sunt șanse egale în ambele situații. Poate ar fi mai bine să le spunem lui Yvonne și restul?

   — Nu mai putem să ascundem, oricum cred că a simțit și ea prezența demonului. Haide, du-te și...

   Dar se opri imediat. O voce melodioasă sparge liniștea nopții, trimițând fiori de groază și panică. Vocea e a nimeni alta decât a Samanthei. Se pare că nu a vrut să mai aștepte și a luat situația în propriile mâini, dar întrebarea e alta. Cine e victima ei?

   Zi și noapte te privesc

   Primul vers se aude cu ecou în întreaga școală. În acel moment, fiecare elev și profesor știu de revenirea ei.

   — Cântecul Morții! Cedric, du-te și trimite mesaj urgent lui Yvonne, noi vom încerca să o oprim și să mai tragem de timp! spune Igor, panicat.

   Băiatul aprobă imediat, ieșind val-vârtej pe ușă, în urma lui cu cei doi profesori. Drumurile lor se despart, el mergând către camera nașei lui, iar ceilalți afară. 

Zi și noapte te doresc

   Al doilea vers se aude și mai tare. Nu mai au timp prea mult, trebuie să găsească demonul înainte să ucidă cu brutalitate un suflet nevinovat. Decid să facă înconjurul castelului când vocea ei sparge liniștea din nou:

Ziua îți zâmbesc

   Privesc în sus, pe pereții castelului. Cineva ca ea nu putea să stea la sol, nu, trebuie să producă teroare în sufletul oamenilor.

Noaptea te-ngrozesc

   Snape se oprește, întinzând o mână paralel cu pieptul lui Igor, ca să nu-l mai lase să treacă. Îi face semn către o fereastră, unde ea, îmbrăcată în negru, pândește.

Timpul tău se scurge

   O văd cum își scoate ceva din buzunar. N-au nimic cu ce să o prindă sau să o țintească, sunt fără speranță.

   — HEI! LUAȚI ASTA!

   Se întorc imediat, apoi se uită la picioare unde stă ceva ce seamănă cu un lasou. Claia de păr blond se apropie în fugă de ei și realizează ceva. E arma cu care obișnuia Yvonne Zavala să o țină în frâu pe criminală.

Sângele nu-mi ajunge

   Snape îl ia repede, îl învârte în aer și îl aruncă spre ea. Lasoul este unul fermecat de mama lui Yvonne, care nu a fost o vrăjitoare oarecare, dar, pentru moment, vom lăsa acest detaliu la o parte.

MOARTEA TA, ÎN SCHIMB, VA ...

   Țipă de durere când frânghia îi ajunge în jurul gâtului. Au reușit să-i oprească cântecul, dar asta nu va fi îndeajuns. Snape trage de lasou, Igor venind în ajutorul lui. Reușesc să o doboare de la geamul camerei comune a casei Gryffindor. Se zbate, încercând să scape din strânsoarea lui.

   Bărbații trag de ea, cât să o îndepărteze puțin, dar aceștia cad la pământ. Se ridică imediat, privind scena cu ochii mari. E nervoasă, însă ce le atrage atenția este sabia pe care o are în mâini, sabia lui Godric Gryffindor. 

   — Proștilor! Veți regreta ceea ce ați făcut! îi avertizează, spălând putina către Pădurea Interzisă.

   Nu stau cu mâinile în sân, ci o urmează cu Zavala în frunte. Aceasta începe să arunce cu blesteme asupra ei, sperând ca una să o facă să se împiedice. 

   Ajung la Salcia Plesnitoare când ea micșorează pasul, apoi, brusc, începe să arunce cu sulițe în ei. Se feresc, înaintând spre ea. Își dă mantia jos, iar ochii îi înverzesc și colții îi sunt proeminenți. Se aruncă asupra gâtului blondei, dar ea se dă înapoi. Yvonne o prinde de mână, scoate un pumnal și vrea să îl înfigă în spate.

   Samantha anticipează mișcarea și o parează. Igor decide să se bage și el, doar că îl izbește în cel mai apropiat copac. Lupta asta pare să se termine prost când ea o imobilizează pe blondă la pământ. Se apropie de locul unde este pulsul, gata să o muște.

   Atunci, ea urlă de durere, dându-se de pe ea. Se întoarce cu tot corpul și mârâie slab, privind în ochii negri ca tăciunele ai profesorului de Poțiuni. Își duce palma pe spate și sustrage pumnalul. Cade în genunchi, murmurând o ultimă amenințare:

   — Nu-ți face griji, poate ai reușit să-i protejezi acum, dar la finalul Trimacigiadei ea va plânge. De teamă și de durere, ține-ți minte cuvintele mele...

   După asta, își închide ochii și aproape se lovește cu capul de pământ, dar Snape o prinde în brațe. Părul alb se transformă în cel brunet al lui Catherine. Au oprit o nenorocire, dar pentru cât timp? Nici el nu știe, dar acum tot ce vrea este să o îngrijească pe femeia pe care o iubește.

*******

   Opt persoane, atâtea stau în camera profesoarei de Vindecare, așteptând să se trezească. De mai bine de o oră, se roagă să nu moară și să revină printre ei, cu zâmbetul și glumele ei. O privesc cum respiră, calm, de parcă ar dormi.

   Cele două cupluri sunt cele mai apropiate de ea, Devoratorii stau într-un colț, iar tritonul aproape de ușă. 

   — Nu trebuia să faci asta, Snape, mârâie Rayn, strâmbând din nas.

   — Atunci cum voiai să opresc un demon? Cu jeleuri și cărți? întreabă el, sarcastic.

   — Ray, știi și tu că altă soluție nu am fi găsit nici noi, spune soția lui. Merek, tu ai fi făcut la fel?

   — Sincer? Da, răspunde cel întrebat. În fine, n-am apucat să-ți mulțumesc, Severus, că ai încercat să găsești și altceva. 

   — Pentru puțin, mormăie Snape, dar tot nu mi-ai răspuns. Chiar nu știi vreo magie veche care l-ar proteja pe Potter așa?

   — Nu există, zice roșcata, luându-și ochii de la prietena ei. Suntem mult mai tineri decât Cath, are mult mai multă experiență în așa ceva.

   — Nu are de a face nici nu magia sirenelor, spune Alton, făcând câțiva pași în față. Mai mult ca sigur are legătură cu familia Potter, probabil cu James. Având în vedere că au fost extrem de apropiați și au devenit cumnați, nu m-ar surprinde dacă i-a făcut vreo promisiune.

   — Oricum nu vom afla decât când se va trezi.

   — Să sperăm, murmură Kaytelin.

   Un mârâit slab sparge tăcerea și atrage privirile celor opt. Cu o mână la frunte, Cath se ridică în șezut. Ca dintr-un instinct, cei trei Devoratori își scot baghetele și le ațintesc asupra ei. Prințesa clipește des și rămâne șocată la imaginea celor trei.

   — Hei, sunt eu, stați calmi. Dacă nu mă credeți, atunci bine, vă demonstrez. 

   Murmură o vrajă și instant apare o căprioară argintie. Numai Cath poate să conjuge un Patronus fără glas. Yvonne începe să suspine, lacrimi fierbinți căzându-i pe obraji. Aruncă bagheta într-un colț al camerei, se așează pe marginea patului și își pune brațele după gâtul ei. Celelalte două fete își împreună mâinile cu a ei, lăsând-o pe blondă să se liniștească. 

   Când întâlnește perechea de ochi negri, își dă seama că dacă nu era el, toată munca ei ar fi fost în zadar. Mimează un „mulțumesc", fiind și ea în pragul lacrimilor. Snape aprobă slab din cap. Știe că ultimul lucru pe care l-ar fi vrut este ca ea, femeia la care ține, să părăsească lumea celor vii.

   Yvonne se îndepărtează, apoi se întoarce și ea spre cel care i-a salvat prietena. 

   — Mulțumesc, Severus. Îți voi rămâne întreaga viață recunoscătoare pentru ce ai făcut, zice ea cu glas întretăiat. 

   Trage aer adânc în piept, se șterge pe față, iar expresia tristă se transformă într-una furioasă. Cath pufnește, apoi își dă ochii peste cap, sătulă de faptul că urmează să fie certată întocmai ca un copil mic, chiar dacă e și ea conștientă că a dat-o în bară grav de această dată.

   — Sunteți ori naivi ori foarte proști! Cum ați putut să nu mă chemați într-o situație ca asta?! spune blonda, nereușind să-și reprime supărarea.

   Vampirul tace. Așteaptă să termine cu morala ca, mai apoi, să-și explice acțiunile. Nu bine să o întrerupi pe Yvonne Zavala odată ce a început să vorbească, s-ar putea termina mai rău decât crezi.

   — Cum ai putut să nu ne spui că a revenit și astă vară?! Am crezut că mi s-a părut! Apoi faza de la Campionat și că te-ai întâlnit cu Narcissa, aproape l-ai omorât pe Malfoy, ai făcut „Strigătul de Ajutor al unui Lider", te-ai apucat să vânezi Devoratori și acum asta!

   — Am făcut-o pentru că sunt implicată în asta deja, spune Cath printre dinți. N-am vrut să te bag și pe tine, din nou.

   — Ți-a spus cineva că ești nebună? Cum de nu ești la spital pentru prostia pe care ai putut s-o faci? Suntem cu toții implicați, nu numai idioții ăia doi! ridică Alton tonul, destul de furios.

   — Dacă nu ai observat, suntem și noi pe aici, zice Igor, ironic.

   — Scuze, dar mă enervează atitudinea ta, Cath! Ziceți și voi ceva, vă rog!

   — Nu ești singura care simte asta, forța asta malefică. Cu toții o facem, spune Rayn cu calm. Iar ea trebuie oprită de noi toți, nu numai de tine.

   — Ai greșit rău de tot, Cath, iar asta aproape ți-a costat viața, să nu mai spunem că și a celorlalți, zice bruneta, punându-și palma pe brațul soțului ei.

   — Plus că Samantha a ucis și s-a întâlnit cu Malfoy și restul pentru planuri, iar ea deja știe ce are de când acest spion să facă, vociferă Merek. 

   — Și voia să-l omoare pe Harry în seara asta. El era la geam când a început să-și cânte versurile, o dojenește Kaytelin.

   — Ați terminat cu morala?

   Întrebarea Prințesei Regente răsună în întreaga cameră. Își ridică capul, iar ochii îi sunt mai întunecați decât înainte. E nervoasă, nu doar pe ea însăși, ci pe întreaga situație. Trage aer în piept, încercând să se calmeze. Bandajele din jurul bustului ei se strâng, aducând și mai multă durere. Da, durere, asta simte. 

   Își încleștează maxilarul, forțându-i pe cei prezenți să tacă. Urma să explice situația, urma să zică tot ce are pe suflet, tot ce a simțit când era închisă în propriul ei subconștient. Nimeni nu-și dorește să fie posedat, la fel cum a fost ea în urmă cu câteva minute. Dar, nu-și amintește nimic din ce a făcut, doar acel moment în care i-a văzut pe Cedric, Severus și pe criminală, atât. 

   — Știu că am greșit, chiar știu, dar e nevoie să mă tratați ca pe un copil de cinci ani care a spart o farfurie?

   — Cath, noi doar...

   — Tăcere!

   În acest moment nu e ea, Catherine, prietena lor, ci viitoarea Regină a Regatului Vampirilor de Nord, iar întreruptul ei nu e decât o lipsă de respect.

   — M-am gândit doar la voi când am luat decizia să nu vă zic de spion. Nu voiam să o bag pe Yvonne în toată nebunia asta pentru că știu cât a suferit și nu voiam să îi mai pun o povară în cârcă pentru că nu merită! Știu că ar fi trebuit să vă zic, știu, dar toate acțiunile mele au motive justificate! Dar...

   — Lucrurile au luat o întorsătură nu prea plăcută, o completează Snape.

   — Întocmai. Am strâns din dinți și am îndurat durerile din inima mea doar pentru voi și pentru copii. În ultimele luni m-am luptat cu ea să nu o las să facă ceva, m-am luptat să recapăt controlul și am eșuat. Dar acum nu mai pot întoarce timpul ca să fac altceva, din păcate.

   — Ne pare rău, dar ne-am îngrijorat când ne-a chemat Cedric, plus panica, zice Merek cu amărăciune în glas. Acum, am și eu o curiozitate.

   — Spune.

   — Am scăpat de Samantha acum, dar ea va încerca iar să câștige controlul asupra corpului lui Cath, nu?

   Un fior îi trece pe șira spinării la gândul că va pierde în fața ei din nou. Panica o acaparează, bătăile inimii mărindu-se și respirația i se îngreunează. Nu vrea să mai treacă prin asta, nu, trebuie să fie o cale, trebuie.

   — Nu, nu o va mai poseda, poate doar atunci când voi muri, începe profesorul de Poțiuni.

   — Ce vrei să spui? întreabă Yvonne cu o sclipire nouă în ochi.

   — Am făcut o vrajă când era inconștientă și am închis-o în subconștientul tău, Cath. Când eu o voi ridica, ea va avea cale liberă spre corpul tău, dar asta n-o să se întâmple.

   — Nu există și riscul ca cineva care știe vraja să o facă?

   — Ba da, există, dar e o vrajă non-verbală, deci șansele sunt mai mici ca să o descopere cineva.

   Un zâmbet se ivește pe chipul lui Catherine, unul de ușurare și recunoștință. Pentru moment este în siguranță.

   O bătaie în ușă, urmat de un Hufflepuff care o deschide și o închide la loc, le întrerupe conversația. Cedric se pune lângă nașa lui și își așează capul pe pieptul ei, suspinând și strângând-o în brațele lui. Ochii ei se umplu de lacrimi în timp ce îi mângâie creștetul. I-a fost dor de momentele lor și de el, iar acum este din nou de partea lui.

   — Am crezut că... 

   — Shh, Ced, ți-am zis că nu mă vei pierde niciodată, dar din câte văd ai...

   Se oprește și începe să tremure. Panicat, finul ei se ridică și observă ce i-a atras atenția. Mâneca de la uniforma lui este ridicată, lăsând la vedere două cicatrici. Vrea să le acopere, dar nu apucă înainte să-i prindă brațul. 

   Îi dă drumul, amintindu-și de clipa în care demonul cu chipul ei i-a băut din sângele lui. Vinovăția, asta e, vinovăția îi învăluie sufletul, întocmai ca atunci. Începe să plângă, punând distanță între ea și băiat. E imposibil să nu se considere un monstru după ce i-a făcut copilului ei, imposibil.

   Cedric îi ia chipul în mâini și zâmbește slab. Ea a fost acolo când avea nevoie de cineva căruia să i se descarce, acum e rândul lui să fie acolo pentru ea. Până la urmă, e mama lui, nu?

   — Cath, e o greșeală făcută de mine, mi-am învățat lecția. Mi-ai spus să nu o confrunt și fix asta am făcut, m-a amenințat că dacă zic cuiva, vai muri. Nu am mai suportat și i-am anunțat, pentru binele tău. Acum, voi avea eu grijă de tine până te pui pe picioare.

   — Ced, nu e nevoie să faci asta, îi am pe ei aici.

   — Știu, dar vreau să o fac. Cred că ar fi mai bine să te lăsăm să te odihnești, nu?

   — Mhm. Severus? Poți să-mi aduci o poțiune de somn înainte să pleci și tu? Aș cam avea nevoie de una.

   Aprobă din cap, apoi iese din cameră. Igor se întoarce către vampiri, Alton și Yvonne.

   — Cred că și voi ar trebui să vă odihniți. Mai am câteva camere libere pe corabie, nu cred că mai plecați în seara aceasta.

   — Mulțumim de ofertă, Igor, și o acceptăm, spune Merek, luând-o pe Kaytelin de mână. Ne vedem mâine dimineață, Cath.

   — Voi pleca și eu, zice Cedric, sărutându-și nașa pe frunte. Voi lăsa ușa deschisă, bine? O închide profesorul Snape după ce-ți lasă poțiunea.

   Îi urează noapte bună, apoi în cameră se lasă liniștea. Așteaptă răbdătoare, gândurile vâjâindu-i prin minte. Încă se consideră vinovată pentru răul făcut lui Cedric. Lacrimile pe care încearcă să și le oprească din a se forma, cad și una îi ajunge la buze. Sunt sărate ca apa de mare. 

   Un nod i se formează în gât la imaginea îngrozitoare a ei, da, a ei, care se înfruptă din sângele finului ei. Ce putea să facă acum? Nimic, e deja în trecut, iar regretul este prezent și el. Dacă le-ar fi spus de ce i se întâmplă în trup, poate nu mai ajungeau în situația asta, poate, poate și iar poate. Oftează și decide să pună o față curajoasă.

   Nu e momentul pentru sentimente negative, chiar nu e. E momentul să se gândească la alții, să se pună pe ultimul loc în ceea ce privește siguranța. E momentul să acționeze și să-și învingă temerile, pentru că ea e o luptătoare, întocmai ca părinții, sora și familia ei. E momentul să arate lumii de ce e în stare Fiica Elementelor.

   O mână pe umărul ei, care o scutură, o trezește la realitate. Clipește des, apoi privește adânc în ochii salvatorului ei. Îi întinde o cană cu ceai și o acceptă. Suflă ușor și ia o înghițitură, apoi își pune palma dreaptă peste a lui.

   — N-am apucat să-ți mulțumesc, Severus. Îți datorez viața din această seară.

   — N-am făcut-o doar pentru tine. Nu-mi place de ea și știi bine de ce, dar nu suportam să văd cum... cum te distruge.

   Îi strânge mâna într-a lui, apoi îi ia ceașca și o pune pe noptieră. Efectul poțiunii este aproape instantaneu. Dă să plece, dar mâna lui este prinsă de a ei.

   — Rămâi câteva minute, te rog, până adorm.

   El aprobă din cap în timp ce ochii ei se închid. Se întinde lângă ea, apoi rămâne paralizat, probabil din cauza șocului. Cath își pune capul pe pieptul lui. Snape simte cum i se strânge inima. Știe că ea nu realizează ce face, deoarece în timpul somnului noi suntem transportați într-o lume perfectă, a noastră.

   Și totuși... nu se poate abține să nu se aplece și să-și lipească pentru o secundă buzele de ale ei, iar asta îl durea și mai tare. Ea avea să nu știe de asta, iar el să trăiască că doar atunci putea fi a lui. El o iubește, iar ea iubește pe altcineva. Știe că nu îi va aparține niciodată, dar nu putea să nu încerce. Ce nu face un om îndrăgostit pentru persoana iubită?

Ok, deci finalul e cute și trist după părerea mea. Și ghiciți din perspectiva cui avem următorul capitol? A LUI CATH!!! Mi-era dor să scriu la persoana I și uite că am ocazia iar. Legat de acea vrajă, veți afla fix în următorul, iar amintirea cu ea o vom avea în volumul cin-...
*eu simțind cum Dragoș pune mâna pe topor și pleacă*
Hehe, nu mai contează. Sper că v-a plăcut și că nu v-am plictisit sau am amestecat timpurile.

Nox!