Lumos!

   Mă plimb prin cameră, dintr-o parte într-alta ca o nebună. Efectiv nu mai pot! Nu mai pot de emoții și cred că am un motiv întemeiat. În seara asta vin delegațiile de la Durmstrang și Beauxbatons, adică cred că au ajuns deja. N-am avut curajul nici să privesc pe geam, să văd cum au sosit, dar trebuia Albus să mă pună el în spectacolul de întâmpinare al lor, nu? Cred că pe de o parte este bine, nu aș fi putut da ochii cu Igor pentru moment.

   Trag aer adânc în piept și mă uit pentru a mia oară în oglindă. Port o îmbrăcăminte tipică de războinică, o rochie tăiată în ambele părți ale picioarelor, cu mâneci lungi și un pic de decolteu. Nu știu cât de potrivită este pentru un astfel de eveniment, dar mi se pare cam exagerată. Este neagră cu ceva maro. Nu-mi convine, pocnesc din degete și schimb maroul în roșu sângeriu. Acum da.

   Înghit în sec. Chiar dacă voi purta glugă și cagulă, ochii vor ieși în evidență și tare mi-e că se va prinde înainte de a intra ca profesoară. De ce mi-e atât de teamă? Nu e ca și cum m-aș reîntâlni cu cel care a luat parte la toate relele făcute de Samantha. Bun, trebuie să mă calmez. Dacă nu o fac, s-ar putea să leșin și nici asta nu ar da bine.

   — Cath, calmează-te, o aud pe Yvonne în spatele meu. Totul va decurge conform planului.

   — Îmi fac griji mai mult de ținută, mormăi eu. De ce, în numele lui Merlin, trebuia Kaytelin să aleagă așa ceva?!

   Începe să râdă de reacția mea. Și ea poartă aceeași ținută, doar că în loc de roșu, are verde, întocmai ca și casa la care a fost. La fel și celelalte două, toate ne vom lăsa doar ochii la vedere. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

   — Să știi, astea sunt foarte căutate. Nu trebuie să-mi mulțumești, spune, sarcastică, roșcata.

   — Nici n-aș fi făcut-o. Oricum, au sosit?

   — Da, confirmă bruneta. Putem să coborâm, cât timp cei la Durmstrang se așează la masă, iar Dumbledore spune de momentul nostru.

   — E cam ciudat faptul că Dumbledore vrea să se dea mare cu elevii săi, de obicei nu prea face asta, spune Kayla, punându-și gluga. Cred că vrea să se laude cu tine, Cath. Nu în fiecare zi dai de fiica elementelor.

   Tac și încep să mă aranjez. Oare ăsta să fie motivul? Doar pentru că sunt ceea ce sunt? Sau să fie cu totul și cu totul altul? Nu cred că-mi voi primi răspunsurile la întrebări prea curând, la cât de bine îl știu pe Albus.

   Când fetele sunt gata, coborâm către Marea Sală. Mă uit la ceas și constat că ar mai fi doar trei minute până să intrăm. Ne uităm una la cealaltă și aprobăm din cap. E aproape momentul...

Harry

   — Acum, înainte să vă avântați în mâncăruri, am rugat pe o cunoștință dragă mie să pun în scenă un spectacol pentru întâmpinarea oaspeților noștri. V-aș ruga să fiți atenți, spune profesorul Dumbledore, reluându-și locul pe scaun.

   — Mă întreb oare în ce constă, o aud pe Hermione lângă mine.

   — Chiar nu știu, spun sincer.

   Chiar sunt curios de ce a pregătit Hogwarts. Mă uit la masa profesorilor, încercând să dau de Cath, dar se pare că nu e. Oare unde o fi? Sper că e bine și că nu s-a întâmplat ceva.

   Se lasă tăcerea în sală, toată lumea privind spre ușile mari de la intrare. Mă întorc și eu, așteptând să intre acea persoană. Deodată, lumina flăcărilor nu mai este la fel de puternică, fiind aproape întuneric.

   Ușile se deschid, văzându-se siluetele a patru persoane. Se aliniază una lângă cealaltă, apoi formează un cerc. Dintr-odată, pot vedea că... sunt niște fete? Toate îmbrăcate precum niște luptătoare, purtând culorile caselor, presupun.

   Se întorc cu spatele la noi și se dau toate, simultan, peste cap, apropiindu-se de masa profesorilor. Cea în verde începe să vorbească:

   — Bună seara, elevi, profesori, oaspeți. Ne face o deosebită plăcere să vă arătăm numărul nostru, dar și puterile uneia dintre surori. Cu ele, va veni și o poveste, una care a fost auzită în întreaga lume.

   — Îmi pare cunoscută vocea ei, îmi șoptește Ron.

   Îl aprob din cap. La fel și mie, am senzația că am mai auzit-o undeva, dar nu știu exact când și unde. Fata în roșu merge în fața celorlalte trei, făcând piruete și o plecăciune în fața lor. Se întoarce spre mese, privindu-i cu interes pe fiecare, apoi își reia poziția.

   — Știm cu toții de marii fondatori ai școlii Hogwarts, dar ceea ce mulți nu știu este faptul că fiecare dintre ei controla un element. Nu toți descendenții lor au avut același dar, însă cine a spus că trebuie să fii înrudit cu ei ca să ai astfel de puteri? Nimeni, iar în această seară vor fi prezentate. Să începem, zic eu.

   Merge lângă cea în roșu și îi atinge brățara de două ori, apoi se îndreaptă către mesele cu elevi.

   — Cunoscut pentru ambiția sa, dar și viclenia lui, Salazar Slytherin a fost recunoscut pentru puterile lui asupra apei și a creării ei.

   Fata în roșu își întinde brațele în laterale și se întâmplă ceva straniu. Toată apa din pocale dispare, adunându-se în mâinile ei. Apoi, cu o mișcare de mână în sus, un șarpe de apă apare în fața noastră. Rămân cu gura căscată, dar mai ales șocat. Creatoarea lui se uită fix la mine cu niște ochi verzi precum smaraldele.

   — E frumoasă, murmură Ron. Dar cred că o așa putere e greu de controlat.

   — Chiar e, îi răspunde Hermione. Slytherin o făcea la perfecție.

   — Având ca simbol șarpele, presupun că era normal să fie creat unul, ne întrerupe fata în verde.

   Șarpele de apă merge lângă ea. Fata în galben face un pas în față, apoi îi atinge umărul de două ori celei în roșu, începând să vorbească, vocea ei fiind la fel de familiară.

   — Bunătatea și loialitatea ei au fost extrem de cunoscute în lumea noastră. Helga Hufflepuff poseda puterea pământului, fapt pentru care și-a ales bursucul ca animal reprezentativ.

   Misterioasa în roșu îngenunchează în fața lor, punându-și mâinile pe podea. Apoi, totul începe să se cutremure. Se aud strigăte de teamă în momentul în care o creatură de pământ iese din podea.

   — Ochii ei... sunt galbeni! striga cineva în sală.

   Nu m-am întors să văd cine anume, eram prea uimit de puterile fetei. Mă întorc către Hermione. „E imposibil!" citesc pe buzele ei, probabil fiind la fel de șocată ca și mine. Nu credeam că cineva poate să posede atâtea capacități.

   Bursucul, adică așa cred, merge alături de ultima fată care a vorbit. Cea în albastru se așează în spatele ei și o atinge pe spate de două ori. Se îndreaptă, apoi face pași înapoi către centrul sălii.

   — Vântul era la picioarele inteligentei și raționalei Rowena Ravenclaw, șoimul fiind preferatul ei. Nu cred că a fost degeaba.

   Instant, irisul fetei se schimbă în albastru, pornindu-se totodată și o furtună puternică. Ușile se deschid larg, iar geamurile se sparg unul câte unul. În jurul ei, o tornadă mică se creează, iar la final apare un șoim.

   Stă pe umărul ei, zburând lângă cea care vorbise. Nu mai e decât un fondator și un element... doar unul...

   Își ridică mâinile deasupra capului și bate din ele de două ori. Își închide ochii, îi redeschide, avându-i exact ca vampirii. Roșii ca sângele. Își întinde mâinile în față, făcându-le pumn, apoi lăsându-le moi. În palmele ei sunt două flăcări roșii.

   Le aruncă din jur-împrejurul ei, rotindu-se și ea. Își ridică brațele deasupra capului, lăsând să se audă răgetul unui leu.

   — Leul și focul, ceea ce-l caracteriza pe Godric Gryffindor cel mai mult sunt și ele aici. Acesta este finalul spectacolului. Țineți-mă minte ca Fiica Elementelor, spune ea, creaturile dispărând deodată.

   Ropote de aplauze umplu tăcerea care se lăsase. Mă ridic și eu în picioare alături de restul mulțimii. Fetele fac o plecăciune și se întorc, vrând să plece. Își ridică fiecare brațul drept și arată semnul victoriei.

   Numai că, se petrece ceva la care nimeni nu se aștepta...

Normal

   Ne coborâm toate patru brațele, vrând să părăsim sala, doar că vocea unei persoane pe care încercam să o evit în timpul ăsta, se face auzită, tare și clară.

   — Dumbledore, pot să pun o întrebare uneia dintre fete?

   Nu răspunde, dar pot să pun pariu că Albus zâmbește și aprobă din cap. Îmi simt pulsul inimii cum atinge cote mari, cum o ia razna și nu pot face nimic în privința asta. Îmi strâng palma în pumn și aștept.

   — Fiica Elementelor, îți poți dezvălui identitatea, în fața celorlalți? Pentru că, spre deosebire de câteva persoane, mi-am dat seama cine ești. Vreau să faci asta pentru că nu-mi vine a crede că ești în fața mea, abia acum, după toți anii ăștia. 

   Le fac semn fetelor să plece. Mă privesc îngrijorate, dar le liniștesc din priviri. Încep să alerge către ieșire, apoi se fac nevăzute. Trag aer adânc în piept. Cum se spune, de ce ți-e frică, de aia nu scapi, exact și acum. Fac stânga-n-prejur și îi întâlnesc privirea lui Igor, care se ridicase de la masă și acum stă în fața ei.

   Așteaptă și zâmbesc, apoi îmi schimb irisurile în roșu. Brusc, îi fac verde și îmi închid ochii. Scot un mic râset și dau din umeri. Îmi duc mâinile la materialele care îmi acoperă mare parte din față și le dau jos. Îi timp ce fac asta, îi spun amuzată:

   — Se pare că mă cunoști mult prea bine, profesore Karkaroff... sau să-ți spun mai bine, Igor?

   Îmi desprind părul și-l las să-mi cadă pe umeri. Îmi încrucișez mâinile la piept și îl privesc cu un zâmbet în colțul gurii și o sprânceană ridicată. Acesta începe să râdă și se apropie de mine, cu rânjetul lui atât de cunoscut mie. Își întinde mâna și i-o prind, apoi mă trage într-o îmbrățișare puternică. La un moment dat, rămân fără aer.

   — Igor, nu mai pot... respira...

   Imediat mă lasă jos și încep să respir repede. Îl lovesc peste umăr, destul de tare. Face o grimasă, masându-și locul unde l-am plesnit. 

   — Vechile obiceiuri pier greu, huh? mă întreabă pe un ton tachinant. Mă gândeam că vei înceta să mai lovești oamenii pentru că fac și ei niște greșeli mărunte.

   — Știi că nu-mi stă în caracter, Igor. Ah, am uitat.

   Pocnesc din degete și mă schimb în rochia mea clasică. Nu știu de ce, dar am senzația că trebuie să explic ceea ce s-a întâmplat. 

   — Înainte să continuăm conversația noastră, vreau să vă spun că mă simt onorată să vă avem aici, pe tine și pe Madame Maxime. Sper ca șederea voastră să fie cât de plăcut posibilă.

   — Nu crredeam că o să o întâlnim pe Prrințesa Vampirrilor tocmai acum, spune ea, privindu-mă cu interes. Ești plină de surrprrize, să știi.

   Zâmbesc și mă întorc către Igor. Îi fac semn că e timpul să ne întoarcem la masă. Când îmi trag scaunul, iar el trece pe lângă mine, îi șoptesc cât de repede pot:

   — După cină, la malul lacului. Trebuie să vorbim.

   Bate de două ori din picior, ceea ce îl iau ca pe un da. Avem multe de discutat, mai ales despre acel Devorator.

*******

   Mă sprijin de trunchiul unui copac, uitându-mă la ceas din ce în ce mai des. Ce îi ia atâta? Nu credeam că Igor se însoară și trebuie să se pregătească în cel mai frumos mod.

   Aud pași de undeva din spatele meu. Stau în aceeași poziție și îmi duc o mână la pumnalul de la pantaloni. Dacă nu e el, măcar să fiu gata să ripostez. 

   — Scuze că a durat atâta, Viktor îmi tot punea întrebări și nu știam cum să scap.

   Mă calmez instant și mă întorc cu fața la el. Dau din cap în semn că nu e nicio problemă și apoi, unul ca să mă urmeze. Suntem prea expuși aici și tare mi-e că ne va auzi cineva. Mergem până la zona de antrenament și mă așez pe un butuc.

   El se pune în fața mea, așteptând să încep. Îmi caut cuvintele potrivite, le întorc pe o parte, pe cealaltă și încerc să găsesc o cale să le pun într-o frază. Îmi frec palmele între ele, nervoasă.

   — Vreau să-ți cer ajutorul, Igor.

   Mă privește cu ochii cât cepele și râde scurt.

   — Catherine Rovergrood, de când îți lași mândria la o parte? N-aș fi sperat că această zi va veni.

   — Mândria mea e mai puțin importantă, foarte puțin în comparație cu grija mea pentru copii mei și pentru școală. Presupun că există un început în toate, zic cu nonșalanță.

   — Chiar există, dar în cazul tău mă cam surprinde. Acum să lăsăm asta la o parte, cred că e ceva extrem de important, nu? Și bănuiesc că are legătură cu... trecutul comun al nostru, nu? 

   — Exact, cred că ai simțit și tu forța asta malefică și ce s-a petrecut la Campionat. Dar mai e ceva. M-am întâlnit cu Narcissa.

   — Nevasta lui Lucius? întreabă, îngândurat. Ce ți-a spus?

   — De acea rebeliune. Am încercat să o opresc și eram la un pas de a-mi înfige pumnalul în gâtul șarpelui ăla, dar a intervenit ceva. Și nu e tot, mi-a zis că este un spion la Hogwarts, iar acela, mi-am dat eu seama, e Moody.

   Ca și cum i-am tras o palmă peste față, Igor mă privește șocat. Nu cred că se aștepta la așa ceva, la fel ca mine, dar acum chipul lui e brăzdat de furie.

   — Știam că e ceva în neregulă cu el, plus că nu te-am mai văzut atât de distantă de mentorul tău niciodată. Acum totul are noimă, plus țipătul tău...

   — Stai, mi-ai auzit țipătul de acum două luni? întreb, buimacă.

   Oftează și își închide ochii pentru moment. Dacă mi l-a auzit, înseamnă că știe ce sunt.

   — Înainte să întrebi, da, știu de ani buni că ești un Alfa. Mi-a zis Severus înainte să plecăm într-o misiune, iar eu am făcut căutări. Aparent, ceea ce ai făcut tu se cheamă „Strigătul de Ajutor al unui Lider". Toate persoanele care te cunosc, îl aud, indiferent cât de departe sunteți una de alta. Am realizat că se petrece ceva necurat și, totodată... că ești în viață. Te-am căutat după ce am ieșit din Azkaban, dar mi s-a spus că te-ai sinucis. N-am renunțat cu una, cu două, știam că nu erai îngropată la câțiva metri sub pământ, dar... am renunțat în a te găsi.

   — Am preferat să rămân ascunsă și mi-a reușit ceva timp. În ultimii patru ani, am reîntâlnit atâtea persoane.

   — Inclusiv pe Black, spune el cu un rânjet. E la fel de îndrăgostit de tine ca în prima zi și din câte văd, ești logodită cu el.

   — Cum de...?

   — Cath, ești ca o carte deschisă în acest moment, pentru mine. Pentru restul, nu. Ți-ai ridicat bariere de care e greu să treci, doar pentru a-ți proteja familia, spune el calm. În fine, revenind. Ați reușit să aflați ceva, tu cu Severus, despre planurile Devoratorului?

   — Nu, asta încercăm de ceva timp. E greu în două persoane, dar știm doar că e unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Tom.

   — Mda, se poartă fix ca taică-tu, oricine ar fi. I-a studiat toate obiceiurile și pariu fac că adevăratul Moody este undeva în apropiere. 

   — Pentru PoliPoțiune, zic fermă. Toată lumea știe că Ochi-Nebun Moody bea doar din termosul lui, bine jucat de el.

   — E situația dracului, aiurea rău. Crezi că vor să-i facă rău lui Potter?

   — Nu știu, dar totul e posibil acum. Ai de gând să ni te alături, în toată nebunia asta?

   Stă tăcut pentru câteva secunde, apoi pe chip i se destinde un mic zâmbet. Îmi bagă mâinile în buzunare și se ridică. Fac la fel, fiind unul în fața celuilalt, întocmai ca într-un duel.

    — Ți s-au făcut multe nedreptăți și mult rău, chiar și eu. Regret mai mult decât orice și vreau să mă revanșez, ajutându-te. Da, am de gând să intru în nebunia asta.

   Zâmbesc ușurată. Acum că suntem toți trei, nu cred că se mai poate întâmpla nimic rău, nouă. Misiunea noastră este una sinucigașă, dar îmi asum riscul, doar pentru ei.

   Serbarea de Halloween pare să dureze mult mai mult decât de obicei. Poate din cauză că e a doua serbare din ultimele două zile.

    Într-un târziu, farfuriile de aur se întorc la starea lor imaculată de la început. Se aude un murmur puternic în toată sala, care încetă brusc, imediat ce se ridică Dumbledore de la masă. De o parte și de alta a lui, Igor și Madame Maxime par la fel de încordați și nerăbdători ca toți ceilalți. Ludo zâmbește și le face cu mâna mai multor elevi. Barty, pe de altă parte, pare complet blazat, aproape plictisit.

   — Ei bine, Pocalul este aproape gata să decidă, zice Dumbledore. Cred că mai are nevoie de încă un minut. Când li se strigă numele, îi rog pe campioni să vină la capătul sălii, să treacă pe lângă masa profesorilor şi să intre în camera alăturată - arătă către o ușă din spatele mesei profesorilor - unde vor primi primele instrucțiuni.

   Îşi scoate bagheta și o vântură larg înaintea sa. Imediat, toate lumânările, în afară de cele aflate în dovlecii scobiți, se sting, cufundându-ne pe toți într-o stare de semiobscuritate. Acum Pocalul de Foc strălucește mai puternic decât orice altceva în Marea Sală, lumina scânteietoare a flăcărilor albastre-alburii fiind aproape dureroasă pentru ochi. Toată lumea se uită, așteptând cu răsuflarea tăiată... Câțiva elevi se tot uitau la ceasuri...

   Flăcările din Pocalul de Foc se fac roșii dintr-o dată și încep să zboare scântei din el. În momentul următor, o limbă de foc țâșnește în sus și din ea cade o bucățică arsă de pergament. Sala tresare. 

   Dumbledore prinde bucata de pergament și o ținw înaintea ochilor săi, cu mâinile întinse, ca să o poată citi la lumina flăcărilor care redeveniseră albastre-alburii.

   — Campionul pentru Durmstrang, zice Dumbledore tare și clar, este Viktor Krum!

   Nici nu credeam că poate fi altcineva. Viktor e preferatul lui Igor și, zic eu, un campion potrivit din punct de vedere al forței. La gândire... mai vedem.

    Acum atenția tuturor e concentrată iar asupra Pocalului, care, după câteva secunde, se face iar roșu. O a doua bucată de pergament este propulsată în aer de flăcări.

   — Campioana pentru Beauxbatons, zice Dumbledore, este Fleur Delacour!

   Oh, doamne... a mai rămas doar campionul de la Hogwarts. Într-un fel îmi doresc să fie Cedric, într-altul nu. Probele vor fi dificile, ar fi chiar și pentru un adult, darămite pentru un copil.

   Și Pocalul de Foc se face roșu pentru a treia oară. Scânteile se întețesc din nou și limba de foc țâșnește sus de tot în aer, iar din vârful ei Dumbledore ia a treia bucată de pergament.

   — Campionul pentru Hogwarts, spune el, este Cedric Diggory!

   Înghit în sec și un gol în stomac apare. Soarta nu ține cu mine, aparent. Trag aer adânc în piept, iar când trece prin fața masei profesorilor, îl întâmpin. Îi pun o mână pe umăr și îl liniștesc din priviri că e în regulă, apoi dispare după ușa din spatele meu. Știu că regulile nu-mi permit să ajut campionul, dar, hei, cine a zis că trebuie să le respect?

   — Excelent! strigă Albus fericit, când ultima explozie de urale se stinge. Ei bine, acum avem trei campioni. Sunt convins că pot conta pe toți, inclusiv pe restul elevilor de la Beauxbatons și Durmstrang, să-i sprijine pe campioni cât de mult pot. Fiind alături de campionii voștri, veți contribui în mod real la... 

   Dar Dumbledore se oprește subit și toți observă ce anume îl întrerupse. Pocalul de Foc se face iar roșu și încep să zboare scântei din el. O flacără înaltă țâșnește subit în aer și azvârle o altă bucată de pergament. În mod automat, Dumbledore întinde mâna și ia pergamentul. Se uită înmărmurit la numele de pe pergament. Urmează o pauză lungă, în care Dumbledore privește uluit hârtiuța din mâinile sale ți toată lumea din sală se uită la el. Pe urmă Dumbledore își drege glasul și citește cu voce tare: 

   — Harry Potter!

   Nu... ÎȚI BAȚI JOC DE MINE?!

Da, vedeți bine, capitol nou mai devreme, iar duminică o să vină altul. La media trebuia să fie un aesthetic, dar watt-ul e tâmpit și nu mi-l încarcă. E, asta e. Ce credeți că urmează? Vreo criză de nervi a lui Cath?=))))

Nox!