Lumos!

   --- Argh, mă doare capul, bombăn în timp ce mă ridic de pe podea.

   Mă uit în jur, puțin confuză. Îmi amintesc că am fost luată de acolo, dar să fi rămas? Nu prea cred. Cel mai probabil sunt într-un vis de-al meu, unul în care trebuie să mă întâlnesc cu o persoană care nu mai e în viață. 

   Se pare că am rămas în școală, dar nu văd pe nimeni. Hm, să fie într-un alt loc? Cred că da, având în vedere că aștept de câteva minute.

   Decid să ies din castel, nu doar pentru a căuta... pe cineva și nu știu pe cine, ci și pentru că aerul era sufocant. Nu știu de ce am avut acea criză, dar clar am simțit și simt aura neagră care n-ar trebui să aparțină mentorului meu. Sper din tot sufletul să fiu ajutată, că de nu, toate șansele de a-mi duce misiunea la final vor eșua.

   Nu cred că am mai avut parte de un astfel de șoc vreodată. E ciudat, simțeam cum sunt sugrumată și auzeam țipete, unele peste altele. E mai groaznic ca atunci când se apropie un Dementor de mine și nu prea aș vrea să repet această experiență. Poate voi primi o explicație și pentru asta, cine știe.

   --- Și acum unde? murmur pentru mine, când ies afară din castel.

   Mă scarpin puțin în partea stângă a capului. Oftez și o iau la pas către Pădurea Interzisă, deoarece nu am nici cea mai vagă idee unde ar trebui să mă întâlnesc cu acea persoană. Sper doar că nu mă duce la o distanță prea mare de școală, pierzându-mi timpul și după aceea să fiu nevoită să mă trezesc.

   Evit câteva crengi și rădăcini. Mă uit aproape numai în jos, la cât de împiedicată mă știu, n-ar fi de mirare dacă m-aș trezi în nas. Mă afund și mai mult în pădure, atât de mult încât am impresia că totul este la fel. Cred că m-am rătăcit, dar cine se mai întoarce acum? Asta e, ce o fi.

   La un moment dat, mă agăț de o creangă. Încep să înjur și îmi dau seama că în vise, pot trece prin persoane, dar prin obiecte nu. Și ce e mai dureros e faptul că mi-a trebuit doi ani ca să realizez asta. Pot să mă dau cu capul de toți pereții, nu mi-a ajuns că m-am înțepat în trandafiri anul trecut când m-am reîntâlnit cu Lily, nu. 

   Mai trebuie să mă împiedic și aia e. Dacă voi cădea într-o baltă, din cauza ploii de aseară, să nu mă întreb de ce. Cred că situația i-ar părea amuzantă oricărei persoane care m-ar vedea în acest moment.

   --- Să știi, mi-aș fi dorit să nu moștenești asta de la Christina. Femeia aia avea darul de a dărâma orice îi stătea în cale.

   Mă întorc surprinsă către sursa vocii. Sprijinită de copac, cu o mână în buzunar, o femeie blondă, cu ochi albaștri-verzui și cu un zâmbet satisfăcut, mă privește cu o sprânceană ridicată. Mă încrunt câteva secunde, încercând să-mi aduc aminte de chipul ei. Îmi este vag cunoscut, dar are ceva ce-mi aduce aminte de mine.

   --- Să înțeleg că nu mă recunoști, sparge ea tăcerea, oftând. Nu te condamn, aș fi vrut să petrec mai mult timp cu tine, dar dragul tău văr a avut alte intenții. Poate o mică demonstrație îți va... îți va reîmprospăta memoria, într-un fel.

   În secunda următoare, ochii îi devin galbeni precum aurul și îmi zâmbește, arătându-și colții. Pufnesc amuzată și încep să râd. Cum de nu mi-am recunoscut propria nașă?

   --- Sasha Bender, moștenitoarea Helgăi Hufflepuff și...

   --- ... nașa ta, întocmai, mă completează ea. Am venit pentru că știam că aveai nevoie de cineva, așa că am zis să-mi fac apariția. Cam târziu, ce-i drept, dar prioritate aveau Christina și Matthew.

   --- Da, îmi lipsesc, dar asta nu înseamnă că doar ei pot să-mi ofere sfaturi și răspunsuri la întrebări.

   --- Unele întrebări vor fi nevoite să mai aștepte pentru momentul potrivit. În schimb, pot să-ți răspund la altele. Apropo, ai de gând să mai stai acolo sau vii să-ți iei nașa în brațe?

   Smulg bucata de lemn din bluză și sar peste o altă rădăcină, apoi mă îndrept spre ea cu brațele deschise. Îmi trec brațele după gâtul ei și trag aer adânc în piept. Știu că dintre toți, Sasha a murit prima, apoi Adelaide. Eram prea mică, iar durerea pierderii ei n-a fost foarte mare.

   Tom i-a eliminat pe toți, unul câte unul, distrugându-mă încet. Nu știu dacă asta a fost intenția lui de la începutul începutului sau dacă a devenit după ce și-a dat seama care cum sunt, dar știu care este cea din prezent și că trebuie oprit cu orice preț. N-am să-l las și de această dată să distrugă familia pe care mi-am creat-o.

   Ne despărțim, apoi mă ia de mână și mă trage după ea. Mergem câteva minute, apoi ne oprim în fața unui ulm.

   --- Probabil îți amintești, nu? 

   --- Este locul unde am găsit arcul, în anul șase împreună cu Lily, răspund eu, amintirile năvălind în memoria mea.

   „ --- Cath, să știi că nu-mi place ideea asta, se plângea Lily, speriată. Dacă ne va găsi Filch?

   --- Lily, nu-ți face griji, nu e prima dată când vin aici, îi spuneam, sprijinindu-mă de un copac care avea o scorbură, undeva pe la vârf.

   --- Tot nu mi-ai zis ce facem aici. Trebuia să căutăm moștenirea ta de la Hufflepuff și să-ți deblocăm puterile.

   --- Aici l-a ascuns, pe undeva pe aici. Trebuie să fie un copac unic, dar mie mi se par toți la fel, ziceam, privind în jur.

   --- Ăm, ăsta e un ulm și cred că e singurul, zicea ea, nesigură.

   O priveam șocată, apoi m-am uitat în sus. Puteam jura că acolo trebuie să fie lucrul lăsat de nașa mea mie și ascuns de Tom. 

   --- Eu nu mă cațăr până acolo!

   --- Nici să nu te gândești, Catherine, spunea ea supărată. Eu nu urc pentru tine, să fie clar! Încearcă să-l scuturi.

   Am făcut cum îmi zisese. Îmi pusesem mâinile pe trunchi și am început să trag și să împing până când am simțit o durere în cap. Îmi frecam locul din creștetul capului și mă uitam pe jos, în speranța că voi găsi ceva. 

   Lily se aplecase împreună cu mine, căutând printre frunze până când am dat de ceva mai tare și ascuțit. Mi-am retras repede mâna și ridic obiectul cu pricina.

   --- O săgeată, iar aici e arcul, spunea ea, arătând spre bucata mare de lemn. 

   --- Din câte mi-a povestit mama, Helga era o arcașă desăvârșită, la fel și nașa mea.

   --- Știi ce urmează acum? mă întreba ea, entuziasmată.

   --- Nu, ce?

   --- Să înveți să tragi cu arcul."

   Am uitat de asta... nu credeam că voi fi nevoită să-mi aduc aminte de asta, dar aparent da. Mă întorc către Sasha care privește cerul, cumva absentă. Mi-ar fi plăcut să o știu mai bine și în viața reală, dar n-am avut norocul ăsta.

   Oftez și mă așez pe pământ. Îmi iau fața în palme și încep să turui, să zic tot ce am pe suflet, chiar dacă o să sune ca o prostie.

   --- Îmi pare rău, îmi pare tare rău că ai fost nevoită să-ți transferi puterile în mine. Nu mi-am dorit niciodată ca voi să muriți pentru mine, iar eu să fac atât de multe greșeli care sunt imposibil de numărat. Îmi pare rău că v-am dezamăgit în momentul în care m-am cufundat în Magie Neagră, atunci când m-am lăsat ghidată de răzbunare și că încă o fac. Îmi pare rău că din cauza mea s-a ajuns aici!

   Îmi vine să plâng din nou, îmi vine să sparg multe lucruri la nervi, îmi vine să fac multe lucruri pe care o să le regret apoi. E atât de rău dacă aș vrea ca totul să fie liniștit? 

   Simt cum mâinile îmi sunt luate de pe față, iar chipul Sashei apare imediat. Îmi zâmbește și se așează lângă mine, apoi mă trage spre ea și îmi pune capul pe umărul ei. Mă mângâie pe spate și oftează.

   --- N-ai de ce să-ți ceri scuze. A fost decizia noastră, chiar dacă uneori mă îndoiesc de asta. Puteai să ai pe cineva care să te îndrume cu puterile.

   --- Ce vrei să spui cu asta? o întreb curioasă.

   --- Eram ca tine, știi? Plus că uram chestia cu previziunile la fel de mult și îmi pare sincer rău că ți-am transferat puterea asta. Poate fi o pacoste uneori.

   --- Stai, și tu aveai previziuni? Credeam că Ade-

   --- Că Adelaide le avea, mă completează ea imediat. Fiind o rudă îndepărtată a lui Ravenclaw, probabil ai crezut că de la ea, nu?

   --- Da, având în vedere că era cea mai înțeleaptă. Dar nu de asta ești aici, nu? Să vorbim de ce puteri am sau să pretindem că e totul bine.

   Se lasă tăcerea. Știu că-i trebuie timp să-și găsească cuvintele pentru a nu lăsa afară mai mult decât trebuie. Știu sentimentul și o respect.

   Mă îndepărtez și o privesc mai atentă. Este mult mai în vârstă față de momentul în care a murit, ridurile fiind mult mai evidențiate. Părul scurt și blond îi intră în ochi, iar aceștia sunt încărcați cu tristețe. N-a fost ușor nici pentru ea.

   --- Nu doar pentru puteri, spune ea într-un final. Am văzut cu toții șocul tău și ne-am temut că s-ar putea să nu-ți revii. Știi, nu te-ai trezit de mai bine de o zi și își fac griji.

   --- De o zi? întreb șocată. Și orele și restul?

   --- Dumbledore le-a amânat. Cedric și Harry n-au vrut să plece de lângă tine, așa că a făcut o excepție și le-a dat o zi liberă la toți. Au stat în ture lângă patul tău.

   --- Dar de ce l-am avut?

   --- Păi, atunci când asupra ta a venit o aură întunecată și cunoscută, acest șoc a fost ca să-l țină departe de tine și... și a fost un avertisment.

   --- Pentru ce?

   --- Pentru a anunța faptul că urmează să se întâmple lucruri groaznice, răspunde ea, înghițind în sec. Când un Vampir Alfa țipă așa cum ai făcut-o tu, asta nu înseamnă decât că este un început a ceva rău. Mai mult nu-ți pot spune pentru că nici eu nu sunt sigură.

   Mă gândesc câteva secunde dacă mai am ceva să o întreb înainte să răsară soarele. Poate ea știe cum va fi în viitor.

   --- Dacă nu opresc acel spion din a-și îndeplini planul, pe care încă nu-l știu, se va lăsa cu moarte de om? întreb nesigură, inima bătându-mi extrem de repede.

   Nu spune nimic, ci doar privește în gol. Cerul se luminează încetul cu încetul, iar timpul meu se limitează, ceea ce mă va lăsa cu conștiința încărcată și multe răspunsuri pe care le aștept. Mă ridic și fac câțiva pași în față, apoi îmi întorc capul spre nașa mea.

   Îmi zâmbește, apoi irisul ei se schimbă și își îndreaptă mâna spre pământ. În câteva secunde, un bursuc își face apariția. E dungat, cu năsucul negru și extrem de dulce.

   --- Știi deja răspunsul. Da, se va lăsa cu moarte de om, una care îți va distruge sufletul și îți va deschide mintea. Te va face mai puternică decât crezi, vei descoperi o altă parte din tine, vei face compromisuri și vei regăsi părți din tine pe care le-ai uitat. 

   --- Dar asta e numai partea bună, murmur, fixând-o cu privirea.

   Aprobă din cap.

   --- Știi care sunt dezavantajele.

   --- Se va termina situația asta vreodată? întreb repede, văzând cum soarele răsare.

   --- Normal, dar depinde de tine cum o vei termina. Ești parte dintr-un final glorios, dar drumul până acolo este încărcat cu pierderi și un război. Catherine Samantha Evans, a venit momentul să începi era întunericului, a venit momentul să arăți de ce parte ești.

   Apoi dispare. E momentul să mă trezesc, pentru că știu că i-am îngrijorat pe toți. Mă ridic ca atunci când am avut un coșmar. Respir sacadat și mă uit prin cameră. Nimic schimbat, același decor primitor.

   Dau pătura la o parte și îmi încalț papucii de casă, iau un halat și mă uit în oglindă. Sunt albă la față, părul e vraiște și sunt încă îmbrăcată în hainele de alaltăieri. Pufnesc nemulțumită și mă bag în baie ca să-mi fac un duș.

   Câteva minute mai târziu, sunt în haine curate și uscate. Îmi iau cărțile și deschid ușa ca să merg la ușă, doar că mă lovesc la picior de ceva metalic. Înjur în barbă, dar imediat regret. Pomona, capul casei Hufflepuff, doarme chinuită. Simt cum mi strânge sufletul.

   Îmi pun mâna pe umărul ei și o mișc puțin. Se trezește încet, se uită în jur repede, apoi mă privește cu ochi mari și răsuflă ușurată. Se ridică și mă ia în brațe. Zâmbesc la reacția ei.

   O iau de mână și Apărem în fața cancelariei. Nu voiam să o iau pe scări, așa că apelez la calea ușoară. Intră val-vârtej și încep să râd când o aud cum strigă, în culmea fericirii.

   --- S-a trezit! Cath s-a trezit! Minerva, e bine!

   --- Ușor, Pomona, n-am pățit nimic.

   Închid ușa zâmbind, dar imediat sângele îmi îngheață în vene când ochii mei îi întâlnesc pe ai lui Alastor sau, mai bine zis, ai impostorului.

   Face un pas în direcția mea, dar imediat îmi scot pumnalul de argint și îl îndrept spre el. Colegii mei mă privesc șocați, neînțelegând ce vreau să fac.

   --- Nu te apropia de mine, mârâi la el, arătându-mi colții.

   --- Cath, ce Dumnezeule ai?! E Alastor! strigă Minerva, vizibil supărată.

   --- E părerea ta, Minerva. El nu este tatăl meu, e un impostor!

   --- Cath, dragă, lasă cuțitul jos, zice Filius calm. Probabil încă suferă din cauza căzăturii.

   --- Nu e adevărat, sunt bine! spun nervoasă. Dacă voi mă credeți nebună, e treaba voastră. Eu știu ce cred și îți zic de pe acum, arăt în direcția lui, stai departe de Harry, Cedric și oricare alt prieten de al lor. O să te fac să regreți dacă nu te conformezi!

   Îmi bag cuțitul la loc și ies, trântind ușa în urma mea. Le voi demonstra tuturor cât de mult se înșeală!

Hey, guys =))), cum vi se pare Sasha? V-ați așteptat să o întâlniți atât de curând? Și ce ziceți de momentul dintre surori?
Înainte să închei capitolul, vreau să vă rog ceva. Spuneți-mi părerea voastră sinceră despre carte în câteva rânduri, oricât de critică ar fi ea.

Nox!