XII. Șocul

Lumos!

   Oftez și îmi pun bărbia în palmă, uitându-mă pe geam. Plouă cu găleata și simt că vremea ține cu starea mea de spirit. În mod normal aș sta cu Cedric sau cu Harry, dar am preferat să-mi găsesc un compartiment gol și să stau singură câteva minute. Ultimele zile au fost groaznice, de la Campionat până acum.

   În afară de faptul că Arthur era plecat toată ziua la Minister, iar tâmpita aia de Rita Skeeter, am întâlnit-o și când eram studentă, dar naiba a suportat-o, făcea numai probleme cu articolele ei scrise în Profetul Vrăjitorilor. Adică face în continuare, tot am zis că o să merg să port o discuție ca între femei, dar Molly n-a vrut să mai creez și alte probleme.

   Alte lucruri nu mai am ce să spun în afară că de la Campionat nu prea am mai dormit din cauza coșmarurilor. Îmi apărea Samantha și mereu îmi tortura sau omora câte un membru al familiei și mă trezeam plângând. Cum am zis, o perioadă groaznică. Sper doar ca atunci când ajungem să n-am parte și de alte lucruri care nu-mi convin. Trebuie doar să mai îndur singură, până când vine Igor.

   E una dintre singurele persoane în care mă pot încrede când vine vorba de demonul meu și știu că nu va fugi de asta, dacă el chiar s-a schimbat. Mă uit la ceas și observ că mai sunt doar douăzeci de minute până ajungem. Îi voi face o vizită lui Cedric, să-l pun la curent cu ceva, și anume cu partea cu spionul Devorator.

   Deschid ușa compartimentului și străbat holul, în căutarea lui. Câțiva elevi mă mai salută sau mă mai iau în brațe, iar eu nu pot fi decât fericită, pe de o parte, că pe cealaltă e... de fapt, sunt mustrările de conștiință și multe alte lucruri pe care nu vreau să le amintesc chiar acum. N-am puterea să mai simt ce simțeam atunci și cred că mai bine aș lăsa situația cum e pentru moment.

   După câteva minute, aud voci ridicate una la cealaltă. Bun, cine și de ce se ceartă? Mă apropii de locul unde ar putea să iasă un scandal de zile mari, mă uit în jur să văd dacă e liber, apoi îmi întorc piatra de la colier. Mă uit pe fereastra ușii și rămân șocată când văd și mai ales, când aud ce se spune.

   --- Cedric, serios acum, spune Cho, luându-i mâinile într-ale lui.

   --- Cho, și eu vorbesc serios, zice finul meu, nervos. De ce dintre toți oamenii, tu nu înțelegi asta?

   --- Pentru că îmi este imposibil! Te lași dădăcit de Cath prea mult, acum că în câteva zile vei fi adult...

   Stai, ce? De când îl dădăcesc pe Cedric? În public n-o fac, dar când suntem doar noi îmi permit. Știe cât de mult îl iubesc și mai ales că nu vreau să creadă că nu-i ofer atenția pe care o merită. Am ajuns să o aud și pe asta...

   --- Ce face? Cho, de la Cath am învățat mai mult decât de la profesori. N-ai cum să înțelegi unele lucruri pentru că țin de viața ei personală.

   --- Ced, înțeleg că ea nu are vreun copil, dar e nașa ta până la urmă și...

   --- Oprește-te acum, spune Cedric înfuriat de-a dreptul. Nu este doar nașa mea, e profesoara mea, modelul meu și mai ales mama mea. Ea m-a crescut și îi datorez multe, extrem de multe.

   --- Cedric, tu zici că tu contezi pentru ea, dar e mai apropiată de Harry și...

   --- Îi sunt dator lui pentru că acum zâmbește din nou. Până acum patru ani n-am putut să stau cu ea cât aș fi vrut, dar în acest moment da. Îți interzic să vorbești de rău despre ea de față cu mine. Și când mă gândesc că își iubește toți elevii, vii tu acum și strici tot!

   Și cu asta iese din compartiment, trântind ușa în urma lui. Nu știu dacă este o idee bună ca el să sufere alături de Cho, dar e alegerea lui. N-am fost împotrivă, n-am comentat, am vrut doar să fie fericit alături de cea pe care o place, dar când îi văd acum... nu știu ce să mai cred. Probabil ar fi o idee bună dacă l-aș lăsa să se calmeze.

   Mă îndepărtez și îmi întorc piatra, apoi merg în jos pe hol. Mă opresc la un moment dat și mă întorc către o ușă. O deschid și îmi încrucișez brațele, apoi îmi ridic o sprânceană.

   --- Știți că dacă află mama voastră, n-o să vă mai primească în casă, nu?

   --- Cath! strigă Fred surprins. Doar nu... ne vei pârî, nu?

   --- Am muncit la ele câteva luni! zice George, aproape implorându-mă să nu o fac. Te rugăm, nu-i spune.

   Rânjesc și mă așez între ei, apoi îi iau de urechi și îi trag ușor. Zâmbesc satisfăcută și iau una dintre bomboane, studiind-o atentă.

   --- E una din cele care îți fac limba de câțiva metri?

   --- Da, chiar ea, spune Fred mândru. Încă mai lucrăm unele, dar ceva nu ne iese.

   --- Dacă aveți nevoie de vreun sfat, știți unde să apelați, zic ridicând o sprânceană.

   Gemenii rămân șocați și se uită unul la celălalt, apoi la mine, din nou. Încep să râd de fețele lor și îi ciupesc de nas pe amândoi. Se strâmbă puțin, apoi se retrag din degetele mele.

   --- Vorbesc serios, băieți. Dacă aveam așa ceva când eram elevă, ar fi fost zilele și mai frumoasă și cred că James m-ar fi bătut la cap cu faptul că nu v-am ajutat. Și nu o să-i zic nimic lui Molly, să fiți siguri.

   Gemenii zâmbesc și își pun capetele pe umerii mei, luându-mă în brațe, într-un fel. Am zis că îi iubesc pe frații Weasley? N-ai cum să nu-i iubești, serios. După câteva secunde, le dau drumul și mă ridic, îndreptându-mă spre ușă, apoi mă întorc să le mai zic un ultim lucru.

   --- Orice ați face, băieți, sunt mândră de voi. Să nu uitați.

   Le mai arunc un zâmbet, apoi plec înapoi la mine în compartiment. După ceas, mai avem doar opt minute până ajungem, deci ar fi bine dacă mi-aș lua pelerina de ploaie și... o pereche de cizme pentru că sunt convinsă că o să calc în bălți. La cât de împiedicată sunt, n-ar fi mare mirarea dacă voi ateriza în nas.

   Ajung la compartimentul în care am stat până acum și rămân uimită puțin. Închid ușa în urma mea și mă așez pe bancheta din fața băiatului.

   --- Ced, s-a întâmplat ceva?

   --- Știu că ai auzit discuția cu Cho, spune el direct. Îmi pare rău... nu știu ce a apucat-o...

   --- Nu-i căuta scuze, dragule. Nu sunt supărată sau nervoasă că una dintre elevele mele nu mă place. Sunt puțin dezamăgită, dar îmi va trece.

   --- Știu că nu e adevărat, știu că nu mă dădăcești și că mereu te abții în public pentru că tu crezi n-ar da bine pentru mine, dar mai știu că ce a spus despre tine nu a fost frumos. Ai pierdut un copil, apoi pe Harry și tot așa... dar eu...

   --- Cedric, calmează-te, îl întrerup eu înainte să continue. Nu-mi pasă ce crede lumea din exterior, ci doar părerea familiei mele contează cu adevărat pentru că ei îmi vor binele.

   Îi mângâi obrazul și îi zâmbesc dulce. Îmi ia mâna și o sărută, apoi o pune înapoi pe obrazul lui și o ține acolo strâns, de teamă că probabil mi-o voi retrage.

   --- Nu ești doar nașa mea, Cath... ești mama mea, te iubesc mai mult decât pe propria mamă și n-aș vrea ca ceva rău să ți se întâmple.

   --- Nu-ți face griji, Ced. Voi avea grijă, dar acum trebuie să-ți spun ceva repede până să ajungem, apoi când vom fi la mine în birou sau în camera mea. Tare mi-e că vom fi auziți de cine nu trebuie.

   Finul meu se încruntă puțin, apoi își recapătă postura serioasă.

   --- S-a mai întâmplat ceva, nașă? Mi-ai povestit de durerile tale și restul, dar mai e ceva?

   --- Da, spun uitându-mă la podea, apoi la Cedric din nou. Chestia e că voi fi și mai vulnerabilă când vom ajunge la Hogwarts.

   --- Stai, poftim?! Dar de ce?

   --- La Campionat, când m-am întâlnit cu Narcissa, am aflat că unul dintre cei mai loiali Devoratori va veni la Hogwarts. Nu știu ca cine, dar mai mult ca sigur va folosi PoliPoțiune.

   --- Și fiind unul dintre apropiații lui Voldemort, este totodată și al Samanthei, murmură el, evitându-mi privirea.

   --- Exact, de asta aș vrea să fii atent și să nu te încrezi în acea persoană. Nu știm încă adevăratul motiv pentru care va fi prezent pentru o perioadă la noi la școală, dar trebuie să avem grijă ca la final să nu se lase cu victime. Nu aș... nu aș mai suporta încă...

   --- ... încă o pierdere, știu, mă completează Cedric. Voi avea grijă, nașă, stai calmă. Dar nici eu nu voi permite ca Samantha să revină.

   --- Despre asta vom vorbi când suntem în siguranță, bine?

   Aprobă din cap, apoi se ridică și mă ia în brațe. Oftez și îi răspund, mângâindu-l pe spate. Nici nu știe că Samantha poate reveni în orice moment și să distrugă tot ce iubesc...


*******


   --- Am spus vreodată că urăsc vremea asta oribilă? mă plâng Minervei, în timp ce îmi scot apa din cizme.

   --- Și să nu mai amintim de Peeves, zice ea nervoasă. Nu știu ce l-a apucat tocmai azi!

   --- Eh, probabil s-a plictisit toată vara. Din nefericire pentru el, Filch a fost plecat și el, n-a avut pe cine să calce pe nervi.

   --- Și a decis să mă facă pe mine! spune Minerva enervată la culme acum.

   --- Calmează-te, cine știe, poate ne va fi de folos într-o zi.

   --- Da, iar atunci când se va întâmpla asta, tu cu Severus n-o să vă mai aruncați replici acide, spune ea ironică.

   Decid să tac. Cu vorbele astea mi-a închis gura. Sincer, și eu aș vrea să nu ne mai certăm atât de mult, dar mereu vine și face el ce face de mă scoate din pepeni și iar ne certăm și mai avem puțin să ne omorâm unul pe celălalt. Dar știți cum se spune, niciodată nu e prea târziu să te schimbi.

   Îmi scot și cealaltă cizmă, dar nu știu cum fac de încep să sar într-un picior, cu spatele. Fac câteva salturi, scuturând cizma. Chiar urăsc ploaia, mi-a intrat apă în încălțăminte și acum n-am timp să merg să mă schimb.

   Mă încalț la loc și mă întorc, lovindu-mă tare de pieptul unei persoane. Alunec pe mica baltă pe care am creat-o și simt cum cad, țipând scurt și închizându-mi ochii tare. Aștept impactul cu podeaua, dar acesta nu mai vine.

   Mă uit în jos și observ că sunt în picioare, apoi îmi dau seama că sunt ținută de brațe de la spate. Mă întorc și mare mi-e mirarea când chipul persoanei de care vorbeam mai înainte apare în fața propriilor mei ochi.

   Mă retrag și pun ceva distanță, apoi zâmbesc nervos.

   --- Mulțumesc, Severus, mormăi, evitându-i privirea.

   --- Oricând, Catherine. Ne vedem la ospăț, zice el, trecând repede pe lângă mine.

   Bun, nu știu dacă e bine sau nu, dar inima îmi bate extrem de tare și simt cum îmi ard obrajii. A fost... drăguț? E destul de ciudat, pentru că anul trecut am aflat că are sentimente pentru mine și că va face orice doar ca să mă despartă de Sirius. Îmi arunc privirea pe inel și simt cum mi se strânge inima pentru moment. Cred că cel mai rău caz ar fi să am sentimente pentru doi bărbați. Îmi scutur capul, scoțându-mi ideea din minte.

   Ar trebui să-mi las viața personală deoparte deocamdată și să mă asigur că spionul nu se apropie de Harry, Cedric sau oricare alt copil de al meu și să-i facă vreun rău. Mai întâi trebuie să aflu care aliat de al Samanthei e și cât de periculos e... Dar ce tot vorbesc? Toți Devoratorii sunt periculoși! Trebuie să-i pun capăt șaradei cât de repede pot.

   Cum ajung în Sala Mare, ocup locul din partea dreaptă a lui Albus și îmi împreun degetele sub bărbie, privind cu interes în jur. Abia aștept să văd sortarea din acest an și să am prima oră cu cei din anul întâi. Îmi plimb ochii pe lungul mesei și observ că trei scaune sunt goale. Două sunt clar ale Minervei și a lui Hagrid, iar ultimul... presupun că este al noului nostru coleg de la Apărare contra Magiei Negre.

   Vara asta am aflat că cel care ne va acompania este chiar tatăl meu. Nu este cel adoptiv, deoarece acela era tatăl lui Lily înainte să moară, dar pe Alastor l-am considerat în acest fel. Relația dintre mine și el n-a fost mereu atât de apropiată, dar pot spune că nu mai sunt la fel de afectată cum eram atunci.

   Mă ura, nu știu dacă din tot sufletul, dar o făcea. Când Albus l-a pus să aibă grijă de mine, nu i-a prea convenit. De ce? Pentru că sunt vampir, o creatură a întunericului și asta l-a făcut să aibă sentimente negative față de mine. Voiam să fiu mai apropiată de el atunci, să-l simt ca pe un tată, dar a durat aproape zece ani până să se întâmple asta.

   Mereu mă lăsa singură acasă, nu se prea interesa de mine la Hogwarts, iar la sfârșitul primului meu an nu a venit pe peron să mă ia acasă. Am fost dezamăgită când am văzut-o pe Minerva, mă durea extrem de tare că mă ignora doar pentru faptul că sunt ceea ce sunt. Când am terminat al cincilea an, ne-am certat destul de urât, iar după ce am împlinit șaisprezece ani, am fugit de acasă.

   A fost o decizie prostească, m-am întors la conac atunci și nimeni nu prea știa unde sunt. Am suferit un accident atunci... conacul nu era renovat, iar înăuntru era periculos și... am căzut pe scări, lovindu-mă tare la cap. Știu doar că de atunci, a început să regrete tot ce-mi spusese și cum mă tratase. Eram un copil, nu era vina mea că mă născusem așa, dar a reușit să mă accepte încetul cu încetul, iar eu l-am iertat.

   Eram adolescentă, una extrem de vulcanică și am făcut și eu greșeli, pe care le-am regretat apoi. Înainte să împlinesc șaptesprezece ani, Alastor voia să găsească o familie în cazul în care... va pleca alături de părinții mei adevărați. El crede că am același nume, dar adevărul e că părinții lui Lily m-au adoptat. N-am locuit cu ei, să nu intre lumea la bănuieli. Nu știu de ce am decis asta, dar cred că nu voiam ca ei să pățească ceva din cauza mea. Și de acolo, am ajuns în prezent.

   --- Cath, mă asculți? mă întreabă o voce de undeva din jurul meu.

   --- Huh, ce? Scuze, Albus, ce ziceai?

   --- E timpul selecției, șoptește el calm.

   --- Când vă strig, puneți-vă jobenul pe cap și așezați-vă pe taburet, le spune Minerva celor din primul an. Când vă anunță jobenul Casa, vă duceți la masa respectivă.

   --- Ackerley, Stewart!

   Un băiat face un pas înainte, tremurând din toate încheieturile, ridică Jobenul Magic și îl pune pe cap, după care se așează pe taburet. E un dulce, pe pariu că va fi unul dintre cei mai buni din anul lui.

   --- Ravenclaw! strigă Jobenul.

   Stewart Ackerly își dă pălăria jos și se duce să ocupe un loc la masa celor de la Ravanclaw, unde îl aplaudă toată lumea. O zăresc pe Cho aclamându-l pe Stewart Ackerly, când micuțul se așează la masă. Oricât de mult m-ar judeca, tot nu-mi pasă. Sunt aici să-i predau și să o ajut să-și găsească o carieră de viitor.

   --- Baddock, Malcolm!

   --- Slytherin!

   Masa din partea cealaltă a sălii izbucnește în urale. Îl văd pe Malfoy aplaudând, când Baddock li se alătură celor de la Slytherin. Numele lui de familie nu-mi sună cunoscut, ceea ce înseamnă că părinții lui s-ar putea să nu fie foști Devoratori care mă vor decapitată.

   --- Branstone, Eleanor!

   --- Hufflepuff!

   --- Cauldwell, Owen!

   --- Hufflepuff!

   --- Creevey, Dennis!

   --- Gryffindor!

   Zâmbesc și aplaud alături de casa mea și de Hagrid. Sortarea continuă pentru încă câteva minute. Sunt fericită când văd atâția elevi noi și mici vrăjitori.

   --- Nu am să vă spun decât două cuvinte, le spune Albus cu vocea lui joasă, care răsună în Marea Sală. Poftă bună!

   Chicotesc slab și încep să-mi tai carnea din farfurie, exact când Albus se apropie încet de mine, șoptindu-mi:

   --- Iartă-mă că te deranjez, Cath, dar poți să mergi împreună cu Hagrid să rezolvați problema de care îmi spuneau sirenele? Înainte de desert, desigur.

   --- În regulă, ne vom ocupa rapid. Știi de ce... de ce tata n-a venit până acum? Tare mi-e că i s-a întâmplat ceva.

   --- Stai calmă, va veni, zice el zâmbindu-mi. Nu te consuma, sunt sigur că este bine și cred că abia așteaptă să te revadă.

   Aprob din cap și mă reîntorc la mâncare. Tot ce știu e că seara asta nu e tocmai una bună, clar.



   --- Nu mai fac niciodată asta! spun furioasă, luându-mi de pe cap o algă. Algele îmi irită pielea!

   --- Cath, liniștește-te, zice Hagrid calm. A trebuit să le ajutăm, doar te înțelegi bine cu sirenele.

   --- Și acum regret! Am ratat și desertul cred...

   Îmi iau bluza în mâini și încep să o storc. Sunt udă până la oase și vreau să dorm. Mă apropii cu pași repezi de intrarea în Marea Sală când zăresc o figură extrem de cunoscută.

   Mă opresc imediat și simt cum încep să tremur și nu știu de ce. A rămas la fel cum îl știam, plin de cicatrici, cu ochiul ăla care îmi dă fiori, dar... e ceva diferit. Parcă simpla lui prezență mă face să o iau la fugă.

   Își întoarce capul spre mine și își mărește ochiul normal de uimire, apoi, zâmbește slab. Se apropie de mine, piciorul lui de lemn spărgând liniștea. Simt cum inima începe să bată din ce în ce mai repede, iar o senzație de sufocare își face simțită prezența.

   Ajunge în fața mea și îmi ia chipul în mâini. Îl privesc șocată și speriată, dar nu înțeleg de ce, chiar deloc.

   --- Au trecut atâția ani... n-am crezut că o să-mi mai revăd fetița vreodată, zice el cu emoție în glas.

   Dar nu e ceva la ce mă așteptam, nu... nu e el, nu e tatăl meu!

   Încep să respir greu și mă dau în spate repede, pieptul începând să mă doară. Aud țipete... multe țipete și îmi duc mâinile la urechi. Sunt strigătele mele, cele de atunci când eram supusă blestemului Cruciatus. Încep să țip odată cu acea amintire. Țip cât pot de tare, vrând să găsesc o cale de scăpare, dar nimic.

   Încep să plâng și iar țip. Apoi, viziunea începe să mi se blureze fix când se aud voci venind spre mine și care încearcă să mă calmeze. Înainte să-mi pierd cunoștința, aud glasul Samanthei într-un colț al minții:

   ---„ Vremea întunericului se apropie. La sfârșitul anului va fi o moarte de om și cu aceasta va începe o nouă eră, plină de întuneric și magie neagră. Pregătește-te Catherine Evans, distrugerea ta va veni mai devreme sau mai târziu."

Ok, în acest capitol am aflat de relația tată-fiică dintre Cath și Alastor. V-ați fi așteptat să fie atât de complicată?
Cât despre... această criză în urma șocului veți afla în capitolul următor.

Nox!

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top