Lumos!

   Ținându-l de mână pe scumpul meu nepot, îl trag până în sufragerie, unde tronează pianul care i-a aparținut mamei. Mi l-a dăruit când aveam cinci ani, ca să urmez aceeași pasiune ca a ei, să nu mai menționez de balet și de cântat. Da, aparent am moștenit și talentul vocal pentru care era cunoscută. Iubeam când îmi cânta seara ca să pot adormi, iubeam să petrec timp cu ea exersând la pian și când încălțam poantele și mă avântam pe ringul de dans, știind că mă privește și mă îndrumă la fiecare pas. N-am avut la fel de mare pasiunea pentru balet cum am avut-o și o am pentru pian.

   --- Chiar îmi vei... cânta? mă întreabă Harry încet.

   --- Da, și am să o fac de câte ori îmi vei cere, zic, așezându-mă pe scăunelul din fața instrumentului. Poate o voi... o voi face și fără să mă rogi.

   Iau cartea cu partituri din suport și încep să caut prin ea. Am câteva piese clasice, dar mai mult piese pe care le găsesc interesante și superbe. Lily obișnuia să-mi aducă partituri cu piese de ale încuiaților, una dintre ele fiind preferata mea, la fel și a lui James. Mi-a spus că... mă caracterizează, lucru care nu știu cât de adevărat este. 

   --- De ce pian? întreabă Harry, curios. Sunt multe instrumente clasice până la urmă, nu?

   --- Pianul... pianul era pasiunea mamei, devenind a mea acum. Muzica este singura care îmi înțelege inima și sentimentele. Vreau să spun, o făcea, având în vedere că n-am mai atins aceste clape de foarte mulți ani, murmur, punând partitura piesei la loc în suport.

   --- Din cauza... părinților mei? Adică, a morții lor?

   --- Harry, vreau să înțelegi că atunci când i-am pierdut pe părinții tăi, am început să pierd tot ce aveam mai de preț și am uitat tot ce mă făcea fericită. James și Lily... erau familia pe care n-o mai aveam, mi-au fost alături tot timpul și.. oricât de multe greșeli am făcut, n-au plecat. I-am iubit și îi iubesc extrem de mult, dar mi-e extrem de dor de ei...

   Câteva minute se lasă tăcerea. Am pierdut tot atunci, iar acum... cu aceste puteri pot să-i revăd, Sirius va fi cu mine curând, iar Harry... Harry e aici. Parcă după atâtea furturi, primele raze de soare apar și mă fac să sper că totul va fi bine, că totul poate va fi mult mai bine decât a fost. 

   Simt cum palmele îmi transpiră, iar ritmul inimii mi se mărește. Nu știu dacă voi fi în stare să... să găsesc aceeași muzicalitate pe care o aveam. 

   --- Cath, talentul nu se pierde, nici pasiunea. Cred că te vei descurca, doar... crede în tine și în forțele tale.

   Băiatul se așează lângă mine, punându-și mâna peste a mea. Zâmbesc și îl privesc adânc în ochi. Singura persoană care mi-a dat puterea să trăiesc, singura care reușește să mă stăpânească, singura...

   Aprob din cap și îmi închid ochii, lăsând degetele să colinde pe clapele albe, apoi pe cele negre. Creez un ritm lent, ca mai apoi să crească, linia melodică rămânând tristă. Buzele mi se întredeschid, fredonând notele, la final lăsând cuvintele să-mi curgă ca mierea caldă.

„You fascinated me
Cloaked in shadows and secrecy
The beauty of a broken angel..."

   Cu toții suntem mai mult sau mai puțin îngeri. Suntem înconjurați de umbre ale trecutului și de secrete, fiecare mai dureros decât celălalt. Pentru unii, imaginea unui înger frânt este de o frumusețe aparte, dar nimeni nu-și poate da seama de suferința acestuia.

„...You take me by the hand
I question who I am..."

   Veșnica întrebare, fără vreun răspuns. Ce sunt? Nici eu nu știu, dar știu ce nu sunt. Știu cui aparțin și cărei lumi. Știu care mi-e destinul și mai știu că nu este unul ușor de acceptat, dar o voi face pentru ei, pentru toți.

„...Teach me how to fight
I'll show you how to win..."

   Nu contează cât de mult va dura, voi lupta până îmi voi da ultima suflare, la final știind că războiul a fost câștigat de cei drepți.

„...Put me to the test

I'll prove that I'm strong..."

   Voi trece prin foc, prin alte torturi dacă voi fi nevoită să arăt că nu sunt slabă. Voi arăta de ce este în stare moștenitoarea lui Gryffindor...

„...That behind this soft exterior

Lies a warrior."

   ... pentru că sunt o luptătoare și nu voi renunța.

   Se aud ultime cuvinte și ultimele note atât de discret, întocmai ca o șoaptă. S-a terminat... am terminat piesa asta, întocmai cum am făcut-o și prima dată. 

   --- A fost... adică tu... cânți superb, spune Harry oarecum șocat. Melodia asta ți se potrivește atât de bine, zici că a fost scrisă pentru tine, doar pentru tine.

   Îmi întorc privirea spre el cu sprâncenele ridicate. Îi ofer un zâmbet timid și îmi pun brațul după umărul lui, trăgându-l mai aproape de mine. Îi sărut tâmpla și scot un oftat lung.

   --- Așa zici? Ce te face să spui asta? îl întreb, ridicându-mă și întinzându-i mâna.

   Nu răspunde, doar ridică din umeri. Zâmbește și își lasă capul pe pieptul meu, brațele lui înconjurându-mi mijlocul și strângându-mă, parcă de teamă să nu plec.

   --- Pur și simplu, mama mea este o războinică.

   Rămân șocată câteva secunde. Cum să interpretez cuvintele lui? Mai mult ca sigur se referă la Lily, la altceva nu mă pot gândi. Are dreptate, ea chiar era o luptătoare, pentru familia ei, prieteni și pentru toți. Mereu am găsit un exemplu de urmat în interiorul ei, mereu... știam că poate fi o persoană mult mai bună decât eram eu. De asta o iubeam atât de mult, de asta de la începutul începutului o consideram sora mea, cea care m-a înțeles și n-a plecat. Avea darul de a vedea ce era mai bun în oameni și de asta încercam să îi calc pe urme.

   Zâmbesc și mă întorc către băiat. Mai bine am închide acest subiect cât mai repede pentru că deja simt cum sentimentul de vinovăție crește în sufletul meu. 

   --- Ce ai zice dacă ți-aș arăta o parte din creaturile pe care le cresc? îl întreb, coborând scările de marmură.

   --- În regulă, aprobă el și încearcă să țină pasul cu mine. 

   --- Vom începe cu ceva mai ușor. Ce zici de cai zburători?

   Facem înconjurul conacului și mergem înainte până ce o clădire de culoarea aurului se înalță în fața noastră. Grajdurile regale sunt locurile unde mi le petreceam cel mai mult când eram o piticanie. Ador animalele magice și să le cresc, dar și să petrec timp cu ele, mai ales când nu mă simt în apele mele.

   --- Cai zburători? întreabă băiatul când deschid poarta imensă și pășesc înăuntru.

   --- Mhm, sunt... preferații mei. Cu toate că ador să joc Quidditch și măturile, caii îmi oferă niște trăiri pe care nu le simți pe o bucată de lemn. Haide, dacă vrei mă poți ajuta să-i perii, de hrănit le-am dat când m-am trezit.

   Imediat cum ne facem simțită prezența, caii mei frumoși încep să necheze și să bată din copite. Am opt cai și doi hipogrifi, perechi pentru că vreau și mânji. Cum nepotul meu nu poate vedea Thestralii, am să-i arăt doar celelalte rase de cai. 

   Mă oprii de o boxă roșie, la fel și băiatul. 

   --- Alegeți un cal, Harry, pe care îl vrei, îi zic dulce.

   Se uită la restul boxelor și se apropie de una neagră. Zâmbesc în colțul gurii când conștientizez ce a ales. Se aude un fornăit din boxa lui și un cal murg cu ochii negrii și aripi de culoarea zăpezii, partea de sus ca abanosul, își face apariția. Nepotul meu se dă un pas în spate, apoi își întinde brațul spre botul lui, magnifica creatură lăsându-se mângâiată.

   --- Știi cum se spune? Așa tată, așa fiu, zic bătând din piciorul stâng.

   --- Ce vrei să zici? întreabă, privindu-mă curios.

   --- James a ales fix aceeași rasă. Aethonan, este cunoscută ca fiind una puternică, dar și extrem de populară la noi. Mai este cunoscută ca fiind una morocănoasă.

   --- Cum adic-...

   Nu mai apucă să mai spună ceva că-l trage din greșeală de coamă. Oh, știu ce urmează și presimt că o să se sperie.

   --- Hei, puștiule, fii mai atent! Doare ca dracu, știi? spune arțăgos Aethonan-ul, fornăind.

   Băiatul scoate un țipăt scurt și se îndepărtează de el. Râd încet și mă apropii de boxa neagră.

   --- Diablo, încetează să-mi mai sperii oaspeții! 

   --- Vor... Vorbește?! întreabă Harry, uitându-se și la ceilalți cai.

   --- Normal că da, spune femela murg, scoțând capul încet. Este adevărat că suntem singurii care putem face asta datorită stăpânei noastre, dar nu mușcăm și nici nu mâncăm copii. Iartă-l pe Diablo, s-a trezit cu fața la fân. Eu sunt Blanca, încântată de cunoștință tinere Harry.

   --- Știi... cum mă cheamă? întreabă el cu sprâncenele ridicate.

   --- Desigur, stăpâna Catherine ne povestea mult despre tine, spune calul din boxa mea.

   Creatura de culoarea aurului, mai exact Palomino, cu coamă albă și ochi roșii mă împunge ușor în braț.

   --- Față de tatăl tău, eu prefer caii mai speciali. El este Zefir, un Abraxan, cunoscut ca cea mai puternică rasă. Femela lui este Stella care ne va oferi un mânz curând.

   --- Ce pot spune? Sunt un tată fericit, zice el, nechezând slab.

   --- Sunt... superbi. Ai zis că mai încă doi, nu?

   --- Da, eu sunt Beau.

   Vocea vine din spatele meu. Mă întorc slab la Beau, care este cenușiu cu ochii căprui și aripi albe. Mă îndrept spre el ca să-i mângâi botul.

   --- Beau și Iris sunt Granieni, foarte rapizi. Vrăjitorii îi călăresc la curse, punând pariuri pe care o să câștige sau o să piardă.

   --- La fel ca în lumea încuiaților, spune el, venind lângă mine.

   --- Da, dar cum mereu există oameni care să le facă rău acestor animale frumoase... nu-i sufăr, de asta nu vreau ca aceste specii să se piardă. Îi iubesc prea mult.

   --- Stăpână, știi prea bine că nu ai vreo putere să-i oprești, spune Iris, apărând lângă Beau.

   --- Nu-i poți opri? Dar ești prințesă! exclamă băiatul supărat.

   --- Puștiule, o fi ea viitoare regină, dar tâmpitul ăla de la Minister i-a interzis să se apropie de acele curse, zice Diablo pe un ton calm. A amenințat-o că o alungă din țară, cu toate că n-are niciun drept, dar a renunțat pentru că nu voia să fie departe de tine.

   --- Când s-a întâmplat asta?

   --- În urmă cu treisprezece ani, spune Stella cu glasul ei dulce. De abia te născuseși când Fudge i-a spus asta lui Catherine. 

   Băiatul mă privește adânc în ochi, apoi mă ia de mână și o mângâie încet. Mă încrunt puțin, neștiind ce îi trece prin minte. Oare la ce se gândește atât de tare, că nu mai are cuvinte? 

   Îl prind de umeri și îi ridic bărbia. Îmi zâmbește emoționat, apoi mă întreabă ceea ce nu credeam că o va face vreodată:

   --- Nu voiai să stai departe de mine?

   Îmi las privirea în pământ, apoi trec pe lângă el, și deschid boxa lui Zefir. Îmi lipesc fruntea de botul lui, simțind o lacrimă care se scurge din ochiul drept. Îl consider fiul meu, cum poate să întrebe așa ceva? Doar dacă... dacă nu se îndoiește de faptul că țin atât de mult la el.

   --- Te-am iubit încă de când te-ai născut. Când părinții tăi voiau să mai petreacă puțin timp împreună, eu și Sirius aveam grijă de tine. Când îți auzeam râsetele și îți admiram zâmbetele, mă simțeam împlinită. Iar când nu erai prin preajmă... lipsea viața casei.

   Simt două brațe pe talia mea și un cap pe spate. Zâmbesc amuzată, cât și dulce. Da, îmi iubesc fiul mai mult decât orice pe lumea asta.

   --- Ce-ai zice să-ți arăt manticorele și grifonii?

*******

   --- Vai de capul meu, n-am crezut că o să-mi fie atât de dor de tine, problematico!

   Primele săptămâni din vacanță au trecut așa de repede, dar au fost cele mai frumoase pe care le-am trăit în ultimii ani. Mi-am revăzut toate creaturile pe care le am, spunându-i de fiecare dată lui Harry că în sălbăticie ele nu vorbesc și clar nu toate, și aici mă refer la cele care pun viața omului în pericol, nu la cele inofensive.

   În afară de asta, i-am arătat camerele lui Lily, James, Sirius, Peter și cred că încă cuiva, dar am uitat. Am călărit, l-am ajutat la teme, am gătit, i-am mai cântat la pian și încă alte câteva activități, dar clar nu ne-am plictisit. Mai sunt două zile până la ziua lui, două zile până când ne revedem cu Sirius și Remus. Așteptarea va lua sfârșit curând!

   Cum au promis, Merek, Kaytelin și restul au venit mai devreme pentru a-l cunoaște mai bine pe Harry, plus că avem o mămică care trebuie să nască. Kayla este în șapte luni și pe întâi august trebuie să dea naștere unui băiat, viitorul meu fin. Încă trebuie să mă gândesc la nume, sigur voi găsi ceva.

   Îl îmbrățișez pe Merek, apoi pe restul. Îi conduc în sufragerie, apoi aduc o tavă cu băuturi și gustări. Alton, care stă lângă Yvonne, se uită prin încăpere. Băiatule, dacă n-o inviți la o întâlnire, să vezi ce tigăi în cap îți iei!

   --- Deci, unde e nepotul tău? întreabă cu un zâmbet de nota zece.

   --- Shh, mai încet! Încă nu știe că ne înrudim. Este afară, îl călărește pe Diablo, zic, așezându-mă într-un fotoliu.

   --- O, se pare că Potterii au aceleași gusturi și în materie de cai, nu? întreabă Rayn rânjind.

   --- Așa e, dar nici că mă așteptam la altceva. Ah, uite că a venit!

   Vorbești de lup și lupul la ușă, obișnuia să-mi spună Lily. Băiatul intră în casă, apoi își îndreaptă atenția spre noi. Pleacă repede la etaj, peste câteva minute se întoarce schimbat. Mă ridic și îl iau de după umeri.

   --- Scumpule, ei sunt prietenii mei vampiri de care ți-am vorbit. Merek și Kaytelin Castro, conducătorii Regatului din Turcia.

   --- Mă bucur că în sfârșit te întâlnim, Harry, spune Kay, luându-l în brațe, apoi Merek dă mâna cu el.

   --- Rayn și Kayla Booth, conducătorii Regatului din Statele Unite. Îți zic de pe acum că Rayn e cam cu capul în nori de foarte multe ori și un idiot.

   --- Hei!

   Băiatul râde încet de schimbul nostru de replici, apoi îi salută și pe ei.

   --- Îl avem pe tritonul nostru, Alton Trotter și pe Yvonne Zavala care... care e om, vrăjitoare mai bine spus care a studiat în același timp cu mine la Hogwarts.

   --- Serios? La ce casă ai fost? întreabă el cu o sprânceană ridicată.

   --- Nu mă judeca, dar am fost la Slytherin. N-am vrut niciodată acolo, dar părinții mei da, spune ea, ușor stânjenită.

   --- Este unul dintre singurii Slytherini care sunt cumsecade, zic zâmbind larg. Printre ei se numără și Rayn și Alton.

   Harry se întoarce spre ei, apoi spre mine cu o față de „ Vorbești serios?!" Râd de reacția lui și îl trag mai aproape de mine, aprobând din cap.

   --- Și restul?

   --- Am fost la Hufflepuff, spune Kayla mângâindu-și burtica. Kaytelin la Ravenclaw, iar Merek la Gryffindor. Suntem de la case diferite, dar am fost acolo pentru calitățile de care dăm dovadă, nu întotdeauna și după sufletul pe care îl avem.

   --- Asta e adevărat, spune Merek, întinzându-se. Cath putea fi trimisă oriunde, dar curajul o caracterizează prea mult.

   Roșesc puțin și iau o pernă, aruncând-o în el. Mă privește cu ochi mari, apoi clipește des. Încep să râd și mă arunc înapoi în fotoliu.

   --- Dacă mă gândesc mai bine, habar n-am ce a căutat la școală la cât de copilăroasă este!

   --- Mai taci! zic rânjind. 

   --- Deci, Harry, cum e să locuiești cu copilul ăsta mare? întreabă Rayn, aruncându-mi o privirea tachinantă.

   --- Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, spune el sincer. 

   Se lasă liniștea. Privesc chipurile zâmbitoare ale vampirilor mei, apoi pe al nepotului meu. Acum îmi dau seama cât de norocoasă sunt.

   Yvonne se ridică, spunând că merge să ia niște apă din bucătărie, urmată îndeaproape de Alton. Bă, sper că nu vreți să faceți lucruri murdare în bucătăria mea că jar mâncați!

   Kayla se ridică și ea, dar se oprește brusc, ducându-și o mână la burtă. Simțurile mele sunt în alertă, iar panica îmi cuprinde tot corpul. Bruneta se uită la mine și zâmbește nervos, apoi se întoarce spre Rayn.

   --- Cred că avem un nerăbdător... Cath, mi s-a rupt apa.

   Mă ridic imediat și o sprijin de mine. Oh, Merlin, trebuia să se întâmple peste câteva zile! Nervoasă și panicată, strig cât de tare pot:

   --- YVONNE, LASĂ FLIRTATUL ȘI TRECI ÎNCOACE! KAYLA VA NAȘTE!

   Blonda și tritonul aleargă spre noi, panica și atmosfera tensionată fiind martore de asemenea. Yvonne o sprijină de pe partea cealaltă, apoi mă întreabă în drum spre scări:

   --- Unde este camera ei?

   --- La etajul doi..., murmur eu ca răspuns.

   Blonda se oprește și se uită cu o încruntătură urâtă la mine și își pune mâinile în șold.

   --- FEMEIE, CUM DE E LA ETAJUL DOI CÂND ȘTIAI CĂ O SĂ NASCĂ?!

   --- DA DE UNDE ERA SĂ ȘTIU CĂ O VA FACE ACUM?!

   --- Dacă nu vă potoliți, voi naște aici și acum, plus că îmi pare rău de covorul ăsta, spune bruneta anormal de calmă.

   Eu și cu blonda scoatem un oftat lung, apoi ne întoarcem în tandem spre tatăl copilului:

   --- NU MAI STA ACOLO ȘI AJUTĂ-ȚI NEVASTA! strigăm amândouă.

   Parcă venindu-și în simțiri, o ia în brațe pe Kayla și aleargă spre camera lor. Uneori mă întreb cât de bou mai poate fi...

   Peste două ore cam așa, țin în brațe micul prințișor care are ochii tatălui său. Îl leagăn ușor, apoi mă pun lângă sora mea și i-l dau să-l țină. O sărut pe creștet pe nebuna mică, apoi pe adorabilul băiețel. 

   --- Cum o să-l numim? mă întreabă roșcata, lăsându-i pe băieți să intre.

   --- Caelin... Caelin Booth, ce zici?

   --- Un nume mai perfect decât ăsta nu puteam găsi, zice Kayla extenuată. La fel și o nașă care să-l iubească de când a venit pe lume.

   Zâmbesc și îl las pe soțul ei să se așeze lângă ea. Răsfoiesc o carte apoi și zic fără să vreau și mai ales, fără să-mi dau seama:

   --- Aparent există și o altă cale care nu e la fel de dureroasă...

   Ups... mă întorc cu un zâmbet vinovat pe față. O văd pe Kayla care apucă primul lucru care îi vine în mână și se abține să nu-l facă să zboare fix în capul meu.

   --- Cum adică... mai e și o metodă care nu supune atâta durere?

   --- Păi, vezi tu... trebuia doar să... folosesc... o vr-vrajă și... heh..., eu am plecat!

   --- CATHERINE SAMANTHA ROVERGROOD!

   Ies cât de repede mă țin picioarele, dar nu îndeajuns cât să mă feresc de cartea care mă lovește în umăr. Bun, data viitoare voi consulta absolut tot ce am în biblioteca ca să nu mă mai trezesc cu persoane furioase și lucruri în cap. 

   Cobor scările și merg în bucătărie unde îl găsesc pe nepotul meu. Privește absent pe fereastră, semn că nu m-a auzit intrând. 

   Încep să scotocesc prin dulapuri, nu de alta dar n-am mai făcut curat pe aici demult. 

   --- Să înțeleg că a decurs bine?

   Îi arunc un zâmbet și continui să scot tot ce este prin rafturi.

   --- Da, Caelin e sănătos, trebuie doar ca părinții lui să fie atenți la alimentație, zic deschizând un borcan cu ceva ciudat în el.

   --- Dar... nu trebuia să... adică...

   --- A, crezi că băiatul este născut prematur, nu? întreb calmă.

   --- Da, cam așa, mărturisește el.

   --- Nu știi totul despre vampiri, scumpule. Sarcina femelelor vampir durează șapte luni, pe ale oamenilor care este de nouă. Dar, la noi este mai complicat după.

   --- Cum adică? Te referi la setea de sânge?

   --- Întocmai. Când îi vine foame prima dată copilului, trebui să-i dăm sânge uman, dar doar atunci, apoi mama îl alăptează normal. Când crește, îl hrănim doar cu sânge de la animale. Vrem măcar să dovedim că putem fi mai buni decât ne cred oamenii. Și ce e asta?

   Miros conținutul unei sticle, încruntându-mă apoi. Beau o gură și simt cum începe să mă ardă pe gât. Yuck!

   --- Pare a fi... suc de vânătă? întreb, căutând eticheta.

   --- Nu credeam că poți face suc din leguma aia, zice Harry, venind lângă mine.

   --- Mama îl adora și îmi făcea când eram mică. Ah, o găsi... e veche... de patruzeci de ani?! YUCK, SCÂRBOS!

   Mă strâmb și arunc sticla, apoi beau apă, măcar să-mi clătesc gura. Nepotul meu râde destul de tare și de mult de reacția mea și de felul în care mă strâmb. Mă pricep să amuz lumea până la urmă, nu?

   --- Noroc că am un stomac destul de puternic, la fel și sistemul meu imunitar. Unele otrăvuri nici măcar nu le simt efectele, altele însă...

   --- Ca atunci cu Quirell? întreabă el.

   --- Da, dacă folosește anumite plante precum Iarba Apusului, pot fi fatale semenilor mei. Norocul meu însă... este faptul că sunt vampir cu sânge pur.

   --- Dar restul? Ziceai că ești ultima.

   --- Sunt. Merek, Rayn, Kayla și Kaytelin sunt cu sânge semi-pur. Un părinte de al lor a fost transformat în vampir, de asta au și un rang înalt în societate, îi explic, sprijinindu-mă de blat.

   --- Și tu? Adică... cum să-ți spun... l-ai... l-ai transforma pe Sirius?

   Mă opresc câteva secunde. M-a rugat să o fac, iar eu am refuzat. Știu că ar face-o dacă i s-ar întâmpla ceva rău lui Harry, dar nu pot să-l transform. Țin prea mult la el ca om ca să... să-mi înfig colții în gâtul lui.

   --- Nu, n-aș face asta. Țin prea mult la viața lui ca să-i ofer moartea. N-am acea putere și nici nu cred că o să o am, șoptesc, punându-mi o șuviță de păr după ureche. Acum, ce ar fi să bem un ceai?

   --- Înainte de asta, pot să te întreb ceva?

   --- Sigur, dă-i drumul.

   --- Pot să dorm cu tine? Îmi place camera mea, dar parcă... mă simt cam singur acolo.

   Zâmbesc și îi mângâi obrazul, apoi îi sărut pe frunte. Am avut parte de cele mai fericite momente și o să am în continuare. Ce ar putea merge rău?

Ok, ăsta e cel mai lung capitol de până acum, mai este următorul și vai, vine capitolul ăla la care am cele mai mari emoții. Voi munci la ăla... mamă, bag ceva. Sper că v-a plăcut mirobolantul meu capitol cu numărul trei și da, nu mai am răbdare până la capitolul 5. Ayyyyyyy.

Așa, melodia care o descrie cred că cel mai bine pe Cath este „Warrior" de la Beth Crowley, este la media și efectiv este superbă.

Nox!