Lumos!

   Oftez și îmi iau fața în mâini pentru câteva secunde. Sirius e liber, dar pentru cât timp? Știu că nu e prost și că va avea grijă de el ca să nu fie văzut, dar tot îmi fac griji și cred că este normal, nu? Adică, clar n-aș vrea să se întoarcă la Azkaban sau ca dementorii să-i facă ceva.

   Plec spre infirmerie ca să-mi tratez rănile cu ajutorul lui Poppy, desigur, și să văd ce fac copii. Dar, nu ajung bine că se aud niște strigăte. Îmi scot bagheta și îmi refac hainele, cumva, și mă apropii de locul unde se ceartă acele persoane. Nu mare mi-e mirarea când dau nas în nas cu Snape care țipă prin infirmerie.

   --- L-AU AJUTAT SĂ SCAPE, ȘTIU PRECIS! urlă Snape.

   --- Potolește-te, omule! îl aud pe Cornelius cum se răstește la el. Vorbești prostii!

   --- NU-L CUNOAȘTEȚI PE POTTER! zbiară Snape. EL A FĂCUT-O, SUNT CONVINS CĂ EL...

   --- Severus, mai ușor, spun, întrerupându-l. Harry a fost aici tot timpul. Până și Madam Pomfrey îți poate confirma asta, să nu mai zic de Albus.

   Intervenția mea îi face să-și întoarcă atenția asupra mea. Snape, care este negru de supărare, pare să se mai calmeze puțin. Mă apropii de băiat și îi sărut fruntea, el întorcându-mi gestul cu un zâmbet. 

   --- Cornelius, nu-ți face griji, voi vorbi personal cu colegul meu, îi zic zâmbind slab.

   Îi mai arunc o privire lui Harry, apoi îl iau de braț pe Snape și ieșim din infirmerie. Înainte să închid ușa, le fac cu ochiul lor și lui Albus, care aprobă subtil. 

   Mă întorc spre Snape, care este la fel de nervos. Ce pot spune? Nu în fiecare zi îți pleacă șansa de a da pe mâna Ministerului un „criminal" căutat și de a face impresie bună lui Fudge, dar acum vreau să-l calmez, nu pentru mine, ci să nu facă o greșeală pentru care va plăti cu vârf și îndesat.

   --- Încă nu-mi vine să cred că îl suspectezi pe Harry, Severus. A stat aici tot timpul, până și Dumbledore spune același lucru.

   --- Dacă nu el a fost, atunci cum se explică faptul că a scăpat Black? mă întreabă cu maxilarul încleștat.

   --- N-am nicio idee, spun ridicând din umeri.

   Se apropie amenințător de mult de mine, eu făcând pași în spate, izbindu-mă într-un final de perete. Bun, trebuie să opresc acest prost obicei pentru că o să-mi fac și mai multe zgârieturi pe spate.

   --- Tu ai ceva de a face cu asta, nu? Ai ajutat la evadarea lui!

   --- N-ai nicio dovadă, Severus. Nu te va crede nimeni, spun zâmbind în colțul gurii.

   Mă prinde de încheietură și mă trage mai aproape de el. Îmi dispare orice emoție de pe chip și imediat aud afară un tunet, semn că nu mai am mult și pornesc o furtună. Încerc să mă smucesc din strânsoarea lui, dar degeaba. 

   --- Dă-mi drumul, Snape, murmur printre dinți.

   --- Ține minte ce îți voi spune acum, șoptește, îndepărtându-ne de locul unde ne aflam. Voi face tot ce-mi stă în putință să-l îndepărtez cât de mult pot de tine.

   Îmi măresc ochii de uimire și mă zbat mai mult din strânsoarea lui, poate poate reușesc să scap. Dar cum să te pui cu căposul numărul doi? Dacă vă întrebați cine e numărul unu, clar sunt eu.

   --- Nu e posibil și știi bine asta, spun sigură pe mine.

   --- Voi face și imposibilul atunci. Mă voi asigura că îmi vei aparține, va dura e adevărat, dar tot voi reuși. Black nu te merită.

   --- De ce nu? Pentru că tu o faci? întreb, pufnind exasperată.

   --- Nu, pentru că nici eu n-o fac și cred că nimeni ar putea.

   Rămân mută și încep să clipesc des. Pe asta n-am văzut-o, clar. Mă opresc din a încerca de a  mă elibera, parcă vrând să aud ce are de spus.

   --- Cate, meriți pe cineva mult mai bun decât el sau decât mine, care să te facă fericită. Îți pot oferi asta, dar din câte se pare va trebui să-ți arăt. Poate te consideri o Black, dar nu înseamnă că nu-ți pot schimba părerea.

   Îmi dă drumul la încheietură și își pune palma pe obrazul meu. Nu înțeleg de ce nu reacționez, de ce nu vreau să-l dau la o parte sau... de ce simt că-mi regăsesc din ce în ce mai mult vechiul prieten?

   Stăm așa câteva secunde, apoi pleacă. Oftez și încerc să-mi mai potolesc din bătăile inimii, dar nu prea reușesc pentru moment.

   Închid ochii și îmi las capul puțin pe spate, apoi alunec pe perete în jos. Îmi aduc genunchii sub bărbie și las un oftat lung. Are dreptate, într-un fel. Nu știi ce-ți rezervă viitorul, nu știi ce se va întâmpla mâine sau în următoarea lună.

   --- Am pus-o, e clar, murmur pentru mine mai mult și îmi trec o mână peste față.

   Peter este acum liber, iar acea previziune se va îndeplini. Știu că Tom va încerca să revină la putere cu ajutorul acelui șobolan, iar eu nu mai nicio șansă să-l opresc, ci să sper că anul care vine să nu aducă probleme și mai mari decât până acum, dar mereu există și posibilitatea asta.

   Dacă Sirius sau Harry sau oricine altcineva pățește ceva, n-am să mi-o iert niciodată. Nu mi-aș imagina viața fără ei acum, iar dacă îmi sunt luați de lângă mine... nu știu, probabil voi înnebuni. 

   Apoi, îmi revine în cap poțiunea împreună cu vraja cu care i-aș putea aduce înapoi. Noroc că pot aduce mai multe persoane deodată. Trebuie doar să distrug horcruxurile și să găsesc două Talismane ale Morții. La cum o spun, zici că-i floare la ureche, dar nu este. Urăsc când lucrurile se complică atât de mult, dar cel puțin nu trebuie să mă gândesc la asta pentru moment. Am planuri pentru vara asta, chiar dacă nu o să fie alături de nepotul meu.

   Mă ridic și îmi curăț hainele de praf. Da, încă sper că Albus o să-mi dea undă verde și că poate îmi voi îndeplini curând această dorință. 

*******

   --- Moony, chiar nu te pot convinge să rămâi? 

   La câteva ore după discuția cu Snape, Remus s-a transformat la loc și... ei bine, idiotul ăla i-a lăsat să scape faptul că prietenul meu este un vârcolac și s-a împrăștiat vestea în întreaga școală. Pentru asta, n-am să-l iert niciodată!

   Mă apropii de Remus și îmi pun mâna pe umărul lui, întorcându-l spre mine. Zâmbește cu amar și mă ia în brațele lui. Îl strâng și nu pot să cred că, din nou, n-am să-l mai revăd pentru o perioadă.

   --- Știi la fel de bine ca mine că nu pot, spune, luându-mi umerii în palme. Puteam să rănesc un student aseară, să nu mai zic... că te-am rănit pe tine și Sirius, iar asta...

   --- Știi că puțin îmi pasă de ce aș fi pățit eu, îl întrerup cu glas frânt. Dar... nu e corect! Ești un profesor extraordinar, probabil cel mai bun pentru acest post și... și... ești... prietenul meu.

   --- Aș vrea să rămân, chiar aș vrea, dar știi că mâine vor veni scrisorile de la părinți. Nimeni nu vrea un vârcolac ca profesor pentru copii lor.

   Dau să răspund dar mă oprește. Merge în spatele biroului și se apleacă, uitându-se pe harta noastră. Apoi își ridică privirea și zâmbește.

   --- Am văzut că vii, spune el, arătând spre Harta Prădătorului.

   Mă întorc spre băiat. Știam că va fi primul care va veni să ceară explicații pentru decizia lui Moony. Din păcate, nu-l va convinge nici el să rămână. E la fel de căpos cum era și James, să nu mai zic de Sirius.

   ---  Hagrid ne-a spus! zice Harry. Că ați demisionat... Nu e adevărat, nu-i așa?

   --- Ba mă tem că da, răspunde Moony.

   Începe să tragă sertarele și să scoată conținutul lor. Mă doare sufletul când îl văd că face asta.

   ---  Dar de ce? strigă Harry. Sper că nu-și închipuie Ministerul Magiei că aveți vreunamestec în dispariția lui Sirius...

   --- Nu. Profesorul Dumbledore a făcut tot posibilul să îl convingă pe Fudge că de faptam vrut să vă salvez pe voi, la fel și Cath, oftează Remus. Asta a fost ultima picătură pentru Severus.Faptul că a pierdut Ordinul Merlin l-a durut tare... Astfel că, din greșeală, desigur, a lăsatsă-i scape azi la micul dejun că sunt vârcolac... 

   --- Doar nu plecați numai din cauza asta! 

   --- Mâine dimineață, Harry, vor începe să vină bufnițe de pretutindeni, cu scrisori dinpartea părinților îngrijorați, cărora nu le va face nici o plăcere ca odraslele lor să aibă caprofesor un om-lup. Și îi înțeleg. O, Doamne, aș fi putut să vă mușc pe unul dintre voi! Nutrebuie să se mai întâmple niciodată asta!

   --- Dar sunteți cel mai bun profesor de „Apărare contra Magiei Negre" pe care l-amavut vreodată! strigă Harry. Nu plecați! Cath!

   Scot un oftat lung și merg la Harry, mângâindu-i obrazul.

   --- Am încercat totul, scumpule, dar nu mai pot face nimic. E decizia lui, nu a mea.

   Moony continuă să-și golească din sertare. Știu că Harry se gândește la o metodă cum să-l convingă cum să nu plece, iar Remus, care se pare că s-a prins și el, spune:

   --- Din câte mi-a spus domnul director, ai salvat o mulțime de vieți nevinovate aseară,Harry! Sunt foarte mândru că ți-ai însușit ce ți-am predat eu! Povestește-mi despre Patronusul tău.

   --- De unde știți asta? întreabă Harry zăpăcit.

   --- Ce altceva i-ar fi putut alunga pe dementori?

   Apoi începe să ne povestească tot ce s-a întâmplat, inclusiv despre cel de-al doilea Patronus în formă de cerb. Când termină, Remus surâde din nou.

   --- Da, tatăl tău era întotdeauna cerb când se transforma, zice el. Ai ghicit... de-aia îi spuneam Prongs. Dar nu înțeleg de ce a apărut încă unul sub formă de cerb.

   --- Se prea poate ca...

   --- Harry, tatăl tău trăiește prin tine, spun zâmbind slab. Probabil că sufletul lui a luat forma unui Patronus.

   --- Nu prea știu, Cath, dar altceva mai plauzibil nu există, zice Moony, aruncând niște cărți în valiză.

   Închide sertarele, apoi se uită la Harry.

   --- Ține, am adus-o azi-noapte din Coliba Urlătoare, spune el, dându-i înapoi mantia de la James. Și... ezită, apoi îi întinde și Harta Prădătorului. Nu-ți mai sunt profesor, așa că nu mă simt vinovat dacă ți-o dau și pe asta. Mie nu-mi folosește și sunt convins că tu, Ron și Hermione o să știți ce să faceți cu ea. Și Cath, ai grijă să nu dea într-o belea, completează, eu începând să râd.

   Băiatul ia bucata de hârtie și zâmbește larg.

   --- Mi-ați spus că Moony, Wormtai, Wings, Padfoot și Prongs ar fi vrut să ies pe furiș din castel... și mi-ați mai spus că li s-ar fi părut de tot hazul.

   --- Exact asta am fi vrut, zice Remus, aplecându-se să-și închidă valiza. Susțin sus și tare că James ar fi fost din cale-afară de dezamăgit dacă fiul lui n-ar fi găsit niciunul dintre pasajele secrete care te scot din castel.

   Se aude o bătaie în ușă. Băiatul își bagă repede în buzunare unele din cele mai de preț obiecte ale tatălui său.

   Era Albus, care nu pare deloc surprins să-l găsească aici.

   --- Trăsura te așteaptă la ieșire, Remus, spune el.

   --- Mulțumesc, domnule director.

   Moony își ia valiza veche și acvariul gol pentru corniței.

   --- Ei bine, la revedere, Harry, spune el zâmbind. Mi-a făcut mare plăcere să-ți fiu profesor. Sunt sigur c-o să ne mai întâlnim. Domnule director, nu-i nevoie să mă conduceți până la ieșire, mă descurc.

   --- Bine, Remus, la revedere, zice Albus calm.

   Remus dă mâna cu Dumbledore, apoi îi adresează un ultim salut din cap lui Harry. Mă încrunt pentru câteva momente. Să fiu a naiba! Am uitat să-i spun de planul meu! E, am zis că sunt mai mult cu capul în nori, dar nimeni nu mă crede.

   Plec repede, sperând că n-a ajuns prea departe. Ies din castel , strigând după prietenul meu. Acesta mă aude și își pune în spate bagajele, apoi se apropie de mine și mă prinde, înainte să mă împiedic și să dau cu nasul de pământ.

   --- Wings? Ai uitat să-mi spui ceva? 

   --- Da, răspund eu, încercând să-mi recapăt suflul. Vara asta, am de gând să-l iau pe Harry la mine, iar dacă reușesc, îl voi duce la conacul meu din Pădurea Fiarelor. Dacă voi reuși asta, vrei să fii acolo de ziua lui?

   Îmi zâmbește și clatină din cap. Începe să râdă ușor.

   --- Normal că voi fi acolo și la cât de încăpățânată te știu, vei reuși. Atunci, ne-am revedea mai curând decât aș fi crezut, spune el.

   Îmi sărută fruntea, apoi mă îmbrățișează pentru ultima dată. Se urcă în trăsură și pleacă...

   Restul zilelor au trecut atât de repede, că nici n-aș fi crezut. Să rezum, în tot timpul ăsta m-am răzbunat pe Miorlăitus, împreună cu Peeves, desigur și am intervenit în a-l trece pe Harry la Poțiuni, la examen, cu ajutorul lui Albus.

   Gryffindor a câștigat Cupa Caselor al treilea an consecutiv, iar ăsta e unul dintre cele mai bune lucruri. Am mai primit vești de la Sirius și Remus, ambii fiind bine, iar Pads mi-a mai explicat niște lucruri pe care nu a apucat.

   Acum este ultima zi, îmi fac bagajul și sunt gata să plec. În tot acest timp, Dumbledore nu mi-a dat vreun răspuns, deci sunt mai mult ca sigură că nu va accepta nici anul ăsta să-l iau pe băiat cu mine. Dar uite că azi...

   --- Catherine? Ești gata de drum?

   Mă întorc spre cel care a întrebat și aprob din cap. Albus se apropie de mine și se uită la valiza mea.

   --- Știu că probabil te întrebi de ce nu te-am întrebat în legătură al doilea Patronus în formă de cerb, nu? mă întreabă cu aceeași sclipire în ochi.

   --- Cam așa, mărturisesc eu.

   --- James trăiește prin Harry, desigur, dar și prin tine. Dovadă este Patronusul tău schimbător. Știam că ești tu, dar mai știam și că tu ai fost acel șarpe care l-a oprit pe Remus.

   --- Ai aflat, deci, zic într-un final.

   --- Mi-a spus băiatul în ziua plecării lui, zice el zâmbind slab. Ai foarte mult curaj și de fiecare dată îmi demonstrezi asta. Drept răsplată pentru tot ce ai făcut pentru școală, pentru nepotul tău și pentru toți, te las.

   Ridic o sprânceană, neînțelegând ce vrea să spună.

   --- Te las să faci ceea ce ți-ai dorit până acum.

   Îmi măresc ochii și rămân cu gura căscată. Simt cum vreau să plâng și să râd în același timp. Vara asta va fi una de neuitat!

   --- Adică, mă lași?!

Nox!