Lumos! Îmi cer scuze pentru acțiunea extrem de grăbită! Lipsă de inspirație!

   --- Cred că știu cine va fi următoarea mireasă... Încă nu-mi vine să cred că ți-a dat inelul înapoi!

   Roșcata începe să țopăie pentru a nu știu câta oară în seara asta, eu, desigur, râd de reacția ei. Au trecut câteva zile de la scrisoarea lui Sirius, zile în care am purtat non-stop inelul. Mă uit la mâna pe care este așezat și zâmbesc. Mă simt atât de fericită în sfârșit.

   Gașca mea a venit acum câteva ore ca să le comunic ultimele noutăți, având în vedere că nu le-am mai trimis niciun mesaj. 

   --- Gata, Kayt. Cred că lui Cath i-au ajuns chiuielile tale, râde Merek de ea. Suntem bucuroși pentru tine, prințeso, sincer.

   --- Da, acum pot să te strig Black? Evans e cam demodat, mă tachinează Rayn.

   --- Nu încă, bufonule, spun pe un ton grav. Sirius n-a scăpat de dementori, iar dacă vreau să am o căsnicie liniștită cu el, trebuie să-i arătăm nevinovăția. O dată, iar al doilea lucru ar fi ca Harry să afle adevărul bun.

   --- Mda, să înțeleg că a reacționat oribil atunci, înainte de sărbători, nu? întreabă Alton zâmbind slab.

   Oftez și privesc pe fereastră. Într-un final aprob din cap și zâmbesc nervos. Mă cunosc mai bine decât oricine pe această lume.

   --- Da, a reacționat urât de tot. Pe de o parte mă bucur că n-a aflat ce s-a întâmplat când au murit părinții lui, dar mă doare sufletul când a aflat așa despre mine și Sirius.

   --- Știi cum se spune, tot răul spre bine, zice Yv zâmbind sincer. Acum, vreau să știu ce dracu se petrece cu tine și Snape!

   --- Nu începe și tu! zic furioasă. Nici eu nu știu, bine?! M-am săturat de întrebarea asta idioată!

   --- Tu da, noi nu. Ți-a mângâiat obrazul? Serios? întreabă Rayn amuzat și furios în același timp. De ce nu l-ai oprit?

   --- Eram șocată! zic ofensată. De unde era să știu că va face asta?!

   --- Aici ai dreptate, dar puteai să te dai cu un pas în spate, spune Kayla încrucișându-și brațele la piept. 

   Oftez și încep să mormăi. În două vaze pe masă, sunt trandafirii de la amândoi. Unul negru, unul roșu și nu știu de ce l-am păstrat pe cel de la Snape.  

   Un râset sparge liniștea ce s-a așternut. Ridic o sprânceană și aștept să se oprească celălalt bufon, eu bătând din picior nervoasă.

   --- Scuze, dar trebuie să recunoști că situația asta este destul de aiurea, se apără Merek. Sirius va fi închis de data asta pentru o crimă pe care a comis-o cu adevărat.

   --- Ce vrei să spui cu asta? întreabă Kaytelin nedumerită.

   --- Când va afla că Miorlăitus a pus mâna pe tine, va turba. Idem pentru blondul de Malfoy, Domnul Crispat, zice zâmbind în continuare.

   --- Pe Lucius îl voi omorî chiar eu, șoptesc, privind în gol. Numai că la el n-am putut reacționa cum trebuie, fiind extrem de vulnerabilă.

   --- Nu o pot face eu? Să-l chinui puțin? întreabă Yvonne cu o sclipire ciudată în privire. Mi-a sărutat prietena a cărei inimă a fost luată deja, plus că acum vom juca în sfârșit la nunta ta!

   --- Și ce nuntă! spune Kayla visătoare. Îți dai seama că Sirius va recupera timpul pierdut, nu? 

   Roșesc teribil de tare când le văd rânjetele și îmi întorc privirea în altă parte. Să zicem că în curând majoritatea scenelor din cărțile mamei le voi trăi pe propria piele...

   --- Asta înseamnă că vom avea nepoței?

   --- Tăceți! strig rușinată. Nu știu dacă... dacă mai pot avea copii.

   Zâmbetele le dispar imediat, expresia lor fiind înlocuită cu una tristă și compătimitoare. De când am pierdut-o pe Lyra, am avut această teamă că s-ar putea să nu am cui să-i dăruiesc iubirea mea maternă. 

   Un vampir, mai ales dacă este femeie, care are mușcătura unui vârcolac care renunță la partea lui umană, rămâne fără imortalitate și fără șansa de a mai avea copii. Nu știu dacă se aplică și în cazul meu, dar dacă îl ucid pe Greyback, efectele fatale pe care le-a avut asupra mea vor dispărea. De asta îmi doresc atât de mult să-i înfig în piept un pumnal de argint.

   Fetele se apropie de mine și mă strâng în brațe. Dacă îi voi distruge, voi scăpa de probleme și voi putea trăi fericită. Dar, când se va întâmpla asta?

*******

   Vacanța s-a încheiat de câteva zile. Am petrecut extrem de mult timp cu Harry să compensăm tot ce am pierdut. Am aflat că a primit un Bolid, dar Minerva l-a confiscat, în caz că Sirius Black i l-a trimis, lucru care tocmai s-a întâmplat. Știu că Sirius n-a pus blesteme asupra măturii, dar nu pot zice asta.

   Este joi seara și mă plimb pe holuri. Mda, n-am de lucru așa că mi-am ales să hoinăresc și să caut ceva de făcut. 

   Când trec pe lângă sala unde se ține Istoria Magiei mă opresc și mă întorc ridicând o sprânceană. Se aud voci și incantații. Bun, mod curiozitate activat.

   Deschid ușa încet și intru pe furiș. Zăresc două siluete, una pe podea, cealaltă lângă ea. Mă uit în dreapta unde un cufăr mare tronează. Zâmbesc slab pentru că îmi dau seama ce se întâmplă. Mă sprijin de tocul ușii și zic tare cât să mă audă:

   --- Să ghicesc, nu i-a ieșit din prima, nu?

   Remus se întoarce imediat spre mine și îmi zâmbește slab. Harry, care din câte se pare și-a pierdut cunoștința, este lângă el.

   --- Da, mă ajuți să-l trezesc?

   --- Cu cea mai mare plăcere, zic zâmbind cald.

   Mă apropii de Remus și îi pun o mână pe umăr, apoi îmi îndrept atenția spre băiat. Îi iau fața în mâini și îi mângâi obrajii, apoi îl scutur puțin. Se încruntă, deschizându-și ochii în cele din urmă.

   --- Harry, dragule, sunt aici, îi șoptesc.

   --- Îmi pare rău, mormăie , ridicându-se în capul oaselor, punându-și capul pe umărul meu preț de o clipă.

   --- Te simți bine? întreabă Remus.

   --- Da...

   Se ridică ținându-se de una dintre bănci și apoi se sprijină de ea.

   --- Ține, spune Moony și-i dă o broscuță de ciocolată. Mănânc-o înainte să mai facem o încercare. Nici nu mă așteptam să-ți iasă din prima. Ba chiar aș fi avut un șoc dacă ți-ar fi ieșit.

   --- Eu nu, zic răgușită puțin. Harry e puternic, dar cum ai spus și tu, nu mulți vrăjitori de vârsta ta reușesc să producă un patronus.

   --- E tot mai rău, murmură băiatul, mușcând capul broscuței de ciocolată. Am auzit-o și mai tare de data asta - și pe el - pe Voldemort...

   Mă uit la Remus care pălise mai mult, iar eu... eu simt că mai am puțin și izbucnesc în plâns. Nu-l pot lăsa singur acum, când are nevoie de amândoi.

   --- Harry, dacă nu vrei să continui, te-nțeleg perfect...

   --- Ba vreau, spune Harry hotărât, îndesându-și în gură restul broscuței de ciocolată. N-am încotro! Dacă vin iar dementorii la meciul nostru cu Ravenclaw? Nu-mi permit să mai cad o dată. Dacă pierdem meciul ăsta, adio Cupa Quidditch!

   Chicotesc slab, abținându-mă să nu râd. Cei doi se întorc spre mine și efectiv explodez. Încep să râd, așezându-mă pe o bancă. Am de dat niște explicații.

   --- Harry, să nu crezi că râd de tine sau de situație, dar... ce pot spune? Ești un Potter în toată regula! zâmbesc larg și îi fac cu ochiul.

   --- Adică? întreabă nedumerit.

   --- Taică-tu era la fel! Țin minte că o dată a căzut și el de pe mătură, să nu mai spun de mine, care eram o stângace de primă clasă. Am pierdut un meci și după, vai de capul meu, a fost la fel cum ești și tu acum!

   Chicotește și el, iar Remus mă privește râzând. 

   --- Să știi, Harry, începe Moony, că draga ta profesoară aici de față, se împiedica de aer, nu doar de cozile ei de mătură.

   --- Remus! Nu mă face de râs în fața băiatului, te rog! spun ofensată.

   --- Tu singură te faci, nu eu. Vrei să-i spun ce ai făcut în anul 5? Hm?

   --- Să nu îndrăznești! El m-a provocat și mi-a stricat reputația atunci! Dar și eu i-am făcut-o, zic rânjind la amintirea aia.

   Harry începe să râdă de micul nostru joc. Cel puțin i-am readus zâmbetul pe chip.

   --- În regulă atunci, spune Remus. Poate n-ar fi rău totuși să-ți alegi o altă amintire, o amintire din cale-afară de fericită, pe care să te concentrezi. Se pare că asta de adineauri n-a fost destul de puternică.

   Mă dau în spate, nevrând să mai am de a face cu acel bogart afurisit. Îmi țin bagheta pregătită, doar în cazul în care dementorul îl va afecta mai tare.

   --- Gata? întreabă Remus, punând mâna pe capacul lăzii.

   --- Gata, răspunde Harry.

   --- Start! rostește Remus, trăgând capacul.

   În sală se lasă un frig polar și se întunecă. Dementorul alunecă înainte, răsuflând hârâit; o mână putrezită se întinde spre Harry.

   --- Expecto Patronum! urlă băiatul. Expecto Patronum! Expecto Pat...

   În secunda următoare cade la podea. Oftez și alerg spre corpul lui. Bogartul își schimbă forma în cadavrul lui Sirius, numai că de data asta știu că nu e real, știu asta.

   Ridic bagheta și rânjesc.

   --- Riddikulus! strig, iar trupul fără viață al lui Sirius se transformă într-al lui Malfoy, apoi se retrage în cufăr.

   --- Aiurea sentimentul, spune Remus care se așează lângă mine. Ai reușit.

   --- Da, dar acum avem de lucru, Moony.

   --- Exact, zice și îl apucă pe băiat de umeri. Harry! Harry... trezește-te...

   Remus îl plesnește peste față, destul de tare. Îi ia puțin timp să-și dea seama de ce este întins pe podea.

   --- L-am auzit pe tata, bâiguie el. E prima dată când îl aud - a încercat să-l oprească singur pe Voldemort, să-i dea timp mamei să fugă și să scape...

    Își apleacă fața. Trag aer în piept și lacrimile îmi inundă ochii, apoi îl privesc pe Remus. Știu la ce se gândește. James a fost curajos în noaptea aia, riscându-și viața pentru Lily.

   Îl trag pe Harry într-o îmbrățișare. Dacă este cineva care să-l înțeleagă, aceea sunt eu.

   --- L-ai auzit pe James? întreabă Remus cu regret în voce.

   --- Da.

   Își ridică privirea spre el.

   --- Dar... să nu-mi spuneți că l-ați cunoscut pe tata.

   Pufnesc zâmbind slab. Nu cred că există vreun om care să nu-l fi cunoscut sau măcar să nu fi auzit de James Potter. Mă număr printre oamenii care l-au cunoscut atât de bine, încât eram de nedespărțit.

   --- Ba... ba da, l-am cunoscut alături de Cath, spune Moony. Am fost prieteni la Hogwarts. Uite ce-i, Harry, poate c-ar fi bine să ne oprim în seara asta. E o vrajă ridicol de avansată. Nici n-ar fi trebuit să-mi dea prin cap să te expun la așa ceva...

   --- Nu! exclamă Harry și se ridică din nou. Mai încerc o dată! Nu mă gândesc la lucruri suficient de fericite, cred că asta e. Ia stați...

   --- Remus, spun calmă, lasă-l să mai încerce. Ca să ajungem la destinațiile frumoase, trebuie să trecem prin locuri groaznice. Lasă-l.

   Aprobă din cap și îl așteptăm pe Harry, care pare să fii găsit ce căuta. Face câțiva pași și ajunge în fața lăzii.

   --- Gata? întrebă Moony. Te concentrezi puternic? În regulă, start!

   Trage capacul lăzii pentru a treia oară, iar dementorul se ridică la loc; clasa devine întunecoasă și rece.

   --- EXPECTO PATRONUM! EXPECTO PATRONUM! EXPECTO PATRONUM! strigă Harry.

   Numai că, de data asta, magia se petrece. Din bagheta lui țâșnește o umbră argintie care plutește între el și dementor.  Zâmbesc și mă ridic din locul meu. Asta da! Așa trebuie să se întâmple.

   --- Riddikulus! răcnește Remus, țâșnind înainte.

   Se aude un pocnet zdravăn, iar Patronusul noros dispare. Harry se prăbușește într-un scaun, iar eu alerg spre el, prinzându-l de umeri. Îmi zâmbește și își pune brațele după gâtul meu, timp în care Moony se ocupă de bogart.

   --- Excelent! strigă Remus, apropiindu-se cu pași mari de locul unde stăteam. Excelent, Harry! Așa trebuie să începi, categoric!

   --- Putem să mai încercăm? Doar o dată?

   --- Nu acum, răspunde ferm Remus. Ajunge pentru o seară. Ține.

   Îi dă lui Harry un baton mare din cea mai bună ciocolată de la Honeydukes. Acum îmi făcu poftă, lupul ăsta...

   --- Mănânc-o pe toată dacă nu vrei să mă jupoaie Madam Pomfrey de viu.

   --- O voi face eu înaintea ei, stai calm, zic rânjind malefic.

   --- Tocmai de asta o prefer pe Poppy, crede-mă, spune înghițind în sec. Săptămâna viitoare, la aceeași oră?

   --- În regulă, răspunde Harry.

   Mai mușcă o dată din bucata de ciocolată, apoi dă să plece, dar se oprește în prag. Am o bănuială de ce a făcut asta și mă pregătesc emoțional.

   --- Domnule profesor Lupin? Dacă l-ați cunoscut pe tata, înseamnă că l-ați cunoscut și pe Sirius Black.

   Remus se întoarce foarte repede, apoi se uită la mine. Îmi mușc buza inferioară și aprob din cap.

   --- Ce te face să crezi asta? întreabă el tăios.

   --- Nimic... dar știam că și ei fuseseră prieteni la Hogwarts... împreună cu Cath.

   Trăsăturile lui Remus se destind, apoi oftează.

   --- Da, l-am cunoscut, spune el simplu. Sau așa am crezut... cu toții. Ar fi bine să te grăbești, Harry, se face târziu.

   Aprobă din cap și pleacă din clasă. Văzându-mi expresia palidă, Moony mă ia în brațe, mângâindu-mi spatele în semn de suport. Știe cât de mult am nevoie de cineva în acest moment, iar avându-mi amicul lângă mine, nu pot cere mai mult. Vreau doar să se îndrepte situația asta.

   --- Ai pretenții prea mari de la tine, îi spune Moony sever, în a patra săptămână de pregătire. Pentru un vrăjitor de treisprezece ani, chiar și un Patronus nedefinit e o realizare uriașă. Nu ți s-a mai întâmplat să leșini, nu?

   --- Am crezut că un Patronus o să-i... distrugă pe dementori sau ceva de genul ăsta, răspunde Harry descurajat. O să-i facă să dispară.

   --- Un Patronus adevărat asta și face, zic așezându-mă pe catedră. Însă ține cont că ai obținut foarte mult într-un timp foarte scurt. Dacă dementorii o să vină și la următorul meci, o să reușești să-i ții la distanță îndeajuns încât să te poți întoarce la sol.

   --- Spuneați că dacă sunt mai mulți e mai greu, spune Harry.

   --- Avem toată încrederea în tine, spune Remus cu un surâs. Uite-aici, ți-ai câștigat dreptul la o băutură. Ceva de la Trei Cozi de Mătură, n-ai mai încercat așa ceva pân-acum.

   Scoate trei sticle din servietă.

   --- Bere cu caramel! exclamă Harry. A, da, îmi place chestia asta!

   Remus ridică o sprânceană, la fel și eu. O, doamne, dacă a aflat de Harta Prădătorului, am pus-o. Trebuie să-l scot din situația asta repede!

   --- Of, Remus, zic și îi dau un cot în braț. I-am adus eu acum câteva zile. Și pun pariu că Ron și Hermione i-au adus, nu?

   --- A, da, mi-au adus ultima dată când au fost la Hogsmade, spune el imediat.

   --- Am priceput, spune Remus, tot bănuitor. Bun, să bem pentru victoria casei Gryffindor în meciul cu Ravenclaw! Chit că n-am voie să țin cu nimeni, ca profesor, adaugă el imediat.

   --- Nu mă lua cu de-astea, Remus. Mereu țin cu Gryffindor când are vreun meci, zic rânjind. Păcat că n-ați jucat cu Slytherin, Harry, tare aș fi vrut să văd cum îi tăbăcești fundul capului ăluia blond.

   Băiatul pufnește, zâmbind. Iau o gură din sticlă și îmi îndrept spatele, purtând o față serioasă. Da, am de gând să-l imit. Harry se încruntă puțin, iar Moony se abține să nu râdă. 

   --- „ Eu sunt Malfoy, Draco Malfoy. Tu știi cine e tatăl meu? Așteaptă până să audă despre asta pentru că vei rămâne fără loc de muncă!"

   Fac niște expresii dramatice, dar la cât de stângace sunt, evident că mă dau pe spate și ajung pe podea cu o bufnitură. Ouch, ăla era spatele meu!

   Mă ridic repede și îmi curăț praful de pe mine. Le zâmbesc nervos, mai mult rușinată și izbucnesc într-un râs contagios. Bun, la teatru sunt bună, trebuie doar să mă asigur că nu cad de pe scenă.

   Orele de antrenament au decurs bine, la fel și meciul cu Ravenclaw.

   Da, a trecut destul de repede săptămâna, la fel și meciul care a fost unul intens, ce s-a terminat cu victoria casei mele și, bine înțeles, cu detenție și puncte scăzute de la Slytherin pentru niște prostii făcute fix atunci.

   Am rămas la petrecerea de după și m-am întors în camera mea pe la vreo două dimineața. Acum, mi s-a făcut cam foame și cam vreau să mănânc ceva. Nu m-am schimbat de rochia mea roșie, dar nu cred că va ține cineva cont la ora asta. La bucătărie, îmi trimit gustările direct în cameră ca să nu le mai car. Lenea este mare acum, ce pot spune.

   Trec pe lângă camera comună a casei Gryffindor, când ușa cu tabloul se deschide. Ridic o sprânceană curioasă și mă apropii de acel elev care se furișează afară. Îmi aprind bagheta, iar ceea ce văd mă lasă mască. Mâinile încep să-mi tremure, iar inima începe să-mi bată și mai tare. 

   --- Sirius?! șoptesc panicată. Ce naiba?

   --- Cath...

   Îmi duc un deget la buze în semn să tacă și aud pași. Oh, nu, nu pot să-i las să-l ia de lângă mine din nou! Mă privește speriat și vrea să plece, dar îl prind de braț. Mă privește șocat, probabil fiindu-i teamă că îl voi da pe mâna dementorilor. Mă uit pe hol și îmi vine o idee.

   --- Vino cu mine, șoptesc, timp în care îmi întorc lănțișorul. Sper că ce voi face nu va fi o greșeală...

Nox!