Lumos!

   Mă simt rău. Nu, extrem de rău. Nu pot să cred că s-a întâmplat asta. Nu-mi doream o ceartă cu Harry, cum nu-mi doream nici ca el să afle despre Sirius așa. A aflat varianta greșită a poveștii, iar eu... eu am tăcut și am înghițit și acum... l-am pierdut.

   Plâng de câteva ore, iar eu vreau ca acest coșmar să se termine. Îmi afund capul în pernă și strig cât pot de mult. Este singurul lucru care îmi trece prin cap și credeți-mă, îmi trec o grămadă. Trebuia să-i fi spus de el de la începutul începutului, nu să aștept până acum, când știam că îl voi pierde. Urăsc când mă încăpățânez atât de tare, apoi tot eu am de pierdut.

   Înghit în sec și merg la baie. Aprind lumânările și mă privesc în oglindă. Arăt îngrozitor, cu ochii roșii de la plâns, cu fața albă și cu buzele tremurând. Mă simt ca atunci când i-am privit murind...

   Mă stropesc cu apă rece. Nu, nu vreau să mai trăiesc acele momente din nou. Voi încerca să repar ce am stricat, dar acum trebuie să mă odihnesc. Fiind vampir, n-ar trebui să dorm, dar acum chiar vreau asta, plus că mă apucă o durere de cap.

   Sting toate lumânările și mă bag în pătură. Îmi pun capul pe pernă, nu înainte ca o lacrimă să-mi pice pe obraz. Simt cum plutesc, apoi mă trezesc... la conac?

   Mă uit în jur puțin șocată. Revin după extrem de mult timp, chiar dacă este doar un vis. Știu că unul dintre suflete vrea să mă întâlnească, dar cine?

   Decid să mă plimb. A rămas la fel de frumos, exact cum mi-l amintesc. Inspir adânc și simt o adiere care îmi trece prin păr. Locul ăsta mereu îmi aduce aminte de mama.

   --- Știu, scumpo. Era timpul să te revăd. Semeni cu mine și cu tatăl tău în mod egal, știi?

   Simt cum sângele îmi îngheață în vine, iar noi lacrimi apar în colțurile ochilor mei, vrând să cadă. Un nod în gât, mâinile care îmi tremură de emoții și dor sunt ceva normal în acest moment, la fel și sentimentul de vinovăție eternă.

   Mă întorc pe călcâie, dând de o pereche de ochi albaștrii, dar și de un zâmbet larg, același ca al meu. Un păr bogat, lung și castaniu, aproape negru, fix ca al meu și cu trăsături ale feței fine și tinere, în fața mea stă cea care și-a sacrificat viața pentru ca eu să trăiesc.

   --- Mamă? întreb când într-un final mi-a revenit vocea.

   Aprobă din cap și își întinde brațele spre mine. Nu mai aștept nicio secundă și mă arunc în ele, strângând-o, neavând intenția de a-i m-ai da drumul. Simțind cum mă strânge la pieptul ei, nu mai rezist și îmi dau drumul. Plânsete și suspine ies din corpul meu.

   O iubesc din tot sufletul meu și îmi lipsește atât de mult, încât această descărcare este tot ce pot face pentru moment. Îmi ia fața în mâinile ei și mă privește intens în ochi. Îmi zâmbește și îmi întind o mână tremurândă spre chipul ei, ca să-i șterg o lacrimă. Simte la fel ca mine și anume recunoștință pentru puterea pe care o am, dar și tristețea enormă din cauza despărțirii.

   --- Fetița mea, murmură ea. E greu să spun sau să realizez, dar acum ești femeie. Nu-mi vine să cred cât ai crescut și cât de mult semeni cu noi. 

   --- Nici mie nu-mi vine să cred că în sfârșit te revăd. Mamă, îmi pare atât de rău! Pentru tot ce am făcut..., zic pierzându-mi vocea din nou.

   --- Draga mea, nu este vina ta pentru că am ales să te protejăm. Nu puteam să te lăsăm să mori sau să te alături lui Tom. Crede-mă, a fost singura soluție. Acum, haide la o plimbare și să-mi spui problema ta.

   Mă ia de mână și mă trage lângă ea. Mergem împrejurul conacului, adierea blândă a iernii fiind prezentă. Nu simt frigul, dar elementele naturii, mai ales cele mai puternice da. Mama este tăcută de ceva vreme, stând pierdută printre gânduri. Se vede că ne asemănăm din mai multe puncte de vedere.

   Se oprește lângă o tufă de trandafiri roșii. Zâmbesc și îi mângâi brațul, atrăgându-i atenția. Rupe unul și mi-l pune după ureche. Îmi mângâie obrazul și spune cu admirație:

   --- Acum se observă originile tale latine. Ar trebui să porți mai mult roșu decât negru, te face mult mai tânără, nu că n-ai fi.

   --- Știi de ce îi prefer pe cei negrii. Mai știi când mătușa Adelaide i-a adus din Turcia? Ți-au devenit ca o obsesie apoi, spun râzând ușor.

   --- Da, sora mea vitregă mereu avea darul de a mă impresiona cu minunile naturii, zice melancolică. Păcat că n-ai cunoscut-o foarte bine.

   Tac. Nici pe ea, nici pe nașa mea nu am apucat să le cunosc bine sau să mă atașez de ele din cauza lui Tom. Le-a omorât când aveam patru ani, iar atunci, chiar dacă înțelegeam multe lucruri, moartea nu s-a numărat printre ele.

   Mama oftează, apoi își întoarce privirea către mine. Trebuie să vorbesc cu ea, pentru că nu-mi voi găsi liniștea prea curând.

   --- Mamă? Pot să-ți cer un sfat? întreb punându-mă în fața ei.

   --- Legat de el, nu? ridică o sprânceană știutoare. Ascultă, Cath, știu cât de mult îl iubești și știu cât de mult ține la tine. Nu-ți face griji în privința băiatului. Își va da seama că a mers prea departe și va vorbi cu tine. Doar nu te impacienta.

   --- Dar cum-...

   --- Ai răbdare, mă întrerupe punându-și o mâna pe umărul meu. Încearcă să ai mai multă încredere în deciziile tale și în tine, mai ales. Ai prostul obicei de a te învinovăți pentru multe lucruri rele care ți se întâmplă, chiar dacă vina nu-ți aparține.

   --- Dar îmi aparține! protestez imediat. Voi, Lily, James, Marlene, Alice, Frank, Sirius și acum Harry! Băiatul nu vorbește din cauză că i-am ascuns...

   --- O minciună? întreabă ea întrerupându-mă din nou. Harry a aflat un adevăr incomplet și greșit. Singurul lucru adevărat aflat de el este faptul că tu îl iubești pe Sirius și că este nașul lui. Nu te mai învinovăți, pentru numele lui Dumnezeu!

   Mă lasă fără cuvinte, ca de obicei. Mama mereu are cele mai bune argumente când vine vorba despre certuri sau situațiile ca cea de acum. Îi simt o mână prin păr, iar cealaltă după umeri, trăgându-mă spre ea. Nu pot exprima ce simt acum, când o știu aproape de mine, apoi nu o voi mai vedea.

   --- Bun, cum tu nu mai zici nimic, îți voi pune o întrebare: Ce este cu tine și Snape?

   Îmi măresc ochii și pun distanță între noi imediat. Eu și Miorlăitus? Douăzeci și șapte de ani departe de mine și a înnebunit! Bun, eu mint acum...

   --- Cath, n-ai vorbit cu nimeni despre asta, știu, dar vreau să știu ce simțeai pentru el înainte de relația ta cu Remus în anul cinci, spune mama serioasă din nou.

   Oftez și mă așez pe jos. Mama mă acompaniază și mă privește răbdătoare. Nici Prongs nu știe despre asta, nici Lily și cred că singurul care a știut despre asta vreodată este Albus. Cred că e timpul ca ea să afle despre asta, până la urmă cui să-i spună în afară de papa?

   --- Am fost îndrăgostită de el... în anul cinci..., spun cu jumătate de gură.

   --- Oh, scumpo...

   Îmi pun capul în poala ei și privesc în gol cerul. Sentimentele mele erau atât de amestecate atunci, încât nu mai știam de mine sau de lumea din jur. Da, am fost îndrăgostită de acest idiot cu care mă cert zi de zi.

   --- Când am cunoscut-o pe Lily, l-am cunoscut și pe el. Stăteam mult timp cu ei, dar și cu Prongs și ceilalți. Într-o perioadă, cred că din anul trei, m-am îndepărtat de roșcată pentru că eram geloasă pe faptul că petrecea mai mult timp cu el decât eu cu el. Iubirea asta a fost înlocuită cu ură când a jignito pe Lily și când mi-a făcut cicatricea.

   Ea îmi mângâie părul și chipul, apoi îi simt buzele pe frunte. Mi-e dor de acest mic gest, dar intens pentru mine. Trag aer în piept și privesc cerul înstelat, apoi la luna care este aproape plină. Trebuie să-i dau elixirul lui Moony și mâine, iar eu trebuie să ies la vânat după Crăciun.

   --- Știi? rupe mama tăcerea zâmbindu-mi drăgăstos. Poate mai poți salva prietenia cu el dacă nu v-ați mai încăpățâna atâta. Uneori mă întreb cum de nu sunteți împreună.

   --- Mamă! Îl iubesc pe Sirius și pe nime-...

   --- Nu te mai justifica, Cath, mă întrerupe din nou. Știu că mai simți ceva pentru el, chiar dacă este undeva între ură și iubire, dar nu neg că-l iubești pe Sirius. Va trebui să faci o alegere, dar nu acum, ci când totul va fi liniștit.

   Zâmbește încă o dată și apoi dispare, urmând apoi ca eu să mă trezesc. Îmi iau fața în mâini și scot un fel de mârâit. De ce toată viața trebuie să se rezume la alegeri? DE CE?!

   Chiar nu știu ce să mai fac, sincer. M-au dat peste cap și nu mai știu de mine. Nu neg că vreau să repar relația mea cu Snape, dar să mai am sentimente pentru el după tot ce a făcut? Nicio șansă!

   Pentru moment vreau să repar relația cu Harry, apoi mă voi gândi ce voi face și cu el. Mă bag înapoi în pat, aruncându-mi peste cap pătura. N-am nicio intenție să părăsesc camera în următoarele zile.

   Dar cum soarta nu ține cu mine aproape niciodată, aud bătăi în ușă. Mormăi câteva înjurături și mă ridic cu greu, adică cu lene din pat și merg să deschid. Nici nu crăp bine ușa, că persoana respectivă intră val-vârtej în cameră, eu pierzându-mi echilibrul și ajung pe podea. Grozav început!

   --- Scuze, nașă, spune Cedric cât timp mă ajută să mă ridic.

   --- Stai calm, nu e ca și cum e primul necaz al meu, zic pe un ton sarcastic.

   --- Mi-a spus Remus de aseară și voiam să vin să dorm cu tine, dar apoi m-am gândit că poate vrei să stai singură.

   --- Da, chiar voiam să fiu doar eu cu mine. 

   Oftez și îl trag într-o îmbrățișare. Îl aud și pe el trăgând aer în piept, apoi îi simt brațele în jurul meu. Nu știu ce m-aș face fără el, serios.

*******

   De câteva zile bune n-am ieșit din cameră. Este Crăciunul, iar eu stau aici singură și nefericită. N-am crezut că o să se întâmple asta din nou și adică să nu sărbătoresc alături de cei pe care îi iubesc.

   Aseară a fost lună plină, iar săracul Moony a trebuit să se transforme. Am stat toată noaptea alături de el pentru că și eu trebuia să plec din castel, chiar dacă nu mai sunt elevi acum. Cedric mă vizitează zilnic, la fel și Ron, Hermione, Ginny, Fred și George. Nu de alta, dar să mă facă să simt mai bine. De atunci n-am mai vorbit cu Harry și nici n-am mai fost vizitată în vis de vreun spirit.

   Ăsta probabil cel mai trist Crăciun. Nici pulovărul de la Molly sau scrisorile de la ea, Arthur și Hagrid nu mă pot înveseli. Vreau să se termine ziua asta, la fel ca restul vacanței și să mă întorc la ore, unde aș putea uita de incidentul ăsta.

   Mă pun la birou și încep să-i scriu un răspuns lui Molly. Este îngrijorată și mna, vreau să o asigur că totul este în regulă:

   „ Dragă Molly,

   În primul rând vreau să te calmezi. Fred și George n-au făcut nicio năzbâtie, dar le-am permis să-i facă ce vrea mâței lui Filch. Am o ură pe ea, deci te rog să mă înțelegi. Ron este bine, la fel și Ginny.

   Încearcă să mă scoată din cameră pentru că nu mă simt bine deloc. Am avut o ceartă cu Harry fix înainte de începerea vacanței. A aflat că eu și Sirius...

   Bum, bum, bum.

   Oftez și îmi dau o palmă peste față. Chiar n-am chef de nimeni acum, oricine ar fi. Mă ridic să merg să deschid și înjur în barbă când văd cine așteaptă în fața camerei mele.

   Miorlăitus ridică o sprânceană și cred că așteaptă să-l poftesc înăuntru. Mormăi și îl las să intre, doar pentru că n-am nicio poftă de ceartă cu el acum. Mă așez înapoi în fotoliu și îl privesc cu un zâmbet nervos. Vreau să fiu și drăguță, dar și rea. Înțelegeți ce vreau să spun, nu? Pe scurt, sunt o cauză pierdută.

   --- Ăăă, de ce ești aici? întreb pe un ton cât se poate de calm.

   --- Dumbledore m-a rugat să te chem la cină și să văd cum mai ești, spune el pe un ton neutru.

   --- Sunt foarte bine, mulțumesc, cât despre cină, nu voi lua parte la ea, zic fermă ridicându-mă. Prefer să stau singură.

   --- Ca atunci când nu era Potter?

   Mă întorc spre el și îmi încleștez maxilarul. Nu exploda, orice ai face nu exploda!

   --- Probabil, acum poți să pleci, zic zâmbind forțat, sprijinându-mă de marginea biroului.

   --- Evans, nu te mai încăpățâna, zice dându-și ochii peste cap. Nu-ți fac bine sentimentele astea negative.

   --- Serios? Și știi tu ce-mi face bine și ce nu?

   Îmi încrucișez brațele la piept și bat nervoasă din picior. De ce nu răspunde? Sau, mai bine zis, de ce se apropie anormal de mult de mine și îmi bate inima atât de repede?!

   Simt mâna lui rece pe obraz și îmi măresc ochii. Bun, trebuie să fac ceva. Îl pocnesc sau îi dau cu ceva în cap?

   --- Pentru că văd cât de mult te afectează distanța asta dintre tine și Potter. Ești mătușa lui și îți pasă mult de el. Rămâi aici dacă vrei, n-am să te oblig să cobori, dar nu vreau să te văd cum te îngropi înapoi în întuneric.

   M-a lăsat mască, pur și simplu! Îmi cobor privirea în pământ, să pară că mai mult sunt nervoasă de gestul lui decât rușinată.

   Câteva secunde mai târziu, în fața ochilor îmi apare un trandafir roșu. Mă uit repede la el și văd cum își apropie fața de a mea. Nu, nu, nu, nu, NU! Să nu se întâmple asta! Acolo unde era palma lui, îi simt buzele la fel de reci. Se îndepărtează și vrea să plece, dar se întoarce.

   --- Ți se potrivesc mai bine cei roșii. Crăciun fericit, Catherine.

   Și cu asta închide ușa în urma lui. Este pentru prima dată când vreau să mă cert cu el atât de tare, încât simt cum îmi explodează capul! Sentimentele mele sunt atât de amestecate!

   Oftez. Îl iubesc enorm de mult pe Sirius, dar dacă se vor îndeplini cuvintele mamei? Prefer să nu mă gândesc la asta acum, vreau doar să-l revăd cât mai repede pe Pads și să-l strâng în brațe.

   Două ore mai târziu sunt tot aici, așteptând să vină seara. N-am primit niciun cadou de la iubirea mea, nu că m-aș fi așteptat, pot înțelege, cu toți dementorii care împânzesc castelul, dar tot simt acel sentiment ciudat, de parcă voiam să trimită ceva.

   Îmi fac de lucru, aranjându-mi cărțile din bibliotecă. Trebuie să scap de unele, nu de alta, dar vor face mișto de mine fetele din nou și nu-mi prea arde de asta. Încep să citesc un pasaj dintr-o carte de poțiuni care este într-o spaniolă veche. Spune de Licuarea Aducerii Morților, dar nu și de rețetă. De câteva luni tot caut cartea unde se afla pentru că idiotul de Rayn a pierdut-o.

   Liniștea este deranjată de noi bătăi în ușă. Începe să mă calce pe nervi faptul că n-am ieșit să socializez, dar acum ce să fac?

   --- Intră, e deschis, spun pe un ton ridicat cât să mă audă.

   Ușa se deschide și în secunda următoare privesc acolo. Un păr răvășit și o pereche de ochi verzi îmi atrag atenția. Pun cartea la loc și zâmbesc slab.

   --- Harry, ce te aduce pe aici? întreb apropiindu-mă de el.

   Când ajung lângă el, îmi sare în brațe, ca mai apoi să ajungă în genunchi. Rămân șocată și vreau să mă așez lângă el, dar nu mă lasă. Suspină și îi simt lacrimile care îmi udă poalele rochiei.

   --- Îmi pare rău! spune el răgușit. Regret că am vorbit așa cu tine, dar eram atât de nervos încât nu mai judecam. Nu te pot acuza că l-ai iubit pentru că l-ai cunoscut înainte de... de..., suspină și încearcă să-și găsească cuvintele. Regret, regret din tot sufletul! Când am văzut că nu ai mai coborât din cameră atâtea zile și când Dumbledore era atât de îngrijorat pentru tine, m-a cuprins sentimentul de vinovăție. Eram furios pentru că n-am aflat de la tine, dar nu trebuia să fac așa!

   Inima mea plânge. Mă așez lângă el, îi iau fața în mâini și îi șterg lacrimile. Îl sărut pe frunte și îi zic cu o voce la fel de răgușită ca a lui:

   --- Dragule, cu toții facem greșeli. Trebuie să ni le recunoaștem și să iertăm, lucru pe care l-am făcut. 

   --- Cum... cum poți să mă ierți după tot ce ți-am spus? mă întreabă el, timp în care zâmbesc.

   --- Pentru că te iubesc și te consider fiul meu.

   --- Iar eu te consider familia mea, șoptește el, strângându-mă în brațe.

   Îl mângâi pe spate când, pe fereastră, o bufniță neagră îmi atrage atenția. Am impresia că ăsta e Sirius. Repede, găsește un motiv să-l scoți pe Harry din cameră ca să citești ce are aia în cioc!

   --- Ce zici să rămâi aici peste noapte? îl întreb când mă îndepărtez de el.

   --- Ar fi excelent, merg să mă schimb și să-i spun lui Ron.

   Îmi zâmbește și pleacă din cameră. Mă ridic repede, aproape ca o disperată și alerg spre fereastră, deschizând-o. Cine m-ar vedea ar zice că sunt o nebună.

   Las bufnița să intre să văd o cutiuță legată de piciorușul ei. Desfac legătura, inima bătându-mi foarte repede. După ce o iau în mână, pasărea mă ciupește și zboară. O înjur și mă uit la micul obiect negru.

   Deschid ușor cutia, iar înăuntru era un mesaj și... un inel? Îl scot din locul lui și mă uit mai îndeaproape la fel. Pe piatra neagră din mijlocul lui era imprimat emblema...

   --- Familia Black? murmur emoționată.

   Mă sperii când apare din nou bufnița, de data asta cu un trandafir negru în cioc. Scot capul pe geam repede și în curte, lângă marginea pădurii, un câine mare și negru se uită la mine. Obrajii îmi prind culoare și desfac mesajul de la el. Respirația mi se taie, în ochi apărând noi lacrimi, iar pe buze un mic zâmbet pentru că sunt paralizată de emoție.

   „ Înainte de toate, îți urez un Crăciun fericit, chiar dacă nu sunt acolo cu tine să-l sărbătorim. Cu acest cadou, de care aș vrea să mă descotorosesc, având în vedere că este al familiei mele, vreau să ți-l dăruiesc. Ți l-am luat acum doisprezece ani și vreau să mă revanșez. Te mai întreb de câte ori va fi necesar, doar ca să-mi răspunzi da. Vrei să mai porți numele Black, unindu-ți destinul cu al meu? Vrei să mai fii soția mea?"

AAAAA, încă unul gata. Să nu mă omorâți, vă rog! Așa, următorul capitol va fi EXPLOZIE, cred. Atât pentru moment și seară plăcută=)

Nox!