Lumos!
--- Mm, unde sunt?
Deschid încet un ochi, apoi pe al doilea și privesc în jur. Sunt întinsă pe pământ, iar eu nu mai pot de spate. Mă ridic în șezut și îmi masez fruntea. Primul lucru pe care îl remarc: sunt încă în Pădurea Interzisă. Al doilea lucru: N-am vreo zgârietură sau ceva și se luminează de ziuă. Al treilea lucru: Sirius nu este aici și se pare că nici n-a fost...
Pentru o clipă am crezut că el m-a prins și mi-a șoptit cuvintele după care am tânjit și o fac în continuare timp de doisprezece ani, iar apoi realizez că totul a fost de fapt un vis. Simt cum în interiorul meu, crapă ceva, mai precis se sparge, în bucățele, inima mea.
Mă ridic în șezut și încep să suspin. Dacă oare chiar nu mai simte nimic pentru mine? Dacă îmi fac speranțe deșarte? Dacă... nu mai însemn nimic pentru el și este furios că eu am dispărut și m-am prefăcut moartă?
Lacrimi fierbinți îmi udă obrajii. Cum pot fi atât de proastă încât să cred că există și cea mai mică șansă să mă mai iubească ca acum mulți ani? Cum?
--- Cath, serios, gândești prea mult uneori. Îți merge creierul cu patru sute de mile la oră și mă întreb cum de nu ți-a luat foc!
Îmi ridic privirea și o văd pe roșcată. Nu orice vulpe, să zic așa, ci una cu ochii de un verde sclipitor, extrem de cunoscut și extrem de iubit.
--- Lily? Dar... Asta înseamnă că eu...
--- Ai fost găsită acum câteva ore inconștientă. Remus te-a cărat până la castel și te-a dus în camera ta, îmi răspunde înainte să-i adresez întrebarea.
--- Se pare că n-am făcut față zilei de ieri... Demonul aproape a preluat controlul și aseară n-am mai putut.
Îmi las privirea în jos. Nu înțeleg ce se petrece cu mine, serios. Apoi, a fost și acel vis cu Sirius, la fel și senzația că totuși a fost acolo. Urăsc aceste situații în care n-am habar de anumite lucruri.
--- N-ar trebui să te îndoiești de asta, Cath. Sirius te-a găsit, dar cum sunt dementorii prin împrejurimi, n-a putut să stea, spune ea, luându-mi mâinile într-ale ei.
--- Poate m-a găsit, dar cum știu că mă... mai iubește? Știu că este pe fugă, dar ar fi putut lăsa un semn ceva, zic cu voce răgușită.
--- Iubirea nu dispare atât de ușor. Crede-mă, Sirius mai are sentimente pentru tine, soro. Cât despre faptul că dacă ți-a lăsat ceva, asta vei descoperi tu când te vei trezi, zice ea cu zâmbetul ei specific, făcându-mi cu ochiul.
Zâmbesc slab. Mereu știe să mă facă să realizez că lumea poate fi mai frumoasă decât ne-o imaginăm, dincolo de cruda realitate, care poate fi, de asemenea, și uimitoare. Mai rar, dar se poate întâmpla.
Lily îmi oferă o îmbrățișare strânsă, apoi simt cum dispare încetul cu încetul, într-un final deschizându-mi ochii în tavanul camerei mele.
Mă ridic în șezut și privesc în jurul meu. Rochia de ieri, care e sfâșiată în partea jos, zace pe scaun, iar alături, pe masă... un trandafir negru. Buzele mi se despart puțin, iar ochii mi se măresc. Asta mi-a lăsat Padfoot înainte să fugă?
Plec din pat și iau floarea printre degete. Culoarea este fabuloasă, rară chiar, crescând în foarte puține locuri, dar el știe unde să le găsească. O trec deasupra nasului, inspirându-i parfumul, apoi o sărut.
Mă încrunt când dau de ceva colțuros. Mă uit în centrul petalelor, unde o foiță de pergament așteaptă ca eu s-o deschid. Un zâmbet copilăresc mi se despică pe față. Până la urmă, mi-a lăsat o parte din sufletul meu, nu negru, ci unic. Iau mesajul și îl desfac, conținutul făcându-mă să roșesc mai ceva ca o sfeclă:
„ N-am crezut că o să te regăsesc. N-am crezut că am să-ți mai văd chipul sub lumina lunii și a stelelor. N-am crezut că îți voi mai auzi glasul strigându-mi numele. Mi-a fost greu să cred toate astea, dar când gustul dulce al buzelor tale l-a întâlnit pe al meu, am știut. Ne vom revedea curând, iubirea mea."
Foarte poetic, Sirius, extrem de poetic! Romantic incurabil ce ești, iar îmi faci inima să bată repede și să simt din nou fluturii în stomac! Dar, cred că de fapt este un roi de albine... nu mai contează!
Starea bună nu durează prea mult, pentru că aud pași. Aoleu, ascunde repede!! Îmi trec ochii repede prin cameră și pun trandafirul și mesajul într-o cutie de pantofi. Original, ce pot zice?!
Ușa se deschide încet, lăsând la iveală capul Minervei. Aceasta mă privește uimită, apoi răsuflă ușurată. Ce pot zice? Îmi place să îngrijorez lumea!
--- Merlin, cât mă bucur că te-ai trezit! zice ea cu un ton puțin pițigăiat, apoi se aruncă în brațele mele. Când te-a adus Remus aseară, am crezut că mai am puțin și fac infarct!
--- Sunt bine, asta e tot ce contează, zic încercând să par că nu ascund nimic.
--- Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat cu tine. Ai avut un episod dintr-acesta când erai mult mai mică, dacă nu mă înșel când ai venit în primul an, spune ea gânditoare. Atunci a fost și lună plină, lucru care se întâmplă o dată la o sută de ani, dar... chiar nu înțeleg. De când te-ai hrănit ca lumea ultima dată?
Oh, acum e unul din acele momente extrem de stânjenitoare. Fiind vampir, mă hrănesc doar din sângele animalelor, ca să nu fiu nevoită să beau sânge de om, dar eu nu m-am hrănit din vara asta...
--- Păi, știi, eu... am cam fost ocupată și... haha, eu...
--- Catherine, știi că nu poți rezista fără sânge, spune ea pe un ton dojenitor. Dacă nu vrei în fiecare lună, măcar încearcă să găsești o altă metodă, cu toate că îmi este imposibil să găsesc ceva, bine?
Oftez și aprob din cap. Știu că are dreptate, m-am cam neglijat în ultima perioadă, dar îmi voi reveni, știu asta.
Minerva îmi mângâie obrazul iubitor, apoi pleacă. Răsuflu ușurată pentru că cel mai probabiș Remus a ascuns cadoul de la Sirius ca să nu trezească suspiciuni. Roșesc când îmi amintesc conținutul mesajului și îmi ating buzele cu vârfetele degetelor.
Inima începe să-mi bată mai repede și un zâmbet îmi luminează fața. Merek are dreptate, mă comport ca o adolescentă îndrăgostită, pe bune!
În zilele următoare, pe holuri elevii vorbesc doar despre pătrunderea „criminalului" Sirius Black, iar teoriile lor sunt cât se poate de fantastice și totodată naive și prostuțe. Mă abțin să nu râd când le aud, dar acești copii sunt extrem de creativi.
În același timp, îl pregătesc pe Remus de luna plină deoarece se apropie. Se simte din ce în ce mai rău, chiar dacă își ia Elixirul de Lecuire al Vârcolacilor. Pe lângă acesta, îi mai fac diferite ceaiuri care, din câte se pare, îl ajută cumva.
Mama m-a învățat când eram mică legat de vârcolaci și de cum trebuie să am grijă de cei care au avut ghinionul să fie transformați. Mama avea un suflet atât de bun, încât a reușit, cumva, să îngroape securea războiului etern între vârcolaci și vampiri.
Să revenim la grifonii noștrii, în aceeași perioadă este și primul meci de Quidditch între Gryffindor și Slytherin. Știu sigur că Harry va câștiga, sper doar să nu mai intervină ceva, atât.
Azi trebuie să-i iau locul lui Moony pentru că este mult prea slăbit ca să predea. Verific programa făcută de el și iau tot ce trebuie pentru fumorași. Știu că îmi trebuia unul, dar le voi aduce unul data viitoare. Nu cred că se vor supăra.
Fix în momentul în care vreau să ies, Sybill intră în cancelarie. Bun, asta nu era în program!
Îmi zâmbește dulce, așa cam vrea să pară și îmi privește cărțile, apoi îmi spune cu vocea ei specifică, care uneori mă bagă în sperieți:
--- Mergi la Apărare contra Magiei Negre, nu? Știam că se va întâmpla asta, am prevăzut asta în urmă cu câteva zile, zice ea și încerc să nu-mi dau ochii peste cap.
--- Așa este, Sybill, dar acum mă grăbesc. Am întârziat la oră din cauza unei plante de la mine din cameră, îi spun rapid și trec pe lângă ea, dar ce aud apoi îmi face sângele să fiarbă.
--- Severus este deja la ora aceea. A plecat fix când a sunat de intrare.
--- Poftim? întreb nesigură și încep să clipesc des.
--- Nu știai? Severus a mers să predea în locul prietenului tău, Lupin, și presimt că vor ieși scântei.
Oh, nu, va ieși un întreg incendiu! Îmi încleștez maxilarul și plec furioasă spre el. Șarpele ăla! Argh, abia aștept să vină ziua în care îl voi vedea atârnat de Salcia Plesnitoare!
Nu este drept! Știu cât de mult își dorește postul ăsta, dar ce a făcut întrece orice fel de măsură a bunului simț! Și îmi spune el mie că sunt nesimțită, ai întâi să se uite la el și la nasul lui anormal de mare!
Mă opresc în fața ușii clasei și încerc să mă calmez. Nu o să fac nimic atâta timp cât sunt nervoasă. Bun, ce i-aș putea spune ca să mă lase pe mine în locul lui? Cu frumosul nu va ieși, iar cu urâtul... ar trebui să încerc așa, dar oare mai găsesc vreun motiv să mă enervez și mai tare pe el?
Imediat primesc răspunsul când aud voci din cealaltă parte a ușii:
--- Ne-ați pus o întrebare, iar ea știe răspunsul! Ce rost are să mai întrebați dacă nu vreți să vi se răspundă? spune o voce care pare a fi a lui Ron.
--- Arest, Weasley, zice Snape. Iar dacă te mai aud criticând felul în care predau, chiar o să-ți pară rău.
Lui o să-i pară rău pentru că este un om mort acum. Nu mai aștept nicio secundă și deschid ușa, trântind-o de celălalt perete.
--- SNAPE! strig nervoasă, apropiindu-mă de catedră, unde se află el.
--- Profesoară Rovergrood, unde vă credeți de intrați așa la ora mea? spune la fel de nervos ca acum două minute.
--- Dar tu unde te crezi de îmi iei locul?
Ajung la același nivel cu el, eu abținându-mă să nu-l prind de gât și să-l sugrum. Puțin îmi pasă de privirile curioase și speriate ale copiilor, trebuie să fac asta.
--- Locul? Te referi de cel ca profesor de Metode de Vindecare?
--- Mă refer la cel pe care l-ai luat acum. Remus m-a lăsat pe mine în locul lui azi pentru că se simte extrem de rău, nu pe tine! Cum îndrăznești să faci asta?! îl întreb ofensată, printre dinți.
--- Pentru că îmi permit! Nu știu ce ți-a spus amicul tău, dar eu sunt mai potrivit pentru postul ăsta decât tine, spune cu o voce joasă, dură.
--- Ah, serios?! Și ce te face să crezi asta, având în vedere că nici nu știi cum să te comporți cu elevii care nu sunt în casa ta?!
--- Eu cel puțin știu să-mi păstrez controlul! Știu să mă comport cu elevii deoarece merg pe principiul elev-profesor, nu părinte-copil ca tine! strigă el și își apropie apropie fața mai mult de a mea.
--- Acum eu nu știu cum să mă controlez?! Snape, o să am grijă ca tu să zbori din această școală extrem de curând! De ce ai făcut asta, știind că eu trebuia să fiu aici?!
--- Doar dacă n-o să am eu grijă ca tu să fii dată afară prima. Cum să te las să predai când tu nu ești capabilă să înfrângi un bogart? întreabă el scrâșnind din dinți.
Simt cum tot sângele mi se scurge din corp, iar apoi nu mai sunt conștientă de acțiunile mele. Palma mea face contact cu obrazul lui, atât de tare încât i se înroșește locul. Își duce mâna acolo și mă privește șocat. N-am crezut vreodată că am să fac asta, dar există un început în toate, nu?
--- Mai spui că sunt incapabilă o singură dată și o să am grijă de moartea ta, zic cu voce tremurândă. Ieși afară până nu te sec de sânge!
Mă mai privește o singură dată, apoi pleacă bombănind și fluturându-și mantia. Când aud ușa închizându-se, mă așez pe scaun cu un oftat și îmi pun capul în mâini. De ce oare nu pot avea o discuție normală cu el, fără să fim în pragul de a ne omorî?
Nu cred că se va mai întâmpla asta vreodată pentru că e clar că mă urăște și mai mult de când a reapărut Remus și a evadat Sirius, dar nu pot să zic că nu mă afectează. Vreau să-mi recuperez vechiul prieten care este undeva acolo, în sufletul lui, dar certurile astea continue și ura pe care ne-o purtăm nu va duce la nimic bun.
Să nu mai zic de aceste jigniri pe care ni le aducem, dar ar trebui să încetăm pentru că eu nu mai rezist așa. Sper ca într-o zi să se întâmple ceva astfel încât să-i bag mințile în cap!
Îmi ridic privirea și o întâlnesc pe a lui Harry. Zâmbesc în semn de părere de rău și mai oftez o dată.
--- Ce v-a dat Snape de făcut? întreb răgușită.
--- O lucrare despre vârcolaci, spune Hermione.
Îmi pică pana din mână. Bun, ziceam că voi face tot ce-mi stă în putință să-l recuperez pe Severus al vechi? Da, dar după o altă rundă de certuri pentru că acum iar am nervi pe el. O voi ruga pe Minerva să aibă pregătită apă deoarece s-ar putea să mă aprind atât de tare încât voi da foc cancelariei.
--- Harry, te rog să ai grijă ca Malfoy să se rănească mai rău decât este la meci. Nu putem să-i lăsăm să câștige!
--- Ăm, Cath, nu mai jucăm cu Slytherin sâmbătă, spune băiatul cumva stânjenit, dar și cu părere de rău în glas.
--- Atunci împotriva cui jucați?!
---... Hufflepuff..., spune Ron.
Clipesc des, mă ridic și dau cu piciorul în masă. Se poate ca ghinionul să fie și mai mare de atât?! Cedric e pe aceeași poziție ca Harry, iar eu nu știu cu cine să țin!
--- Este vreo problemă, Cath? întreabă Hermione îngrijorată.
--- Una mare, răspund punându-mi coatele pe spătarul scaunului. Problema este faptul că îl cunosc foarte bine pe gonaci.
--- Îți este teamă că Harry nu-l va înfrânge pe Diggory? întreabă Ron neînțelegând situația.
--- Nu de asta. Cedric Diggory este finul meu, iar eu nu voiam să se ajungă aici.
Acum vine întrebarea: pe cine aleg, finul sau nepotul meu?
*******
În ziua meciului, vremea este la fel cum sunt și eu, plouă. Încă îmi vine greu să cred că vor juca unul împotriva celuilalt, dar singurul vinovat și prefăcut de aici este Malfoy, care l-a moștenit pe ta-su fără doar și poate.
Îmi strâng pelerina în jurul meu. A început de ceva timp, dar este extrem de greu să zbori pe astfel de condiții. Știu cum este, doar am jucat alături de James și Sirius.
Începe să tune și să fulgere din când în când, iar eu vreau numai să se termine odată! Nu de alta, dar tot nu știu cu cine să țin pentru că voi fi ca în acel proverb „Cu un ochi râd, cu celălalt râd". Urăsc aceste situații!
Oftez și îmi iau binoclul ca să privesc în sus la Harry și Cedric. Îmi las privirea în jos când un fulger mai puternic luminează cerul, care face să apară în celălalt capăt al tribunelor silueta unui câine. Îmi mijesc ochii și simt cum pulsul inimii mi se accelerează. Mă uit din nou prin binoclu fix când alt fulger lovește.
L-aș recunoaște oriunde, oricum și oricând. Sirius...
Dar bucuria nu durează mult, deoarece țipete și strigăte se aud în jurul meu. Privesc speriată scena în care băiatul meu cade. Nu mai stau pe gânduri și plec din tribune, ajungând pe teren. Îmi ridic bagheta și îi atenuez căderea lui Harry. Îl prind și mă pun în genunchi, încercând să-l trezesc.
--- NAȘĂ, FII ATENTĂ!
Mă uit încet în sus. Dementorii se strâng în jurul nostru, unul fiind chiar în fața mea. Țipetele lui Lily, imaginile pline de groază îmi revin în minte. Nu, nu pot să-i las să-mi facă rău încă o dată.
Murmur vraja pe care o știu cel mai bine, dar nu se întâmplă nimic. Chipul lui Lily îmi apare în fața ochilor și încerc să mă gândesc la ea.
Apoi, chiar când credeam că nu se mai poate întâmpla ceva bun, o căprioară argintie se pune între mine și dementor, apoi îi alungă, aceștia zburând în toate părțile.
--- CATHERINE!
Mă întorc spre Cedric care se așează lângă mine și se uită la Harry care stă nemișcat în brațele mele. Știu că se gândește la același lucru ca mine, dar preferă să tacă. Se ridică și pleacă de lângă mine, probabil vrând să vorbească cu Oliver despre rejucarea meciului.
În ploaie, văd silueta câinelui cum vrea să se apropie, dar renunță la idee. N-am să permit ca Harry să mă sufere de pe urmele traumelor din acea noapte și o singură persoană poate să schimbe asta. Nu eu, pentru că mă afectează mult mai mult decât el. Am nevoie de Moony.
Ok, ăsta e un capitol cam fără inspirație, dar sper că merge =) Una din preveziunile lui Cath se va îndeplini în următorul capitol, care credeți că este?
Nox!
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top